Haiducul Coroi? Aş, tâlharul cu trenchcoat! | Dragusanul.ro

Haiducul Coroi? Aş, tâlharul cu trenchcoat!

*Coroi profil Adev 1936 dec 9

Gheorghiţă Coroi a terorizat nordul Moldovei vreme de trei ani (1932-1935), predându-se uneori şi evadând din închisoarea din Botoşani atunci când avea el chef.  În curtea închisorii, unde era considerat un erou, filma, scria mesaje pentru filme cu sunet şi coresponda intens cu publicaţiile vremii. Investise mult în clasa politică a nordului moldav şi, datorită acestei coruperi, putea face tot ce dorea (cu directorul închisorii, avocatul Ursache, chefuia şi juca cărţi adesea, bucătăreasa lui Ursache gătind zilnic pentru Coroi).

La închisoarea din Botoşani, Coroi avea rezervată celula de odinioară (1912) a haiducului Pantelimon şi, pentru că declarase că are crize cardiace, în faţa celulei lui se afla mereu o santinelă, care să-i sară în ajutor.

În seara de 12 august 1935, la toate inspecţiile făcute de plutonierul Voicu şi de agentul Variga, inclusiv la cea de la miezul nopţii, lucrurile erau în perfectă ordine. În faţa celulei în care dormea Coroi, fusese postat ca santinelă soldatul Mihai Siminiceanu, din contingentul 1934, originar din comuna Călăraşi, „un băiat voinic şi un soldat foarte bine notat de superiorii săi”.

Disprariţia lui Gheorghiţă Coroi şi a santinelei Mihai Siminiceanu a fost sesizată la ora 1 şi jumătate, de către sublocotenentul Alexandrescu, care a dat imediat alarma, la faţa locului prezentându-se, pentru primele cercetări, prim procurorul Ion Adam, adjunctul său, Schiru, şi judecătorul de instrucţie Mihăescu.

*

În primăvară, acuzat că şi-ar fi ucis mătuşa, pe Zamfira Coroi, Gheorghiţă Coroi a susţinut că nu el, ci jandarmul A Iliesii (Ailiesii, adică – n.n.), care îi furase nevasta, ar fi comis crima, ca să se răzbune pe el. Şi, cum nu s-au găsit probe care să-l incrimineze pe Coroi, Curtea cu juri din Botoşani l-a achitat, Coroi rămânând în închisoare pentru procesul din toamna anului 1935, în care Coroi şi banda lui urmau să fie judecaţi pentru crime (pe care Coroi nu le recunoştea) şi pentru tâlhării şi jafuri. Cineva din banda sa s-ar părea că declarase că Gheorghiţă Coroi ar fi săvârşit şi o crimă, obligându-l pe Coroi să evadeze, pentru a trata cu politicienii corupţi retragerea acestei învinuiri, mai ales că, în 11 august, directorul închisorii, Ursache, preda închisoarea grefierului Pastia, înlocuit, după un scurt interimat, de Tăbărean, după ancheta întreprinsă de inspectorul închisorilor Ratcoviceanu.

*

Carcicatura Evadarea lui Coroi ADEV 1935 aug 15

*

Pe urmele lui Coroi pornise întreg aparatul poliţienesc, în frunte cu directorul Ionăşescu, şi corpul gardienilor publici, comandaţi de Clopoţel (14 august 1935). Se ştia că, în iarna anului 1933, după ce îl împuşcase grav pe colonelul de jandarmi Manuil şi îl ucisese pe plutonierul Agrigoroaei, Coroi se ascunsese în Botoşani, la „o persoană cu suprafaţă socială” şi nu a putut fi găsit. Suspectat a fost unchiul concubinei lui Coroi, secretarul serviciului veterinar Niculae Ionescu, care îşi avea casa în strada Grăniceri şi la care trăgea, adesea, Gheorghiţă Coroi. Ionescu fusese arestat odată cu Coroi, dar a fost pus în libertate la 1 august 1935, din lipsă de probe.

*

Coroi in Curtea inchisorii ADEV  1935 aug 14

*

„După evadarea lui Coroi. Bandit urmărit de poteră zi şi noapte” (15 august 1935), panica s-a răspândit în întreg nordul Moldovei, dar mai ales în Botoşani. „Pe toate străzile se vedeau grupuri de oameni, discutând viu această întâmplare. Fiecare dădea altă versiune uimitoarei evadări a lui Coroi”. Comandantul legiunii de jandarmi din Iaşi, Popp, a chemat, de urgenţă, la Iaşi pe toţi şefii de posturi, pentru a-i învăţa cum să-l prindă pe Coroi şi să-l aducă, apoi, la închisoarea „Galata” din Iaşi, „una din cele mai fortificată închisori din ţară”, condusă de directorul Manariu.

Bătut cumplit de plutonierul Voicu Mihai, soldatul Siminiceanu plănuia o dezertare, atunci când Coroi i-a propus să fugă împreună. Evadarea a fost lesnicioasă: Coroi a deschis uşa celulei, cu o bară de fier, primită de la Siminiceanu, apoi au plecat împreună, poposind în grădina publică, pentru puţină odihnă. Apoi au traversat cimitirul „Pacea” şi porumbiştea de după cimitir, dispărând în pădurea Copălău.

În drum, între Buda şi Suliţa, unde trăia soacra lui Coroi („nevasta” era, de fapt, concubină şi se numea Adela Ionescu Dodoi), de la care avea să împrumute 1.500 de lei, evadaţii au prădat doi negustori. Au rătăcit, apoi, prin păduri, despărţindu-se la Rediu, lângă Rădăuţi-Prut. Coroi a plecat la hramul mănăstiri Agafton, iar Siminiceanu a rămas să-l aştepte. Împuşcat în piept de poteri, Siminiceanu a fost arestat şi dus la spitalul din Botoşani (20 august 1935).

Ancheta care a urmat, condusă de procurorul general al Curţii de Apel din Iaşi, Pogonat, a dezvăluit că temutul „Coroi huzurea la închisoare ca nimeni altul. Nu numai că nu stătea în celula de fier, în care trebuia ţinut, dar i se scoseseră şi lanţurile şi fiarele. Era instalat confortabil într-o odaie aparte şi avea la dispoziţie pe un ţigan, anume Muţilă, arestat pentru furturi, care-l servea toată ziua”.

În paralel, au fost audiaţi concubina lui Coroi, Adela Ionescu Dodoi, sora lui, Aneta, şi fârtaţii lui, Bălăucă, Caliniuc şi Dumbrăveanu.

 


Comments are closed