Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (IV) | Dragusanul.ro

Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (IV)

Imagini din Codrii Seculari de la Slătioara – foto: Dr. ing. Ion Barbu

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

CAPITOLUL IV

 

                                   AMENAJAREA PĂDURILOR

 

  1. Istoricul şi evoluţia lucrărilor de amenajare

  

            Lucrările sistematice de amenajarea pădurilor în Bucovina nu sunt de dată prea veche, deoarece nici exploatările în stil mai mare nu s-au făcut decât relativ târziu când populaţia a devenit mai deasă şi Bucovina a fost adusă în circuitul comerţului lemnos internaţional prin construirea căii ferate publice Leov – Cernăuţi – Iaşi în anul 1867.

 

Scurt timp după ocuparea Bucovinei de către fostul imperiu Austro-Ungar, acesta şi-a format aici o proprietate de păduri prin punerea stăpânirii pe pădurile domneşti şi a celor pentru care nu s-a anunţat nici un proprietar.  Aceasta s-a făcut în anul 1782.

 

În special în judeţul Câmpulung şi-a creat statul un vast domeniu forestier care cum am arătat a fost apoi cumpărat de Fond în anul 1870.

 

Încă în anul 1782 generalul Enzenberg a adus în Bucovina colonişti nemţi pentru instalarea cărora s-a ivit necesitatea de a se face oarecare exploatări mai întinse de păduri pentru procurarea lemnului necesar clădirilor.

 

În acest scop, numitul general a adus atunci în Bucovina primii silvicultori şi anume 2 brigadieri silvici care aveau însărcinarea să supravegheze şi să îndrume exploatările după anumite norme.

 

În anul 1785 statutul Austro – Ungar a decretat pentru pădurile din Bucovina un regulament silvic care era în vigoare pentru Galiţia încă în acelaşi an în Bucovina un brigadier silvic pentru Iacobeni unde începuseră exploatări miniere, un brigadier silvic în Câmpulung , un pădurar în Putna şi unul în Vatra Dornei.

În anul 1786 a fost numit un administrator silvic (Oberforester) cu sediul în Cuciurul Mare căruia îi erau încredinţate spre administrare toate pădurile Fondului cu excepţia domeniului din Rădăuţi care a fost arendat armatei.

 

Aceştia au fost primii  silvicultori în Bucovina şi odată cu venirea lor au luat aici fiinţă şi primele planuri elementare de exploatare.

În timpul de la 7 februarie până la finele lui aprilie 1786 brigadierul silvic Florian Muentzger din Iacobeni a împărţit pădurile de acolo ce s-au pus în exploatare în parchete pentru a pune stavilă exploatărilor cu caracter de devastare ce începuseră acolo în scopul satisfacerii necesităţilor de lemn a coloniştilor nemţi pentru construirea locuinţelor şi exploatărilor miniere.

 

Administraţia Pădurilor Fondului şi ale Statului[1] şi-a mutat sediul încă în anul 1794 din Cuciurul Mare la Cernăuţi şi în acelaşi timp şi-a dezvoltat şi întărit organizaţia prin aducerea de noi silvicultori de toate categoriile în Bucovina. In urmare au emanat de la această administraţie forestieră centrală multe instrucţiuni către organele forestiere subordonate care reglementau exploatările, modul de efectuare şi paza regenerărilor artificiale, curăţiri etc. în mod potrivit cu principiile de silvicultură din acel timp.

 

Astfel de instrucţiuni sunt : Regulamentul No. 1793 din 11 mai 1798 adresat de către inspectorul silvic superior al administraţiunii regale a pădurilor Statului din Galiţia către silvicultorul superior comercial (Cameral – Oberforster) din Kuti care era însărcinat cu inspecţia pădurilor  din Bucovina; apoi instrucţiunea confirmată cu decretul camerei Curţii No. 2279 din 18 ianuarie 1810 destinată pentru silvicultorii superiori (Oberfoerster) care erau însărcinaţi în acel timp cu supravegherea ocoalelor compuse pe atunci din cât mai multe brigăzi (Reviere) ce erau administrate pe bază de instrucţiuni speciale.

 

Pe la finele secolului XVIII mai ales s-au depuse stăruinţe mari din partea administraţiei forestiere superioare, care pe atunci îşi avea – cum am amintit la cap. I – sediul în Galiţia, în vederea amenajării şi ridicării în plan a pădurilor şi pentru a introduce o exploatare sistematică şi regulată în pădurile Fondului şi ale Statului.

 

Desigur că aceste mari sforţări pe terenul silviculturii în Bucovina ar fi fost de natură să accelereze şi mai mult amenajarea pădurilor, dacă nu s-ar fi ivit în calea activităţii şi multiplele piedici din care cele 3 principale sunt : Situaţia politică tulbure şi nesigură de pe atunci, Lipsa de personal instruit de gestiune şi de pază şi, în fine, Lipsa  debuşeului pentru lemn faţă de marea bogăţie a Carpaţilor în întinse păduri virgine.

 

Acelor sforţări se datoresc multe lucrări de amenajament şi anume ridicările în plan începute în anul 1792 pe domeniul Rădăuţilor, un operat de ridicare în plan şi amenajare a moşiei Coţmani din anul 1807 precum şi alte lucrări geodetice şi  cartografice.

Din aceste timpuri a rămas în păstrarea administraţiei Fondului până astăzi o veche hartă a Bucovinei din anul 1813 pe scara 1 : 288.000. Ea este intitulată: „Charte der Bukowina gezeichnet in Iahre 1813 durch der Cameral Forst Ingenieur Prosch”.

 

Harta reprezintă relieful terenului prin haşuri şi conţine împărţirea domeniilor Fondului în următoarele oficii (Oberforstaemter) :

 

  1. Oficiul silvic (Oberforstamt) Cozmeni
  2. „ „             „                Ilişeşti

III. „          „             „                Câmpulung

 

Aceste oficii sunt subîmpărţite în unităţi denumite „Herschaft” care la rândul lor se subîmpart în unităţi numite Reviere.

În anul 1816 s-a început cu întocmirea hărţilor pentru toate pădurile Fondului ridicate în plan şi din anul 1818 s-a termit această lucrare.

Toate planurile originale din anii 1807 – 1888 se păstrează încă ca documente în arhiva Fondului.

În urmare, pe baza lucrărilor de ridicare în plan s-au întocmit  în anii 1820 – 1821 primele lucrări de amenajare pentru pădurile de şes şi coline din jurul Cernăuţilor, actualele ocoale silvice Jucica, Revna, Codrul Cozminului, Cuciurul Mare şi Pătrăuţi de lângă oraşul Suceava.

 

Pe vremea aceea însă cum am arătat, nu erau încă deschise pentru lemnul din Bucovina pieţele de mare consum şi nici măcar în pădurile din vecinătatea Cernăuţilor – capitala Bucovinei, desfacerea produselor lemnoase nu era mare aşa încât prescripţiunile şi prevederile amenajamentului cu privire la exploatări nu se putea realiza.

Din acest motiv pare să se fi ivit atunci o stagnaţiune mai îndelungată în activitatea întocmirii amenajamentelor.

Abia pe la jumătatea secolului trecut s-au întocmit lucrări de amenajament mai complete, cu multă minuţiozitate atât în executarea lucrărilor geodetice şi topografice de ridicări în plan cât şi de taxare. Ele s-au întocmit după metoda efectaţiilor permanente cu posibilitatea pe suprafaţă.

 

Însă şi aceste lucrări destul de complexe sunt lipsite de continuitatea necesară cum de altfel aceasta este caracteristică şi amenajamentelor din alte părţi ale Carpaţilor decât din Bucovina, probabil din aceleaşi cauze comune ca lipsa debuşeurilor pentru lemn şi situaţia politică neliniştită.

Nici decretarea instrucţiunilor de amenajament austriace din anul 1856 pentru pădurile ţării nu a putut aduce o activitatea mai intensă în această direcţie lipsind încă deocamdată necesitatea amenajamentelor prin lipsa debuşeurilor. Afară de aceasta, erau tocmai pe atunci în curs de executare lucrări mai urgent necesare şi anume răscumpărarea servituţilor.

 

O excepţie formează numai întocmirea amenajamentului pădurii Coţmani în anii 1866 şi 1867. Acest operat este o lucrare foarte exactă atât în ce priveşte operaţiunile geodetice şi topografice de ridicare în plan cât şi cu privire la operaţiunile de taxare care s-a făcut atât prin inventarierea arboretelor în întregime cât şi prin pieţe de cubaj şi tarife locale de cubaj. Metoda aplicată în acest amenajament este cea a serviciului cameral austriac, reprezentând astfel o muncă însemnată.

După întocmirea acestui amenajament a intervenit din nou o pauză care ţinu până în anul 1875 când a intervenit reorganizarea radicală a administraăţiei Fondului cum am arătat la capitolul I după un sistem propriu aplicat şi în celelalte provincii din fosta monarhie Austro – Ungară încă din anul 1873 pentru pădurile Statului şi cele ale instrucţiunilor publicate. Acest nou sistem de organizare a înfiinţat un serviciu special de amenajarea pădurilor care a desfăşurat de atunci o activitate foarte rodnică în amenajarea pădurilor.

 

Anul 1875 înseamnă prin urmare cel mai de seamă moment de tranziţie în istoria amenajării pădurilor din Bucovina.

În mersul evolutiv al lucrărilor de amenajare ce au început în anul 1875 cu toate intensitatea, se deosebesc mai multe perioade de activitate, caracterizată fiecare prin instrucţiunile speciale de amenajare ce erau în vigoare[2] .

Perioada care cuprinde timpul de la 1875 – 1883 inclusiv este caracterizată prin aplicarea Instrucţiunilor de amenajare pentru pădurile din Carpaţi, care conţin anumite norme speciale specifice din Carpaţi şi diferă de la normele în vigoare pentru celelalte păduri din fosta monarhie Austro – Ungară. In această primă perioadă s-au amenajat 116,690 ha adică aproape jumătate din pădurile Fondului şi anume s-au amenajat în mijlociu câte 14.586 ha anual parte definitiv parte în mod provizoriu şi în primul rând pădurile din regiunea de şes şi coline.

 

În aceste păduri ridicările în plan de detaliu ale porţiunilor mai mici au fost executate cu planşeta şi cu busola topografică iar drumurile mai lungi s-au executat cu teodolitul. In regiunea muntoasă ridicările în plan s-au făcut prin triangulare.

Perioada II-a de activitate cuprinde intervalul de timp între anii 1884 – 1890 şi se caracterizează lucrările atunci executate prin anumite simplificări a instrucţiunilor de amenajare austriace, ce s-au decretat cu ordinul Ministerului de Agricultură No. 373 din 9 iunie 1883.

Aceste simplificări se referă atât la operaţiunile de ridicare în plan cât şi la cele de taxare şi determinarea posibilităţii şi s-au redactat în instrucţiuni speciale.

Prin aplicarea acestor instrucţiuni simplificate de amenajament s-au amenajat în această perioadă de activitate şi restul pădurilor Fondului parte definitiv şi parte prin amenajamente provizorii. In total s-au amenajat în această perioadă 169.076 ha, deci câte 24.153 ha anual în mijlociu.

 

În perioada III-a ce a urmat şi care a durat până în  anul 1914 la izbucnirea războiului mondial s-a făcut revizuirea amenajamentelor mai vechi şi s-a continuat cu întocmirea amenajamentelor definitive pentru acele păduri ce aveau amenajamente  provizorii. Lucrările din această perioadă sunt caracterizate prin o mai mare perfecţiune şi minuţiozitate decât cele din perioada precedente. Ridicările în plan se bazează pe triangulaţie, determinarea volumelor arboretelor se face cu mai mare precizie şi în general prin gradul de perfecţiune şi precizie cu care se lucrează, metoda adoptată se apropie din ce în ce mai mult de metodele de lucru aplicate la pădurile din restul monarhiei Austro – Ungare cu silvicultură înaintată, aşa că chiar de la începutul secolului amenajamentele pădurilor Fondului au  devenit  ireproşabile şi de fapt servea ca exemplu şi model de lucrări perfecte chiar pentru condiţiile din vest unde silvicultura este veche şi perfecţionată.

În timpul de la 1891 – 1898 s-au amenajat definitiv şi din nou, precum şi s-au revizuit amenajamentele pentru suprafaţa de 154.068 ha sau câte 19.258 ha anual.

Administraţia Fondului a făcut mari sacrificii băneşti pentru amenajarea pădurilor şi aplicarea amenajamentelor pe teren, determinarea şi fixarea cu semne durabile şi deschiderea liniilor de amenajament şi a hotarelor.

 

Considerate lucrările de amenajare în ansamblul lor în anii 1875 – 1900 în care răstimp s-a amenajat parte definitiv, parte prin amenajamente provizorii şi parte s-au făcut revizuiri de amenajament pe suprafaţa totală de circa 470.000 ha respectiv câte aproape 20.000 ha anual, precum şi considerând că toate lucrările de amenajări şi revizuiri s-au şi aplicat pe teren efectiv, trebuie să recunoaştem că aceasta este o prestaţie deosebită în domeniul lucrărilor de amenajament, dacă mai considerăm şi enormele dificultăţi de lucru din acel timp în pădurile în mare parte încă virgine de la munte, pentru care nu existau nici hărţi, nici hotare sau altfel de linii fixate pe teren şi deosebit de aceasta Fondul nici nu avea pe atunci un serviciu de amenajare cu personalul atât de numeros şi gata format.

Abia după anul 1900 condiţiile de lucru au devenit mai uşoare prin întocmirea hărţilor ocoalelor silvice şi formarea de personal specializat şi experimentat, S-a continuat cu întocmirea amenajamentelor definitive şi revizuirea celor gata întocmite şi în curs de aplicare, căci revizuirile pentru fiecare amenajament se fac în mod periodic şi regulat tot la 10 ani.

 

Prin războiul mondial lucrările de amenajare au fost întrerupte timp de 6 ani, din cauză că Bucovina a fost în mod permanent în câmpul de luptă al armatelor beligerante.

După război au fost reluate lucrările, însă cu mari dificultăţi şi pierderi deoarece pentru multe din ocoale hărţile au fost distruse şi în multe ocoale pădurile au suferit mari devastări, şi s-a impus necesitatea de a ridica în plan din nou întinse suprafeţe cu foarte multe detalii. Operaţiunile ridicărilor în plan de detaliu au fost mult îngreunate prin faptul că în timpul războiului s-au pierdut semnele multor puncte de triangulaţie, semne de hotare şi de linii de amenajament.

Ultimele amenajamente definitive s-au întocmit în anii de după război pentru ocoalele Straja, Falcău şi Brodina (în anul 1931).

 

În prezent, lucrările de amenajare constau în revizuirea periodică tot la 10 ani a amenajamentelor şi se întocmesc în fiecare au operatele de revizuire tot pentru 3 ocoale silvice.

În anul 1898 suprafaţa pădurilor Fondului amenajate era de 233.634 ha şi anume :

Tratamentul codrului parte cu tăieri rase parte cu tăieri succesive cu revoluţia de 80 ani în pădurile de câmpie şi coline de fag se aplica pe suprafaţa de 2.841 ha.

Tratamentul codrului cu tăieri rase şi parte cu tăieri succesive cu revoluţia de 100 ani tot în păduri de câmpie şi coline pe suprafaţa de 22.446 ha.

Tratamentul codrului cu tăieri rase şi revoluţia de 120 ani cea mai mare parte a pădurilor de munte pe suprafaţa de 207.638 ha.

În tratament grădinărit 263 ha.

În tratamentul crângului simplu 356 ha.

 

Natural  că în bătrânele păduri cvasi virgine de la munte vârsta de exploatare era cu mult peste vârsta de revoluţie adoptată. In pădurile de la câmp şi coline unde s-a dat din ce în ce culturii stejarului o extensie tot mai mare, s-a ridicat revoluţia pentru această esenţă la peste 100 ani reducându-se concomitent revoluţia pentru fag.

Încă prin anul 1898 s-a impus ideea de a se înlocui pe cât posibil şi la munte tăierile rase prin un tratament cu tăieri succesive, fără însă ca să existe pe atunci vreo necesitate imperioasă pentru asemenea transformări.

 

În pădurile de câmpie şi coline însă tratamentul tăierilor rase a fost înlocuit cu tratamentul tăierilor succesive, astfel că astăzi situaţia se prezintă în modul următor :

 

a) Regimul crângului simplu cu revoluţie de 30 ani 24 ha

b) Codru grădinărit 28 ha

c) Codru cu tăieri succesive cu revoluţie de 80 ani pe 21 ha

d) Codru cu tăieri succesive cu revoluţie de 100 ani pe 701.25 ha

e) Codru cu tăieri succesive cu o revoluţie de 120 ani 628.14 ha

f) Codru cu tăieri rase cu revoluţie de 120 ani 370.15 ha

g) Pădure neamenajată ocupată de comunele Ostriţa şi Negrileasa 36 ha

Suma             231.321.63 ha

 

 

Rezervele de arborete bătrâne erau în trecut foarte mari. Încă în anul 1897 L. Dimitz[3] arăta că masivele bătrâne de peste 120 ani ocupă 116.592 ha faţă de suprafaţa normală de 33.221 ha, deci cu 83.371 ha mai mult.

Pe atunci s-a impus un principiu de bună gospodărie de a înlocui acele arborete bătrâne fără creştere în volum sau în valoare, cu arborete tinere cu creştere activă şi o mai mare putere de producţie. De aceea, amenajamentele vechi au prevăzut spre exploatare cantităţi mai mari decât creşterea anuală.

Această depăşire permisă a posibilităţii normale a fost însă condiţionată de următoarele 3 consideraţiuni : 1) ca regenerarea, fie ea naturală sau artificială să se efectueze în aceeaşi măsură cu mersul exploatării, adică conservarea pădurii să fie neapărat asigurată, 2) ca preţurile obţinute pentru material lemnos să fie corespunzătoare şi astfel amăsurat încât eventuale sporiri a preţului lemnului să nu întreacă pierderile creşterii, adică preţurile obţinute să întreacă valoarea capitalizată cu dobândă compusă a materialului lemnos, 3) şi în fine ca raportul susţinut să  nu sufere prea mari perturbaţiuni.

 

Aceste norme s-au fixat ca principii de bază în gospodăria Fondului de pe atunci şi nu după puţine proiecte şi idei contradictorii, având în vedere că se insista mult şi cu ideea exploatării tuturor arboretelor seculare cu creşterea şi consistenţa slabă pentru a le înlocui cu arborete tinere, cu creşterea viguroasă.

A învins însă principiul conservativ, de a păstra cu grijă rezervele bătrâne, zestrea vechilor generaţii,   şi a nu le consuma decât succesiv deoarece nu se poate prevedea cum s-ar regenera eventualele întinse parchete pe suprafeţe continue şi excesiv de mari; afară de acestea, nici nu este admisibil de a inunda piaţa lemnului cu prea mari cantităţi de lemn.

În special administrarea averii unei instituţii publice ce are de îndeplinit obligaţii şi sarcini publice, impune o  gospodărie cu deosebită precauţie, spirit de prevedere şi ridicarea principiului permanenţei producţiei la rangul de dogmă.

 

 

  1. Consideraţii asupra tratamentelor aplicate în trecut

 

            Cu privire la tratamentele aplicate pădurilor Fondului, este de menţionat că în decursul timpului ideile şi părerile asupra utilităţii şi eficacităţii diferitelor metode de tratament nu au fost aceleaşi, ci practica silviculturii şi amenajamentului s-a  orientat după ideile preconizate de ştiinţa silvică în diferite timpuri.

Cele mai multe schimbări a suferit tratarea pădurilor de la şes şi coline, care fiind situate în regiuni mai bine populate au fost  mai de timpuriu supuse la exploatări mai intensive pentru lemn de foc.

Amenajamentul[4]  întocmit în anul 1821 pentru pădurile ocolului silvic Revna preconizând regimul codrului cu metoda parchetaţiei şi revoluţia de 100 ani a fost modificată încă în anul 1830 prin reducerea revoluţiei la 40 – 50 ani cu scopul de a urca veniturile.

 

Conform acestui nou plan, tăierile s-au extins peste întreaga pădure în tratamentul codrului cu tăieri succesive. Acestea au avut drept consecinţă stârpirea stejarului şi degradarea pădurii. Arboretele dintr-o singură clasă de vârstă pe care le găsim astăzi pe mari întinderi de sute de hectare, sunt o consecinţă a acelei modalităţi de tratament.

După un timp a fost părăsit şi acest nou tratament pentru a introduce regimul crângului; apoi s-a mai făcut şi o încercare de a trece la regimul crângului compus. Schimbările acestea au creat în pădurile respective o situaţie tristă şi îndepărtată de starea normală.

Suprafaţa ocupată de stejar – esenţa principală în timpurile acele vechi – a fost mult redusă prin tăieri contrarii scopului şi prin neexecutarea plantaţiilor. Localităţi care erau populate înainte de vreme cu stejar, astăzi sunt ocupate exclusiv cu carpen. Astfel,  în trupul Cozmeni se afla odinioară în arborete pure iar astăzi a cedat mult carpenului.

 

Dacă s-ar fi aplicat strict modalitatea de tratament al codrului cu tăieri rase cu împărţirea pădurii în parchete în timpul întregii revoluţii amenajamentului din anul 1821, pădurea ar fi fost cruţată de multiplele degradări ce le-a suferit.

Pe de o parte încercarea de a obţine venituri cât mai mari şi pe de altă parte poate şi curentele de pe atunci de a introduce noi sisteme de amenajare erau cauza că administraţia s-a abătut de la tratamentul prevăzut în amenajamentul din anul 1821 şi a aplicat alte sisteme, unul după altul, fără a prevedea câtuşi de puţin urmările  rele ce se puteau produse, şi care de fapt n-au întârziat să se arate.

Până la anul 1879 nu s-a executat nici un fel de tăieri de ameliorare. Se conta până atunci numai pe regenerarea naturală şi nici nu s-au făcut oarecare îndrumări în vederea favorizării unei anumite esenţe, ci lucrul principal era pe atunci ca după tăiere solul să fie ocupat din nou de pădure, indiferent de specie.

Cât de departe suntem astăzi de principiile ce-l călăuzeau pe atunci pe silvicultor şi cât de mult a progresat silvicultura în mai puţin decât o revoluţie de codru.

 

În anul 1879 s-a întocmit amenajamentul definitiv al pădurilor Revna  cu 2 serii de exploatare în modalitatea de tratament al codrului cu tăieri succesive cu revoluţia de 100 ani în seria A şi 80 ani pentru seria B. De atunci s-a pus capăt tuturor experimentărilor. Totodată au început sforţări serioase în vederea măririi procentului stejarului şi pentru introducerea altor esenţe preţioase ca : frasin, paltin, ulm.

Pădurilor de pe malul stâng al Prutului formând ocolul silvic Jucica s-a aplicat până în anul 1850 (aproximativ) regimul codrului; de atunci înainte până la anul 1870 s-a aplicat regimul crângului simplu şi compus, când s-a făcut din nou conversiunea la regimul codrului. Aceste schimbări de regim au fost determinate de motive pur financiare.

Şi aici, amenajamentul definitiv din anul 1879 a pus capăt tuturor experimentelor prin introducerea regimului codru cu  tăieri succesive şi dând o deosebită atenţie sporirii stejarului şi a foioaselor preţioase.

 

Pentru pădurile ocoalelor silvice Codrul Cozminului, Cuciurul Mare şi Pătrăuţi pe Suceava care alimentează cu lemn oraşele Cernăuţi, Siret şi Suceava s-au întocmit  la fel în anul 1821 regulamente de exploatare cu modalitatea de tratament codru regulat cu revoluţia de 100 ani pentru arboretele de fag şi 120 ani pentru cele de stejar. Aceste regulamente însă nu s-au aplicat din cauza lipsei de personal cu pregătire necesară, astfel că exploatările se făceau parte prin extracţii grădinărite parte prin tăieri rase pe suprafeţe foarte mari iar tăierile depăşeau cu mult posibilitatea anuală. Consecinţa a fost că după câteva decenii s-a ajuns şi aici la aplicarea regimului de crâng simplu.

Amenajamentul definitiv din anul 1879 a pus capăt tăierilor dezordonate şi schimbărilor de tratament prin introducerea regimului codru cu tăieri succesive cu  revoluţia  de 80 – 100 ani şi conţinând prescripţii speciale pentru favorizarea stejarului şi altor esenţe preţioase.

 

Pentru pădurile ocolului silvic Ilişeşti în care în trecut se făceau numai extracţii grădinărite pentru satisfacerea consumului populaţiei locale care era dealtfel foarte redusă, s-a întocmit amenajamentul definitiv în anul 1883 prescriind regimul codrului cu tăieri rase şi regenerare artificială. Consumul lemnului s-a urcat considerabil cu începerea anului 1870 prin înfiinţarea căii ferate normale. Cu ocazia primei revizuiria amenajamentului în anul 1903 s-a introdus regimul codrului cu tăieri succesive şi regenerare naturală, care se practică până azi.

În celelalte ocoale de şes şi coline Frătăuţii Noi şi Vicovul de Sus care în timpul de la 1801 – 1870 erau arendate administraţiei militare în complexul denumit domeniul Rădăuţi evoluţia tratamentelor este similară, de la extracţii grădinărite neînsemnate la codru  cu tăieri succesive şi parte cu tăieri rase. In anul 1879 s-a întocmit un amenajament provizoriu care prevedea aplicarea regimului codru cu tăieri succesive. Amenajamentul definitiv din anul 1892 prescrie în anumite serii tratamentul codrului cu tăieri rase fapt determinat de executarea contractelor de exploatare.

Din cauză însă că tăierile rase au dat rezultate rele prin degradarea solului şi creare de dificultăţi în regenerarea parchetelor, cu ocazia revizuirii din anul 1906 s-a trecut la tratamentul tăierilor succesive pentru toate pădurile.

Făcând o privire generală asupra evoluţiei tratamentelor aplicate pădurilor de la şes şi coline constatăm că ele au evoluat de la extracţii grădinărite către codru cu tăieri succesive generalizat la toate pădurile, după ce au trecut – după împrejurările locale – în mod diferenţiat prin tratamente de crâng, crâng compus sau tăieri rase fără preocupare de speciile preţioase.

 

Pădurile din zona munţilor de asemenea au fost supuse în trecut la diferite tratamente potrivite condiţiilor economice de atunci şi perceptelor ce erau la baza amenajamentului şi  silviculturii cu privire la regenerarea pădurilor.

Deoarece exploatările mai mari au atacat relativ târziu complexele de păduri din regiunea muntoasă şi anume abia în jumătatea a doua a secolului trecut ele au fost mai cruţate de schimbări şi experimente ca cele din jurul centrelor de populaţie deasă.

In general, tratamentele au evoluat aici de la extracţii grădinărite la tăieri rase pe întinse suprafeţe cu tendinţa mai nouă în fine de abolirea tăierilor rase şi generalizarea din ce în ce pe cât posibil a tăierilor progresive cu regenerare naturală.

Înainte de a exista industria lemnului, exploatările se mărgineau în general numai la extracţii grădinărite pentru satisfacerea  consumului populaţiei locale – foarte redusă de altfel – în lemn de foc şi de construcţie pentru construirea şi întreţinerea gospodăriilor.

 

Aceste extracţii grădinărite se făceau numai în pădurile mai accesibile din vecinătatea satelor şi erau absolut neînsemnate pentru consistenţa pădurilor.

Numai în unele centre, de timpuriu încă asemenea  extracţii grădinărite au atacat mai puternic pădurile provocând chiar şi devastări în locurile cele mai accesibile prin extragerea completă a materialului mai valoros apt pentru despicături.

Astfel, se menţionează că exploatările miniere din Iacobeni, Cârlibaba şi Fundul Moldovei ale fraţilor Manz de Mariensee întrebuinţau mult lemn necesar fabricării cărbunelui de lemn pentru reducerea minereurilor de fier.

 

În munţii ocoalelor silvice Breaza şi Seletin unde se creşteau hergheliile Statului, se extrăgeau mari cantităţi pentru clădirile hergheliei. Exploatările hergheliei au lăsat urmele unei gospodării care în nici o privinţă nu corespunde cu regulile silvice. Arboretele bătrâne de molid au fost foarte mult rărite fără orice considerare, prin exploatarea celor mai buni şi frumoşi arbori. Acest fel de exploatări constituiau o adevărată risipă  de lemn, deoarece numai o mică parte din arborii doborâţi se fasona iar restul rămânea nefasonat pe loc. Exploatarea arborilor bătrâni pentru draniţă a lăsat în urmă mari goluri care s-au populat cu esenţe ordinare.

În alte locuri, se practica încă de la începutul secolului trecut exploatarea lemnului pentru transformare în potasă. Asemenea extracţii se făceau de asemenea fără nici o normă în pădurile cele mai apropiate şi uşor accesibile iar regenerarea era lăsată în seama naturii.

În general, golurile ce s-au ivit pe atunci s-au populat cu esenţe ordinare şi numai în parte cu răşinoase.

 

O situaţie specială în privinţa extracţiilor din trecut au pădurile din bazinul râului Bistriţa cu afluenţi, ce formează actualele ocoale silvice Dorna Candrenilor, Vatra Dornei, Cârlibaba şi Iacobeni. Din rapoartele domeniilor Statului Câmpulung, se constată că încă de la începutul secolului trecut negustori turci au cumpărat şi transportat pe Bistriţa spre Galaţi, Chilia şi Constantinopol materiale lemnoase de prima calitate pentru construirea de corăbii. Primele încercări de plutărit în regie proprie datează din anul 1814. Transporturile mari pe Bistriţa devenind din ce în ce mai rentabile, se făceau exploatări considerabile. Tăierile se făceau fără nici o normă din pădurile mai accesibile prin extracţii grădinărite, alegându-se numai arborii cei mai frumoşi cu trunchiuri bune pentru lemn de construcţie pentru corăbii.

În anii 1874 – 1883 în urma intensificării plutăritului, administraţia Fondului împreună cu firma Ch. Şi Ph. Goetz construieşte opusturi şi face  regularea căilor de plutărit prin înlăturarea tuturor obstacolelor.

În anul 1830 s-a făcut o împărţire sumară a suprafeţelor supuse exploatărilor, dar nu se ştie astăzi precis dacă şi cât timp au fost utilizate datele acelei împărţiri, deoarece nu se găseşte nimic din acele lucrări.

 

Abia atunci când comerţul lemnului a luat o dezvoltare mai mare şi firma Ph. Ch. Goetz & Comp. a încheiat cu administraţia Fondului un contract de exploatare mai mare, s-a dat mai multă atenţie exploatărilor, reglându-se tăierile prin amenajamente provizorii.

În ocolul silvic Cârlibaba cele mai multe din arborete sunt provenite din însămânţări naturale pe fost poieni care serveau ca păşune. Asemenea arborete poartă încă şi azi forma neregulată datorită originii lor.

Şi astăzi încă – molidul fiind aici în optimul său de vegetaţie – se poate vedea procesul cuceririi păşunilor de către molid prin instalarea seminţişurilor naturale.

După această perioadă a primelor extracţii executate fără nici o normă fie pentru exploatarea de lemn pentru potasă, fie pentru draniţă, sau exploatări pentru satisfacerea necesităţilor miniere, fie în fine pentru lemn de construcţie ce se plutărea pe Bistriţa la vale, care toate aveau caracterul de codru grădinărit sau tăieri rase neregulate pe mici porţiuni, a urmat prin anii 1880 – 1890 o nouă epocă datorită cererii mai mari de lemn de cherestea.

 

În vederea exploatărilor mai mari s-au întocmit primele amenajamente provizorii deocamdată, care aveau menirea să reglementeze exploatarea lemnului de cherestea pentru industria cherestelei ce lua atunci fiinţă, deodată cu punerea în funcţie a căilor ferate normale locale ce aveau menirea să ducă lemnul Bucovinei pe piaţa consumului internaţional.

Amenajamentul a trebuit să ţină seamă de condiţiile economice din acel moment şi a trebuit să consimtă la grele sacrificii pentru pădure, prin preconizarea exploatărilor rase pe întinse suprafeţe – uneori 1000 – 2000 ha –  aşa cum erau cerute de cumpărătorii antreprenori cu contracte de lungă durată. Pădurea a fost silită să aducă acest sacrificiu prin tăieri rase concentrate şi anticulturale.

Datorită condiţiilor staţionale favorabile din munţii Bucovinei, pădurile şi-au vindecat rănile; acele întinse parchete s-au regenerat parte pe cale naturală parte din însămânţări şi parte din seminţişuri preexistente şi parte din semănături făcute cu mâna.

 

Perioada sacrificiilor şi marilor parchete a fost însă de scurtă durată, căci încă pe la finele secolului trecut, se întocmeau amenajamentele definitive pentru toate ocoalele pe rând şi condiţiile fiind mai favorabile prin faptul că industria  lemnului devenise deja o realitate în Bucovina şi crea o concurenţă pe piaţa lemnului, şi pe de altă parte administraţia Fondului într-o foarte intensă campanie de construcţii înzestra pădurile cu reţele complete de căi de scoatere şi transportul lemnului, amenajamentele definitive abandonară sistemul suprafeţelor mari prin tăieri rase, preconizând exploatarea în parchete mici şi împrăştiate pentru a le regenera în parte cel puţin pe cale naturală prin însămânţare di lături în cazul tăierilor rase.

În regiunea munţilor inferiori se introducea din ce în ce tot mai mult tratamentul codrului cu tăieri progresive cu regenerare naturală. Chiar şi în regiunea munţilor superiori, pe locurile nepericlitate de vânt se preconizează regenerarea naturală prin tăieri progresive.

Înaintea tăierii de însămânţare se face mai întâi extracţia fagului şi a seminţişului preexistent pentru a favoriza însămânţarea răşinoaselor.

În toate regenerările este tendinţa manifestată de a evita arboretele pure, favorizându-se crearea de arborete amestecate, cu considerarea specială a esenţelor de valoare.

 

Progresarea regenerării naturale reiese clar din faptul că conform situaţiei din anul 1898 se trata în codru cu tăieri rase – cum am arătat înainte – peste 207.638 ha, pe când în situaţia actuală codrul cu tăieri rase se mărgineşte numai la 139.370 ha.

Această evoluare succesivă spre tratamente cu regenerare naturală este de altfel în spiritul orientării actuale a silviculturii moderne spre regenerare naturală, crearea de arborete amestecate, diminuarea din ce în ce mai mult a suprafeţelor tăierilor şi împrăştierea tăierilor cât mai mult posibil, principii, pe care amenajamentul pădurilor Fondului le ţine la înălţime. Aceasta este posibil prin faptul că pădurile Fondului sunt relativ bine dotate cu drumuri de scoatere şi transport.

In concluzie, tratamentele aplicate pădurilor Fondului au evoluat de la forme primitive necontenit din ce în ce mai mult spre tratamente preconizate de amenajamentul modern ce pune pădurile la adăpost de la orice risc.

 

 

  1. Posibilitatea şi producţia pădurilor

 

Amenajamentele Fondului se bazează în principiu pe posibilitatea mixtă pe suprafaţă şi volum după metoda unei unice afectaţii cu exploatarea fiecărui arboret la termenul exploatabilităţii, ţinând cont bineînţeles de principiile unei distribuţii normale a claselor de vârstă.

Dat fiind faptul că în trecut Fondul dispunea de un mare excedent al clasei de vârstă de peste 120 ani, şi posibilitatea a fost în trecut mai mare decât în prezent cum am arătat mai sus.

Amenajamentele vechi prevăd pentru deceniile de la finele secolului trecut o posibilitate de 3008 ha pentru produse principale, din care circa 350 ha revin însă pe rarişti şi goluri, faţă de o posibilitate normală – de 2031 ha cu considerarea unei corespunzătoare perioade de regenerare.

 

În anii 1918 – 1932 suprafaţa exploatată a variat între 1275 ha (în anul de criză 1931) până la 3105 ha în anul 1920 de unde rezultă o cifră medie anuală de 1755 ha.

Posibilitatea – prevăzută în amenajament – mijlocie pe volum pentru anii 1896/98 a fost de 1.269.000 m3 în care sunt cuprinse şi produsele intermediare. In această cifră nu este însă cuprins întreg volumul lemnos disponibil în suprafeţele prevăzute spre exploatare, ci numai lemnul ce de fapt se putea valorific din parchete, pe când lemnul mai inferior precum şi o parte din lemnul de foc s-a lăsat în afară de calcul.

Faţă de această posibilitate taxată şi prevăzută, a rezultat anual în medie în răstimpul celor 3 ani 1896/98 câte 918.000 m3 în cifră rotundă şi în anii următori s-a apropiat de 1.000.000 m3 anual.

Posibilitatea realizată a evoluat în trecut cu începerea anului 1862 de când s-au făcut înregistrări sigure, în modul următor :

 

 

Din această evidenţă rezultă cu privire la deceniile de dinainte de război următoarele:
Procentul lemnului de lucru a sporit  continuu de la 23% în perioada 1862 – 1871 la 59% apoi la 74% în perioada 1896 – 1898 şi finea perioada antebelică din cauza valorificării mai intense a lemnului de foc. Media anilor 1911 – 1913 este de 69%. Acest procent de lemn de lucru trebuie considerat ca cifră normală faţă de situaţia forestieră în Bucovina.
Volumul lemnului exploatat a sporit treptat de la 353000 m3 în anii 1862 – 1871 anual la 988000 m3 anual în perioada 1909 – 1911 deci cu 180% astfel că posibilitatea prevăzută în amenajament a fost aproape atinsă.

 

În anul 1923, lemnul de atins un procent maxim de 78% din lemnul exploatat.

Sporirea cantităţii exploatate în mod treptat se datoreşte  deschiderii succesive de noi debuşeuri pentru lemnul din pădurile Fondului. După construirea liniei ferate Leov – Cernăuţi – Iaşi şi concomitent prin punerea în exploatare a pădurilor din munţi prin construirea de mijloace de comunicaţie ca drumuri şi căi ferate forestiere.

Mărirea producţiei lemnului de lucru este a se atribui în parte unei mai raţionale exploatări în parchetele anuale prin crearea mereu crescândă a lemnului de lucru, dar mai ales faptului că producţia lemnului de răşinoase care este îndeosebi lemn de lucru a crescut considerabil prin înaintarea exploatărilor din ce în ce mai adânc în regiunea de munte unde sunt situate pădurile de răşinoase, prin construirea căilor ferate forestiere.

 

Producţia lemnului de foc a înregistrat un spor relativ mic, pentru motivul că în regiunea de munte nu se poate încă exploata în mod complet lemnul de foc mai ales cel de răşinoase, pe când producţia lemnului de lucru înregistrează sporuri considerabile.

Ce priveşte situaţia de după război, cifrele ne arată că în anii ce au urmat imediat după încheierea păcii, cererea de lemn  fiind foarte mare în vederea refacerii obiectelor distruse în timpul războiului, volumul materialului lemnos de lucru exploatat a crescut considerabil atingând un maxim în anul 1920.

Cantitatea totală exploatată s-a menţinut câţiva ani la circa 1.000.000 m3 anual, dar cu începerea anului 1927 a scăzut, reducându-se  la 573.000 m3 în anul 1931 care reprezintă un minim, dar cu începerea anului 1932, concomitent cu îmbunătăţirea pieţei lemnului prin o cerere mai activă, producţia creşte din nou spre a ajunge la posibilitatea fixată prin amenajament.

 

O altă caracteristică a producţiei în anii de după război, este o variaţie importantă a cantităţilor de lemn exploatate de la an la an, mai ales în timpul de la 1925 – 1926, ceea ce denotă lipsa de stabilitate în condiţiile de pe piaţa lemnului.

Proporţia claselor de vârstă reală în raport cu proporţia normală după situaţia din anul 1931 este următoarea :

 

Din acest tablou se constată că clasele de vârstă I, II şi VI au însemnat excedente.

Lipsurile claselor de vârstă III, IV şi V în cantitate totală de 59.974 ha nu se compensează în întregime cu surplusul arboretelor de peste 100 ani în suprafaţă totală de 38.931 ha. Surplusul  claselor de vârstă tinere 1 – 20 şi 21 – 40 ani este a se atribui exploatărilor şi devastările din timpul războiului.

Volumul lemnos s-a determinat pentru toate arboretele cu vârstă de la 20 ani în sus prin inventarieri directe precum şi prin estimaţie după table de producţie şi anume în arboretele ce vin în rând de rând de exploatare în proximii 12 ani volumul s-a  determinat prin inventarieri directe pe când în celelalte arborete după tabelele de producţie Feistmantel şi s-a constatat pentru anul 1931:

 

Lemn tare                                         11.197.890 m3

Lemn moale                                     47.740.220 m3

Suma                         58.938.110 m3

 

Estimarea volumului lemnos din pădurile Fondului pe clase de vârstă conform situaţiei de la începutul anului 1933 arată un volum lemnos total de 58.503.05 m3 lemn tare şi moale şi anume :

 

 

Creşterea medie la termenul exploatabilităţii este de :

 

Lemn tare                 164.172 m3

Lemn moale             754.467 m3

Suma             918.639 m3

 

Posibilitatea pe suprafaţă este de 1681 ha pentru anul 1931.

Posibilitatea pe volum este de:

 

Pe baza principiilor de exploatare ce sunt la baza metodei de amenajament aplicate se trec la produse principale în planul  decenal de exploatarea arboretelor ajunse la termenul exploatabilităţii, precum şi toate arboretele bătrâne care sunt deperisante sau au o creştere lâncezândă şi se consideră ca produse principale toate tăierile rase şi succesive precum şi materialul lemnos care rezultă pe cale accidentală pe suprafeţele prevăzute în planul tăierilor.

Produsele intermediare sunt compuse din materialul rezultat din rărituri, curăţiri şi extragerea arborilor bătrâni din arborete tinere.

Ca produse accidentale se consideră materialul lemnos rezultat din exploatarea  arborilor doborâţi, rupţi de vânt, uscaţi în picioare pe suprafeţele prevăzute în planul special de exploatare.

 

Ca produse extraordinare se consideră materialul lemnos rezultat din exploatarea arborilor doborâţi, rupţi de vânt, uscaţi în picioare pe suprafeţele prevăzute în planul special de exploatare.

Ca produse extraordinare se consideră materialul lemnos rezultat din curăţirea liniilor de amenajare şi a luminişurilor de drumuri, din defrişarea suprafeţelor afectate altor culturi etc.

Situaţia exploatărilor executate în anii 1918 – 1932 cu specificarea detaliată pe categorii de produse de arată în tabloul de pe pag. 265

Evidenţa posibilităţii aprobată prin amenajament şi a rezultatului exploatărilor în pădurile Fondului în perioada 1911 – 1933 se expune în tabloul pe pag. ….266.

La pag. 267 se anexează diagramele rezultatului exploatărilor.

 

Exploatarea mai mică din anii 1928 – 1932 decât posibilitatea prevăzută de amenajament este a se atribui crizei economice mondiale ce a provocat dificultăţi în desfacerea produselor lemnoase.

În cifrele acestui tablou se oglindeşte perfect de bine situaţia pieţii lemnului în anii de după războiu unui maxim de producţie în anii imediat următori războiului, a urmat un minim de producţie în timpul de criză din 1928 – 1933.

Ca concluzie generală din evidenţele exploatărilor se desprinde şi faptul că volumul lemnos exploatat, atât înainte de războiu, cât şi după războiu este mai mic decât posibilitatea aprobată în amenajament şi anume faţă de posibilitatea medie pe anii 1911 – 1913 de 1.420.759 m3 s-a exploatat de fapt numai 1.133.265 m3 în mediu anual.

În perioada 1918 – 1933 s-a exploatat în mijlociu anuale 952.743 m3 faţă de posibilitatea medie aprobată în amenajament de 1.235.834 m3 deci, s-a exploatat în mijlociu înainte de războiu cu cca 287.000 m3 iar după războiu cu cca 283.000 m3 mai puţin decât posibilitatea aprobată.

Faţă de aceasta, se constată însă că suprafaţa de fapt exploatată este în anii următori războiului mai mare decât cea aprobată şi apoi în timpul de criză ea scade sub  mărimea aprobată prin amenajament.

 

Cauza pentru care nu există o coincidenţă între curba volumului exploatat şi cel aprobat a se exploata, este că în regiunea de munte nu se poate valorifica lemnul de foc.

Din diagrama No. 1 pag. …267 rezultă că remânea nevalorificat în pădure în anii 1879 – 1889 cca 700.000 m3 anual, reducându-se această cifră în prezent la cca. 283.287.000 m3.

În diagrama 2 se exprimă folosirea în anii imediat următori războiului a pachetelor neexploatate în timpul războiului şi o cerere mare pe piaţa lemnului. Cu începerea anului 1928 intervenind criza, se micşorează suprafeţele exploatate sub limita aprobată prin amenajament, din cauza lipsei de cerere a lemnului.

În concluziuni, rezultă că veniturile Fondului sunt susceptibile de o urcare considerabilă prin valorificarea în plus a unei mari cantităţi de lemn (cca. 280.000 m.c.) ce rămâne nevalorificată din cauza nerentabilităţii de a exploata la munte lemn de foc şi lemn inferior.

Este demn de relevat cum au evaluat exploatările cu privire la felul şi distribuţia parchetelor anuale prevăzute  de amenajament.

 

Vechile operate de amenajament au trebuit să ţină cont de împrejurarea că numai prin o intensivă concentrare a parchetelor, punerea lor în exploatare devenea posibilă prin mari şi costisitoare investiţiuni în mijloacele de scoatere.

În anii 1862 – 1885, ad-ţia Fondului – prin lipsa debuşeurilor – era pusă în inferioritate faţă de cumpărători şi trebuia să le facă înlesnirile cerute prin concentrarea parchetelor cari aveau în acea perioadă întinderi de 800 – 2000 ha.

La finea secolului trecut situaţia s-a schimbat însă în mod simţitor, prin faptul că luase fiinţă o industrie destul de desvoltată, cererea de lemn era deja considerabilă şi în fine mijloacele de transport s-au înmulţit. În această situaţie intensificarea gospodăriei forestiere printre altele s-a putut realiza şi prin descentralizarea tăerilor.

Pentru a ilustra în mod evident progresul în realizarea descentralizării exploatărilor reproducem aici după originalele din importanta lucrare la început amintită a d-lui Iosef Opletal „Das forstliche Transportwesen” reprezentarea grafică a suprafeţelor exploatate în valea Suchei (ocoalele silvice Frasin, Stulpicani şi Ostra) în intervalul 1874 – 1918.

 

În perioada 1876 – 1898 tăierile rase erau concentrate pe suprafeţe de 828 – 2024 ha, în deceniul 1899 – 1908 parchetele se reduc deja la 13 – 616 ha iar în deceniul 1909 – 1918 întinderea lor se reduce la 6 – 62 ha.

Cele mai noiu operate de amenajament prevăd  ca limită maximă pentru întinderea parchetelor în aceeaşi succesiune de tăieri dintr-un deceniu 20 – 25 ha.

Această descentralizare succesivă a tăierilor oferă un exemplu tipic despre evoluţia amenajamentului şi exploatărilor în pădurile Fondului într-o perioadă relativ scurtă, în care s-a făcut trecerea dela o gospodărie forestieră primitivă, caracterizată prin lipsa mijloacelor de transport, la o gospodărie intensivă şi perfecţionată cu amenajamente moderne.

 

 

  1. Descrierea sumară a metodei de amenajare aplicată pădurilor

 

            Fondului şi întocmirea amenajamentului

 

Amenajamentele pădurilor Fondului au la bază calculul posibilităţii pe suprafaţă şi volum şi principiul metodei claselor de vârstă ca fiecare arboret să fie exploatat la termenul indicat de exploatabilitate şi exigenţele sale. Este o metodă austriacă de amenajare ce a evoluat din instrucţiunile vechi de amenajare pentru pădurile din Carpaţi amintite mai înainte la capitolul evoluţiei amenajamentelor la pădurile Fondului.

Un plan general de exploatare lipseşte – după instrucţiunile austriace – exploatarea şi toate celelalte operaţiuni făcându-se pe baza unui plan decenal care se întocmeşte tot la 10 ani, la revizuirea periodică a amenajamentului. Abia instrucţiunile româneşti au impus şi întocmirea planului general de exploatare.

O diferenţă fundamentală e amenajamentele franceze respectiv cele aplicate mai mult în vechiul Regat constă în felul cum se întocmesc seriile de exploatare, căci amenajamentele Fondului se întocmesc nu pe păduri, ci pe ocoale prezentând marele avantaj al unei mai bune evidenţe.

 

Din punct de vedere administrativ întreaga suprafaţă păduroasă a Fondului este împărţită în 31 ocoale silvice cari sunt divizate în cantoane de pază ce sunt în număr total de 312.

Pentru fiecare ocol s-a întocmit câte un operat de amenajament şi de regulă fiecare ocol silvic constituie numai o singură serie de exploatare. În cazuri când regimul, tratamentul sau revoluţia este diferită pentru arboretele din acelaşi ocol, sau dacă părţile gravitează în diferite basine de exploatare şi scoaterea produselor lemnoase se face pe basine diferite, atunci se formează serii de exploatare diferite cum este cazul de exemplu pentru ocoalele silvice Seletin şi Revna cari au câte 2 serii de exploatare.

Seriile de exploatare sunt împărţite în subserii (Hiebszuege) cari permit aşezarea tăierilor în mod dispersat fapt de esenţială importanţă din punct de vedere al protecţiei pădurilor. Subseriile se împart în parcele de gestiune şi acestea la rândul lor se împart în subparcele (parcele de studiu).

 

Parcelele se delimitează în regiunea muntoasă şi cea a colinelor prin linii naturale ca : culmi, drumuri sau pârae cari având totodată şi rolul de linii izolatoare permit aşezarea şi formarea subseriilor de exploatare. În ocoalele din regiunea de câmpie parcelele se delimitează şi prin linii de demarcaţie artificială. Subparcelele sau parcele de studiu se delimitează prin cioplaşi pe arbori şi au suprafeţe dela 0,60 ha în sus, cele mai mici neluându-se în considerare la descrierea parcelară ca obiect de descriere special ci se amintesc numai sub titlul de buchete, pâlcuri.

Liniile separatoare între serii şi subserii de exploatare sunt liniile somiere iar cele despărţitoare între parcele sunt liniile parcelare. Lăţimea liniilor somiere este de 8 m iar a celor parcelare de 4 m. Aceste linii se fixează pe teren prin pietre îngropate în pământ ce servesc ca semne de orientare.

 

Liniile somiere sunt însemnate cu literele mari din alfabet iar cele parcelare cu numere arabe. Pe lângă însemnarea denumirii lor, ele mai poartă şi însemnarea sumelor de ordine ce au pe linie, precum şi însemnarea parcelelor ce ele delimitează.

După împărţirea pădurii se face ridicarea în plan. Canevasul general se ridică prin triangulare iar liniile de împărţirea pădurii şi detaliile : liniile parcelare şi somiere, limite de subparcele, ape, clădiri şi altele se ridică în plan cu busola.

Raportarea planului pădurii se face pe hărţi originale de pânză în scara cadastrală 1:5760. Unele ocoale din regiunea de şes şi coline au hărţile originale întocmite la scara 1:5000. Aceste hărţi originale sunt cadranate prin o reţea de patrate numită reţeaua jugărelor pătraţi deoarece reţeaua de pătrate este alcătuită pe scara cadastrală după vechea măsură în jughere cadastrale.

 

După aceste hărţi originale se întocmesc apoi orice fel de alte hărţi şi anume hărţile economice şi hărţile arboretelor.

Hărţile economice se desemnează pe aceeaşi scară ca şi hărţile originale şi se întocmesc în două rânduri de exemplare şi anume pentru administraţia centrală şi pentru ocoale. Ele servesc atât la centru cât şi la administraţiile ocoalelor silvice pentru introducerea operaţiunilor executate în fiecare subparcelă cu indicarea felului operaţiunii şi a anului executării. Astfel, se poartă evidenţa tuturor operaţiunilor executate începând încă dela data întocmirii amenajamentului. Suprafeţele ce vin în rând de exploatare se haşurează de către serviciul amenajărilor. Toate schimbările intervenite şi constatate cu ocazia revizuirii amenajamentului se introduc în aceste hărţi economice cu tuş de culori diferite, astfel că se pot uşor deosebi anii în cari s-au ridicat în plan şi schimbările respective.

Prin pantografierea hărţii originale se întocmeşte pentru fiecare ocol silvic câte o hartă originală la scara 1 : 25.000. Această hartă se amplifică apoi în multe exemplare ce servesc pentru trebuinţele serviciului. Dacă se colorează parcelele cu culori diferite pentru fiecare clasă de vârstă obţinem harta arboretelor.

Suprafeţele subparcelelor, golurilor, pepinierelor şi altor diferite categorii de suprafeţe se determină prin planimetrare pe harta originală la scara cadastrală. Eroarea admisibilă la determinarea suprafeţelor prin acest procedeu este de 0,25 ha la 100 ha.

 

Concomitent cu împărţirea pădurii în serii, subserii, parcele şi subparcele se face adunarea elementelor statistice şi descrierea parcelară, după care se procedează la întocmirea operatului de amenajament care cuprinde următoarele părţi :

Partea I – a Statistica generală a pădurii. Ea se întocmeşte conform instrucţiunilor serviciului silvic al statului – şi cuprinde deci:

 

Cap. I – Elemente administrative

1.Numirea pădurii şi a trupurilor ce o compun. 2.Situaţia administrativă. 3.Situaţia geografică, longitudinea, latitudinea. 4.Numele proprietarului şi domiciliul lui. 5.Hotarele, starea lor şi părţi în prigonire. 6.Suprafaţa detaliată după felul culturii. 7.Exproprieri de poieni şi părţi de pădure. 8.Căi de comunicaţie. 9.Construcţiuni forestiere. 10.Pământ cedat în folosinţa personalului. 11.Pepiniere existente şi ce mai sunt necesare. 12.Păşunatul. 13.Vânatul. 14.Delicte silvice. 15.Incendii. 16.Insecte vătămătoare. 17.Administraţia şi supravegherea. 18.Tratamentul în trecut.

 

Cap. II – Elemente fizice

19.Clima. 20. Situaţia orografică şi hidrografică. 21.Formaţiunea geologică şi compoziţiunea mineralogică a solului. 22.Descrierea generală a arboretelor.

 

Cap. III –  Elemente economice

23.Natura produselor. 24.Păduri vecine în exploatare. 25.Locuri (pieţe) de desfacerea produselor. 26.Preţul lemnului şi al transportului materialelor.

După aceasta se întocmeşte o serie de situaţii şi tablouri statistice şi justificative referitoare la starea şi producţia pădurii atât în cazul întocmirii primordiale a operatului de amenajament cât şi în cazul întocmirii operatelor de revizuirea amenajamentului şi anume: situaţia proprietăţilor fonciare, tabloul suprafeţelor respectiv tabloul schimbărilor de suprafeţe, tabloul de comparaţia materialului lemnos realizat cu posibilitatea fixată pe volum şi suprafaţă, tabloul împăduririlor executate şi devizul lor, situaţia gospodăriei forestiere pentru fiecare an şi în total pentru perioada trecută, tabloul bilanţului veniturilor şi al cheltuielilor, tabloul cubajelor efectuate.

 

Partea II – a a amenajamentului cuprinde un singur capitol (Cap. IV) 27.Descrierea arboretelor, tabloul claselor de vârstă şi planul general de exploatare.

Partea III – a cuprinde Cap. V. Bazele de amenajare cu articolele 28.Exploatabilitatea. 29.Regimul ales. 30.Modalitatea de tratament. 31.Posibilitatea pe suprafaţă, volum sau mixtă. 32.Revoluţia normală şi împărţirea ei în perioade. 33.Împărţirea pădurii în secţii şi serii de exploatare. 34.Tablou de împărţirea pădurii în secţii şi serii. 35.Tablou de împărţirea seriilor în afectaţii şi parcele de gestiune. Cap. VI. 36.Planul general de exploatare. 37.Justificarea planului general de exploatare. Cap. VII. 38.Planul tăierilor. 39.Justificarea planului special de exploatare. 40.Planul general al operaţiunilor de ameliorare. 41.Justificarea planului operaţiunilor culturale. Cap.VIII. 42.Planul de împăduriri. 43. Justificarea planului special de împăduriri artificiale şi observaţiuni cu privire la creşterea arboretelor. Cap. IX. Dispoziţiuni complimentare. 44.Aplicarea amenajamentului. 45.Lucrări de ameliorare. 46.Controlul amenajamentului. 47.Cauţiunea de regenerare. 48.Revizuirea.

 

Fără a face o descriere în detail al tuturor operaţiunilor enunţate în titlurile de mai sus, cari sunt mai mult sau mai puţin comune tuturor  amenajamentelor, voi releva particularităţile şi evidenţele speciale şi caracteristice metodei de amenajare aplicată la Fond.

Tablourile şi situaţiile statistice şi justificarea susmenţionate sub Cap. III din statistica generală, cuprind date detaliate rezultate din măsurări, ridicări în plan, estimaţii şi înregistrarea gestiunei din trecut.

Tabloul de situaţia proprietăţilor fonciare se întocmeşte după datele registrului fonciar care se ţine în evidenţă de către biroul cadastrului şi evidenţei proprietăţii din administraţia Fondului, şi cuprind următoarele coloane : Nr. curent, numirea proprietăţilor, proprietatea este înregistrată la cadastru (în circumscripţia fiscală, în comuna, n-rul parcelei, n-rul curent al foii de proprietate, n-rul ipotecei în cartea funduară) proprietatea după evidenţa cadastrului (pădure, arătură, fânaţ, grădini, izlazuri, lacuri, mlaştini, iazuri), totalul suprafeţei productive, suprafaţa neproductivă (loturi de clădire, ape, drumuri, diverse suprafeţe neproductive), totalul suprafeţei neproductive, suprafaţa totală, venitul net după cadastru, observaţiuni.

 

Tabloul suprafeţelor cuprinde următoarele coloane : Numirea localităţii, parcela, subparcela, n-rul golului, comuna cadastrală, parcela cadastrală, teren productiv (suprafaţa păduroasă, suprafaţa afectată culturii agricole), teren neproductiv şi felul lui, suma, observaţiuni.

Situaţia schimbărilor în numirea parcelelor, subparcelelor şi a golurilor care se întocmeşte în cazul revizuirilor de amenajamente are următoarele specificări : numirea veche a arboretului cu indicarea seriei, parcelei, subparcelei şi a suprafeţei, numirea nouă ce s-a dat cu ocazia revizuirii (seria, parcela, subparcela) şi arătarea suprafeţei, creşteri şi scăderi în suprafaţă cu specificarea pe subparcele şi motivarea schimbărilor.

De regulă sunt diferenţe între suprafaţa veche şi cea nouă cari derivă fie din faptul că s-au făcut cumpărări de terenuri, fie că s-au făcut exproprieri.

 

Suprafeţele arătate în acest tablou se compară cu evidenţa suprafeţelor din tabloul situaţiei proprietăţii fonciare. De regulă sunt diferenţe mai mari sau mai mici între aceste două evidenţe. În cele mai multe cazuri diferenţa este a se atribui faptului că hărţile cadastrale s-au întocmit prin ridicarea în plan a detaliilor cu planşeta având la bază un canevas de puţine puncte triagonometrice, pe când hărţile serviciului de amenajare sunt mai exacte pentru motivul că ridicările în plan a detaliilor s-au făcut pe un canevas de puncte trigonometrice foarte dese de ordinul al III-lea. Diferenţele între evidenţa cadastrului şi cea a serviciului de amenajare sunt a se atribui şi faptului că Fondul are în posesie şi suprafeţe cadastrale străine, s-au invers, suprafeţe cadastrale de ale Fondului sunt în posesia vecinilor.

Diferenţele se motivează prin originea şi natura lor.

 

Tabloul de comparaţia materialului lemnos realizat în deceniul expirat cu posibilitatea fixată pe volum şi suprafaţă cuprinde următoarele coloane : anul exploatării, produse principale – posibilitatea anuală în suprafaţă şi volum, rezultatul exploatării, în suprafaţă, lemn de lucru, lemn de foc şi total, faţă de posibilitatea fixată a rezultat mai mult sau mai puţin în suprafaţa şi volum, – produse secundare cu aceleaşi subîmpărţiri, produse accidentale – lemn de lucru de foc, total – produse rezultate din defrişări – lemn de lucru, lemn de foc, total – materialul lemnos realizat anual, observaţiuni. La sfârşit se fac sumele coloanelor şi se calculă media rezultatului din toţi anii perioadei şi se compară cu posibilitatea fixată.

Tabloul împăduririlor şi devizul lor pentru deceniul expirat are următoarele coloane : anul împăduririi, împăduririle efectuate – prin însemânţări (suprafaţa însămânţată, cantitatea de sămânţă) prin plantaţii (suprafaţa plantată, complectată, numărul pueţilor) cheltuieli, pepiniere – cantitatea de sămânţă întrebuinţată, cheltuieli, canale de drenaj şi irigaţie, construcţii noiu, întreţinerea, cheltuieli, operaţiuni culturale, împrejmuiri şi înţăruşiri, curăţiri, diverse cheltuieli – totalul cheltuielilor, observaţiuni.

 

La finele tabloului se fac sumele şi se calculează media cheltuielilor necesare pentru împădurirea unui ha.

Tabloul gestiunei gospodăriei forestiere şi extra forestiere pentru fiecare an şi în total pentru periodul expirat se întocmeşte în mod detaliat cu arătarea naturei veniturilor şi cheltuielilor pe capitole şi articole.

Bilanţul veniturilor arată pentru anii deceniului expirat după ani venitul, cheltuielile, excedentul, deficitul, mărirea respectiv micşorarea averii la material şi numerar, venitul respectiv pierderea.

Tabloul cubajelor efectuate cuprinde rezultatul lucrărilor de cubaje în arboretele ce vin în rând de exploatare în deceniul, având următoarele coloane : Arătarea localităţii – seria, parcela, subparcela, suprafaţa pieţii de cubaj, vârsta arboretului, clasa de fertilitate după Feistmantel, consistenţa, înălţimea medie a arboretului, numărul arborilor inventariaţi – esenţa, total, tare, moale, – suprafaţa tăierii cu specificarea pe esenţe şi în total, Volumul cu specificarea pe esenţe şi în total tare şi moale.

 

La inventariere se iau diametrele tuturor arborilor dela 10 cm în sus la câmpie şi dela 14 cm în sus în regiunea de munte. Înălţimile se determină cu dendrometrul cu oglindă a lui Faustaman. Cubajul se face apoi metoda tarifelor de cubaj.

Clasa de fertilitate, vârsta şi consistenţa arboretelor se determină cu ajutorul tabelelor de producţie a lui Feistmantel, comparând volumul obţinut prin cubaj cu volumul corespunzător vârstei, consistenţei şi clasei de fertilitate estimate pe teren. La cay că volumele nu corespund, atunci se modifică vârsta, consistenţa şi clasa de fertilitate.

 

Descrierea arboretelor, tabloul claselor de vârstă şi planul general de exploatare se expune în operatul de amenajament sub formă tabelară cu următoarele coloane : localitatea – numirea, parcela, subparcela, – descrierea staţiunei (solul şi situaţia) descrierea arboretului (esenţe, proporţia şi forma arboretului), vârsta arboretului, clasa de fertilitate după Feistmantel, consistenţa, volumul arboretului principal (negru) şi al celui secundar (roşu) – al masivului cu consistenţa plină, pe ha (tare, moale), pe întreaga suprafaţă – creşterea medie la termenul exploatabilităţii – pe ha, pe întreaga suprafaţă (moale, tare), rarişti şi goluri, clasele de vârstă ale subparcelelor împădurite – Clasa I-a (1 – 20) ani, cl. II-a (21 – 40 ani), cl.III-a (41 – 60 ani), cl.IV-a (61 – 80 ani), cl. V-a (81-100 ani), cl. VI-a (101 – 120 ani), cl. VII-a (peste 120 ani) – suprafaţa totală, suprafaţa clasei de regenerare, operaţiuni de executat, planul general de exploatare – deceniile  revoluţiei în curs (5 decenii), suprafeţele afară de rând, suprafaţa totală şi vârsta probabilă de exploatare. Planul general de exploatare serveşte numai spre orientare pentru revizuirile viitoare despre intenţiile amenajamentului. Cu ocazia fiecărei revizuiri se revizuieşte şi acest plan general şi el poate suferi modificări potrivite evoluţiei arboretelor.

 

Descrierea staţiunii şi arboretului se face în modul obicinuit, proporţia speciilor se exprimă în zecimi din 1,0 vârsta se exprimă prin arătatea limitelor de vârste ale arborilor arboretului principal. Arboretele cu consistenţa 0,1 – 0,2 se consideră ca rarişti. Volumul pe ha se calculează cu ajutorul tarifelor lui Feistmantel înmulţindu-se volumele corespunzătoare vârstei medii şi clasei de fertilitate estimate cu consistenţa arboretului.

Ca arboret secundar se consideră acela care urmează să fie extras pe cale de răritură sau curăţire sub titlul de operaţiuni culturale. Estimaţia volumului se face pe ha şi în total prin înmulţire cu numărul hectarelor.

Creşterea medie la termenul exploatabilităţii se calculă de asemenea cu ajutorul tablelor de producţie Feistmantel.

 

Tabloul claselor de vârstă din pagina dreaptă a descrierii parcelare cuprinde suprafeţele înregistrate după vârsta medie a arboretelor principale.

Pe baza tabloului claselor de vârstă se întocmeşte harta arboretelor. Arboretele clasei I-a de vârstă se înseamnă cu culoare galbenă, cl. II-a cu roşu, cl. III cu verde, cl. IV cu albastru, cl.V-a cu siena, clasele VI şi VII cu tuş negru. Rariştele au drept semn convenţional arbori singuratici cu păşune. Golurile remân pe hartă albe. Arboretele ce sunt în stadiu de tăiere de însemânţare se haşurează cu linii continue în culoare siena iar cele în stadiu de tăere secundare se haşurează cu linii întrerupte.

În coloana : operaţiuni de executat, se întroduc operaţiunile proiectate a se executa în deceniul respectiv, fie exploatări, fie operaţiuni culturale.

La finea descrierii parcelare se face recapitularea volumelor arboretelor şi creşterilor medii la termenul exploatabilităţii, a suprafeţelor claselor de vârstă şi a suprafeţelor şi volumelor din planul general de exploatare. Din comparaţia volumului de exploatat cu creşterea medie se constată dacă posibilitatea întrece sau nu creşterea medie anuală. În legătură cu această recapitulare se înscriu cu roşu suprafeţele normale a claselor de vârstă şi se face diferenţa între starea actuală şi cea  normală. Această comparaţie serveşte pentru determinarea posibilităţii.

 

În fine se mai face recapitularea arboretelor după esenţe şi clase de fertilitate şi recapitularea după esenţe şi clase de vârstă precum şi după fertilitate şi clase de vârstă şi se calculă suprafaţa şi procentul de participare a fiecărei esenţe la compoziţia arboretelor.

Posibilitatea calculată se justifică într-un tablou special numit : Tablou relativ la motivarea posibilităţii care are scopul de a da o evidenţă asupra dezvoltării claselor de vârstă începând dela data întocmirii amenajamentului până la data revizuirii. Acest tablou este deci cu atât mai instructiv, cu cât este mai lungă perioada de timp pentru care se întocmeşte. Spre o mai bună evidenţă, se expune în mod grafic cu culori pe faţa acestui tablou evoluţia claselor de vârstă, întrebuinţând aceleaşi culori ca şi la întocmirea hărţii arboretelor.

Coloanele acestui tablou sunt următoarele : situaţia la începutul anului, revoluţia, proporţia claselor de vârstă (goluri şi rarişti, I 1-20 ani, II 21-40 ani, III 41-60 ani, IV 61-80 ani, V 81-100 ani, VI 101-120 ani VII peste 120 ani suprafaţa păduroasă totală, – volumul materialului lemnos al arboretului principal, posibilitatea prevăzută şi cea realizată – periodul, produse principale – posibilitatea anuală prevăzută (în ha şi m3), s-a realizat în mediu anul (ha şi m3), – produse secundare cu aceleaşi subîmpărţiri ca la produse principale – observaţiuni.

 

Pe baza elementelor de taxare expuse în descrierea parcelară se întocmeşte planul general de exploatare pentru întreaga revoluţie cu perioade de câte 20 ani.

Planul tăierilor se întocmeşte pentru deceniul proxim şi cuprinde toate operaţiunile de exploatare prevăzute a fi executate în acest deceniu. Pe partea stângă se înregistrează tăierile executate.

Proiectul tăierilor cuprinde următoarele coloane : Arătarea localităţii – numirea, parcela, subparcela, descrierea sumară a arboretului, modul tăierii şi specificarea operaţiunilor de executat, suprafaţa – parcursă cu tăieri şi cea reală sau redusă – volumul real la ha, volumul arboretului cu consistenţa plină la ha – materialul lemnos de extras – la ha lemne tari şi lemne moi, pe întreaga suprafaţă (lemne tari, lemne moi, total).

Situaţia tăierilor efectuate în care se înregistrează succesiv pe măsura executării lor toate exploatărilor cuprinde următoarele coloane : arătarea localităţii – parcela, subparcela – anul exploatării, felul operaţiunilor executate şi diverse comentarii, suprafaţa parcursă, exploatată reală sau redusă – materialul rezultat din exploatare – lemn de lucru (tare, moale) lemn de foc (tare moale), total.

 

Tăierile propuse se specifică în următoarele categorii : A. Produse principale, B. Produse intermediare (rărituri, curăţiri şi extragerea arborilor bătrâni din arborete tinere) C. Produse accidentale şi D. Produse extraordinare.

Volumul lemnos ce se întroduce în planul tăierilor ca posibilitate este cel calculat în tabloul descrierii arboretelor redus cu 10% în ocoalele dela câmpie şi coline resp. Cu 20 – 30% în ocoalele din regiunea muntoasă, această reducere fiind necesară pentru pierderile la exploatare, iar în planul tăierilor vine în considerare numai volumul lemnos ce se poate valorifica.

 

Rărituri se prevăd numai în acele arborete în cari produsele se pot scoate fără prejudicierea arborilor din arboretul principal. Aceasta este posibil pe suprafeţele cu pantă puţin înclinată iar dacă panta este repede atunci să fie drumuri de coastă pe cari să se scoată materialul fără să fie nevoie de a-l corhăni la vale prin arboret până la drumul de scoatere principal din vale cu care ocazie ar provoca răni arborilor din picioare. S-a constatat că aproape toate arboretele în cari s-au făcut rărituri în trecut, suferă de putregaiu roşu din cauză că la scoaterea materialelor din rărituri nu s-au avut în vedere principiul susarătat.

Sub titlul de curăţiri se trec în planul tăierilor numai acele suprafeţe din cari se poate valorifica materialul, ceea ce se întâmplă numai în regiunile din ocoalele dela câmpie şi coline cu populaţie deasă, iar pentru ocoalele din regiunea muntoasă, aproape toate suprafeţele destinate curăţirilor se trec în planul împăduririlor sub titlul de tăieri de ameliorare.

Sub titlul de extrageri de arbori bătrâni din arborete tinere se trece numai volumul lemnos ce urmează a fi extras la ha şi volumul total în arbori bătrâni remaşi în tinereţe din oarecari motive.

 

Produsele accidentale se estimează după media produselor accidentale din anii precedenţi, cu luarea în considerare a stării pădurii la epoca întocmirii amenajamentului. În această categorie intră conform instrucţiunilor de serviciu materialul lemnos din arbori doborâţi de vânt şi din arbori complet uscaţi. Deci, dacă sunt arborete periclitate de vânt, atacuri mai puternice de insecte sau atunci această categorie de produse sporeşte.

Produsele extraordinare rezultă din defrişări pentru terenuri de hrană şi din deschiderea liniilor de amenajare şi a drumurilor. Estimarea acestei categorii de produse pentru deceniul proxim se face pe baza lucrărilor ce se proiectează în materie de construcţiuni şi deschiderea liniilor de amenajare.

Pentru cazul că din oarecari motive neprevăzute nu s-ar putea face în termen după expirarea deceniului o nouă revizuire, pentru a evita stagnarea exploatărilor pentru asemenea eventualităţi, planul de exploatare prevede şi un supliment pentru primii doi ani ce urmează deceniul prevăzut în planul de exploatare.

 

Tabloul de împăduriri artificiale conţine toate suprafeţele pe cari este necesar a se face împăduriri sau complectări precum şi ori ce fel de lucrări de ameliorare ca curăţiri, drenări pentru ameliorarea solului secuirea esenţelor ordinare şi a fagilor bătrâni şi preexistenţi.

La începutul tabloului se înscrie dispozitivul de plantat adoptat cu indicarea distanţei între pueţi şi numărul pueţilor necesari la ha. Tabloul cuprinde pe partea stângă proiectul lucrărilor ce sunt a se executa în cursul deceniului, iar pe faţa dreaptă situaţia lucrărilor executate, care se înregistrează succesiv în cursul deceniului pe măsura efectuării lor.

Tabloul cuprinde următoarele coloane în proiectul de executare (partea stângă) : indicarea localităţii – numirea, parcela, subparcela – descrierea sumară a suprafeţei de împădurit, arătarea şi motivarea modului de împădurire, împăduriri – de executat din nou (în goluri şi parchete vechi, în parchete noui, sub masiv) de complectat (în arborete tinere, în codru regulat, în codru grădinărit, în crâng) total -, operaţiuni culturale – drenări, tăieri de ameliorare. Partea dreaptă cuprinde sub titlul e situaţia lucrărilor de împădurire executate în următoarele coloane : indicarea localităţii – parcela – subparcela, – anul – primei împăduriri, complectărilor ulterioare, felul lucrărilor executate şi diverse comentarii, împăduriri – suprafaţa totală împădurită din nou, suprafaţa complectată, operaţiuni culturale – suprafaţa drenată, suprafaţa parcursă cu tăieri de ameliorare, cheltuieli.

 

Lucrările proiectate se înscriu sub următoarele titluri : A. împăduriri, B. Operaţiuni culturale, drenări etc, curăţiri).

La sfârşitul planului de împădurire se dau indicaţiuni pentru protecţia pădurilor şi pentru întreţinerea hotarelor şi a pietrelor de hotar de pe liniile de amenajare.

Controlul amenajamentului se face de organele Regimului silvic. Fondul este scutit de a depune cauţiunea de regenerare deoarece gestiunea sa stă sub controlul Statului iar bugetul său în care sunt prevăzute sumele necesare pentru lucrările de împădurire se aprobă de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.

Revizuirea amenajamentului se face tot după zece ani şi anume în ultimul an al deceniului în curs.

 

Rezultatele aplicării amenajamentului cuprinzând orice fel de operaţiuni de exploatare, regenerare şi operaţiuni culturale se înregistrează în mod sistematic în locurile anume rezervate în registrul amenajamentului şi în registrul gospodăriei forestiere.

Ca registru special, se mai poartă la fiecare ocol silvic „Cartea comemorativă”, în care se introduc anual evenimentele de seamă demne de reţinut şi de importanţă pentru gospodăria forestieră. Toate înregistrările se fac după o anumită schemă care grupează faptele de înregistrat pe categorii.

Metoda de amenajare susdescrisă are la bază procedeul şi principiile aplicate sub fostul regim austriac, cu mici modificări şi complectări cerute de legislaţia românească şi anume la capitolul statisticei generale şi întocmirea planului general de exploatare, care nici nu era cerut de vechile prescripţiuni.

Spre o mai bună apreciere a activităţii administraţiei Fondului în lucrările pe teren de întocmirea şi revizuirea amenajamentelor, expunem în urmare sumele cheltuite din anul 1911 – 1931 în acest scop.

 

Cheltuielile pe unitate de suprafaţă s-au calculat luându-se ca bază suprafaţa tuturor ocoalelor Fondului de 244.984 ha după situaţia din anul 1933.

La calcularea valutei hârtie pentru timpul dela 1910-1913, s-a înmulţit o coroană aur cu 40.

La transformarea valutelor din valută hârtie în valută aur am luat drept bază cursul anual mijlociu al leului la bursa dela Zürich şi anume s-a costat 100 lei în mijlociu în franci francezi :

 

1919   1920   1921   1922   1923   1924   1925   1926   1927   1928   1929   1930   1931

16,20  11,05  7,51    3,30    2,72    2,70    2,49    2,41    3,14    3,17    3,08    3,05

 

În perioada imediat premergătoare  războiului mondial 1910 – 1913, activitatea serviciului de amenajare era intensă, cheltuindu-se atunci anual câte 42.207 coroane aur pentru amenajamente şi anume în majoritate pentru amenajamente noui.

Suma medie cheltuită în anii 1910 pe an şi pe ha este de 6,89 lei hârtie (0,17 coroane aur).

În anii 1914 – 1919 comisiunile de amenajare n – au funcţionat de loc, reluând o activitate redusă în anul 1920 şi următorii.

Abia în anii 1927 când se întrunesc şi ultimele amenajamente definitive, activitatea în această privinţă corespunde aproape celei de dinainte de războiu, cheltuindu-se în anul 1928 suma de 5.50 lei pe an şi pe ha (0,17 lei aur).

În prezent, toate ocoalele având amenajamente definitive, activitatea serviciului de amenajare se reduce la revizuirea decenală a amenajamentelor, cheltuind în mijlociu cca. 500.000 lei anual. Credem de normală şi corespunzătoare suma de cca. 1,70 – 2,00 lei pe an şi pe ha ca cheltuială pentru amenajamente.

 

 

  1. Consideraţiuni asupra aplicării amenajamentelor

 

Pe lângă reglementarea posibilităţii pădurilor în timp şi spaţiu în vederea menţinerii raportului susţinut şi ajungerea unei stări normale, prescripţiunile amenajamentului au în vedere urcarea valorii arboretelor prin crearea şi menţinerea unei anumite proporţii între esenţele ce alcătuiesc arboretele, cu favorizarea continuă a esenţelor de valoare precum şi întroducerea unei stări normale a consistenţei.

În pădurile din zona de şes şi coline esenţa preponderantă este fagul, tendinţa este de a se mări continuu procentul steharului şi altor foioase de valoare ca : frasin, paltin, ulm în pădurile acestei zone (ocoalele : Jucica, Revna, Cuciurul Mare, Codrul – Cozminului, Pătrăuţi) şi urcarea procentului bradului şi foioaselor preţioase în pădurile situate în partea superioară a acestei zone formând deja tranziţia la zona munţilor inferiori ş.a. în ocoalele Frătăuţii – Noui, Vicovul de sus, Ciudeiu.

Se recomandă întrelăsarea culturii molidului în această zonă inferioară, pe motiv că nu dă rezultate bune, căci nici solul şi nici condiţiunile climaterice nu-i sunt prielnice.

 

Un alt principiu director este efectuarea tăierilor de regenerare în aşa fel încât să se obţină o regenerare naturală cât mai complectă, dar acolo unde natura n-a reuşit, urmează să se vie imediat, din timp cu complectările necesare în vederea asigurării arboretelor de viitor cu consistenţa normală şi compoziţie din esenţele cele mai valoroase şi corespunzătoare totodată cerinţelor şi exigenţilor staţionale.

În vederea asigurării regenerării esenţelor dorite, se recomandă extragerea mai întâiu a esenţelor nedorite, a subarboretului şi seminţişului neutilizabil. De asemenea se recomandă extragerea mai întâiu a arborilor foarte bătrâni şi cu conformaţie rea. Se mai recomandă şi mobilizarea solului la necesitate în tăierile de însemânţare.

După tăierile secundare, se recomandă întroducerea prin plantaţiuni sau însemânţări naturale a esenţelor valoroase în proporţia dorită ca : stejar şi brad – după condiţiunile staţionale – precum şi a esenţelor preţioase de diseminaţie : frasin, ulm, paltin eventual larice până la proporţia de 0,1 – 0,2.

 

Tăierea definitivă se recomandă a se face abia după ce regenerarea este considerată ca complet reuşită. Eventualele mici goluri ce s-ar mai găsi se recomandă a se împăduri cu puieţi viguroşi de paltin, frasin ulm, larice cu creşterea repede.

Sub masivele de stejar bătrâne se recomandă întroducerea unui subetaj de brad şi fag pentru protecţia solului şi totodată cu funcţiune de arboret de umplutură pentru ca stejarul să crească drept, cu fusuri bine formate şi fără crăci lacome, iar apoi, după necesitatea de lumină a fagului şi bradului întrodus sub masiv să se facă succesiv extracţiuni sub formă de răritură în etajul superior prin scoaterea mai întâiu a stejarilor celor cu conformaţie rea şi neapţi pentru lemn de lucru decât numai în mică proporţie.

Prin operaţiuni culturale ce se recomandă a se efectua la timp, se prevede degajarea foioaselor preţioase şi a bradului şi laricei acolo unde se găseşte prin extragerea esenţelor nedorite ca : carpen, tei, salcie, plop precum şi a fagului în parte şi a molidului acolo unde devin copleşitoare neconvenabile.

 

Arinul negru se va lăsa în locurile umede, acolo unde se găseşte. De asemenea se vor lăsa şi plopii cu creşterea frumoasă deoarece produc lemn de lucru.

Creşterea puieţilor de brad necesari plantaţiunilor şi complectărilor sub masivele rărite se recomandă a se face în pepiniere volante sub scutul arborilor bătrâni. Pueţii de celelalte esenţe : stejar, ulm, frasin, paltin, larice ş.a. se vor creşte în pepiniere permanente şi volante create după necesitate. Dacă se constată sărăcirea solului în pepinierele permanente, se recomandă mutarea lor în altă parte spre a preveni cheltuieli prea mari de ameliorarea solului.

Plantaţiunile se recomandă a se face în dispozitivul patrat cu distanţa între pueţi de 1,5 m fiind deci necesari 4500 pueţi la ha.

 

Nu se specifică în planul special de împăduriri al deceniului în curs, anul exact al efectuării împăduririlor, deoarece nu se poate prevedea precis anii bogaţi în sămânţă, reuşita regenerărilor naturale, cantitatea puieţilor disponibili pentru plantaţiuni, eventualele incendii şi distrugeri ale plantaţiunilor prin insecte. Şeful ocolului înaintează anual proiectul de împăduriri în care se prevede după circumstanţele existente lucrările de executat, iar administraţia centrală, după verificare aprobă lucrările propuse a se efectua.

În vederea menţinerii în bună ordine a liniilor de amenajament se recomandă deschiderea liniilor încă nedeschise şi curăţirea acelor linii cari sunt crescute.

 

Tot în amenajament, pe baza studiului complet al pădurii din toate punctele de vedere se fac şi prescripţiunile necesare pentru eventuale înfiinţări de cantoane de pază şi gestiune noiu prin divizarea celor ce sunt dovedite a fi prea mari; pentru construcţiuni de case forestiere, colibe de pază sau alte clădiri precum şi propuneri pentru eventuală înfiinţare de noui drumuri de scoatere şi transport în vederea unei exploatări raţionale.

În vederea întreţinerii hotarelor şi bunei paze a pădurii se fac eventuale propuneri de răscumpărări de terenuri străine înfundate sau eventuale schimburi de terenuri.

Se recomandă şi reprimarea desăvârşită a păşunatului în pădurile acestei zone.

Pe lângă consideraţiunile generale privitoare la liniile de amenajament, cantoane de pază, construcţiuni forestiere şi de îngrijirea arboretelor şi modul de efectuarea tăierilor cari sunt aceleaşi pentru toate pădurile Fondului precum le-am arătat mai sus, dispoziţiunile speciale cu privire la constituţia masivelor din zona munţilor sunt cele următoare.

 

Pentru pădurile din zona munţilor inferiori în cari prevalează bradul, fagul şi molidul fiind în amestec diferit şi în proporţie variabilă dela partea inferioară la cea superioară, se recomandă păstrarea bradului în proporţie dominantă, în general, dar în părţile superioare se recomandă deja proporţii egale intre cantitatea de brad şi molid, acesta din urmă luând din ce în ce mai mult locul cu sporirea altitudinii.

Se recomandă sistarea culturii molidului în locurile inferioare, căci la 50 ani capătă pe aceste locuri putrezirea roşie.

În aceste locuri nici creşterea pinului nu e recomandabilă.

Pe suprafeţele prevăzute în planul special de exploatare se recomandă a se face tăierile preparatorii şi de însemânţare prin extragerea fagului, a arboretului copleşit şi a seminţişului bătrân fără viitor precum şi a esenţelor ordinare uniform pe întreaga suprafaţă, favorizând instalarea bradului. Tăierea definitivă se recomandă a se efectua după ce regenerarea este asigurată.

Pentru scutirea şi protejarea seminţişului se recomandă a se efectua tăierea definitivă în timpul iernii pe zăpadă întrebuinţând cele mai potrivite şi expeditive metode de doborâre, fasonare precum şi metode culturale de scoaterea lemnului din parchete. Este a se da o deosebită atenţie faptului că manipularea în parchete să se execute într-un timp cât mai scurt posibil.

 

Tendinţa este de a se face cât mai multe subserii de exploatare pentru descentralizarea tăierilor. Cele mai adese ori nu sunt necesare tăieri de izolare în acest scop, deoarece există multe văi largi unde se pot aşeza asemenea subserii de exploatare fără pericol de vânt.

La executarea tăierilor de regenerare se recomandă a se avea în vedere întotdeauna proporţia speciilor fixată de amenajament ca fiind cea mai potrivită din punct de vedere economic cât şi din motive culturale.

Chiar şi în regiunea munţilor superiori în zona molidului pur, se recomandă cultura molidului în proporţie de 0,8 iar brad, paltin, frasin ulm, pin, larice şi fag sunt a se creşte în proporţie de 0,2 – 0,3 din amestec pentru a da siguranţă arboretelor şi putere de apărare şi rezistenţă contra pericolelor de vânt, insecte şi alte fenomene elementare. Deosebit de aceasta, se urmăreşte valoarea arboretului prin diversitate mai mari de produse.

 

În special pe locuri pietroase, sărace, se recomandă a se întroduce pinul.

În complexul de dispoziţiuni pentru aplicarea amenajamentului se vede clar tendinţa de a se obţine o regenerare naturală cât mai bogată în esenţe de valoare dorite de noi, preconizarea arboretelor amestecate, înmulţirea foioaselor valoroase de diseminaţie ca : paltin, frasin, ulm; sporirea procentului de stejar, menţinerea bradului la cel puţin proporţia actuală.

Se impune a se da o deosebită grijă întnselor păduri de molid cari constitue domeniul nostru cel mai valoros şi cultura lui poate deveni foarte periclitată dacă se trece la arborete pure, fapt care trebue evitat cu toate mijloacele.

Se ţine seamă cu prisosinţă atât de principiul tehnic cât şi de cel economic în exploatarea şi îngrijirea pădurilor.

*

[1] Statul avea în Bucovina în proprietatea sa 1494 ha pădure care era înglobată în administraţia pădurilor Fondului. De aceea numirea de : Administraţia pădurilor Fondului şi ale Statului”

[2] E. Guzman

[3] L. Dimitz. Verwaltung und Wirtschaft in der Forsten des gr. or. Religious Forwes. Wien, 1897

[4] Datele sunt culese din amenajamentele ocoalelor silvice


Comments are closed