George DRUMUR

George DRUMUR

14.03.1911, Mănăstirea Horecii – 07.06.1992, Timişoara

         Pe „oaspetele din urmă”, George Drumur, îl putem afla, drept „întoarcere spre lume” şi lumină lină „în Bucovina (în care) totul se întunecă“, unde oficiază cu ritmicităţi păgâne pentru sufletul neamului. Primele lui trei cărţi de poezie, „Solstiţii“ (1936), „Suflete în azur“ (1940) şi „Vatră cu stele“ (1942), aveau să fie urmate, abia peste trei decenii, de „Însemnele anilor“ (1973) şi de „Neodihna cuvintelor“ (1986), în vreme ce romanele, nuvelele  şi prozele sale încă mai aşteaptă în uitare. Mai mult, în Mărturisitorii ** – clik.