Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (XI) | Dragusanul.ro

Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (XI)

Dorna Watra, Bahnhof

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

CAPITOLUL XI

 

Bunuri secundare de producţie

 

 

 

După cum am arătat în enumerarea generală a tuturor bunurilor ce constitue averile producătoare de venituri ale Fondului bis. ort. Rom. din Bucovina. în afară de păduri – cari constituesc – principala avere şi resursă de venituri, Fondul mai posedă şi ramuri de gospodărie anexe pe cari  le-a achiziţionat în trecut.

Aceste sunt următoarele :

 

a). Băile din Vatra Dornei

b). Băile din Iacobeni

c). Minele din Iacobeni

d). Pescăriile din Cozmeni.

 

Înainte de războiu, Fondul mai poseda şi un întins domeniu agricol care aducea importante venituri, însă a fost expropiat în anul 1920 în folosul populaţiei rurale după cum am arătat la paragraful despre exproprieri.

În trecut, până prin anul 1888 domeniul agricol era principala ramură de gospodărie producătoare de venituri şi abia deodată cu înfiinţarea mijloacelor de transport, pădurile ce până atunci constituiau o avere latentă, au luat locul cuvenit de principal producător de venituri, lăsând cu mult în urmă importanţa celorlalte ramuri de producţie.

Încă în cinceniul 1874 – 1878 ramurile astăzi secundare de producţie erau pe atunci cele principale căci cota parte de venit net ce ele aduceau era de 61% iar pădurile contribuiau numai cu 39% la venitul net.

 

De atunci, deodată cu punerea în exploatare a pădurilor, importanţa veniturilor din păduri a crescut mereu, lăsând cu mult în urmă venitul net din ramurile secundare de producţie.

La cinceniul 1919 – 1923 ramurile secundare de producţie participă cu abia 2,1% la venitul net total, dar deodată  cu repararea stricăciunilor de războiu, cu toate că s-a expropriat domeniul agricol, băile, minele şi pescăriile devin tot mai productive şi participă în cinceniul 1924 – 1928 cu 4,2% iar în cinceniul 1929 – 1933/34 cu 6,1% la venitul net total.

 

Blick vom rechten. Ufer der Dorna gegen Bahnstation und Rathaus

 

A). Băile din Vatra Dornei

1). Istoricul

 

Primele hrisoave asupra importanţei izvoarelor minerale din Vatra Dornei cu efecte vindecătoare, datează din anul 1790. Era cunoscut încă din vechime un izvor  de burcut a cărui captaţiune era făcută în mod de tot primitiv prin o tulpină groasă de copac găurit şi vârât în pământ până la adâncime de cca ¾ m de unde se scurgea burcutul pe un jgheab făcut din lemn.

În anul 1805 se descoperi şi izvorul de apă minerală Poiana Negrii a cărei analiză se făcu pentru prima dată de Dr. Plusck. Primele băi ce se făceau erau de apă feruginoasă. Băile se preparau în mod de tot primitiv. Adusul şi încălzirea apei se făcea cu mijloace de tot rudimentare. De aceea, încă în anul 1811 Dr. Plusck întocmi un proiect pentru înfiinţarea unui institut balnear care trebuia să cuprindă 17 camere de baie cu câte 2 căzi, 6 locuinţe pentru vizitatori în familie, constând fiecare din câte o cameră şi bucătărie şi 8 camere fără bucătărie pentru vizitatorii fără familie precum şi toate clădirile administrative  necesare.

Din cauza războaielor napoleoniene din acel timp lucrările s-au sistat şi nu s-au reluat decât în anul 1845.

 

În anul 1846 numărul vizitatorilor a fost de 53 familii; în anul 1847 au fost 57 familii iar în anul 1880 numărul vizitatorilor staţiunei a crescut la 300 – 400 şi 890 în anul 1897.

În anul 1869 Fondul cumpără stabilimentul balnear şi terenurile  cu toate izvoarele aparţinătoare şi începu să execute o serie de lucrări de adaptare, fără a reuşi însă să dea o însemnătate corespunzătoare acestei staţiuni.

Abia cu începerea anului 1895 Fondul a început a executa lucrări importante pentru amenajarea staţiunei.

 

Sub conducerea prof. Ludwig, Dr. Loebel, Dr. Clar şi a inginerilor Crasuscki, Isăcescul şi a arhitectului P. Brang s-au executat în anii 1895 – 1908 toate lucrările de captaţiunea modernă a 7 izvoare de ape minerale precum şi s-au construit toate clădirile şi instalaţiunile actuale ş.a. un nou stabiliment balnear, două hoteluri mari o uzină electrică şi un casinou.

Toate lucrările s-au executat în cadrul unui program de investiţii pe 10 ani şi au costat 298.208 coroane.

 

În anul 1908 s-a întocmit un nou plan de investiţie pe 10 ani şi s-au mai executat până la începerea războiului lucrări de captarea izvoarelor, o casă de izolare pentru bolnavi infecţioşi, ş.a.

În anul 1912 administraţia Fondului mai cumpără şi o instalaţie balneară veche dela medicul O. Binder cunoscută astăzi sub numele de „Băile Vechi”.

 

Dorna Watra, în 1917

 

2). Situaţua staţiunei, clima, izvoarele şi nămolul

 

Orăşelul Vatra Dornei care cuprinde această staţiune balneară este situat în munţii Carpaţi pe valea Bistriţei la o altitudine de 804 m deasupra nivelului mării.

Regiunea este pitorească, cu privelişti din cele mai atrăgătoare datorită bogăţiei pădurilor. Climatul este dulce, temperat şi exercită o acţiune din cele mai binefăcătoare asupra sistemului nervos al organismului.

Staţiunea dispune de numeroase izvoare minerale şi anume : Unirea, Setinela, Ferdinand, Arcadie, Nectarie, Silvestru, Petru, izvorul de Est şi cel de Vest. Apele acestor izvoare conţin conform analizei institutului de chimie al Universităţii din Cernăuţi, cantităţi mari de radiu, fier, magneziu, calciu, litiu, sodiu, potasă, fosfor, sulf şi acid carbonic.

 

În localitatea apropiată Poiana Negri Fondul posedă un izvor cu renumita apă „Poiana Negrii” care se comercializează în măsură destul de importantă.

Apele izvoarelor minerale sunt folosite atât pentru băi de acid carbonic şi feruginoase cât şi pentru băut.

Pe lângă aceste izvoare minerale care alimentează stabilimentele băilor carbo – gazoase şi a celor feruginoase, staţiunea Vatra Dornei mai dispune şi de o mare bogăţie de nămol vegetal răşino – feruginos care se întrebuinţează pentru băi fierbinţi. Acest nămol are o considerabilă valoare curativă de tratarea reumatismului şi alte afecţiuni, având efect ca astringent tonic şi antiseptic.

Zăcăminte importante de nămol sunt la Colăcel, Poiana Stampii, Poiana Negrii, Candreni, Coşna şi Şarul Dornei. Aceste depozite cuprind mari suprafeţe cu straturi groase de 1 – 3 m adâncime.

 

După analizele chimice făcute de profesorul Dr. Ludwig din Viena aceste nămoluri conţin substanţe eterice, balsamite şi răşinoase în concentraţie dela 7,5 – 8%; substanţe minerale 2,2 – 18,8% şi diferite substanţe organice dela 54 – 63% iar restul apă.

 

Blick auf Dorna Watra

 

3). Inventarul şi instalaţiunile Stabilimentului balnear

 

Stabilimentul balnear în forma actuală sub care se prezintă satisface întru totul cerinţele unui stabiliment balnear modern.

Terenul afectat acestui stabiliment cuprinde o suprafaţă de 84,24 hectare din care cca 3 ha sunt afectate clădirilor balneare şi cca 80 ha formează un parc de agrement ce înconjoară stabilimentul balnear. Acest parc este bine amenajat şi serveşte ca loc de recreaţie vizitatorilor.

Stabilimentul ca atare cuprinde următoarele clădiri şi construcţiuni:

 

  1. Zece izvoare de apă minerală cu captaţie complectă.
  2. Două stabilimente balneare pentru băi de nămol carbo-gazoase şi feruginoase cu toate instalaţiunile necesare.
  3. O clădire impozantă ce cuprinde cazinoul staţiunei balneare.
  4. Una uzină electrică complectă ce furnizează curentul eletric necesar exploatării stabilimentului în bune condiţiuni
  5. Una spălătorie mecanică cu o mare capacitate de lucru pentru spălarea continuă a lingeriei necesare stabilimentului balnear şi hotelurile Fondului.
  6. Un spital de izolare.
  7. Una moară de nămol în care se prepară băile de nămol.
  8. Două mari oteluri.
  9. Trei clădiri de administraţie.
  10. Parcul cuprinde 11 pavilioane, 2 chioşcuri şi diverse instalaţiuni.
  11. Una clădire pentru exploatarea izvorului de apă minerală „Poiana Negrii”.

 

Stabilimentul balnear este adaptat pentru următoarele feliuri de băi:

 

  • Băi carbo-gazoase şi feruginoase cari sunt indicate la boli de cord, arteric scleroză, surmenaj fizic şi psichic etc.
  • Băi de nămol cari sunt indicate la tratamentul reumatizmelor, paraliziei, scrofulozei, anemiei ş.a. afecţiuni.

 

Stabilimentul cuprinde şi un institut mecano-terapeutic, sistem Zander – Herz, înzestrat cu toate aparatele necesare acţionate de curentul electric furnizat de uzina Fondului; un institut radiologic, lampă de cvarţ, băi idro-electrice, băi de lumină, laborator chimic şi un institut de idroterapie.

Valoarea totală a băilor dimpreună cu tot inventarul se cifrează la suma de cca 40.000.000 lei.

 

Dorna Watra

 

4). Exploatarea băilor

 

În timpul dela 1896 până la izbucnirea războiului mondial, ad-ţia Fondului a exploatat stabilimentul balnear în regie proprie.

În urma dezastrului războiului mondial, administraţia Fondului ajungând în dificultăţi financiare a exploatat acest stabiliment în anii 1919 – 1922 prin arendare. Arendaşii au realizat venituri mari fără a investi însă în stabiliment sumele necesare în vederea unei raţionale exploatări şi întreţinerii stabilimentului în stare ireproşabilă, ci din contra din cauza intrelăsării complecte a lucrărilor de întreţinere, stabilimentul mergea către ruină.

Un proiect de a se înfiinţa a Soc. de exploatarea stabilimentului pentru 20 ani a căzut şi în cele din urmă administraţia Fondului a abandonat definitiv proiectul exploatării prin arendă ci a preluat exploatarea în regie proprie.

Cu suma de cca 3.000.000 lei s-au reparat daunele cauzate de războiu, şi cu începerea anului 1924 stabilimentul refăcut a fost adus la situaţia de dinaintea războiului.

 

Deodată cu sporirea numărului vizitatorilor din an în an instalaţiunile balneare devenind insuficiente pentru cerinţele tot mai mari, ivindu-se necesitatea unor lucrări de amplificare. Fondul a făcut în anii 1927 – 1929 importante lucrări de recaptarea izvoarelor pentru mărirea debitului după un program de refacere întocmit de geologul Dr. Iosif Knett din Viena în toamna anului 1927 pe bază de lucrări de exploatare făcute pe teren.

Prin opera de refacere şi modernizare  a băilor pe lângă recaptarea complectă a izvoarelor s-a sporit numărul cabinelor pentru băile carbo – gazoase, s-au instalat căzi noui de cupru sistem Bacon din Viena, s-a amenajat o hală de repaus după baie, şi în general s-au complectat inventarele institutelor de radiologie, mecano – terapie ş.a.

Lucrările de adaptare au necesitat investirea de importante capitaluri, cheltuindu-se în anul 1928 suma de 6.675.906 lei ca credit special de investiţie, pe lângă cheltuielile pentru diverse lucrări de adaptare efectuate în anii 1927 şi 1929 din veniturile curente.

 

Rezultatele investiţiilor au fost  îmbucurătoare, sporind în mod considerabil capacitatea stabilimentului. Faţă de 400 – 500 băi carbo – gazoase servite pe zi înaintea refacerii, se servesc astăzi în medie în timpul sezonului cca 700 băi carbo-gazoase pe zi.

Conducerea administrativă a băilor este încredinţată şefului ocolului silvic Vatra Dornei ca atribuţiune secundară, pentru care primeşte un supliment de salariu.

Conducerea medicală, este încredinţată unui medic, numit director medical.

 

Personalul de exploatare este compus din : un contabil, un casier, un mecanic, un fochist, un maestru de băi de nămol, un administrator de hotel, un grădinar şi un păzitor de noapte. Pentru timpul sezonului se mai angajează după necesitate numărul necesar de baieşiţe şi eventual alt personal auxiliar.

Pentru vânzarea biletelor se detaşează în timpul sezonului numărul necesar de funcţionari (2-3) din administraţia centrală.

În ultimii ani numărul vizitatorilor acestei staţiuni variază între 4000 – 5000 iar stabilimentul a servit următorul număr de băi respectiv tratamente:

 

 

Cele mai cerute sunt băile de acid carbonic. În timpul sezonului principal se servesc câte 900-950 băi de acid carbonic pe zi. Cererea mare se datoreşte bunei reputaţii ce au aceste băi.

Încasările variază între 3-5 milioane anual. Expunem mai jos rezultatul gestiunei în anii 1927 – 1933/34:

 

 

Veniturile brute s-au menţinut destul de constante, cu o tendinţă de scădere cu începerea anului 1930 când s-a ivit criza economică şi s-a impus necesitatea de a reduce treptat tarifele la băi, camere, chirii etc.

Deodată cu scăderea veniturilor s-au redus în mod proporţional şi cheltuielile de exploatare şi întreţinerea stabilimentelor balneare.

Cheltuielile anilor 1927 – 1930 sunt mari deoarece în ele sunt cuprinse şi cheltuieli de investiţie făcute cu lucrările de ameliorare şi amplificarea stabilimentului.

Venitul net se menţine constant în jurul cifrei de 2 milioane lei anual.

 

Procentul cheltuielilor din venitul brut s-a stabilizat în ultimii ani în jurul cifrei de 50, după ce în anii 1928 – 1930 a fost mai urcat din cauza marilor cheltuieli de investiţie ce s-au făcut atunci.

Numărul vizitatorilor ajunge la maximum în luna August. Din cauza aglomeraţiei abia se pot satisface toate cererile de băi carbo – gazoase, pe când afluxul vizitatorilor în lunile Iunie şi Septembrie este mic, fapt ce se datoreşte temperaturei relativ scăzute în acest timp în regiunea muntoasă.

Cu începerea anului 1932 s-a înfiinţat un sezon balnear de iarnă combinat cu diferite sporturi ca schi, săniuţe, patinaj. Rezultatele sunt satisfăcătoare prin reclama ce se face prin aceasta staţiunei.

Faţă de numărul crescând al vizitatorilor şi cererea tot mai mare de băi carbo – gazoase se va impune captarea de noui izvoare şi lărgirea departamentului pentru asemenea băi.

 

 

1894, Iacobeni – Foto: Julius Dutkiewicz

 

B). Băile din Iacobeni

 

În comuna Iacobeni Fondul posedă un stabiliment balnear de băi sulfuroase şi de nămol situat pe malul stâng al pârâului „Puciosul”. Încă înainte de războiu s-au captat izvoarele sulfuroase cu efecte curative din această vale şi există o instalaţie balneară primitivă.

În anul 1926 Fondul a reconstruit stabilimentul balnear dându-i o instalaţie modernă spre a putea corespunde tuturor cerinţelor.

Stabilimentul este dat în administraţie inginerului însărcinat cu administraţia minelor din Iacobeni, iar conducerea şi supravegherea medicală este dată unui medic cu sediul în Iacobeni.

 

Stabilimentul constă dintr-o clădire cu cabine de baie şi inventarul necesar complet, un cazan balnear, un izvor captat de apă sulfuroasă, o conductă de apă minerală şi dulce şi un teren în suprafaţă de 4,30 ha afectat stabilimentului ca loc de clădire şi parc. Valoarea întreagă a stabilimentului cu tot inventarul aferent este de cca 1.300.000 lei.

Este un stabiliment de proporţii reduse având şi un număr relativ redus de vizitatori.

Până-n anul 1933 stabilimentul avea numai instalaţii pentru băi sulfuroase. Pentru a atrage vizitatorii şi a spori numărul lor Fondul a adaptat şi două cabine de nămol ce s-au dat în exploatare  în sezonul 1933 cu rezultate mulţumitoare.

Expunem în urmare gestiunea acestui stabiliment în ultimii 6 ani:

 

 

Se poate deci conta pe un venit net mediu anual de cca 50.000 lei.

Procentul cheltuielilor din venitul brut este în mediu de cca 80%, ceea ce denotă că întreprinderea aceasta mai este susceptibilă de raţionalizare şi se poate aştepta la un venit net mai mare.

Influenţa anilor de criză reesă din faptul diminuării succesive a încasărilor dela 363.530 lei în anul 1928, la 157.704 în anul 1933, deci o reducere de peste 50%. Această excesivă reducere rezultă nu numai din micşorarea tarifelor de băi, dar şi din diminuarea din an în an a numărului vizitatorilor şi în consecinţă reducerea numărului băilor servite, dela 5490 băi sulfuroase în anul 1928, la 2593 băi sulfuroase în anul 1933.

 

Indiferent  de încasările mici întreprinderea lucrează cu profit, cheltuielile reprezentând în mediu cca 30% din încasări.

Având în vedere combinarea băilor sulfuroase cu instalaţie de băi de nămol precum şi faptul că numărul vizitatorilor la băile învecinate din Vatra Dornei se menţine urcat cu toată criza, este de aşteptat că pe urma ameliorărilor făcute, va fi mai adese vizitată şi această staţiune balneară şi aceasta cu atât mai mult, având în vedere că localitatea este recunoscută staţiune balneară şi deci vizitatorii au reducere de 50% pe CFR. Deosebit de aceasta, localitatea are poziţii foarte frumoase pe valea Bistriţei.

 

 

C). Minele din Iacobeni

 

Fondul posedă în sudul Bucovinei o veche întreprindere de exploatări miniere care se fac prin o administraţie cu sediul în Iacobeni.

Ţinuturile din sudul Bucovinei fiind de formaţiune geologică mai veche cu roce de origine eruptică, conţin bogate zăcăminte de minereuri de fier şi anume mangan şi pirită precum şi alte minerale.

În prezent, Fondul exploatează terenurile sale miniere în regie proprie şi face extracţiuni de mangan.

 

Ciotina und Bahnhof in Jakobeny, 1917

 

1). Originea şi exploatările în trecut

 

După cum am arătat în cap. I exploatările miniere din Iacobeni datează încă dela finea secolului XVIII scurt timp după ocuparea Bucovinei. În Iacobeni se făceau exploatări de mangan iar pentru extragerea fierului din minereul manganez s-a înfiinţat o topitorie.

În anul 1976 fraţii Anton şi Vinzenz Manz din Mariensee au cumpărat instalaţia, şi au lărgit cu timpul întreprinderea tot mai mult.

Au construit un furnal înalt în Prisaca Dornei (Eisenau), o laminatorie în Valea Stânei, au cumpărat dela Stat mina de cupru din Pojorâta precum şi alte întreprinderi de felul acesta din Bucşoaia şi Stulpicani iar în Cârlibaba au deschis minele de argint din munţii Dadu şi Fluturica. Pentru executarea exploatării au adus numeroşi lucrători din Ungaria înfiinţând coloniile : Luisenthal (Pojorâta), Eisenau (Prisaca), Freudenthal (Moldoviţa), Mariensee (Cârlibaba) şi una în Iacobeni.

 

Această întreprindere prosperă odinioară şi începută cu mare avânt nu s-a putut însă menţine din cauza concurenţei întreprinderilor similare din Vest, şi în anii 1860 – 1865 şi-a încetat definitiv activitatea.

Statul austriac având însă tot interesul ca exploatările înfiinţate să-şi continue activitatea pentru a da ocupaţiune coloniştilor nemţi aduşi de fraţii A.V. Manz deoarece ei erau consideraţi ca un fel de pioneri culturali, recurse şi de astă dată ca şi în trecut cu atâtea alte ocazii la resursele Fondului. Obţinând consimţământul episcopului Eugenie Hacman de pe atunci, Fondul cumpără în Decembrie 1869 întreprinderea falimentară cu toate terenurile aferente în suprafaţă de 2000 hectare cu munţi, păduri, poieni cu suma de 600.000 coroane. Pentru începerea exploatărilor la cari s-a obligat, Fondul investi în întreprindere un capital de alte 700.000 coroane, înfiinţă administraţia minelor din Iacobeni şi începu exploatările.

 

La început, întreprinderea a avut de luptat cu cele mai mari dificultăţi şi Fondul a fost necesitat să reducă exploatările la extracţiuni de mangan din Iacobeni, sistând celelalte exploatări. Dar, deodată cu punerea în circulaţie a liniei ferate locale Câmpulung – Vatra Dornei, şi prin ameliorarea condiţiunilor de comerţ, întreprinderile au luat un nou avânt. Minereul de mangan se comercializa în bune condiţiuni iar Fondul pe lângă alte investiţiuni importante a construit şi o cale ferată îngustă pentru transportul minereului.

În anul 1904 Fondul făcu investiţiuni noui pentru instalarea de maşini noui pentru prepararea minereurilor cu suma de 260.000 coroane.

În anii 1897 – 1903 s-au făcut importante lucrări de exploatare cu suma de 250.000 cor. la vechea mină dela Luisental şi găsindu-se importante zăcăminte de pirită Fondul a reluat şi aceste exploatări – remase părăsite din timpul lui Manz – în care scop în anul 1905 a făcut investiţiuni importante în sumă de 200.000 cor.[1]

 

Înaintea războiului, capitalul investit în întreprinderile miniere era estimat la cca 700.000 cor. iar beneficiul net calculat după media ultimilor ani era de cca 50.000 – 60.000 cor. anual.

Administraţia Minelor din Iacobeni era o întreprindere autonomă ce depindea de Ministerul Industriei din Viena.

În timpul războiului mondial armata austriacă a făcut un timp extracţiuni de minereuri de mangan pentru trebuinţele industriei armamentului puterilor centrale. Mutându-se însă mai târziu zona frontului de luptă în Iacobeni exploatările miniere au fost întrerupte, iar inventarul de exploatare s-a devastat în cea mai mare parte. Calea ferată îngustă  exploatată prin curent electric a fost deteriorată şi materialul rulant în parte defectat, aşa că exploatarea a devenit imposibilă, fără considerabile noui investiţiuni.

 

După încetarea ostilităţilor, exploatările miniere s-ar fi putu normaliza numai prin mari investiţii. In situaţia de sărăcie în care a ajuns Fondul prin daunele de războiu, nici vorbă nu putea fi de investiţii în exploatările miniere, cari produceau un venit relativ neînsemnat în raport cu gestiunea Fondului din păduri, astfel că grija principală după războiu fiind concentrată asupra refacerii instalaţiunilor de exploatarea pădurilor, exploatările miniere au fost neglijate.

În aceste condiţiuni, instalaţiunile şi clădirile de exploatare şi administrative ale acestei întreprinderi în cari Fondul făcuse în trecut atât de importante investiţiuni, au continuat a se degrada, ajungând în cele din urmă într-o stare de tot dezolantă ce marchează peste tot lipsa de activitate.

 

 

 

Jakobeny, 1916

2). Reorganizarea exploatării

 

În anul 1925, deodată cu reorganizarea administraţiei Fondului s-a pus şi problema refacerii acestei întreprinderi miniere prosperă altădată şi readucerea exploatărilor la nivelul de mai înainte.

Deocamdată, până la întocmirea unui program de investiţii mai important, prin adaptări strict necesare s-au intensificat exploatările miniere din Iacobeni şi Vatra Dornei şi în urmare, în cursul  anului 1927 ele au atins o producţie aproape normală şi anume câte 500 vagoane minereuri de mangan, deci în total 1000 vagoane care s-a vândut cu cca 3000 lei vagonul. Numărul muncitorilor a sporit dela 46 în anul 1925, la 220 în anul 1927.

Pentru punerea în funcţiune a minelor din Fundul Moldovei, Cârlibaba şi Gura Negrii s-au început lucrări mai intense.

 

În anul 1928 exploatările miniere au dat rezultate şi mai satisfăcătoare urcându-se producţia minelor din Iacobeni (mina Arşiţa) şi Vatra Dornei (mina Theresia) la 2635 vagoane minereu de mangan în valoare de cca 13.000.000 lei reprezentând deci un spor de 150% faţă de cantitatea extrasă în anul 1927. Prin aceasta, nu numai că s-a atins producţia normală a acestor mine, dar s-a ajuns şi la o intensificare.

Concomitent s-a întreprins şi lucrări de explorare având ca obiect descoperirea de zăcăminte noui de minereuri atât de mangan cât şi de pirită şi alte minereuri ca galenită, blendă de zinc, etc. cheltuindu-se suma de 300.000 lei numai cu lucrări de exploatare. Prin mărirea veniturilor din exploatare fiind dată posibilitatea, s-au făcut şi investiţii în instalaţiunile de exploatare ş.a. s-a refăcut din nou zăgazul de pe râul Bistriţa care a fost distrus complet prin inundaţiile din anul 1927, s-au făcut importante lucrări de repararea edificiilor ş.a.

 

Lucrările de explorare s-au făcut cu concursul geologului ing. Dr. Knett care pe atunci tocmai era ocupat cu lucrările de captarea izvoarelor minerale la băile din Vatra Dornei.

Cu toată producţia mare a minelor de mangan din Vatra Dornei şi Iacobeni rentabilitatea era însă mică din cauză că transportul minereurilor de mangan dela mină până la staţia de încărcare din gările Iacobeni şi Vatra Dornei se făcea cu carul,  deoarece calea ferată îngustă distrusă în timpul războiului n-a fost refăcută.

Pe baza unui program de investiţii întocmit în anul 1929 s-a construit un funicular în lungime de 3 km dela minele din Iacobeni : Arşiţa şi Nepomocenii până la gara Iacobeni care s-a pus în funcţiune în anul 1930. Prin exploatarea acestui funicular costul transportului minereului s-a redus dela 2400 lei de vagon cât se plătea înainte pentru transportul cu carul, la 550 lei de vagon ceea ce a avut drept urmare o considerabilă urcare a minereurilor exploatate în minele din Iacobeni.

 

Funicularul este construit de firma „Bleichert” din Leipzig. El este de tipul cu un singur cablu şi este acţionat de un motor electric alimentat de o turbină.

Funicularul în lungime de 3 km proiectat a se construi pe traseul dela minele „Theresia” din Vatra Dornei până la gara Vatra Dornei n-a mai putut fi construit din cauza crizei ce a intervenit, în anul 1930.

Costul de extracţie pentru o tonă de minereu se ridică la suma de 359 lei în anii 1928 – 1929 şi 314 lei în anul 1930, astfel că la valoarea de 3000 – 4000 lei a unui vagon de minereu, rentabilitatea exploatărilor era dată chiar şi la transportul primitiv cu carul.

 

Jakobeny: Bergwerckbahn, 1917

 

3). Rezultatele exploatării şi rentabilitatea

 

În anii 1927 – de când s-au normalizat exploatările de minereu de mangan la minele din Iacobeni şi Vatra Dornei – până-n anul 1933 s-au făcut următoarele extracţiuni de mangan:

 

În anul 1927 s-au extras   1.000 vagoane

În anul 1928 s-au extras   2.635 vagoane

În anul 1929 s-au extras   1.952 vagoane

În anul 1930 s-au extras   2.100 vagoane

În anul 1931 s-au extras   1.155 vagoane

În anul 1932 s-au extras      346 vagoane

În anul 1933 s-au extras      960 vagoane

 

În acelaşi interval de timp, gestiunea financiară a dat următoarele rezultate:

 

 

Veniturile şi cheltuielile sunt supuse la mari variaţiuni, astfel că numai din aceste date în aparenţă nu s-ar putea trage concluziuni definitive asupra mărimii venitului net ce ne poate aştepta pentru viitor dela această întreprindere.

Încasările anuale au început a se normaliza abia în anul 1928 deodată cu reorganizarea administraţiei stabilizându-se ele în jurul cifrei de cca 9 – 10 milioane lei anual, dar au căzut brusc deodată cu intervenirea crizei în anul 1931.

Venitul net mediu anual de 546.830 lei pentru perioada 1927 – 1933 cu cca 92% cheltuieli, este a se considera ca o cifră minimă amăsurată timpului de criză.

Pentru viitor, după îndreptarea pieţii şi raţionalizarea exploatării se va putea conta pe un venit anual de cel puţin 1.000.000 lei faţă de venitul net anual de cca. 1.800.000 lei (55.500 coroane aur) realizat în mediu înainte de războiu.

 

Deutsche Parade am 27 Jan. 1917, in Jakobeny. KAISER WILHELM

 

4). Criza economică şi influenţa ei asupra exploatărilor miniere

 

Depresiunea generală economică şi financiară care a început a se resimţi în vara anului 1930 şi în exploatările miniere, agravându-se în cursul anului, a influenţat în mod nefavorabil şi gestiunea administraţiei minelor.

Uzinele siderurgice din străinătate cari ani dea rândul formează debuşeurile pentru producţia Fondului de mangan, din lipsă de comenzi au fost necesitate să sisteze exploatările furnalelor înalte. Această stare a influenţat implicit şi cererea de minereu.

Fondul a început a avea dificultăţi la plasarea minereului său de mangan, reducându-şi în consecinţă şi exploatările, dela 2100 vagoane în anul 1930 la 1155 vagoane în anul 1931, deci o reducere de 55%.

 

Pe lângă reducerea cererilor de manganez a uzinelor siderurgice, a mai intervenit şi concurenţa rusească  care intensificându-şi exploatările cu un cost de producţie minimal prin impunerea muncei forţate, în mine, a aruncat pe piaţă mari cantităţi de mangan cu preţuri de dumping, provenit din zăcămintele de manganez aflătoare în munţii Caucaz, cari sunt incomparabil mai bogate ca calitate şi cantitate decât ale noastre.

În aceste condiţiuni, Fondul pierzând treptat debuşeurile din Silesia, Cehoslovacia şi Polonia şi negăsind posibilitate de a desface stocurile mereu crescânde de mangan, a suspendat lucrările de exploatare cu începere dela 1 aprilie 1932 până la finele anului. Din această cauză, producţie în anul 1932 s-a micşorat la 346 vagoane în timpul celor 3 luni de exploatare.

Desfacerea manganului a atins un minim care dela anul 1924 n-a mai fost. In străinătate s-au exportat 230 vagoane iar în ţară s-au plasat 50 vagoane.

 

Cu finea anului 1932 şi cu începerea anului 1933 s-a resimţit o înviorare pe piaţă. Fiind în curs mai multe cereri, Fondul şi-a mărit producţia în cursul anului 1933 la 960 vagoane, reprezentând un spor de 340% faţă de producţia anului 1932.

În cursul anului 1934 tendinţa de urcarea cererii de mangan se menţine, astfel că Fondul va fi în măsură să normalizeze exploatările.

 

Exploatările minelor se fac în regie proprie iar producţia de mangan se vinde prin licitaţie publică.

Cea mai mare parte din producţie se exportează în Cehoslovacia şi Polonia, mai puţin în Germania şi Ungaria. Trebuinţele pentru consumul intern sunt reduse la minim.

 

Tunelstützpunkt bei Jakobeny –
Valeputnastrasse, 1916

 

5). Inventarul exploatărilor miniere

Personalul de administraţie şi exploatare

 

Terenurile miniere ale Fondului sunt situate în comunele : se fac numai pe perimetre din proprietatea Fondului pe bază de concesiune dată de Ministerul de Industrie şi Comerţ în conformitate cu legea minelor. Suprafaţa de exploatare este de 98,69 ha distribuite astfel:

 

a). În comuna Iacobeni mina de mangan Arşiţa cu un perimetru de exploatare de … 54,14 ha

b). În comuna Vatra Dornei mina de mangan „Theresia” cu un perimetru de … 8,99 ha

c). În comuna Fundul Moldovei sunt mine de mangan cu un perimetru de … 8,49 ha

d). Minele de pirită I şi II cu un perimetru de … 18,05 ha

e). În comuna Cârlibaba sunt minele de blendă de zinc Carol I şi II cu un perimetru de … 9,02 ha

TOTAL           98,69 ha

 

O parte din aceste suprafeţe sunt acoperite cu pădure şi contează ca teren împădurit şi ca atare sunt în administraţia ocoalelor silvice respective în raza cărora ele cad. În administraţia propriu zisă a minelor intră numai suprafaţa de 68,19 ha destinată ca terenuri de exploatare, depozite, terenuri de clădire şi terenuri agricole şi anume : 3,10 ha arătură, 4,55 ha grădini, 24,56 ha fâneţe, 26,82 ha păşuni şi 9,10 ha pentru clădiri în valoare totală de cca 450.000 lei.

Clădirile de administraţie şi de exploatare. În total există un număr de 76 clădiri în valoare de cca. 5.300.000 lei. Clădirile sunt în majoritate din timpul lui Manz, de construcţie solidă. Administraţia minelor este o clădire mare ce cuprinde şi mai multe locuinţe de serviciu. O mare parte din clădiri se utilizează prin închiriere la particulari şi oficii publice.

 

Funicularul construit în anul 1930 se exploatează în condiţiuni ireproşabile. Valoarea lui este de 7.817.000 lei.

Pentru deservirea funicularului există o instalaţie telefonică complectă cu o reţea în lungime  de 3352 m în valoare de 67.000 lei.

Pentru alimentarea turbinei s-a construit pe râul Bistriţa un zăgaz de 108 m lungime. Valoarea lui este de 650.000 lei.

Administraţia minelor posedă o uzină electrică cu instalaţiuni complecte şi conducte pentru curent electric în lungime de 6213 m3.

 

Această instalaţie furnizează curent electric pentru iluminat în comună contra anumite taxe fixate de Fond, cari sunt astfel calculate încât acoperă costul de exploatare şi întreţinerea uzinei. Instalaţia valorează cca 1.083.000  lei.

Vechea instalaţie a liniei ferate decauville în lungime de 2650 m, cu 5 locomotive şi 118 vagonete mai reprezintă o valoare de cca 700.000 lei.

Pe lângă exploatările de mangan, Fondul mai posedă la administraţia minelor din Iacobeni şi alte întreprinderi secundare, afară de uzina electrică ş.a. o turnătorie de fontă, ateliere mecanice în cari se execută tot felul de lucrări în metal şi reparaţinui la exploatarea întreprinderilor miniere şi ciocane mecanice de sistem vechiu cari fabrică sape şi târnăcoape.

 

Din cauza exploatării iraţionale, turnătoria, atelierele mecanice ciocanele şi uzina electrică au lucrat cu deficite, dar deodată cu reorganizarea administraţiei şi raţionalizarea exploatării s-au înlăturat deficitele.

Valoarea totală a întreprinderii cu tot inventarul de exploatare este de cca 30.000.000 lei.

Personalul tehnic de exploatare era compus înainte de războiu din 2-3 ingineri minieri. După războiu a funcţionat până-n anul 1928 un inginer minier ca şef al administraţiei iar deodată cu reorganizarea exploatării s-a mai angajat şi un al doilea inginer minier ataşat. Personalul mediu este compus din 2 funcţionari administrativi (un casier şi un contabil) iar pentru supravegherea lucrărilor de exploatare pe teren, funcţionează doi conducători minieri.

 

Plute pe Bistriţa, la Dorna (Arini)

 

D). Pescăriile din Cozmeni

1).Înfiinţarea pescăriei şi rezultatul exploatării înainte de războiu

 

Iniţiativa pentru înfiinţarea pescăriei din Cozmeni aparţine dietei Bucovinei şi datează încă din anul 1890. Ea a pornit dela consideraţiunea că în Bucovina sunt locuri potrivite pentru pescării, iar peştele este un aliment căutat pe piaţa locală, având în vedere populaţia de aici de religie ortodoxă în majoritate ţine foarte multe zile de post în cari peştele este principalul aliment.

Fondul bisericesc ca cel mai mare proprietar din Bucovina şi care prin vastele sale mijloace este încă din vechime predestinat şi păşească cu bun exemplu şi cu gospodării  model înaintea populaţiei rurale, a fost indicat de Ministerul Agriculturii cu decretul din 7 Februarie 1895 să construiască pe spesele proprii o mare pescărie model în Cozmeni după planuri aprobate de acel Minister, cu condiţiunea ca această pescărie model să pună la dispoziţia dietei Bucovinei fără plata şi anume cu titlul de recompensă pentru întocmirea proiectului pescăriei, 25.000 – 30.000 crapi sau peşti similari de prăsilă.

 

În urmare, administraţia Fondului a construit şi instalat în anii 1896 – 1899 iazurile pe o suprafaţă de 260 jughere dimpreună cu o locuinţă pentru administratorul pescăriei, sub supravegherea inginerului J. Blaske după planurile întocmite de ing. M. Kunscher.

Cheltuielile de instalaţie au fost de 66.000 cor. iar în primii 6 ani după construcţie s-au mai făcut cheltuieli de 30.060 cor. pentru lucrări suplimentare, aşa că suma totală investită în întreprindere este de 96.000 cor. în cifră rotundă.

Instalaţia s-a făcut pe baza unui plan de rentabilitate cu durata de amortizarea capitalului investit de 30 ani cu o dobândă de 4,5%.

 

Venitul net înainte de războiu era de cca 10.000 cor. anual sau cca 66 coroane pe ha. Rentabilitatea era deci pe atunci foarte mare şi întrecea cu mult pe cea realizată din terenurile cultivate prin agricultură, care era pe atunci cca 18 coroane venit net pe ha.

În timpul războiului, toată instalaţia s-a distrus iazurile au fost secate complet iar peştele a fost complet ridicat de armată.

Refacerea pescăriei în anii de după războiu s-a făcut cu multe dificultăţi din cauza lipsei de mijloace în gospodăria Fondului în anii de după războiu. De aceea, refacerea a durat până-n anul 1928.

 

Dorna Watra: Villa, 1917

 

2). Situaţia şi inventarul pescăriei după războiu

 

Pescăria este situată în nordul Bucovinei pe teritoriul comunei Cozmeni şi cuprinde următoarele : 131,60 ha eleştee, 75,75 ha stufărie, 30,17 ha teren arabil, 3 clădiri de administraţie cuprinzând o suprafaţă clădită de 922 m2, una moară de apă exploatată prin arendare şi tot inventarul necesar exploatării eleşteelor.

Iazurile sunt situate pe valea pârâului Soviţa, un afluent al Prutului, la distanţa mijlocie de 24 km dela Cernăuţi. Iazurile sunt grupate în 4 centre mai mari, fiecare centru cuprinzând mai multe iazuri.

Aceste eleştee formează astăzi o instituţie piscicolă model pentru cultivarea artificială a crapului.

Menite fiind de a promova şi astăzi piscicultura din ţară, ele alimentează şi eleşteele particulare cu peşte de sămânţă nobilă, iar plusul ce rămâne se vinde pe preţuri convenabile pentru consum aşa că veniturile realizate din desfacerea peştelui asigură rentabilitatea eleşteelor.

 

Producţia anuală este de 20.000 – 30.000 kg. peşte de consum şi de sămânţă. Peştele de sămânţă se vinde proprietarilor de eleştee din Bucovina, Basarabia şi Moldova.

Specia principală de peşte ce se cultivă este un soiu de crap inobilat, aşa numitului „împăratul crapului” (rex ciprinorum).

Afară de aceasta se mai cresc şi ştiuci.

În anul 1928 s-au făcut încercări pentru cultivarea şi creşterea păstrăvului californian şi a şalăului. În acest scop s-a construit un eleşteu special de păstrăvi, importându-se din Polonia 3000 păstrăvi şi s-a refăcut totodată instalaţia de clocire care exista din timpul de dinaintea războiului.

Pentru sporirea suprafeţei utile de producţie s-au comandat maşini speciale pentru stârpirea trestiei şi a stufărişului care stânjeneşte foarte mult producţia de peşte. În urma lucrărilor de curăţire, producţia peştelui s-a ridicat la cca. 29.000 kg  anual în anii 1930 – 1932.

În anul 1930 s-a introdus alimentarea peştilor pe cale artificială cu rezultate foarte bune, prin mărirea producţiei.

 

Ceremuş, Plute pe Ceremuş – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

3). Rezultatul exploatării şi rentabilitatea

 

Producţia şi rezultatul gestiunei din exploatarea eleşteelor în anii 1925 – 1933 este următoarea :

 

 

Venitul net mediu anual de 362.100 lei corespunde aproximativ celui de dinaintea războiului.

Venitul net mediu la ha este de cca 2700 lei anual, care întrece cu mult rentabilitatea oricărui alt fel de cultură, caracterizând astfel această întreprindere ca cea mai rentabilă şi productivă ramură de exploatare din toate bunurile Fondului.

Având în vedere că venitul net susarătat calculat din gestiunea în anii 1925 – 1933 este diminuat prin anii de criză 1932 şi 1933, pe baza rezultatelor din anii normali, se poate conta pe un venit net mediu de cca 400.000 lei anual.

 

Producţia s-a micşorat brusc în anul 1933 la 19.642 kgr. Faţă de 29.013 kgr. În anul 1932 deoarece vara ploioasă şi zilele reci din anul 1933 au fost nefavorabile pentru piscicultură.

Crapul de desvoltă şi creşte numai în timpul cald începând dela 15 Maiu până la 15 septembrie iar hrana lui principală sunt crustaceele cari şi ele cresc şi se desvoltă numai la căldură suficientă. Timpul fiind însă ploios şi rece desvoltarea peştilor a remas înapoi, pe de altă parte, tot din cauza timpului nefavorabil pentru peşti s-au înmulţit în mod considerabil diferiţi paraziţi cari au făcut ravagii între peşti. Astfel, s-a constatat că baccilul Mysobolus cypeini a cărui  prezenţă s-a semnalat încă în anul 1932, favorizat fiind de vremea ploioasă şi lipsa de raze solare s-a înmulţit extraordinar. Pe lângă acest baccil s-a ivit şi un număr mare de lipitori de peşte, cari la fel au contribuit la distrugerea peştilor.

 

Din aceste motive recolta de peşte a fost în anul  1933 atât de redusă.

Pentru a stârpi paraziţii de peşte, administraţia eleşteelor a desinfectat prin var o parte din eleşteele contaminate.

Având în vedere marea rentabilitate a pescăriilor Cozmeni, precum şi importanţa acestei întreprinderi pentru economia naţională ca model de instituţie piscicolă, care aprovizionează în fiecare an cu crapi de soiu nobil pisciculturii din întreg nordul Bucovinei, această instalaţie are dreptul la toată solicitudinea administraţiei Fondului, cu toate că este numai o ramură secundară de producţie.

 

Dealtfel, administraţia pescăriilor din Cozmeni se face fără dificultăţi, având numai un mic stat de personal constând din un administrator ajutat de un agent de pescărie şi 3-4 păzitori de iazuri.

Situaţia favorabilă a pescăriilor în vecinătatea Cernăuţului ca mare centru de consumaţie înlesneşte comercializarea producţiei de peşte.

Vecinătatea imediată a administraţiei centrale din Cernăuţi înlesneşte mult controlul.

 

 

[1] I. Opletal – Das forstliche Transportwiesen

 


Comments are closed