Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (III) | Dragusanul.ro

Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (III)

 

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

Capitolul III

 

Organizarea administraţiei Fondului

 

            Organizarea în trecut şi evoluţia ai; organizarea ca fondaţiune autonomă pe baza legii bisericeşti din anul 1925, personalul, recrutarea personalului silvic inferior, şcoala de brigadieri silvici.

 

 

  1. Organizarea în trecut şi evoluţia ei

 

În primul capitol[1] am expus în linii generale multiplile schimbări prin care a trecut ad-ţia Fondului de la înfiinţare pînă în prezent.

Conducerea supremă a Fondului la Viena, de la înfiinţare pînă-n anul 1848 era atribuită camerei generale a Cutţii Imperiale (Alegemeine Hofkammer) iar în anul 1849 trecu asupra Ministerului nou înfiinţat atunci al Agriculturii şi Minelor. Dar numai după scurt timp acest Minister fu desfiinţat şi conducerea Fondului se atribuie Ministerului de Finanţe care stare ţinu pînă în anul  1870 cînd trecu în resortul Ministerului de Culte şi Instrucţiune unde rămase numai 2 ani în fine în anul 1872 s-a atribuit Ministerului de Agricultură, ca fiind forul cel mai indicat şi competent pentru această înaltă atribuţiune.

De atunci şi pînă la prăbuşirea vechii Austro-Ungarii acest minister era încredinţat cu conducerea supremă şi supravegherea gestiunii tehnice, pe cînd administrarea averii mobile şi excedentul din gospodăria Fondului era încredinţată Ministerului de Culte şi Instrucţiune.

 

Domnul ţării – Împăratul Austro-Ungariei – era protectorul suprem al Fondului.

Organele locale de conducere au fost : de la înfiinţarea Fondului (1783) pînă în anul  1786 Gurvernatorul militar al Bucovinei. Prin desfiinţarea ad-ţiei militare din Bucovina atribuţiunile de conducere a Fondului trecură asupra Guberniului civil din Galiţia cu sediul în Leov deoarece Bucovina fu încorporată Galiţiei.

Prin constituţia din 4 martie 1849 Bucovina se deslipi de Galiţia şi se declară provincie autonomă cu titlul de Ducat, primind un guvernator provincial care deveni şi Preşedinte aş Fondului bisericesc.

 

Pentru administrarea Fondului s-au angajat în anul 1783 odată cu înfiinţarea lui, doi brigadieri silvici, în anul 1785 a fost numit un silvicultor cu reşedinţa în Cuciurul Mare în administraţia căruia intrau toate pădurile Fondului afară de domeniul Rădăuţi care era arendat administraţiei militare.

Cu timpul, numărul administraţiilor silvice se înmulţi mai întîi la 5 şi apoi la 8 şi purtau denumirea de „economate” cu reşedinţele în : Cuciurul Mare, St. Onufrei, Coţmani, Frătăuţi, Ilişeşti, Jucica, St. Ilie şi Cîmpulung.

Deoarece Statul avea în Bucovina foarte puţine păduri proprii, acestea încă de timpuriu au fost înglobate administraţiei pădurilor Fondului. Cum am arătat în primul capitol, Fondul a cumpărat apoi majoritatea pădurilor Statului, rămînînd în fine în proprietatea lui numai două păduri (la Codrul Cosminului şi Tereblece) în suprafaţă de 1494 ha.

 

În anul 1840 se făcu o reorganizare mai importantă a administraţiei Fondului după sistemul aşa numit al oficiilor silvice (Forestaemter-System).

S-au creat 4 oficii silvice superioare (Oberforstaemter) conduse fiecare de cîte un silvicultor de grad superior (Oberfoerster) avînd ca ataşaţi cîte un silvicultor asistent (Forstadjunct). Oficiile silvice superioare erau divizate în administraţii silvice (Wirtschaftsbezirke) conduse fiecare de cîte un brigadier avînd ataşaţi pentru serviciul de pază numărul necesar de pădurari. Administraţiile silvice denumite atunci „revire” sunt a se asemăna brigăzilor din sistemul românesc actual.

Schema organizaţiei administraţiei Fondului înfiinţat la 28 iulie 1840 este următoarea :

 

Protectoratul superior

Împăratul

Camera generală a Curţii

Guberniul civil din Galiţia

 

Oficiul silvic                    Oficiul silvic                           Oficiul silvic                      Oficiul silvic

Cernăuţi cu                       Ilişeşti cu                                Rădăuţi cu                                   Cîmpulung cu

10 brigăzi                         12 brigăzi                                8 brigăzi                           8 brigăzi

18.410 ha                          75.220 ha                              94.360 ha                          109.010 ha

 

Personalul de administraţie pentru cele 4 oficii cu suprafaţa totală de 297.000 ha consta din 4 silvicultori superiori, 4 silvicultori asistenţi, 4 silvicultori stagiari, 38 brigadieri silvici şi 300 pădurari pentru serviciul de pază.

In anul 1870 cu ocazia trecerii Fondului în resortul Ministerului de Culte şi Instrucţiune se făcu o nouă reorganizare a ad-ţiei Fondului prin sporirea oficiilor silvice de la 4 la 5 cu sediile în:

 

  1. Cernăuţi cu 8 brigăzi avînd în total 16.980 ha
  2. Gura Humorului cu 6 brigăzi avînd în total 75.100 ha
  3. Rădăuţi cu 6 brigăzi avînd în total 78.000 ha
  4. Solca cu 4 brigăzi avînd în total 22.900 ha
  5. Iacobeni cu 7 brigăzi avînd în total 43.000 ha

 

Suprafaţa totală este redusă la 235.980 ha. Personalul este alcătuit din cîte un silvicultor superior, un silvicultor asistent şi un silvicultor stagiar pentru fiecare oficiu, 31 brigadieri pentru conducerea celor 31 brigăzi şi 292 pădurari pentru serviciul de pază.

Acest sistem al oficiilor silvice (Forestaemter-Szstem) s-a dovedit a avea unele inconveniente şi anume oficiul silvic nu era în măsură să exercite în mod suficient cele două atribuţii ale sale : gestiunea şi controlul. Pe de altă parte, atribuţiile  brigăzilor subordonate ca administraţii silvice  (Wirtsschaftsbezirke) erau prea limitate aşa că nu se puteau valida. Nici personalul de pază – destul de numeros dealtfel – nuşi îndeplinea atribuţiunile în mod corespunzător din cauza retribuirii sale absolut insuficiente. In anul 1848 pădurarii aveau un salariu anual de 31,50 – 37,80 florini după care reorganizarea din anul 1870 spori la 96-120 florini anual pe lîngă mici competinţe în natură la teren de hrană şi lemn de foc.

În anul 1870, concomitent cu trecerea Fondului de la Ministerul de Finanţe în resortul celui de Culte şi Instrucţiune se înfiinţă la Cernăuţi o administraţie centrală denumită : „Direcţiunea bunurilor”, iar în anul 1875, după trecerea Fondului în resortul Ministerului de Agricultură, administraţia Fondului primi în fine o organizare mai modernă, care s-a aprobat cu Înalta Decizie Imperială din 19 mai 1875 şi s-a pus în aplicare pe data de 1 iulie în acelaş an.

Direcţiunea centrală din Cernăuţi primi denumirea de : „Direcţiunea bunurilor Fondului religionar gr. or. din Bucovina”.

 

Împăratul, ca protector suprem al Fondului purta un deosebit interes pentru buna administrare a Fondului. Pe lîngă multiplele chestiuni referitoare ce erau rezervate exclusiv aprobării Majestăţii sale, în special i se supuneau spre aprobare bugetele anuale şi încheerea conturilor pentru toate ramurile gospodăriei Fondului.

Şeful politic al Bucovinei  – preşedintele ţării (Bandespraesident) – era totodată şi Preşedintele Direcţiunii Fondului.

In capul Direcţiunii era un director al bunurilor (Gutterdirector) cu rangul VI de salarizare după ierarhia austriacă de pe atunci. Ele era ajutat de referenţii secţiunilor silvice contencios, construcţiuni, domenii, contabilitate, avînd ei rangurile VII şi VIII.

Ca servicii exterioare s-au înfiinţat 20 de ocoale silvice conduse fiecare de cîte un şef de ocol avînd rangul IX-X.

 

Şefii de ocoale aveau atribuţiuni destul de largi. Ei administrau oc. silvice încredinţate conducerii lor şi anume atît pădurile cît şi terenurile agricole cu excepţia moşiilor care se exploatau prin arendă. Prin o largă competinţă ce li se acorda în gestiune şi deci lărgindu-se şi responsabilitatea lor, ad-ţia se bucura de oareşcare liberate şi mobilitate în acţiune fapt ce a contribuit în largă măsură la dezvoltarea iniţiativelor folositoare şi dezvoltarea şi perfecţionarea gospodăriei.

Pentru îndeplinirea serviciului auxiliar de birou precum şi pentru serviciul de pază şi gestiune ocoalele silvice aveau personalul inferior necesar compus din 20 brigadieri stagiari (Forstgehilfen), 48 brigadieri silvici şi 68 pădurari din care 4 funcţionau ăentru pădurile Statului înglobate în ad-ţia Fondului.

Personalul de pază – mai redus ca număr – decît în vechea organizaţie era acum mai bine retribuit şi se putea devota în mod complect serviciului.

            Concomitent cu noua organizare din anul 1875, s-a impus între condiţiile de admisibilitate în serviciul Fondului pentru personalul tehnic superior şi diploma unei şcoli tehnice superioare precum şi examenul de capacitate în serviciul silvic superior al Ministerului de Agricultură. De la personalul inferior de pază şi gestiune s-a cerut concomitent prestarea unui examen de stat pentru serviciul silvic inferior. Prin aceste condiţii de admisibilitate în serviiâciul Fondului s-a ridicat considerabil gradul de pregătire şi de capacitate al personalului, care fiind deacum înzestrat cu o pregătire corespunzătoare pentru buna administrare şi pază a averilor Fondului, a ridicat gospodăria forestieră treptat la o înaltă treaptă de intensitate.

Schema organizării ad-ţiei Fondului după reorganizarea din anul 1875 este următoarea:

 

 

Această organizare este similară cu sistemul de organizare introdus în fosta Austro-Ungarie pentru pădurile Statului încă în anul 1873. Cu mici modificări ea a fost adaptată referinţelor averilor Fondului bisericesc şi în mod succesiv s-a apropiat tot mai mult de modul de aplicare acestui sistem în vestul fostului Imperiu Austro-Ungar.

Pînă în anul 1888, directorul bunurilor era o persoană străină de specialitatea forestieră, fapt de altfel explicabil prin aceea că în trecut nu pădurile, ci moşiile agricole dădeau principalul venit. De altfel este cunoscut, că şi în alte părţi în fruntea administraţiilor pădurilor erau persoane străine de specialitatea forestieră, cum de altfel ca şi vechiul regat, administratorul Casei Pădurilor nu era silvicultor.

Abia prin înalta deciziune din 14 ianuarie 1888 se decretă înfiinţarea unei secţiuni forestiere separat de cea domenială la direcţiunea Bunurilor sub conducerea unui specialist în rangul VI de prim consilier silvic[2]. Pe lîngă care funcţiona tot în mod independent serviciul domenial. Amîndouă aceste secţiuni independente alcătuiau Direcţia bunurilor erau subordonate preşedintelui Bucovinei.

 

În anul 1896 s-a mers cu separarea secţiunilor mai departe prin separarea serviciilor centrale de contencios, construcţiuni şi contabilitate în secţiuni separate corespunzătoare Pădurilor sau Domeniilor.

Pe măsura dezvoltării şi intensificării gospodăriei Fondului şi mărirea veniturilor, acest cadru de organizare s-a dezvoltat din ce în ce mai mult. Astfel, cu timpul s-a ivit necesitatea de a se mări numărul circumscripţiunilor de gestiune şi control şi al ocoalelor silvice prin micşorarea suprafeţelor de gestiune şi sporirea numărului personalului de gestiune şi pază.

Astfel, numărul circumscripţiunilor de gestiune şi control spori de la cele 2 înfiinţate în anul 1875 la 3 în anul 1889 şi apoi la 6 în anul 1914, iar numărul oc. silvice  spori de la 20 în anul 1875 la 22 în anul 1889, apoi la 24 în anul 1898 şi în fine 32 la finea anului 1914, din cari cel din urmă înfiinţat nici n-a mai fost ocupat de un titular special din cauza izbucnirii războiului în anul 1914 aşa că nici reşedinţa acelui ocol nu s-a mai construit pînă astăzi.

Pe cînd în anul 1840 cel mai mare ocol silvic (oficiu silvic) are 109.000 ha, în anul 1870 un atare ocol are numai 78.000 ha. In anul 1875 cel mai mare ocol silvic are 47.350 ha, în anul 1892 un atare ocol numai 26.070 ha iar în anul 1914 extinderea maximă a unui ocol silvic este de numai 13.600 ha.

 

Ocoalele silvice sunt subîmpărţite în cantoane cu a căror pază se încredinţează pădurari sau brigadierii silvici amăsurat importanţa gestiunii ce are fiecare canton. Numărul cantoanelor de asemenea s-a mărit prin micşorarea şi divizarea lor continuă, deodată cu intensificarea gospodăriri forestiere şi urcarea veniturilor Fondului care permiteau sporirea personalului tehnic, administrativ şi de pază.

Personalul silvic din serviciul Fondului era asimilat celui din serviciul Statului. Cu ocazia urcării gradelor şi ameliorării salarizării personalului silvic din serviciul Statului, mai ales în anul 1891, s-a ameliorat concomitent în aceeaşi măsură şi situaţia personalului de la Fond.

Pentru administrarea şi exploatarea minelor s-a înfiinţat o administraţie exterioară specială cu sediul în Iacobeni.

În tabloul sinoptic ce urmează arătăm rezumativ evoluţia ad-ţiei Fondului sub fosta stăpînire Austro-Ungară în timpul de la 1840 pînă-n anul 1914 la izbucinirea războiului mondial, deci timp de 74 ani.

 

Cele mai vechi ocoale silvice sunt Ilişeşti cu 75.220 ha la înfiinţare redus apoi cu timpul la 4.270 ha; Gura Humorului cu 75.100 ha la înfiinţare şi redus apoi succesiv prin sumîmpărţire la 6.832 ha; Iacobeni cu 43.000 la înfiinţare şi redus apoi pînă la 9.840 ha; Solca cu 22.900 ha la înfiinţare şi redus apoi pînă la 6.540 ha.

Intensificarea gospodăriri forestiere prin continua micşorare a suprafeţelor de gestiune încredinţate funcţionarilor a dar rezultate foarte bune atît din punct de vedere financiar prin sporirea veniturilor, cît şi din punct de vedere tehnic, prin perfecţionarea continuă a gospodăriei.

Vechile sedii de administraţie din oraşele Cîmpulung şi Rădăuţi, fiind prea îndepărtate de pădure s-au desfiinţat cu timpul, înfiinţîndu-se în schimb ocoale silvice mai mici cu sedii în comunele din raza pădurilor.

Ingerinţa organelor bisericeşti asupra ad-ţiei Fondului era aproape inexistentă. Prin ordonanţa imperială de la 17 decembrie 1860 s-a impus ad-ţiei Fondului obligaţia de a „prezenta şi episcopului o copie după încheierile anuale”.

Prin rezoluţia imperialădin10 decembrie1869[3] s-a ordonat că hotărîrea asupra tuturor chestiunilor, conservarea şi întrebuinţarea Fondului bisericesc este  rezervată exclusiv Coroanei. Nici Parlamentul din Viena, nici Dieta provincială din Cernăuţi şi nici Congresul bisericesc nu avea vre-un drept de control sau legislaţie asupra Fondului. Chestiunile Fondului făceau parte din drepturile rezervate Coroanei. Bugetul anual se comunică Consistoriului, care era invitat să se pronunţe şi asupra fiecărei cereri care angajează mijloacele Fondului cu o sumă extrabugetară ce trece de 200 coroane, dar avizul Consistoriului nu era obligatoriu pentru guvern.

Organizarea internă a ad-ţiei Fondului şi modul de funcţionare era reglementată prin Statutul din anul 1875 ce s-a pus în aplicare deodată cu reorganizarea ad-ţiei Fondului de atunci şi a rămas în vigoare neschimbat pînă-n anul 1900.

 

Prin deciziunea imperială de la 19 ianuarie 1900 s-a pus în aplicare un nou regulament pentru administrarea bunurilor Fondului.

Prin acest regulament se contopeşte în fine administraţia domeniilor cu cea forestieră sub conducerea unui consilier silvic în rangul V. Ad-ţia silvică suferă importante amplificări prin mărirea numărului ocoalelor silvice de la 24 la 27 – prin divizarea ocoalelor silvice Vatra Dornei, Iacobeni şi Moldoviţa – şi înmulţirea circumscripţiunilor de gestiune şi control de la 3 la 4.

Acest regulament de administrare care a rămas în aplicare pînă la trecerea Fondului în stăpînire românească conţine următoarele dispoziţiuni:

Conducerea şi supravegierea supremă a ad-ţiei bunurilor Fondului se va exercita după principiile stabilite de M.S. Împăratul prin Ministerul de Agricultură.

In afară de chestiunile care depăşesc competinţa Ministerului de Agricultură, sunt rezervate exclusiv înaltei decizii a Împăratului aprobarea bugetelor anuale şi aprobarea bilanţurilor anuale întocmite şi prezentate de ad-ţia Fondului.

 

Astfel fiind, Suveranul era perfect de bine orientat despre gospodăria Fondului.

Şeful ad-ţiei politice a Bucovinei – Preşedintele ţării Bucovina – era în acelaşi timp şi Preşedintele Fondului.

Ad-ţia centrală din Cernăuţi şi-a menţinut titlul de „Direcţia bunurilor Fondului bisericesc ort. or. din Bucovina” avînd în frunte un director al bunurilor ca conducător, ajutat fiind de referenţii de specialitate şi numărul necesar de funcţionari.

Ca servicii exterioare s-au instituit următoarele:

 

  1. Pentru administrarea şi exploatarea minelor funcţiona un oficiu deosebit cu sediul în Iacobeni care era supus Ministerului de lucrări publice în toate chestiunile exploatării tehnice, a valorificării produselor miniere şi a gestiunii de contabilitate, iar în toate celelalte chestiuni administraţiei Fondului .
  2. Pentru păduri şi domenii cu excepţia moşiilor agricole funcţionau ocoalele silvice.
  3. Pentru eventuala exploatare în regie a bunurilor agricole.
  4. Pentru stabilimentul balnear din Vatra Dornei, administraţia stabilimentului balnear din Vatra Dornei.

 

Fiecare din ocoalele silvice este dat pentru directa administrare şi executare independentă a exploatării sub răspunderea şi garanţia sa personală unui inginer numit administrator silvic şi domenial (Forest u. Domapnenvervalter).

Chestiunea acestuia cuprinde întreaga avere imobilă a Fondului situată în cuprinsul oc. silvic ce-i este destinat, îndeplinirea tuturor lucrărilor în baza proiectelor şi planurilor de exploatare aprobate, valorificarea corespunzătoare a produselor, executarea împăduririlor şi culturilor, cooperare la lucrările de amenajare şi de construcţiuni, apoi conducerea şi supraveghierea serviciului de pază a pădurii şi vînatului.

Administratorul silvic nu era încredinţat cu mănuirea banilor ci numai în mod excepţional, pentru cantoane cu gestiune mică şi uşor de supraveghiat sau pentru pază de trupuri mici de păduri pentru  cari un brigadier silvic era un funcţionar prea scump, se angajau pentru durata necesităţii pădurari provizorii care în serviciu aveau îndatoririle unui brigadier.

Supraveghierea şi administrarea directă a proprietăţilor agricole, închirierea morilor, caselor, drepturilor concesionate ş.a., gestiuni domeniale se executa prin serviciul domenial de la administraţia centrală care putea însărcina  administraţiile silvice şi domeniale cu îndeplinirea formalităţilor oficiale privitoare la aceste lucrări.

 

Administraţia stabilimentului balnear din Vatra Dornei era condusă de un funcţionar luat dintre funcţionarii administraţiei centrale sau angajat cu contract de serviciu, ajutat de un casier-contabil. Restul personalului necesar exploatării stabilimentului se angaja în contul regiei.

Executarea, întreţinerea  şi inspectarea construcţiunilor, de orice fel cădea în atribuţiunile serviciului de construcţiuni din ad-ţia centrală, care însărcina funcţionarii silvici cu construirea instalaţiunilor pentru transportul lemnului : drumuri şi şosele forestiere, căi ferate forestiere, opusturi, jilipuri ş.a. Casele se construiau de arhitecţi ataşaţi serviciului construcţiunilor. Supraveghierea executării construirii clădirilor se putea încredinţa şi administraţiilor silvice şi domeniale.

Serviciul de contabilitate din administraţia centrală executa toate operaţiunile contabile de venituri, cheltuieli, buget, control şi verificare după prescripţiunile date de Ministerul Agriculturii.

Gestiunea bănească se îndeplinea de către casseria ţării din Cernăuţi. Oficiul aceste executa şi plăţi precum şi operaţiuni de încasare întrucît acestea nu se făceau pe cale de cecuri oficiale ale casei poştale de economii din Cernăuţi.

 

Totodată prin articolul 22 al regulamentului în chestie se decreta că „Autorităţile şi oficiile instituite pentru administrarea bunurilor Fondului bis. ort. rom. sunt autorităţi şi oficii publice ale ţării şi funcţionarii lor sunt funcţionari slujitori ai ţării, pentru care se aplică fără rezervă legile generale pentru funcţionarii şi slujitorii Statului.

Pentru judecarea abaterilor de serviciu ale funcţionarilor Fondului s-a instituit o comisiune disciplinară specială compusă din Preşedintele ţării, directorul bunurilor şi încă un membru de recurs, la Ministerul Agriculturii căruia îi revenea în instanţă supremă puterea disciplinară asupra tuturor funcţionarilor administraţiei bunurilor.

Procedura disciplinară cu privire la funcţionarii administraţiei minelor din Iacobeni era reglementată prin prescripţiuni speciale.

Fondul era reprezentat în instanţele justiţiei sau prin Procuratură de finanţe sau prin un avocat autorizat de direcţie. Ingerinţa Procuraturii de finanţe cu privire la reprezentarea Fondului în general, şi a bunurilor lui în special, acordarea de consultaţiuni în chestiunile de drept precum şi cooperarea la înfăptuirea afacerilor de drept dacă această cooperare era cerută de direcţie, era reglementată prin instrucţiunea de serviciu pentru Procuraturile de finanţe.

Retribuţiunile de activitate şi de pensiune ale funcţionarilor şi slujitorilor Fondului, ale văduvelor şi orfanilor precum şi în general toate cheltuielile pentru administrarea bunurilor ce se lichidau direct din Fondul bisericesc.

Administraţia Statului primea pentru toate serviciile ce le presta Fondului prin casseria ţării şi Procuratura de finanţe din Cernăuţi şi o remuneraţie potrivită de la Fond, în mărimea ce se stabilea în comun acord de ministerele de Agricultură, Culte şi instrucţiune pe de o parte şi ministerul de finanţe pe de altă parte.

Toate atribuţiunile de serviciu în amănunt, gestiunea administraţiei centrale şi a organelor ei subordonate, precum şi atribuţiunile şi gestiunea administraţiei minelor din Iacobeni erau reglementate prin instrucţiuni de serviciu speciale elaborate şi aprobate de ministerul agriculturii.

 

Numirea directorului direcţiei bunurilor precum şi a funcţionarilor pînă la clasa rangului VII era rezervată exclusiv în competinţa Împăratului.

Numirea tuturor funcţionarilor tehnici domeniali, economi, de contabilitate, administraţie şi casierie se făcea de către Ministerul Agriculturii.

Numirea funcţionarilor mai mici, ca : oficianţi de cancelarie, cancelişti, brigadieri, pădurari, servitori, apoi angajarea de elevi silvici, practicanţi de contabilitate cădea în competinţa direcţiunii bunurilor.

Cooperarea arhiepiscopului ort. or. al Bucovinei şi a consistoriului arhiepiscopesc al Bucovinei al administrarea bunurilor Fondului a rămas şi mai departe cea nominalizată prin regulamentul pentru consistoriul Arhiepiscopesc ort. or. din Bucovina aprobat cu deciziunea imperială din 2 februarie 1869 şi era redusă la următoarele chestiuni :[4]

 

  1. Supraveghierea averii Fondului, apărarea intereselor acestuia, aprobarea orcărui proiect de micşorare a substanţei averii prin vînzare, schimb, împovărare cu sarcini, observarea pericolelor şi daunelor care ar putea lovi Fondul, darea avizului asupra bugetului şi încheierii bilanţului.
  2. Pronunţarea părerii asupra acordării de împrumuturi şi avansuri din Fondul bisericesc, asupra felului de administrare a bunurilor Fondului, asupra sistematizării de cheltuieli permanente şi asupra cheltuielilor nesistematizate din Fondul bisericesc.

 

Am reprodus în mod detaliat principiile sus expuse ale regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat cu decizia imperială din 19 ianuarie  1900, deoarece el că nu numai a rămas în vigoare în tot timpul fostei dominaţii austriace, dar, cum prin Înaltul decret Regal nr. 838 din 14 februarie 1922 averile Fondului bisericesc au fost trecute din administraţia bisericii în cea a Ministerului de Agricultură şi Domenii din Bucureşti, el a rămas în fiinţă pînă-n anul 1925, cînd prin legea de organizare a bisericii ortodoxe Fondul a trecut în ad-ţia bisericii.

Afară de aceasta, acest regulament de administraţie care printr-o aplicare corectă a dus gospodăria Fondului la înflorire şi progres, prezintă deosebiri fundamentale de noul regulament de administraţie din anul 1925 cu privire la atribuţiunile forului bisericesc suprapus, menţinînd însă principiile de organizare internă a administraţiei Fondului.

În baza acestui regulament s-au întocmit şi decretat instrucţiunile de serviciu pentru administrarea ocoalelor silvice minelor din Iacobeni, băilor din Vatra Dornei şi toate celelalte unităţi.

Este de remarcat cu privire la administrarea ocoalelor silvice că pe lîngă obligaţiuni şi răspunderi bine determinate, s-a dat şefilor de ocoale o largă competinţă în gestiune. Acest principiu a dat rezultate bune în administraţie.

Expunem în urmare la pag. XX schema organizării conducerii şi administraţiei Fondului în anul 1914.

 

 

  1. Organizarea administraţiei Fondului ca fundaţiune autonomă pe baza legii bisericeşti din anul 1925

 

În capitolul prim am arătat tribulaţiunile prin cari a trecut conducerea Fondului din anul 1918 – dat alipirii Bucovinei – pînă în anul 1925 cînd s-a dat formă legală actuală a administraţiei Fondului prin legea pentru organizarea bisericii ortodoxe din Regatul României publicat în M.O. nr. 97 din 6 maiu 1925.

Am arătat la pag. 30 că pe baza Decretului Regal nr. 838 din 14 februarie 1922 averile Fondului au fost trecute din ad-ţia bisericii în cea a Ministerului de Agricultură din Bucureşti. In acest sens, în mod firesc ar fi urmat ca în mod similar cum a fost în anul 1914 ad-ţia Fondului să se bucure de o largă Autonomie în folosul unei bune administraţii.

Ministerul Agriculturii şi Domeniilor din Bucureşti trata însă această administraţie mai mult sau mai puţin în mod similar ca o direcţiune a Statului.

Pe cînd înainte de unire Administraţia Fondului avea în competinţa sa dreptul de a vinde de regulă prin licitaţie publică întreaga posibilitate anuală a pădurilor de cca. 1 milion m.c. şi chiar să facă şi vînzări prin bună învoială la caz că ele se păreau a fi mai avantajoase decît cele prin licitaţie, în timpul conducerii ad-ţiei prin Minister, competinţa ei s-a redus la suma de maximum 5000 lei ceea ce corespunde la valoarea de cca. 15-20 m3 lemn de lucru, şi era extrem de puţin.

Toate deciziunile mai importante se luau de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor din Bucureşti, care nici nu putea să cunoască împrejurările de aici cari erau mai ales atunci scurt timp după unire diferite de cele din vechiul Regat. Din cauza aceasta se luau uneori deciziuni necorespunzăroare, erau necesare dese intervenţiuni personale la Minister ce din cauza distanţei celei mari erau foarte dificile. Se iveau mari pierderi în timp în desfăşurarea gestiunii şi mersul afacerii era greoi.

 

Aceste neajunsuri ale ad-ţiei ce pe lîngă că erau dăunătoare bunului mers al serviciului contrastau atît de mult cu vechea administraţie ce avea o mare competinţă în gestiune şi s-a adeverit a fi cu adevărat corespunzătoare, au contribuit singur şi ele la autonomizarea administraţiei Fondului prin Consiliul Eparhial pe baza legii de organizarea bisericii din anul 1925.

Prin legea Bisericească din anul 1925 s-a schimbat numai organul de conducere prin trecerea atribuţiunilor de gestiune de la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor în seama Mitropolitului şi  Arhiepiscopului Bucovinei şi a Consiliului Eparhial, pe cînd structura administraţiei interne a Fondului, a rămas în tot timpul neschimbată precum a fost încă în anul 1914, evident cu mici  modificări inevitabile ce au intervenit prin introducerea administraţiei româneşti şi prin micşorarea averilor odată cu exproprierea moşiilor agricole ale Fondului. Schimbări importante nu se puteau face în mod pripit într-o administraţie cu un organism atît de complet şi bine echilibrat ce s-a format prin îndelungată experienţă în timpul dominaţiei fostei Austrii şi a adus gospodăria Fondului la cea mai înaltă perfecţiune posibilă pe atunci pentru o gospodărie forestieră.

 

Încă în toamna anului 1925 Adunarea Eparhială în şedinţa din 28 noembrie 1925 a votat un Regulament interior de organizare a serviciilor pentru administrarea şi exploatarea bunurilor Fondului potrivit dispozitţiunilor art. 4 din regulamentul pentru aplicarea art. 39-43 din legea pentru organizarea bisericii ortodoxe române. Acest regulament s-a aprobat şi decretat de Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bucovinei la 4 decembrie 1925.

Deoarece acest regulament  reprezintă cea dintîi reglementare de organizare a administraţiei româneşti pe lîngă art. 39-43 din legea organizării bis. şi regulamentul respectiv expus mai înainte, şi se aplică şi astăzi, îl reproducem în întregime în anexă în partea II-a a lucrării.

Acest regulament aprobat de către Mitropolit a înlocuit pe cel vechi decretat prin decizia imperială din 19 ianuarie 1900.

Administraţia internă a Fondului a continuat a rămîne însă şi mai departe a fi reglementată de instrucţiunea de serviciu veche austriacă, evident cu unele mici modificări impuse de administraţia românească.

 

Pe baza art. 40 al legii pentru organizarea bisericii ortodoxe române care prevedea că „Regulele de administraţie pentru averile Fondului care constau în cea mai mare parte din domeniu păduros sau agricol, vor fi în interesul bunului mers cele prevăzute pentru administrarea şi exploatarea domeniilor Statului”, deoadată cu autonomizarea ad-ţiei Fondului s-a luat în examinare modalităţile cu schimbare a vechilor instrucţiuni de serviciu şi înlocuirea lor cu alte noi, care avînd la bază organizarea veche, clădită în mod sistematic prin mulţi ani, să cuprindă în acelaşi timp  principiile de administraţiea silvică a Statului român.

În această formă de organizare, buna funcţionare a serviciului intern al ad-ţiei Fondului este asigurată pe deplin.

Pe cînd în sistemul de organizare de mai înainte separîndu-se atribuţiunile de control de cele de gestiune-serviciu devenise greoi legat de multe procese verbale şi corespondenţă, deoarece inspectorul de control avînd exclusiv atribuţiuni de  control şi nici decum de gestiune, nu era îndreptăţit să ia la faţa locului cu ocazia controlului dispoziţiuni de gestiune – această căzând exclusiv în atribuţiunile şefilor de serviciu, care erau informaţi de situaţia de afară numai din procesele verbale şi rapoarte, actualul sistem centralizând atribuţiunile de control cu cele de gestiune dă posibilitatea inspectorului de gestiune şi control cu ocazia lucrărilor pe teren să ia dispoziţiunile de serviciu necesare pentru asigurarea bunului mers al serviciului imediat la faţa locului fără întîrziere şi fără paperaserie.

Astfel, serviciul se execută în mod expeditiv şi mai are şi avantajul că menţine un permanent contact strîns între unităţile exterioare cu serviciile centrale.

Controlul gestiunii se face în birou şi pe teren.

 

Rezultatul în cancelarie se face asupra tuturor registrelor  şi evidenţelor ş.a. jurnalul de inspecţiune al şefului de ocol, registrul de casă şi situaţia cassei, situaţia proprietăţilor şi a sarcinilor fonciare, cadastrul clădirilor, evidenţa amenajamentelor, toată gestiunea de material : carnete de cubaj, tablouri de material, situaţii de întrebuinţarea materialelor, registrul de materiale, situaţia produselor accesorii, cadastrul de vînătoare şi cel de pescuit, registrul delictelor silvice, tabloul de permissile acordate personalului inferior şi mediu, registrul absenţelor şefului de ocol, registrul de intrare şi ieşire, arhiva, inventarul, registrul comemorativ, situaţia contractelor de exploatare, acte restante.

Controlul pe teren se referă la exploatarea produselor principale, accesorii şi secundare, operaţiuni culturale : semănături, plantaţiuni, pepiniere, îngrijirea arboretelor, rărituri, curăţiri, drenaje etc,; starea hotarelor, delicte şi alte pagube provenite din evenimente elementare; proviziuni de material, starea construcţiilor, personalul de pază.

Procesul verbal de inspecţie şi control se închea cu observaţiunile inspectorului în chestiuni de mişcări de personal, activitatea agenţilor de pază şi gestiune, adăpostirea lor, eventualele plîngeri incurse ş.a.

Şeful de ocol contrasemnează procesul verbal.

În acest mod, nu scapă de sub control şi inspecţie nici o ramură de activitate şi gestiune în gospodăria  ocolului silvic.

 

Necesitatea elaborării instrucţiunilor de serviciu era cu atît mai necesară, avînd în vedere şi faptul că se împlineau aproape 10 ani după războiu şi administraţia internă era încă reglementată de vechile instrucţiuni germane.

Noile instrucţiuni se serviciu elaborate şi puse în aplicare la data de 1 ianuarie 1928 se împart în :

  1. Instrucţiuni pentru funcţionarea serviciilor centrale
  2. Instrucţiuni pentru administrarea ocoalelor silvice
  3. Instrucţiuni pentru serviciul cantoanelor.

Acest regulament nou statuiază că serviciile pentru administrarea şi exploatarea bunurilor Fondului bisericesc ort. rom. al Bucovinei formează sub autoritatea Consiliului Eparhial „Administraţia Fondului bisericesc ortodox român al Bucovinei”.

Administraţia centrală a Fondului bis. stă sub conducerea unui administrator numit de Consiliul Eparhial.

Administraţia centrală a Fondului se împarte în următoarele servicii :

 

  1. Serviciul personalului şi de secretariat
  2. „        amenajărilor
  3. „        exploatărilor
  4. „        plantaţiunilor
  5. „        construcţiunilor
  6. „        de inspecţiune, studii şi statistică
  7. „        juridic administrativ
  8. „        contabilitate şi casierie.

 

Fiecare din aceste servicii stă sub conducerea unui funcţionar superior numit la propunerea ad-ţiei Fondului de către Consiliul Eparhial, secţia economică, Consiliul Eparhial nefiind legat de propunerile administratorului.

Şefii acestor servicii sunt ajutaţi de personalul necesar repartizat de către administrator.

Paza pădurilor, administrarea şi exploatarea lor se face prin unităţile exterioare – ocoale silvice – conduse fiecare de un inginer silvic ajutat de personalul silvic mediu şi inferior necesar.

Atribuţiile, competinţele, obligaţiunile şi responsabilităţile întregului personal începînd de la administratorul Fondului şi pînă la pădurar se stabilesc şi se reglementează cu precizie.

Se remarcă că atît  administratorul Fondului care lucrează sub autoritatea Consiliului Eparhial – secţia economică –  cît şi şefii unităţilor exterioare – şefii de ocoale – au o competinţă foarte mică şi ca atare aproape toate chestiunile cad în competinţa Consiliului Eparhial.

 

Noile instrucţiuni de serviciu conţin o inovaţie esenţială faţă de vechea ad-ţie, şi anume în locul vechilor circumscripţii de gestiune şi control se înfiinţează serviciile de personal exploatări, plantaţiuni care centralizează toată gestiunea aferentă pentru cele 31 ocoale silvice precum şi serviciul de inspecţiune, studii şi statistică. Acest din urmă serviciu este subdivizat în circumscripţii de inspecţie grupînd mai multe ocoale la o circumscripţie. Fiecare circumscripţie este condusă de un inspector de control.

Pe baza art. 34 din această instrucţiune de serviciu care prevede că Instrucţiunile acestea vor putea fi modificate şi completate la propunerea administratorului de către Consiliul Eparhia, care şi din iniţiativă proprie poate aduce modificări şi completări acestor instrucţiuni” s-au şi adus în urmare unele modificări dar mai ales completări destul de importante.

Astfel ivindu-se necesitatea s-a mai înfiinţat în anul 1929 un nou serviciu şi anume : „industrial şi comercial” care are atribuţiunile sale administrarea şi exploatarea pe baze comerciale a intreprinderilor miniere, băile din Vatra Dornei şi Iacobeni, pescăriile din Cozmeni şi clădirile de raport.

Anul 1928 a însemnat un punct  culminant pentru gospodăria forestieră datorită urcării vertiginoase a preţului lemnului, şi atunci a luat fiinţă şi serviciul regiei fabricilor de cherestea prin adoptarea principiului de exploatare în regie proprie de către administraţia Fondului a fabricilor de cherestea.

Schema de organizare a serviciilor administraţiei Fondului pentru anii 1929-1932 este următoarea (în tabel) :

Această nouă organizaţie însă nu s-a dovedit mai practică decît cea veche, dar mai mult încă, s-a arătat nefavorabilă bunului mers al serviciului şi prea complicată, pe cînd vechiul sistem împreună într-o singură mînă conducerea administrativă şi tehnică şi controlul referitor la o circumscripţie de inspecţie.

 

În special s-a arătat că executarea serviciului de inspecţie prin inspectori de control cu sediul în exterior a adus rezultate de tot nesatisfăcătoare.

În adevăr, inspectorii de control cu sediul în exterior au prea puţin contact cu serviciul central şi mai ales cu serviciile de exploatări, construcţiuni şi personal fiind lipsiţi astfel de o bună orientare în serviciu, neputînd în această situaţie da îndrumări necesare ocoalelor silvice pe care le inspectează.

S-a dovedit că sistemul care centralizează într-o singură mînă atît gestiunea cît şi controlul este mai practic, expeditiv şi superior sistemului care separă gestiunea de control şi necesită organe intermediare. Din cauza relelor rezultate date de sistemul nou s-a ivit necesitatea revenirii la vechiul sistem de administrare.

În consecinţă încă la finea anului 1932 la propunerea ad-ţiei Fondului, Consiliul Eparhial a decretat următoarea organizaţie pentru împărţirea serviciilor administraţiei Fondului.

 

I. Serviciul Personalului cu cancelaria

II. Serviciul silvic : acesta cuprinde următoarele diviziuni :

  1. Circumscripţia 1.a de gestiune şi control cuprinzînd ocoalele silvice Dorna Candrenilor, Vatra Dornei, Iacobeni, Cîrlibaba, băile Vatra Dornei, minele din Iacobeni şi pescăriile din Cozmeni.
  2. Circumscripţia 2-a de gestiune şi control cuprinzînd oc. silvice Pojorîta, Breaza, Vama, Moldoviţa şi Argel.
  3. Circumscripţia 3-a de gestiune şi control cuprinzînd oc. silvice Frasin, Stulpicani, Oastra, Gura Humorului şi Mănăstirea Humorului
  4. Circumscripţia 4-a de gestiune şi control cuprinzînd oc. silvice Solca, Marginea, Codrul Voivodesei, Frătăuţii Noi, Vicovul de Sus şi Ciudeiu.
  5. Circumscripţia 5-a de gestiune şi control cuprinzînd oc. silvice Putna, Straja, falcău, Brodina şi Seletin.
  6. Circumscripţia 6-a de gestiune şi control cuprinzînd oc. silvice Jucica, Revna, Codrul Cosminului, Cuciurul Mare, Pătrăuţi şi Ilişeşti
  7. Serviciul amenajărilor
  8. Serviciul Construcţiunilor subdivizat în două secţiuni :
  9. Instalaţii şi transport
  10. Clădiri

III. Serviciul juridic administrativ

IV. Serviciul Contabilităţii cu cassieria

V. Regia Ferăstraelor

 

Organizarea detaliată a serviciului o expunem în schema anexată la paginile XX şi XX.

În aceatsă schemă expunem pe larg numirea unităţilor exterioare : 31 ocoale silvice, 4 centre de exploatare de căi ferate forestiere, fabrici de cherestea, administraţia minieră, ad-ţia băilor, ad-ţia pescăriilor şi modul de organizare şi funcţionare cu arătarea cadrului personalului tehnic, administrativ şi de pază necesar.

Administratorul Fondului este ajutat în conducere de şefii de servicii şi cei 6 inspectori de gestiune şi control. Toate chestiunile mai importante se dezbat în şedinţele Consiliului referenţilor sub conducerea administratorului. Acesta convoacă şedinţele ori de cîte ori este necesar.

Hotărîrile luate se consemnează în procese verbale de şedinţă care se înaintează în decurs de 24 ore Consiliul Eparhial spre a lua cunoştinţă de hotărîrile luate în propria competinţă a administraţiei Fondului şi de a hotărî în chestiunile ce depăşesc  competinţa administratorului Fondului.

Cu privire la controale, pază şi gestiunea cantoanelor, sistemul din gospodărirea Fondului diferă de cel de la Stat.

Pe cînd în serviciul Statului şefii de cantoane cari sunt de regulă pădurari se suprapun şefii de brigadă cari au atribuţiunea fiecare de a controla mai ales cantoane şi deosebit de aceasta odată cu extinderea generală a lucrărilor de exploatare în regie s-au separat la organele inferioare atribuţiunile de pază şi cele de gestiune, în gospodăria Fondului există un sistem mai simplu care centralizează în persoana aceluiaşi agent – şeful de canton – toate atribuţiunile de pază şi gestiune.

Acest sistem are avantajul economiei de personal.

 

Pe de altă parte însă impunînd şefului de canton atribuţiuni mai multiple, mai variate şi mai grele, acesta trebuie să aibă şi o pregătire mai temeinică, o salarizare mai bună precum şi în general condiţiuni de trai corespunzătoare unui nivel de pregătire mai înalt.

De aceea, din principiu, şeful de canton trebuie să aibă gradul de brigadier silvic.

Sistemul acesta s-a aplicat cu succes în gospodăria Fondului înainte de războiu şi a dat rezultate foarte bune.

S-a făcut însă constatarea şi sistemul dovedit bun pentru vechile condiţiuni şi referinţe de după războiu, a prezentat multe neajunsuri care derivau din insuficienţa controlului ce se putea face asupra şefului de canton.

Imediat după războiu, pentru a acoperi lipsa de personal, s-au făcut angajări de personal fără prea multă selecţionare şi de o calitate morală inferioară. Intervenind şi salarizarea insuficientă de după războiu, mulţi şefi de cantoane abuzînd de insuficienţa controlului inerent acestui sistem  de organizare, s-au dedat la nereguli în serviciu în dauna Fondului.

 

Pentru a face sistemul acesta de organizare adaptabil împrejurărilor actuale în sensul de a se complecta măsurile de controlul şefului de canton, s-a înfiinţat măsura controlului şefului de canton în mod regulat, direct prin şeful de ocol, consemnîndu-se rezultatul controlului în procese verbale de un anumit tip în care se arată zilele în care s-a făcut controlul, modul purtării carnetului de serviciu, starea hotarelor şi a liniilor de amenajare, starea şi modul executării exploatărilor, a împăduririlor, starea pepinierelor, a regenerărilor, operaţiunilor culturale, stricăciuni prin insecte, vînt şi alte daune provocate de fenomene elementare, delicte, natura şi extinderea lor cu arătarea cazurilor neraportate, starea vînatului şi a pescuitului, a instalaţiunilor de transport, a construcţiunilor, starea obiectelor de inventar, a terenului de hrană ş.a. cu concluziuni asupra efectului serviciului şefului de canton şi asupra stării generale a cantonului.

Prin dresarea acestui proces verbal de controlul cantoanelor se angajează şi responsabilitatea şefului de ocol în modul executării serviciului în cantoane, astfel că Fondul este pus la adăpost de eventualele nereguli în stil mare.

Anexăm sub III un model de asemenea proces verbal de controlul cantoanelor.

Pentru înlesnirea controlului cantoanelor şeful de canton este obligat să poarte la zi carnetul de serviciu în care înregistrează în mod sinoptic toată gestiunea sa după următoarele deciziuni:

 

  1. Jurnalul ocupaţiilor zilnice
  2. Înregistrarea tuturor constatărilor de importanţă deosebită şi a rapoartelor sale făcute în cauză
  3. Diviziunea delictelor silvice
  4. Diviziunea
  5. Registrul obiectelor de inventar

 

Prin purtarea carnetului de serviciu în condiţiuni prescrise, şeful de canton este dispensat de prea multă gestiune de cancelarie.

Pentru cantoanele de importanţă mai mică, serviciul de pază mai uşor şi gestiunea mai neînsemnată, sunt sistematizate posturi de pădurari ca şefi de canton.

Pentru cantoanele cu gestiune deosebit de grea, sunt sistematizate pe lîngă posturile de şef de canton şi posturi de ajutoare de şef de canton, cari de regulă se recrutează din pădurarii din localitate.

 *

* *

            În concluziuni, relevăm că organizarea serviciului ad-ţiei Fondului are o tradiţie, care se poate urmări de la primele începuturi de închegarea şi organizarea serviciului, a evaluat pe măsura raţionalizării şi intensificării gospodăriri forestiere în mod lent, fără salturi şi experimente dăunătoare, fiecare măsură de inovaţie ce s-a introdus fiind fructul observaţiunilor din trecut, aşa că actuala organizare a ad-ţiei interne prezintă toate garanţiile unei bune funcţionări, punînd la adăpost gospodăria Fondului de orice riscuri.

Marele dezavantaj în ad-ţie, este însă lipsa unei competinţe suficiente atît pentru atribuţiunile şefului de ocol, cît şi pentru administratorul Fondului. In această privinţă fosta ad-ţie austriacă care dedea competinţe mai largi administratorilor de ocoale, era superioară.

Pentru viitor este necesar a se avea în vedere remedierea acestui viciu de organizare.

 

 

  1. Personalul

 

În expunerea dezvoltării administraţiei Fondului, am arătat cum pe măsura amplificării serviciilor în raport cu intensificarea gospodăriri Fondului, personalul a sporit mereu de la 2 brigadieri angajaţi în anul 1783 la înfiinţarea Fondului, la un aparat administrativ complex corespunzător necesităţilor serviciului, compus din personalul tehnic, administrativ, de contabilitate şi de pază în diversele servicii centrale şi exterioare ale administraţiei Fondului.

În fostul imperiu austro-ungar, funcţionarii Fondului erau încadraţi în gradele prevăzute în Statutul funcţionarilor (Dienstpragmatik) ca funcţionari publici.

În anul  1898 personalul prevăzut în cadrul sistematizat în administraţia Fondului era următorul[5]

 

 

Pe lîngă acest personal sistematizat şi încadrat mai funcţionau după necesitate cca 62 angajaţi auxiliari pentru serviciile tehnice şi de pază, astfel că numărul total al funcţionarilor pentru secţia silvică era de cca 350-360.

Personalul special angajat pentru administrarea Domeniilor Fondului era următorul :

 

Directorul Domeniilor                                                           în rangul VI

1 Inspector (Wirtschaftsinspector)                                         „             VIII

1 Inginer agronom                                                                  „                –

                                   La serviciul contencios

1 Consilier de ad-ţie (Adm. Rath)                                         „              VII

1 Secretar de administraţie (Adm. Secretar)                         „              VIII

1 Concipist de ad-ţie (Adm. Concipist)                                „               X

                                   La serviciul Construcţiunilor

1 Inginer şef construcţie                                                       „               VIII

1 Inginer de construcţie                                                        „                IX

                                   La serviciul de contabilitate

1 Consilier de contabilitate (Rechmungs-Rath)                    „               VIII

1 Revizor     „         „           (        „        Revident)               „               IX

1 Oficial       „         „           (       „       Official)                   „               X

                                   La serviciul de casierie

1 Administrator al casei de rente (Rentamsverwalter)          „             IX

1 Controlor al        „       „      „ (Rentamtscontrolor)            „                X

                                   La serviciul de cancelarie, arhivă

1 Oficial (Official)                                                                „                X

3 Diurnişti                                                                             „                 –

1 Servitori de birou                                                               „                 –

            Secţia Domeniilor avea deci în total 17 funcţionari technici, jurişti, contabili, de administraţie şi cassierie repartizaţi la serviciile respective şi un Director de Domenii la conducere.

Serviciul de cassierie era comun pentru ambele secţiuni.

Deodată cu dezvoltarea succesivă a organizării ad-ţiei Fondului prin intensificare şi specializare s-a mărit succesiv şi numărul personalului de la păduri, deoarece numai această ramură de gospodărie mai era susceptibilă de continuă perfecţionări, pe cînd exploatarea domeniilor agricole în ultimii ani ajunsese la o treaptă mai mult sau mai puţin staţionară, iar veniturile Fondului din aceste domenii participau din ce în ce cu un procent tot mai mici la totalul veniturilor.

În anul 1913 venitul din exploatarea domeniilor agricole era de abia 1% din totalul veniturilor Fondului, de unde rezultă că încă înainte de exproprierea moşiilor agricole, acestea erau reduse pe un plan complet secundar în ce priveşte participarea la veniturile totale ale Fondului.

În anul 1914 era la conducerea Fondului un silvicultor numit : „Director al bunurilor” în rangul V. Numărul total al funcţionarilor a sporit la 590.

In timpul războiului mondial 1914-1918 s-au descomplectat cadrele personalului prin mobilizarea unei mari părţi de funcţionari sub arme.

În anul 1919 cadrul personalului s-a complectat şa situaţia de dinainte de războiu şi a sporit apoi mereu în apoi mereu în anii 1920 şi 1921 ivindu-se necesitatea de a spori numărul organelor de pază din cauza înmulţirii delictelor şi a personalului ad-tiv prin ivirea de lucrări administrative noi provocate de aplicarea reformei agrare.

 

Deosebit de aceasta, s-a impus şi necesitatea de a compecta vechiul cadrul de funcţionari promovaţi din fosta administraţie austriacă, cu elemente noi de origine etnică română pentru românizarea ad-ţiei Fondului.

Expunem în urmare situaţia personalului Fondului din anul 1922, cu arătarea rengurilor fiecărei categorii de funcţionari după vechea erarhie austriacă, aşa cum a fost înainte de încadrare în gradele prevăzute de administraţia românească.[6]

Cadrul de organizare de mai jos arată totodată sistemul administraţiei ce a fost înfiinţat la Fond înainte de autonomizarea ad-ţiei Fondului pe baza legii de organizare bisericească din anul 1925.

 

Numărul total al funcţionarilor Fondului în anul 1922 este deci de :

 

            Conducerea administraţiei                                            2

            Serviciile centrale                                                      124

            Serviciile exterioare

a). Servicii silvice 623

b).Pescării, stabilimentul balnear din

                            Vatra Dornei şi ad-ţia minelor Iacobeni      19     

                                                                                   Total               768

 

Expunem la pag. XX evidenţa numărului funcţionarilor Fondului în perioada de la 1898 – 1933.

In anul 1933 numărul funcţionarilor Fondului este de 651 funcţionari activi plus 15 funcţionari puţi în disponibilitate în mod temporar prin pedepse disciplinare, numărul total fiind de 666. Acest număr trebuie considerat ca un minim sub necesităţile normale, a măsurat timpul de criză prin care trecem.

Pentru a ilustra mai bine situaţia personalului de la Fond expunem la pag. XX o situaţie  de numărul personalului de la Fond comparativ cu cel din serviciul C.A.P.S. în anul 1933.

Fără a intra în detalii cu privire la analiza pe categorii de funcţionari, relevăm că după cum rezultă din situaţia generală suprafaţa de administraţie, exploatare şi pază ce revine pe un funcţionar la Fond, este mai mare decît ceea care revine pe un funcţionar la C.A.P.S.

 

În această privinţă mai relevăm că în ad-ţia Fondului ocoalele silvice sunt mai mici decît cele de la Stat şi afară de aceasta, numărul funcţionarilor Fondului specificaţi sunt înglobaţi o serie de angajaţi la căile ferate forestiere, băile din Vatra Dornei, administraţia minelor din Iacobeni şi pescăriile din Cormeni.

Faţă de situaţia din anul 1914, constatăm o majorare succesivă a personalului pînă-n anul 1930, cînd, din cauza crizei economice numărul funcţionarilor începe să scade.

După cum se arată, cele mai mari fluctuaţii sunt în categoria funcţionarilor de gestiune şi pază : conductori, brigadieri şi pădurari, iar majorarea succesivă a numărului acestor agenţi se explică prin înmulţirea delictelor silvice.

Numărul inginerilor este în continuă scădere şi faţă de situaţia din 1914, s-a redus astăzi cu 25%.

Dacă în perioada imediat premergătoare războiului mondial corpul inginerilor din Ad-ţia Fondului trebuie să fie ceva mai numeros decît astăzi pentru motivul că atunci activitatea de construcţie în toate domeniile : căi de transport, clădiri, etc. era în plină expansiune, iar amenajarea şi ridicarea în plan a pădurilor a necesitat mai mult personal tehnic decît cel normal totuşi reducerea corpului inginerilor cu 25% este prea mare şi în dauna bunei gospodării, şi va trebui cu timpul să fie ceva mărit.

Faţă de continua scădere a numărului inginerilor, remarcăm o sporire cu cca 50% a numărului juriştilor din administraţia Fondului.

Majorarea acestei categorii de funcţionari se explică prin faptul că pe de  o parte contenciosul Fondului reprezintă acum singur toate chestiunile de resort fără a mai angaja Procuratura de finanţe – sistem preconizat sub fosta stăpînire – iar pe de altă parte, s-a mărit cercul de atribuţii al acestui serviciu prin reprezentarea delictelor silvice, sistemul dificil al impunerilor fiscale şi altele.

Avînd în vedere că corpul inginerilor este cel mai important factor de producţie în gospodăria Fondului, şi că de pregătirea, calitatea şi numărul său depinde în primul rînd intensitatea şi eficacitatea gospodăriei Fondului, numărul inginerilor silvici va trebui neapărat să fie sporit în interesul bunului mers al gospodăriei forestiere.

Personalul de pază actual este amăsurat necesităţilor.

 

În mijlociu revine un inginer la 4083 ha, un funcţionar administrativ la 3768, un conductor la 9070 ha, un brigadier silvic la 1,200 ha, un pădurar şa 1074 ha  suprafaţă de pădure, această distribuţie fiind în general amăsurată, cu excepţia inginerilor care sunt prea puţini la număr. In special în serviciul exterior revine pe un inginer în mijlociu 7000 ha suprafaţă de gestiune.

Ocoalele silvice de la cîmpie şi coline unde gestiunea este mai intensivă prin aplicarea tratamentelor cu regenerare naturală şi multe vînzări de lemn în detail către populaţie, au suprafaţa de 2544 ha (ocolul Revna) – 4000 ha, cele din regiunea munţilor inferiori au suprafeţele în general de 5000-8000 ha iar cele din regiunea munţilor superiori cu gestiuni mai simple au suprafeţele şi mai mari ş.a. pînă la 13984 ha (Seletin).

Tot asemenea în regiunea de cîmpie cu gestiune intensivă şi greu serviciu de pază din cauza desimii populaţiei, suprafaţa medie a cantoanelor este de 300-400 ha iar în regiunea de munte 800-1100 ha. La ocoalele de cîmpie şi coline revine pe un organ de pază în mijlociu 126 ha (la ocolul Revna) – 300 ha, şefii de cantoane avînd uneori şi ajutori, iar pe măsură ce descreşte  intensitatea gestiunii şi a serviciului de pază, suprafaţa ce revine pe un organ de pază creşte şi ajunge pînă la 1300 ha pe un organ (ocolul Cîrlibaba) în regiunea muntoasă.

Cu privire la numărul delictelor cum se arată în tabloul  anexat la pag. XX revine pe un organ 0,5-48 delicte silvice anual cele mai multe delicte fiind în ocoalele de la  cîmpie şi cele mai puţine în cele de munte.

Retribuţiile personalului de asemenea au fost supuse la mari fluctuaţiuni, inerente fluctuaţiunii monedei naţionale şi amăsurate situaţiei materiale a Fondului.

Funcţionarii Fondului fiind funcţionari publici, salarizarea lor s-a orientat mai mult sau mai puţin după salarizarea funcţionarilor de stat.

 

Pînă la finele anului 1923 era în vigoare în ad-ţia Fondului ierarhia austriacă, dar pe ziua de 1 ianuarie 1934 întreg personalul Fondului a fost încadrat în gradele prevăzute de lege de organizare a Corpului silvic cu privire la personalul silvic şi gradele prevăzute de Statutul funcţionarilor publici cu privire la funcţionarii ad-tivi.

Salarizarea funcţionarilor Fondului este la fel cu salarizarea funcţionarilor Statului, atît sub fosta monarchie austriacă cît şi în ad-ţia românească, funcţionarii Fondului fiind şi ei funcţionari publici şi deci supuşi prevederilor Satutului funcţionarilor publici.

La pag. XX expunem  în formă tabelară evidenţa retribuţiilor lunare brute plătite personalului de serviciu Fondului în anii 1919-1933.

Sporuri considerabile de salarii au avut loc în anii 1923, 1924, 1926, 1927 şi 1930. De la această dată începe însă scăderea salariilor determinată de criza economică şi financiară pe care a resimţit-o Fondul poate mai mult decît alte ramuri de producţie, avînd în vedere că preţul lemnului a înregistrat scîderi deosebit de mari.

Sporul cel mai important de salarii pentru categoria inginerilor a intervenit în anul 1924 cu ocazia încadrării personalului silvic în Corpul tehnic silvic pe baza legii de organizare a Corpului silvic.

 

Este de remarcat că sporurile de salarii în timpul de la 1919-1923 sunt în parte numai cel puţin aparente, deoarece leul românesc a fost în continuă scădere pînă la stabilizarea sa din anul 1929.

Din examinarea modului cum au variat salariile se mai constată şi faptul că ad-ţia Fondului încă în anul 1930 a efectuat un spor de salarii, cu toate că încă în acel an criza s-a manifestat puternic, prin reducerea venitului brut de la 223.656.000 lei în anul 1929 la 172.569.000 lei în anul 1930. La începutul anului 1930 – cînd s-au sporit salariile – nu s-a prevăzut încă intensitatea crizei, care şi-a arătat efectele, mai ales spre finea acelui an.

In anul 1932 ad-ţia Fondului n-a achitat funcţionarilor salariile bugetare ci numai o cotă parte, pentru motivul că nici la venituri nu s-au realizat prevederile bugetare.

Diferenţele restante cuvenite funcţionarilor sub acest titlu s-au introdus într-un buget extraordinar care urma să se realizeze prin contractarea unui împrumut. Împrumutul proiectat nu s-a realizat şi diferenţele au rămas neachitate.

Cheltuielile administraţiei Fondului pentru salarizarea întregului personal angajat şi anume la păduri, băile din VatraDornei, minele din Iacobeni, pescăriile din Cozmeni, sunt următoarele pentru anii 1910-1932 cu excepţia anilor războiului mondial care reprezintă doar o situaţie tulbure ce nu poate servi spre orientare, cu arătarea totodată a procentului din totalul cheltuielilor.

 

Din examinarea tabloului de mai sus se poate trage concluzia că în mod  normal Fondul necesită pentru retribuirea salariilor funcţionarilor cca 20% din cheltuielile totale, dar în timp de criză cheltuielile pentru plata funcţionarilor se urcă pînă la cca. 50% din cheltuielile totale, prin micşorarea venitului net şi a cheltuielilor pentru materiale.

Deoarece ad-ţia Fondului în afară de păduri mai sunt şi alte bunuri producătoare de venituri : băile din Vatra Dornei şi Iacobeni, minele din Iacobeni, pescăriile din Cozmeni mai ales un important domeniu agricol în trecut precum şi numeroase clădiri de raport, dăm mai jos salariile personalului aplicat numai în gospodăria forestieră, în paralel cu salariile funcţionarilor aplicaţi în celelalte ramuri de activitate productivă :

 

 

Faţă de  salarizarea personalului pentru gospodăria pură forestieră, salariile pentru gospodăriile anexă reprezintă un procent neînsemnat. Rezultă în mod evident că aceste salarii au sporit cu mult faţă de cele din anul 1913, cu toate că s-au expropriat moşiile agricole şi anume de la 29.212 lei aur în 1913 la 43.113 lei aur în anul 1927, pe cînd salariile personalului  pentru gospodăria forestieră s-au micşorat şi anume de la 1.103.418 lei aur în 1913 la 968.963 lei aur în 1931.

La mijlociu suma totală a salariilor personalului în anii 1927-1930 a fost ceva mia mare decît cea din anul 1913, deşi salariile în parte au fost ceva mai mici decît în perioada antebelică, aceasta pentru motivul că personalul a sporit după război.

In retribuţiile funcţionarilor se cuprind şi competinţe în natură de lemn de foc şi teren de hrană pentru personalul silvic.

Competinţa personalului silvic la teren de hrană în natură şi la lemn de foc este aceiaşi care se dedea şi personalului silvic din serviciul Statului înainte de aplicarea legii pentru administrarea pădurilor din anul 1930, care a desfiinţat pentru personalul silvic de la Stat retribuţiile în natură ca teren de hrană şi lemn de foc.

Competinţele la lemn de foc sunt următoarele :

A. Inginerii silvic primesc anual următoarele cantităţi de lemn de foc tare gata fasonat la cioată :

 

 

B. Personalul silvic mediu şi inferior primeşte anual următoarele cantităţi de lemn de foc tare pe tulpină :

            Conducător căsătorit              30 steri            necăsătorit      20 steri

Brigadieri silvici                     28 steri

Pădurar                                   24 steri

Pădurar neîncadrat în funcţie de şef de canton        16 steri

 

C. Personalul ad-tiv primeşte anual următoarele cantităţi de lemn de foc tare pe tulpină :

 

Căsătorit                        Necăsătorit

Subdirector general                            40 steri            30 steri

Şef de birou – şef de serviciu                        30   „               20   „

Inpegat stagiar – subşef de birou       20   „               10   „

 

Competinţele la teren de hrană în natură sunt următoarele pentru personalul silvic:

Inginerii primesc 6 ha teren arabil sau fînaţ după situaţia ocolului şi disponibilitate plus 9 ha păşune pentru cei din serviciile exterioare.

Personalul mediu şi inferior : conducători, brigadieri şi pădurari primesc cîte 4 ha teren arabil sau fînaţ.

Ce priveşte naţionalitatea, astăzi cca. 50% funcţionari de origine etnică română şi cca 50% de naţionalităţi minoritare : germani, ruteni, poloni.

Înainte de război majoritatea mare a funcţionarilor era de naţionalitate germană iar numărul românilor era extrem de redus. Numai în cadrul inginerilor, românii erau ceva mai bine reprezentaţi deoarece fii de preoţi avînd burse de studiu se dedicau acestei cariere şi Fondul avea obligaţia morală de a-i primi în serviciu, pe cînd personalul silvic inferior se recruta aproape exclusiv din neromâni.

 

 

  1. Recrutarea personalului silvic inferior. Şcoala de brigadieri silvici din Rădăuţi

 

Administraţia Fondului a avut întodeauna o deosebită grijă pentru angajarea şi formarea personalului silvic inferior, a cărui principală atribuţiune este paza pădurilor.

Pe măsura intensificării gospodăriei forestiere, exploatările în regie proprie au luat o extensiune considerabilă şi pe de altă parte lucrărilor culturale, de ameliorare şi investiţie s-a dat din ce în ce o extensiune tot mai mare, astfel că s-a ivit necesitatea de a avea un personal inferior care pe lîngă buna pază a pădurilor trebuia să execute lucrări tehnice sub conducerea şi îndrumarea şefului de ocol. In această direcţie, trebuia deci format şi bine pregătit personalul.

In trecut, pădurarii se recrutau de regulă din indivizi ce satisfăcuseră serviciul militar şi aveau cunoştinţe elementare în citit şi scris în limba Statului, pe lîngă cunoaşterea limbei locale.

Personalul inferior se recruta şi în trecut în majoritate din populaţia locală.

 

Bucovina avînd un mare procent de împădurire şi deci multe păduri cu toate că necesita un număr de personal forestier de pază şi gestiune, nu exista aici nici o şcoală de specialitate pentru formarea acestui personal.

Pentru consideraţiunile susexpuse, în vederea unei instrucţii speciale silvice a personalului inferior, ad-ţia Fondului cu aprobarea Ministerului de Agricultură şi Domenii a înfiinţat în anul 1887 un curs pentru pădurari care a funcţionat mai întîi la Ocolul silvic Frătăuţii Noi şi apoi în anul 1888 la Oc. silvic   Codrul Cosminului.

Durata cursului care era mai întîi de 8 şi apoi de 10 săptămîni, s-a fixat mai tîrziu la 3 luni şi pădurarii primeau o instrucţie teoretică şi practică corespunzătoare şi complectă pentru necesităţile serviciului în obiecte de ştiinţă elementară ca : aritmetica, geometria, geodezia, desenul, fizica, meteorologia, silvicultura, exploatarea pădurilor, vînătoarea, pescuit, pază şi protecţia pădurilor, regulamentul de serviciu etc.

 

La finea cursului, candidaţii erau supuşi unui examen ţinut de o comisie formată din instructorul şcolii, un şef de ocol învecinat şi un inspector din serviciul central.

Numărul elevilor participanţi la aceste cursuri era de cîte 10 de fiecare promoţie.

Rezultatele au fost mulţumitoare şi pe deplin corespunzătoare pentru scopul urmărit.

Încă prin anul 1898 acest curs de pădurari s-a transformat în Şcoala de brigadieri silvici prin majorarea duratei cursurilor mai întîi la 10 şi apoi la 11 luni şi prin amplificarea corespunzătoare a programei analitice.

Astfel, această şcoală a funcţionat în mod mulţumitor şi a format personalul inferior necesar, pentru Bucovina, dar mai ales pentru ad-ţia Fondului.

In timpul războiului natural că s-au întrerupt cursurile acestei şcoli.

După răuboi ea nu s-a mai redeschis la Codrul Cosminului ci a fost mutată şi instalată la Rădăuţi la periferia oraşului în clădirile Fondului bisericesc şi i s-a dat o organizare potrivită legii pentru organizarea învăţămînului silvic în România publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din 23 septembrie 1923.

 

Prin decizia Ministerului de Agricultură şi Domenii nr.  46.235 din 17 octombrie 1925 dată asupra referatului Casei Pădurilor de la nr. 21.118/25 şi publicată în M.O. nr. 243 din 4 noembrie 1928, şcoala a primit dreptul de publicitate, dînd drept absolvenţilor ei de a purta titlul de brigadier.

Şcoala este întreţinută în întregime de Fondul bis. şi are drept scop formarea brigadierilor silvici necesari Fondului. Ea este subordonată nemijlocit ad-ţiei Fondului şi potrivit art. 3 din legea pentru organizarea învăţămîntului silvic stă sub controlul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor.

Şcoala este bine dotată cu clădirile necesare pentru învăţămînt şi locuinţe de serviciu pentru director, instructori, personal ad-tiv, internat pentru elevii interni cu toate clădirile accesorii necesare, terenuri de hrană, pepinieră.

Şcoala este înzestrată în mod suficient cu materialul didactic necesar pentru învăţămîntul teoretic şi practic, avînd o bibliotecă de specialitate cu cca 500 cărţi, colecţii de reviste, diferite hărţi, tablouri botanice, colecţii de insecte, eşantilioane de atacuri de insecte, instrumente topografice, colecţii de seminţe forestiere, eşantilioane de specii lemnoase, erbarii, etc.

Personalul didactic de la această şcoală în mod normal se compune din 2 ingineri silvici, un preot pentru învăţămîntul de religie, un şef de birou şi un conductor silvic.

 

Programa analitică cuprinde următoarele obiecte de studiu elementare şi de specialitate : religie, l. română, istoria şi geografia Domâniei, educaţie cetăţenească, legislaţie şi ad-ţie silvică, amenajamentul pădurilor, arhitectura forestieră, matematică, botanică forestieră, caligrafie, desen, corecţia torenţilor, comerţul lemnului, dendrometria, desen liniar, drumuri forestiere, exploatarea pădurilor, fizică, chimie, topografie, lucrări de birou, lucrări practice în pepiniere şi arborete, mineralogie, climatologie, piscicultură, vînătoare, protecţia pădurilor, silvicultură, staţiuni forestiere şi comerţul lemnului.

Ca lucrări practice se lucrează mult în pepinieră, la plantaţiuni, la inventarieri, la marcări, curăţiri, rărituri, degajări de seminţişuri, topografie, botanică, protecţia pădurilor etc.

O atenţie specială se dă metodelor de cultură şi exploatare întrebuinţate la Fond, astfel că elevii primesc o pregătire profesională orientată în mod special pentru necesităţile Fondului.

Elevii se recrutează din candidaţi ce au la bază cîteva clase secundare sau şcoala de Agricultură; în mod excepţional se admit şi candidaţi ce au numai curs primar precum şi 2-3 ani practică forestieră în serviciul Fondului la pădurile Statului, Domeniul Coroanei sau ale altor instituţii publice sau particulare. Pregătirea anterioară şi stagiul mai îndelungat la un ocol silvic sunt necesare practicantului silvic spre a se constata din timp dacă are aptitudinile necesare şi vocaţiunea pentru funcţiunea de brigadier silvic.

 

Astfel fiind, formarea unui brigadier silvic la Fond curează 4-5 ani.

Admiterea în şcoala de brigadieri se face în urma trecerii unui examen de concurs care dă posibilitatea de triarea candidaţilor ce se prezintă.

Examenul de admitere este precedat de vizita medicală care în prealabil examinează aptitudinile fizice ale candidaţilor ce se prezintă la admitere.

La finea anului şcolar elevii sunt supuşi unui examen şi anume cei din anul I pentru trecerea în anul următor, iar cei din anul II prestează examenul de capacitate, în faţa unei comisiuni compuse din : Directorul şi instructorii şcolii, delegatul Regimului Silvic şi unul sau 2 ingineri delegaţi din ad-ţia centrală a Fondului, sub preşedenţia celui mai mare în grad inginer de la Fond.

Elevii sunt interni şi externi. Cei interni sunt bursieri avînd întreţinerea gratuită pe spesele Fondului iar cei solvenţi achită taxele necesare pentru cămin, taxe şcolare, de examen etc. Taxele şcolare se stabilesc de ad-ţia Fondului pe baza devizelor întocmite de direcţiunea şcolii.

 

Un regulament de funcţionare reglementează în detaliu condiţiunile de admitere, ţinerea învăţămîntului, examenele de admitere, cele trimestriale şi cele de capacitate, disciplina, programa analitică de învăţămînt, etc. iar un regulament intern al şcolii cuprinde în mod foarte detaliat toate regulele după cari se conduce această şcoală şi care garantează bunul ei mers reglementînd ţinuta elevilor, atribuţiunile elevului de serviciu, ordinea în camerele de învăţămînt şi cămin, aprovizionarea şi menajul, magazia de alimente, magazia de unelte şi materiale, magazia de efectele şcolii şi poşta, biblioteca şcolii, inventarele colecţiunilor, instrumentelor şi rechizitelor şcolare, permise în oraş şi concediile la domiciliu, aplicarea pedepselor şi purtarea unui registru al ordinei de zi.

Promoţiile acestei şcoli sunt de cîte 10-15 absolvenţi anual, ceea ce satisface complet necesităţile Fondului, complectînd locuri vacante ce se ivesc în urma pensionărilor, deceselor etc.

Pînă-n timpul recent, această şcoală admitea numai elevi cu o practică silvică la ocoalele Fondului fiind făcută astfel mai mult sau mai puţin inaccesibilă publicului, şi abia în timpul din urmă a lărgit în mare măsură posibilităţile de a fi accesibilă pentru particulari, folosindu-se astfel în mod mai complet capacitatea ei de funcţionare.

Rezultatele şcolii sunt satisfăcătoare. Ea dă posibilitatea celor dornici să se dedice carierei forestiere să-şi însuşească pregătirea profesională fără cheltuială, pe spesele Fondului care la rîndul său îşi poate alimenta cadrele cu personal bine pregătit şi devotat intereselor sale.

Pentru a produce însă o emulaţie mai mare în serviciu între brigadieri şi pădurari şi a reîmprospăta cadrele cu elemente cu orientări noi în serviciu, se impune a se angaja şi absolvenţi ai şcolilor de brigadieri de la Stat.

*

[1] Revin cu o percizare: Şi la GÂRBU, şi la SCHMIDT, apare, pentru Bucovina, longitudinea 43 grade. Etc. minute. Oficial, astăzi este 25-26 grade. Până la primul război şi după, în unele ţări, meridianul 0 era considerat cel care trecea prin El HIERRO (veche FERRO) din insulele Canare. În prezent este oficializat după GREENWICH (Londra).

[2] După ierarchia actuală din Corpul silvic român, acest grad corespunde celui de inspector general silvic

[3] Dr. I.Nistor. Istoria Fondului bisericesc din Bucovina, pag. 48.

[4] Dr. S. Dimitrovici, Istoricul şi organizaţia Fondului bis. ort. rom, din Bucovina. Pag. 26.

[5] E. Guzman

[6] Dr. S. Dimitrovici


Comments are closed