Furatul miresei, de la mister, la imbecilitate (IV) | Dragusanul.ro

Furatul miresei, de la mister, la imbecilitate (IV)

Venus, Ocrotitoarea Muntelui, la Bogdania

Logodna sau nuntirea cosmică, în planul hirotonisirii, înseamnă un „fenomen horal”[1], deci unul ceremonial totemic muntenesc („urcări pe munte pentru contact direct cu cerul[2]), Fiul Muntelui fiind întemeietorul ceremonialurilor care au impus „regulile” și, ulterior, religiile, prin „ceilalți zei (care) au fost descendenţii lui, muntenii”[3], pentru că Stăpânul (Fiul) Munţilor, după ce „s-a sfătuit cu cei 12 păstori”, „a stabilit cele patru anotimpuri, cu lunile şi zilele lor, a inventat cinci ceremonii ritualice şi a desemnat patru păstori de oameni, conduşi de el, Stăpânul Munţilor”[4].

Piatra mormântală a stră-străbunicului Nicolae şi simbolurile ei

Termenul „păstori de oameni”, aflat și în primele pagini ale „Cărții Shu”, deci formulat ca atare prin anii 2300 înainte de Hristos (a fost începută în anul 2357), în „Legile” încredințate de Sfântul Cer lui Spitama Zarathustra, după ce, mai înainte, le încredințase „păstorului cel bun” sau „Marelui Păstor”[5], obligă la concluzia că „anumite ceremonii totemice, care au fost practicate de multe triburi din diferite părţi ale lumii sunt identice în simbolismul lor, şi toate acestea trebuie să fi avut o origine comună”[6]. Denumirea monosilabică a „păstorului”, deci al șamanului primordial, a fost „do” (de aici, din incantația străvechimii, derivă și „do-mi-ne”, cu semnificația inițială de „păstorul primăverii noastre”[7]), în spațiul european, și „da” – în cel indic (sumerian), primul cuplu de miri inițiatici fiind Luna/Primăvară (Ma-do), cu însușiri transmise planetei Venus, și planeta Marte (La-do), cuplu confirmat de compoziţia mitologică hittită „Cântecul lui Ullikummi”[8] drept locuitori în „Casa Zeilor”[9], ca păstoriță și, respectiv, apărător ai templului din munte, în care Soarele își așezase „scaunele şi masa lui”[10]. În mitologia română, Dimitrie Cantemir descoperise „superstițiile dacice” ale cuplului nupțial-inițiatic „Lado și Mado”[11], cântecul, cu puternică tentă preclasică (un fel de romanesca) „Lado, Lado, nu mai plânge” supraviețuind, în sudul Basarabiei, până de curând, fiind cules și publicat, în 1943, Constantin Brăiloiu. A fost cântat, împreună cu câteva melodii de nuntă moldovenești, culese de Dimitrie Cantemir, înainte de anul 1700, și de Domnul de Guys (publicate în 1714, la Londra), de către „Zicălașii”, respirația și chemarea strămoșilor auzindu-se, după veacuri de uitare, la Gura Humorului și la Vatra Dornei în 12 aprilie 2018 (fonotecările se găsesc în spațiul virtual).

Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe oul încondeiat

Cum se săvârșeau ceremoniile totemice lunare din mai, care marcau și nuntirea cosmică, prin care se dezvăluiau „soțiile cerești”[12], dar și pământești ale șamanului[13] și „raporturile șaman – soție cerească”[14], putem afla și din opera lui Dimitrie Cantemir, care a văzut ceremonia ma-go-ra (primăvara, pe muntele soarelui), mutată pe axa Căii, deci a drumului sătesc, și care preciza că Hora Solară, în cerc, era încadrată, pe laterale, de două șiruri de Horiri Lunare, în sinusoidă – taman ca în fenomenele horale (ceremonii muntenești) reprezentate pe oul încondeiat, care, în fond, reprezintă prima carte religioasă a omenirii. Lipsesc din peisajul nupțial românesc, descris de Dimitrie Cantemir, nu și de oul încondeiat, doar „uriașii” pe picioroange (Soarele și Luna, Lado și Mado, Marele Păstor și Marea Vrăciță, Mirele și Mireasa) și, desigur, măștile și costumațiile totemice astrale, care s-au mutat și în obiceiurile de Anul Nou, și în obișnuințele hlizitoare ale moldovenilor prin bâlciuri, în coordonatele unui regres metafizic, caracterizat de opusul „lumescului care ascende spre divinitate[15], adică de „transcendentul (care) coboară[16], atât de specific creștinismului.

*

„Negreşit, nu este uşor să dezlegi cu precizie enigmele, dar dacă se adună la un loc şi se compară un mare număr de mituri, unele concordând între ele, altele contrazicându-se, mai lesne s-ar putea descoperi adevărul din ele. De pildă, miturile care vorbesc despre plimbările prin munţi, atât ale slujitorului unui cult, cât şi ale zeilor înşişi, şi despre acei cu adevărat posedaţi, decurg din aceleaşi principiu pentru care zeii se socotesc locuitori ai cerului şi prevăzători ai altor lucruri, cât şi ai semnelor cereşti”[17], opina Strabon, dar ceremoniile totemice pot fi lesne deslușite în Datina românilor, în corelație cu reminiscențele asimilate de creștinism, peste veacuri (Nedei, Sânziene, Nunți, Strânsuri, Obiceiuri de Anul Nou). Se poate înfăptui lesne o arheologie spirituală, prin care ceremoniile comune tuturor neamurilor lumii să fie reînviate pe măgurile Carpaților, acolo unde, de fapt, s-au născut Poezia, Muzica, Dansul și Religia. Am tot scris proiecte, de-a lungul deceniilor, pentru o astfel de recuperare, care ar condiționa o creștere a potențialului turistic românesc, atmosfera de carnaval a inițierilor străvechi, toate săvârșite pe înălțimi, fiind diametral diferită de platitudinea unor falsuri spirituale de genul „Hora de la Bucșoaia”, „Întâlniri Bucovinene” sau „Comorile Muntelui”. Spiritualitatea nu se născocește, ci se caută și se regăsește, dar, vorba unui epigramist român, nu are rost să mai vorbesc precum Moise. În pustiu.

*

[1] Vulcănescu, Romulus, Mitologie Română, București, 1987, capitolul 11. Imanentul care urcă, p. 357

[2] Vulcănescu, Romulus, Mitologie Română, București, 1987, capitolul 11. Imanentul care urcă, p. 359

[3] The Epic of Gilgamesh, III, Assyrian International News Agency, 1998, p. 24

[4] The Canon of Shu, pp. 40, respectiv 39

[5] Vendidad, Fagard II, Myts of Yima, verset 2, p. 9

[6] Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 242

[7] Eliade, Mircea, Drumul Spre Centru, Univers, 1991, p. 214

[8] Guterbock, Hans Gustav, The Song of Ullikummi Revised Text of the Hittite Version of a Hurrian Myth, Chicago, 2009

[9] Ibidem, p. 154

[10] Ibidem, p. 161

[11] Cantemir, Dimitrie, Scrisoarea Moldovei, Iași, 1825, 1868, vol. II, pp. 274, 275 – subsol

[12] Eliade, Mircea, Șamanismul și tehnicile arhaice ale extazului, Humanitas, 1997, p. 87

[13] Ibidem

[14] Ibidem, p. 88

[15] Vulcănescu, Romulus, Mitologie Română, București, 1987, capitolul 11. Imanentul care urcă, p. 357

[16] Blaga, Lucian, apud Vulcănescu, Romulus, Mitologie Română, București, 1987, capitolul 11. Imanentul care urcă, p. 362

[17] Strabon, Geografia, II, X, 23, p. 442