Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (V) | Dragusanul.ro

Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (V)

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

 

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

CAPITOLUL V

Exploatarea pădurilor

 Evoluţia sistemelor  de exploatare.

Din punct de vedere economic, tehnic şi silvic – cultural evoluţia exploatării domeniului forestier al Fondului dela constituire şi până-n prezent a trecut ca orice gospodărie forestieră prin mai multe faze. Felul exploatării şi valorificării s-a dezvoltat din mijloace primitive la o gospodărie forestieră raţională. În evoluţia valorificării domeniului forestier al Fondului putem deosebi 3 faze de desvoltare.

 

Faza I-a  durează dela data înfiinţării Fondului, până prin anul 1867 – data înfiinţării căii ferate de interes public Leov – Cernăuţi – Iaşi – şi este caracterizată prin lipsa oricărei valorificări la început şi apoi prin procedee de valorificare primitive.

 

Faza II-a  durează dela 1868 până prin anul 1897 şi este caracterizată prin exploatarea domeniului forestier de lemn de construcţie şi cherestea în mod extensiv şi înfiinţarea în Bucovina a unei puternice industrii de cherestea.

 

Faza III-a şi ultima este caracterizată prin exploatarea intensivă a domeniului forestier prin mari investiţii în construcţiuni de tot felul, mai ales mijloace de transport.

 

 

  1. Faza I-a de desvoltare

 

Până la ocuparea Bucovinei de către fostul imperiu austriac în anul 1775, se făceau numai extracţiuni grădinărite de arbori din pădurile aparţinătoare pe atunci mănăstirilor pentru satisfacerea consumului de lemn de foc şi de lucru a mănăstirilor.

În anul 1775 populaţia Bucovinei număra abia 75.000 de locuitori care trăiau în mod de tot primitiv, astfel că consumul intern de lemn era de tot neînsemnat.

De exploatări pentru comerţ nici vorbă nu putea fi, deoarece în Bucovina căile de comunicaţie cu alte provincii erau inexistente, iar calea ferată normală Leov – Cernăuţi – Iaşi s-a pus în circulaţie abia cu o sută de ani mai târziu, exemplu în anul 1867.

Astfel, nu putea fi vorba în Bucovina în primul timp al ocupaţiei de o economie forestieră. Încă în anul 1873 comisiunea  instituită pentru stabilirea şi regularea impozitelor fonciare a taxat ca teren complet neproductiv în Bucovina apreciabila suprafaţă de 224.000 ha ocupate în majoritate de păduri.

 

Ca exemplu de orice lipsă de economie forestieră în Bucovina pe timpul ocupaţiei, relevăm că în anul 1782 cu ocazia inventarierii şi delimitării proprietăţilor din Bucovina, nu s-a anunţat nici un proprietar pentru pădurile din Codrul Cozminului şi Tereblecea situate în regiunea de şes şi coline. Atunci Statul a pus stăpânire pe acele păduri fără stăpân.

Abia din timpul de după ocupaţia Bucovinei sunt primele exploatări de păduri în vederea valorificării lemnului în industrie şi comerţ.

În această privinţă trebuie să facem deosebire între pădurile din zona de şes şi coline – cari fiind situate în centre mai populate au fost supuse mai de timpuriu la exploatări – şi cele din regiunea muntoasă, cari la rândul lor au evoluat iarăşi deosebit după cum sunt situate în zona transportului pe apă sau în zona transportului pe uscat.

 

Până prin anul 1786 pădurile nu aduceau nici un venit. Abia dela această dată administraţia încheie convenţiuni de exploatare pentru a se pune capăt la orice extracţiuni neregulate de materiale. Introducându-se atunci în Bucovina un nou sistem de administraţie publică, Fondul a început a încheia aşa numitele convenţiuni de pădure (Waldconventionen) cu populaţia locală îndrituită la lemn pentru trebuinţele proprii. Pe baza lor, supuşii – ţăranii de pe atunci – aveau dreptul să extragă din pădurile Fondului cantitatea necesară de lemn de foc şi de lucru pentru trebuinţele proprii. Ei erau însă obligaţi în baza acelor convenţiuni să achite pentru folosinţe anumite taxe şi anume cei cu carul achitau câte 1 florin până la 1 florin şi 15 creiţari după valuta vieneză, iar cei cu braţele achitau câte 30 creiţari.

După exemplul Fondului au încheiat şi alţi proprietari particulari de păduri convenţiuni de pădure cu supuşii însă contra prestaţiuni de muncă.

În anii 1801 – 1870, pădurile actualelor ocoale silvice Frătăuţii – Noui, Vicovul de Sus, Codrul Voivodesei, Marginea, Putna, Straja, Brodina, Falcău şi Seletin şi o parte din Cârlibaba şi Breaza erau arendate administraţiei militare contra unei arende minimale. Ad-ţia militară făcea puţine extracţiuni, cruţând domeniile pentru  vânătoare.

 

Şi la începutul secolului XIX pădurile Fondului erau încă neatinse de exploatări importante aducătoare de venituri, căci Bucovina era încă tot izolată de marile artere de comunicaţie şi trăia în primitivism.

Pentru a scoate totuşi oarecari venituri din păduri şi pe de altă parte pentru a se crea ocupaţiuni pentru populaţia locală, s-au înfiinţat aici primele industrii consumătoare de lemn ca materie primă şi ca combustibil şi anume fabrici de sticlă în regiunea munţilor inferiori şi industrii miniere în regiunea munţilor superiori.

În anul 1793 s-a construit o fabrică de sticlă în Crăsnişoarea Veche. În anul 1803 s-a înfiinţat una în Gura – Putnei şi una în Voivodeasa iar în anii următori s-au mai pus în funcţiune şi alte asemenea fabrici în Crasna Putnei, Ilschi şi alte localităţi învecinate. Aceste fabrici consumau însemnate cantităţi de lemn ca combustibil. Un timp, pela mijlocul şi a două jumătate a secolului trecut această industrie era în mare prosperitate, dar pe la finea secolului au survenit dificultăţi create de concurenţa sticlăriei din Boemia şi de războiul vamal dintre România şi fosta Austrie începând în anul 1886 care a provocat stagnarea complectă a exportului din Bucovina în România ce luase mare având pe baza tratamentului de comerţ încheiat în anul 1875 între fosta Austria şi România.

 

Dintre aceste vechi fabrici ce au contribuit la formarea primei mişcări industriale în Bucovina, a mai remas astăzi în funcţiune numai stabilimentul din Putna care şi astăzi consumă mari cantităţi de lemn de foc. Celelalte fabrici şi-au întrerupt succesiv activitatea din cauzele susarătate; cea din Voivodeasa a fost distrusă de incendiu în toamna anului 1889[1].

La începutul secolului trecut a luat fiinţă în Bucovina şi industria fabricaţiei de potasă din lemn. Acest product extras prin combustiunea lemnului, datorită volumului său mic putea suporta transporturi mai lungi care mai erau rentabile faţă de valoarea produsului. În anul 1804 erau deja instalate şi în  funcţiune 9 instalaţiuni de producerea potasei, care consumau considerabile cantităţi de lemn ca materie primă. Acest fel de tot primitiv şi neraţional de industrializarea lemnului a prosperat mereu, aşa că în deceniul 1860 – 1870 constituia chiar un venit principal al pădurilor Fondului.

Abia deodată cu desvoltarea din ce în ce mai mare a industrializării lemnului în cherestea, fabricarea potasei a fost mereu micşorată şi în urmă înlăturată. În anul 1887 a încetat exploatarea ultimei fabrici de potasă în Frasin.

 

Producţia anuală mijlocie de potasă în anii 1863 – 1882 era încă de 90.570 kgr cu un venit brut de 24,6 florini pentru 100 kgr; producţia mijlocie în cei 3 ani următori, 1883 – 1885 a fost de numai 25.810 kgr. Anual cu un venit brut de 23,8 florini pentru 100 kgr.

După scăderea cheltuielilor de amortizarea capitalului investit, rezulta un venit de numai un (1) creiţar de ster lemn de foc. Deci din cauza nerentabilităţii s-a impus abandonarea sistemului de valorificare prin potasă chiar şi a lemnului din căzături şi uscături după cum era reglementat cu începerea anului 1863.

În sudul Bucovinei, unde munţii de formaţiune mai veche conţin bogate zăcăminte de minereuri de fier, încă de pe la începutul secolului trecut a luat naştere o industrie minieră activă care consuma mari cantităţi de lemn ca combustibil pentru producerea cărbunelui de lemn şi la construirea galeriilor.

 

În anul 1784 s-a construit în Iacobeni prima instalaţie minieră de extragerea de minereuri de fier şi o topitorie. În anul 1797 fraţii Anton şi Vinzenz Manz din Mariensee au cumpărat această instalaţie şi au lărgit considerabil întreprinderea. În anul 1801 au construit o instalaţie pentru extragerea plumbului în Cârlibaba; în anul 1807 fraţii Manz au mai construit un furnal înalt în Prisaca Dornei şi o laminatorie în Valea Stânei şi în fine în anul 1821 au mai cumpărat de la Stat şi mina de cupru din Pojorâta, care exista acolo din anul 1803[2].

În anul 1858 întreprinderea Manz cumpără şi instalaţiunile de felul acesta din Bucşoaia şi Stulpicani construite încă în anul 1809 de Carol Calita.

Toate aceste instalaţiuni au fost odinioară foarte prospere şi consumau mari cantităţi de lemn. Ca şi fabricele de sticlărie au avut însă de suferit din cauza concurenţei produselor similare din vestul Austriei şi au fost nevoite să micşoreze activitatea din ce în tot mai mult în anii 1860 – 1865 şi în fine au fost cumpărate în anul 1870  de către Fond care a repus în funcţiune acele din întreprinderi ce prezentau încă rentabilitate la o exploatare raţională.

Printre feliurile de valorificare a lemnului în trecutul îndepărtat, trebuie să amintim şi producerea de material despicat : draniţă, şindrilă, doage, veşci ş.a.

 

Acestea, erau valorificările primitive ale lemnului din trecut prin exploatări ce puteau deveni primejdioase şi epuisante având în vedere că nici nu erau suficient reglementată şi rentabilitatea era de tot minimală.

Aceste procedee de exploatare primitivă a lemnului prin transformarea lui în potasă sau alegerea de despicături, considerate astăzi ca neeconomice şi barbare având drept urmare numai brăcuirea pădurilor fără realizare de venituri în adevărata excepţiune a cuvântului, constituie dealtfel o fază prin care în mod normal şi forţat a trecut la origine orice gospodărie silvică din Carpaţi.

Că din acele exploatări primitive au rezultat şi unele răni pricinuite domeniului forestier este explicabil. În lipsa unei industrii de lemn, acestea erau singurele mijloace de valorificare posibile şi deci singurile aducătoare de venituri din păduri.

O situaţie deosebită în această primă fază o au pădurile Fondului ce gravitează în bazinele râurilor plutabile : Bistriţa aurie şi Ceremuşul.

 

Aici, s-au făcut încercări încă dela începutul secolului trecut de a duce lemnul Bucovinei pe piaţa mondială astfel că leagănul comerţului lemnos internaţional în Bucovina este în regiunea râurilor plutibile. Primele încercări în acest sens nu au dat rezultate imediate, datorită nesiguranţei de pe atunci. Pădurile Fondului fiind situate în cursul superior al râului Bistriţa erau concurate de exploatările imenselor masive păduroase din vechiul Regat situate mai jos, cari formează avuţia forestieră cea mai de seamă din vechiul Regat. Primii plutaşi erau expuşi la mari pericole naturale din cauza cursului periculos al apei neamenajată încă pe acele vremuri pentru plutărit şi la pericolul de a li se fura plutele. Mulţi plutaşi îndrăzneţi şi dornici de câştig şi-au pierdut plutele sfărmate de stânci sau chiar viaţa în apele primejdioase ale Bistriţei. Acestor curajoşi pioni ai plutăritului în Bucovina li se vindea lemnul cu preţuri infime ce însemnau mai mult o taxă de recunoaştere, numai în scopul de a deschide drum liber posibilităţii de desfacere lemnului pe piaţa Galaţului prin transportul pe apă.

După o comunicare veche din 11 Iulie 1815 a administraţiei camerale din Câmpulung[3], comercianţii de lemn turci încă din timpuri imemoriale lăsau să li se aducă prin plutărit pe Bistriţa şi Siret lemn de construcţie pentru corăbii la Galaţi şi Chilia.

 

În anii 1816 şi 1820 un dulgher curajos cu numele Mihai Steier făcu singur încercări să transporte lemn de construcţie pentru corăbii pe Bistriţa aurie până la Marea Neagră. Încercările combinate cu multe pericole au eşuat însă, deoarece cu primul transport a ajuns prea târziu pe piaţa lemnului iar la al doilea transport i s-au prădat lemnele plutite la Brăila.

Abia o nouă încercare în anul 1843 a mandatarului cameral Petru Strohmayer în asociaţie cu M. Steier a fost încoronată de succes reuşindu-i să transporte atunci la Galaţi 120 plute. Costul confecţionării plutelor şi a transportului a fost suportat de Stat care era pe atunci proprietarul pădurilor din valea Bistriţei.

Numitul Strohmayer P. a repetat încercările şi în anii 1845 şi 1846 cu succes reuşindu-i să ducă plutele până la Galaţi unde le-a vândut cu preţuri convenabile.

Acestea au fost primele transporturi de lemn din pădurile Bucovinei pe piaţa internaţională. De atunci, legăturile comerciale s-au continuat şi au dat rezultate favorabile. Se transporta atunci la Galaţi numai lemn de prima calitate ce se alegea din păduri prin exploatare de grădinărit şi grădinărit concentrat.

 

Atraşi de calităţile excepţionale ale lemnului din Bucovina şi după ce plutăritul pe Bistriţa devenise mai sigur, imediat în a doua jumătate a secolului trecut s-au prezentat cumpărătorii serioşi de pe piaţa Galaţului, oferind însă totuşi încă preţuri minimale, cu mult sub preţul peţii mondiale, din cauză că cumpărătorul îşi punea în socoteală o respectabilă primă de asigurare contra riscurilor. Din cauza lipsei de concurenţă trebuiau acceptate preţurile mici, astfel că nici pe această cale încă nu putea fi vorba de o exploatare raţională a avuţiei forestiere.

Marea majoritate a pădurilor Fondului gravitează în bazinele râurilor neplutabile, astfel că perspectivele pentru valorizarea domeniului forestier trebuiau să vină odată cu înfiinţarea mijloacelor de transport pe uscat.

Prima fază caracterizează deci domeniul forestier al Fondului ca avuţie latentă cu procedee de valorificare primitive şi barbare. În lipsa căilor de transport, împrejurările şi condiţiunile naturale şi economice nu permit nici o activitate de organizare şi punere în valoare a bogăţiei forestiere a Fondului.

 

Este demn de relevat o descriere foarte caracteristică a pădurilor Fondului ce o face F.X. Exner în anul 1876 în lucrarea sa: „Das moderne Transportese” unde spune :

„Pădurile splendide ale Fondului religionar din Bucovina din cauza lipsei mijloacelor de transport nu se pot exploata decât în măsură foarte redusă. În afară de plutăritul ce se exercită în mod insuficient şi de tot primitiv, nu sunt alte căi. De aceea a trebuit să se închee cu firme contracte pe lungă durată pe baza cărora se vinde un picior cubic de lemn de molid cojit cu 1 crucer (2 pfenige) în valută austriacă. Mii de stânjeni din lemnul cel mai bun putrezesc anual sau se prefac în cenuşă prin ardere pentru a da cel puţin o aparenţă de venituri prin producerea potasei.

Aceasta se relevă cu atât mai drastic, dacă se ia în considerare că pădurile Bucovinei ar produce lemnele cele mai preţioase, lemn de rezonanţă excelent şi catarge de corăbii a căror calitate nu poate fi întrecută pe piaţa mondială de nici un alt lemn. O cale ferată în lungime de abia 10 mile care pornind dela Dorneşti ar urma cursul Sucevii în sus, ar fi în stare să puie în valoare o imensă comoară şi să aducă ţării binefaceri comparabile cu cele urmărite de Universitatea din Cernăuţi”.

Factorii baturali ai producţiei forestiere se prezintă sub toate raporturile în forme deosebit de favorabile ; condiţiunile naturale pentru punerea în valoare a vastului domeniu forestier sunt date, lăsând astfel să se întrevadă de pe acum posibilitatea unei vaste desvoltări economice în Bucovina prin punerea în valoare a bogăţiei forestiere de imensă valoare.

 

 

  1. Faza II-a 1868 – 1897

 

Aceasta este epoca înfiinţării industriei forestiere în Bucovina cuprinzând primele exploatări mai importante în vederea debitării lemnului în cherestea. Ea este caracterizată prin exploatări rase pe suprafeţe întinse; în toată gestiunea de exploatare prepondează mai mult latura economică, preocupările silviculturale trecând pe planul al doilea.

Fondul a trebuit să facă chiar şi sacrificii în vederea înfiinţării şi promovării industriei forestiere în Bucovina.

După o statistică din anul 1786 întocmită atunci la dispoziţiunile Împăratului Iosif II, erau pe atunci în Bucovina două ferestrae de apă. Unul din ferestrae era în Capucodrului, construit de maiorul Schaetz cu suma de 287 florini şi 7 creiţari. El avea un gater cu o pânză, debita pe zi 20 de scânduri şi a adus un venit net de 354 florini în timpul dela 1 Aprilie până la finea lui Octombrie al acelui an[4].

  

Acesta este primul început al industriei forestiere în Bucovina. În afară de venitul net deosebit de frumos, începutul este evident foarte modest.

Numărul ferestraelor de apă s-a înmulţit succesiv. În anul 1834 erau deja 29 ferestrae iar în anul 1851 numărul lor spori la 51. Ele erau primitive şi cu o mică capacitate de producţie aşa că chiar pentru consumul local din ţară lipsa materialului de cherestea era simţită.

Nici înfiinţarea camerei de comerţ şi meserii în anul 1850 în Cernăuţi nu reuşi să desvolte în mod corespunzător industriile  lemnului din cauza situaţiei politice tulbure din acele vremuri.

Abia prin construirea şi punerea în exploatare a liniei ferate de interes general Leov – Cernăuţi – Iaşi în anul 1867 care traversează teritoriul Bucovinei pe marginea estică pe o lungime de 117 km, economia forestieră a Fondului intră în o nouă fază. Economia Bucovinei pierde de acum caracterul local intrând în circuitul producţiei şi schimbului internaţional, care a fost oriunde şi în toate timpurile cel mai puternic stimulent de producţie şi cel mai de seamă factor de civilizare de ţinuturi şi creare de bogăţii.

 

În anul 1871 se face legătura feroviară cu Galaţi prin prelungirea căilor ferate pe teritoriul României[5]. De acum, bogăţiile forestiere din Bucovina pot lua drumul Orientului, cu mare cerere pentru lemn, către sudul Rusiei şi vechiul Regat român de pe atunci care de asemenea importa produse lemnoase fabricate după încheierea tratatului de comerţ din anul 1775 cu Austro – Ungaria.

În acest timp se pun bazele industriei forestiere în Bucovina. Administraţia Fondului în ceea ce priveşte valorificarea bogăţiilor forestiere părăseşte situaţia latentă de espectativă ce o avuse până atunci din cauza unei absolute lipse de debuşeuri noui pentru lemn şi se orientează spre o politică forestieră activă şi bogată în rezultate cu ţelul de a crea valori efective din bogăţiile latente moştenite dela generaţiile din trecut.

Prin larga autonomie internă de care se bucura Fondul, prin sprijinul administrativ lui acordat de autorităţile de Stat, prin importanţa averilor va deţinea precum şi prin faptul că era proprietarul a jumătate din pădurile Bucovinei, Fondul devine în această provincie adevăratul purtător al politicii forestiere.

 

Pe acea vreme, în care economia forestieră industrială abia lua naştere în Bucovina, singura modalitate de exploatare şi valorificare a bogăţiile forestiere era antrepriza. Această metodă de exploatare se impunea dela sine şi fără alegere întrucât Fondul nu avea capitalul necesar pentru investiţii în mari exploatări forestiere şi instalaţiuni industriale de debitarea lemnului în cherestea, şi nici nu avea personalul tehnic necesar instruit şi experimentat în asemenea lucrări. Acele prime începuturi de exploatări şi industrie forestieră necesitau din partea antreprenorului mult spirit comercial, pentru a da o oarecare rentabilitate întreprinderii şi a-l pune la adăpost de riscuri.

Fondul nu se putea gândi pe acele vremuri să angajeze în regie asemenea lucrări ce necesitau capital şi organizare comercială. Istoria industriilor forestiere cunoaşte şi cazuri în cari iniţiativa a fost luată de proprietarul de păduri prin exploatări şi industrializări în regie proprie în lipsa antreprenorilor capitalişti amatori, aşa în Finlanda, Suedia şi la masive păduroase situate izolat în Germania şi Austria în secolul trecut, acele întreprinderi funcţionând şi astăzi în regie proprie a proprietarului de păduri, dând rezultate foarte bune.

Acolo însă unde s-a oferit iniţiativa privată, industria forestieră de regulă a fost creată pe această cale.

 

Politica forestieră a Fondului pe acea vreme a fost de a înfiinţa industria forestieră în Bucovina prin atragerea capitaliştilor antreprenori, cărora le concesiona spre exploatare suprafeţe păduroase prin contracte de durată îndelungată, de regulă 10 ani, cu obligaţia pentru antreprenorii cumpărători de a înfiinţa ei singuri mu mijloacele lor proprii drumurile de scoatere şi transport şi instalaţiunile industriale pentru debitarea lemnului. Natural că aceste investiţii impuse cumpărătorilor se repercutau asupra preţului lemnului în picioare vândut, prin diminuarea sa. Cumpărătorii mai puneau în calcul şi o considerabilă primă de asigurare contra riscurilor, astfel că preţul oferit pentru unitatea de volum era foarte scăzut şi relativ mic în raport cu preţul lemnului pe piaţa mondială. Dar, în lipsa concurenţilor şi pentru condiţiunile de relativă nesiguranţă în cari se făceau primele exploatări, Fondul trebuia să facă şi sacrificii.

Veniturile realizate de către Fond din vânzarea pădurilor erau foarte mici. Din cauza lipsei de concurenţă Fondul era silit să facă vânzările  prin bună învoială, cu preţuri unitare pentru materialul lemnos foarte mici, acordând totodată cumpărătorilor tot felul posibil de avantaje în privinţa exploatării lemnului şi înfiinţării mijloacelor de transport.

Orice înfăptuire, orice executare de program se face cu sacrificii şi tenacitate. Astfel şi Fondul a trebuit el singur să suporte sacrificiile necesare înfiinţării industriei forestiere în Bucovina, aceasta în vederea foloaselor ce avea să le aştepte mai apoi dela aceasta, prin crearea posibilităţii de valorificare în bune condiţiuni a domeniului său forestier. Sacrificiile suportate au fost de natură financiară şi economică. Pe lângă preţurile unitare mici obţinute pentru lemn modalitatea de exploatare era lăsată complet la aprecierea şi cerinţele cumpărătorului, astfel că aceste exploatări nu puteau fi făcute în cadrul normelor de silvicultură raţională şi amenajament potrivit cerinţelor arboretelor.

 

Exploatările se făceau pe întinse suprafeţe continue prin tăieri rase ce scoteau numai materialul lemnos de primă calitate şi dela un anumit diametru terier în sus. În urmă remâneau numai ruini de păduri cu aspectul cel mai dezolant prin marea risipă ce se făcea cu lemnul. La început se extrăgea de pe unitatea de suprafaţă numai  50 – 100 m3 prin selecţionarea lemnului celui mai frumos iar restul remânea şi putrezia pe loc. Mai târziu s-a ajuns la extracţiunea de 150.200 m3 de pe unitate de suprafaţă, dar tot mai remâneau pe loc nevalorificate mari cantităţi de lemn. Parchetele întinse, trecând de multe ori de 1000 ha şi atingând chiar şi mărimea de 2000 hectare cum se făceau atunci, erau în permanenţă punctul de atac al incendiilor, iar regenerarea unor asemenea mari parchete se făcea în condiţiuni foarte mediocre pentru viitorul arboretelor. Numai graţie situaţiunei şi formaţiunei favorabile a terenurilor şi constituţiei geologice au remas ferite de formaţiunea torenţilor. Toate parcgetele s-au regenerat, dovedit încă odată că factorii naturali de producţie sunt în Bucovina foarte favorabili. Ca circumstanţă favorabilă mai relevăm şi faptul că în acel timp regenerările nu erau atât de periclitate prin păşunat cum este cazul în timpul actual.

În contractele de exploatare vechi, limita inferioară a grosimii arborilor de doborât a fost fixată la 25 cm la înălţimea pieptului, lăsându-se în picioare toţi arborii neapţi pentru lemn de lucru. Arborii cei groşi cu diametru terier peste 25 cm ce aveau semne exterioare că nu vor da lemn de cherestea bun se lăsau în picioare. Din materialul doborât, cumpărătorul era obligat să fasoneze numai material cu grosimea de cel puţin 18 cm diametru. În asemenea parchete regenerarea naturală se făcea în scurt timp, însă compoziţia arboretelor ce luau naştere după asemenea exploatări natural că era foarte defavorabilă prin un mare procent de fag şi arbori rău crescuţi.

 

Parchetele după asemenea exploatări avea un aspect particular prin marile cantităţi de material lemnos remas în picioare şi pe jos. Arborii groşi rămaşi în picioare neapţi pentru lemn de lucru fie uscaţi fie cu defecte de creştere sau vătămaţi alături de căzături abundente peste cari se mai acumulau rămăşiţele de exploatare : crengi, vârfuri, coajă, rondele amestecate, dimpreună cu fagii şi subarboretul remas neexploatat formau împreună un aspect de operă devastatoare şi haos. Asemenea aspecte se văd astăzi numai în tablouri şi fotografii de pe atunci.

În unele contracte de exploatare mai noui dela 1888 şi mai recent, se impunea deja exploatatorului condiţiunea ca să doboare toţi arborii de răşinoase cu diametru terier, dela 18 cm în sus şi chiar dacă nu dau lemn de lucru valorificabil, şi să le cojească. În urma acestui fel de exploatare regenerarea cu răşinoase a devenit mai dificilă, regenerându-se parchetele mai ales cu fag. Pentru a preveni şi acestui desavantaj, în contractele următoare au fost obligaţi cumpărătorii să lase în picioare câte 20 seminceri de brad la ha şi să secuiască fagii rămaşi în picioare, cari mai ales în regiunea munţilor inferiori aveau o desvoltare şi răspândire abundentă. Crengile şi vârfurilor era obligat antreprenorul să le aşeze în grămezi şi să le ardă.

Rămâneau în parchete încă mari cantităţi de materiale nevalorificate. Bogatele rămăşiţe întrau în putrefacţie sub masivul nou ce se încheia deasupra şi îngrăşau solul, care îmbogăţit dedea vigoare de creştere generaţiei noi.

 

O îndreptare a situaţiei cu privire la exploatare nu era de aşteptat imediat. Concurenţa cumpărătorilor era încă mult timp aproape inexistentă, contractele de exploatare se făceau prin bună învoială.

În prima parte a acestei faze de desvoltare şi anume până la punerea în funcţiune a căilor ferate normale de interes local Dorneşti – Brodina şi Dărmăneşti – Câmpulung, chiar şi industria fabricilor de cherestea ce luase naştere, lupta cu mari dificultăţi din cauza distanţelor mari de transport a cherestelei dela fabrică până la linia ferată normală Cernăuţi – Leow – Iaşi.

Astfel, încă în anul 1876 „Societatea pentru exploatarea produselor pădurii şi a solului” a încetat exploatarea fabricei ce deţinea la Falcău, cu toate că achita pentru lemn un preţ contractual foarte mic şi anume sub 1 coroană de m3; fabrica de cherestea din Baiaşescul construită în anul 1874 de baronul Petrino nu putea da rentabilitatea aşteptată din cauză că cheresteaua trebuia transportată pe o distanţă de cca 24 km pe valea Suchei până la şoseaua naţională din Frasin şi de aici încă 40 km până la actuala gară Aron Pumnul fostă Iţcani. Un astfel  de  transport  cu  carul dura 2 ½  zile şi  costul  era  de 6,50 – 8,0  coroane de m3. [6]

 

O fabrică de cherestea construită în anul 1884 în valea Muncel afluent al Suchei cu o capacitate de debitare de 4000 m3 anual a ars în anul 1888 şi n-a mai fost reconstruită tot din cauza nerentabilităţii, cu toate că exploatatorul cumpăra lemnul de la Fond cu preţul de numai 1,12 cor. de m3.

Cu aceleaşi împrejurări vitrege a avut de luptat şi o fabrică de cherestea construită în anul 1880 în Dragoşa cu o capacitate de a debita 16,000 m3 lemn rotund anual. Firma Ch. Markowicz şi Moses Schapira ce construise fabrica aceasta plătea fondului pentru lemn un preţ pe tulpină de 1,14 cor. de m3 iar pentru transportul cherestelei cu carul până la gara Aron Pumnul 9 – 10 coroane de m3.

Fabrica de cherestea construită în anul 1888 de firma Eichler în Valea Putnei de asemenea nu prezenta încă rentabilitatea cu tot preţul mic de cumpărare al lemnului de 1,9 cor. de m3 din cauză că cheresteaua trebuia transportată cu carul pe distanţă de 24 km până la Câmpulung.

 

Abia deodată cu construirea şi punerea în exploatare a căilor ferate normale locale situaţia s-a schimbat, dând rentabilitate industriei fabricilor de cherestea.

Lemnul Bucovinei şi-a găsit plasament pe piaţa internaţională iar industria şi comerţul forestier în Bucovina s-au intensificat din momentul ce produsele industriei forestier din Bucovina au devenit cunoscute pe piaţa consumului de peste hotare.

Această îmbunătăţire a situaţiei comerţului şi industriei forestiere se reprezentează însă deocamdată numai asupra industriaşilor şi a comercianţilor de lemn prin îmbogăţirea lor, Fondul beneficiind numai în mică măsură, prin o uşoară urcare a preţului lemnului pe tulpină. Sistemele de exploatare au continuat a remâne aceleaşi, favorabile cumpărătorilor din toate punctele de vedere. Prin faptul că cumpărătorii lemnului prin contracte de lungă durată îşi construise căi ferate forestiere pentru transportul lemnului, ei deţineau un fel de monopol asupra folosinţii acestui mijloc de scoaterea lemnului din pădure anihilând orice încercare de concurenţă din partea micilor comercianţi ce ar fi cumpărat şi ei cantităţi mai mici de materiale, chiar cu preţuri superioare.

 

S-a mai ivit şi desavantajul că căile de transport construite de antreprenori, fiind de construcţie şubredă şi superficială cădeau în ruină după expirarea contractului de exploatare şi golirea munţilor; antreprenorii având interesul ca ele să ţină numai atât cât durează contractul de exploatare.

Prin acest sistem, Fondul realiza numai un câştig mic, iar după exploatare pădurea remânea tot atât de închisă cum fusese şi înainte, minus volumul lemnos exploatat. Era încă un sistem  de exploatare extensivă, prin care mai înainte au trecut şi pădurile din ţările Europei centrale : vânzări în bloc de parchete mari prin contracte de lungă durată şi extragerea materialului lemnos de prima calitate pe căi provizorii construite  de antreprenori. În acest sistem de exploatare extensivă antreprenorii cumpărători în ultimul timp realizau venituri din ce în ce mai mari iar Fondul îşi vedea veniturile sporite în măsură neproporţională cu câştigurile realizate de aceştia şi cu pădurile remase în aceiaşi stare de deschidere pentru comunicaţie şi împuţinate de capitalul lemnos.

O schimbare a acestei situaţii se face în

 

 

  1. Faza III-a de desvoltare

 

Din rezultatele economice ale exploatării administraţia Fondului trage concluziunile necesare pentru organizarea în viitor a sistemelor de exploatare şi a ştiut să se folosească în mod complet de experienţele trecutului.

În recunoaşterea faptului că intensificarea gospodăriei se poate baza numai pe deschiderea masivelor păduroase prin o reţea complectă de căi de transport permanente, racordate la căile ferate normale publice, construite în regie proprie pe baza de proiecte bine documentate pentru a servi în mod permanent la scoaterea produselor pădurii, administraţia Fondului se decide a păşi la construirea căilor de transport în toate ocoalele silvice, după un plan bine studiat.

Administraţia Fondului trece de acum dintr-o atitudine statică, în care aştepta totul dela cumpărătorii antreprenori, spre o fază dinamică, activă.

A fost o schimbare radicală această trecere dela un sistem extensiv la altul mai activ şi intensiv în politica economică a Fondului. Noua orientare era privită – chiar de mulţi funcţionari mai vechi din administraţie – cu multă neîncredere, deoarece opera de deschidere a masivelor forestiere prin mijloace de comunicaţie moderne şi permanente necesită mari investiţii de capitaluri, multă muncă şi multă pricepere de organizaţie şi mai ales mult spirit de iniţiativă.

 

În ultimii ani din trecuta fază de desvoltare Fondul făcând primele încercări de a construi în regie proprii drumuri forestiere, lucrările au fost încoronate de succes. Aceasta a fost o sforţare de demonstraţie a activităţii Fondului în domeniul constructiv; prin încoronarea de succes a primelor lucrări, inerţia vechilor sisteme a fost curmată, ideile noui în exploatare şi administraţie au biruit administraţia Fondului luând de acum o formă dinamică de mare acţiune pentru executarea programului de raţionalizare şi intensificare a producţiei forestiere.

Profitând de faptul că cu finea anului 1897 expirau o serie de contracte decenale cu marile firme exploatatoare, ad-ţia Fondului, încheind contracte noui, a modificat condiţiunile contractuale cu privire la exploatarea, instalaţiunilor de transport şi de debitarea lemnului.

Prin faptul că la acea dată industria de cherestea în Bucovina era deja o realitate iar fabricele se exploatau cu venituri considerabile deoarece reţeaua căilor ferate normale se complectase cu liniile secundare din văile râurilor Suceava şi Moldova precum şi pe baza vechilor contracte de exploatare se construise unele drumuri şi căi ferate forestiere şi pe de altă parte concurenţa cumpărătorilor începuse deja a fi simţită, Fondul a avut posibilitate să impună condiţiuni de exploatare mai severe şi să întroducă o exploatare mai raţională şi intensivă.

 

Contractele de exploatare noui se încheiau în regulă pe durată mai scurtă de 4 – 10 ani cel mult.

Cumpărătorul era obligat să doboare din parchete toţi arborii cu diametru terier dela 18 cm în sus, chiar şi dacă nu erau pentru lemn de construcţie şi cherestea şi să lase în picioare 20 seminceri de brad sau molid la ha designaţi de administraţia silvică. Din materialul doborât cumpărătorul era obligat să fasoneze buşteni cu lungimi dela 3 m în sus şi cu diametru la vârf de 23 cm cel puţin.

            Pe porţiunile de pădure în cari din cauza unor anumite condiţiuni staţionale (pante prăpăstioase etc.) era indicat tratamentul grădinărit, cumpărătorul era obligat să se conformeze dispoziţiunilor administraţiei silvice cu privire la arborii ce erau a se extrage.

Cu privire la modul exploatării era reglementată coborârea şi fasonarea cu joagărul şi evitarea oricărei pierderi inutile de material; exploatarea numai pe  zăpadă în locurile în cari era reglementată protecţia seminţişurilor . Cel mai târziu până la finea lui Aprilie cumpărătorul trebuia  să execute curăţirea parchetelor.

 

Vânzarea materialelor lemnoase se făcea pe categorii de grosimi de regulă în 3 clase de grosimi cu preţuri diferite.

Administraţia Fondului punea la dispoziţia cumpărătorilor ca mijloace de transport drumurilor şoseluite şi de iarnă cum şi eventualele căi ferate forestiere existente sau pe cari se obliga Fondul să le construiască în regie proprie. De asemenea mai punea la dispoziţia cumpărătorilor şi eventualele fabrici de cherestea ce le poseda, cu obligaţiunea pentru cumpărător de a le întreţine în mod ireproşabil, iar la expirarea contractului să le predea administraţiei Fondului în perfectă stare de funcţiune.

Concomitent cu vânzările contractuale de parchete întregi în cari lucrările de exploatare erau lăsate în seama antreprenorului, deodată cu urcarea preţului lemnului şi mărirea concurenţei cumpărătorilor, Fondul a pus în exploatare în regie proprie produsele lemnoase accidentale, adică acei arbori cari sunt doborâţi la pământ de vânt sau uscaţi în picioare şi cari mai înainte putreziau pe loc. Acest lemn exploatat în regie se scotea pe locuri de depozit  tot în regie şi se scotea apoi în vânzare prin licitaţie. Prin faptul că vânzarea acestei categorii de lemne se făcea în loturi mici se atrăgea participarea la licitaţii a unui mare număr de concurenţi, fapt ce a determinat urcarea preţului.

Ceea ce caracterizează în special această fază de dezvoltare în gospodăria Fondului, este însă o activitate deosebit de intensă şi cu adevărat prodigioasă în tot felul de construcţiuni forestiere ca : drumuri, căi ferate, opusturi, clădiri de exploatare, locuinţe etc.

 

Nicăieri, în nici o altă gospodărie forestieră nu este cunoscut să se fi construit atât de mult ca în gospodăria Fondului, în timp scurt şi după planuri proiecte şi programe studiate pentru mulţi ani înainte.

Fondul avea deja format personalul technic de specialitate  necesar, experienţa necesară din desfăşurarea exploatărilor în ultimele 2 decenii precum şi în special mijloacele băneşti necesare.

Toate investiţiunile s-au făcut pe bază de calcule de rentabilitatea şi întrucât de foloasele acestora avea să beneficieze mai ales economia anilor viitori, s-au afectat în cea mai mare parte acestor investiţii fonduri extraordinare din capitolul mobiliar al Fondului sub formă de împrumuturi cu dobândă, cari trebuiau să se amortizeze într-o perioadă de 15 – 30 ani.

Pentru deceniul 1898 – 1907 s-a întocmit un program de investiţii în suma de 4,994.000 cor., apoi a urmat al doilea program de investiţii pentru deceniul 1908 – 1917 în suma de 2,723.000 cor. Alte proiecte de investiţii s-au făcut pentru cheltuieli din venituri curente. Astfel, s-a cheltuit numai pentru investiţii în mijloace de transport suma de 8,630.000 lei pentru timpul dela 1898 – 1910.

 

O altă latură caracteristică pentru această fază de desvoltare este tendinţa foarte vădită de a efectua din ce în ce mai mult cât mai multe feliuri de lucrări în regie proprie şi în mod mai perfect decât în antrepriză.

După progresarea regiei în lucrările de exploatarea lemnului de foc şi din produse accidentale  şi executarea tuturor instalaţiunilor de transport în regie, ad-ţia Fondului cu ocazia expirării unor mari contracte de exploatare în anii 1908 – 1910 cu ocazia încheierii de noui contracte a adoptat sistemul exploatării în regie proprie a căilor ferate forestiere.

Înzestrarea Fondului cu toate mijloacele de exploatare ce le are, gospodăria raţională şi intensivă ce îl caracterizează sunt opera acestei faze de desvoltare, respectiv opera ultimilor 25 ani înainte de izbucnirea războiului mondial.

Ascensiunea direct vertiginoasă a gospodăriei Fondului în această fază de desvoltare reesă şi din faptul că venitul brut a sporit dela 2,629.086 coroane medie anuală din perioada 1894 – 1898 la 10.250.000 coroane în anul 1913 înaintea războiului.

 

Mai este de remarcat că la intensificarea şi raţionalizarea gospodăriei Fondului s-a avut în vedere că toate lucrările : exploatări, mijloace de transport, clădiri, lucrări de ameliorare şi regenerare, amenajamente să fie uniform tratate, fără orice unilateralitate în gestiune, cu privirea sigură în viitorul îndepărtat, aşa cum se cuvine pentru o gospodărie forestieră cu caracterul permanenţei.

De aceea, încă în ultimii ani înaintea războiului mondial evoluţia ce a suferit gospodăria Fondului, lucrările ce s-au executat şi organizarea sa perfectă erau date de administraţie model pentru o gospodărie forestieră, nu numai în Carpaţi, ci în Europa, şi atrăgea numeroşi specialişti străini cari veneau să studieze la faţa locului mijloacele de exploatare şi organizaţia.

După dl. Consilier silvic şi profesor i.r. P. Antonescu, realizările făcute în gospodăria Fondului, constituie cea mai complectă lucrare de acest gen ce există în Europa şi chiar în întreaga lume.[7]

 

Cam tot în acest fel sunt şi aprecierile d-lui Dr. E. Guzmann, fost director al bunurilor Fondului.

Dl. Cons. Silvic şi Prof. J. Opletal care a proiectat şi construit în timpul dela 1890 – 1910 căile ferate şi drumurile forestiere la Fond executând o operă monumentală pe care a încheiat-o apoi prin redactarea unei monografii a mijloacelor de transport dela Fond[8] pentru a ilustra mai bine evoluţia gospodăriei Fondului în ultimii 25 ani înaintea războiului expune că în acest răstimp atât de apropiat de epoca valorificării lemnului prin ardere în potasă când bogăţia pădurilor era inaccesibilă, o avere latentă, gospodăria Fondului a suferit prefaceri atât de importante în proporţii, încât ceva asemănător nu se găseşte în economia forestieră nici chiar în mari depărtări.

În decurs de numai cca 3 decenii bătrânii codrii seculari din Bucovina în cari domniau numai cerbul maiestos şi ursul sălbatic, s-au văzut ca prin farmec transformaţi în păduri amenajate după principiile amenajamentului celui mai nou, înzestrate cu linii somiere, parcelare, poteci, drumuri, căi ferate, telefon, clădiri, asemenea pădurilor din vestul european folosite an cu an de generaţii perindate cari au lucrat şi contribuit fiecare cu ceva la ridicarea pădurilor lor.

 

 

  1. Sistemul exploatării în regie a lemnului de foc

 

Sistemul exploatărilor în pădurile zonei de şes şi coline diferă fundamental de cel aplicat la pădurile din zona muntoasă. Încă din timpul când în pădurile zonei muntoase valorificarea prin arderea lemnului în potasă precum şi mai târziu când se făceau acolo mari exploatări prin antrepriză, cu extragerea numai a lemnului celui mai frumos, în pădurile dela şes şi coline situate în centre bine populate unde lemnul se putea bine valorifica, exploatărilor se făceau în regie proprie. Se făcea încă de pe atunci o exploatare foarte intensivă prin valorificarea până şi a sortimentelor celor mai inferioare şi a surcelelor dela exploatare, în unele cazuri chiar şi lemnul de cioată.[9]

Uscăturile şi căzăturile se vindeau către populaţia locală prin învoilei cu braţul sau cu carul. În aceste păduri, pătura moartă nu se îmbogăţea prin putrezirea de crăci şi arbori căzuţi.

Administraţia Fondului încă din timpuri foarte vechi şi-a dat seama de foloasele executării lucrărilor de exploatare în regie proprie şi a căutat să aplice şi să extindă regia cât mai mult.

 

Dealtfel vechiul stat austriac încă în anul 1849 prin Ministerul pentru cultura solului şi montanistică înfiinţat pe atunci, a dat dispoziţiuni pentru exploatarea pădurilor Statului şi instituţiilor publice în regie proprie.

Condiţiunile pentru executarea exploatărilor în regie proprie în timpurile vechi, erau date şi de sistemul feodal al organizării politice din acele timpuri. Marii proprietari îşi executau exploatarea pădurilor în regie proprie prin ţăranii iobagi.

Lemnul de construcţie şi cherestea din valea Bistriţei pentru primele transporturi de plute la Galaţi la jumătatea secolului  trecut, se fasona mai ales în regie proprie.

Pe măsură ce se deschideau pădurile din ce în ce mai mult, prin construirea de instalaţiuni de transport, s-a dat posibilitate de valorificarea lemnului de foc din pădurile dela munte.

Exploatarea acestui lemn se făcea în regie proprie. Tot în regie proprie se execută apoi transportul lui pe căile ferate forestiere ale Fondului până la anumite depozite industriale de unde se făcea valorificarea lui.

 

 

  1. Lucrările de exploatare. Epoca efectuării, unelte întrebuinţate şi lucrătorii

 

În pădurile de şes, coline şi munţi inferiori unde se aplică regimul codrului cu tăieiri succesive şi regenerare naturală, exploatările se fac iarna, în sezonul repaosului vegetaţiei, pe când în cele din regiunea munţilor superiori în regulă generală exploatările se fac atât iarna – tăiere de iarnă – cât şi vara – tăieri de vară.

Din punct de vedere a calităţilor tehnice pentru lemnul exploatat deosebirile derivă mai mult din felul manipulaţiei lemnului; o exploatare şi manipulare de vară rău făcută poate să deprecieze considerabil lemnul prin crăpare sub influenţa uscării repezi la soare.

Exploatările de iarnă durează de la începutul lui Noemvrie până la finele lui Februarie şi începutul Martie. Cojirea trunchiurilor se face numai în mod sumar deoarece coaja se deslocă greu. De regulă încă în acelaşi sezon lemnul se scoate pe drumul de zăpadă şi se transportă la fabrică.

 

Exploatarea de vară începe în luna Mai şi durează până-n Septembrie. Cojirea se face cu cea mai mare uşurinţă. Lemnul remâne pe loc până la căderea zăpezii când abia se corhăneşte şi se scoate pe drum de zăpadă, astfel că remâne mai lung timp expus influenţelor soarelui şi ploilor, deci la crăpare şi atacul ciupercilor.

Arborii din tăiere de vară după ce se cepuesc de crăci şi se cojesc se lasă în lungimi întregi şi cu vârful întreg cu scopul ca uscarea să se facă mai repede şi complet prin evaporarea sevei prin coronament, ceea ce scuteşte lemnul de atacul ciupercilor.

Doborârea arborilor se face cu joagărul, securea şi pene.

 

În trecut, joagărul era necunoscut; doborârea arborilor făcându-se  numai cu securea. Joagărul s-a întrodus mai întâiu în exploatările din pădurile dela şes şi coline şi anume prin anii 1860 – 1870.

Fasonarea lemnului se face în lungimi de 3 – 12 m şi este reglementată în detaliu de anumite instrucţiuni generale pentru executarea lucrărilor de pădure în cuprinsul pădurilor Fondului pe cari trebue să le cunoască fiecare antreprenor sau şef de echipă şi pe cari le expunem în anexă.

În trecut, dar mai ales prin anii 1870 – 1897 adică în epoca când au început a se executa exploatări de pădure în stil mare, primele de felul acesta în Bucovina, era mare lipsă de lucrători specializaţi în lucrări de pădure, această lipsă făcând uneori chiar şi serioase dificultăţi în vederea  mersului normal al exploatărilor proiectate şi contractate.

 

La mărimea considerabilă a ocoalelor silvice de pe atunci de 20.000 – 40.000 hectare şi chiar mai mult, cu o posibilitate anuală de până la 80.000 m3 şi mai mult de lemn de lucru, lucrătorii ce se puteau recruta din populaţia locală pe atunci destul de rară, erau insuficienţi, aşa că se mai aduceau lucrători de pădure şi din Ardeal şi Caliţia. Lucrătorii aduşi erau întrebuinţaţi şi pentru construirea instalaţiilor de transport şi la debitarea lemnului.

Încă până prin anii 1910 – 1912 în lucrările cele mari de exploatare se întrebuinţau şi lucrători specialişti din Ardeal şi Galiţia. Exploatările în regie se făceau numai cu lucrători indigeni.

În prezent, sunt suficienţi lucrători de pădure în Bucovina, ori câte exploatări s-ar face; ba chiar numărul lor întrece necesităţile ceea ce dă loc la concurenţă între lucrători din diferite sate. Şomajul lucrătorilor de pădure în timpul crizei este un fenomen anormal.

 

Buştenii fasonaţi capătă o supralungime variabilă după lungimea buşteanului. Din rămăşiţele după fasonarea lemnului de construcţie şi cherestea se fasonează mai întâiu sortimente de despicături şi anume : draniţe, şiţe, doage, veşti etc. iar din rest se mai fasonează lemn de celuloză de talaş, de sonde şi alte eventuale sortimente de mici dimensiuni dacă sunt cerute.

De regulă, populaţia locală cumpăra rămăşiţele de parchet, le lucrează şi valorifică cu un mic câştig.

Rămăşiţele de parchet, mai ales acolo unde în compoziţia masivului exploatat a preponderat molidul sunt foarte bogate în lemn despicabil, având în vedere că structura lemnului este omogenă şi fină. În special draniţă rusească şi şiţă se pot fasona din resturi de tot neînsemnate în aparenţă.

Ceea ce remâne în parchet după fasonarea despicăturilor se fasonează în lemn de foc, bineînţeles numai pe măsura ceririlor acestui sortiment dacă e vorba de exploatări în pădurile din regiunea muntoasă.

 

În regiunea de câmpie şi coline se valorifică până la cele mai mici resturi de lemn. Lemnele de foc se fasonează în lungimi de 1 – 2 m şi se împart în următoarele sortimente:

 

Lodbe, formate din despicarea rondelelor cu diametru peste 14 cm la capătul subţire.

Merei, sunt rondele nedespicate, cu diam. De 7 – 14 cm la capătul subţire.

Buturugi, sunt rondele groase, nodoroase cari remân nedespicate.

Putregaiu, sunt părţile de trunchiu ce conţin peste 30% putregaiu.

Crăci de vreascuri au un diametru sub 7 cm grosime.

 

 

Recepţia

 

Materialului exploatat se face de către şeful de canton în carnete de cubaj speciale prin măsurarea dimensiunilor stivelor dacă e vorba de sortimente ce se vând în steri sau a lungimilor şi grosimelor buştenilor la lemnul de construcţie şi cherestea. Lungimele se socot cu rotunjiri de 1 dcm iar diametrele se măsoară cu preciziune de 1 cm.

Dispoziţiunile detaliate la procedarea recepţiei cât şi cele cu privire la exploatare sunt cuprinse în dispoziţiunile generale pentru lucrări de păduri (Anexa IV).

 

Corhănirea lemnului

 

Uneltele întrebuinţate în Bucovina la corhănitul lemnului sunt :

Ţapina, a fost întrodusă în lucrările de exploatare de aici abia în jumătatea a doua a secolului trecut prin lucrătorii străini aduşi din Italia, şi provinciile de Vest ale fostei Austrii. Această admirabilă unealtă serveşte la mişcarea cu uşurinţă în toate direcţiile a buştenilor.

Tânjala serveşte la trasul buştenilor cu animale atât vara cât şi iarna. Buşteanul se fixează prin un cui numit cioflâng.

Pentru trasul buştenilor se mai întrebuinţează săniuţe de lemn pe cari se aşază capătul cel gros al buşteanului şi se leagă cu un lanţ. Capătul subţire este tras pe jos. Cu săniuţele, buştenii sunt traşi mai ales pe drum de zăpadă în timpul iernii când e vorba de distanţe mai mari.

 

Pe lângă corhănitul cu uneltele susamintite, se mai întrebuinţează următoarele metode a căror aplicare diferă după împrejurările şi condiţiunile locale.

Scoaterea lemnului de foc şi de lucru prin jilipuri de pământ şi de lemn de construcţie diferită după configuraţia diferită a terenului şi materialul de construcţie aflător la dispoziţie; ea se practică unde terenul are înclinare suficientă. De asemenea se mai face scoaterea şi pe drumuri de tras având de regulă o podină din lemn subţire de mică valoare.

Jilipurile şi drumurile de tras au fost întrebuinţate mai ales de către exploatatorii prin antrepriză. După scoaterea lemnului, respectiv terminarea exploatării, aceste mijloace de scoatere decădeau cu încetul. Concomitent însă cu progresarea lucrărilor de exploatare Fondul a construit mijloace de scoatere trainice şi durabile care să servească pădurea în permanenţă, făcându—o totodată mai accesibilă.

 

Acestea sunt aşa numitele drumuri de iarnă. Introduse prin anul 1900 de către Dl. E. Guzmann în gospodăria Fondului, ele s-au generalizat repede şi în anul 1910 Fondul avea deja o reţea de 664 km drumuri de scoatere de iarnă, care se racordau la reţeaua drumurilor şoseluite şi a căilor ferate forestiere ca instalaţiuni de transport secundare cu caracter de permanenţă.

Chestiunea scoaterii lemnului de foc la drumuri, este o problemă relativ uşoară în pădurile dela şes şi coline unde distanţele de scoatere sunt în general scurte.

În regiunea muntoasă însă unde rentabilitatea exploatării lemnului de foc este de multe ori inexistentă din cauza cheltuielilor mari de scoatere, problema ieftinirii mijloacelor de scoatere se pune cu multă complexitate.

 

Între mijloacele de ieftinirea costului de scoaterea lemnului s-a preconizat în ad-ţia Fondului înaintea războiului un sistem de scoatere prin şine transportabile. În anii 1901 şi 1902 s-a practicat acest mijloc de scoatere în ocoalele silvice Falcău – Brodina şi cele din valea Suchei cu bune rezultate.

Cel mai răspândit procedeu de scoaterea lemnului de foc la munte este însă încă şi astăzi prin slobozire pe jilipuri de pământ şi cu săniuţe. Sistemul cu şine transportabile nu s-a mai practicat după războiu.

Toate lucrările de scoaterea lemnului se predau în acord pe unitate de volum.

 

 

  1. Sistemele de exploatare aplicate după războiu

 

Războiul mondial a surprins gospodăria forestieră din Bucovina în plină activitate, dar prin faptul că acest colţ de ţară a fost continuu şi chiar până la sfârşitul războiului mereu câmp de luptă, norocul războiului fiind schimbător, au fost 3 invaziuni ale armatelor ruse şi tot atâtea retrageri.

Desfăşurarea contractelor de exploatare pe durată de 10 ani s-a întrerupt pentru timpul războiului.

În anul 1918, deodată cu încheerea păcii s-a reluat exploatarea întreruptă pe baza acelor contracte, continuându-se cu sistemul din trecut, adică lemnul de foc şi cel din produse accidentale se exploata în regie proprie, iar lemnul de lucru din tăierile principale se exploata prin antrepriză cu contracte de lungă durată, se transporta pe căile ferate construite şi exploatate de Fond în regie proprie şi se debita în fabricile de cherestea ale Fondului ce se puneau la dispoziţia cumpărătorilor, bineînţeles acolo unde Fondul poseda asemenea fabrici.

 

Dacă acest sistem de exploatare a dat rezultate foarte bune înainte de războiu şi a dus gospodăria Fondului la înflorire, în epoca postbelică sistemul de exploatare în antreprinză prin contracte de lungă durată a dat rezultate foarte rele.

Contractele încheiate înainte de războiu prevedeau în articolul ce trata despre eventuale războaie şi alte fenomene elementare ce ar împiedica temporar executarea contractului că exploatarea întreruptă pe timpul critic se va continua după încetarea războiului respectiv încetarea altor cauze de împiedicare.

S-a întâmplat atunci după războiu ceea ce s-a întâmplat şi în exploatarea pădurilor Statului pe bază de contracte de lungă durată că din cauza deprecierii monedei, cumpărătorii achiziţionau lemnul cu preţuri derizorii.

Firmele  cele mai mari cari având contracte cu Fondul înainte de războiu şi au continuat cu executarea contractelor în anul 1918 sunt : „Bucovina”  Societate anonimă pentru industria lemnului „Goetz et Comp.”   şi „Adlersberg”. Din aceste, firma „Bucovina” a fost cea mai importantă. Ea a fost înfiinţată în anul 1911 de către Balan şi Florea Lupu la Rădăuţi unde şi-a instalat un ferestrău cu 12 gatere.

 

În anul 1911 la 18 Noemvrie s-a încheiat la Viena între Ministerul Agriculturii şi Soc. „Bucovina” un contract de exploatare pe durata de 10 ani pentru exploatarea posibilităţii din ocoalele silvice Brodina, Falcău, Straja, Putna, Vicovul de Sus, Codrul Voivodesei, Marginea, Gura – Humorului, Vama, Pojorâta şi Brează pe suprafaţa de 7000 hectare, plus cca. 570.000 m3 din produse accidentale ale susamintitelor ocoale, cu preţul pe tulpină de 5,5 – 14,92 coroane de m3 pentru lemnul din tăierile principale şi 8,30 cor. pentru un m3 din produse accidentale. Totodată Fondul a pus la dispoziţie firmei în mod gratuit fabricile sale de cherestea spre exploatare şi folosinţă ; – pentru transportul lemnului – cumpărat de firmă – din pădure până la fabrici pe căile ferate forestiere exploatate de Fond în regie s-a stabilit un preţ de m3 km.

Executarea contractului s-a pus în aplicare la 1 Ianuarie 1912. În anul 1914 exploatările s-au suspendat pe durata războiului.

 

În anul 1918 la 5 Martie, fiind date condiţiunile de continuarea exploatărilor a intervenit la Viena încheerea unei convenţiuni suplimentare deosebit de favorabile firmei Bucovina pentru prelungirea vechiului contract de exploatare în următoarele condiţiuni:

Fondul a întrat ca acţionar în Soc. „Bucovina” primind 5000 acţiuni de câte 200 cor. în mod grătuit şi alte 5000 de acţiuni contra plăţii de câte 200 cor. cât era pe atunci cursul normal al unei acţiuni. Totodată s-a obligat Fondul să refacă pe cheltuiala sa toate instalaţiunile de transport de căi ferate forestiere distruse în timpul războiului şi să le repue în funcţiune pentru deservirea fabricilor din Falcău, Voivodeasa şi Moldoviţa – Argel.

Fabricele de cherestea din Falcău, Vicovul de Sus, Putna, Suceviţa şi Moldoviţa, primele două distruse complet iar cele din urmă 3 deteriorate în timpul războiului se refac de Soc. Bucovina pe cheltuiala Fondului.

Prin o altă convenţiune suplimentară încheiată cu Soc. Bucovina la 6/VII 1918, Fondul s-a mai obligat să pue la dispoziţia Societăţii în mod gratuit materialul  lemnos necesar pentru refacerea fabricei din Gura Homorului distrusă în timpul războiului şi să mai contribue cu 70% din costul refacerii.

 

Contractul vechi de exploatare pe 10 ani din 18/XI 1911 se prelungeşte la expirarea lui pe durată de încă 5 ani cu posibilităţi anuale noui. Deosebit de aceasta, Soc. Bucovina obţine exploatarea posibilităţii din ocoalele silvice Moldoviţa şi Argel pe o suprafaţă de1229 ha. pe durată de 7 ani cu începere din Ianuarie 1919 cu preţul de 17,60 – 29,60 cor. de m3 pe tulpină.

În 3 februarie 1927 în vederea lichidării contractului de exploatare cu Soc. „Bucovina” – care încă în cursul desfăşurării lui s-a dovedit extrem de păgubitor Fondului, a intervenit o transacţie între Fond şi numita Societate prin care Fondul a ieşit din tovărăşie şi a convenit pentru extinderea contractului încă pe anii 1927 şi 1928 pe 840 hectare cu preţul de 240 lei de m3 pentru produse principale şi 125 lei de m3 pentru produse accidentale în valoarea completării volumului lemnos contractual obţinut de soc. numită.

Soc. „Bucovina” a obţinut de la Fond materialele lemnoase pe baza contractului de exploatare cu următoarele preţuri mici faţă de cele de pe piaţa lemnului.

 

 

În baza contractelor de exploatare Soc. „Bucovina” a ridicat în anii 1918 – 1928 cca. 1,700.000 m3 lemn de construcţie şi cherestea păgubind Fondul cu suma de cca. 420.000.000 lei din diferenţa între preţul contractual al lemnului şi cel comercial pe piaţă, plus cca. 42.000.000 lei pentru dobânzi şi amortizarea fabricelor de cherestea, deci launloc cu suma de 462.000.000 lei.[10]

Am descris mai detaliat peripeţiile desfăşurării contractului cu Soc. „Bucovina” deoarece, aceste exploatări în cari Fondul a pierdut aproape jumătate de miliard lei a preocupat mult timp nu număi cercurile de specialitate dar şi opinia publică, şi a fost factorul hotărâtor pentru schimbarea sistemului de exploatare, imediat după expirarea contractului de exploatare din chestie.

Pierderi mari, a indurat Fondul în mod similar şi la desfăşurarea contractelor de exploatare pe lungă durată încheiate cu alte firme mari.

 

Societatea anonimă pentru industria lemnului Ph. Şi Ch. Goetez & Comp. a exploatat în baza unui contract încheiat cu Fondul în anul 1918 cantitatea de cca. 563.110 m3 în cea mai mare parte din produse accidentale din ocoalele silvice cari gravitează în valea Bistriţei, cu preţul mediu de 15 lei de m3 dăunând Fondul cu multe milioane. Contractul acestei firme a expirat în anul 1927 şi n-a mai fost reînoit.

Firma „Adlersberg” a exploatat în deceniul 1919 – 1928 pe baza unui contract de exploatare cantitatea de cca. 485.729 m3 lemn de construcţie şi cherestea pe care l-a plătit cu următoarele preţuri pe tulpină:

 

În anii 1919 – 1924…………………32.50 lei de m.c.

În anii 1921 – 1927…………….……57,50 lei de m.c.

În anii 1927 – 1928 ………………. ..480   lei de m.c.

 

Lemnul s-a debitat pe fabrica Fondului din Frasin, pusă în mod grătuit la dispoziţia firmei.

Din executarea contractului cu această firmă, Fondul este păgubit cu suma de cca. 80.000.000 lei.

Susnumitele 3 firme au exploatat în ultimii 10 ani aproape 3,000.000 m3 lemn de construcţie şi cherestea de răşinoase adică anual cca. 300.000 m3 ceea ce constitue cca 65% din producţia pădurilor Fondului în lemn de răşinoase în acea perioadă sau cca. 40 – 50% din posibilitatea totală.

Pe lângă aceste 3 mari firme s-a vândut mult lemn către firme mici şi cooperative pentru încurajarea industriei naţionale şi a mişcării cooperatiste. Acestea din urmă debitau lemnul pe fabrici instalate în vecinătatea pădurilor Fondului.

 

Contractele încheiate cu firmele mai mici şi cooperative se făceau de regulă pentru scurtă durată, exploatarea cuprinzând mai adese materialul lemnos din produse accidentale, secundare şi extraordinare.

Încă în anii imediat următori încheerii contractelor de lungă durată după sistemul de dinainte de războiu, ad-ţia Fondului, deodată cu deprecierea valutei şi urcarea preţului lemnului, şi-a dat seama de marile inconveniente şi daune ce cauzează ele Fondului. În acele împrejurări, administraţia se vedea silită să asiste impasibilă în faţa sustragerii avutului ei pe cale contractuală în folosul marilor firme exploatatoare ce au înregistrat pe acele vremuri câştiguri fabuloase cu cea mai mare uşurinţă prin simpla depreciere a valutei ce a servit de bază la încheierea contractului.

De aceea, administraţia Fondului, dându-şi seamă de marele pericol ce ascund în ele contractele de lungă durată prefera din ce în ce să închee contracte pe durate cât mai scurte.

Concomitent, se procura industriaşilor mici de lemne şi mai ales păturii ţărăneşti posibilitatea de a cumpăra materiale lemnoase în loturi mici pentru a se întroduce în industria şi comerţul lemnului care a fost în trecut acaparat exclusiv de firmele mari.

 

Populaţia ţărănească şi micii industriaşi cumpărau din ce în ce cantităţi tot mai mari de lemn de lucru cu preţuri tarifare. Aproximativ 20% din producţia lemnului de lucru şi cca. 60% din producţia lemnului de foc se vindea populaţiei locale. Numai o parte din lemnul de lucru cumpărat de ţărani le serveşte pentru trebuinţele proprii, iar o parte se întrebuinţează pentru comerţ.

Anul 1928, în care au expirat contractele de exploatare cu firma Bucovina, înregistrează o schimbare a sistemelor de exploatare.

 

Soc. „Bucovina” predă Fondului fabricele de cherestea la următoarele date:

 

  1. Fabrica de cherestea din Vicovul de Sus (Bivolărie) la 1 Martie 1927 dimpreună cu depozitul de buşteni, iar depozitul de scânduri la 30/VI 1927.
  2. Fabrica de cherestea şi depozitul de buşteni din Voivodeasa la 31/XII 1928 iar depozitul de scânduri la 31/VI 1929.
  3. Fabricele de cherestea dimpreună cu depozitele de buşteni din Putna, Falcău şi din Moldoviţa la 30 Iunie 1929 iar depozitele de scânduri treptat până la 31 Decembrie 1929.

 

Cu toate că la licitaţiile ţinute în toamna anului 1928 pentru vânzarea producţiei din tăieri principale s-au obţinut cele mai mari preţuri pe tulpină realizate vreodată de Fond şi anume în ocolul silvic Marginea 512 lei de m3, în ocolul silvic Argel 620 lei de m3 iar în ocoalele silvice Falcău, Straja şi Brodina 565 lei pe m3, ca o reacţiune sănătoasă contra spolierii Fondului de sute de milioane în decursul anilor de după războiu precum şi din dorinţa de naţionalizarea industriei de cherestea în Bucovina, Fondul a abandonat complet sistemul exploatării prin contracte de lungă durată şi a păşit la exploatarea în regie proprie a fabricelor de cherestea.

În anul 1928, deodată cu abandonarea sistemului de exploatare prin contracte de lungă durată şi generalizarea principiului exploatării în regie proprie dimpreună cu debitarea lemnului de cherestea se aplică deci următoarele sisteme de exploatare:

 

  1. Exploatarea lemnului de foc în pădurile din zona de şes şi coline se face şi mai departe în regie proprie. Vânzarea lemnului scos şi stivuit la drumuri de pădure se face în detaliu către populaţia locală, cu preţuri tarifare de vânzare pe unitate de produse gata fasonate fiind în aceste preţuri de vânzare cuprinse pe lângă preţul pe tulpină şi toate cheltuielile de exploatare, plus impozitul agricol.
  2. În ocoalele dela munte exploatarea lemnului de foc se face ca şi înainte în regie proprie. Lemnul exploatat se transportă în regie pe căile ferate forestiere ale Fondului – acolo unde sunt – pe depozitele industriale. Vânzarea lemnului se face prin licitaţie pe unitate de produse gata fasonate fie la cioată, fie pe depozitele industriale ale Fondului.
  3. Lemnul de construcţie şi cherestea de răşinoase din ocoalele silvice în cari Fondul posedă fabrici proprii de cherestea se exploatează în regie proprie, se transportă în regie la fabrică şi se debitează în regie. Vânzarea lemnului gata debitat în cherestea se face prin licitaţie cu preţuri pe unitate de produs gata fasonat, nesortat, predat la rampa de sortare. În acest mod se debitează şi se valorifică cca. 230.000 m3 lemn rotund din producţia anuală de cca. 440.000 m3 lemn rotund de răşinoase.
  4. Restul lemnului de lucru din tăieri principale în ocoale unde Fondul nu posedă instalaţii de industrializare se vinde în picioare la licitaţie cu contracte anuale. Se exceptează ocoalele Seletin şi Vatra Dornei unde Fondul a arendat câte o fabrică de cherestea şi le exploatează în regie făcând vânzarea materialului după sistemul susamintit sub c.
  5. Populaţia locală cumpără ca şi mai înainte cu preţuri tarifare lemn de lucru din produse accidentale etc. pe tulpină pentru trebuinţele proprii şi pentru comerţ mai ales, fie debitat sau fasonat în despicături fie în stare rotundă.

 

 

 

  1. Sistemele actuale de exploatare

 

Aşa cum împrejurările şi situaţia economică din anul 1928 a determinat o schimbare a sistemelor de exploatare aplicate la Fond, preconizându-se atunci generalizarea sistemului exploatării şi industrializării lemnului în regie proprie – tot aşa şi în anii 1930 – 1932 împrejurării economice de altă natură, izvorâte de astă dată din criza fără precedent ce a sdruncinat din temelie economia forestieră, a determinat o nouă schimbare a sistemelor de exploatare.

Gospodăria Fondului, pauperizată de criză, în mod normal a trebuit să se orienteze spre sisteme de exploatare ce necesită un minim de capitaluri de exploatare.

Astfel, s-a întrodus  în parte în locul exploatării lemnului de foc în regie, sistemul de exploatare în dijmă, adică lucrătorii primesc în loc de bani lemn de foc. Sistemul exploatării în dijmă cu antreprenori a dat rezultate foarte rele, deoarece antreprenorii de regulă căutând să utilizeze în favorul lor cât mai mult situaţia Fondului în lipsă de capital de exploatare, înclină spre procedee frauduloase în dauna Fondului şi în folosul lor. Dealtfel antreprenorii caută pe cât posibil să facă o sortimentare necorespunzătoare a lemnelor. De aceea, după câteva încercări cu rezultate rele, exploatarea în dijmă s-a abandonat tot mai mult, revenindu-se la exploatarea în regie. Lucrătorii primesc în loc de bani sortimentele inferioare cu un preţ tarifar de vânzare anume stabilit.

 

Tot din lipsă de capital de exploatare s-a ivit şi necesitatea abandonării sistemului de exploatarea produselor accidentale în regie precum şi exploatarea şi industrializarea lemnului în regie proprie. În locul acestor sisteme s-a preconizat exploatarea produselor accidentale pe spesele cumpărătorilor şi revenire la sistemul exploatării produselor principale prin antrepriză. Din cauza nesiguranţei preţului lemnului şi lipsei sale de stabilitate nu mai este posibilă vânzarea produselor principale prin contracte de lungă durată ci s-a adoptat un sistem de exploatarea produselor principale cu contracte anuale cuprinzând posibilitatea unui singur an. Acolo unde Fondul are fabrici de cherestea, le pune la dispoziţia cumpărătorului lemnului cu o taxă de locaţie de 20 lei de m3 lemn rotund debitat.

În situaţia actuală producţia lemnoasă se exploatează prin următoarele sisteme:

 

  1. În ocoalele de şes şi coline Jucica, Pătrăuţi, Revna, Cuciurul Mare, Codrul – Cozminului, Ciudeiu, Frătăuţi – Noui, Vicovul de Sus şi parte din ocoalele Ilişeşti, Solca, Codrul – Voivodesei şi Marginea se menţine sistemul exploatării lemnului de foc în regie proprie şi parte în dijmă. Vânzarea lemnului fasonat la drumuri de scoatere se face în detail către populaţia locală şi în oraşele Cernăuţi, Siret, Storojineţ, Rădăuţi şi Suceava.

 

Lemnul de lucru se vinde pe picior la licitaţie prin contracte anuale.

  1. În ocoalele silvice Moldoviţa şi Argel în baza unui contract care expiră la finea anului 1934, posibilitatea se exploatează în regie proprie şi se debitează tot în regie pe fabrica Fondului din Moldoviţa şi cheresteaua se vinde nesortată la rampa de sortare cu un preţ mediu şi cu un anumit procent de randament garantat.
  2. În ocolul silvic Putna lemnul se vinde pe picior în pădure Societăţii cooperative Putna forestieră cu preţul tarifar şi se debitează pe fabrica Fondului din Putna în baza contractului de exploatare în cooperare cu Fondul care expiră la finea anului 1934.
  3. În celelalte ocoale, exploatarea produselor principale se face prin vânzări la licitaţie cu contracte anuale. În ocoalele Falcău, Straja, Brodina, Marginea, Mănăstirea Homorului, Gura – Homorului, Frasin, Stulpicani şi Ostra în cari mai înainte se exploatau în regie proprie fabricele Fondului din Falcău, Voivodeasa, Gura Homorului şi Frasin, contractele anuale de exploatare înglobează astăzi şi închirierea fabricilor respective pentru debitarea posibilităţii din susnumitele ocoale cu un anumit câştigu de arendă de fiecare m3 debitat şi cu obligaţia pentru cumpărătorul lemnului de a întreţine fabrica în stare de funcţiune normală. În ocoalele în cari Fondul nu are fabrici proprii, cumpărătorii lemnului se folosesc pentru debitare fie de fabricele lor proprii, fie de fabrici particulare.

 

Tot în lipsa fondului de rulemnt necesar, produsele accidentale cari mai înainte se exploatau în regie şi se vindeau la licitaţie de pe depozite la drumuri de transport pe uscat sau pe apă, astăzi se exploatează cu cheltuieli de exploatare avansate de cumpărători.

Lemnul de foc la munte nu se mai exploatează în regie proprie din lipsa fondului de rulment necesar. Se exploatează prin vânzare la licitaţie cu contracte anuale. Din cauza lipsei de rentabilitate datorită tarifelor de transport pe C.F.R. excesiv de urcate, aceste exploatări sunt foarte reduse şi remân anual în parchete  mari cantităţi neexploatate.

Sistemul de exploatare prin vânzarea anuală a producţiei pe picior s-a impus în urma abandonării regiei proprii din cauza variaţiei preţului lemnului în fiecare an. Dacă sistemul are avantajul obţinerii în fiecare an a preţului real de pe piaţa lemnului, are şi desavantajul că închirierea anuală a fabricelor de cherestea este în dauna unei bune întreţineri a lor.

Transportul lemnului din pădure la fabrici se face pe căile forestiere ale Fondului exploatate în regie proprie.

Aprovizionarea populaţiei locale cu lemn de lucru se face prin vânzare pe tulpină cu preţuri tarifare.

 

Fascinanta Bistriţă Aurie

 

[1] F. Czech – Rezumat asupra gospodăriei silvice în pădurile Fondului bis.ort.rom. din Bucovina. Codrii Bucovinei, Septembrie 1931.

[2] F. Czech – Rezumat asupra gospodăriei silvice în pădurile Fondului.

[3] E. Guzman – Die Forstwirtschaft und ihre Industrien, pag. 49

[4] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und ihre Industrien, pag. 139

[5] Al. Bulgăreanu – Căile de transport în România şi influenţa lor asupra pădurilor.

[6] J. Opletal – Das Forstliche Transportwesen,  pag. 41.

[7] Dr. E. Guzmann – Bunurile Fondului Bis. Ort. Rom. Din Bucovina, Prefaţa d-lui P. Antonescu pag. 6

[8] I. Opletal – Das Forstliche Transportwesen im Bereiche der Guetter.

[9] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft in ihne Industrien

[10]După calculele comisiei de evaluare averilor Fondului în anul 1932 cu ocazia tratativelor pentru contractarea unui imprumut de la Creditul Ipotecar Agricol.


Comments are closed