frunzișului mă-nchin de-o veșnicie | Dragusanul.ro

frunzișului mă-nchin de-o veșnicie

Cer de toamna

*

mi-i drag frunzișul toamnei cum aleargă

prin frigul neguros și răzvrătit

de parcă ar avea în lumea largă

o altă viață încă de trăit

și toamna mă transformă-n adiere

frunzișul ei târziu să mă respire

până-o rămâne-n urma lui tăcere

pe care doar ninsoarea s-o înșire

*

în sărbători înalte și profunde

pe cerul răsfirat de Capricorn,

dar deocamdată iarba se ascunde

și-o văd plecând cu sunetul de corn

de parcă ar începe-o vânătoare

și un ospăț final în univers

cu litere de-o șchioapă prin ziare

ursit să fie numai fapt divers,

*

în fond, nu va urma să se întâmple

decât ce a mai fost și-o să mai fie,

și totuși, toamna sufletul mi-l împle,

frunzișului mă-nchin de-o veșnicie


Comments are closed