GENS HUNGARICA UN BUKOVINAM... | Dragusanul.ro

GENS HUNGARICA UN BUKOVINAM…

Mulţi recunosc, mai ales cei de vârsta a doua, că ar trebui ţinut pasul cu viaţa asta galopantă, modernă şi avansată, dar sunt destui, care nu mai au puterea acestui sacrificiu, mai ales când rămân singuri.

Necesarul asigurării zilei de mâine, fuga după bani, avere sau mirajul occidentului, rup copiii la o vârstă fragedă din cuibul părintesc, şi-i aruncă printre străini, unde nu mai învaţă, nu-şi mai continuă studiile, în anumite cazuri uită şi de casa părintească, fiindcă îi e ruşine de originile sale, ori că nu mai vorbeşte, sau vorbeşte rău limba maternă. Cei care vin acasă de peste zări, deja au o limbă specifică, un fel de ro-glish, care nu mai e nici română, nici engleză, dar ei se cred şmecheri, cică vorbesc în jargoane.  De citit nu vorbim. Greşelile devierii multora încep la vârste fragede şi continuă în mod constant. Rezultatul: nu prea ştim cine suntem, nici încotro ne îndreptăm, ne lăsăm duşi de val.

*

    Cam aşa e şi cu istoria noastră. Prea puţini sunt interesaţi de trecut sau de prezent. Toţi vorbesc la viitor: o să merg, voi face, o să iau….Trecutul? Unii mai ştiu de părinţi, poate si de bunici, dar cei mai mulţi nu cunosc nici ce nume de fată a avut bunica.

Sunt puţini care într-adevăr cercetează istoria, nu a neamului, măcar a familiei. Cei care totuşi o fac, şi prezintă date reale, sunt şi mai puţini. De regula, istoricii reali  sunt crucificaţi pe altarul istoriei, pentru simplul fapt că prezintă adevărul. Istoria e în faţa noastră, trebuie numai să ne aplecăm după ea şi să n-o modificăm.

Istoria Bucovinei este una aparte, şi foarte frumoasă. Dar nu ajunge să te uiţi numai în curtea ta, e nevoie să te uiţi şi peste gard, să vezi cine ţi-au fost, buni sau răi, vecinii. Deabia atunci îţi poţi forma o părere foarte bună, de ansamblu.

*

    Mulţi au vorbit, au scris şi au tratat migraţiile în Bucovina din secolul 18. Din majoritatea scrierilor se poate simţi o ură disimulată faţă de autorităţile austriece, fiindcă migraţiile au schimbat raportul populaţiei din ţinut. Personal eu nu cred că acesta a fost un scop anume, să cheltuiască sute de mii de florini numai pentru a schimba raportul demografic. Pus şi simplu austriecii căutau oameni calificaţi pentru a întreţine armata,  pentru a exploata bogăţiile Bucovinei. Şi cum nu prea erau din acestia prin zonă…Despre cei care au venit in ţinut de capul lor ce să mai spunem? Ei au venit pentru un trai mai bun, să scape de biruri, armată, pentru pământ. Subiectul migraţiilor trebuie tratat real. Ce ar spune cineva, dacă cei din Italia, Spania sau Anglia ar începe să scrie acum cu ura şi dispreţ despre milioanele de români plecaţi acolo: că vor să schimbe raportul de populaţie, că-i lasă pe cei de acolo fără servici, etc. Nu cred, că ne-ar conveni. Aşa văd eu migraţiile în Bucovina, din mai multe unghiuri. Şi atunci, ca şi acum, oamenii au plecat de pe pământurile natale din necesitate.

*

    Referindu-ne la maghiarii din Bucovina, ei au fost acolo şi înainte de colonizare, cum reies din recensămintele făcute de Enzenberg. Nu mulţi, şi nici organizaţi, vreo 600 în sudul Bucovinei. Nu se cunoaşte, dacă aceştia ulterior s-au mutat în coloniile înfiinţate. Despre înfiinţarea primelor colonii maghiare, în Ţibeni şi Iacobeşti, nu avem date exacte. Unii afirmă că au luat fiinţă prin 1776, alţii că prin 1777, alţii prin 1771-1773. Cum nu există niciun raport oficial, e greu de dovedit o dată anume. Ca lucrurile să fie şi mai complicate, ne încurcă şi tradiţia orală, care s-a păstrat până în zilele noastre. Unele sunt mai greu de crezut, altele sunt, şi par, mai realiste.

Sunt printre noi care ştiu, că strămoşii noştrii aveau cărţi de rugăciuni. Ele erau de mare preţ, scumpe pentru perioada aceea. Pe coperţile acestora se notau uneori anumite date, toate foarte importante pentru familie sau comunitate. Datele care urmează nu sunt cunoscute de istoricii Bucovinei şi publicul larg, de aceea le consider inedite. Avem numele celor care s-au dus la Ţibeni să verifice condiţiile de colonizare.

László Gergely Pál, la mormântul scriitorului Sántha Alajos, născut în Ţibeni

Scriitorul László János, născut la Ţibeni în 1878, scria prin anii 1936, că pe coperta cărţii de rugăciuni (Aranykorona-Coroana de aur) a străbunicului său, László Mihály (1777 Tibeni- ?), erau notate următoarele: „înainte de a muta satul (din zona Zamostea la Ţibeni-n.a.), spre verificarea pământurilor din Bucovina, în anul 1776 au venit din Moldova:

  1. Tamás Albert, primar din Zamostea,
  2. László Antal, tatăl meu, băiatul lui László János din Joseni,
  3. László József, fost primar la Siculeni,
  4. Szőts Péter din Frumoasa, numit Assesoris Supernumerarii la Judecătoria din Şumuleu Ciuc,
  5. Kovács Tamás, notar din Caşin,
  6. György János, primar din Remetea.

   Aceşti oameni au constatat, că pământurile sunt de calitate foarte bună, şi văzând şi comportamentul prietenos al autorităţilor germane faţă de refugiaţii secui, în martie 1777 aceştia au venit din Moldova, din 9 sate, stabilindu-se la Ţibeni 80 de familii şi la Iacobeşti 20 de familii.” Se poate observa, că nu vorbeşte despre înfiinţarea satelor, ci despre colonizarea lor. Şi nu a ştiut, că la începuturi Iacobeştiul a fost mai mare decât Ţibeniul.

*

    Despre  acest eveniment, preotul Mártonffy Mór a notat scurt în registrul bisericesc din Ţibeni: „Gens hungarica in Bukovinam devenit sub Augustissima Imperatrice Maria Teresia ex Moldavia hinc inde dispersa, in crementum sumpsit post annum 1772 postea quam ab hoc anno quivisset, usque annum 1776 in possesione Zamosten in limites veniens Gens hungarica ad Istensegits sub Illustrissimo Gabriele Spleni L. B.: spiritualium Pastore Mauricio Martonffy, qui etiam, hungarico idiomate, hungaris Cognomen Pagi, Imposuit Istensegits quod significat Deus adjuvet.”[1].

*

    Din notările scriitorului amintit menţionăm originea familiei Szőts din Ţibeni, devenit între timp Seci: „strămoşul familiei Szőts este Szőts Péter, nobil secui din Frumoasa şi unul din cei mai avuţi gospodari din sat. Prin ordinul XII/1763 emis de către Maria Tereza, este numit Assesoris supernumerari (un fel de judecător adjunct) la Tribunalul din Şumuleu Ciuc. În 1764 (când au avut loc evenimentele de la Siculeni- n.a) s-a refugiat în pădurea Pálos şi de acolo în Moldova, probabil la Taslăul Mare.” Mai târziu, împreună cu alţi refugiaţi a ajuns în Bucovina. Este de notat, că datorită evenimentelor de la Siculeni numărul refugiaţilor abia depăşea o mie, totuşi în anul 1786 deja erau în Bucovina 2687 de maghiari.[2] În acel an, componenţa satelor cu locuitori maghiari arăta astfel:[3]

– Iacobeşti 154 de familii, 499 de suflete,

– Ţibeni 276 de familii, 817 de suflete,

– Dorneşti 224 de familii, 658 de persoane,

– Măneuţi 73 de familii, 219 de persoane

– Vorniceni 48 de familii, 135 de suflete.

Din cele notate mai sus, putem trage următoarea concluzie: coloniile maghiare din Bucovina s-au format atât din refugiaţii de la Siculeni şi din cei care au plecat înainte de evenimente, cât şi alţii din Transilvania, şi mă refer aici la comitetele limitrofe Bucovinei (Mureş, Bistriţa, Maramureş, Sătmar, etc).

 

*

[1] László Gergely Pál-A bukovinai Istensegíts és Fogadjisten, Corvin Kiadó 2009, pag.11

[2] Ibidem, pag. 11.

[3] Ordas Iván-„Hadik András”, Móra Könyvkiadó, 1987. pag. 236.

 


Comments are closed