Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (IX) | Dragusanul.ro

Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (IX)

Fotografii de Prof. Josef Opletal şi Dr. ing. Ion Barbu

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

CAPITOLUL IX

 

Industrie, comerţ şi consumul lemnului

 

În Bucovina unde în situaţia actuală pădurile ocupă 43,1% din suprafaţă şi cota de pădure pe cap de locuitor este de 0,55 ha, rezultă că gospodăria forestieră este avizată la desfacerea producţiei sale principale pe cale de export.

Modul cum a evoluat consumul lemnului în trecut şi cum au influenţat asupra gospodăriei forestiere debuşeurile şi posibilităţile de desfacere am expus în cap. privitor la exploatarea pădurilor.

Gospodăria forestieră modernă în Bucovina şi exploatarea raţională a pădurilor Fondului s-a putut forma abia deodată cu găsirea unui debuşeu în stil mare pe piaţa consumului internaţional al lemnului, deodată cu înfiinţarea liniilor ferate de interes general şi local în Bucovina şi concomitenta înfiinţare a industriei de cherestea în Bucovina, căci sub formă de cherestea în primul rând lemnul a putut pătrunde în stil mare pe piaţa lemnului. De aceea, Fondul a făcut cum am arătat, mari sacrificii pentru înfiinţarea şi dezvoltarea industriei de cherestea în Bucovina.

 

1). Desvoltarea industriei fabricelor de cherestea[1]

Am arătat mai înainte că numărul ferestraelor cu apă a sporit dela 2 în anul 1786 la 29 în anul 1834, apoi la 51 în anul 1851.

Încă în anul 1868 firma Horst şi Pfanenkuche  a încheiat cu Fondul bisericesc un contract de exploatare pe mai mulţi ani în ocoalele silvice de azi Straja, Falcău şi Brodina şi a construit în Falcău un ferestrău de apă mai mare. În anul 1875 contractul cu această firmă trecu asupra : „Societăţii pentru exploatarea produselor pădurii şi ale solului”  care însă chiar în anul următor (1876) a fost necesitată să înceteze exploatarea din lipsă de capital şi din cauza nerentabilităţii, deoarece materialul debitat trebuia să fie transportat cu multă cheltuială cu carul până la calea ferată normală la punctul cel mai apropiat Dorneşti.

 

Fondul a încheiat apoi un contract cu firma „Wulfert şi Preiser” pentru exploatarea posibilităţii din ocoalele în chestie care s-a finalizat în anul 1886.

Exploatarea în continuare a posibilităţii a fost preluată cu un contract pe 10 ani de către „Societatea pe acţiuni pentru exploatarea lemnului şi a fabricelor de cherestea Philipp şi Charles Goetz & Comp.”  cu sediul în Viena. Această firmă cu multă iniţiativă şi dispunând de mari capitaluri, a transformat în anul 1887 ferestrăul de apă din Falcău într-o fabrică de cherestea cu aburi. Afară de această fabrică firma susnumită mai exploata şi ferestraele de apă din Boul şi Brodina.

Aceste noui instalaţiuni au fost determinate de construirea între timp a căii ferate locale Dorneşti – Brodina.

Fraţii Ph. şi Ch. Goetz originari din Alsacia emigrând în Austria au avut un mare rol în organizarea industriei fabricelor de cherestea în Bucovina şi vechiul regat. Firma cu sediul  principal în Viena şi-a organizat câte o direcţiune de exploatare în Cernăuţi şi Galaţi.

 

În anul 1874 această firmă a construit în Cernăuţi pe malul Prutului o fabrică de cherestea cu 8 gatere cu curse repezi şi cu toate instalaţiunile accesorii necesare. Această fabrică a fost prima fabrică mare în acest fel în Bucovina şi a fost destinată să debiteze lemnele transportate cu plutele din regiunea Ceremuşului provenite parte din pădurile Fondului parte din păduri particulare precum şi parte din pădurile Statului din Galiţia. Pe la anul 1890 fabrica şi-a înmulţit numărul maşinelor, dispunând de o forţă motrice de 250 C.P. 10 gatere cu 165 – 170 pânze de ferăstrău, 12 ferestrae circulare, 2 ferestrae coadă de vulpe, 2 maşini de geluit cu o capacitate de debitare de 92.000 m3 lemn rotund anual cu un randament de cca. 49.000 m3 cherestea.

Această firmă a preluat în arendă şi exploatarea unei fabrici de cherestea construită în anul 1883 pe domeniul forestier al baronului G. Wassilko în Mezebrody.

În anul 1886 firma a mai construit şi în Vatra Dornei o fabrică de cherestea. Afară de aceasta, firma a mai avut în posesie pe atunci – însă numai scurt timp – şi o fabrică de cherestea în Iacobeni. În aceste fabrici se debitau materialele lemnoase din ocoalele silvice Iacobeni, Cârlibaba, Vatra Dornei şi Dorna Candrenilor.

 

Pentru transportul lemnului rotund la fabrica de cherestea din Falcău, firma a construit o cale ferată forestieră de 13 km lungime.

În anii 1894/98 firma Ph. şi Ch. Goetz  & Comp.  poseda în Bucovina la fabricele susamintite – cu excepţia celei din Iacobeni – instalaţiuni de o forţă motrice de 520 C.P. cca. 30 gatere cu cca. 515 pânze de ferăstrău, cca. 35 ferestrae circulare, cca. 4 ferăstrae pendule, 4 maşini de geluit. Capacitatea maximă de debitare a acestor fabrici – cu excepţia celei din Iacobeni era  de cca. 235.000 m3 lemn rotund anual la o exploatare de zi şi noapte, cu o producţie anuală de cca. 140.000 m3 cherestea.

Din producţia de cherestea se consuma cca. 14.000 m3 pentru trebuinţele locale; cca. 6.000 m3 se transporta în vest iar partea cea mai mare, în cantitate de cca. 120.000 m3 se exporta prin Galaţi sau Odesa în Rusia de sud, Turcia, Grecia, Italia, Franţa, Spania, Olanda, Belgia, Germania, Africa de nord şi chiar până-n Indii.

Firma ocupa la exploatarea acestor fabrici de cherestea un număr permanent de cca 1100 lucrători, la lucrările de exploatare în pădure şi la transportul lemnului, erau ocupaţi câteva mii de lucrători.

 

Pentru debitarea lemnului de lucru din ocoalele silvice Ciudeiu şi Frătăuţii-Noui, Fondul a construit o fabrică de cherestea în Cupca care însă a fost distrusă de incendiu în anul 1873 şi n-a mai fost reconstruită.

Firma Louis Ortlieb a construit în anul 1888 o mare fabrică de cherestea în Moldoviţa – actuala fabrică a Fondului pentru debitarea posibilităţii în ocoalele silvice Moldoviţa şi Argel. În anul 1891 s-au făcut unele adaptări la această fabrică, mărindu-se şi numărul gaterelor la 13.

Firma „Michael Fischer” din Leov cu ocazia încheerii unui contract de exploatare în anul 1888 pe 10 ani cu Fondul bis. A construit o fabrică de cherestea în Ursoaia cu 4 gatere pentru exploatarea posibilităţii din ocolul silvic Stulpicani. Acest contract de exploatare a expirat în anul 1898. Capacitatea fabricei era de cca 20.000 m3 lemn rotund anual.

În decursul contractului firma a exploatat aproape în întregime arboretele virgine din valea Ursoaia.

 

Pe baza unui contract de exploatare pe mai mulţi ani Firma Greiner din Budapesta a construit în anul 1890 câte o fabrică de cherestea  în Fundul Moldovei şi Paltinoasa pentru debitarea lemnului de cherestea din ocoalele silvice Breaza şi Gura Homorului. Aceste fabrici înzestrate cu o forţă motrice de 135 C.P. la un loc, 9 gatere şi 9 ferestrae circulare aveau o capacitate de debitare de cca. 35.000 m3 lemn rotund anual.

La începutul anului 1900 această firmă a mai construit o fabrică de cherestea în Câmpulungul Vechi pentru debitarea lemnului din Izvorul Alb din ocolul silvic Pojorâta.

În anul 1887 firma Iacob Hecht a construit o fabrică de cherestea în Ruşii pe Boul pentru debitarea posibilităţii din ocolul silvic Vama precum şi din pădurea comunală şi obştească. Această fabrică era dotată cu o forţă motrice de 120 C.P. 4 gatere, un ferăstrău circular pendulă, un ferestrău cu pânză fără sfârşit şi avea o capacitate de debitare de cca 30.000 m3 lemn rotund anual. În anul 1899 fabrica a fost distrusă de incendiu şi nu s-a mai reconstruit.

 

În anul 1889 firma „Societatea pe acţiuni pentru industria lemnului  Leopold Poppera construit pe baza unui contract de exploatare pe mai mulţi ani o fabrică de cherestea în Suceviţa pentru debitarea lemnului din ocoalele silvice Marginea şi părţi din Solca şi Codrul Voivodesei. În anul 1893 a mai construit în aceleaşi condiţiuni o fabrică de cherestea lângă Rădăuţi în localitatea Bivolărie pentru ocoalele silvice Vicovul de Sus, Frătăuţii – Noui şi o parte din Codrul Voivodesei. Cea dintâiu a fost exploatată până-n anul 1929 de firmele Werhahn, Nicu Blându şi Bucovina şi a fost preluată apoi în regia proprie a Fondului. Cea din urmă s-a exploatat de către firmele N. Blându şi Bucovina, iar în anul 1929 a fost strămutată în Gura-Homorului spre a fi exploatată de Fond în regie proprie.

Maşinele cu aburi ale acestor două fabrici aveau o forţă motrice de 200 C.P. şi acţionau 71 gatere, 7 ferestrae circulare, 4 ferestrae pendulă cu o capacitate totală de debitare de cca. 60.000 m3 anual.

Baronul Alexandru Petrino a construit în anul 1874 o fabrică de cherestea pe moţia sa Baiasescul din Valea Suchei. În anul 1883 Fondul a cumpărat moşia dimpreună cu fabrica de cherestea cu preţul de 60.000 florini. Fondul a arendat apoi exploatarea acestei fabrici firmei „Simon Wender”  în baza unui contract de exploatare de lemn.

 

În anul 1893 Fondul a arendat această fabrică firmei Adolf Löwy din Teschen. Fabrica avea 5 gatere cu o capacitate de a debita cca. 38.000 m3 lemn rotund anual. În baza unui nou contract de exploatare pe 10 ani încheiat în anul 1898 cu Fondul această firmă a construit o nouă mare fabrică de cherestea cu 8 gatere şi cu toate instalaţiunile necesare pe un teren anume cumpărat de Fond în acest scop în Frasin cu suma de 70.314 coroane. Construcţia fabricei s-a făcut după tipul fabricei de cherestea din Cernăuţi care era în acel timp cea mai modernă instalaţie de felul acesta. Această fabrică servea la debitarea posibilităţii din ocoalele silvice actuale Frasin, Stulpicani şi Ostra. Pentru transportul lemnului rotund la fabrică Fondul a construit o reţea complectă de căi ferate forestiere.

În complectarea instalaţiunilor industriale de aici, Fondul a mai construit şi o instalaţie modernă pentru impregnarea traverselor de fag şi a stâlpilor de telegraf şi telefon de fag.

Firma Löwy plătea Fondului pentru folosirea căilor ferate o taxă anuală de folosinţă în suma de 32.400 florini.

 

Firma „Gustav Eichler şi M. Schlesinger” construit cu ocazia încheerii unui contract de exploatare pe 10 ani cu Fondul în anul 1889 două fabrici de cherestea mai mari şi anume una în Poiana Iţcanilor în ocolul silvic Pojorâta şi una în Molid pe valea Moldovei. Capacitatea de debitare a acestor două fabrici de cherestea era de cca. 40.000 m3 lemn rotund anual.

Fabrica din Molid are o deosebită importanţă prin faptul că a primit adaptări în vederea prelucrării de lemn de rezonanţă. Fabrica a fost înzestrată cu maşini de geluit de mare precizie şi o uscătorie. Cu timpul ea şi-a format un personal bine specializat şi producea în stil mare părţi de piane şi alte instrumente muzicale în special funduri de rezonanţă.

Multe din firmele din Bucovina ce se ocupau cu extragerea lemnului de rezonanţă vindeau produsul semifabricat – fabrici din Molid spre prelucrare.

 

Cu timpul, această fabrică a reuşit să-şi câştige o mare clientelă în străinătate şi anume în Germania, Austria şi mai ales Anglia şi Franţa. Deodată însă cu raţionalizarea exploatărilor, firma îşi procura materialul brut de rezonanţă din ce în ce tot cu mai mari dificultăţi.

Firma „Alexandru baron de Popper”  în baza unui contract de exploatare pe 10 ani încheiat cu Fondul în anul 1889, a construit o fabrică de cherestea în Negrileasa pentru exploatarea posibilităţii din localităţile Malai şi Jepi din actualul ocol silvic Ostra.

Această firmă a prelua şi fabrica de cherestea din Brodina construită în anul 1888 în baza unui contract de exploatare cu S. Rudich din Rădăuţi. În această fabrică se debitau lemnele de cherestea din actualele ocoale silvice Brodina şi Seletin.

 

Pe baza unui contract de exploatare pe 10 ani încheiat cu firma S. Kraus din Cernăuţi cu ad-ţia Fondului, aceasta a construit în anul 1892 în Putna o fabrică de cherestea cu destinaţia de a debita lemnul de cherestea din ocolul silvic Putna de azi. Firma susnumită a cedat însă contractul firmei A. baron de Popper care a întrat astfel în dreptul de a exploata fabrica.

În anul 1898 firma A.Popper în baza unui nou contract de exploatare în ocoalele silvice Seletin, Brodina şi Putna pe 10 ani încheiat cu Fondul, a construit o fabrică de cherestea în Seletin.

În total fabricele exploatate de firma A. Popper aveau 20 gatere cu 330 pânze de ferestrău având o capacitate de a debita anual cca. 140.000 m3 lemn rotund în cca. 77.000 m3 cherestea. Materialul debitat în fabricele din Negrileasa şi Brodina fiind de provenienţă din zona munţilor superiori conţinea 50 – 80% molid iar restul brad.

Industriaşul F. Wiche a adaptat şi transformat în ultimul deceniu al secolului trecut o veche fabrică de cherestea din Solca într-o fabrică de instalaţie raţională, care debita lemnul de cherestea din ocolul silvic Solca.

 

Afară de susmenţionatele fabrici mari de cherestea, mici comercianţi şi industriaşi de lemn au construit succesiv pe măsură ce se puneau în exploatare păduri noui, o serie de fabrici de cherestea mai mici în : Sadova, Vama, Vatra Moldoviţei, Dea Brazi, Moldoviţa, Gura Homorului, Poiana Pintii, Cacica, Solca, Vicovul de jos, Rusca, Sipotele Sucevei, Ciudeiu, Crasna lui Ilschi, Pătrăuţi pe Siret, Iacobeni, Vatra Dornei.

De asemenea s-a mai construit şi un mare număr de ferestrae de apă. În timpul de mare prosperitate a industriei cherestelei de după războiu în anii 1923 – 1927 câteva din aceste ferestrae de apă au fost transformate în mici fabrici de cherestea.

Aceste ferestrae respectiv mici fabrici de cherestea şi-au acoperit necesităţile de lemn rotund fie în întregime fie numai în parte din pădurile Fondului în bază de contracte pentru exploatarea lemnului pe unul sau mai mulţi ani.

 

Pentru a avea o evidenţă asupra desvoltării industriei de cherestea în Bucovina dela înfiinţarea Fondului până-n anul 1898 reproducem următoarea situaţie a fabricelor de cherestea şi ferestraelor de apă[2] :

 

 

Pe aceste ferestre se debita anual cca. 500.000 – 600.000 m3 de cherestea.

Realizările cele mai importante au avut loc în ultimii 10 – 20 ani ai secolului trecut în mod rapid.

 

 

2). Desvoltarea altor industrii

 

Pe lângă industria cherestelei ce a luat o desvoltare atât de frumoasă precum am arătat, impunându-se ca principală industrie în Bucovina, – în afară de vechiile industrii miniere şi de sticlărie din prima fază de desvoltare a gospodăriei Fondului – au luat naştere şi alte industrii ce întrebuinţau lemnul fie ca materie primă, fie ca combustibil.

Firma F. Krusche a construit în anul 1895 în Pojorâta o mare fabrică de talaş care se alimenta cu lemn din ocoalele silvice actuale Pojorâta şi Breaza. Această fabrică era acţionată prin turbine şi avea o mare producţie anuală de lână de lemn care se exporta  mai ales în sudul Rusiei.

Industria draniţelor şi şiţei care în prima perioadă de desvoltare a economiei Fondului se baza pe extracţiuni prin alegerea arborilor din picioare, a fost redusă la valorificarea rămăşiţelor din parchete şi produse accidentale, deoarece procedeul fasonării materialelor despicabile prin alegerea arborilor din picioare s-a dovedit a fi neeconomic şi risipitor. Încă din timpul secolului trecut draniţele şi şiţele au avut mare căutare în părţile Bucovinei sărace în păduri şi în Basarabia.

 

De asemenea s-a desvoltat şi industrializarea lemnului prin fabricaţia doagelor din lemn moale, înfiinţându-se şi o fabrică de doage.

În anul 1897 pe când industria fabricelor de cherestea ajunse la un apogeu de desvoltare pentru referinţele de atunci, capitaluri disponibile în căutarea unui plasament cu o remuneraţie mare au întreprins industrializarea lemnului pe cale chimică prin destilare uscată.

Societatea pe acţiuni pentru destilarea lemnului „Kassza” în asociaţie cu „Societatea pe acţiuni pentru uscarea tescovinei în Kassel” a înfiinţat câte o mare fabrică pentru destilarea lemnului în Putna şi Moldoviţa – ferăstrău şi le-am pus în funcţiune în anul 1897.

Aceste fabrici procedau la destilarea lemnului prin un procedeu special scutit prin patent şi avea la bază principiul uscării prealabile a lemnului prin mărunţire. Lemnul mărunţit, supus uscării şi apoi presat în brichete se supunea apoi procedurii destilării care se făcea în retorte mari de construcţie specială înzestrate cu aparate speciale.

 

Instalaţia din Putna avea o maşină de acţionare cu vapori de 140 C.P. şi două dinamouri de 28 şi 18 C.P Pentru mărunţirea mecanică a lemnului erau 2 maşini de mărunţit, 2 maşini de haşchiere, 4 mori de măcinat lemn, 4 aparate de uscătorie, 2 maşini de presat brichete, apoi 18 retorte verticale cu 9 aparate frigorifere, 4 aparate de destilat, 2 prese de filtrare şi 3 aparate de restificare. Din instalaţiunile secundare amintim pe cele mai importante: o macara cu o putere de a ridica 5000 kgr, strung, maşină de găurit ş.a. acţionate toate prin curent electric. Instalaţia iluinatului electric constă din 300 lămpi incadescente şi la 10 lămpi cu arc. Majoritatea maşinilor au fost furnizate de case din Budapesta şi Germania.

La clădiri de exploatare s-au construit un edificiu cu locuinţe pentru funcţionari, laborator, birou, ş.a. precum şi 5 case pentru lucrători.

Costul total al instalaţiei a fost de cca un milion florini.

 

Instalaţia consuma anual ca materie primă şi combustibil cca 20.000 steri lobde de esenţă fag şi cca 10.000 metri steri lemn de răşinoase (brad şi molid), precum şi deşeuri dela fabricele de cherestea din Putna şi Brodina.

Produsele principale din destilarea lemnului erau : alcool metilic, acid acetic şi un carbonat de acid acetic. Acestea, în cantitate anuală de cca. 10.000 se vindeau în Ungaria. Ca produse secundare din destilaţie rezultă mangal şi uleiuri de terebentin grele şi uşoare.

Stabilimentul de destilarea lemnului din Moldoviţa avea o instalaţie la fel.

 

Procedeul special de destilaţie după sistemul patentat de Bergmann întrebuinţat în aceste întreprinderi s-a adeverit în cursul funcţionării după scurt timp ca neeconomic şi de aceea a fost abandonat. S-a renunţat la hăşchierea lemnului şi brichetarea lui întrebuinţându-se aproape numai lemn tare. Încă la începutul anului 1901 s-au întrodus în stabilimentul dela Putna retorte învârtitoare cu o capacitate de câte cca 22 steri cari aveau un randament mai mare şi permiteau totodată o accelerare a procesului de destilare.

Însă nici aceste noui adaptări în procesul de fabricaţie nu au putut aduce rentabilitatea necesară întreprinderii. Din cauza marilor cheltuieli de investiţie capitalurile nu se puteau amortiza şi ăncă în vara anului 1901 întreprinderea a trebuit să-şi vadă falimentul. După cădere, cele două instalaţiuni au mai funcţionat un timp până au încetat complet orice activitate în anul 1902.

Astăzi, se văd numai ruinele fostelor instalaţiuni ce s-au făcut cu mari cheltuieli de investiţie şi cu atâta încredere în viitor.

 

Cu căderea acestor mari instalaţiuni, a căzut şi s-a compromis totodată şi ideea industrializării lemnului pe cale chimică în Bucovina. Pentru viitor, doar procedee de fabricaţie deosebit de economice, ar putea eventual la un moment dat să pună din nou ideea aceasta în domeniul tendinţelor de realizare.

Este de remarcat, că firma „Kassza” Societate pe acţiuni pentru industrializarea lemnului mai avea pe atunci în funcţiune instalaţiuni similare în Galiţia, Ungaria, Bosnia, apoi în Belgia, Germania, Franţa, Olanda, Italia, Rusia, Suedia şi Norvegia.

În anul 1898 firma E. Axelrad a instalat în Putna o fabrică de ciment care are importanţă prin faptul că consumă din acel ocol importante cantităţi de lemn de foc – care dealtfel în regiunea muntoasă avea cerere mică – precum şi piatră de marmură ca produs accesoriu al gospodăriei forestiere.

 

Această nouă fabrică dimpreună cu instalaţiunea de destilarea lemnului, fabrica de cherestea şi vechea fabrică de sticlărie, au transformat localitatea atât de liniştită odinioară şi aleasă de Ştefan cel Mare şi arcaşii săi ca loc de zidire pentru mănăstire, într-un adevărat centru industrial.

 

Iată cum se exprimă dl. E. Guzmann fost director general al bunurilor Fondului în perioada de mare activitate constructivă în privinţa transformării din Putna în centru de industrie[3].

„Ce ar spune oare voevozii de mult adormiţi, dacă s-ar scula ei din criptele lor ? Dacă ar vedea : cum uriaşele trupuri ale brazilor şi fagilor născuţi în zilele lor din sânul pământului şi cari au durat secole, cad acum jertfă lucrătorilor de pădure ; cum butuci uriaşi sunt duşi ca nişte jucării la ferăstrău pe calea ferată mânată de calul vapor, cum aici pe depozitul de buşteni – în noaptea neagră iluminată ca ziua de lămpile electrice – lucrători adunaţi de pretutindeni duc buştenii la hala gaterelor, uneori când în timpul iernii cerceaful alb de zăpadă acoperă peisagiul – un tablou nocturn de rară frumuseţe, – cum atunci gaterele nesăţioase ascultând de puterea vaporilor numai în durată de minute transformă uriaşele trupuri ale brazilor în marfă diferită; cum mai încolo macaraua electrică ridică şi mişcă alunecând retorta uriaşă şi incadescentă în interiorul căreia fagii cei bătrâni suferă transformări în tot felul de produse chimice; cum aici iarăşi piatră moartă se prelucrează în mod artificial în cementuri naturale şi artificiale atât de întrebuinţate în tehnica clădirilor; şi cum în fine produsele gata fabricate sunt scoase cu sgomot de către calul vapor din liniştita vale împădurită a cărei linişte în timpul acelor voevozi era tulburată numai de sgomotul sălbatic al luptelor, care adese ajungeau până aici aducând nenorociri, sau pătrundeau asemenea sgomotelor din părţile învecinate. Ce ar spune oare acei aspri şi neînduplecaţi conducători de războaie – şi nu ar trebui să se plece chiar şi ei în faţa puterii şi binefacerilor păcii ?”

 

Reproducând aceste vorbe ale unuia din cei mai de seamă factori ce a lucrat cu desinteresare şi încordare fără răgaz la ascensiunea economică şi înflorirea gospodăriei Fondului, în mod involuntar se pune aici o nouă problemă ca o crudă realitate, şi trebuie să continuăm : Ce ar fi spus oare vechii voevozi, dacă sculându-se atunci din criptele lor ar fi văzut atât de înstrăinat acel loc pe care cu sângele lor şi al supuşilor l-au apărat şi ocrotit prin secole şi l-au predat urmaşilor ca pământ românesc ?

Desigur că nu s-ar fi plecat !

Astăzi, dacă Bucovina ruptă odinioară din trupul Moldovei s-a reîntors la ţara mamă, nu e acelaşi lucru şi cu bogăţiile create de industria de aici ca şi cea de pretutindeni din ţară.

Numai atunci vechii voevozi mari luptători pentru pământul strămoşesc s-ar pleca înaintea binefacerilor şi creaţiunilor păcii, dacă s-ar asigura că urmaşi lor profită de le şi nu străinii.

 

 

3). Situaţia de după războiu a industriei lemnului din Bucovina

 

În timpul războiului mondial 1914 – 1918 cea mai mare parte din fabrici de cherestea au fost distruse. Pierderea instalaţiunilor industriale de debitarea lemnului în Bucovina se poate socoti 75%. Instalaţiunile distruse s-au refăcut însă foarte repede astfel că după 4 ani aproape toate au fost repuse în funcţiune şi afară de aceasta alte noui întreprinderi au luat fiinţă datorită cererii mari de cherestea pentru refacerea pagubelor de războiu.

În anul 1922 erau deja în funcţiune 100 fabrici de cherestea şi ferestrae întrebuinţând o forţă motrice de 5.900 C.P. care puneau în mişcare 163 gatere cu ferestraele circulare şi pendule anexe, ocupând un număr de cca. 3.300 lucrători, specialişti şi funcţionari.

Deosebit de aceasta mai erau deja în funcţiune 8 alte întreprinderi de prelucrarea lemnului ş.a. 4 fabrici de tâmplărie şi mobilă 1 fabrică de butoaie, 1 fabrică de vehicule, 1 fabrică de dopuri de plută (singura fabrică pe atunci de acest gen în ţară), 1 întreprindere pentru prelucrarea hârtiei, 1 fabrică de prelucrarea lemnului de rezonanţă.

 

Dăm în urmare un tablou rezumativ al industriei lemnului în Bucovina în anul 1922 după datele Inspectoratului Industrial local întocmit pe atunci de Răşcani şi publicat în Rev. Păd. din anul 1922 pag. 583.

Până prin anul 1927, industria fabricelor de cherestea a fost mereu în deplină progresare. Cu începerea anului 1929 când a intervenit marea criză, această industrie a intrat într-o fază de declin. Multe întreprinderi şi-au sistat activitatea.

În anul 1929 erau în funcţiune în Bucovina 162 ferestrae din cari 70 fabrici de cherestea cu 238 gatere, 314 ferestrae circulare şi 71 alte maşini ca : maşini de geluit, pendulă de cantinele, maşini pentru talaş, instalaţiuni pentru fabricarea de cutii, ferestrae cu până fără sfârşit; iar 92 întreprinderi aveau câte un singur gater cu o singură pânză. Acest recensământ s-a făcut atunci de administraţia Fondului prin ocoalele sale.

Astăzi, conform recensământului Inspectoratului Industrial din Cernăuţi, fabricile din industria lemnului lucrează cu un coeficient redus. S-au putut menţine numai fabricele cu situaţie favorabilă, cu cele ale Fondului în frunte. Este în funcţiune un număr redus şi funcţionează cu capacitatea incomplectă şi cu un număr redus de lucrători.

 

Sunt în funcţiune 56 fabrici de cherestea cu 140 gatere şi maşinele aceesorii necesare acţionate de o forţă motrice de 6247 C.P. şi o serie de ferestrae de apă de mică importanţă pe cari nu le socotim. Numărul lucrătorilor ocupaţi astăzi în fabricele de cherestea din Bucovina este de cca. 2884.

La aceasta se mai adaugă încă 16 întreprinderi diferite şi anume : fabrici de mobilă, de talaş, de uşi şi ferestre, de tâmplărie, de perii, bidinele şi pensule, cue de lemn, parchete, etc. care lucrează cu 323 C.P. şi 212 lucrători şi specialişti, având şi maşinele unelte de prelucrarea lemnului necesare : maşini de geluit, de frezat, de găurit, de şlefuit, diferite ferestrae circulare şi gatere, ferestrae cu panglică fără sfârşit, ş.a.

Capacitatea maximă[4]  de producţie a fabricelor de cherestea – astăzi în funcţiune – este de cca. 1.000.000 m3 cherestea anual, respectiv cca. 1.700.000 m3 lemn rotund.

Capacitatea fabricelor este astăzi folosită în proporţie de cca. 30% lucrând mai adese cu un singur schimb de lucrători.

 

În raport cu marea desvoltare a fabricelor de cherestea din Bucovina, industria lemnului cu un mare coeficient de industrializare – deşi în continuu progres – este prea slab reprezentată.

Situaţia acestor întreprinderi ce întrebuinţează aproape exclusiv lucrători specialişti este orientată spre centrele de mare consumaţie. De aceea cele mai multe din ele sunt în oraşul Cernăuţi.

Cea mai importantă întreprindere este fabrica de mobilă şi tâmplărie „Furnica” din Cernăuţi. Ea întrebuinţează o maşină de acţionare de 80 C.P. Lucrează de prezent cu un coeficient redus de capacitate întrebuinţând 2 funcţionari, 27 specialişti şi 20 lucrători. Instalaţia confecţionează mobilă, uşi, ferestre, parchete şi tot felul de tâmplărie, având maşinele unelte necesare pentru prelucrarea lemnului : maşini de geluit, ferestrae circulare, ferestrău panglică, ferestrău pendulă, o maşină de găurit, o maşină de frezat, două maşini de fabricat parchete, o maşină automată de şlefuit şi o secţie de cherestea precum şi ateier mecanic complet pentru asortarea pieselor de metal necesare la lucrările de tâmplărie.

 

Această întreprindere cumpără dela Fond mult lemn de stejar din ocoalele din jurul Cernăuţiului pentru producţia mobilelor şi parchetelor.

Alte întreprinderi pe cari le amintim numai – nefiind deci locul să intrăm la descrierea lor prea detaliat – şi cari consumă de asemenea şi lemn din pădurile Fondului, sunt următoarele : Fabrica de mobile „Thoener” din Rădăuţi, lucrând cu un motor de 24,5 C.P. şi 50 funcţionari, specialişti şi lucrători; apoi fabricele  de mobilă şi tâmplărie din Cernăuţi „Golschmidt” cu 22 C.P.; „Mathias Reis” cu 37 C.P.; Şcoala de tâmplari „Morgenroit” cu 18,5 C.P., fabrica de cuie de lemn „Astra” cu 35 C.P. şi o producţie anuală de 190.000 kgr cuie de lemn, o fabrică de butoaie şi o fabrică de caroserie. În Suceavă este o mare fabrică de cue de lemn acţionată de 51 C.P.şi cu o producţie anuală de 360 tone cue de lemn. Aceste din urmă două fabrici de cue consumă lemn de mesteacăn. Ele ocupă 50 lucrători.

În Rădăuţi sunt 2 fabrici de perii, bidinele şi pensule acţionate de maşini de 15 C.P. la un loc şi ocupând 25 specialişti şi lucrători.

În Iacobeni este o mică fabrică de mobilă acţionată de o forţă motrice de 5 C.P.

 

Fabrica de cherestea din Crasna Ilschi jud. Storojineţ, are în anexă o instalaţie complectă pentru industria fină a lemnului şi anume are secţiuni pentru desvelirea lemnului în furnire de arin şi placaje de fag pentru mobile, cutii etc.

Un departament aparte fabrică ţiitori, cârlige de rufe, care este singura fabrică mare de acest gen în România.

Fabrica mai are instalaţii perfecte de aburit şi uscat lemn şi o secţiune pentru fabricarea mobilelor.

Această mare întreprindere de industria lemnului este cea mai importantă din Bucovina. Ea ocupă 14 funcţionari, 16 lucrători profesionişti şi 270 lucrători obicinuiţi, deci la un loc cca 300 angajaţi. Instalaţia mecanică de acţionarea maşinelor are 568 C.P.

 

Importanţa întreprinderii constă şi în faptul că realizează o fericită integrare între industria de cherestea cu industriile de lemn cu mare coeficient de industrializare, având astfel o organizaţie foarte raţională.

În ordinea importanţei urmează după această mare întreprindere, fabricele de cherestea ale Fondului bis. din Falcău, Moldoviţa, Frasin.

Marea fabrică de cherestea din Cernăuţi, construită în anul 1874 de către firmă Ch. Şi Ph. Goetz & Comp. care este totodată cea mai veche mare instalaţie de tip modern pentru lemnului în Bucovina, din cauza crizei şi-a sistat activitatea la fel ca şi multe alte întreprinderi.

În Pojorâta este o fabrică de talaş (lână de lemn) a firmei Picker.

 

În Cacica – raza ocolului silvic Ilişeşti – este o instalaţie de aburit fag şi uscătorie, instalaţie de fabricat lăzi şi pentru geluit talaş a firmei E. Singer.

În Negrileasa – raza ocolului silvic Dorna Candrenilor este o instalaţie primitivă acţionată de forţa apei pentru producere de celuloză şi talaş a lui Petrea Puiu.

Fabrica de cherestea a Fondului din Brodina are 2 maşini de talaş.

În Rădăuţi este o fabrică de cutii şi o fabrică de talaş.

În anul 1928, pe când industria lemnului era în plină progresare, administraţia Fondului care tocmai pe atunci începuse exploatarea în regie proprie a fabricelor sale de cherestea proiectase şi înfiinţarea unei mari fabrici de celuloză pentru valorificarea lemnului subţire din rărituri din pădurile Fondului, dar acest proiect a căzut din cauza intervenirii crizei.

 

Făcând o privire asupra industriei lemnului în timpul de după războiu, prin perioada crizei şi până-n prezent, se constată că din anul 1922, când toate fabricele distruse în război în proporţie de cca. 75% au fost refăcute, industria lemnului a progresat continuu până-n anul 1928. Progresul realizat constă însă nu atât în sporirea C.P. ce prelucrează lemnul, cât mai ales în raţionalizarea industriei întărirea acelor ramuri ce fac o industrializare mai fină a lemnului.

Numărul acestor întreprinderi a sporit la 16 în prezent cu o putere de 323 C.P. şi cca. 300 lucrători şi funcţionari, faţă de 8 întreprinderi de acest gen în anul 1922 cu 106 C.P. şi 180 lucrători, cu toată criza prin care trecem.

Industria cherestelei în timpul crizei a trecut printr-un purgatoriu, putându-se menţine numai acele întreprinderi cu o organizaţie mai raţională. Din 100 fabrici de cherestea în anul 1922 cu 5900 C.P. şi 3310 lucrători, funcţionează în anul 1934 un număr de 56 cu 6247 C.P. şi 2884 lucrători şi funcţionari.

Industria cherestelei are o capacitate de producţie ce depăşeşte chiar cu mult necesităţile locale şi se menţine staţionară.

 

Industriile lemnului cu mare coeficient de industrializare, ca fabrici de mobile, tâmplărie, cutii, cue de lemn, chibrituri etc. sunt în linie ascendentă de progresare.

Politica economică a administraţiei Fondului – în calitate de principal factor de producţie în Bucovina – trebue să fie sprijinirea şi favorizarea desvoltării industriilor de lemn cu mare coeficient de industrializare. Astfel, se vor putea valorifica din ce în ce tot mai mult sortimentele de lemn subţire din operaţiuni de ameliorare precum şi esenţele : ulm, frasin, paltin, mesteacăn, plop, arin, fag.

Bucovina cu un procent de împădurire mai ridicat decât în restul ţării – 43% – este menită şi în viitor se deţine un rol important în industria lemnului şi de aceea trebue să se organizeze continuu în această privinţă. Mai ales ad-ţia Fondului care la timpul dat a făcut cele mai mari sacrificii pentru înfiinţarea şi consolidarea industriei lemnului din Bucovina, are şi acum tot interesul ca industria lemnului să fie cât mai desvoltată şi cât mai variată pentru a putea consuma întreaga producţie lemnoasă.

În prezent, cum am arătat şi în diagrama producţiei şi exploatării pădurilor Fondului, remâne anual nevalorificat pe loc în pădure cca. 280.000 m3 lemn inferior. Se impune deci, crearea de astfel de industrii care să consume şi acest lemn.

 

 

4). Industrii ce întrebuinţează lemnul ca combustibil

 

Pe lângă industriile ce întrebuinţează lemnul ca materie primă de prelucrare, mai sunt în Bucovina încă din vechime o serie de industrii cari întrebuinţează lemnul ca combustibil, având din acest punct de vedere o deosebită importanţă pentru valorificarea lemnului de foc tare şi moale.

Astfel de industrii sunt : Fabrica de sticlă din Putna. Ea consumă apreciabile cantităţi de lemn de foc de fag din ocolul silvic Putna şi contribue deci la valorificarea în bune condiţiuni a fagului. Aflăm că această fabrică în timpul recent şi-a modificat instalaţia de topitorie în senzul adaptării la încălzirea cu păcură ceea ce înseamnă pierderea unui important debuşeu pentru lemnul de foc care de altfel se valorifică în condiţiuni dificile în regiunea de munte. De importanţă pentru consumul lemnului de foc este şi fabrica de ciment din Putna.

Salinele din Cacica consumă importante cantităţi de lemn din ocolul silvic Solca.

 

În sudul Bucovinei, dar mai ales în Pojorâta şi Fondul Moldovei sunt mai multe cuptoare de var care consumă apreciabile cantităţi de lemn de foc moale care dealtfel ar remâne nevalorificat pe loc în pădure.

Exploatările miniere din sudul Bucovinei cari altă dată consumau mari cantităţi de lemn ca combustibil, pentru mangal şi ca lemn de construcţie pentru galeriile miniere, astăzi au o importanţă redusă. Exploatările de mangan ce se mai fac în Iacobeni şi Cârlibaba consumă numai cantităţi mici de lemn pentru căptuşirea galeriilor.

 

 

5). Orientarea comerţului de export al lemnului din Bucovina

 

Exportul lemnului din Bucovina a fost orientat încă dela început, spre ţările sărace în păduri din Orient şi sudul Rusiei.

Portul principal prin care a ieşit lemnul Bucovinei a fost întotdeauna Galaţi unde s-a transportat fie pe calea apei prin plutărit, fie cu drumul de fier, şi aici s-a încărcat pe corăbii şi a plecat la Alexandria, Constantinopol, Smirna, Port Said, Marseille, Barcelona, Odesa şi în porturi din Italia, Belgia, Africa de Nord, Grecia, Olanda şi chiar în Indii.

În anii 1885 – 1895 s-a făcut un export foarte activ de scânduri pentru lăzi la Batum unde ele serveau la confecţionarea de lăzi pentru împachetarea de bidoane cu petrol. Bucovina exporta în acest scop anual cca. 100.000 m3 scânduri de calitate mai inferioară prin firmele Soc. Pe acţiuni pentru producţia lemnului şi fabrici de cherestea fosta Ph. şi Ch. Goetz et Comp. în asociaţie cu Soc. Pe acţiuni pentru industria lemnului Leopold de Popper.

 

Cu finea secolului trecut deodată cu expansiunea industriei germane, piaţa din Germania a început a consuma şi lemn din Bucovina.

Este caracteristic faptul pentru timpurile de atunci că primele transporturi de lemn din Bucovina pe piaţa germană s-au făcut pe calea apei, din portul Galaţi prin Marea Neagră, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, deoarece drumul de apă cu toate că este de 5 ori mai lung decât cel pe uscat, era pe atunci mai ieftin, din cauza tarifului de transport ridicat pe calea ferată.

Abia cu începutul secolului XX exportul de cherestea din Bucovina în Germania şi-a deschis drumul şi pe uscat cu calea ferată prin înfiinţarea de tarife speciale mai reduse pentru transportul lemnului.

În anii 1910 – 1913 se exporta cca. 60% din producţia destinată exportului în ţările Orientului prin portul Galaţi şi cca 40% se exporta în Germania şi Elveţia.

 

După războiu, comerţul lemnului din Bucovina a fost înglobat în comerţul exterior al României fiind supus politicii de taxe vamale şi tarife de transport aplicată de Stat. Totuşi, în general orientarea exportului lemnului a remas aceiaşi de dinainte de războiu, natural cu mici modificări determinate de conjunctura comerţului exterior care în timpul de după războiu a fost doar supus la atâtea fluctuaţii.

O deosebit de favorabilă conjunctură pentru lemnul Bucovinei pe piaţa germană a fost în anii 1925 – 1929 în timpul războiului vamal al Germaniei cu Polonia.

Criza ce durează cu începere dela finea anului 1929 a paralizat deopotrivă piaţa germană cât şi cea orientală pentru exportul lemnului Bucovinei atât prin criza de consumaţie precum şi prin apariţia lemnului rusesc pe piaţă cu preţuri de dumping.

 

Cu începerea anului 1932/33 deodată cu primele simptome de ameliorare pe piaţa lemnului, s-a activat în special exportul pe piaţa germană.

În prezent, producţia lemnului de răşinoase din pădurile Fondului se distribuie în modul următor pe pieţele de consumaţie.

Germania şi Elveţia consumă cca. 40% şi anume marfă de calitate superioară.

Orientul, cu ţările mediterane (Italia, Grecia, Egipt, Palestina, Siria, Pripolis, Algeria, Franţa) consumă cca. 40% din producţia de cherestea şi anume cea de calitate mijlocie.

Consumul intern este satisfăcut cu restul de cca 20% de cherestea de calitate mai inferioară.

 

Lemnul de foc este întrebuinţat în întregime pe piaţa internă a Bucovinei deoarece în imediată vecinătate nu sunt pieţe de export pentru acest fel de lemn de mică valoare care nu suportă un transport mai îndelungat şi costisitor.

Actualele tarife ridicate de transport pe C.F.R. nu dau nici o posibilitate de valorificarea lemnului de foc din pădurile dela munte prin transport pe pieţe de consumaţie mai îndepărtate din Basarabia unde este o mare lipsă de combustibil, astfel că remân anual în parchete nevalorificate mari cantităţi de lemn de foc (cca. 200.000 – 280.000 m3).

 

 

6). Satisfacerea cerinţelor consumului intern

 

Valorificarea producţiei lemnoase se face prin vânzări la licitaţie şi prin vânzări cu preţuri tarifare. Cu titlu de exemplu expunem în urmare modul valorificării producţiei în anul 1929 deci într-un timp care se putea considera încă normal pentru comerţul lemnului. Fondul a valorificat în acel an 402.616 m3 lemn de lucru şi 359.888 m3 resp. 549.646 steri lemn de foc în modul următor:

 

 

Rezultă că cooperativele, populaţiunea rurală cât şi parohiile, preoţii şi cantorii bisericeşti etc., apoi autorităţile şi instituţiunile publice au primit cca. 34% din totalul materialului desfăcut.

Populaţia locală însă întrebuinţează numai o mică parte din materialul cumpărat pentru trebuinţele proprii ci vinde o bună parte comercianţilor cu câştig.

 

 

Din cifrele de mai sus rezultă că Fondul prin vânzările de materiale ce le face acordăm mare sprijin micilor industriaşi, vânzându-se cu 15% din producţia lemnului de lucru.

Populaţia sărmană, sinistraţii, parohiile, preoţii etc. primesc lemn cu preţ redus sau chiar gratuit.

O cantitate apreciabilă de 3,3% lemn de lucru se întrebuinţează de Fond pentru construcţiuni proprii.

Din producţia lemnului de foc de asemenea Fondul distribuie însemnate cantităţi cu preţuri reduse la funcţionarii publici dela autorităţile de Stat; aprovizionează oficii de Stat cu combustibilul necesar; parohiile şi mănăstirile au competinţă la o anumită cantitate de lemn în mod gratuit.

Fondul are importanta menire aici în Bucovina să se substituie în funcţiunile Statului cu privire la satisfacerea consumului de lemn şi ori de câte ori este necesar de a ajutora populaţia sărmană cu lemn  de foc sau de construcţie cu preţuri reduse.

După datele unei statistici care cuprinde anii 1928 – 1933 s-a constatat că din media anuală calculată din aceşti 6 ani în cantitate de 753.389 m3 lemn de lucru şi de foc populaţia rurală a primit 340.290 m3 sau 45,1% în special lemne de foc şi anume:

 

 

Cu cantităţile arătate s-au alimentat anual peste 62.000 gospodării din 262 comune. Pe baza experienţelor făcute s-a constatat că populaţia cumpărătoare locală întrebuinţează numai cca 20% din lemnul de lucru cumpărat pentru trebuinţele proprii iar cca. 80% îl vinde comercianţilor de lemn.

În consecinţă, în timpurile de rea conjunctură pe piaţa lemnului, când lemnul nu are căutare atunci şi cerinţele ţăranilor sunt mai modeste, dar ele se înmulţesc de îndată ce preţul lemnului pe piaţă este mai urcat decât cel tarifar.

Sătenii fasonează lemnul cumpărat de ei pentru comerţ cu mâna proprie, astfel că pe lângă  câştigul realizat de ei din eventuala diferenţă între preţul tarifar şi cel comercial, ei îşi plasează şi valorifică şi munca lor.

În unele ocoale unde se fac exploatări de lemn de foc în dijmă populaţia locală are ocazia să se aprovizioneze cu combustibil fără bani ci numai prin prestaţie de muncă.

 

Privită problema valorificării lemnului din acest punct de vedere se constată că Fondul în cea mai largă măsură satisface mai întâiu şi cu cea mai mare solicitudine nu numai necesităţile populaţiei în combustibil pentru trebuinţele proprii, dar îi mai dă ocazie de câştig prin comercializarea în mic a lemnului cumpărat.

Promovarea intereselor populaţiei locale se impune şi pentru motivul că prin o politică forestieră sănătoasă de satisfacere complectă a cerinţelor acesteia, Fondul va reuşi să evite şi pentru viitor orice atac contra pădurilor pentru exproprieri, reuşind să conserveze astfel procentul păduros foarte ridicat din acest colţ de ţară.

 

 

7). Clasificarea lemnelor şi formarea sortimentelor de vânzare

 

Clasificarea materialelor lemnoase se face la Fond într-un foarte detaliat. Pe baza acestei sortimentări se formează apoi preţurile tarifare. Aceste preţuri se revizuesc în fiecare an.

Clasificarea se face în funcţie de situaţia pădurii de grosimea, calitatea şi specia lemnului.

Clasificarea după situaţia şi accesibilitatea locului cuprinde 4 categorii de valoare însemnându-se cu I categoria cea mai bună şi cu IV cea mai rea. Ocoalele silvice din regiunea de şes şi coline : Jucica, Revna, Codrul Cozminului, Cuciurul Mare, Ciudeiu, Frătăuţii – Noui, Vicovul de Sus şi Ilişeşti fiind uşor accesibile  din toate părţile, cuprind numai categoriile de valoare I şi II iar toate celelalte ocoale cuprind situaţii din toate categoriile de valoare dela I – IV.

După grosimi, lemnul se clasifică în 3 clase, ş.a.

 

Cl. I-a include dela 35 cm diametru la mijloc în sus

Cl. a II-a dela 23 – 34 cm diametru la mijloc

Cl. a III-a sub 23 cm diametru la mijloc.

 

La sortimentele despicabile intră şi lungimea pieselor ca factor determinant de clasificare.

Tariful lemnului de lucru cuprinde 47 categorii şi clase de preţuri pentru diverse materiale ş.a. lemn de construcţie şi cherestea – în clasificare după esenţă, categorii de grosime şi categorii de situaţii; lemn de despicat , araci,  prăjini, pari, prepeleci, nuele pentru împrejmuiri şi fascine, tufăriş, nuele pentru împletituri, lemn pentru celuloză şi fabricarea de hârtie, lemn pentru strujiturp, lemn pentru sonde şi galerii miniere, lemn pentru unelte şi industrie, despicat sau în stare rotundă, răzlogi şi ţăruşi despicaţi, table de claviatură, lemn de rezonanţă, cercuri de sită şi vesci, draniţă, şindrilă, doage, coajă, fiecare sortiment fiind subdivizat pe categorii de situaţie şi la caz dat pe specii şi lungimi, astfel că întreg tariful lemnului de lucru cuprinde 774 de poziţiuni.

 

Tariful preţului lemnului de foc prevede sortimentarea lemnului în : lobde, merei, buturugi ciotoroase, putregai, crăci şi vreascuri şi lemn de rădăcine cu subclasificaţii pe categorii de situaţii şi specii, astfel că întreg tariful pentru toate ocoalele silvice cuprinde 321 poziţii.

Tariful acesta de preţuri îl expunem în anexă cu arătarea preţurilor în anul 1930 când criza lemnului începuse deja.

 

 

8). Preţul lemnului. Evoluţia şi variaţiile sale.

 

Dela primele începuturi de valorificare a lemnului fie pentru producerea potasei în ocoalele situate în zona transportului pe uscat, fie pentru export la Galaţi în pădurile din bazinul Bistriţei, care în ambele împrejurări se făcea cu preţuri infime, valoarea lemnului a sporit treptat cu variaţii mai mult sau mai puţin importante, până ce la finea secolului trecut, preţul ce se obţinea de către Fond pentru vânzările de lemn s-a apropiat de preţul lemnului pe piaţa internaţională.

Acest preţ s-a putut forma numai pe măsura punerii în valoare a domeniului forestier prin înfiinţarea mijloacelor de transport şi anume căile ferate normale locale şi o reţea complectă de drumuri forestiere de tot felul care străbate pădurile şi se racordează la căile publice de transport.

Având în vedere marea diversitate a condiţiunilor în cari se găsesc pădurile Fondului pe întreg teritoriul Bucovinei fapt ce rezultă atât de evident şi din împrejurarea sus expusă că numai pentru lemnul de lucru tariful de preţuri cuprinde 774 poziţii – evoluţia preţurilor ce a putut obţine Fondul pentru produsele sale lemnoase este diferită pentru lemn de lucru şi lemn de foc precum şi pentru fiecare regiune în parte.

 

Pentru lemnul de lucru, urcarea preţurilor în mod mai apreciabil s-a manifestat mai întâiu pentru ocoalele din bazinul Bistriţei deodată cu deschiderea drumului de plutărit la Galaţi, dar curba de ascensiunea preţului era încă mult influenţată de condiţiunile de nesiguranţă de pe atunci în cari se făcea transportul lemnului pe calea apei.

Ceva mai târzie, însă mai fermă este tendinţa de urcarea preţurilor pentru ocoalele transportului pe uscat. Factorii determinanţi în formarea preţurilor au fost aici : desvoltarea şi starea instalaţiunilor de transport, starea industriei fabricelor de cherestea şi concurenţa.

Mai ales cu începere din anul 1898 – începutul fazei a treia în evoluţia gospodăriei Fondului – cu ocazia încheerii unei serii de noui contracte de exploatare pe termene lungi, concurenţa trezită de acum aproape inexistentă până atunci – a determinat o urcare mai apreciabilă a preţului lemnului.

 

Alţi factori hotărâtori în formarea preţului lemnului rezidă în felul vânzărilor. Curba preţurilor pentru materiale lemnoase vândute prin contracte de exploatare de lungă durată are un mers mai mult sau mai puţin orizontal, sau ascensiune foarte lentă, pe când la vânzările prin licitaţie de produse fasonate în regie şi scoase la drumuri de transport, s-a obţinut întotdeauna un preţ pe tulpină cu mult mai ridicat fiind el rezultat întotdeauna din libera concurenţă. Vânzările în loturi mici au stimulat în mod special concurenţa unui important număr de cumpărători mici.

Din diagrama (aici anexată) asupra reprezentării grafice a mersului preţului lemnului de lucru din anul 1842 din ocoalele de plutărit respectiv din anul 1868 pentru ocoalele cu transport pe uscat, până-n prezent, se arată că preţul de 0,54 – 0,64 coroane de m3 cât se putea obţine pe atunci, a crescut relativ în mod lent până-n anul 1898 până la cca. 2,50 cor. de m3.

Dela această dată începe o urcare mai repede deoarece instalaţiunile de transport construite de Fond începuse deja a-şi da roadele. Această perioadă durează 10 ani.

 

Cu începerea anului 1908 la expirarea contractelor decenale şi încheerea unei noui serii de contracte, preţul lemnului întră într-o fază de ascensiune vertiginoasă, atingând cifra medie de cca. 13 coroane de m3 în anii 1912 şi 1913, ca efect al înzestrării pădurilor cu instalaţiuni de transport şi graţie concurenţei.

Este de remarcat că lemnul din ocoalele de plutărit având în general un preţ mai inferior decât cel din pădurile transportului pe uscat, nu este antrenat decât în mică parte în această mişcare de mare ascensiune a preţului.

Materialul despicabil pentru draniţă şi şindrilă avea încă dela mijlocul secolului trecut ceva mai multă căutare şi se vindea cu 1,40 – 5,40 coroane de m3.

 

Lemnul de stejar din ocoalele de şes avea încă dela anul 1848 suficientă căutare şi se vindea pe atunci cu 4,50 cor. de m3 iar în anul 1898 se vindea deja cu 10,80 cor. de m3. În anii 1899 şi 1900 s-a obţinut pentru lemn de stejar din ocolul silvic Jucica deja 14,82 cor. de m3 ca preţ pe tulpină.[1]

Lemnul de foc din pădurile din vecinătatea oraşelor a căpătat valoare de vânzare încă mai de timpuriu decât lemnul de lucru. În anul 1829 se vindea un ster lemn de foc fasonat la cioată în ocolul silvic Revna cu cca 1,00 coroane. Preţul aceluiaş lemn pe piaţa Cernăuţiului era atunci de cca. 1,84 cor.

După cum se expune în diagrama 3 preţul lemnului de foc a crescut de atunci succesiv. Curba preţului lemnului în pădure nu prezintă decât foarte puţine fluctuaţii, pe când preţul lemnului pe piaţa Cernăuţilor varia mai adese dela an la an, fiind în funcţiune de cererea mai mare sau mai mică. În iernele geroase se urca considerabil, pentru a scădea în cele mai puţin friguroase sau dacă se aruncau prea mari cantităţi de lemne pe piaţă.

 

Cu începerea anului 1882 datorită intensificării transporturilor piaţa Cernăuţiului a început a se aproviziona şi cu lemn de foc adus cu calea ferată în regiunea muntoasă precum şi cu cărbune. Piaţa fiind astfel aprovizionată în mod mai constant s-a stabilizat mai mult sau mai puţin preţul combustibilului. Încă prin anul 1895 preţul lemnului de foc pe piaţa Cernăuţiului s-a stabilizat la cca. 7.20 coroane. Acest preţ s-a menţinut cu puţine variaţiuni până înaintea războiului mondial.

După războiu, deprecierea valutei a cauzat cele mai mari fluctuaţiuni în preţul lemnului de foc.

Expunem la pag. 468 un tablou asupra preţului lemnului de lucru şi de foc efectiv obţinut din toate vânzările (în anii 1910-1933/34). Diagramele 1 şi 2 reprezintă în mod grafic mersul preţului în acest interval de timp.

 

TABLOU

cu media preţurilor obţinute efectiv în anii 1910 – 1933/34 din vânzarea lemnului

pentru toate pădurile Fondului fără deosebire de specie şi categorie de valoare şi de felul vânzării

 

 

Dacă mai luăm în considerare şi reprezentarea grafică a preţului mediu pentru lemn de lucru de răşinoase realizat în vânzările făcute pe bază de licitaţii şi contracte, se desprind următoarele concluziuni :

Faţă de mersul destul de regulat al preţului lemnului cu tendinţă de continuă urcare înainte de războiu, iese în evidenţă marile fluctuaţiuni ale preţului în timpul de după războiu.

Deodată cu deprecierea valutei de după războiu, s-a prăbuşit şi preţul lemnului. Faţă de preţul mijlociu de 9,19 coroane obţinute de Fond din toate vânzările de lemn de lucru în anul 1913, în anul 1919 preţul cade la 2,03 lei aur sau 12,50 lei hârtie.

 

Preţul lemnului de foc, nici pe departe nu suferă asemenea mari fluctuaţiuni. El cade dela 2,12 cor. în anul 1913 la 0,64 lei aur sau 3,96 lei hârtie în anul 1919. Manifestă o tendinţă continuă de urcare până-n anul 1928 când atinge aproape valoarea antebelică pentru a cădea apoi în anii de criză 1929 – 1932 manifestând apoi tendinţa de urcare cu începerea anului 1933.

Din comparaţia diagramelor 1 şi 2 de o parte cu diagrama 4, reesă că preţul mediu al lemnului de lucru în anii 1919 – 1927 obţinut de Fond din vânzările ce le-a făcut este grav influenţat şi grevat de contractele de exploatare pe lungă durată cu preţuri mici, la cari Fondul a pierdut în acest interval de timp cca ½ miliard lei cum am arătat în altă parte.

Abia din anul 1927, prin lichidarea contractelor, oneroase se înregistrează o simţitoare urcare a preţului mediu obţinut din toate vânzările ş.a. preţul mediu obţinut se urcă dela 2,96 lei aur de m3 în anul 1926 la 4,65 lei aur de m3 în anul 1927 la 6,66 lei de m3 în anul 1928, atingând cifra maximă de 7,31 lei aur de m3 faţă de 7,67 cor. cât a fost în anul 1913.

 

Curbele preţurilor medii de fapt realizate din toate vânzările şi calculate prin divizarea sumelor încasate prin cantităţile de materiale vândute (diagramele 1 şi 2) cu un maxim de 388 lei hârtie în anul 1929 pentru lemnul de lucru sunt încă departe de a atinge preţurile realizate în mediu din vânzările prin licitaţie (diagrama 4) la cari s-au realizat preţuri medii maxime de 550 lei în ocoalele cu transport pe uscat şi 500 lei de un m3 în ocoalele cu transport pe apă.

Motivele pentru cari preţurile medii de fapt realizate pentru întreaga cantitate lemnoasă de fapt vândută sunt cu mult mai joase decât cele medii realizate din vânzările principale la licitaţie sunt următoarel0r:

 

a). Până-n anul 1927 s-au executat vânzări importante pe bază de contracte oneroase pe lungă durată.

b). Fondul vinde anual apreciabile cantităţi de materiale lemnoase cu preţ redus sub titlu de ajutor la sinistraţi, văduve, invalizi, etc.

c). Importante cantităţi de materiale lemnoase se cedează gratuit sub titlu de competinţa mănăstirilor şi parohiilor, respectiv se dau cu un preţ mai redus slujbaşilor eparhiei şi ai Fondului.

 

În anii 1927 – 1929 preţurile realizate din vânzări de materiale au întrecut cu mult chiar şi cele mai bune preţuri realizate în anii 1912 – 1913 înaintea războiului. Atunci, se obţinea ca preţ maxim până la 14,00 cor. de 1 m3 lemn de lucru esenţă răşinoase faţă de preţuri până la 620 lei obţinute în anul 1928, ceea ce corespunde la 19,64 lei aur calculat după cursul leului la bursa din Zuerich. După epoca de excelentă conjunctură din anii 1927 – 1929 a urmat prăbuşirea preţurilor din anii 1930-1932. Această prăbuşire de preţuri este fără precedent în gospodăria Fondului după cum se arată în diagrama 4.

Dacă căderea preţului lemnului în anii 1919 – 1922 (în valută aur) se datoreşte şi deprecierii monedei hârtie şi nu a fost atât de mult simţită tocmai din cauza marei fluctuaţiuni a monedei naţionale, prăbuşirea preţului în anii 1930 – 1932 s-a întâmplat într-un timp de stabilitate deplină a monedei şi atinge de astă dată chiar însăşi numai valoarea lemnului şi datorită rapidităţii cu care a intervenit, a fost de natură să sdruncine din temelie gospodăria Fondului, de o construcţie atât de temeinică.

 

Din comparaţia diagramelor 1 şi 2 mai tragem în fine concluziunea că variaţia preţului lemnului în anii 1919 – 1934 exprimat în valută hârtie este cu mult mai accentuată decât variaţiile aceloraşi preţuri transformate în valută aur.

Un fapt deosebit de important este constituit de împrejurarea că valoarea şi preţul lemnului de foc au o stabilitate cu mult mai mare decât valoarea şi preţul lemnului de lucru.

Curba mersului preţului lemnului de foc nu are nici ascensiunile dar nici căderile brusce ale preţului lemnului de lucru şi datorită faptului că cca.36% în mijlociu pentru perioada 1919 – 1933 din producţie este lemn de foc, nici preţul mijlociu al întregei producţii de material nu are variaţiunile mari ale preţului lemnului de lucru.

Curba preţului mijlociu pentru lemn de foc serveşte drept regulator şi micşorează fluctuaţiunile.

 

Încasările din lemn de foc sunt mult mai constante, fapt deosebit de important şi bine apreciat în timp de criză, cum este criza cea recentă, unde încasările din vânzarea lemnului de foc au întreţinut în mod foarte activ veniturile Fondului.

După preţurile minime din anul 1932, prin înviorarea pieţei lemnului şi o cerere mai activă intervenită în anul 1933 preţul lemnului capătă din nou un mers ascedent.

Ascensiunea preţurilor se menţine şi în anul 1934.

*

*

[1] F. Czech. – Rezumat asupra gospodăriei silvice în pădurile Fondului.; E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und Ihre Industrien

[2] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und Ihre Industrien.

[3] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und Ihre Industrien.

[4] Se socoteşte pentru 300 zile de lucru anual, cu 24 ore ziua de lucru.

[5] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und ihre Industrien


Comments are closed