Iacob Zadik, un fals erou al istoriei

Iacob Zadik

*

Un domn istoric, Sorin Pietrar, extrem de bine intenţionat, în entuziasmul patriotismului său exaltat, îmi scrie, cu firească mânie savantă, dar ignorând total apelul de la Putna, din 1871, al lui Xenopol (“Să nu ne orbim noi înşine prin linguşiri şi înălţări peste aceea ce suntem… să nu ne îngâmfăm cu o neiertată zădărnicie… pentru că, a vorbi astfel, asupra intereselor popoarelor este mişelie” – Cuvântare festivă, Iaşi, 1871, p. 20): ” Cine sunteti dumneavoastra ? sunteti istoric ? ce va da dreptul sa aruncati cu noroi ? faptul ca a fost decorat cu atatea ordine si medalii,inclusiv Legiunea de Onoare franceza nu va spune nimic ? Va rog sa mai studiati putin !“.

*

Textul care l-a revoltat pe domnul Sorin Pietrar este cel din Galeria Personalităţilor Bucovinene, care vizează legenda nemeritată a generalului Zadik, pe care nu o puteam ignora, dar nici în prefăcătorie glorios patriotardă nu mă puteam angaja: “Intrând în Bucovina abia în 9 noiembrie 1918, cu trei zile mai târziu decât grănicerii maiorului Anton Ionescu, ezitantul general Iacob Zadik, după ce pozase în faţa Istoriei cu „Proclamaţia de la Suceava”, ajungea la Cernăuţi, în 11 noiembrie, şi, în vreme ce grănicerii săi asigurau siguranţa cetăţenilor, a căilor de transport şi a graniţelor, el culegea gloria unui triumf istoric irepetabil, devenind, în Bucovina, un simbol mai presus de merite lui reale“.

*

Anton Ionescu

Mărturii despre eroismul real, care a condus la Unirea Bucovinei cu Ţara sunt numeroase, dar Istoria, în veşnica ei fandoseală, ignoră, în cazul nostru, şi faptele maiorului Anton Ionescu şi ale locotenenţilor Andreescu, Chiujdea şi Gheorghe Borş, ale profesorului sucevean Eusebiu Popovici, ale doctorului Teofil Lupu, ale liceanului Aurel Hutu şi ale făptuitorilor de istorie Ion I. Nistor, George Tofan şi Dimitrie Marmeliuc.

*

Istoria, în perfidia ei, ignoră faptele liceenilor Zamfir Nicoară şi Dumitru Catană, care, în toamna anului 1916, încorporaţi în armata austriacă fiind şi participând la luptele din jurul Braşovului, au refuzat să tragă în ostaşii români, alegând să-şi sape singuri mormintele, la o margine a cimitirului din Satulung, unde au şi fost executaţi.

*

Istoria, mincinoasa noastră istorie, tropoteşte triumfal peste mormintele eroilor bucovineni Ion Grămadă, Aurel Mihalaş, Ambrosie şi Silvestru Micuţariu, Lascăr Luţia şi Vasile Popescu, morminte pe care s-a durat Unirea Bucovinei cu Ţara, dar freamătă de recunoştinţă în faţa generalului Iacob Zadik, comandantul Diviziei a 8-a, de la Botoşani, Anton Ionescu “deducând”, din răspunsurile lui ezitante, “că nu-mi putea da un ordin categoric de a intra, dar am dedus că, după modul în care îmi acopeream operativ, în cel mai rău caz să fie privită ca un răspuns de sprijin solicitat” (Gazeta bucovinenilor, 1920, nr. 10, p. 7).

Martirul Dumitru Catană

*

Sub presiunea legiunilor ucrainene, care, în 6 noiembrie 1918, când grănicerii lui Anton Ionescu se aflau în Suceava, ocupau oficiile publice din Cernăuţi, Vasile Bodnărescu pleca să solicite intrarea Armatelor Române în Bucovina, dar şi Marghiloman, şi Zadik au răspuns că nu-şi pot asuma riscul de a decide o intervenţie armată în Bucovina, risc pe care, fără ezitare, şi l-a asumat doar generalul Coandă, tatăl savantului (Bălan, Teodor, Bucovina în Războiul Mondial, Cernăuţi, 1929, p. 98).

*

Martirul Zamfir Nicoară

Faptul că Zadik a fost decorat mai dihai decât un ostaş sovietic sau decât regele Mihai de către Stalin nu înseamnă, din perspectiva Unirii Bucovinei cu Ţara, mai nimic. În fond şi Gabriel Oprea e plin de decoraţii, care i se zdrăngănesc pe cheptu-i falnic precum tălăncile mioritice.

*

În Bucovina, Zadik rămâne legendă – şi nu am nimic împotriva simbolisticii respective, cu condiţia ca Zadik să nu se transforme într-o umbră atât de deasă, încât să nu se mai zărească sângele peste care păşim.

*

Mă întreba cetăţeanul istoric Pietrar despre îndreptăţirea de “a arunca cu noroi” (ceea ce nu fac, nu am făcut şi nu voi face vreodată), dar dacă tot vrea domnia sa îndreptăţiri, iată-le: eu am adus ţărâna martirilor Zamfir Nicoară şi Dumitru Catană (cei care au preferat să moară, decât să tragă în ostaşii români) la Suceava, urmând sfatul lui George Coşbuc (între eroi şi mumele lor, nu trebuie să mai există dealuri, şi văi, şi râul cel mare); eu l-am debutat pe Eroul Bucovinei Ion Grămadă, apoi i-am înălţat un monument, la drumul mare, ca să nu-l mai uite nimeni,  şi tot eu mă tot bat pentru a-l scoate pe Grămadă, împreună cu cei doi martiri şi cu ceilalţi Eroi ai Unirii, de sub soioasa umbră a lui Zadik; eu am recuperat istoria spirituală şi istoria obştească a Bucovinei, învăţând toate potecile vremurilor atât de temeinic, încât nu mă mai pot rătăci.

*

Eu, un pârlit de scriitoraş, care preferă să se înşele singur, decât să se mai lase păcălit de istorifucoşi precum domnia ta, stimate domnule Sorin Pietrar.

*

Ion Drăguşanul