Furnizorii masacrelor din Bucovina
*
Pentru că știu prea puține despre istoria recentă a Bucovinei, încep să fișez, fără comentarii și fără pripeală, fișele pe care le fac în vederea confruntării finale cu alte mărturii, inclusiv din vremurile damnate, pentru a putea întrezări epoca din megieșia apropiată a nașterii mele. În categoria ISTORIE RECENTĂ, voi aduna doar fișe, care pot fi folosite de oricine are nevoie de ele, inclusiv de către mine, cel care nu are alt scop decât acela de a încerca să înțeleagă.
*
*
Printre primii criminali de război, care au fost acuzați, în proaspătul ministeriat al lui Teohari Georgescu, din guvernul lui Petru Groza, s-au numărat fostul guvernator al Bucovinei, de după profesorul Alexianu, generalul Calotescu Cornel, și șeful lui de cabinet, locotenent-colonel Stere Marinescu. Acuzele care li s-au adus celor doi foști ofițeri ai Armatei Române au fost următoarele:
*
*
„În toamna blestemată a anului 1941, începea primul act al tragediei populației evreiești din Bucovina. La 10 octombrie 1941, din ordinul lui Calotescu, a fost înființat ghetto-ul din Cernăuți. Vreo 60.000 de oameni, purtând steaua galbenă, au fost îngrămădiți ca vitele într-un spațiu redus, într-un cartier în care nu aveau loc mai mult de 15.000 de oameni. În fiecare încăpere, zeci de oameni îngroziți, flămânzi, terorizați, duceau o viață de o amară, disperată promiscuitate. Mureau cu sutele de boli și de mizerie.
*
În aceste împrejurări dramatice, maiorul Stere Marinescu și-a început activitatea de hienă. Calculat, veninos, de o cruzime rece, sadică, plină de patimă și de ură, și-a abătut teroarea asupra nenorocitelor victime. El nu era însă un simplu shingiuitor sau asasin. Actele lui, calculate și consecvente, aveau un scop precis: jaful. Cel mai abject jaf, acela al condamnaților la exterminare. De la victimele lui terorizate de groaza deportărilor, storcea, prin tot felul de metode, sume mari de bani, bijuterii, obiecte de valoare, cu pretextul ipocrit și cinic că le va schimba soarta.
*
*
După deportările masive, din noiembrie 1941 și iulie 1942, când zeci de mii de oameni au luat drumul fără întoarcere al Transnistriei, târgul sinistru, traficul cinic cu moartea și cu viața victimelor a luat amploare. Stere Marinescu avea un birou de „comisionar al morții” în București, la locuința lui. Acolo primea sumele de bani pentru iluzorii salvări de la moarte. La Cernăuți strângea gajul sinistru al bijuteriilor și al obiectelor prețioase, aurul și pietrele prețioase.
*
Cu o ură pasionată și cu o satisfacție de sadic, regiza spectacole de coșmar, în care actorii și victimele erau unii și aceiași: deportații. Pe un teren de sport din Cernăuți, în zorii fiecărei zile, aduna noi transporturi de deportați. Din înălțimea unei tribune special amenajată, dirija operațiile de clasare a victimelor, care, în amurg, erau îndesate în vagoane de marfă, cu ușile ferecate, și trimise în lagărele morții. Nimic nu-l mișca. Nici plânsul disperat al mamei, care cerea îndurare pentru copilul abia născut, pe care-l purta la sân, nici tragedia mută a bolnavilor, scoși pe tărgi din spitale, nici drama absurdă a invalizilor de război, nici trista hotărâre de a scoate chiar și nebunii din spitale.
*
Lupta de exterminare și de jefuire a populației evreiești din Bucovina a fost dusă cu o furie sadică și distructivă, care întrece orice imaginație și care cu mare greutate poate fi apreciată de la distanță, mai ales de aceia care au stat departe de teatrul sângeros și apocaliptic al ororilor. Dar furnizorii, fără scupule și fără omenie, ai morții, schingiuitorii și jefuitorii celor sortiți pieirii au ajuns să dea socoteală. Calotescu și Stere Marinescu, furnizorii morții și hienele abjecte ale victimelor, ei, care au făptuit traficul cinic cu viața și cu moartea, vor sfârși totul, în această clipă supremă a triumfului asupra morții și robiei (Scânteia, Anul 2, nr. 220, 11 mai 1945, p. 7).