Gloria senatorului Ostropel | Dragusanul.ro

Gloria senatorului Ostropel

*

o poznă umoristică de Ion Drăguşanul

*

PERSONAJELE:

 *

Gavril Ostropel, senatorul Puterii

Mihail Ciotârcă, senatorul Opoziţiei

Vasile Plămadă, şef de campanie electorală

Electra Ciotârcă, doamna domnului senator

Alexandru Ioan Cristol, ziarist independent

Naşul Mare, artist, care şi-a pierdut glasul

*

DECORUL: trei panouri, acoperite cu afişe electorale, primele două dispuse în  lateralele unui scaun de birou, iar celălalt, în spatele lui; o măsuţă de cafea şi un pupitru de note.

*

 SCENA I:

 *

Când se trage cortina, Ostropel sforăie, pe scaun, iar Plămadă încearcă să-l trezească, susurând:

*

PLĂMADĂ: Domnu’ senatooor!… Domnu’ senator… (strigând) Jupâneee!…

OSTROPEL (trezindu-se buimac): Hă? Ce-i, ce s-a întâmplat?… Iar o moţiune de cenzură?

PLĂMADĂ (punând talanca pe masă): Mai rău, jupâne: alegeri!

OSTROPEL (uimit): Alegeri? Cum, adică, alegeri? Au trecut, deja, patru ani de guvernare?!

PLĂMADĂ: Au trecut, jupâne, şi încă fără nici o moţiune de cenzură!

OSTROPEL (trosnindu-şi oasele): Ce bine! Înseamnă că m-am odihnit suficient, înseamnă că pot intra iar în luptă!

PLĂMADĂ: Jupâne, ne-am prăbuşit în sondaje: nu mai avem nici o şansă!

OSTROPEL: Nu se poate! Când, naiba, să ne prăbuşim, că doar partidul abia a câştigat alegerile cu peste 70 %?!

PLĂMADĂ: Câtă vreme şi dumneata, şi partidul, aţi dormit, jupâne! De aia socot că bine ar fi să ne retragem… Ne-am făcut plinul, putem să ne retragem şi să ne mutăm la Ibiza!…

OSTROPEL: Dacă ar fi fost după noi… Dar nu mă lasă Gloria, Georgele! (Plămadă strânge din umeri a indiferenţă, dând din mână a lehamite). Ţi-aduci aminte, parcă o văd şi acum: eu, după ce-am câştigat primele alegeri, aclamat de mulţimea populară… Şi Gloria, apropiindu-se de mine, cu mers lasciv – să juri că-i Bianca Drăguşanu, nu alta! –, privindu-mă în ochi şi şoptindu-mi printre suprafeţele ei bune de pupat: „Ia-mă, voinicule, prinţul meu pe cal alb, şi du-mă!”…

PLĂMADĂ: Iar dumneata, jupâne, ai căzut în plasă ca musca în oala cu borş?!

OSTROPEL: Prima femeie, Vasilică, prima femeie din viaţa mea, care m-a văzut exact aşa cum sunt… (îl apucă pe Plămadă de ceafă şi îl apleacă, astfel încât să se poată privi în ochii lui ca într-o oglindă). Înalt, zvelt, mlădios… (Plămadă grohăie un fel de râs) Pe dinăuntru, Vasilică!

PLĂMADĂ (reproşându-i): Şi ţi-ai lăsat doamna, pentru ea, jupâne?…

OSTROPEL: Ei, cum să-mi las nevestica?! Politica cere sacrificii, Vasilică, şi sunt pregătit să le fac, dar numai până aici: până la nevestică!

PLĂMADĂ: Vai, jupâne, cum am uitat! Noroc de dumneata, că ai adus vorba de nevastă: vă caută şeful opoziţiei, domnul senator Mihai Ciotârcă.

OSTROPEL: Ciotârcă? Şi ce vrea tâlharul acela de la mine?

PLĂMADĂ: Habar n-am, deşi a întrebat la fel.

OSTROPEL: A întrebat ce vreau eu de la el?

PLĂMADĂ: Nu, jupâne. A întrebat: Tâlharul acela de senator al tău e aici?

OSTROPEL: Ei, aşa mai merge. Pofteşte-l! (păşeşte spre faţa scenei şi ia o poză gânditoare; din stânga, intră Electra, în mâna stângă cu o lesă, care curge spre culise; cum Ostropel o ignoră, tuşeşte uşor, iar Ostropel se întoarce spre ea şi i se fac ochii cât cepele) Aţi trecut la travesti, domnule senator?

ELECTRA (trăgând scurt de lesă): Ciotârcă, pas! (Ciotârcă intră valvârtej, cu cureaua lesei pe gât) Sop! (cade în genunchi din pricina vitezei).

CIOTÂRCĂ (din genunchi): Am venit să ne dai ţara înapoi, tâlharule!

ELECTRA: Ciotârcă, eu vorbesc!

CIOTÂRCĂ: Da, mami, tu vorbeşti!

ELECTRA: Domnule senator, ţara are nevoie, mai mult ca niciodată, de o adevărată reconciliere naţională…

CIOTÂRCĂ (ridicându-se): Adică de fifty-fifty!

ELECTRA (ironică, acidă): Jumătate-jumătate – să fim clari şi expliciţi, ca să priceapă şi dumnealui!

CIOTÂRCĂ: Cum spui tu, mami! Ceea ce înseamnă că tâlharii de la guvernare ne mai datorează încă 20 la sută!

OSTROPEL: Adică nu vă ajunge cât ne-aţi furat: mai vreţi 20 de procente din ţară!

CIOTÂRCĂ: Că voi nu…

ELECTRA: Ciotârcă!!!

CIOTÂRCĂ: Ştiu, mami, tu vorbeşti!

ELECTRA: Domnule senator, fiţi raţional şi rezonabil, până nu ajungem să ne cerem ţara înapoi!

OSTROPEL: Nu ţine, madam! Ţara ne aparţine nouă!

CIOTÂRCĂ: Aţi furat-o!

OSTROPEL: Corect, dar nu de la voi… Pe când voi de la noi aţi furat-o!

ELECTRA: Aţi furat poporul! De asta am făcut eu legile anticorupţiei!

OSTROPEL: Nu, stimată doamnă! Noi am luat numai ţara, poporul vi l-am lăsat. Pe când dumneavoastră, ticăloasa şi odioasa opoziţie, aţi furat de la noi!… Mai ales prin legile anticorupţiei! Dar nu lăsăm noi lucrurile aşa!…

CIOTÂRCĂ: Ce? Ce-am furat, musiule?

OSTROPEL: Ţara. Cam 30 la sută din ţărişoara noastră dragă!

CIOTÂRCĂ: Cum adică a voastră?

ELECTRA: Ciotârcă!…

CIOTÂRCĂ: Ştiu, mami, tu vorbeşti!

ELECTRA: De ce ar fi ţărişoara asta a voastră, a vremelnicei puteri, şi nu a poporului?

OSTROPEL: Pentru că noi ştim să trăim pentru ea!

CIOTÂRCĂ: Şi poporul nu ştie?

OSTROPEL: Nu. Poporul ştie doar să moară pentru ţară, nu să şi trăiască pentru ea.

CIOTÂRCĂ: Adică poporul şi opoziţia, cu mormintele, iar voi…

OSTROPEL: Numai poporul, stimabile! Atât ştie, atât merită. În ce priveşte ticăloasa opoziţie, să fim raţionali şi rezonabili, cum ne povăţuise madam, adineaori: aţi furat destul de la noi! Dacă am fi maţe fripte, v-am lăsa… popor!

CIOTÂRCĂ: O să ne plângem Europei!

ELECTRA: Ciotârcă!

CIOTÂRCĂ: Ştiu, mami, tu vorbeşti!

ELECTRA: Domnule senator Ostropel, dumneata probabil că nu iei în calcul pericolul care ne pândeşte. Dumneata probabil că nu auzi cum fierbe poporul. Dacă se revoltă? Dacă dă de toţi pereţii şi cu voi, şi cu noi!

OSTROPEL: Şi dacă împărţim ţara, cu voi, fifty-fifty, n-o să mai fiarbă poporul? Scăpăm definitiv de pericole? Scăpăm, domnule senator Ciotârcă, sau ne ia dracul pe toţi?

CIOTÂRCĂ: Dacă facem un guvern de uniune naţională, numai să îndrăznească poporul să mai mârâie!

ELECTRA: Ciotârcă!!!…

CIOTÂRCĂ: Lasă-mă, mami, să i-o zic de la obraz!

ELECTRA: Dar de la obraz să i-o zici!

OSTROPEL: De la obrazul cui, madam?

CIOTÂRCĂ (încurcat): Aşa-i, Electro: de la obrazul cui să i-o zic?

ELECTRA (pe gânduri): Chestia asta nu am luat-o în calcul… Trebuie să căutăm un obraz… Domnule senator Ostropel, am avea nevoie de un răgaz, pentru consultare cu partidele din alianţa de opoziţie!…

OSTROPEL (curtenitor): Cum aş putea eu să refuz rugămintea unei doamne, madam? (le arată, tot curtenitor, ieşirea).

CIOTÂRCĂ (în vreme ce doamna îl duce, cu lesa, spre ieşire): Unde, Dumnezeu, am văzut eu un obraz în oraşul ăsta?

ELECTRA: Ciotârcă!…

CIOTÂRCĂ: Ştiu, mami, tu vorbeşti!

ELECTRA: Ştii pe dracul! Pas, Ciotârcă, pas! (ies).

OSTROPEL (făcându-şi cruce, se întoarce spre Plămadă): Legenda biblică susţine că poporul poate fi dus de nas cu doi mici şi trei beri. În contextul actual, luând în calcul fenomenul erodării la guvernare, cred că trebuie să plusăm şi să-i aprindem imaginaţia şi cu fructul interzis! Ai adus folcloristele?

PLĂMADĂ: Adus.

OSTROPEL: Cheamă-le, să le văd!

PLĂMADĂ (fluieră şi face din mână semn de chemare).

*

În scenă intră, cântând şi dansând „Bătrânele de la Bilca” cinci-zece fete, iar Ostropel le priveşte, o vreme, stupefiat, înainte de a izbucni revoltat, ba chiar disperat.

*

OSTROPEL: Ce-i asta, Vasilicăăă! (dansatoarele se opresc derutate).

PLĂMADĂ: Folclor, jupâne…

OSTROPEL: Ceee?

PLĂMADĂ: Folclor autentic, jupâne!

OSTROPEL: Păi, noi de folclor şi de autentic avem nevoie, Vasilică, dacă vrem să câştigăm alegerile?

PLĂMADĂ: Nuuu? Dar de ce avem nevoie?

OSTROPEL: De femeie, Vasilicăăă! De femeie, în transparenţa ei ademenitoare, năucitoare, (accentuând) sa-crăăă: Dezbracă-le!

PLĂMADĂ: Fetelor, daţi jos ţoalele de pe voi!

DANSATOARELE (protestând ofuscate, fiecare în legea ei): Nu se poate! Nici vorbă! Ce tupeu! E revoltător!

OSTROPEL: Vasilică, dublează-le onorariul!

DANSATOARELE (ciripesc, încântate, între ele, apoi consimt, dând jos miniştergurile şi ilicele, care vor rămâne în scenă): Ei, aşa mai merge!

OSTROPEL: Dar nu de tot, Vasilică, ci doar atâta cât (dă din şolduri provocator) să stârnească imaginaţia electoratului! Pot păstra cămăşuţele… dar cu cingătoare, ca să li se vadă mijlocelul!

*

Dansatoarele, ciripind între ele, ies din scenă, dând jos, pe drum, ce se mai poate da. Plămadă vrea să le urmeze, păşind şi rânjind parşiv.

*

OSTROPEL: Va-si-leee, vreau să mă adresez dragului meu electorat!

PLĂMADĂ (ia pupitrul pentru note, îl duce în buza scenei, îl aranjează): Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor… senatorul…. Ga-vril Ostropel! (aplaudă).

*

*

 SCENA II:

 *

OSTROPEL (apropiindu-se de pupitru, cu o mână pe inimă şi cu cealaltă salutând publicul din sală): Dragii mei electori! Când m-aţi votat, pentru prima dată, eu v-am promis un trai mai bun. Aşa este? Aşa e! Şi nu m-am ţinut eu de cuvânt?

Nu v-am dat eu, o dată pe an, de Sânziene, ca un creştin adevărat – Dumnezeu vede! – (face cruce, cu evlavie) câte doi mititei şi trei sărmăluţe-n foi de varză?

Nu v-am dat eu, în aceşti patru ani de mandat responsabil, bere pe săturate, de două ori pe an, de Sânziene şi de Anul Nou?… Nu v-am dat? V-am dat!

Ba, mai mult decât atât, nu v-am sprijinit eu în renaşterea naţională prin folcloroase, zi de zi şi la fiecare colţ de stradă orăşenească şi de judeţ? (spre fotografi şi operatori)

Domnilor reporteri şi operatori, vă rog să vă daţi mai aproape; pozaţi-mă, pozaţi-mă cât trebuie, ca să deschidem împreună un nou viitor pentru dragii mei electori! (spre Plămadă, dosind cu palma întrebarea) Vasilică, i-ai plătit?

PLĂMADĂ: La gros, jupâne!…

CRISTOL (din sală): Domnule senator, dar eu?… Dar noi?…

OSTROPEL: Aşteaptă-mă la biroul meu parlamentar, drăguţă, şi rezolvăm!… Libertatea şi democraţia presei, înainte de toate – iată crezul meu progresist, european! (spre public).

Dragii mei electori! Iată că a venit vremea să-mi întoarceţi generozitatea, oferindu-mi câte un vot! Nu mie, care ca şi strămoşii mei, Burebista, Decebal, Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu, m-am bătut, la Bucureşti, pentru viitorul vostru fericit; nu mie, ci viitorului vostru oferiţi-i, iarăşi un vot, iubiţii mei electori! (brusc, schimbă tonul şi se adresează răstit cuiva din public) Alooo, domnu’, dă-mi şi mie un vot, ca să-mi iau o pâine! (părăseşte pupitrul, coboară în sală, unde, împărţind calendarele lui electorale celor din rândul întâi – ici-acolo, şi din rândul doi, cerşeşte voturi) Dă-mi şi mie un vot, ca să-mi iau o pâine!… Dă-mi şi mie un vot, ca să-mi iau o pâine!… Dă-mi şi mie un vot, ca să-mi iau o pâine!

*

Între timp, Plămadă duce telefonul la ureche, ascultă cât ascultă şi, la final de replică, îl strigă pe Ostropel.

*

PLĂMADĂ: Jupâne, jupâne, vino iute, că te cheamă jupânul cel mare! (Ostropel revine în scenă, dincoace de cortină, urmărit slugarnic de Plămadă, care îi înmânează telefonul, şi de Cristol).

*

*

 SCENA III:

*

OSTROPEL (slugarnic, cu dese plecăciuni, toate imitate de Georel, care stă pe loc, şi de Cristol, care îl urmează, la doi paşi distanţă): Să trăiţi frumos!… Da!… Am înţeles!… Aşa o să fac!… Să aveţi o zi bună, o mie de ani să trăiţi! (închide, apoi întoarce capul, crispat până la a-i tremura barba) Pierdem alegerile, Vasi-leee!…

PLĂMADĂ: Cum să le pierdem, jupâne, că doar alegătorii încă ne iubesc! Şi cum să nu ne iubească (interogativ): mici le-am dat? le-am dat? bere şi afinată le-am dat? le-am dat? muzici le-am dat? le-am dat…

OSTROPEL: Şi cu toate astea, pierdem alegerile!… Mare curvă – pardon! – e electoratul ăsta, domnule Vasile Plămadă!

PLĂMADĂ (dând din cap aprobator): Poporul e un politician înnăscut! Da’, oricum, nu ne întrece el pe noi, politicienii get-beget – pardon, jupâne!

*

Încep să adune, pe braţe, miniştergurile şi ilicele rămase în scenă, pe care le vor depozita în spatele scaunului.

*

OSTROPEL (mirosind un minişterg; Cristol îl imită): Ai dracului alegători! (aruncă miniştergul în panoul din spatele scaunului) Şi când mă gândesc că mi-am irosit cei mai frumoşi patru ani din viaţă pentru ei!… Vasilică, sună-l pe prefect, sună-l pe preşedinte! Mergem în zona de munte!

PLĂMADĂ: Mergeţi să vedeţi peisajul?

OSTROPEL: Ce? Adică îţi închipui tu că eu, senatorul Horodincă, prefectul, preşedintele consiliului judeţean şi ceilalţi fruntaşi ai partidului ne-am osteni doar ca să vedem peisajul!? Nu, Vasilică, mergem să ne vadă peisajul pe noi!

PLĂMADĂ: Genial! La drept vorbind, peisajul vă datorează asta, că doar l-aţi europenizat!… (poznaş) Jupâne, când mă gândesc eu la cât bănet european am înşfăcat ca să distrugem munţii, mai ales cu gropi de gunoi, îmi cântă sufletul!

CRISTOL (anapoda): De când s-au înmulţit „sfinţii”, nici măcar bunul Dumnezeu nu mai încape pe pământ!

OSTROPEL (răsucindu-se şi dând cu ochii de Cristol, care, până atunci, îl urmase, la doi paşi distanţă): Dumneata, drăguţă?

CRISTOL: Domnule senator, sunt Alexandru Ioan Cristol, redactorul deontologic de investigaţii de la „Pozna naţională de Moldova”…

OSTROPEL (ignorându-l): Aha. Dă-i o mie de lei, domnule Plămadă!

CRISTOL (preţios revoltat): Domnule senator, mă insultaţi!

OSTROPEL: Dar cu două mii?… Cu trei?…

CRISTOL: Domnule, am probe de netăgăduit că, în vara lui ’89, aţi turnat la securitate…

OSTROPEL (amuzat): Ei, nu zău! Află dumneata, drăguţă, că în vara anului 1989 eram cu oile pe munte, aşa că n-am putut turna, nici când aş fi vrut să o fac!

CRISTOL (uluit): Cum adică? Aţi fost cioban?

OSTROPEL: Păi, dacă nu eram cioban, mai ajungeam eu senator?

CRISTOL: Corect.

OSTROPEL: Alte dezvăluiri, cu care să mă şantajezi?

CRISTOL: Aţi furat ţara asta!

OSTROPEL: Şi mai există vreun român care să nu o ştie?

CRISTOL: Corect, nu mai există!

OSTROPEL: Altceva?

CRISTOL: Aţi avut numeroase amante, rezultând, din aceste relaţii imorale, două duzini de copii din flori!

OSTROPEL: Din cauza băuturii. Aşa-i românul: cum bea ceva, cum pofteşte niscaiva parte femeiască!

CRISTOL: Cum adică, dumneavoastră aţi fost şi român?!

OSTROPEL: Înainte de a fi cioban, când eram sărac, de-mi plângeam singur de milă…

CRISTOL: Sursele mele spun că sunteţi pe cale să vă vindeţi ţara…

OSTROPEL: Mint. În afară de Putin, nu găseşti un cumpărător, nici dacă-l cauţi cu lumânarea!

CRISTOL: Deci, nu o vindeţi?

OSTROPEL: Cui?! Omenirea trăieşte vremuri grele, drăguţă!… Mai ai şi alte dezvăluiri?

CRISTOL (încurcat): Eu…

OSTROPEL (lui Plămadă): Dă-i cinci mii, Vasile, şi dă-l în… deontologia lui! Trebuie să trăiască şi el, săracul!…

CRISTOL: Dar celor de la „Dreptatea naţională de România” le-aţi dat…

OSTROPEL: Ştiu eu cât le-am dat, şi merită toţi banii: Ai văzut titlurile? Sloganuri electorale, nu alta: „Ţara are un păstor, Ostropel – senator!, „Numai cel care-i mişel nu votează Ostropel!”, „Nu uita, drag popor: Ostropel, senator!” şi tot aşa, numai un Şeschir şi un Eminescu. Până şi pe mine m-au ameţit. Intelectual de-aş fi, şi tot cu Ostropel aş vota!… (lui Plămadă) Dă-i banii, Vasilică, şi ducă-se-n plata domnului… Ostropel! Apoi, cheamă ansamblul nostru folcloric şi staţi pregătiţi, pentru că eu mă duc să-i vorbesc, iarăşi, poporului!

PLĂMADĂ: Poftiţi! (ies amândoi, iar Ostropel se îndreaptă spre pupitru, de unde revine, împreună cu Naşul Mare, ducând şi instalând orga).

*

*

 SCENA IV:

*

OSTROPEL (grav): Dragii mei alegători! Ticăloasa opoziţie tocmai v-a înfipt un pumnal otrăvit în spate: mititeii ei, berea ei, cântecele ei petrecăreţe le veţi plăti, dacă o veţi vota, înzecit (pe discurs, Plămadă şi Naşul Mare intră şi instalează orga). Ticăloasa opoziţie a pus la cale un plan diabolic, pe care numai voi, dragii şi iubiţii mei alegători, îl puteţi dezamorsa (Naşu Mare îşi încearcă, prin câteva sunete, clapele, iar Ostropel, după ce-l priveşte contrariat, îi strigă lui Plămadă) Ce-i cu ăsta, domnule şef de campanie Plămadă?!

PLĂMADĂ: Ansamblul Folcloric „Naşul Mare”!

NAŞUL MARE (hăhăind nătâng): Îhî!… Îhî!…

OSTROPEL: Singur? Şi de ce nu se prezintă singur?

PLĂMADĂ: Pentru că e mut: şi-a pierdut glasul, în ultimii 25 de ani…

NAŞUL MARE: Îhî!

OSTROPEL: Cum, adică, şi-a pierdut glasul?

PLĂMADĂ: Ca tot poporul: strigând şi tot strigând Jos Ceauşescu, Jos Iliescu, Jos Constantinescu, iar Jos Iliescu, Jos Băsescu, iar Jos Băsescu, Jos Ponta!…

NAŞUL MARE: Îhî!… Îhî!…

OSTROPEL (smulgându-şi părul din cap): Cum, adică, şi poporul e mut?

PLĂMADĂ: Ca o lebădă! Mai ales în ultimii ani…

NAŞUL MARE: Îhî, îhî!…

OSTROPEL (rece, impersonal): Va-si-leee, presimt că m-ai vândut opoziţiei şi că unelteşti să mă distrugi!

PLĂMADĂ: Nici vorbă, jupâne! Las’ că ne descurcăm noi! (înspre public) Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, din partea domnului senator Gavril Ostropel, va cânta pentru dumneavoastră celebrul ansamblu folcloric de nunţi… „Na-şul Mareee!” (Naşul Mare începe, la clape, iar Ostropel cântă, cântă fragmente din câteva cântece vesele, coregrafia rămânând la dispoziţia imaginaţiei sale, inclusiv cea a unui „tangou” cu Plămadă; în finalul scenei, Naşul Mare începe cântecul „Verde-nrourat”, iar Ostropel şi Plămadă îl scot, de subsuori, dincoace de cortină).

*

*

 SCENA V:

*

 OSTROPEL (furios, cu pumnul ridicat, ţinându-l pe Naşul Mare de guler): Măăă! (Naşul Mare dă din cap, speriat şi fără întrerupere, un nu sugestiv) „Verde-nrourat”, ai? Imnul opoziţiei, ai? Măăă, tu m-ai vândut opoziţiei, mă! (Plămadî duce telefonul la ureche şi ascultă) Vasile, înşfacă-l şi dă-l pe mâna DeNeAului! (Naşul Mare încă dă din cap, dintr-o parte în alta).

PLĂMADĂ (închizând telefonul şi strecurându-l în buzunar): Imposibil, jupâne!

OSTROPEL: Cum adică? A trecut şi DeNeAul de partea ăstora?

PLĂMADĂ: Nu, jupâne, trudeşte pentru noi, ca întotdeauna!

OSTROPEL: Şi-atunci, de ce nu se poate, Vasilică?

PLĂMADĂ: Din cauza lui Naşul Mare: cum a cântat cu dumneata, jupâne, cum a crescut, brusc şi inexplicabil, în sondaje. Atât de năucitor a crescut, încât opoziţia l-a desemnat candidatul ei în circumscripţie!

NAŞUL MARE (îşi pune degetul pe piept, în semn de interogaţie, apoi rânjeşte): Îhî!…

OSTROPEL: Cum să crească în sondaje? De ce să crească? Şi când să crească?

PLĂMADĂ: S-ar părea că a strălucit, prin mesaj, la mitingul nostru electoral şi a acaparat toată dragostea populaţiei…

OSTROPEL: Care mesaj, Vasile, că doar e mut ca o lebădă!

PLĂMADĂ: Ca şi electoratul, în ultimii ani, jupâne!… Tocmai asta le-a plăcut: că nu-i minte!

OSTROPEL: Cum să-i mintă, dacă tace?

GEORGEL: Păi, nu? Iar electoratul asta îşi doreşte: să nu-l mai mintă nici un politician!

OSTROPEL (plimbându-se îngrijorat, cu mâinile spate): Al dracului electorat! (brusc,Naşului Mare) Măi, Naşul Mare, ce-ai spune tu dacă ţi-am oferi noi o mie de „ouă închistrite”? (Naşul Mare nu pare să priceapă).

PLĂMADĂ: O mie de „ouă negre”, măi băiatule! Ţi-a pus Dumnezeu mâna în cap!

OSTROPEL: Va-si-leee, „ouăle negre” au fost decodificate de DeNeA! Taci, până nu dăm de bucluc! (spre tavan) Noi nu vorbim de „ouă negre”, domnule colonel! Noi vorbim despre „ouă închistrite”, despre tradiţiile neamului românesc, aşa că vrem să fim bine înţeleşi şi să nu avem vorbe!…

PLĂMADĂ (scoţând telefonul din buzunar şi răspicând spre el): Noi nu vorbim despre „ouă negre”, domnule maior, ci despre „ouă închistrite” tradiţional… (spre Ostropel) Dar tot un milion de parai înseamnă, nu? (Ostropel îi face semn, cu degetul la gură, să tacă, dar clatină aprobativ din cap).

OSTROPEL: Ce-ai spune, măi Naşule Mare, dacă ţi-am oferi noi o mie de „ouă închistrite”: te retragi din alegeri sau nu?

NAŞUL MARE (aprobând, încântat, din cap): Îhî!… Îhî!…

PLĂMADĂ: Şi dacă opoziţia, în ticăloşia ei, îi dă două mii de „ouă închistrite”, ca să candideze?

NAŞUL MARE (dând din cap şi mai încântat, şi frecându-şi degetele): Îhî, îhî, îhî!….

OSTROPEL (privindu-l stupefiat): Ăsta e pus pe şantaj, măi Vasilică! Mut, dar pus pe şantaj! Las’ că-i arătăm noi lui: sechestrează-l! (Plămadă apucă un minişterg, cu care îi leagă Naşului Mare mâinile,în faţă, apoi, ducându-l de minişterg, îl scoate din scenă, în vreme ce Naşul Mare clatină din cap, când afirmativ, când a negaţie). Ce chestie, dom’le! Ce situaţie! Trebuie să-i vorbesc iar electoratului! (se apropie, ostenit, de pupitru).

 *

SCENA VI:

*

OSTROPEL: Dragii mei electori! Ticăloasa opoziţie mă obligă, prin strategia ei trădătoare, să fac, în faţa dumneavoastră, ceea ce nu am făcut niciodată: să mă laud! De fapt, dacă stau bine şi cuget, nu eu mă voi lăuda, ci faptele mele vor vorbi despre mine, în faţa dumneavoastră… (spre culise) Domnule şef de campanie, Vasile Plămadă, adu, te rog, ultima mea invenţie pentru fericirea alegătorilor: maşina manuală de vot! (Plămadă intră, târând după el două sfori, cu care se pot manipula mâinile lui, care atârnă, de-a lungul corpului; Ostropel apucă sforile de capete şi continuă cu explicaţiile).

Vă amintiţi, dragii mei electori, cu ce probleme grave se confrunta Parlamentul României, atunci când avea de votat manual (arată semnul cu degetul în sus, apoi cu degetul în jos): şefii de grupuri parlamentare erau adesea înţeleşi greşit şi se vota aiurea, împotriva intereselor partidelor şi ale (arată spre sine) ţării.

Din fericire, atunci când m-am născut eu, iar ursitoarele m-au pus să aleg între înţelepciunea Împăratului Solomon şi vitejia lui Alexandru Macedon, sângele meu de pui de dihor bucovinean m-a făcut să optez patriotic: Bucovina, Bucovina şi iar Bucovina, înainte de toate!… Şi am cerut să mi se dea înţelepciunea senatorului Ostropel şi vitejia liber-cugetătorului Gavril!… Nu am greşit, pentru că a fost nevoie de multă înţelepciune şi vitejie bucovineană ca să inventez, să omologhez şi să pun în slujba electoratului parlamentar maşina manuală de vot, pe care o aveţi în faţă…

Principiul de funcţionare e simplu şi eficient: cineva apucă sforile de capete şi le trage, funcţie de interesele majore ale ţării! Vreau să treacă legea, trag de sfoara asta (trage de sfoara din dreapta, iar mâna se ridică) şi legea trece; vreau să pice legea, trag de cealaltă sfoară (trage) şi legea pică! Priviţi numai cât de ireproşabil funcţionează maşina manuală de vot (în vreme ce trage ba de o sfoară, ba de cealaltă): trece legea, pică legea, trece, pică, trece, pică… (brusc, arătând undeva, în sală)

Alooo, domnu’, dă-mi şi mie un vot, să-mi iau o pâine! (arătând cu mâna în cealaltă parte a sălii) Alooo, domniţă, sărut mânuşiţele din unghie până-n umeri, dă-mi şi mie un vot, să-mi iau o pâine!… Cum? Nu-mi daţi? Nu-i nimic, Dumnezeu e mare şi vede… (peste umăr, în vreme ce se retrage dincoace de cortină) Ca să nu mai vorbesc de partid…

 *

SCENA VII:

*

În scenă, Ostropel este întâmpinat de Ciotârcă, şeful opoziţiei judeţene, infiltrat între timp, care ţine de capăt lesa, celălalt capăt fiind în culise.

*

OSTROPEL (dând cu ochii de el): Nu se poate, (se îndreaptă spre el) nu se poate! (îl îmbrăţişează) Ai pus-o în lesă pe fondatoarea anticorupţiei!…

CIOTÂRCĂ: Şi dacă da?… Şi dacă nu?

OSTROPEL (contrariat): Nu mă mai fierbe: ai pus-o sau nu?

CIOTÂRCĂ: Mi-e nevastă, Gavrile, cum s-o pun în lesă! Eu sunt un om cu principii: dacă ţara mi-o cere, sunt gata de orice sacrificiu, dar numai până la nevastă!

OSTROPEL: Înseamnă că m-a minţit: nu a făcut ea legile anticorupţiei!

CIOTÂRCĂ: Ba da, ea le-a făcut, dar le-a pierdut aiurea. La piaţă, când s-a dus să cumpere gogonele pentru murături.

OSTROPEL: E plină ţara asta de curve hoaţe! Dacă nu le deportăm pe toate la Bruxelles, o punem de mămăligă!

CIOTÂRCĂ (spumegând de indignare): Uite ce-i, tovarăşe, nu-ţi permit! Nevastă-mea…

OSTROPEL: Precupeţele, Ciotârcă! Precupeţele care au furat-o pe nevastă-ta de legi, alea sunt curvele hoaţe!

CIOTÂRCĂ: Ei, aşa mai merge!

OSTROPEL: Păi, nu?

CIOTÂRCĂ: Păi, da!

OSTROPEL: Păi, nu-mi… arăţi pe cine duci în lesă?

CIOTÂRCĂ (scuturând scurt din capătul lesei şi aducându-l zvâcnit pe Cristol în scenă): Pas! Şezi!

OSTROPEL (cu amuzată stupefacţie): Câinele de pază al democraţiei: presa deontoloagă! Dar oloagă rău…

CRISTOL (indignat): Domnule senator, opoziţia mă preţuieşte!

OSTROPEL: Ştiu, drăguţă! Şi eu, când eram în opoziţie, o puneam să latre şi-aşa îmi plăceau de tare hămăielile ei, încât, fără strop de băutură, simţeam cum mă apucă libidoul!

CRISTOL: Cine vă apuca?

CIOTÂRCĂ: Ei, lasă, că o să afli, când o să urci şi tu în politică!

PLĂMADĂ (intrând şi devenind bănuitor): Jupâneee, doar nu te-ai gândit să dai partidul pe mâna ticăloasei opoziţii!… O asemenea trădare, eu… (nu-şi găseşte cuvintele). De asta m-a blocat doamna în cabinet, ca să nu văd şi să nu denunţ trădarea!

OSTROPEL: Cum te-a blocat?

PLĂMADĂ (încă enervat): Mi-a zis că-s chipeş, că-s frumos, că toate femeile pe care le ştie visează la mine… Apoi, a început să mi le înşire, una câte una, până mi-a înţepenit mâna pe tastatură…

OSTROPEL (uimit): Exact la fel a procedat şi cu mine cândva!… Vasile, rupe lista şi arde-o!

PLĂMADĂ: De ce, jupâne? N-ar trebui, mai întâi, ca un bun creştin, să-mi încerc norocul?

OSTROPEL (didactic): Ţii minte, Vasilică dragă, când m-am întors, într-o noapte, bătut rău şi cu nasul spart, dar am refuzat să depun plângere la poliţie?

PLĂMADĂ: Şi zgârâiat ca o mâţă flocăită de maidanezi!… Cum să nu ţin minte, jupâne!…

OSTROPEL (ezitant): Ei, bine, deşi nu ţi-am spus-o, până acum, având în vedere că urmează o campanie electorală dificilă, în care nu mă pot dispensa de serviciile tale, o să-ţi mărturisesc adevărul: tocmai încercasem lista, Va-si-leee!…

ELECTRA (intrând discret, pe ultima replică, dispreţuitor): Bărbaţii! Nişte creduli, care doar în oglinzi nu cred, deşi oglinzile nu-i mint niciodată!

OSTROPEL (repetă gestul cu ochelarii lui Plămadă, apoi îi zice Electrei): Pofteşte mai aproape, Electro, şi uită-te şi tu! Nu arăt bine?

ELECTRA (priveşte în ochelarii lui Plămadă): Da, nu arăţi chiar rău; dar de când te-ai vopsit în blond?

CIOTÂRCĂ: Mami, acela… eşti tu!

ELECTRA (revoltată): Cum să fiu eu?! Sigur e el! N-ai văzut cum arată?

CIOTÂRCĂ (împăciuitor): Am văzut, mami, dar m-am obişnuit…

CRISTOL (care se priveşte şi el în ochelari): Ptiu, ce slugoi! Şi încă cu barbă!

ELECTRA (apucându-l de bărbie, cu palma, pe Plămadă şi împingându-l, până revine în poziţia verticală): Să terminăm cu prostiile astea: mă deprimă!

CIOTÂRCĂ: Da, mami, cum spui tu: te deprimă!… (spre Ostropel, acuzator) Până nu mă uit şi eu, să văd în ei cine ne-a răpit candidatul!…

OSTROPEL: Care candidat? De când ne ocupăm noi, puterea, de candidaţii ticăloşitei opoziţii?

CIOTÂRCĂ: Naşul Mare, ştiu că e la voi. Am şi dovezi!

OSTROPEL (mimând surpriza): Ăla, mutul?!

CIOTÂRCĂ: Nu-i mut, şi-a pierdut doar glasul… Din solidaritate cu poporul!

OSTROPEL: Şi crezi că o să mă baţi pe mine, senatorul Gavril Ostropel, cu un ţambalagiu, care nu poate vorbi!?

CIOTÂRCĂ (strânge din umeri): Alegătorii îl iubesc şi sunt gata să-l voteze! Aşa că, rogu-te, dă-ni-l înapoi, dacă vrei să mai facem afaceri împreună!

ELECTRA: De ce să ni-l dea înapoi? Mai bine provocăm o revoluţie!

OSTROPEL: Ca să ne înşface ţara toţi necontrolaţii!

CIOTÂRCĂ: Aşa e! Fără dublă comandă, ţara e în pericol!

ELECTRA: Să piară ţara, dar, fără candidatul nostru, noi nu plecăm de-aici!

CIOTÂRCĂ: Cum spui tu, mami!

CRISTOL: Eu sunt pregătit să mă sacrific şi să-mi asum puterea!

ELECTRA (cântărindu-l cu dispreţ): Asta ne-ar mai trebui! Mai rău ca o revoluţie!…

CRISTOL (revoltat): Eu!? (cu glas tremurat) Eu, care de grija ţărişoarei mele…

PLĂMADĂ: Uitaţi-vă la el, cum salivează caşcaval! Al dracului Flămânzilă!…

OSTROPEL (strâns cu uşa): Vasile, adu-i ţambalagiul!

PLĂMADĂ (care-i da ocoluri lui Cristol): Legat sau slobod?

OSTROPEL: Liber, că doar trăim într-o democraţie, Vasile!… (Plămadă iese, iar Ostropel, nervos, izbucneşte) Ah, ţărişoara mea, unde-ai ajuns! Să încapi pe mâinile unui ţambalagiu mut!

CIOTÂRCĂ: Fără glas, nu mut!

OSTROPEL: Tot un drac!

CIOTÂRCĂ: Nu te înţeleg, dragă partenere! Şi nici pe mine nu mă înţeleg! Noi, amândoi, am cam pus-o: am îmbătrânit, iar bătrâneţea ne obligă să ne mulţumim cu mai nimic. Ce ne mai trebuie nouă politică? Afacerile merg bine, avem de toate, dar ce folos, dacă am terminat-o şi cu băutura, şi cu haleala, şi cu femeile!…

OSTROPEL: Femeile mă iubesc! Gloria (pauză) mă iubeşte!

CIOTÂRCĂ: Şi la ce-ţi ajută?

PLĂMADĂ (intrând cu Naşul Mare): Iată-l, jupâne!

NAŞUL MARE (fericit): Îhî!… Îhî!…

CIOTÂRCĂ: La ce ne mai trebuie nouă politică, partenere?

OSTROPEL: Face bine la afaceri.

CIOTÂRCĂ: Corect, dar de ce să ducem noi povara ţării, când am putea să-i îmbrâncim în faţă pe Naşul Mare şi pe Vasilică Plămadă?

OSTROPEL: Dar Gloria? Tu îţi închipui că Gloria o să mă scape din mână?

CIOTÂRCĂ: Dă-o dracului de glorie! Ne-am luat ţara înapoi, la ce ne mai trebuie nouă glorie?

OSTROPEL: Nu glorie, ci Gloria!

CIOTÂRCĂ (vag derutat): Te-ai damblagit, treaba ta! Eu ştiu ce am de făcut: trec în umbră, apuc sforile şi îl joc pe Naşul Mare!

NAŞUL MARE: Îhî, îhî!…

CIOTÂRCĂ: Să mergem, candidatule, să prezinţi programul nostru alegătorilor!…

NAŞUL MARE: Îhî!…

CRISTOL: Dar, domnilor, ce facem cu confruntarea finală? Poporul o aşteaptă!…

OSTROPEL: Care popor?

CRISTOL: Cum care poporul? Al Sfântului Aşteaptă: electoratul!

CIOTÂRCĂ (sesizând brusca enervare a lui Ostropel): Fii calm, Gavrile, e tânăr şi prost! De unde să ştie el, săracul, că o ţară cu adevărat democratică, în Europa, e formată doar din alegători şi din popor?

CRISTOL: Şi eu ce-am spus?

OSTROPEL: Drăguţă, dumneata faci confuzie între ăia, alegătorii, şi noi, poporul!

CRISTOL: Dar confruntarea finală?

OSTROPEL: O ţinem, dar în faţa alegătorilor! Poporul, drăguţă, în ciuda aparenţelor, e, întotdeauna, unitar şi solidar!

CRISTOL: Perfect! Pot deschide evenimentul?

ELECTRA: Ciotârcă, sloboade-l din lesă!

CIOTÂRCĂ (scoţându-i lesa de la gât): Dă-i drumul, domnule ziarist!

 *

SCENA VIII:

*

CRISTOL (apropiindu-se dezinvolt de microfon): Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, meciul secolului! În colţul stânga, un luptător de categoria grea, domnul senator Ga-vril Os-tro-pel!… (păşeşte în faţă, în stânga scenei) În colţul dreapta, senatorul opoziţiei, domnul senator Mi-ha-il Cio-târcă!… (ia poziţie în partea dreaptă).

Sunt Alexandru Ioan Cristol, redactorul deontologic de investigaţii de la „Pozna naţională de Moldova”, arbi-trul de riiing!

Dar adevăraţii arbitrii sunteţi dumneavoastră, ale-gă-torii!…

ELECTRA, PLĂMADĂ: Cinste lor, cinste lor, / Cinste-alegătorilor! (li se alătură vocal şi ceilalţi) Cinste lor, cinste lor, / Cinste-alegătorilor!…

CRISTOL: Îi rog pe cei doi candidaţi să-şi prezinte, mai întâi, sloganul electoral. Domnule Ciotârcă…

CIOTÂRCĂ: Vrem ţara înapoi, ca să construim împreună!

ELECTRA (aplaudând frenetic): Uraaa! Uraaa! Uraaa!…

PLĂMADĂ (simultan): Huooo! Huooo! Huooo!…

CRISTOL: Domnule Ostropel…

OSTROPEL: Nu uita, iubit popor: Ostropel – senator!

PLĂMADĂ (aplaudând frenetic): Uraaa! Uraaa! Uraaa!…

ELECTRA (simultan): Huooo! Huooo! Huooo!…

OSTROPEL: Dacă-mi permiteţi o opinie despre sloganul opoziţiei…

CRISTOL: Poftiţi!

OSTROPEL: Vreţi ţara înapoi? Pofta-n cui!

PLĂMADĂ (aplaudând frenetic): Uraaa! Uraaa! Uraaa!…

ELECTRA (simultan): Huooo! Huooo! Huooo!…

CIOTÂRCĂ (ofuscat): Ştii care e blestemul acestei biete ţărişoare, domnule senator? (Ostropel îl fixează cu suspiciune) Că e obligată să aleagă între doi hoţi ca noi!

ELECTRA (frenetic): Uraaa! Uraaa! Uraaa!…

PLĂMADĂ (simultan): Uraaa! Uraaa! Uraaa!…

 

OSTROPEL: Ca să vezi! De parcă i s-ar întâmpla pentru prima dată!…

CRISTOL: Gata! Să trecem la programe!

ELECTRA: Zi-i tu, Mihaile, că pe dumnealui, cu tot cu programe, îl ştiu alegătorii ca pe un cal breaz!

OSTROPEL: Cal, doamnă, nu potaie! Să nu uiţi ce-ai spus!

CIOTÂRCĂ: Să trăiţi… frumos!…

ELECTRA: Ce-ai zis, Ciotârcă? Asta de unde a-i mai scos-o?

OSTROPEL: Plagiază, doamnă! Deja îl văd premier…

CIOTÂRCĂ (ferm): Istoria, dragă domnule, nu-i decât un uriaş plagiat!

OSTROPEL: Da, dar după întâmplări deja uitate…

CRISTOL: Să lăsăm, să lăsăm… În fond, urna alege!

OSTROPEL: Aşa e! Vasile, bagă folcloristele!

PLĂMADĂ: Haideţi, măi!

*

Naşul Mare trece la orgă, iar fetele, în ii şi cingătoare, intră, dansând în scenă. Ostropel cuprinde o dansatoare de mijloc, iar Ciotârcă vrea să facă la fel cu o alta.

*

ELECTRA: Cio-târ-căăă!

CIOTÂRCĂ (rugător): Dă bine la popor, Electruţo!…

ELECTRA: Lasă poporul şi treci încoace! (îl înşfacă de mijloc, asumându-şi rolul bărbatului în dans).

PLĂMADĂ: Ju-pâ-neee!… Ju-pâ-neee!… (Naşul Mare se opreşte din cântat, iar fetele din dans).

OSTROPEL (încă ţinând fata de după mijloc): Ce-i, ce s-a întâmplat?

PLĂMADĂ (parcă şi mai înspăimântat): Nenorocire, jupâne! Ne-am prăbuşit în sondaje; şi noi, şi opoziţia!…

OSTROPEL: Imposibil!

ELECTRA: Am zis eu că vine a treia forţă!…

OSTROPEL: Nimeni nu putea deveni lider peste noapte!

PLĂMADĂ: Ba da, jupâne! Deja conduce în sondaje cu sută la sută!

OSTROPEL: Cine?

PLĂMADĂ: Cum cine? Gloria!…

OSTROPEL (Îşi desprinde prelins palmele de pe şoldurile dansatoarei, cade în genunchi şi, de acolo, de sub privirile ei trufaşe, exclamă, precum Cezar): Şi tu, Gloria!… (muzica reîncepe să cânte, dansatoarele încing o horă în jurul îngenuncheatului Ostropel, care se face din ce în ce mai mic).

*

C O R T I N A


Comments are closed