Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (XII) | Dragusanul.ro

Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (XII)

1810: Ansicht des silberhaeltigen Bleybergbaues und der Schmelzhüttenwerke zu Marien-See bey Kirlibaba in der Bukowina. Autor: Anton von Manz Mariensee

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

 

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

CAPITOLUL XII

 

  1. Gestiunea financiară a Fondului. Rezultatele gestiunii, de la înfiinţarea Fondului, până la războiul mondial

 

 

Până-n anul 1786 pădurile Fondului nu aduceau nici un venit.

La origine, moşiile agricole erau acelea cari produceau toate veniturile Fondului, iar domeniul păduros era neproductiv. Până prin anii 1880 domeniile agricole s-au menţinut încă în situaţia de principale surse de venit iar veniturile din gospodăria forestieră erau în plan secundar.

După o consemnaţiune întocmită de episcopul Dosoftei şi generalul Enzenberg din 31 august 1785 veniturile moşiilor mănăstireşti din Bucovina erau în acel timp de 58.043 florini, iar cheltuielile erau de 56.093 florini aşa că rezultă un venit net de 1950 lei.[1]

 

În cifra cheltuielilor era cuprinsă însă şi alocaţia necesară întreţinerii episcopului şi a întregului consistoriu preotesc, a călugărilor şi călugăriţelor din cele 4 mănăstiri ce erau pe atunci precum şi întreţinerea a două şcoli normale. Calculându-se drept cheltuieli de administraţie numai sumele necesare pentru administrarea moşiilor, în mărime de 15.137 florini, rezulta pe atunci un venit net de 42.906 florini.

Cu timpul, veniturile au sporit, dar nu avem înregistrări asupra modului cum au evoluat ele.

 

În perioada  1866 – 1870 venitul net al averilor Fondului era deja de 161.000 florini anual în mediu. Veniturile din pădurile Statului din Bucovina ce erau date în administraţia Fondului erau în acel timp de 32.000 fl. Anual, aşa că totalul venitului net din proprietăţile Fondului şi ale Statului era de cca 200.000 fl. Anual în cifră rotundă.

În cele ce urmează, cifrele date ca venituri cuprind şi veniturile din pădurile Statului cu cari pădurile Fondului se administrau împreună.

Din cauza micimei lor – fiind vorba în total de 1494 ha păduri ale Statului înglobate în ocolul silvic Codrul Cozminului – ele pot fi considerate ca cantitate neglijabilă, fără a altera icoana situaţiei gestiunei financiare a Fondului în ansamblu.

Expunem la pag. 556  situaţia gestiunei financiare a Fondului dela înfiinţare până-n anul 1933/34[2].

 

Faptul că sunt înregistrări destul de complecte asupra gestiunei financiare a Fondului, dela înfiinţare până-n prezent, ne permite să tragem cocnluziuni din cele mai importante cu privire la gospodăria Fondului.

Lăsând deocamdată la o parte rezultatele gestiunei financiare din perioada de după războiu considerăm perioada antebelică, deoarece formează un ciclu complet al evoluţiei gospodăriei Fondului dintr-o fază primitivă până la cea mai înaltă treaptă de perfecţiune pe care o putea atinge o gospodărie forestieră în munţii Carpaţi în situaţia de dinaintea războiului mondial.

În decurs de 128 ani, venitul brut s-a urcat progresiv dela 58.043 florini în anul 1785 la 8.940.000 coroane în cinceniul 1909 – 1913.

 

Timpul dela înfiinţarea Fondului până-n cinceniul 1874 – 1878 nu prezintă prea mari fluctuaţiuni în gestiunea financiară, deoarece condiţiunile  economice din Bucovina până-n anul 1876 au fost de tot primitive, această provincie fiind până atunci izolată din lipsa mijloacelor de comunicaţie.

Faţă de sporul relativ încet al veniturilor în timp de cca 90 ani, dela 1785 – 1874 reiese deosebit în evidenţă ascensiunea bruscă a venitului net în intervalul dela 1885 – 1913 dar mai ales în perioada scurtă 1893 – 1913 după cum reprezentăm în mod grafic în diagrama 1.

 

În acest scurt interval de timp venitul net al Fondului a sporit cu 645%. Această ascensiune bruscă a venitului se datoreşte punerii în exploatare succesivă a tuturor pădurilor Fondului, şi comercializării produsului lemnos pe piaţa internaţională, prin construirea în Bucovina a reţelei de căi ferate normale şi în legătură cu ele o reţea complectă de căi ferate forestiere, şosele şi drumuri forestiere pe întreg cuprinsul pădurilor Fondului.

Această sporire a venitului net ce a rezultat în cea mai mare parte din exploatarea pădurilor câştigă şi mai mult în importanţă dacă considerăm că în acelaşi timp cheltuielile s-au urcat :

 

 

În cheltuielile susexpuse nu sunt însă cuprinse şi investiţiile făcute de către firmele contractante cumpărătoare de materiale lemnoase în lucrări technice în vederea deschiderii pădurilor pentru exploatare, ca : căi ferate forestiere, drumuri, clădiri de exploatare etc.

Din sporirea cheltuielilor de administraţie, investiţie şi îngrijirea pădurilor concomitent cu urcarea veniturilor, se desprinde evident faptul că gospodăria Fondului a fost condusă de principii ce au avut în vedere întotdeauna viitorul.

Relevăm faptul că tocmai cheltuielile pentru îngrijirea şi regenerarea pădurilor s-au uscat cu 1381%, faţă de sporirea veniturilor cu 645% – iar cele de investiţie pentru construcţiuni noui, amenajamente, cumpărări de terenuri s-au urcat în acelaşi interval cu 471%.

 

Sporirea apreciabilă a cheltuielile de salarizarea personalului confirmă în mod strălucit principiul că printr-o bună funcţionare a apartului administrativ, technic şi de pază prin înmulţirea personalului şi o concomitentă ameliorare a retribuţiunilor, veniturile gospodăriei sporesc cu un procent mai mare decât procentul sporirii cheltuielilor de salarizare.

Este natural că sporirea veniturilor este a se atribui şi altor factori decât ameliorării aparatului administrativ, şi anume : urcarea preţului lemnului, punerea în exploatare de păduri noui şi mărirea producţiunii, deschiderea pădurilor prin înfiinţarea mijloacelor de transport. O determinare precisă a gradului cu cât a contribuit fiecare din aceşti factori la sporirea veniturilor nu este posibilă.

 

Conducerea Fondului printr-o politică economică cu vederi largi ce a avut în vedere viitorul, după cum rezultă din dezvoltarea cheltuielilor, a ştiut să pună în mişcare toate resorturile ce sunt de natură să mărească veniturile unei gospodării, să stimuleze toţi factorii de producţie, confirmând în mod practic principiile sănătoase de bună gospodărie forestieră.

După cum se expune şi în mod grafic în diagrama 1, curba veniturilor Fondului se menţine în continuă ascensiune tot timpul, cu excepţia anilor 1906 şi 1907 în cari se arată un mic regres. A fost atunci o criză neînsemnată pentru păduri, pentru ca urcarea veniturilor să reînceapă puternic în anul 1908.

 

Aceeaşi tendinţă de continuă urcare în perioada 1874 – 1913 are şi venitul net la hectar, cu excepţia anilor susmenţionaţi de criză. Venitul net pe hectar se urcă dela 2,12 coroane în cinceniul 1874 – 1878 la 15,5 cor. în anul 1913, deci un spor de 645% în 39 ani (diagrama 3).

Este foarte instructivă repartizarea venitului net pe categorii de bunuri.

În cinceniul 1874 – 1878 venitul net din păduri reprezintă încă abia 39% din totalul venitului net al Fondului, care era compus încă pe atunci în majoritate de 61% din agricultură, clădiri închiriate, pescărie şi vânătoare, dreptul de propinaţie, etc.

 

Abia în perioada de 5 ani 1889/1893 proporţia se inversează şi pădurile dau partea principală a venitului net în proporţia de 70% faţă de 30% venit din bunuri secundare de producţie. În cinceniul ultim dinaintea războiului mondial (1909/13) venitul net din păduri este de 95,3% faţă de 4,7% din bunuri secundare, la cari s-au adăugat minele din Iacobeni şi băile din Vatra Dornei.

Diagrama alăturată ilustrează scăderea venitului din bunuri secundare de producţie în perioada 1889/93 după pierderea exploatării dreptului de propinaţie.De atunci aceste venituri s-au menţinut mai mult sau mai puţin constante, faţă de urcarea vertiginoasă a venitului net din păduri.

Venitul net pe hectar de cca 15 cor. ce se realiza înainte de războiu din gospodăria Fondului, întrecea cu mult chiar şi rentabilitatea gospodăriilor forestiere din centrul Europei.

 

Cârlibaba, în altă carte poştală a lui Kubi Wohl

 

2). Rezultatele gestiunei în perioada de după războiu

 

Războiul mondial a distrus gospodăria Fondului. Căderea veniturilor din anul 1913 la anul 1919 este fără precedent în gospodăria Fondului.

Reprezentarea grafică din diagramele anexate ilustrează această cădere. Pentru a face comparabile rezultatele de după războiu cu cele antebelice, am transformat sumele din valută hârtie în valoare aur.

După o gestiune deficitară în anul 1919, (deficit 157.181 lei hârtie) cu începerea anului 1920 gestiunea a devenit din nou activă. Încasările s-au urcat continuu până-n anul 1927 atingând atunci cifra maximă de 293.685.611 lei (9.221.728 lei aur), faţă de 10.249.937 coroane în anul 1927.

 

Dacă considerăm însă că venitul din anul 1927 nu mai cuprinde şi pe cel din domeniul agricol, care între timp a fost expropriat, aşa că el se raportează la o suprafaţă mai mică decât în anul 1913, constatăm aceeaşi rentabilitate a gospodăriei în anul 1927 ca şi în anul 1913.

Cu toate că volumul lemnos exploatat în anul 1927 este cu cca 100.000 m3 mai mic decât cel din 1913, acest minus se compensează prin obţinere de preţuri în parte mai urcate pentru materiale lemnoase vândute în 1927.

Venitul net pe hectar în anul 1927 este de 15,30 lei aur faţă de 15,5 coroane în anul 1913.

 

Cu toate că preţul  lemnului s-a menţinut urcat şi în anii 1929 şi 1930, încasările sunt în scădere pentru aceşti ani din cauza reducerii volumului lemnos exploatat.

Este demn de relevat că curba încasărilor în lei aur (diagrama 1) înregistrează un maxim în anul 1920/21 datorită faptului că pe atunci leul hârtie avea încă o valoare destul  de mare. Diagrama 2 care reprezintă gestiunea în lei hârtie, nu are acest maxim.

În urma exproprierii domeniului agricol, şi devastării bunurilor secundare de producţie – băile, minele şi pescăriile – în primii 5 ani de după războiu, 97,9% din venitul net aparţine pădurilor şi numai 2,1% provine din bunurile secundare de producţie.

 

În cinceniul 1924 – 1928 se relevă deja ceva mai simţitor venitul net din bunurile secundare de producţie prin participare în proporţie de 4,2% la venitul net total. Această tendinţă de urcare se accentuiază şi mai mult în cinceniul 1929 – 1933/34 pe urma lucrărilor importante de refacerea acestor bunuri de producţie.

Epocei de prodperitate economică din anii 1927 – 1929 a urmat în anul 1930 o depresiune fără precedent în istoria economiei Fondului.

Această vertiginoasă cădere a încasărilor pe urma scăderii preţului lemnului a fost pentru Fond cu atât mai dureroasă, având în vedere că după ce prin un lung şir de ani veniturile Fondului au fost dijmuite prin executarea contractelor de exploatare pe lungă durată în condiţiuni atât de păgubitoare pentru Fond, după expirarea acelor păgubitoare contracte, Fondul avea dreptul să spere la o perioadă cu mari încasări la menţinerea constantă a preţului lemnului pe piaţă.

 

Pe când bugetele până-n anul 1928 se menţineau în general sub linia încasărilor efective din cauza sporirii continue a preţului lemnului până atunci, chiar bugetul din 1929 se soldează cu un deficit pe urma primelor simptome de criză dela sfârşitul anului 1929.

Bugetul anului 1930 s-a întocmit încă în atmosfera de propăşire economică cu suma de 303.000.000 lei, dar s-a soldat cu un formidabil deficit de 130.430.781 lei care era cu atât mai dureros, şi insuportabil, având în vedere că economia Fondului a fost surprinsă de criză pe neaşteptate.

Organizarea economiei forestiere a păşit în anul 1930 pe baze sigure rezultate din o situaţie cu tendinţe – ferme din deceniul de după războiu. Perspectivele de desvoltare erau cu atât mai frumoase, având în vedere că a intervenit şi stabilizarea monedei româneşti în anul 1929. Toate întreprinderile forestiere şi-a alcătuit bugetele pe 1930 în orientare amăsurată unei situaţii normale, dar anul 1930 a adus surprize dureroase şi direct catastrofale economiei forestiere.

 

Criza de consumaţie a lemnului, fiscalitatea excesivă în materie de păduri şi asupra exploatărilor şi industriei lemnului precum şi invazia lemnului rusesc prin dumping tocmai pe acele pieţe de desfacere pe cari şi Fondul îşi plasa în mod obişnuit o parte din producţie, au provocat criza.

Reîntrarea Rusiei în comerţul internaţional al lemnului cu ţară exportatoare, dacă s-ar fi produs în condiţiuni normale, ar fi avut ca efect o eftinire a lemnului realizând o normalizare a preţurilor cari începuseră deja să întreacă paritatea aur de dinainte de războiu. Dar, lemnul rusesc întrând pe piaţă cu preţuri de dumping a determinat o prăbuşire a preţului pe piaţa lemnului.

Este interesant de relevat cum s-a manifestat primul an de criză în gospodăria Fondului. Deoarece trecerea dela cele mai bune condiţii de desfacere a lemnului la o scădere catastrofală a preţurilor, în legătură cu o staţiune în desfacerea acestor materiale s-a produs în mod brusc şi neprevăzut, industria lemnului nu şi-a putut acomoda imediat producţia la o nouă situaţie. La fel ca şi alţi producători Fondul bisericesc a exploatat în anul 1929 în mod posibilităţile sale în ipoteza îndreptăţită că vânzările favorabile din anul 1929 vor subsista şi în anul 1930.

 

Faţă de o cerere anormal de micşorată în anul 1930, oferta de provizii lemnoase a fost normală ca şi în anii trecuţi, şi de foc trebuiau aduse pe piaţa spre desfacere, preţurile ce s-au putut obţine au devenit tot mai mici în raport cu cele puse la baza bugetului.

Încă dela începutul anului 1930, administraţia Fondului prevăzând că criza are tendinţă de a se accentua, a început să se acomodeze situaţiei de pe piaţă, şi încă în Mai, la începutul exploatărilor de vară a restrâns aceste exploatări la un minim. Printre măsurile luate în vederea restrângerii producţiei, este sistarea aproape complectă a exploatării lemnelor de foc în ocoalele din regiunea muntoasă.

Totuşi, nu a fost posibil de a mai opri unele tăieri de iarnă, cari începute în mod normal la finele anului 1929 au produs materiale, din cari o parte nu s-au mai putu valorifica decât cu pierdere. Mai ales, s-au exploatat în mod obicinuit apreciabile cantităţi de lemn de foc în regie cu un preţ de cost urcat faţă de timpul de criză din anii următori ce nu s-au putut valorifica decât succesiv chiar şi în anul 1932 bineînţeles cu pierderi.

 

Criza a progresat cu tendinţe de accentuare până-n anul 1932. În anul 1933 a început a se resimţi a înviorare pe piaţa lemnului cu tendinţa de a se menţine în cursul anului 1934.

S-a făcut constatarea că bunurile secundare de producţie ş.a. băile din Vatra Dornei şi pescăriile din Cozmeni, cu toate că criza este generală au fost mai puţin lovite în rentabilitatea lor, ceea ce a înfluenţat asupra totalului venitului net în sensul că în anul 1933/34 aportul acestor bunuri la venitul net total este de 36% faţă de cca 4% cât a fost în mod normal înainte.

Din cauza excesivei diminuări a venitului net, Fondul a consumat toate rezervele sale din Fondul de rezistenţă, fondul pentru creşterea averii şi Fondul de pensiuni şi a mai făcut împrumuturi pentru a pune la dispoziţia Eparhiei sumele necesare pentru întreţinerea bisericii.

 

Cârlibaba

 

3). Impozitele

 

Impozitele au constituit în toate timpurile pentru bugetul Fondului o contribuţie foarte importantă.

Cu toate că Fondul bisericesc este o instituţie publică şi din veniturile sale se întreţine întreaga Eparhie a Bucovinei atât în ce priveşte plata personalului bisericesc (preoţi, cântăreţi şi funcţionarii Mitropoliei) cât şi întreţinerea şi construirea bisericilor şi caselor parohiale, substituindu-se astfel Fondul direct obligaţiunilor Statului, el mai este obligat să suporte şi alte sarcini publice ş.a. să plătească anual sume importante sub titlu de impozite. Sarcinile impozitelor sunt cu atât mai apăsătoare, având în vedere că autorităţile publice utilizează importante clădiri de ale Fondului (2 cazărmi la Cernăuţi şi la Sadagura, 2 licee la Cernăuţi, l liceu la Suceava, 2 Prefecturi la Rădăuţi şi Câmpulung, Cercul de recrutare şi Administraţia Financiară la Rădăuţi, Prefectura la Gura Homorului şi altele) pentru cari în timpul îndată după unirea Bucovinei cu vechiul Regat n-a avut nici un venit iar în timpul recent Statul plăteşte chirii foarte reduse cari abia acoperă cheltuielile de întreţinere.

 

În situaţia tabelară de la pag. 556 se expune că impozitele plătite de Fond în cinceniul 1874/78 erau de 306.000 coroane anual în mediu, ceea ce reprezintă o contribuţie de 1,12 cor. la ha faţă de un venit net de 2,12 cor. la ha. Ele s-au urcat progresiv şi în cinceniul 1909/13 au ajuns la 764.000 cor., anual în mediu sau 2,87 cor. la hectar.

În anii imediat următori războiului au fost neînsemnate, dar în trieniul 1929/31 s-au urcat la 702.000 lei aur anual în mijlociu, sau 2,88 lei aur la hectar faţă de un beneficiu net de 7,75 lei aur la hectar în acel timp. Deci, impozitul a devenit cu mult mai mare proporţional cu mărimea venitului, decât chiar înainte de războiu.

În special în ultimii ani Fondul a plătit următoarele impozite ca contribuţiuni directe către stat, judeţ, comune şi camerele de Agricultură sub titlu de impozit agricol pe terenuri şi păduri, impozite pe clădiri, impozit comercial, impozit minier, impozite pentru drumuri, taxe de 2% pentru comune urbane, precum şi toate dările comunale cu excepţia impozitului pe salarii care se reţine din salarii şi se varsă lunar pe baza statelor de plată:

 

 

Cifrele vorbesc dela sine. În anii de criză 1930 şi 1931 impozitele sunt în mărime de aproape ½ din venitul net, iar în anii 1932/33 şi 1933/34 impozitul echivalează aproape cu sechestrarea totală a venitului net, iar Fondul a trebuit să se împrumute ca să poată plăti impozitele.

Până-n anul 1929, Fondul nu numai că şi-a achitat cu uşurinţă impozitele, dar a mai contribuit şi pentru alte necesităţi de ordin public, ş.a. contribuţiuni la fondul general bisericesc, la Spitalul militar Principeasa Ileana, cumpărarea unui avion militar, Eparhia Hotinului, precum şi contribuţiuni la Societăţi filantropice. Dar, îndată ce a început criza pe piaţa lemnului nu s-a mai putut face faţă nici cheltuelilor strict necesare pentru plata salariilor, presiunilor precum şi pentru necesităţilor gospodăriei; cheltuieli de plantaţiuni, întreţinerea instalaţiunilor de transport, clădiri, etc., şi totuşi, Fondul a fost constrâns fără milă să achite la curent impozitele cu precădere. În procedura sa riguroasă fiscul a mers chiar atât de departe, încât a sechestrat veniturile Fondului şi a făcut chiar şi vânzările materialelor lemnoase fata fasonate cu preţuri derizorii cauzând daune Fondului.

 

Regimul fiscal apasând cu toată greutatea asupra gospodăriei Fondului, paralizându-i totodată şi activitatea prin măsurile  de sechestrare şi constrângere ce i-a aplicat, încă în anul 1971 Fondul a atacat cu apel impunerea pădurilor cerând totodată scutirea principială de impozite, dar fără nici un rezultat. A sesizat chiar şi Comisiunea centrală fiscală pe lângă Ministerul Finanţelor cerând scutirea de impozitul agricol cel puţin asupra veniturilor din pădurile puse în tăiere de Fond în regie proprie ca proprietari, dar fără rezultat.

Ca ultimă soluţie pentru degrevarea fiscală Fondul a intervenit la Preşedenţia Consiliului de Miniştri cât şi la Ministerul Finanţelor pentru depunerea pe biroul Corpurilor Legiuitoare a unui proiect de lege prin care Fondul să fie scutit de plata orişicărui impozit către Stat, Judeţ şi comună la fel ca şi instituţiunile de asistenţă spitalicească, însă din această stăruinţă n-a avut vre-un rezultat.

 

Desigur, că va remâne ca o pagină dureroasă în istoria gospodăriei Fondului faptul că în anii de cumplită criză, când Fondul abia putea face faţă obligaţiunilor sale de ordin public, totuşi veniturile i-a fost sechestrate pentru achitarea impozitelor.

Cât de dureroase şi nedrepte au fost amputările pricinuite veniturilor Fondului de către fisc prin încasarea forţată a impozitelor, vorbesc dela sine cifrele de mai sus.

Abia o schimbare de regim în toamna anului 1933 a adus unele mici uşurări, prin păsuirea impozitelor şi diverse compensări cu sume datorate Fondului de către Stat sub titlul de chirii pentru cazărmi.

 

Totuşi nici prin măsurile ce le-a luat Statul acum, chestiunea impozitelor Fondului nu este soluţionată.

O lege specială de scutirea Fondului de orice sarcini publice se impune numaidecât. Fondul are tot dreptul să fie scutit de sarcini publice, având în vedere că îndeplineşte el însuşi o utilitate publică şi se substituie obligaţiunilor Statului. Dealtfel, Eforia Spitalelor civile din Bucureşti, este scutită de impozit şi ar fi a se aplica şi Fondului acelaşi tratament.

 

Iacobeni

 

4). Efectele crizei asupra gospodăriei Fondului. Datoriile Fondului.

 

Am arătat mai înainte că Fondul bis. a eşit din războiul mondial cu grele prejudicii aduse gospodăriei şi averii sale. Pagubele de războiu s-au estimat în anul 1919 la cca 65 milioane lei, în valuta hârtie de atunci (cca. 10,56 milioane lei aur după cursul leului la bursa dela Zuerich).

Refacerea daunelor cauzate de războiu, ce s-a executat în mod succesiv în anii 1920 – 1929, deodată cu scăderea valutei româneşti – prin reconstruirea fabricelor de cherestea, refacerea instalaţiunilor de transport, refacerea stabilimentului de băi din Vatra Dornei, a stabilimentului minier din Iacobeni, apoi a iazurilor de peşte din Cozmeni, repararea clădirilor, s-a făcut cu mari jertfe. Fondurile cheltuite în aceste refaceri – în total cca 120 milioane lei – s-au luat din veniturile curente, cu toate că ele înseamnă investiţii făcute în exploatare, ce în mod normal ar fi trebuit să se acopere dintr-un fond care să se amortizeze într-o durată mai lungă ş.a. printr-un împrumut amortizabil în anuităţi pe termen de 20 – 25 ani.

Numai în anul 1919, fiind un deficit în gestiune, Fondul l-a acoperit printr-un împrumut pe termen scurt.

 

Prin executarea contractelor de exploatare pe lungă durată cu firmele „Bucovina”, „Adlersberg” şi „Goetz” în condiţiuni oneroase, veniturile Fondului au suferit serioase amputări.

În fine, în anul 1929 intervenind şi necesităţile Fondului pentru exploatările în regie proprie Fondul a contractat un împrumut în cont curent la „Societatea de bancă vieneză” din Cernăuţi în sumă de 30 milioane lei cu 12% dobândă.

Intervenind în anul 1930 şi criza pe piaţa lemnului, Fondul n-a mai putut face faţă tuturor cheltuielilor din cauză că sumele prevăzute la încasări nu se puteau realiza în întregime şi a fost nevoit să contracteze şi alte împrumuturi pe termene scurte, aceasta în speranţă că situaţia pe piaţa lemnului se va ameliora.

 

Aşteptările acestea nu s-au împlinit, preţul lemnului, a continuat să scadă vertiginos ajungând cu mult sub paritatea preţurilor de dinainte de războiu astfel că această scădere catastrofală pe piaţa lemnului timp mai îndelungat şi cu tendinţă de continuitate a produs o gravă perturbaţiune în gospodăria Fondului.

În anul 1932, Fondul avea deja datorii de 78.000.000 lei la următoarele instituţii : Banca Naţională, Banca de Credit Român, Banca Românească, Soc. de bancă vieneză, Legion – banca din Praga, Casa Eparhială şi case de economie.

Pe lângă aceste datorii la bănci se acumulase atunci şi o serie de alte datorii şi anume:

 

a). Pentru materiale furnizate şi diferite munci prestate de antreprenori la fabrici, exploatări ş.a. … 11.500.000 lei

b). Impozite restante din anul 1931… 8.000.000 lei

c). Cassa de pensiuni… 6.918.000 lei

d). Salarii restante pentru anul 1931 pentru funcţionari, preoţi şi pensiuni restante … 30.640.000 lei

Total …………………………………………………………..      57.058.000 lei

 

Totalul datoriilor Fondului în anul 1932 se ridică deci la suma de 135.058.000 lei.

În această grea situaţie, Fondul a căutat să contracteze un împrumut pe termen lung pentru achitarea tuturor restanţelor de salarii şi consolidarea datoriilor mici şi s-a adresat Creditului Agricol Ipotecar al României car este o instituţie semioficială şi putea prezenta cele mai bune garanţii pentru acordarea împrumutului fără intermediari şi fără condiţiuni prea grele.

 

Numitul institut de credit fiind în principiu  de acord de a da Fondului un împrumut de 150.000.000 lei pe termen de 20 ani şi rambursabil în anuităţi de 11,87% ceea ce face 17.805.000 lei anual, s-a depus în Martie 1932 din iniţiativă parlamentară cu aprobarea miniştrilor de pe atunci ai Ministerelor de Finanţe, Agricultură şi Domenii precum şi cel al Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, un proiect de lege prin care se autoriză Fondul să contracteze împrumutul din vorbă. Acest proiect de lege a fost votat de Corpurile Legiuitoare şi în urmare legea a fost promulgată în Mon. Of. No. 123 din 30 Mai 1932.

 

În urmare, încă în vara aceluiaş an s-a procedat la îndeplinirea lucrărilor preliminare pentru perfectarea împrumutului; o comisiune specială a procedat la estimarea averii Fondului şi posibilitatea acoperirii împrumutului. Comisiunea a estimat valoarea bunurilor Fondului la suma de 2.574.347.512 lei şi ăn concluziunile expertizei conchide că garantarea capitalului de împrumutat este complet asigurată, suma împrumutată având acoperirea necesară.

Când contractarea împrumutului era aproape lucru îndeplinit şi contractul gata întocmit, au intervenit însă împrejurări cari au zădărnicit efectuarea acestui împrumut.

 

În anul 1933 Fondul a contractat un împrumut pe termen scurt de 25.000.000 lei dela Casa Naţională de Economie din Bucureşti din care sumă a achitat salariile restante pe anul 1931.

La data de 31 Martie 1934 cu ocazia încheerii bilanţului situaţia împrumuturilor Fondului este următoarea :

 

Casa Naţională de Economie Bucureşti ………………………..        25.655.104 lei

Soc. Română de Bancă …………………………………………..        36.433.032 lei

Banca Românească ………………………………………………          6.651.200 lei

Banca Românească cont special ……………………………….          1.058.000 lei

Banca Naţională a României ……………………………………..         5.770.000 lei

Depozitele Casa Eparhiei …………………………………………         8.662.503 lei

Banca de Est ………………………………………………………         20.415.723 lei

Legiobanca Praga …………………………………………………               80.580 lei

Banca de Credit Român ………………………………………….        13.186.500 lei

Creditul Urban Iaşi ……………………………………………….            1.309.750 lei

Total ……………………………………………………………….        119.222.392 lei

 

Pe lângă aceste datorii la bănci, Fondul mai are şi alte diverse datorii sub titlu de salarii restante în sumă totală de 7.212.392 lei pe anul 1932 cuvenite funcţionarilor Eparhiei, personalului bisericesc (preoţi, cantori, etc.) şi funcţionarilor fondului, precum şi datorii mai mici către diverşi furnizori sau antreprenori.

Situaţia Fondului, în urma eşuării împrumutului era destul de dificilă la începutul anului 1934 din cauza multiplelor împrumuturi neconsolidate.

Faţă de multiplele datorii, Fondul are şi depuneri. În anii de economie prosperă 1927 – 1929 Fondul avea la diferite bănci depuneri în cont curent cari însă deodată cu criza financiară declanşată concomitent cu criza economică prin falimentarea acelor bănci, nu au mai putut fi ridicate la timp.

 

Banca Generală a Rădăuţilor ……………………………………          2.001.960 lei

Banca Schieber & Co. Vatra Dornei ……………………………           2.269.387 lei

Banca Marmarosch Blank ……………………………………….                  4.910 lei

Banca Producătorul Agricol ……………………………………..              343.890 lei

Banca Comercială Văşcăuţi ……………………………………..                  4.107 lei

Banca de Est …………………………………………………………       3.516.751 lei

 

Alte depuneri sunt :

 

Casa de Economie a Eparhiei …………………………………….        1.232.758 lei

Fond Valerian pentru ajutorarea funcţionarilor cu împrumuturi la caz de nevoie … 1.000.000 lei

Banca Poporului Storojineţ ………………………………………..           150.000 lei

Casa Română Cernăuţi ……………………………………………..         102.700 lei

Banca Naţională a României ………………………………………              1.697 lei

Total …………………………………………………………………        10.628.160 lei

 

Afară de aceste depuneri mai are Fondul şi debitori pentru suma de 28.070.154 din titlul de executarea contractelor de vânzare de materiale lemnoase ş.a.

 

 

Dorna Watra, maskierte Brücke

5). Mijloacele de luptă pentru atenuarea efectelor crizei

 

Deodată cu întrarea Fondului în criză, s-a ivit necesitatea de a se lua măsuri cari să-i atenueze cât mai mult situaţia, dându-i posibilitate să-şi îndeplinească obligaţiunile statutare.

În general, Fondul a aplicat aceleaşi măsuri de cari a făcut uz şi Statul, care de asemenea trece prin aceiaşi criză.

În special Fondul a aplicat următoarele măsuri încă la începutul crizei:

 

a). A concediat diurniştii cari nu sunt strict necesari bunului mers al serviciului;

b). A făcut reducerea numărului personalului şi prin pensionarea acelora ce au 35 ani de serviciu sau 57 ani vârstă împlinită, pe baza unei legi excepţionale din anul 1930.

c). S-a decretat efectuarea plăţilor numai în limitele încasărilor. În special salariile – deosebit de curbele de sacrificiu cari s-au aplicat prin buget, deodată cu reducerea generală a salariilor funcţionarilor publici – s-au achitat numai în parte până la o cotă de cca 60 – 65 la sută din salarul bugetar.

d). S-a decretat contopirea ocoalelor silvice Ostra şi Stulpicani, Gura – Homorului cu Mănăstirea Homorului şi Argel cu Moldoviţa.

 

Tot asemenea s-au contopit şi o serie de cantoane de pază în cari nu se fac exploatări şi cari nu sunt expuse furturilor.

O comisiune specială ce s-a constituit pentru a aviza asupra măsurilor pentru comprimarea cheltuielilor şi raţionalizarea gospodăriei Fondului, a întocmit un plan de ansamblu care pe lângă unele din măsurile mai susexpuse cuprinde şi soluţiuni ce ating administraţia Eparhiei ca : neocuparea parohiilor vacante, ci administrarea lor prin parohii vecini; trecerea pensionarilor Fondului şi ai Eparhiei la Casa generală de pensiuni prin tratative cu Statul, iar la caz de imposibilitate atunci revizuirea pensiilor şi reducerea indemnizaţiilor de scumpete, revizuirea salarizării funcţionarilor şi preoţilor prin reducerea indemnizaţiilor de scumpete şi suprimarea adaosurilor excepţionale.

 

În vederea sporirii veniturilor Fondului s-a pus problema valorificării imobilelor ce fiind ocupate de Stat nu produceau veniturile corespunzătoare valorii lor precum sunt cazărmile şi liceele. Valorificarea lor în mod corespunzător se poate face prin vânzare către Stat sau cedare către acesta în schimbul scutirii Fondului de impozite prin compensare.

Prin revizuirea sistemelor de desfacerea produselor lemnoase s-a hotărât suprimarea investiţiilor la manipularea lemnului în regie prin vânzarea lemnului pe tulpină şi căutarea de debuşee noui mai ales în Basarabia lipsită de păduri.

Ca un semn specific al timpurilor de criză este demnă de relevat şi Adunarea generală a tuturor inginerilor din serviciul administraţiei Fondului din 23 Ianuarie 1932. La acea dată, toţi inginerii adunaţi la un loc, dându-şi seama de marea răspundere ce o au în buna administrare a averilor Fondului, după o amplă deliberare a problemei crizei din toate punctele de vedere au propus şi remediile necesare luând şi hotărârea de a rezista cu răbdare tuturor vicisitudinilor crizei, şi a lupta din răsputeri fiecare la postul său pentru salvarea Fondului.

 

Astăzi, când a trecut timpul cel mai critic de criză, şi situaţia a întrat într-o fază de ameliorare, trecând în revistă toate măsurile de apărare ce s-au luat ajungem la o concluziune importantă _ În cazuri de criză, Fondul nu poate aştepta nici un ajutor din afară, ci salvarea în asemenea cazuri este numai şi numai în propriile sale resurse şi mijloace.

S-a văzut că Statul – atunci când criza era mai apăsătoare a procedat la sechestrarea veniturilor Fondului în contul impozitelor restante cu toate că din veniturile acestea se susţine întreaga preoţime din Bucovina, care dealtfel ar trebui să cadă în sarcina Statului.

 

Dacă, ar fi avut Fondul un fond de rezervă constituit în timpuri de prosperitate, atunci ar fi suportat criza mai uşor, fără necesitatea de a se împrumuta.

Datoriile actuale, ce le-a contractat Fondul le va putea plăti cu uşurinţă în câţiva ani dacă se va normaliza preţul lemnului.

 

Dorna Watra: Gr. Kath. Kirche

 

[1] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und ihne Industrien

[2] Datele vechi le-am luat după E. Guzmann şi J. Opletal, iar cele noui le-am calculat după date primite dela serviciul de contabilitate.

Se remarcă că există diferenţe neglijabile între datele după Opletal şi cele după E. Guzmann.

 


Comments are closed