ce vrrăji a mai făcut constanţa | Dragusanul.ro

Ghidul înhăţării de doctorate II

 

Ghidul înhăţării de doctorate

(II)

Bercea doctorate

I. ce vrăji a mai făcut constanţa

 

          Arendaşul culturii sucevene, cântăciosul călin brăteanu îşi trage, precum v-am spus deja, doctorat în folclor.
         Numai că un doctorat trebuie conceput şi scris într-un imbecil „limbaj ştiinţific”, aşa că brăteanu a angajat-o ilegal (5 perioade de câte 6 luni, în loc de 2 perioade, şi asta pe când cu reducerea cu 25 % dispusă de Boc, apoi a trucat un concurs cu unic concurent  şi câştigător), în arendăşia lui bugetară, pe constanţa cristescu, o cetăţeancă etnofolclorică toacă de carte şi dobă de incultură.

         Luându-ne pe toţi de proşti (necitiţi ca şi ea), constanţa imbecilizează, în primul volum al „Ghidului…”, dar au mai apărut încă două, pentru că brăteanu trebuie să-şi consolideze o „operă ştiinţifică”, în genul: „Despre folclorul bucovinean se găsesc informaţii importante deja în scrierile cronicarilor, în lucrarea monumentală a lui Dimitrie Cantemir intitulată „Descrierea Moldovei”, în literatură şi în lucrări de specialitate din secolul al XX-lea” (peste cele două veacuri anterioare, doldora de informaţii, trece cu indiferenţa incultului cu ifose).

         Trecând cu îngăduinţă peste prostioara patriotardă („despre folclorul bucovinean”, când vechii cărturari au scris despre folclorul moldovenesc), e bine să ştiţi că nici un cronicar, cu excepţia lui Miron Costin, care menţionează desfrâul „cu cimpoiaşi” de la curtea lui Aron Vodă, care-i compuneau balade şi cântece fără perdea.
         În rest, în cronicari, nici o informaţie, mai ales despre ţărănime, iar chestia asta l-a adus la disperare pe Ilie E. Torouţiu, care, scriind despre „Clasele sociale din Bucovina”, constata că despre ţărănime nu ştim nimic (ca şi constanţa cristescu, nici Torouţiu nu-l citise pe Cantemir).

         Dimitrie Cantemir (de unde ştie cristescu despre monumentalitatea operei lui Cantemir, dacă tot nu a citit-o? Cum de unde: din doctoratele altor inculţi!), deşi nu menţionează decât evaziv populaţia din „ţinutul Sucevei” (în pagina 208, scriind că ei „sunt înverşunaţi aproape până la eres în credinţa lor”), dă notorietate unei realităţi pe care şi documentele de cancelarie voievodală, dar şi relatările călătorilor străini o confirmă: existenţa, în întreaga Moldovă, a celor două culturi rurale, cea răzeşească (până şi în colecţia lui Voievidca o întâlnim, dar în parametri folclorici) şi cea ţărănească, a iobagilor. Care, pentru că erau aduşi din ţările megieşe, se numeau vecini.

         Despre cele două culturi rurale, cu diferenţele de obiceiuri (ca şi la Cantemir), avea să scrie, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, şi Dimitrie Dan, iar mai târziu, şi Dionisie Bejan, şi toţi publiciştii de la gazeta mazililor şi răzeşilor (dovezi, în Povestea aşezărilor bucovinene ***).

         Nu există imbecilitate mai mare, cumplit de dăunătoare spiritualităţii româneşti (conform formulării lui Xenopol) decât să faci un talmeş-balmeş „ştiinţific” din cele două culturi rurale distincte, iar constanţa şi ceilalţi dohotori universitari, care complicitează la opera curiculară a „ghidurilor iubitorilor de folclor” de teapa brăteanu, asta fac, falsifică adevăruri mărturisite şi le impun prin „prestigiul” autorităţii titlurilor, numai Dumnezeu ştie cum obţinute.

         Să pui, de pildă, baladele de la curtea lui Ştefan cel Mare („însă nu se ştie cine le interpreta şi ce fel de melodii folosea” – nu ştiţi voi, dohotorilor!) în seama ţărănimii (rutenii iobagi) înseamnă un fals istoric ordinar şi păgubos (alte dovezi, în Datina, Biblia Românilor).
         Se ştie cine le interpretau: zicălaşii, acompaniindu-se cu „scripci sârbeşti”, Ştefan alcătuindu-şi singur un cântec, pe care l-a salvat de la uitare mitropolitul Dosoftei. Dar dacă nu citesc nici „Călătorii străini despre Ţările Române”, nici „Contribuirile…” şi „Amintirile…” lui Sbiera, creieraşele etnomuzicologice ale dohotorilor, inclusiv universitari, rămân netede şi goale de adevăruri mărturisite.

         Neadevărurile, de fapt „linguşirile şi înălţările peste ceea ce suntem în adevăr”, cum spunea Xenopol (dar există o formulare asemănătoare şi în Cantemir), „asupra intereselor popoarelor este mişelie”. Pentru că românilor moldoveni „le va fi mai folositor dacă le vom arăta limpede, în faţă, cusururile care-i sluţesc, decât dacă i-am înşela cu linguşiri blajine şi cu dezvinovăţiri dibace, încât să creadă că, în asemenea lucruri, ei se conduc după dreptate” şi adevăr.

                 Precum se vede, în totală contradicţie cu universitarii cristescu, rucsanda, bucescu sau dănilă, şi Cantemir, ca şi Xenopol mai târziu, a refuzat să comită vreo mişelie împotriva propriului popor.

 

VA URMA. Doar şi prostia are… 3 volume


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *