Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (II) | Dragusanul.ro

Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (II)

Cernăuţi, biserica Sfânta Parascheva – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

 

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

Capitolul II

 

Descrierea domeniului forestier

 

 

Situaţia geografică şi administrativă, hotare starea lor şi părţi în litigiu, suprafaţa detaliată după felul culturii, clima, situaţia orografică şi hidrografică, formaţiunea mineralogică a solului, zone de vegetaţie, descrierea generală a arboretelor, monografia esenţelor, vegetaţia arbustivă, limita superioară a vegetaţiei arborescente, pătura vie a solului, pătura moartă, insecte vătămătoare, criptograme şi alţi paraziţi vegetaţi, păşunatul, delicte, incendii, vînatul.

 

 

  1. Situaţia geografică şi administrativă

 

Bucovina este situată între  4804045’’ şi 4701245’’latitudine nordică şi între 440930’’ şi 4203440’’ longitudine estică de la Greenwich. Distanţa între punctele externe de la este la vest este de cca. 100 km iar cea dintre punctele externe de la nord la sud este de cca. 160 km.

 

Înlăuntrul acestor limite sînt cuprinse proprietăţile Fondului cum se arată pe harta anexată. Ele sînt distribuite pe întreg teritoriul Bucovinei pe o distanţă de cca. 144 km pe linia Nord-Sud şi cca. 96 km pe linia est-vest.

Ele intră în raza tuturor judeţelor bucovinene adică : Cernăuţi, Strojineţ, Rădăuţi, Suceava şi Cîmpulung.

În raza judeţului Cernăuţi sînt situate ocoalele silvice din regiunea de cîmpie şi cea de coline : Jucica, Revna, Codrul Cosminului, Cuciurul Mare  şi perscăriile din Cozmeni.

 

În judeţul Strojineţ este situat ocolul silvic Ciudeiu din Valea Siretului.

În judeţul Rădăuţi sînt situate ocoalele silvice din valea Sucevii : Seletin,  Brodina,. Falcău, Straja, Putna, Marginea, Codrul Voivodesei, Vicovul de Sus şi Frîtîuţii Noi.

În judeţul Cîmpulung sînt situate ocoalele silvice Solca, Ilişeşti şi Pătrăuţi tot pe valea Sucevei.

În judeţul Cîmpulung sînt situate ocoalele silvice din valea Bistriţei : Cîrlibaba, Iacobeni, Vatra-Dornei şi Dorna Candreni apoi cele din Valea Moldovei cu afluenţi şi anume : Breaza, Pojorîta, Vama, Moldoviţa, Argel, Frasin, Stulpicani, Ostra, Mănăstirea Humorului şi Gura Humorului precum şi băile din Vatra Dornei şi Iacobeni, minele din Iacobeni, Vatra Dornei, Cîrlibaba şi Fundu Moldovei.

 

Cele mai numeroase ocoale sînt situate în judeţul Cîmpulung şi Rădăuţi, iar cel mai puţine în judeţul Suceava şi Strojineţ.

Este de observat că limitele ocoalelor nu coincid întotdeauna cu limitele de judeţe, ci în unele cazuri ocoalele cu reşedinţele într-un judeţ au păduri situate şi în judeţul vecin.

 

Judeţul Cîmpulung este cel mai împădurit din toată Bucovina avînd 65,3% din suprafaţa împădurită.

Unele comune din acest judeţ au cca. ¾ din suprafaţa împădurită de ex. Iacobeni 71%, Cîrlibaba 76&, Capucîmpului 84%.

 

Codrul Cozminului – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

  1. Hotare, starea lor şi părţi în litigiu

 

 

Fixarea hotarelor şi eliberarea proprietăţii de orice sarcini a fost în trecut şi este şi acum unul din principalele principii în gospodăria forestieră a Fondului.

După o situaţie întocmită în anul 1885 zăceau următoarele servituţi asupra proprietăţilor Fondului :

 

Drepturi pentru ridicarea de 426447 m3 material lemnos anual.

Drepturi de păşunat în pădure pentru 28790 vite anual.

În aceste cifre sînt cuprinse şi servituţile existente atunci asupra pădurilor Statului din Bucovina în suprafaţă de 1,494 ha ce erau înglobate în administraţia pădurilor Fondului.

 

Pe baza dispoziţiilor din 5 iulie 1853 pentru răscumpărarea şi regularea servituţilor forestiere, date prin decret imperial ad-ţia Fondului şi-a eliberat proprietăţile prin răscumpărări succesive a servituţilor cu suma de 230000 florini şi cedarea de 80500 ha pădure şi alte terenuri.

De atunci au luat naştere pădurile comunale şi micile proprietăţi forestiere din Bucovina.

Sacrificiile făcute pentru răscumpărarea servituţilor, deşi importante atît ca valoare în bani cît şi pentru întinderea mare a proprietăţilor cedate în schimb, au fost foarte utile pentru ameliorarea gospodăriei forestiere, cunoscute fiind avantajele mari ce decurg din eliberarea fondului dominat prin ori ce sarcini de servituţi.

 

Ultima răscumpărare de drepturi de servituţi a făcut Fondul în anul 1911 cu suma de 296 coroane, corespunzătoare astăzi cu 11852 lei (1 coroană = 40 lei hîrtie).

Proprietăţile Fondului alcătuiesc în general complexe destul de importante ca întindere cu o bună arondare a hotarelor. Totuşi cu ocazia răscumpărării servituţilor s-a ivit necesitatea de a se înfiinţa şi anumite enclave prin cedarea de terenuri, mai ales poieni, din perimetrul pădurilor[1].

 

Administraţia Fondului a luat însă încă din timp măsuri pentru răscumpărarea acestor enclave avînd o deosebită grijă pentru arondarea proprietăţilor sale cu orice sacrificii. In acest scop a făcut nu numai schimburi de teren cu proprietarii enclavelor dar a făcut chiar şi cesiuni de importante suprafeţe de teren pentru răscumpărarea enclavelor, mai ales în unele ocoale din regiunile mai populate ca Vicovul de Sus şi Frătăuţii Noi.

În acţiunea pentru arondarea proprietăţilor şi eliberarea ei de orice servituţi Fondul a făcut importante costiuni de terenuri mai ales coloniştilor de origine germană şi ungară aduşi pe vremuri de fosta stăpînire austriacă aici în Bucovina. Natural că aceştia fiind trataţi cu o deosebită solicitudine din partea guvernului de pe atunci, s-au impus Fondului sacrificii cum am amintit şi în primul capitol, în vederea aşezării şi fortificării elementului minoritar în Bucovina.

Încă pînă în anii 1870 la data trecerii ad-ţiei Fondului sub Ministerul de Agricultură şi Domenii cînd s-a reorganizat complet şi ad-ţia Fondului (1875), atît evidenţa cadastrală a proprietăţilor Fondului cît şi fixarea hotarelor pe teren era foarte vicioasă şi cu mari lipsuri.

 

Cu mari cheltuieli şi relativ în scurt timp, Fondul şi-a ridicat în plan proprietăţile prin triangulare şi măsurări de detaliu şi în înţelegere cu serviciul cadastral şi-a întocmit hărţile propriietăţilor şi registre fonciare care sînt ţinute la curent atît la unităţile exterioare (ocoale silvice, ad-ţia minelor etc.) cît şi în serviciul central unde s-a înfiinţat şi funcţionează un birou special al evidenţei cadastrului.

Pe teren, s-au fixat şi marcat hotarele prin semne permanente  şi anume movile de hotar în legătură cu şanţuri întrerupte. Prin acest sistem de marcare şi fixare stabilitatea hotarelor este asigurată destul de bine şi ele sînt puse la adăpost de mutări clandestine.

Fiecare şef de canton are evidenţa movilelor de hotar care se revizuiesc în mod permanent. In caz că se constată încălcări de hotar ocoalele silvice sînt obligate să sesizeze imediat ad-ţia centrală, chiar telegrafic.

 

Lungimea totală a hotarelor Fondului este de cca. 3200 km care ca lungime corespunde în mod aproximativ unei linii aeriene Bucureşti-Maroc.

Hărţile şi evidenţele proprietăţii Fondului aşa cum sînt întocmite  ţinute la curent cu toate schimbările au fost bine apreciate de diferiţi specialişti străini ce au vizitat gospodăria Fondului.

Menţionăm astfel din timpul mai recent de după război că expertul german Gernlein adus în ţară de guvern a apreciat în mod elogios evidenţa proprietăţilor.

Pentru o mai clară apreciere a sforţărilor depuse de administraţia Fondului fixarea hotarelor, menţionăm că în timpul de la anul 1873 pînă la finea anului 1898 s-au marcat şi fixat 2007 km linii de hotar şi s-au cheltuit pentru aceste lucrări 63.000 florini în cifră rotundă.

 

Cheltuielile anuale pentru întreţinerea curentă a hotarelor se înglobează în articolul bugetar : „Împăduriri ţi hotare”.

Reforma agrară care adusese cu sine importante schimbări în proprietăţile Fondului prin exproprierea moşiilor agricole şi a păşunilor agricole şi a păşunilor şi apelor în suprafaţa totală de 27.188 ha natural că prin litigii, şi acestea cu atît mai mult, avînd în vedere că încă nici astăzi nu sînt complet defalcate toate locurile expropriate.

După aplicarea definitivă pe teren a ultimilor defalcări de locuri expropriate ce mai sînt a se face, prin stabilizarea definitivă a proprietăţilor va fi dată posibilitatea fondului să revină în situaţia de dinaintea aplicării reformei agrare cu privire la întreţinerea hotarelor care funcţionau în mod  ireproşabil.

Imediat după război locuitorii din comunele Ostra şi Negrileasa au ocupat cu forţa 566,36 ha din pădurea Fondului sub pretextul că aceste porţiuni de pădure ar aparţine comunelor. După procesele care au durat mai mulţi ani, prin sentinţă judecătorească s-a dat cîştig de cauză Fondului, urmînd deci ca porţiunile de pădure  foste ocupate pe nedrept să fie redate în folosinţa Fondului, după ce au fost încă brăcuite de populaţie în timpul ocupaţiei samavolnice.

 

Exproprierile ce au avut loc în urma legii de reformă agrară în general au creat un curent ostil din partea ţărănimii contra marei proprietăţi, astfel că în mod inevitabil s-au creat multe încălcări de hotare şi litigii cu proprietarii învecinaţi ce nu se vor termina decît odată cu aplicarea  definitivă a tuturor exproprierilor hotărîtă şi încetarea orcărei noi exproprieri.

Intervenind în anii 1929-1933 şi criza economică, ad-ţia Fondului a restrîns toate cheltuielile în mod forţat şi între altele natural că şi sumele necesare pentru întreţinerea hotarelor. Din acest motiv neputîndu-se construi şanţuri şi movile de hotar mai ales în locurile delimitate prin exproprierile făcute, au survenit multe încălcări de hotar. Tranşarea acestor litigii se va face cu dificultăţi considerabile.

 

Cernauca, împrejurimi – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

  1. Suprafaţa detaliată după felul culturii

 

 

Conform evidenţei serviciului amenajărilor suprafaţa administrată de cele 31 ocoale silvice ale Fondului după situaţia de la începutul anului 1934 este de 244.984,06 ha care înglobează : păduri, terenuri agricole, neproductive şi alte şi anume :

Terenuri forestiere …                         232.922,84 ha

Terenuri agricole …                           10.043,12 ha

Terenuri neproductive şi diverse …      2.018,10 ha

 

Specificarea detaliată pe ocoale silvice şi după categorii clasificate în 28 feluri o expunem în tabloul cadastrului de la Fond,  suprafaţa totală a ocoalelor este de numai 240.528.228 care reprezintă cifra reală.

Diferenţa în plus dată de evidenţa serviciului amenajărilor se datoreşte faptului că s-au defalcat o serie de păşuni şi fîneţe din trupul ocoalelor, arătate la coloanele 7 şi 10 din tabloul suprafeţelor, pe care însă operatele de amenajament mai vechi încă nu le-au înregistrat deoarece aceste defalcări s-au efectuat după efectuarea ultimei revizuiri de amenajament, care se fac tot la 10 ani. Diferenţa este numai la categoriile de cultură, păşuni şi fîneţe, pe cînd toate celelalte categorii de suprafeţe sînt exacte.

 

După înregistrarea tuturor defalcărilor terenurilor expropriate în operatele de amenajament – care trebuie să aibă loc în proximii ani, va trebui să fie complectă concordanţa între evidenţa proprietăţii de la serviciul de amenajare şi cea de la biroul cadastral.

În tabloul următor se expune suprafaţa ocoalelor silvice detaliată după următoarele specificări : păduri, pepiniere, linii somiere, fîneţe, arături, grădini, păşuni, locuri de depozite, drumuri, pomete, iazuri, terenuri clădite, curţi, pîrae, căi ferate forestiere, locuri virane, terenuri sterile, stînci, mlaştini, opuste, hotare şi deschiderea lor, deschideri de drumuri, cimitire,  terenuri ocupate de cale ferată normală, terenuri manganifere grupate în 3 categorii.

Această situaţie este cea din anul 1933. Ea se schimbă în fiecare an pentru ocoalele în care se face revizuirea amenajamentului căci cu ocazia oricărei revizuiri se face ridicarea în plan a tuturor schimbărilor intervenite în deceniul expirat.

 

Dragomirna, mănăstirea, în 1832 – desen de I. Schubirsz

 

 

  1. Climatul

 

Condiţiile climaterice din Bucovina în general sînt cele ale zonei temperate din ţările Europei centrale, însă prin situaţia sa estică clima Bucovinei se resimte mult de influenţa climatului continental din stepele Rusiei şi continentul asiatic, astfel că am putea spune că clima Bucovinei este răspîntia celor 2 feluri de climate, cu preponderenţa vădită a caracteristicilor climatului continental.

Astfel, clima este caracterizată prin iarnă lungă – cu durată de pînă la 6 luni – şi friguroasă, primăvara scurtă dar bogată în precipitaţiuni atmosferice şi deci favorabilă lucrărilor culturale, care însă trebuie grăbite din cauza scurtimii acestui  anotimp, vara este fierbinte şi relativ secetoasă în zona de şes şi coline iar toamna cu puţine precipitaţiuni atmosferice.

Există deosebiri accentuate între condiţiile climaterice ale estului şi nordului în care sînt situate ocoalele de cîmpie şi partea vestică şi sudvestică a Bucovinei ce cuprinde regiunea muntoasă.

 

Vestul muntos are o temperatură medie anuală joasă de 5,50C, cu mici variaţii anuale şi este bogat în precipitaţiuni atmosferice. Partea estică şi nordică de cîmpie, are o climă excesivă continentală cu mari variaţiuni în temperatură şi mică  umezeală atmosferică relativă.

Vînturile predominante sînt cele de vest şi nord vest. In cursul anotimpului rece este frecvent crivăţul dinspre şesurile Rusiei.

La descrierea zonelor de vegetaţie, relevăm caracteristicile mai însemnate ce fac deosebirea climei între şes şi coline  pe deoparte şi munte pe de altă parte.

În Bucovina se fac observaţiuni meteorologice începînd din anul 1881, aşa că s-a adunat un bogat material statistic documentar pentru caracterizarea elementelor climaterice. In cele ce urmează vom expune datele climaterice mai importante după  Dr. V. Conrad, Klimatographie der Bukowina, într-o perioadă de observaţiuni din ultimii 40 ani dinaintea războiului mondial.

 

Dragomirna, mănăstirea – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

DESCRIEREA TEMPERATURII

Variaţia temperaturii medii în cursul anotimurilor.

 

 

După cum se arată, temperatura anuală mijlocie variază de la 80C în regiunea de cîmpie la altitudine de 145 m pînă la 0,60C pe muntele Rarău la 1536 m înălţime.

Temperaturile medii lunare maxime şi minime observate la Cernăuţi într-o perioadă de 57 ani 1853-1910 sunt următoarele:

 

 

 

Variaţiunile mediilor lunare din an în an pot fi destul de importante iar variaţiunile temperaturii medii în lunile Ianuarie şi Iulie cu temperaturi extreme sunt importante (15,00).

Deoarece temperaturile extreme sunt de o deosebită importanţă pentru vegetaţie întrucît acest factor poate fi determinant pentru excluderea unor anumite specii lemnoase dăm în urmare extremele absolute cu indicarea datei cînd s-au observat:

 

 

Aceste extreme ne dau o icoană clară despre caracterul pronunţat continental al climei Bucovinei.

In mijlociu putem spune că în timpul verilor temperaturile maxime de 350C şi în timpul iernilor temperaturi minime de -300C sunt obişnuite ceea ce corespunde la o amplitudine de 650C.

Totuşi, în mod izolat s-au înregistrat şi temperaturi extreme mai importante şi anume 36,80C în Cernăuţi (27/VII 1867) şi -350Cla 6/II 1870 şi în iarna 1929/30, deci amplitudine peste 70%.

 

 

Geruri timpurii şi târzii

Pentru caracterizarea climei cu aceste elemente se alege Cernăuţiul ca tip de regiune de şes (225 m) Cacica ca tip de regiune de coline (437 m) şi Vatra Dornei ca tip de regiune muntoasă (789 m).

Numărul mijlociu al zilelor cu îngheţ în perioada de observaţie (1881-1900).

 

 

Numărul mijlociu al zilelor cu îngheţ în regiunea de cîmpie este de 110 anual în regiunea colinelor 125 şi în regiunea muntoasă  151. In această din urmă regiune numai 3 luni sunt fără îngheţ.

Din observaţiunile făcute timp de 20 ani se constată că în  regiunea de cîmpie primul ger se remarcă la 29 octombrie, în regiunea de munte cu o lună mai timpuriu, la 30 septembrie.

Gerurile târzii se remarcă în mijlociu în regiunea de câmpie la 2 Aprilie iar la munte la finea lui Aprilie şi în Maiu.

Dăm în cele ce urmează date asupra apariţiei gerurilor târzii şi timpurii :

Datele mijlocii şi extreme ale gerurilor timpurii şi târzii:

 

 

Cu privire la aceste observaţiuni şi înregistrări s-au înregistrat în localităţile Cernăuţi, Cacica şi vatra Dornei,  menţionăm că ele pot servi numai ca orientare generală.

In realitate, în mod practic din observarea fenomenelor vegetaţiei s-a făcut constatarea că în regiunea de şes şi coline ultimele geruri târzii pot fi până la mijlocul lui Maiu, iar în regiunea muntoasă se ivesc geruri târzii chiar şi în primele zile ale lunii Iunie după cum expunem mai departe la caracterizarea zonelor de vegetaţie.

 

Perioade şi zone de vegetaţie

In această privinţă s-au făcut observaţiuni constantîndu-se că în regiunea de cîmpie aproape o treime din an are temperatură de sub 00C iar în regiunea muntoasă timp de aproape jumătate de an temperatura scade sub 00C.

Temperatura de 100C la care germinează porumbul apare la cîmpie şi coline abia în decada 3-a lunei aprilie.

 

TABLOU

de

durata mijlocie în zile a temperaturii zilnice mijlocii de 0-150C

 

 

Umiditatea atmosferică relativă variază de la un anotimp la altul precum şi în timpul zilei

Iarna ea este mai urcată decît vara, dimineaţa şi seara ea este mai urcată decît la amiază.

Dăm în tabloul ce urmează variaţia în cursul anului precum şi în cursul zilei la cîmpie şi în regiunea muntoasă.

 

 

Variaţia zilnică este foarte mare în regiunea muntoasă. Maximul variaţiei este atins în Dorna în luna octombrie cu 37% iar în regiunea de cîmpie în luna august cu 23%.

 

Înnourarea

Datele în această privinţă se raportează la o scară de  nourare de la 0-10. În general, înnourarea este mare şi întrece cifra de 5 avănd variaţiuni după anotimpuri şi regiuni.

Minimul de înnourare este în timpul verii iar maximul în timpul iernii. In cîmpie este mai mică decît la munte.

 

Înnourarea mijlocie

 

 

Nebulozitatea

 

Numărul zilelor cu ceaţă variază în regiunea de munte la 89-97. In regiunile de cîmpie şi coline majoritatea zilelor cu ceaţă sînt în lunile de iarnă, iar în regiunea muntoasă în lunile de toamnă. Minimul este în iulie şi august la cîmpie, ianuarie şi februarie la munte.

Importanţa cunoaşterii variaţiei nebulozităţii în regiunea muntoasă residă în faptul că aici un sfert din numărul zilelor anului sînt ceţoase.

 

Numărul zilelor cu ceaţă

 

 

Precipitaţiuni meteorice

 

Regiunea de cîmpie este uscată şi are în general sub 600 mm precipitaţiuni anual. Cu altitudinea regiunii sporesc şi precipitaţiunile atingînd un maxim de 1445 mm anual.

Precipitaţiunile variază în timpul anului. Lunile cele mai ploioase sînt mai şi iunie iar cele mai uscate sînt lunile de iarnă. Numai 10% din precipitaţiuni în mijlociu cad în lunile de iarnă pe cînd în lunile mai, iunie şi iulie cad 46%.

 

În regiunea de cîmpie maximul precipitaţiunilor cu 15-21% din cantitatea totală cad în luna iulie. In regiunea colinelor şi cea muntoasă maximul este în general în luna iunie, dar trece uneori în lunile mai sau iulie.

Minimul precipitaţiunilor este constant pentru toate regiunile în lunile decembrie şi ianuarie.

Amplitudinea variaţiunilor sînt foarte mari şi ating cifra de 19%.

În lunile de iarnă cad în total în mijlociu numai 10% din precipitaţii. Pe perioada mai, iunie, iulie cad însă chiar 46%. Din octombrie pînă în martie cad 28% iar în aprilie pînă-n septembrie 72% din precipitaţiunile anuale.

 

Precipitaţiunile anuale în mm şi distribuţia lor mijlocie în lunile anului în procente din cantitatea actuală

 

 

Altitudinea localităţilor indicate s-au arătat la tablourile anterioare.

 

Anii secetoşi şi ploioşi

Precipitaţiunile sînt supuse la apreciabile variaţiuni anuale.

Dăm mai jos în mm cantităţile cele mai mari şi cele mai mici observate în  Cernăuţi – regiune de cîmpie 225 m altitudinea – şi în Cacica – regiune de coline 437 m într-un period mai îndelungat de ani.

 

 

Variaţiunile extreme sînt foarte mari. Sînt unele luni de iarnă şi de toamnă în care se întîmplă să nu cadă precipitaţiuni aproape de 100 şi în schimb în alţi ani  cantitatea de precipitaţiuni este foarte mare.

Cu variaţiuni extreme inducem că în staţiunea Cacica s-a înregistrat în anul 1900 pentru luna martie 325 mm precipitaţiuni iar în anul 1911 aceeaşi lună a avut  numai 5 mm precipitate.

Astfel fiind secetele pot deveni în unii ani chiar foarte nefavorabile vegetaţiei mai ales în lunile de primăvară cînd umezeala în pămînt este mai necesară.

Un exemplu tipic de secetă  excesivă în lunile martie, aprilie şi prima parte din mai avem chiar în anul curent. Din această secetă îndelungată economia forestieră îndură foarte mari daune prin uscarea  plantaţiilor, incendii şi pierderi importante de creşteri.

 

Frecvenţa ploilor

În general, numărul zilelor ploioase nu este prea mare în Bucovina în regiunea de cîmpie 111 zile pe an, în regiunea  colinelor şi cea muntoasă 130 zile.

Rezultatele observaţiunilor în perioada 1881-1900 sînt următoarele:

 

 

În majoritate maximul zilelor ploioase este în timpul verii iar minimul în timpul iernei.

 

Densitatea precipitaţiunilor

Densitatea precipitaţiunilor este în general – cu excepţia regiunilor înalte din munţii Rarău – mică şi variată între 4-7 ½  mm pe o ploaie. Rarăul are o densitate mijlocie de 10,6 mm de o ploaie. Precipitatele cele nai slabe sînt cele din ianuarie şi decembrie şi în unele localităţi februarie şi noembrie. In regiunea muntoasă precipitaţiunile de iarnă sînt mai dense, astfel că zăpada de 1-1 ½ mm înălţime  şi mai mult este un fenomen frecvent.

Maximul densităţii ploilor este în iulie şi august. Densitatea cea mai mare o întîlnim pe muntele Rarău cu 21,6mm în luna iunie.

În timpul verii şi la sfîrşitul primăverii sînt foarte abundente furtunile şi rupturile de nori. In acest timp se înregistrează în general inundaţii.

Mai ales în ultimii ani, prin inundaţii consecutive Fondul a suferit mari pagube la căile de comunicaţie prin ruperea terasamentelor.

 

Densitatea precipitaţiunilor

 

 

Extreme absolute depăşesc mult cifrele medii din tabloul de mai  sus şi ajung pînă la peste 100 mm în 24 ore.

Astfel s-a înregistrat la Cacica o ploaie cu densitatea de 147 mm în 24 de ore la 9 august 1898, apoi 123 mm la Cernăuţi, 120 mm la Vatra Dornei şi altele.

Aceste ploi intense sînt cu atît mai caracteristice, avînd în vedere că cantitatea totală anuală a precipitaţiunilor variază între 600-800 mm.

În regiunea de cîmpie şi cea de coline sînt 3 luni complet lipsite de zăpadă, iar în regiunea muntoasă numai două (iulie şi august)

Grindina este un fenomen destul de rar şi se manifestă în lunile mai, iunie, iulie, mai puţin în aprilie şi august.

În mijlociu avem anual 2-4 zile cu precipitate de grindină.

 

Numărul zilelor cu ninsoare (1881-1900)

 

 

Durata perioadei de secetă şi de ploaie

 

Perioadele de secetă sînt mai periculoase pentru vegetaţie dacă intervine în luna mai.

Durata obicinuită a ploilor nu este prea mare. Cea mai lungă ploaie s-a înregistrat la Vatra Dornei în august 1908 cînd a ţinut 14 zile.

Durata mijlocie şi maximă a perioadelor de secetă  5 zile.

 

 

Durata mijlocie şi maximă a ploilor

 

 

Ca urmare a ploilor puternice intervin adesea inundaţii şi mai ales în luna iunie. Asemenea inundaţii pricinuesc mari daune căilor de transport. Din trecut sînt memorabile din anii 1876, 1886, 1888, 1893 şi 1897.

Mari daune au pricinuit inundaţiile din anii 1927, 1929 şi 1930 la instalaţiunile de transport şi fabricile de cherestea.

 

Vînturile

Observaţiuni în această privinţă s-au făcut în localităţile Cernăuţi (cîmpie), Cacica (coline) şi Vatra Dornei (munte) şi rezultă datele  mijlocii de mai jos.

Vîntul predominant este cel de N.V.

Iarna şi primăvara devin predominante vînturile de E şi NE din centrul de presiune din cîmpia rusească.

Vînturile din regiunea muntoasă suferă modificări amăsurate situaţiei orografice.

 

Distribuţia mijlocie a vînturilor (zile)

 

 

In fine din cauza importanţei pentru păduri dăm şi tabloul cu numărul zilelor cu furtună :

 

Numărul zilelor cu furtună

 

Frecvenţa furtunilor creşte cu cît ne urcăm de la cîmpie  spre munte.

Vînturile devin vătămătoare arboretelor mai ales toamna tîrziu în timpul perioadei ploioase cînd pămîntul fiind  muiat de ape vîntul provoacă doborîturi de arbori.

Vînturile cu caracter de urganam sînt rare în Bucovina. Astfel este de remarcat ciclonul din 26 iunie 1885 care venind din est a vîntuit timp de un sfert de oră în Cernăuţi şi a făcut mari pagube. In judeţele Rădăuţi, Strojineţ şi Cernăuţi a doborît la pămînt mai multe mii de ha de pădure.

În regulă generală vînturile de sud şi vest sînt calde şi aducătoare de ploaie pe cînd cele din est şi nord sînt reci şi uscate.

 

Pojorâta, munţii Adam şi Eva – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

  1. Situaţia orografică şi hidrografică

 

 

Pădurile Fondului sînt situate pe întreg cuprinsul Bucovinei  astfel că pentru a ne forma o icoană asupra situaţiei orografice şi hidrografice a pădurilor sale este necesară mai întîi descrierea  teritoriului Bucovinei în ansamblu.

Teritoriul Bucovinei este situat pe versanţii estici ai Carpaţilor şi se prelungeşte pînă în platforma Podolică-Rusă aşezată în  faţa Carpaţilor de nord-est.

Terenul Bucovinei urcă începînd de la nord-est platforma Podolică-Rusă spre nord-vest succesiv în formă de terase. Datorită acestui  fapt toate rîurile Bucovinei au un curs orientat la început, spre est iar cu părăsirea munţilor se îndreaptă spre sud-est către şesul  Dunării.

Rîurile Bucovinei sînt : Nistrul care formează hotarul cu Polonia, Prutul cu afluientul principal  Ceremuş, Siretele, Suceava, Moldova cu afluientul principal   Moldoviţa, Bistriţa Aurie cu afluientul principal Dorna.

 

Din punct de vedere al reliefului terenului, Bucovina se împarte în două părţi bine distincte şi anume :  regiunea muntoasă şi regiunea şesului şi a colinelor. Trecerea în regiunea muntoasă este destul de distinctă şi este formată de o linie care începe în nord pe Ceremuş la Vijnişa, trece peste Bethomet pe Siret, prin Ciudeiu,  Vicovul de Sus, Solca, Păltinoasa şi se termină la Valea Seacă. Terenul situat la est de această linie aparţine regiunii colinelor şi şesului iar cel situat la vest aparţine regiunii muntoase.

În regiunea şesului şi a colinelor sînt situate  ocoalelor silvice Jucica, Codrul Cozminului, Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi, precum şi cîteva păduri din ocoalele silvice Codrul Voivodesei şi Marginea. Suprafaţa totală a pădurilor din această regiune este de cca. 29.000 ha.

 

Zona muntoasă din punct de vedere al condiţiilor staţionale forestiere se împarte după J. Krutter la rîndul ei în:

  1. Zona munţilor inferiori
  2. Zona munţilor superiori[2]

 

Zona munţilor inferiori cuprinde făşia inferioară  a munţilor Carpaţi avînd altitudinea de 450-1000 m. In această zonă sînt situate  ocoalele silvice Ciudeiu, parte Straja, Falcău parte, Brodina parte, Putna, Codrul Voivodesei parte, Marginea, Solca, Ilişeşti parte, G. Humorului, Frasin, Stulpicani, Vama şi Moldoviţa parte cu suprafaţa împădurită de cca. 113.000 ha.

Regiunea munţilor superiori cuprinde teritoriile muntoase împădurite cu altitudinea de cca. 800-1500 m în care sînt situate  ocoalele silvice Seletin, Brodina parte, Argel, Moldoviţa parte, Breaza, Pojorîta, Iacobeni, V. Dornei, Dorna Candrenilor şi Cîrlibaba cu suprafaţa împădurită de cca. 90.000 ha.

În general, trecerea din platforma podolică-rusă în regiunea muntoasă se face în mod treptat sub formă de terase separate de rîurile ce traversează teritoriul Bucovinei.

 

O icoană clară despre urcarea terenului în terase separate de cursurile rîurilor ne dă următoarea expunere a înălţimilor absolute ale fundurilor, albiile rîurilor prin o secţiune a localităţilor situate aproximativ pe  acelaşi meridian.

 

Valea Nistrului de la Babin …                      145 m altitudine absolută

Valea Prutului la Orăşeni …                          197 m       „             „

Valea Siretului la Pancea …                          363 m       „             „

Valea Sucevei la Straja …                             486 m       „             „

Valea Moldovei la est de Cîmpulung …       620 m       „             „

Valea Bistriţei la părăsirea Bucovinei …       736 m       „             „

De aici rezultă că albiile răurilor urcă în terasă pe linia de direcţie N.S.

 

Siret – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

Regiunea şesului şi a colinelor

 

Pădurile acestei regiuni sînt situate în cursul inferior al rîurilor Nistru, Prut, Siret, Suceava şi Moldova la altitudini de 160-500 m deasupra nivelului mării. Situaţia orografică este caracterizată prin forme de teren rotunjite şi cu înclinări de pantă dulce.

Pe platoul dintre răurile Prut şi Nistru sînt situate  pădurile Oc. silv. Jucica şi cele ale seriei B din Oc.silv. Revna. Complexele acestor păduri sînt mărginite respectiv transversate de pîrae  neînsemnate. O parte din cursurile acestea de apă sînt uscate în timpul secetelor îndelungate. Malurile pîraelor care au mai adesea albiile adîncite sînt în multe cazuri predispuse spre alunecare. Pădurile de pe malul Prutului au altitudini de 150-160 m. Cea mai mare altitudine este de 459 m în dealul Zamda din seria de exploatare Toporăuţi.

 

Pădurile de pa malul drept al rîului Prut din Oc. silv. Revna  sînt situate pe ultimile şesuri de dealuri la poalele Carpaţilor. Cea mai mare altitudine deasupra nivelului mării este de 531 m (Palanca) iar punctul cel mai inferior are altitudinea de 188 m şi este situat lîngă reşedinţa ocolului silvic.

Eroziunile de teren sînt un fenomen obişnuit. Prin subminarea malului Prutului se află în mişcare permanentă porţiuni de pămînt pe sute de ha. După fiecare inundaţie este perceptibilă schimbarea terenului. Prutul a fost regulat de mai multe ori, însă în mod insuficient.

 

Situaţia pădurilor din ocoalele silvice Cuciurul Mare, Codrul Cosminului, Frătăuţii de Sus, Pătrăuţi este identică. Cîteva cursuri de pîrae neînsemnate ce traversează terenul nu au absolut nici o importanţă pentru transportul lemnului.

Pădurile Oc. silv. Ciudei, Ilişeşti, Vicovul de Sus sînt situate pe ultimile prelungiri ale munţilor Carpaţi care constituie trecerea spre şesul sarmatic.

Cursurile de apă ce le traversează – afluienţi ai rîurilor Siret şi Suceava – sînt fără importanţă pentru exploatarea pădurii şi transportul lemnului ci servesc doar ca linii somiere şi parcelare pentru împărţirea pădurilor şi în unele cazuri drumurile de transport sînt aşezate        dealungul acestor cursuri de apă.

 

Şipotele Sucevei, Cataractul Sucevei – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

Regiunea munţilor

 

 

Pădurile sînt  situate pe versanţii estici ai Carpaţilor.

Configuraţia terenului caracteristică munţilor Carpaţi este în opoziţie cu configuraţia Alpilor mai adesea cu forme rotunjite culmile sînt lungi, largi, urcînd spre piscuri. Roca goală este aparentă numai în regiunea munţilor superiori ici acolo unde calcarele jurasive pătrund gresiile carpatice sau unde mîna omenească a provocat condiţiuni favorabile pentru aluvionarea păturei descompuse a rocei subiacente.

Locurile caracteristice cu stîncile goale ieşind la suprafaţă prin pătrunderea calcarelor jurasive sînt în Oc. silvice Breaza, Cîrlibaba, Pojorîta, Dorna Candrenilor. In acest din urmă ocol stîncile bizare au adesea forma unor ruine, constituind frumuseţea întregii regiuni.

 

Piscurile cele mai înalte sînt începînd din regiunea munţilor inferiori : Brusturoasa 1091 m, Pitriş 986 m din Oc. silv. Gura Humorului, apoi Bobeica 1209 m, Sterminina 1072 m, Rogosa 1077 m, Afinita 1028 m, Dealul Solotruc 1001 m din Oc. silv. Frasin apoi Poiana Haciung 950 m punctul cel mai înalt din ocolul silvic Codrul Voivodesei, Poiana Mărului 1173 m în Oc. silv. Marginea ş.a.m.d. în ocoalele din regiunea munţilor inferiori piscurile avînd înălţimi de cel mult 1200 m.

Piscurile cele mai înalte din regiunea munţilor superiori sînt : Giumalău 1859 m, Alunul 1667 m, Rarăul 1653 m, Muncelul 1380 m din Oc. Silv. Pojorîta, Lucina 1590 m, Stiabul 1480 m, Paşcan 1478 m, Botoş 1475 m, Feredeu 1387 m, Măgura 1361 m, Mestecăneşti 1292 m din Oc. Silv. Breaza, iar în teritoriul rîului Bistriţa cei cu afluienţi sunt : Obcina Bătrînă 1487 m, Ţapul 1663 m, Tatarca 1562 m, Fluturica 1347 m, Botoş 1477 m, Fundoiu 1350 m, Mestecăneşti 1295 m, Suhard 1709 m,  Ouşorul 1642 m, Bîrnărelul 1324 m, Vîrful Obcinii 1282 m,  Pietrele Doamnei 1651 m, Lucaci 1771 m şi altele.

 

Regiunea din Dorna Candrenilor formează un teren deschis, cu vale largă. Pe o porţiune de cca. 500 ha terenul fiind în pîlnie formează o mlaştină.

Cursurile de apă principală sunt rîul Suceava, cu afluienţii principali Nisipitul, Brodina, Brodinioara, Ascunsul, Ciumîrna Mare, Suceviţa, Putna, Putnişoara, apoi Moldova cu afluienţii principali Umor, Voroneţ, Valea Suhei cu Negrileasa, Ostra, Gemine, Slătioara, valea Moldoviţei, valea Putnei, apoi rîul Bistriţa Aurie cu afluienţii principali Ţibău, Cîrlibaba, Dorna, Serişor, Negrileasa şi Coşna apoi Ceremuşul cu afluienţii.

Pentru transportul produselor lemnoase cursurile de apă au importanţă diferită şi anume fie pentru transportul pe apă fie pentru crearea căilor de transport pe uscat.

 

Rîurile Bistriţa cu afluienţii lor şi anume : Ţibău, Cîrlibaba, Dorna, Negrişoara, Coşna şi Ceremuşul cu afluientul principal Putila sînt căi de transport pe apă avînd aceste cursuri, adîncimea, panta, lărgimea debitului de apă şi consistenţa malurilor necesare pentru acest fel de transport.

Linia separatoare a văilor Bistriţa şi Moldova este formată de şirul munţilor Mestecăniş străbătut de cale ferată printr-un tunel. Valea Bistriţei cu terenul aparţinător, gravitează spre sud, constituind astfel o regiune cu aspect diferit decît regiunea văilor Moldovei şi Suceava care gravitează spre estul Bucovinei.

Văile Moldova şi Suceava cu afluienţii lor avînd o pantă mai dulce servesc pentru trasarea şi aşezarea de căi de transportul lemnului pe uscat fie căi ferate forestiere fie drumuri şoseluite.

Torenţii cu caracter periculos precum sunt în munţii Alpi nu există în Bucovina. Totuşi şi apele de aici au în anumită măsură mai mare sau mai mică caracter de torenţialitate care se remarcă în timpul ploilor mari ce provoacă inundaţii.

 

În special în anii de după război, din cauza despăduririi munţilor prin exploatarea pădurilor particulare, fenomenele eroziunilor apar tot mai mult.

Astfel prin despădurirea bazinului Moldovei, acest rîu are  caracterul unui torent cu albia adîncită şi cu o mare forţă de tîrîre a diverselor corpuri întîlnite în cale.

Înălţimea apei este foarte schimbăcioasă şi ajunge la începutul verii în timpul sezonului ploios înălţimi chiar periculoase avînd ca urmare ruperea malurilor şi revărsarea, depozitări de pietriş etc. Din contra, pe timpul secetelor îndelungate debitul apei este foarte scăzut şi apa uneori se scurge doar numai prin bolovanii albiei.

Din motivele acestea şi din cauza multiplelor cotituri precum şi din cauza numeroaselor stînci proieminente şi blocuri eratice aduse de apă, rîul Moldova nu  poate fi întrebuinţat pentru plutărit.

 

Acelaşi caracter de torenţialitate îl au şi afluienţii Moldovei : în timpul viiturilor de apă tîrăsc mari cantităţi de pietriş, rup malurile şi cauzează pagube instalaţiunilor de transport periclitînd totodată şi instalaţiunile industriale.

Rîul Suceava manifestă aceleaşi fenomene, însă în măsură ceva mai mică decît rîul Moldova.

 

Pentru aceste motive s-au făcut în trecut importante şi sistematice lucrări de asigurarea malurilor, praguri pe fundul albiilor şi corecţiuni. Lucrările s-au executat de serviciul de regularea apelor în legătură şi colaborarea cu administraţia Fondului care avea un deosebit interes să-şi apere instalaţiunile de transport şi cele industriale, în care investise mari capitaluri.

În timpul unirii, aceste lucrări au încetat aproape cu desăvîrşire din partea serviciului apelor şi doar Fonsul cu mijloacele mai restrînse de care dispune mai face după posibilitate lucrări de apărarea malurilor şi corecţiuni pentru a-şi apăra instalaţiunile de transport şi stabilimentele industriale.

Cursul apelor este întrebuinţat pretutindeni ca forţă hidraulică pentru ferăstrae de apă, mori şi piue, instalate în  locuri favorabile. Din cauza debitului variabil este însă necesară construirea de puternice stăvilare.

 

Valea Bistriţei Aurii prezintă cele mai frumoase aspecte  din  munţii Bucovinei şi constituie un loc de atracţie pentru mulţi turişti şi viligiaturişti. In această vale sînt situate şi staţiunile balneare şi climaterice ale Fondului din Vatra Dornei şi Iacobeni. Peisagii pitoreşti prin frumuseţea naturii şi variaţia aspectului terenului acestei văi, munţii împăduriţi, izvoarele de ape minerale şi accesibilitatea locurilor prin drumuri formează atracţia acestor locuri.

 

Iacobeni – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

  1. Formaţiunea geologică şi compoziţia mineralogică a solului

 

La fel ca şi situaţia orografică şi hidrologică în Bucovina formaţiunea geologică se prezintă în grupări simple şi bine caracterizate.

Conform hărţii geologică a României de prof. G. Murgoci şi Popescu Voteşti, partea nod-estică a Bucovinei aparţine formaţiunilor geologice mai noi din Cuaternar şi Terţiar şi anume aluviu, diluviu şi neogen (plopcen şi miocen) pe cînd sudul şi sud-vestul este caracterizat prin formaţiuni mai vechi din epocele de eocen şi oligocen ale perioadei terţiare precum şi cretacicul superior şi cel inferior din perioada Mezozoică.  Mai la sud este o zonă îngustă de calcare mezozoice.

Dacă lăsăm la o parte unele formaţiuni geologice speciale din terţiar şi cretacic din regiunea malului Nistrului, caracterizate prin existenţa de peşteri mari ca cele din Pohorlăuţi  (5 m înălţime, 5 m lărgime şi cca. 100 m adîncime)  – regiune ce nu are  importanţă din punct de vedere forestier, fiind lipsită de păduri – teritoriul Bucovinei din punct de vedere a formaţiunii sale geologice se îmaprte în două mari grupe principale : 1) Teritoriul regiunii de şes şi coline aparţinînd neogenului, situat între rîul Nistru şi munţii Carpaţilor, 2) Formaţiunea munţilor Carpaţi.

Această diviziune corespunde aproape cele arătate la deschiderea situaţiei geografice şi hidrografice. Linia despărţitoare între aceste două regiuni deosebite începe la Vijniţa pe rîul Ceremuş, trece prin Berhomet pe Siret, Banila pe Siret, Crăsnişoara Veche, Voivodeasa, Cacica, Pătinoasa şi se termină la Valea Seacă.

 

Porturi naţionale din Bucovina – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

 

Regiunea şesului şi colinelor neogenului dintre rîul Nistru şi munţii Carpaţi

 

Această regiune cuprinde teritoriile situate la est de linia separatoare susamintită, pînă la Nistru. Aici sînt  situate pădurile ocoalelor silvice Jucica, Revna, Codrul Cozminului, Cuciurul Mare, Ciudeiu parte, Pătrăuţi pe Suceava, Ilişeşti parte, Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi precum şi porţiuni mici de păduri din Oc. silv. Codrul Voivodesei şi Marginea în suprafaţă totală de cca. 29.000 ha.

Formaţiuni neogene cuprind şisturile cu stratificaţie orizontală de compoziţiuni argiloase, calcaroase, în staţiunile superioare nisipoase iar în cele inferioare de argilă vînătă, apărînd pînă la suprafaţă atît la coline cît şi în văi.

Aceste formaţiuni de neogen sînt uneori foarte expuse la alunecări. Terenuri cunoscute ca supuse permanent alunecărilor sînt mai ales în Oc. silvic Cuciurul Mare şi Ilişeşti la Varvata.

Prin dezagregare se produce un sol agrilo-nisipos bogat.

 

Formaţiunile diluviale mai vechi sînt compuse dintr-un lehm destul de consistent de culoare gălbuie şi conţin în amestec de substanţe calcaroase. Prin dezagregare dau un sol argilo-nisipos-humus foarte fertil. Formaţiile diluviale mai noi sînt  foarte răspîndite în văile rîurilor. In regiunea muntoasă formaţiunea deluvială se compune din prundiş, în munţii inferiori din prundiş acoperit cu o pătură de lehm iar în văile inferioare numai din lehm. Aceste formaţiuni acoperă de regulă pe cele neogene.

În regiunea dintre rîurile Prut şi Nistru – care cuprinde pădurile Oc. silvic Jucica şi parte din Oc. silv. Revna, şistul cel mai inferior al neogenului este format din nisip deasupra căruia este aşezat un şist de argilă vînăt care variază mult în grosime. Deasupra argilei se află un şist gros de nămol (în general) fin. Pe alocuri deasupra acestuia apare un nisip care aparţine şistului sarmatic – numit nisip de Terţian – şi conţine multe cochilii de apă dulce. In combinare cu apa de izvoare acest nisip dă o piatră de var bună pentru zidărie şi pentru producerea de var ars. Produsul de var  ars este de 50%.

 

Cursurile de apă şi mai ales rîul Prut provoacă eroziuni mari. Şisturile cele mai inferioare de nisip şi de argilă se subminează uşor iar şisturile de nămol de deasupra se năruie. Prin aceste eroziuni se provoacă şi o alunecare a şisturilor mai îndepărtate şi se formează terenul în trepte caracteristice regiunii Prutului. Luncile se află pe aluviu de provenienţă foarte recentă.

Afară de puţine excepţii, solurile pădurii sînt argilo-nisipoase, profunde, compacte, de o mare fertilitate. Mai ales  bogăţia în calcar a nămolului fin oferă stejarului, fagului, paltinului, ulmului şi frasinului o staţiune excelentă.

 

Şi în celelalte păduri de coline şi de şes situate pe cursul inferior al rîurilor Prut, Siret şi Suceava, solul de asemenea provine din dezagregarea rocei sedimentare subiacente de formaţie neogenă. Prin depuneri aluviale s-a format un substrat de o grosime de 1-2 m argilos, rece şi impermiabil care în unele locuri dă naştere la ochiuri mocirloase şi alunecări de teren.

Alunecările de teren provocate de eroziunea exercitată de pîrae cauzează prejudicii uneori chiar însemnate drumurilor forestiere.

Pentru prevenirea daunelor se fac lucrări de consolidarea terenurilor alunecătoare.

 

Aşezare tipologică germană

 

 

                        Formaţiunea munţilor Carpaţi

 

  1. a) Zona gresiei carpatine

Gresia carpatică, denumită flişul Carpaţilor ocupă peste o treime din suprafaţa Bucovinei (cca. 3500 km2) ca  rocă subiacentă  începînd de la linia susamintită ce  mărgineşte spre est regiunea muntoasă, se continuă pe o adîncime de cca. 56 km spre sudul şi sud-vestul Bucovinei.

După cum se arată în harta geologică, zona gresiei carpatine se prezintă sub trei faciesuri petrografice deosebite şi anume de jos în sus : 1. gresie carpatică inferioară, 2. mijlocie, 3. superioară.

Ce priveşte vîrsta geologică a gresiei, menţionăm că cea superioară aparţine epocelor oligocen şi eocen, cea mijlocie aparţine cretacicului superior iar gresia inferioară aparţine epocei cretacicului inferior.

 

Forma caracteristică a munţilor din această zonă este dată prin culmi lungi, largi, paralele, forme rotunjite, văi paralele largi şi văi secundare înguste. Adîncimea acestei roce subiacente de gresie se estimează la 1000 m. Ca structură, gresia se compune  din grăunţe fine de cvarţi colţuroşi şi mai rar cu forme rotunjite cimentaţi cu o masă marnoasă, calcaroasă sau silicioasă. Culoarea este gri sau gălbuie, stratificaţia este bine distinctă. După compoziţia masei de cimentare, gresiile sunt argiloase sau marnoase.

Un fenomen caracteristic în zona gresiei carpatice este  apariţia pe alocuri a stîncilor goale ca de exemplu în Oc. silv. Gura Humorului (cantonul Voroneţ), Pojorîta şi Breaza.

 

  1. b) Calcare mezozoice

 

Aceste calcare constau din depozite triaseice şi sînt răspândite în Oc. silv. Breaza, Pojorîta, Iacobeni, Vatra Dornei, Stulpicani. Ca loc caracteristici format din asemenea calcare menţionăm stîncile de pe  muntele Rarău. Aceste depozite de calcare mezozoice sînt uneori însoţite de conglomerate şi de serpentin. Solurile pe roca de serpentin sînt cu preferinţă ocupate de pin în Oc. silv. Breaza. Din rocile de calcar se exploatează piatra de var.

 

  1. c) Şisturi cristaline

 

Partea principală a munţilor din regiunea Bistriţei Aurii este formată din şisturi cristaline compuse din :  şisturi micacee, gneiss, hornblendă şi diferite cvarcite. In această regiune sînt situate Oc. silvice Cărlibaba, Iacobeni, Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Pojorîta parte.

Şisturile cristaline din Bucovina sînt foarte bogate în zăcăminte de minereuri şi anume : pirită, mangan, minereuri de plumb şi zinc şi altele. Asemenea minereuri se exploatează încă din timpuri vechi. În prezent Fondul face exploatări de mangan în stil mare  iar exploatările de pirită şi alte minereuri s-au sistat.

Roca subiacentă din pădurile Oc. silv. Straja, Falcău, Brodina, Seletin, Putna, Codrul Voivodesei, Marginea, Solca, Gura Humorului, Mănăstirea Humorului, Frasin, Stulpicani, Ostra, Moldoviţa, Argel, Vama, este compusă exclusiv din gresie carpatică.

 

Compoziţia gresiei variază după localitate. Astfel, în regiunea de formaţiune mai recentă din munţii inferiori, în Oc. silvic Marginea gresia este în cea mai mare parte argiloasă.

În multe locuri sînt vine de sare care dau izvoare de slatină ce alimentează satele învecinate.

În Cacica în raza Oc. silvic Solca este o mare salină.

Provenienţa izvoarelor şi vinelor saline constituie un indiciu că subsolul conţine şi păcură, fenomen dealtfel confirmat în terenurile saline şi petrolifere din Carpaţii sudici.

În raza Oc. silv. Moldoviţa s-au descoperit dealtfel izvoare petrolifere abundente. In urma lucrărilor de exploatare ce s-au făcut în această direcţie s-au şi început lucrări de extragerea păcurei.

 

Ca loc caracteristic este demn de remarcat „Pietrele Muierilor şi Pietrele Chiliei din Oc. silv. Marginea la obîrşia văii Şoarece. Acestea sînt nişte stînci formate din gresie albă calcaroasă. Aici creşte pinul silvestru în mod spontan.

În unele locuri de pe culmile munţilor şi de pe văile principale se află şi pături de cvarţ.

Prin dezagregarea rocelor de gresie se formează un sol argilo-nisipos, afînat, humus, în general destul de profund, reavăn şi pe alocuri pietros, foarte favorabil vegetaţiei esenţelor principale : brad, molid, fag şi celor de disiminaţie : ulm, paltin etc. Humusul acestor soluri este foarte abundent, dar se descompune foarte uşor şi se spală foarte repede.

 

În general, umezeala solurilor este mijlocie, în locuri nisipoase mai uscat, pe cînd în cele argiloase mai umed sau chiar ud. Locuri cu ape stagnante şi mlăştinoase sunt  puţine. Stratele subsolului pe alocuri sînt traversate la suprafaţă de fîşii înguste de argilă albastră şi roşie care formează terenuri alunecătoare şi mlăştinoase.

În regiunea Oc. silvic Marginea se găseşte lut de oale de calitate foarte bună şi se întrebuinţează la confecţionarea de vase de lut.

Sedimente de origine diluvială şi aluvială se găsesc pretutindeni pe văile păraelor.

 

În unele ocoale de exemplu Frasin se găsesc şi soluri bolovănoase şi cu pietriş colţuros greu dezagregabil care îngreuiază împădurirea, impunînd un tratament foarte precaut, atît în privinţa executării tăierilor cît şi în ceea ce priveşte oprirea strictă a păşunatului. Asemenea locuri sînt de regulă cu pantă repede.

În unele ocoale unde se întîlnesc mai multe categorii de formaţiuni geologice, aspectul este mai variat.

Astfel în Oc. silv. Breaza cele mai vechi formaţiuni s-au măcinat şi se mai întîlnesc în partea estică a localităţii Botoş, doar mameloane şi culmi joase de quarcit străbătute de rocă de trias. Culmea despărţitoare a apelor Moldovei şi Bistriţei este formată din roci ceva mai tinere, ca şisturi micacee, hornblendă   şi diferite feluri de gneiss.

 

Se găsesc – cum de altfel şi în cuprinsul ocolului silvic Cărlibaba – multe  stînci goale specifice acestei regiuni, mai ales stîncile aşa numite „Poarta Lucava” compuse din piatră de var din formaţiunea  triastică (era mezozoică). Pe aceste roci se găseşte flora specifică regiunii calcaroase.

Localităţile Porcescul şi Măgura cu Neagra sînt formate în părţile superioare din gresii mai tinere, pe cînd în cele inferioare din gresii mai vechi.

În văile rîurilor se găsesc pretutindeni depozitări aluviale.

 

În asemenea împrejurări şi condiţiile de vegetaţie sînt foarte diferite, după felul cum factorii climaterici influenţează asupra dezagregării diverselor roce. Cele mai vechi straturi, aparţinînd rocelor primitive şi triasului, oferă sub influenţa condiţiilor atmosferice şi de vegetaţie un sol argilo-nisipos, compact, amestecat cu pietriş greu, cu mulţi bolovani rotunzi, grosolani, în combinare cu humus abundent, excelent de potrivit vegetaţiunii forestiere şi facilitează foarte mult regenerarea naturală. Aceste soluri sunt foarte predispuse spre înburuienire şi din această cauză trebuie reîmpădurite imediat după exploatare.

Cu totul altfel se comportă solurile provenite din o mai nouă formaţiune trias-calcaroasă şi din gresie. Aceste stînci în majoritate goale, abrupte, proeminente, formează prin surpare porţiuni acoperite cu pietriş grsolan, care sînt apte pentru vegetaţie numai la margini şi numai cu timpul, după progresarea dezagregării pietrişului vor putea fi redate culturii în întregime. Condiţiile de  dezagragare a gresiilor de felul susnumit sînt în aşa fel, încît numai metode de tratament speciale şi esenţe bine alese pe lîngă interzicerea cu desăvîrşire a păşunatului ar putea aduce o ameliorare.

 

În versantul vestic al regiunii Feredeu sunt sub formă de fîşii întregi şi în ochiuri suprafeţe lipsite complet de vegetaţie, cu pietriş grosolan, pietre ascuţite, care încă n-au cedat influenţelor de dezagregare.

Acele arborete care au provenit pe cale naturală pe un substrat compus din pietriş şi bolovani, necesită din cauza pericolului de vînt, o îngrijire foarte precaută.

În Oc. silvic Dorna Candrenilor  roca sujacentă este formată din şisturi de mică şi hornblendă. Pe aceste roci primitive zac  straturi de formaţiune mai nouă ca gresii argiloase, calcare, cochilifere şi gresii de formaţiune eocenă şi cretacic inferior, iar de-a lungul cursului apelor sînt formaţiuni aluviale.

Şi aici se găsesc locuri caracteristice cu stînci goale (Piatra Dornei).

 

Regiunea din raza Oc. silv. Dorna Candrenilor mai este caracterizată şi prin aceea că terenul este mlăştinos, formînd un platou. In special o porţiune de cca. 470 ha este formată din teren mlăştinos turbos care este accesibil numai în timp de secetă sau îngheţ. Deasupra mlaştinei vegetează o pătură de muşchi şi Vaccinium uligunasum ca recrescînd din an în an a atins o grosime apreciabilă. In această turbă vegetează pinul de mlaştină (Pinus uligunosum).

În Oc. silvic Pojorîta cu privire la felul rocei subiacente sînt 2 părţi : localitatea Holohoşca aparţine gresiei carpatice mijlocie şi inferioare, iar în restul ocolului roca subiacentă constă aproape exclusiv din şisturi, roci primitive, precum şi roci calcaroase din perioada geologică triastică.

 

În rezumat formaţiunile geologice – după cum se arată în harta geologică – a terenurilor Oc. silvice se reduc la formaţiunile neogenului pentru cele situate în regiunea şesului şi colinelor dintre Nistru şi Carpaţi şi formaţiunile munţilor Carpaţi, care la rîndul lor cuprind : zona gresiei carpatice, calcare mezozoice şi şisturi  cristaline.

Solurile ce se formează din dezagregarea rocilor subiacente sînt în general fertile, profunde şi favorabile vegetaţiei forestiere.

 

Gospodărie lipovenească – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

  1. Zone de vegetaţie

 

Din punct de vedere al condiţiilor staţionale pentru vegetaţia forestieră se deosebesc în Bucovina după J. Krutter trei zone de vegetaţie şi anume :

  1. Zona de cîmpie şi coline cu înălţimi pînă la cca. 500 m
  2. Zona munţilor inferiori cu înălţimi între cca. 500-1000 m
  3. Zona munţilor cu altitudini între cca. 800-1500 m şi mai mult.

 

Această clasificare este dealtfel în deplină concordanţă şi cu clasificarea  terenurilor din punct de vedere al situaţiei orografice şi hidrografice şi din punct de vedere al formaţiunii geologice şi compoziţiei mineralogice a solului descrisă anterior.

Deoarece pădurile Fondului sunt situate în întreg cuprinsul Bucovinei, descrierea lor nu se poate face altfel decît numai grupîndu-le în anumite zone caracterizată fiecare prin un anumit tip de pădure.

 

Luînd ca bază clasificaţia lui J. Krutter, condiţiunile staţionale de vegetaţie se caracterizează în modul următor :

  1. Zona de cîmpie şi a dealurilor cuprinde teritoriile cursului inferior al răurilor Nistru, Prut, Siret, Suceava şi Moldova cu altitudini între 100-500m deasupra nivelului mării. Formaţiunea geologică aparţine neogenului cu aşezări mai noi de aluviu şi deluviu. Solul este mai ales argilo-nisipos; în formaţiunea aluvionară conţine şi mult pietriş.

Clima acestei regiuni are un caracter pronunţat continental şi se remarcă prin schimbări repezi de temperatură, călduri mari în timpul verii şi geruri aspre în timpul iernii. Cantitatea anuală a  precipitaţiunilor atmosferice 600-700 mm.

 

În locuri adăpostite şi pe versanţii sudici creşte viţa de vie şi nucul, iar pe locuri expuse abia se mai poate menţine stejarul.

Temperatura medie anuală 7-80ctgr. Amplitudinea mijlocie anuală a variaţiei temperaturii este de 24-25,50ctgr.

Iarna durează 4-5 luni, este bogată în zăpadă care se topeşte de regulă pe la mijlocul lunii martie.  Vegetaţia porneşte de regulă în primele zile din aprilie, ultimile geruri tîrzii pot fi şi pînă-n prima jumătate a lunii mai.

Cea mai bogată lună în precipitaţiuni este iunie.

 

Primăvara scurtă şi în general răcoroasă, vara fierbinte şi bogată în precipitaţiuni precum şi gerurile timpurii din toamnă condiţionează o vegetaţie care să-şi   termine ciclul de dezvoltare anuală – înmugurire, înfrunzire, înflorire şi coacerea seminţei – relativ repede necesitînd totodată o mare cantitate de căldură, dar să fie în stare să suporte gerurile mari din timpul repaosului vegetativ.

O parte a acestei zone şi anume o fâşie dealungul Nistrului face parte din antestepă şi este şi caracterizată prin vegetaţie caracteristică de antestepă.

Zona de cîmpie şi coline se încadrează în fagetum după clasificaţia lui H. Mayr.

Pădurile ocupă aici abia 15% din suprafaţă. Esenţa predominantă este fagul.

 

În această zonă sînt situate cum am amintit mai înainte Oc. silv. Jucica, Revna, Cuciurul Mare, Codrul Cosminului, Frătăuţii Noi, Vicovul de Sus, Pătrăuţi, Codrul Voivodesei parte, Ilişeşti parte, Ciudeiu parte, cuprinzînd în total cca. 29.000 ha.

 

2. Zona munţilor inferiori cuprinde toate teritoriile situate la altitudinea de cca. 450-1000 m. Limita inferioară a acestei zone este situată acolo unde încetează zona colinelor iar limita superioară este pe cursul superior al rîurilor susamintite.

Roca subiacentă este gresie carpatică care formează un sol de lehm nisipos.

Pădurile ocupă un procent mai ridicat din suprafaţă decît în zona precedentă, clima este mai puţin extremă, umezeala relativă atmosferică este mai mare, temperatura mijlocie anuală este ceva mai scăzută şi anume 6,50ctgr după cum am arătat la  descrierea generală a climei şi amplitudinea mijlocie anuală a variaţiei temperaturei este de 22-240 ctgr.

 

Anotimpul de iarnă durează 5-6 luni. Vegetaţia se trezeşte la începutul pînă la finea lunii aprilie.

O împrejurare deosebit de favorabilă pentru vegetaţie este constituită de faptul că în timpul verii coincid căldurile cele mai mari cu epoca cea mai ploioasă. Pe la mijlocul lunii octombrie începe căderea frunzelor.

Păduri cu arbori de dimensiuni mari şi poienile înverzite în tot decursul epocei de vegetaţie sînt caracteristicile acestei zone.

Esenţe forestiere şi plante ce necesită o mare cantitate de căldură pentru cocerea seminţelor sau care nu put  suporta apăsarea zăpezii, lipsesc din această zonă.

 

În această zonă esenţa predominantă este bradul. Ea cuprinde cum am arătat şi înainte Oc. silvice : Staja, Falcău parte, Brodina parte, Putna, Codrul Voivodesei parte, Ciudeiu parte, Mănăstirea Humorului, Gura Humorului, Ostra, Stulpicani, Frasin, Moldoviţa parte ocupînd o suprafaţă totală de cca. 113.000 ha, deci aproape jumătate din pădurile Fondului.

 

  1. Zona munţilor înalţi cuprinde teritoriile de la obîrşia rîurilor Ceremuş, Suceava, Moldova precum şi valea Bistriţei.

Roca subjiacentă este şi aici mai ales gresia carpatică dar pe alocuri calcar jurasic precum şi şisturile cristaline.

Solul este în lehm nisipos.

În această regiune pădurea ocupă cca. 65-85% din suprafaţă.

 

Temperatura mijlocie anuală este scăzută la 1-4,50 ctgr maplitudinea variaţiunii anuale a temperaturii este de 18-200 ctgr, umezeala relativă atmosferică este mai mare decît în zonele precedente iar precipitaţiunile atmosferice anuale sînt de 750-1000 mm.

Anotimpul de iarnă durează 6-7 luni. Vegetaţia se trezeşte în aprilie pînă în mijlocul lui mai în care timp dispare şi zăpada complet. La altitudinea de 1200 m geruri tîrzii intervin încă şi în primele zile din luna iunie.

Şi în această zonă coincid căldurile maxime cu epoca cea mai ploioasă, fapt deosebit de favorabil vegetaţiei forestiere.

 

Aici prosperă bine numai esenţele ce suportă bine apăsarea zăpezii, nu au nevoie de o prea mare cantitate de căldură pentru coacerea seminţelor dar cer în schimb o mare umezeală relativă şi  în general sînt mai exigente faţă de factorul umezeală.

În această zonă sînt situate cum am arătat şi înainte la descrierea situaţiei orografice şi hidrografice  Oc. silv. : Argel, Breaza, Brodinea parte, Cîrlibaba, Dorna Candrenilor, Falcău parte, Iacobeni, Moldoviţa parte, Pojorîta, Seletin, Vama parte, Vatra Dornei cuprinzînd suprafaţa de cca. 90.000 ha.

Esenţa predominantă este molidul a cărui limită inferioară de vegetaţie naturală în arborete pure se coboară pînă la 900 m.

După clasificaţia lui H. Mayr această zonă se încadrează în Picetum.

 

Vatra Dornei – de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

  1. Descrierea generală a pădurilor. Speciile şi repartiţia lor

 

Condiţiunile staţionale ale zonelor în care sînt situate pădurile Fondului precum au fost descrise mai sus, sînt foarte favorabile vegetaţiei forestiere şi oferă condiţiuni de vegetaţie admirabile chiar şi celor mai pretenţioase esenţe.

Lemnul din pădurile Fondului este cunoscut şi bine apreciat pe piaţa lemnului pentru calităţile lui.

In raport cu condiţiile staţionale favorabile este şi bogăţia speciilor ce constituesc pădurile Fondului.

Speciile mai importante atît prin valoarea lor cît şi prin proporţia în care contribuie la formarea masivelor sînt următoarele în ordine descrescîndă :

 

Molidul (Picea excelsa Lin), bradul (Abies pectinata D.C.), fagul (Fagus silvatica Lin), carpenul (Carpinus betulus Lin), stejarul (Quercus pedunculata Ehrh) şi gorunul (Quercus sessiliflora Smith), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus Lin), pinul silvestru (Pinus silvestris Lin), frasinul (Fraxinus excelsior Lin), aninul negru (Alnus glutinosa  Gaertn), laricele (Larix europaea D.C.) ulmul de munte (Ulmus montana Smith), ulmul de cîmp (Ulmus campestris Lin), aninul alb (Alnus incana Lin), pinul cembra (Pinus cembra L.), mesteacănul (Betula verrucosa Ehrh), plopul tremurător (Populus tremula L.), salcia căprească (Salix caprea L.), teiul cu foaie mică şi teiul cu foaie mare (Tilia parvifolia Ehrh. şi Tilia grandifolia Ehrh), jugastrul (Acer campestre L), arţarul tătărăsc (Acer tataricum L), scoruşul (Sorbus aucuparia L).

În proporţie tot mai mică sînt : salcîmul (Robinia pseudoacacia L), pinul de munte (Pinus montana Mill), pinul de mlaştină (Pinus uligunosa Neum), pinul strob (Pinus strobus L), pinul cembra (Pinus cembra L), tisa (Taxus baccata L), nucul (Juglans regia L), răchita (Salix fragilis L), salcia albă (Salix alba L), răchita de coşuri (Salix viminalis L), salcia cenuşie (Salis cinerea L), Salix vitelina şi Salix amigdalina sau triandra L)plopul alb (Populus alba L), plopul negru (Populus nigra L), plop piramidal (Populus italica), sorbul (Sorbus torminalis Cr), părul sălbatec (Pirus comunis L), mărul pădureţ (Malus sylvestris Mill), mălinul (Prunus padus L), cireşul păsăresc (Prunus avium L), castanul de India (Aesculus  hyppocastanum) şi alte esenţe fără importanţă  forestieră.

 

Distribuţia numerică a esenţelor resp. proporţia în care ele participă la compunerea arboretelor o arătăm în tabloul de la pag.___ cu specificare pe ocoale.

Acest tablou s-a întocmit după datele descrierii parcelare. Suprafeţele sunt calculate prin înmulţirea proporţiei speciei în amestec cu suprafaţa parcelei, obţinîndu-se astfel suprafeţe reduse de distribuţie.

Acolo unde s-au introdus suprafeţele esenţelor, aceasta nu înseamnă că ele se găsesc numai în stare de disiminaţie şi prin urmare nu s-a putut calcula în stare de disiminaţie.

Esenţa principală, cea mai răspîndită şi cea mai valoroasă dintre speciile ce alcătuiesc pădurile Fondului este molidul care ocupă 116.963 ha sau 52% din suprafaţă, bradul ocupă al doilea loc cu 48.816 ha sau 21% şi în al treilea rînd vine fagul ocupînd 43.917 ha sau 19% din suprafaţă.

Suprafaţa păduroasă din proprietăţile Fondului este ocupată de :

 

 

Corespunzător clasificaţiei staţiunii în 3 zone, deosebim următoarele 3 tipuri de păduri :

 

  1. Pădurile din zona de cîmpie şi colină ocupînd cca. 29.000 ha sînt formate din arborete compuse în majoritate din fag fie pur fie în amestec cu carpen sau cu stejar. Mai puţin frecvent este bradul. Încă din timpul secolului trecut aceste păduri se îngrijesc în mod foarte raţional şi au un aspect regulat ca vîrstă şi consistenţă din cauză că se exploatează de mulţi ani în mod intensiv pe baza prescripţiunilor amenajamentelor.

In disiminaţie ele conţin ulm, frasin, paltin, jugastru, anin negru, mesteacăn, plop, tei, cireş, ş.a. Prin cultură sau introdus larice, pin, molid.

In general, compoziţiunea acestor păduri este : fag 50%, carpen 20%, stejar 15% şi diverse 15%.

Răşinoasele ocupă în Oc. silv. Jucica, Pătrăuţi şi Cuciurul Mare abia 2% din suprafaţă, în Codrul Cosminului 3%, Revna 4%, apoi proporţia se urcă în ocolul Ilişeşti la 41%, Frătăuţii Noi şi Codrul Voivodesei 42%, Vicovul de Sus 45%.

 

  1. Pădurile din zona munţilor inferiori ocupînd 113.000 ha. In această zonă predomină bradul, stejarul se găseşte numai diseminat, molidul este foarte puţin frecvent. Forma arboretelor este mai mult sau mai puţin neregulată, consistenţa pe alocuri întreruptă, mari diferenţe de vîrstă între arborii ce alcătuiesc masivul şi amestec neregulat.

Esenţele principale : bradul şi fagul ce alcătuiesc arboretele acestei zone imprimă pădurilor caracterul lor de esenţe de umbră ce se regenerează uşor pe cale naturală sub masiv iar arboretele conţin în amestec intim toate clasele de vîrstă, de la firişorul de sămînţă pînă la arborele exploatabil.  Astfel multe arborete au încă caracterul de pădure seculară grădinărită.

 

Pentru a păstra şi pentru generaţiile viitoare icoana pădurii virgine cu flora şi fauna caracteristică  în liberă dezvoltare şi ferită de imixiunea omului, ad-ţia pădurilor încă în anul 1906 a rezervat în această zon şi anume Oc. silvic Stulpicani complexul de pădure din valea Slătioarei ca monument natural.

A venit însă războiul mondial şi aceste păduri destinate să rămîe păstrate neatinse de mîna omului au devenit cîmp de luptă al armatelor beligerante şi arboretele au suferit mari daune prin împuşcare, care însă şi-au arătat deplin efectele abia după cîţiva ani după  război cînd materialul supus putrezirii din cauza rănilor a suferit şi doborîturi de vînt.

 

Reforma agrară a expropriat poienile vecine şi interioare pentrui crearea de păşuni, astfel că pădurea rezervată a devenit un loc de trecere comun pentru vite şi oameni astfel că nu s-a mai putut păstra caracterul de pădure virgină.

Prin urmare ad-ţia Fondului a desfiinţat acestă pădure aşa zisă virgină afectînd-o exploatărilor prin înglobare în amenajamentul Oc. silv. Stulpicani, dar în schimb a rezervat în Oc. silv. Pojorîta o porţiune de pădure în suprafaţă de 610 ha ca monunet natural, situată în vecinătatea castelului regal de vînătoare din Poiana Iţcani pe teritoriul muntelui Giumalău.

 

  1. Pădurile din zona munţilor superiori. In aceste păduri predomină molidul. In părţile inferioare ale acestei zone bradul participă încă în amestec în proporţie descrecîndă pe măsură ce sporeşte altitudinea pînă cedează în fine complet locul molidului care constituie arborete pure.

Fagul îl găsim amestec atît în partea inferioară, cît şi uneori în limita superioară de vegetaţie prin inversiunea succesiunii naturale a speciilor, fapt destul de frecvent în munţii Moldovei precum a fost semnalat şi de N. Iacobescu în studiul său despre  distribuţia coniferelor în România.

Si în această zonă găsim părţi caracteristice de pădure seculară cu vîrste amestecate, însă numai acolo unde predomină încă în amestec bradul care are proprietatea de se regenera sub masiv pe îndelete. Masivele pure sau aproape pure de molid sînt  mai mult sau mai puţin regulate în vîrstă şi  consistenţă. Diferenţele de  vîrste în asemenea arborete deşi apreciabile, a măsurat mersului regenerării care de obicei este încet, dar lipseşte caracteristica tipică a tuturor claselor de vîrstă amestecate în acelaşi arboret, comună pădurilor în care predomină bradul. In mod obişnuit, predomină clasa de vîrstă a arboretelor bătrîne. Consistenţa este mai bună ca în arboretele de brad.

 

O mare parte din pădurile acestei tone sînt situate în Valea Bistriţei şi în bazinul cursului superior al Ceremuşului şi au devenit accesibile prin plutărit încă în prima jumătate a secolului trecut, cînd s-au făcut importante exploatări prin tăieri rase.

În ultimile două zone, întîlnim frecvent aspectul de pădure seculară grădinărită.

Aceste păduri şi-au păstrat încă intactă fizionomia şi distribuţia naturală a speciilor şi prezintă un aspect foarte variat prin amestecul speciilor şi claselor de vîrstă. Se mai găsesc în succesiune apropiată păduri cu caracter de codru virgin avînd reprezentate toate vîrstele amestecate : parcele cu arborete în stare de codrişor sau prăjiniş.

Pădurile Bucovinei din cele două zone superioare alcătuiesc complexe întinse şi bine arondate.

 

Graţie condiţiunilor favorabile de vegetaţie în munţii Carpaţi, care în opoziţie cu Alpii prezintă forme cu pante mai puţin repezi avînd şi un sol profund din cauza dezagregării mai uşoare a rocei subiacente, vegetaţia forestieră este viguroasă şi foarte activă. Trunchiuri de brad şi molid de 40-50 m lungime şi peste 1 m diametru la înălţimea pieptului sînt foarte frecvente mai ales în zona munţilor inferiori.

Din cauza consistenţei slabe, aceste păduri cu vegetaţie atît de activă nu sînt tocmai bogate în material lemnos. In mijlociu ele permit o exploatare de 200-300 m3 lemn de lucru moale plus 50-150 steri lemn de foc tare pe ha. Din volumul în picioare rezultă în general la exploatare cca. 60-70% lemn de lucru.

 

Calitatea lemnului de răşinoase este foarte bună, atît  molidul cît şi bradul avînd o structură omogenă şi fină, care pe lîngă dimensiunile apreciabile ale trunchiurilor, au creat lemnul din pădurile Bucovinei o reputaţie de lemn bun şi căutat pentru cherestea, de tîmplărie şi lemn de rezonanţă. In toţi Carpaţii nu s-a găsit atîta lemn de rezonanţă ca în pădurile Bucovinei.

Esenţele forestiere participă în următoarea proporţie la alcătuirea arboretelor Fondului cantitativ şi procentual după situaţia din anul 1933.

 

Molid  …                    116963,30 ha = 51% din suprafaţa împădurită

Brad    …                      48815,56 ha = 21%                  „        „          „

Fag      …                      43916,50 ha = 13%       „       „          „

Carpen …                       5250,07 ha =  2%        „        „         „

Stejar   …                        3408,48 ha =  2%        „        „         „

Paltin de munte …           936,06 ha =  0,40%   „        „         „

Pin silvestru …                 556,64 ha =  0,24%    „       „         „

Frasin …                          388,01 ha =  0,12%    „       „         „

Arin negru …                   173,76 ha =  0,07%    „       „         „

Larice …                          167,38 ha =  0,07%    „       „         „

Ulm     …                            63,69 ha =  0,02%    „       „         „

Arin alb …                         33,43 ha =  0,01%    „       „         „

Pin cembra …                     17,33 ha =  0,007%   „      „         „

Tei       …                            14,25 ha =  0,006%   „      „         „

Răchită …                          11,24 ha =  0,004%   „      „         „

Mesteacăn …                       8,48 ha =  0,003%   „      „         „

Jugastru …                           3,47 ha =  0,002%   „      „         „

Plop     …                              3,04 ha =  0,001%   „      „         „

Scoruş …                              1,41 ha =     .            „     „         „

Salcîm …                              0,63 ha =     .           „      „         „

Rarişti şi goluri …           9695,12 ha =  4%         „      „         „

                        Total      230431,83 ha =  100%    „      „         „

Esenţele de desiminaţie ca : sălcii, cireş, măr, păr etc. a căror distribuţie este mai puţin importantă nu s-au exprimat în suprafeţe ocupate de ele.

Spre a putea aprecia evoluţia pădurilor Fondului în ultimii 20 ani dăm mai jis proporţia speciilor din acel timp:

 

Molid              …        107873,03 ha = 47,87% din suprafaţa împădurită

Brad                …          58747,65 ha = 26,07%     „          „           „

Fag                  …          43243,86 ha = 19,19%     „          „           „

Carpen                        …            6197,01 ha =   2,75%     „          „           „

Stejar              …            2704,15 ha =   1,20%     „          „           „

Paltin              …              473,23 ha =   0,21%     „          „           „

Pin                  …              428,16 ha =   0,19%     „          „           „

Larice              …              247,86 ha =   0,11%     „          „           „

Arin              …             (135,20 ha),

Frasin              …             (90,14 ha) tei (45,07 ha)

Ulm              …             (45,07 ha)

Sălcii              …             383,09 ha =   0,17%     „          „           „

Mesteacăn               …             (45,07 ha)

Plop               …             (22,53 ha)

Rarişti şi goluri              …             5047,75 ha =  2,24%

                        Total     225345,79 ha =  100%     „           „           „

Comparînd situaţia actuală cu cea din anul 1913 facem următoarele constatări :

Molidul este în progres, sporindu-şi suprafaţa de la 47,87% la 51%, bradul este în regres, micşorîndu-şi în 20 de ani suprafaţa ocupată de la 26% la 21% (o scădere de cca. 10000 ha), fagul se menţine aproximativ constant, stejarul este în progres, iar carpenul în scădere cam în proporţie egală cu sporul stejarului.

Această evoluţie a proporţiilor speciilor este o urmare firească a felului şi metodei de cultură aplicată în pădurile Fondului şi relevă în general tendinţa ce se urmăreşte în silvicultură. Prinintensificarea regenerărilor artificiale molidul sporeşte în dauna bradului de munte, iar şa cîmpie şi coline stejarul progresează în dauna carpenului.

 

Îmbucurător este faptul că şi alte esenţe preţioase ca : paltinul, pinul şi frasinul şi-au sporit considerabil suprafaţa din trecut, prin plataţiuni.

Sporul de cca. 5000 ha la întreaga suprafaţă forestieră se înregistrează la categoria goluri şi rarişti prin afectarea de noi suprafeţe culturii forestiere.

În descrierile mai vechi ale pădurilor din Bucovina se arată că în trecutul îndepărtat stejarul a fost mai răspîndit decît astăzi dar ocupînd terenuri fertile, treptat cu înmulţirea populaţiei a trebuit să cedeze terenul culturii agricole.

Proporţia claselor de vîrstă pentru toate pădurile Fondului este următoarea în prezent :

 

Goluri şi rarişti            …                    9695,12 ha

I clasă de vîrstă (      – 20 ani) …        54721,76 ha

II   „     „     „    (21-40 ani)    …        48126,38 ha

III  „     „    „     (41-60 ani)    …        25181,48 ha

IV  „     „    „     (61-80 ani)    …        13242,23 ha

V   „     „    „     (81-100 ani)  …        12683,01 ha

VI  „     „    „     (101-120 ani)…        11396,16 ha

VII „     „    „   (peste 120 ani) …      55385,69 ha

                                   Total              230431,83 ha

La începutul sec. XX proporţia claselor de vîrstă în Bucovina era următoarea :

 

Goluri şi rarişti            …                       2,26% din suprafaţa totală

I clasă de vîrstă (      – 20 ani) …        26,96%     „       „          „

II   „     „     „    (21-40 ani)    …        10,78%      „       „          „

III  „     „    „     (41-60 ani)    …          6,36%      „       „          „

IV  „     „    „     (61-80 ani)    …          7,36%      „       „          „

V   „     „    „     (81-100 ani)  …          6,42%      „       „          „

VI  „     „    „     (peste 100 ani)…      39,86%      „       „          „

                                   Total              100%

Volumul lemnos al tuturor arboretelor s-a calculat în anul 1933 şi s-a constatat 11140350 m3 lemn tare şi 47362700 m3 lemn moale, în total 58503050 m3.

 

Din comparaţia claselor de vîrste la cele două epoce se constată că s-a micşorat mult rezerva claselor de vîrstă bătrîne de peste 100 ani (cu cca. 23000 ha).

Multe din schimbări se datoresc devastărilor din timpul războiului mondial.

Din situaţia prezentată rezultă o necorelare corespunzătoare a claselor de vîrstă. Astfelclasele de vîrstă I, II şi Vi au excedente însemnate iar clasele III, IV şi V au suprafeţe mai mici decît o cere o situaţie normală.

 

În regiunea muntoasă sînt ocoale în care arboretele au suferit mult din cauza devastărilor de război, creindu-se multe goluri şi rarişti. Cu toate că au trecut 16 ani de la terminarea războiului şi timpul în unire cu munca silvicultorilor a vindecat multe răni, totuşi şi astăzi sînt încă în unele ocoale, întinse goluri şi rarişti.

Astfel avem la Cîrlibaba 1958 ha goluri şi rarişti reprezentînd 25% din suprafaţă, apoi urmează ocoalele silvice Iacobeni cu 1155 ha /13%), Jucica 238 ha (9%), Ostra 648 ha (7%), Breaza 378 ha (7%), Frasin 526 ha (6%), Pojorîta 511 ha (5%) apoi urmează ocoalele cu un procent mai mic de goluri şi rarişti şi anume : Cuciurul Mare 5%, Seletin 4%, Mănăstirea Humorului 4%, Ilişeşti 4%, Gura Humorului 4%, Frătăuţii Noi 4%, Codrul Voivodesei 4%, Ciudeiu 4%, Codrul Cozminului 3%, Falcău 3%, Revna 3%, Vama 3%, Revna 3%, Vama 3%, Vicovul de Sus 2%, Vatra Dornei 2%, Stulpicani 2%, Pătrăuţi 2%, Marginea 2%, Brodina 2%, iar oc. silv. Argel, Dorna Candreni, Moldoviţa, Putna, Straja au abia cîte 1% din suprafaţă goluri şi rarişti, după cum se arată în mod detaliat în tabloul respectiv anexat.

 

Vatra Dornei, muntele Ouşorul – de Mattias Adolf Charlemont

 

  1. Monografia sumară a esenţelor

 

Molidul (Picea excelsa Lin.) este specia predominantă şi caracteristică zonei munţilor superiori şi intră în compoziţia majorităţii pădurilor Fondului. Mai mult de jumătate 51% din păduri aparţin acestei specii.

Ca specie de umbră şi exclusivistă, formează mai multe masive pure pe suprafeţe întinse în regiunea munţilor superiori unde se găseşte în optimul său de vegetaţie la altitudinea de cca. 1200 m. Aici el exclude orice altă specie, se regenerează cu cea mai mare uşurinţă, năvăleşte ca o buruiană şi tinde a se instala în poieni şi în orice locuri neîmpădurite.

Zona sa de vegetaţie are izoterma în general sub 60C pînă la 6,50C, tetraterma 140C iar precipitaţiunile atmosferice anuale  trec de 800 mm.

 

Dintre localităţile unde molidul vegetează deosebit de bine remarcăm Valea Bistriţei (Ţapul, Fluturica, Tatarca, Suhărzel) în Valea Moldovei pe muntele Aluniş, Hreben şi Rarău, pe Valea Moldoviţei în Obcina Feredeului, în Valea Sucevei cu locuri tipice remarcăm munţii Tomnatic şi Lungul.

Limita sa inferioară în arborete pure coboară la altitudinea  medie de cca. 900 m cum se arată în harta anexată. Apariţia lui spontană formînd arborete pure se remarcă pe valea Moldovei în localităţile Molid şi Vama la cca. 900 m altitudine, pe Valea Sucevei în localităţile Sadău şi Frasin tot la cca. 900 m altitudine.

Limita sa inferioară de vegetaţie în amestec cu brad şi fag coboară pînă la 600-700 m. In staţiunile inferioare unde se amestecă cu brad şi fag, molidul este introdus în amestec şi pe cale artificială, luînd astfel locul celor două esenţe, aria sa la distribuţie fiind astfel în progres.

În mod artificial molidul este cultivat mai jos de această linie, în zona bradului şi fagului pînă la altitudini de 400-500 m prin plantaţie, fie în arborete pure fie în amestec cu stejaru sau cu brad de exemplu în Oc. silv. Frătăuţii Noi şi Ciudeiu.

 

În această regiune prea joasă, molidul nu prosperă bine din punct de vedere al calităţii tehnologice ce se cer lemnului de molid. Aici molidul are o creştere viguroasă, repede, mai ales în prima tinereţe, are inele anuale largi cu mult lemn de primăvară de structură spongioasă şi poroasă iar la vîrsta de 40 ani deja capătă inimă roşie. Astfel, numai atunci este justificată creşterea molidului aici, cînd se urmăreşte o mare producţie în materie fără preocupare de calitatea lemnului (celuloză etc.).

În locurile joase, profunde, molidul cu înrădăcinarea sa superficială este uşor doborît de furtună, pe cînd în locurile mai pietroase este uşor doborît de furtună, pe cînd în locurile mai pietroase rezistenţa sa la furtună cîştigă prin faptul că rădăcinile se fixează mai puternic în pămînt. In Oc. silv. Cîrlibaba situat la obîrşia văii Bistriţei molidul este cel mai bine reprezentat alcătuind acolo exclusiv arborete pure pe 75% din suprafaţă iar 25% din suprafaţă sînt goluri şi rarişti din război, apoi urmează în ordine descrescîndă ocolul Seletin situat la obîrşia văilor Suceava şi Ceremuşul cu 88% răşinoase, ocoalele silvice din valea Bistriţei, Dorna Candrenilor 87%, Iacobeni 85%, Vatra Dornei 85%, apoi Breaza 82%, Pojorîta 80%, Brodina 76%, Argel 72%,  Moldoviţa 66%, Vama 62%, falcău 56%, Stulpicani 56%, Ostra 54%, Straja 47%, Frasin 34%, Putna 29%, Mănăstirea Humorului 22%, Marginea17%, Ciudeiu 14%, Gura Humorului 13%, Codrul Voivodesei 6%, Frătăuţii Noi 6%, Solca 6%, Vicovul de Sus 4%, Ilişeşti 3% apoi în ocoalele de cîmpie şi coline Codrul Cozminului, Pătrăuţi, Revna cîte 1% şi în ocolul Cuciurul Mare abia 16 ha iar în ocolul Jucica numai 9,51 ha bineînţeles cultivat artificial.

Limita sa superioară de vegetaţie este în general la 1400 m, formînd încă arborete, iar de aici în sus creşte anevoios, în pîlcuri şi cu trunchiuri reduse. Limita vegetaţiei forestiere, ajungînd pînă la 1700 m, în regiunea jneapănului molidul creşte ca arbore pipernicit, avînd trunchiul de abia 1 m înălţime.

 

Potrivit condiţiilor staţionale foarte favorabile pentru molid, lemnul este de calitate foarte bună şi apt pentru întrebuinţări specifice la tîmplărie, claviatură, rezonanţă, vesci, draniţă.

Înălţimile obişnuite ce le atinge sînt de 35-50 m, ajunge vîrste mijlocii de 150-200 ani şi excepţional pînă la 300 ani, fructifică destul de abundent tot la 3-4 ani. Arboretele de molid pur sînt cele mai bogate în material.

Înfloreşte în timpul de la finea lui aprilie pînă la mijlocul lui iunie iar sămînţa se coace în octombrie.

Din cauza înrădăcinării superficiale sufere în tinereţe de secetă şi deşosare prin ger iar la bătrîneţe de vijelii.

Vînatul nobil şi ursul îl vatămă prin cojirea scoarţei. Insectele de scoarţă (bostrichidae) cauzează uneori atacuri destul de serioase asupra arboretelor de molid.

 

Bradul (Abies pectinata D.C.) este arborele caracteristici pădurilor de amestec şi al zonei munţilor inferiori, creşte cel mai bine şi de preferinţă în amestec cu fagul. Ocupînd 21% din suprafaţă, această esenţă se clasează în rîndul al doilea, imediat după molid.

Limita sa inferioară coboară foarte jos. In Oc. silv. Revna îl găsim pe malul Prutului. Limita sa superioară coincide mai mult sau mai puţin cu cea inferioară a molidului unde amîndouă aceste esenţe cresc în amestec. O fîşie situată între 900-1200 m pe alocuri chiar pînă la 1300 m altitudine formează zona de amestec a  bradului cu molid. Acest arbore ce se regenerează sub masiv unde suportă acoperişul fără prejudiciu timp îndelungat, se  găseşte în amestec şi cu stejarul la limita sa inferioară de vegetaţie. Chiar în optimul zonei sale de vegetaţie îşi păstrează caracterul de esenţă tipică de amestec şi de aceea nu-l găsim nicăieri în proporţie atît de copleşitoare cum e cazul la molid.

Cel  mai bine reprezentat îl găsim în Oc. silvic Solca unde  ocupă 48% din suprafaţă, apoi se clasează în ordinea descrescîndă ocoalele silvice Mănăstirea Humorului 44%, Gura Humorului 43%, Ciudeiu 43%, Vicovul de Sus 41%, Marginea 37%, Ilişeşti 37%, Frătăuţii Noi 36%, Codrul Voivodesei 36%, Putna 34%, Frasin 33%, Straja 32%, Falcău 27%, Stulpicani 26%, Ostra 22%, Moldoviţa 20%, Argel 19%, Vama 19%, Brodina 15%, Vatra Dornei 10%, Pojorîta 10%, Dorna Candrenilor 9%, Breaza 7%, Seletin 6%, Jucica 2%, Codrul Cosminului 1%, Revna 1%, Cuciurul Mare 1%, Iacobeni 1%, Pătrăuţi numai 12 ha, iar în Oc. silv. Cîrlibaba lipseşte.

 

El ocupă fîşia poalelor Carpaţilor unde izoterma este de 6-7,50C cu tetraterma de 14-160C şi unde precipitaţiunile atmosferice din cele 4 luni de vegetaţie : mai, iunie, iulie şi august variază între 170-200 mm. In general preferă versanţii de nord, nord-vest şi nord-est. Cu cît se apropie însă mai mult de limita zonei sale superioare, se localizează mai mult pe versanţii de sud, sud-vest şi sud-est.

În locurile expuse suferă – ca şi de altfel pretutindeni – de geruri.

Cel mai bine se asociază în amestec fagul alcătuind împreună cu această esenţă arborete de vîrstă amestecate şi cu caracter de păduri virgine.

Este de remarcat calitatea fină a lemnului de brad crescut în Oc. silv. Frasin, Stulpicani şi Ostra. Are o structură omogenă este lipsit de noduri şi uşor de lucrat, calităţi care îl fac propriu pentru întrebuinţări ca lemn de tîmplărie.

Atinge foarte frecvent înălţimi de 50 m excepţional şi 60 m la o plenitudine perfectă a trunchiului care are un diametru terier de 1 m şi mai mult. Trunchiul se păstrează sănătos pînă la vărste înaintate de 200 pînă la 300 ani.

Se regenerează în mod natural prin exploatări cu tăieri succesive. In ultimii 30 ani răspîndirea lui în pădurile Fondului a regresat ceva şi anume de la 26% la 21%. Tendinţa este de a-l menţine cel puţin în limitele răspîndirii actuale. Se practică şi introducerea lui în mod artificial prin aplanare în arborete de fag.

Înfloreşte de la finea lui aprilie pînă în mijlocul lui iunie – după situaţie – iar sămînţa se coace la finea lui septembrie sau în octombrie.

 

Are mai puţini duşmani decît molidul, totuşi suferă destul de mult de cancer, mătura vrăjitoarei (Accidium elatium) şi de geruri.

La limitele tonei sale de răspîndire suferă în mare măsură din cauza vînatului care îl roade de preferinţă lujerul terminal.

În zona sa inferioară de distribuţie se observă la arboretele bătrîne de brad uscarea vîrfului şi vegetaţia lîncezîndă şi de aceea produce sămînţă puţină şi cu mic procent de germinaţie, fapt ce îngreuiază regenerarea sa naturală (Ilişeşti, Vicovul de Sus).

 

Fagul (Fagus silvatica Lin.) Această esenţă ocupă locul al treilea cu 19% din suprafaţă (43937 ha) în proporţia esenţelor de la cîmpie şi coline din nord şi nord-estul Bucovinei,el este esenţa predominantă şi caracteristică şi din acest fapt  derivă şi numele provinciei Bucovina de la numirea slavă a fagului = buk.

În partea nordică a Bucovinei s-au aşezat încă din timpuri vechi triburi de ucraineni veniţi din Galiţia şi găsind aici întinse păduri de fag au dat locului de aşezare denumirea de Bucovina.

 

Numele „Bucovina” referindu-se cum vedem la început numai la partea provinciei în care s-au aşezat în trecut printre poporul autohton al românilor şi ucraineni, s-a extins cu timpul asupra întregii provincii ruptă încă în anul 1775 din trupul Moldovei şi încorporată fostei monarhii Austro-Ungaria de unde i-a rămas pînă azi acest nume impropriu atît ca origine etnică sît şi ca caracter specificativ al acestei provincii, în care nu predominează nici fagul şi nici populaţia de origine slavă.

În zona unde predomină fagul precipitaţiunile atmosferice ating anual 600-650 mm, umezeala atmosferică relativă este mică extreme de temperatură sunt mari, deci condiţiuni staţionale improprii bradului.

Pe măsura avansării sale în regiunea muntoasă cedează din ce în ce locul bradului şi trece chiar şi în zona molidului unde îl găsim pînă la altitudinea de 1300 m, formînd masiv iar izolat luînd forma pipernicită vegetează chiar pînă la limita superioară a pădurilor.

 

La limita sa inferioară de vegetaţie preferă versanţii estici şi nord estici răcoroşi iar la limita sa superioară de vegetaţie se localizează pe versanţii însoriţi şi diferă mult ca aspect şi proprietăţi specifice silvico-culturale de proprietăţile specifice ale fagului crescut în zona sa centrală de vegetaţie.

Fagul formează  uneori arborete pure mai ales în locurile expuse vîntului, luînd locul răşinoaselor  care au fost doborîte de vînt, dealtfel îl întîlnin în toate felurile de amestec cu brad.

Proporţia  şi distribuţia sa în pădurile Fondului pe ocoale este următoarea în procente din suprafaţă forestieră a ocolului Pătrăuţi 66%, Cuciurul Mare 64%, Revna 50%, Codrul Cosminului 46%, Ilişeşti 46%, Marginea 43%, Codrul Voivodese 40%, Gura Humorului 38%, Solca 36%, Jucica 35%, Putna 36%, Vicovul de Sus 34%, Frătăuţii Noi 31%, Mănăstirea Humorului 30%, Frasin 26%, Ciudeiu 26%, Straja 20%, Ostra 17%, Stulpicani 15%, Vama 15%, falcău 14%, Moldoviţa 13%, Argel 8%, Brodina 7%,  Pojorîta 3%, Vatra Dornei 3%, Dorna Candreni 3%, Iacobeni 1%, Seletin 258 ha şi Breaza 9 ha (sub 1%) iar Cîrlibaba apare numai sporadic diseminat.

Masivele de fag în amestec cu brad din zona munţilor mici prezintă în general aspectul codrului secular grădinărit cu vîrsta şi dimensiuni amestecate, pe cînt în ocoalele din regiunea de şes şi coline unde se face o cultură forestieră foarte intensivă încă din secolul trecut, este tratat în codru cu tăieri succesive şi constituie arborete uniforme şi regulate ca vîrstă şi consistenţă.

 

În ocoalele în care fagul constituie esenţa principală cultura sa este foarte rentabilă ca lemn de foc pentru satisfacerea necesităţilor marilor centre de consumaţie din vecinătăţi iar în partea superioară a zonei sale de vegetaţie unde constituie arborete amestecate cu brad şi molid pe lîngă valorificarea sa ca lemn de foc contribuie la ameliorarea arboretelor prin ameliorarea solului mărirea rezistenţei contra vînturilor şi bolilor organice precum şi la favorizarea elagării trunchiurilor răşinoaselor cu care creşte în amestec.

În arboretele bine îngrijite în regiunea de şes şi coline ca Frătăuţii Noi, Vicovul de Sus, Ciudeiu, Ilişeşti, lemnul de fag are remarcabile calităţi tehnologice, este crescut în trunchiuri pline cilindrice, elagate, fără inimă roşie şi este mult căutat ca lemn de lucru, placaje, cutii, rotărie şi se valorifică cu un preţ foarte uscat care uneori întrece chiar preţurile obţinute pentru lemnul de răşinoase.

Fondul posedă o instalaţie modernă pentru impregnarea lemnului de fag şi utilizează pentru reţeaua căilor sale ferate forestiere traverse impregnate de fag iar pentru reţeaua telefonică stîlpi de telefon de fag impregnaţi.

 

Tratamentul aplicat arboretelor de fag este codrul cu tăieri succesive care convine foarte bine acestei specii şi dă rezultate bune prin uşurinţa cu care face regenerările.

În staţiunile care-i convin bine atinge vîrsta de 300 ani are trunchiul plin cilindric, înalt. Infloreşte în aprilie şi mai iar fructele se coc în octombrie. Fructificaţia plică tot la 5 ani în staţiuni favorabile sau tot la 10 ani la munte.

Suferă puţin de pericolele din lumea organică şi anorganică ca orice esenţă cu temperament delicat, în prima tinereţe este sensibil la ger, secetă şi înburuienire.

 

Carpenul (Carpinus betulus Lin.) este o esenţă caracteristică zonei de şes şi coline – ocupă 5250 ha resp. 2% din suprafaţa păduroasă şi se găseşte mai ales în amestec  cu fag sau stejar în unele ocoale în proporţie chiar foarte ridicată pe alocuri constituie chiar masive pure.

Distribuţia carpenului în Oc. silv. a Fondului este următoarea : în ordine descrescîndă : Codrul Cosminului 27%, Jucica 27%, Pătrăuţi 20%, Revna 20%, Cuciurul Mare 15% (ocoale specifice prin preponderenţa fagului şi carpenului), Frătăuţii Noi 10%, Vicovul de Sus 10%, Codrul Voivodesei 9%, Ilişeşti 8%, Solca 3%, Ciudeiu 3%, în oc. silv. Marginea, Mănăstirea Humorului, Frasin, Putna, Stulpicani se găseşte diseminat în număr mic iar în celelalte ocoale nici nu vine în considerare, putînd fi găsit doar în cazuri sporadice.

Acolo unde se găseşte împreuntă cu stejarul sau alte esenţe preţioase, el devine o esenţă copleşitoare nedorită, fructifică aproape anual şi foarte abundent şi se regenerează uşor, invadează ca o buruiană. Asemenea exemple se văd în ocoalele Jucica, Revna, Frătăuţii Noi, unde se fac continue şi întinse sforţări de a micşora pe cît posibil suprafaţa ocupată de carpen prin introducerea esenţelor preţioase în special stejarul.

 

Înfloreşte în mai iar sămînţa se coace în octombrie. Longevitatea este redusă de 100 ani şi numai în rare cazuri 150 ani, cînd începe a i se usca vîrful şi capătă putrezirea inimei.

Crescut mai adesea în amestec cu fag i se aplică acelaşi tratament al regenerărilor naturale ca şi fagului. Lemnul său în general se întrebuinţează pentru foc şi numai în măsură restrînsă ca lemn de lucru.

Cu toate că carpenul dă venituri destul de bune deoarece se poate valorifica bine în regiunea de şes, totuşi creşterea sa în volum este foarte mică. Afară de aceasta, solul se degradează deodată cu starea de slabă consistenţă a arboretelor de carpen.

 

Stejarul pedunculat (Quercus pedunculata Ehrh) ocupă 3408 ha (2%) este cel mai bine reprezentat în oc. silvic Jucica unde ocupă 24% din suprafaţă, apoi urmează Revna 22%, Codrul Cosminului 20%, Cuciurul Mare 13%, Frătăuţii Noi 9%, Pătrăuţi 8%, Ciudeiu 7%, Vicovul de Sus 6%, Ilişeşti 1%, iar în ocoalele Codrul Voivodesei şi Solca ocupă abia cîte cca. 10 ha iar în alte ocoale se găseşte disiminat sporadic şi numai are importanţă din punct de vedere forestier.

Şi stejarul este un arbore caracteristic şi specific zonei de şes şi coline şi mai ales pentru regiunea dintre rîurile Prut şi Nistru care este avansată spre antestepă din nordul Basarabiei.

În general există o paralelă între stejar şi carpen întrucît aceste două esenţe avînd  exigenţe staţionale similare, ele se găsesc mai numeros reprezentate în aceleaşi ocoale.

 

În fond s-au făcut în trecut şi se fac şi acum mari sforţări pentru intensificarea şi extinderea culturii stejarului. Graţie acestor sforţări, în ultimile decenii suprafaţa ocupată de această esenţă a sporit de la 2704 ha cît a fost în anul 1912, la 3408 ha în prezent.

El se găseşte în arborete pure şi în arborete amestecate cu fag şi carpen. În arborete amestecate stejarului are o creştere foarte frumoasă, pe cînd în cele pure trunchiurile sunt scurte, crăcoase, rău crescute. Această deosebire de creştere a stejarului în arboretele pure şi amestecate sînt foarte evidente mai ales în ocoalele de pe malul Prutului, Jucica şi Revna. In scopul de a se introduce stejarul în arboretele de carpen s-au făcut exploatări şi regenerări în ochiuri.

Stejarul este crescut în masiv strîns mai ales în amestec cu fag şi carpen are o creştere frumoasă, trunchiul drept şi cilindric : crescut în arborete pure se răreşte la bătrîneţe.

Înflorirea are loc deodată cu înfrunzirea în luna mai.

 

Gorunul (Quercus sesiliflora) creşte în general în ocoalele susamintite dimpreună cu stejarul pedunculat  – găsindu-se chiar şi forme de hibrizi între aceste două specii – preferă însă altitudinile mai mari şi se găseşte sporadic cultivat chiar şi la munte la altitudini de pînă la 1000-1200 m are creşterea trunchiului mai frumoasă. Înfrunzeşte şi înfloreşte cam cu 14 zile în urma stejarului, este mai puţin pretenţios faţă de bogăţia şi calităţile solului.

Această esenţă, avînd în vedere importanţa ei forestieră, merită să i se dea o mai mare atenţie în pădurile Fondului prin înlocuirea fagului în mod similar cum se procedează mai jos cu extinderea culturii stejarului prin înlocuirea carpenului.

 

Pinul silvestru (Pinus silvestris Lin.) ocupă în pădurile Fondului o suprafaţă redusă de 557 ha.

Această esenţă este răspîndită spontan în munţii Bucovinei numai sporadic, fără a forma însă arborete de importanţă. Este de remarcat că în oc. silv. din vestul Bucovinei apariţia sa este în legătură cu solurile sărace şi în deosebi pe cele de serpentin cum de exemplu în Oc. silv. Breaza pe muntele Tîmpa pe Obcina feredeului şi Lucina. După cum se arată în harta anexată asupra asupra distribuţiei esenţelor forestiere, pinul este cel mai bine reprezentat în Oc. silvic Breaza, iar alte centre de răspîndire spontană dar mai puţin importante sunt pe Rarău, pe Valea Moldoviţei la Ciumîrna, Pietrele Muierilor din oc. silv. Marginea. Cîrlibaba, vatra Dornei, pe Muncel din Fundu Moldovei.

De importanţă mai mare în constituirea arboretelor, el este numai în Oc. silvic Breaza ocupînd acolo o suprafaţă redusă de 218 ha resp. 4% (suprafaţa calculată redusă la arborete pure).

În ocoalele de cîmpie şi coline s-au făcut plantaţiuni pe suprafeţe mici de pin. O lucrare importantă prin plantaţiuni cu pin în amestec cu larice s-a făcut prin reîmpădurirea muntelui Muncel din Oc. silv. Pojorîta.

În răspîndirea sa naturală în pădurile Fondului, aria sa de vegetaţie este localizată la altitudinea de 1200-1450 m. In mod artificial se cultivă şi la şes în ocoalele Jucica şi Revna de pe malul Prutului.

 

În ordine descrescîndă, pinul ocupă următoarele suprafeţe calculate reduse în oc. silvice : Breaza 218 ha (4%), Pojorîta 100 ha (1%), Stulpicani 34 ha, Argel 29 ha, Codrul Cosminului 26 ha (1%), Frasin 23 ha (1%), Ciudeiu 19 ha (1%) Iacobeni 18 ha, Falcău 16 ha, Revna 14 ha, Ilişeşti 8,52 ha, Jucica 8,50 ha, Brodina 7,26 ha, Pătrăuţi 7,10 ha. Sub 5 ha, cum se arată în tabloul distribuţiei esenţelor pe ocoale ocupă această esenţă în ocoalele silvice Cuciurul Mare, Frătăuţii Noi, Vicovul de Sus, Marginea, Solca, Putna, Mănăstirea Humorului, Moldoviţa, Cîrlibaba.

În Oc. silvic Breaza  pinul formează pe alocuri arborete pure dealtfel se găseşte în amestec cu molid.

Această esenţă contribuie mult şi la înfrumuseţarea peisajului forestier prin variaţia ce o aduce.

 

Pinul de mlaştină (Pinus uligunosa N.) .Această specie ocupă în Oc. silv. Dorna Candreni o suprafaţă de 474,14 ha, loc mlăştinos.

Aceste arborete de pin de mlaştină constituie o apariţie caracteristică şi foarte interesantă, poate unică în România şi de aceea şi formează ele un punct de atracţie pentru botanişti.

Probabil că roca subjiacentă în această staţiune este acoperită de un strat de argilă impermeabilă astfel că apele nu au nici o scurgere în jos. Dar şi scurgerea lăturalnică a apelor este împiedicată prin formaţiunea terenului în pîlnie aşa că s-a format mlaştina. Pămîntul vegetal este acoperit cu un strat gros de muşchi ce se acumulează an de an. Din cauza  umezelii excesive s-a format o pătură groasă de humus brut acid. Consistenţa arboretului de pin este slabă şi permite instalarea unui subetaj de Vaccinium uligunosum (merişor de mlaştină). Datorită păturei excesiv de groase de humus acid şi muşchi, rădăcinile pinului abia reuşesc să pătrundă pînă la pămîntul mineral şi de aceea sînt foarte frecvente doborîturile de vînt. Acest pin este de mici dimensiuni, are creşterea pipernicită şi se acoperă de timpuriu cu licheni.

 

Aceste mlaştine sînt accesibile numai în timp de iarnă pe îngheţ şi în timp de secetă, iar primăvara la topirea zăpezilor şi în timp ploios sînt inaccesibile. Trecerea lor se face peste punţi anume aşezate.

Arboretele aceste nu au nici o rentabilitate şi nici nu formează obiect de exploatare ci servesc numai pentru studii, fiind puse în acest scop la dispoziţia universităţii din Cluj. Ca vînt se găseşte în aceste mlaştini o specie deosebită de cocoş de munte.

Terenul ocupat de această esenţă nici nu este înglobat în amenajament ca teren forestier productiv, ci este trecut în categoria mlaştinilor.

 

Paltinul de munte (Acer pseudoplatanus Lin) ocupă în pădurile Fondului 939 ha.

Este o esenţă de disiminaţie în toate pădurile de la munte şi coline.

Creşte frumos în amestec pînă aproape de limita superioară a pădurii. In dimensiuni mari se află în pădurea seculară din Oc. silvic Stulpicani sub muntele Todirescu şi Padina în expoziţii estice la altitudinea de 1350-1400 m[1]. In Oc. silvic Seletin se găseşte la altitudinea de 1400 m pe versantul estic al muntelui Ciorni Diu în stare de păriş şi prăjiniş.

Preferă solurile bogate fresce şi se găseşte uneori destul de abundent ca esenţă de amestec, mărind valoarea arboretelor. Are un trunchi neted, drept şi frumos, atinge înălţimi de 25-30 m şi grosime de 40-60 cm diametru la înălţimea pieptului.

 

Lemnul său este frumos, alb şi foarte căutat de tîmplari şi fabrici de mobilă. In trecut se găsea în pădurile fondului mult paltin creţ. Din cauza valorii sale considerabile acest lemn a fost în majoritate extras.

Cel mai bine reprezentat este cel în oc. silvice Ostra, Codrul Voivodesei, Gura Humorului, Marginea, Putna, Solca, Stulpicani, Vama, unde ocupă suprafeţele calculate reduse  de 30-100 ha, participînd deci cu cîte 1% la constituirea arboretelor din ocoalele respective.

 

Paltinul de cîmp (Acer platanoides Lin.). Se găseşte ca esenţă de disiminaţie în pădurile din regiunea de cîmpie şi coline şi se urcă pînă-n zona munţilor inferiori, pe soluri fertile şi fresce şi nu are mare importanţă.

Cel mai bine reprezentat este el în pădurile ocoalelor silvice Revna, Cuciurul Mare, Pătrăuţi, Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi.

Înfloreşte în luna aprilie înaintea înfrunzirii.

 

Jugastrul (Acer campestre Lin) este un arbore de mărimea II şi III-a pe care-l întîlnim ca esenţă de disiminaţie pe soluri bogate mai ales în pădurile ocoalelor din regiunea de şes şi coline. Cel mai bine reprezentat îl găsim în Oc. silv. Codrul Cosminului ocupînd acolo o suprafaţă redusă de 2,73 ha; în Oc. silvic Jucica ocupă 0,74 ha iar în celelalte ocoale şi mai puţin în stare de disiminaţie.

 

Arţarul tătărăsc (Acer tataricum L.) este disiminat în special în pădurile ocolului Jucica (pe platoul dintre rîirile Prut şi Nistru).

 

Frasinul (Fraxinus excelsior) ocupă în pădurile Fondului apreciabila suprafaţă de cca. 388 ha (suprafaţa calculată redusă) – 0,12%) – ca esenţă de amestec şi de disiminaţie în oc. silv. din regiunea de şes şi coline precum şi cele din zona munţilor inferiori.

În ordine descrescîndă îl găsim în următoarele ocoale silvice : Frătăuţii Noi cca. 128 ha (3%), Codrul Voivodesei cca.72 ha (2%),Ciudeiu cu 71 ha (2%), Vicovul de Sus cca. 39 ha (1%), Pătrăuţi cca. 36 ha (1%), Putna cca. 9 ha, Jucica cca. 7 ha, Solca cca. 6,5 ha,  Codrul Cosminului cca. 4,5 ha, Stulpicani cca. 4 ha, Marginea cca. 5 ha, Cuciurul Mare şi Ilişeşti cîte cca. 2 ha, Gura Humorului cca. 1,7 ha, Mănăstirea Humorului 1,40 ha şi Ostra 0,12 ha. In mod sporadic diseminat se găseşte chiar şi mai sus, în zona munţilor superiori la altitudini de pînă la 1200 m pe locuri fertile în amestec cu fag şi ajunge dimensiuni de 140-160 cm diametru grosime la înălţimea pieptului, cu înălţimi corespunzătoare[2]. Astfel de frasini în vîrstă de 200-300 ani se află în Oc. silvic Ostra sub poiana Muntele Lung pe expoziţii estice, nord-estice şi nordice.

 

În anii următori războiului s-au extras apreciabile cantităţi de frasin pentru calitatea remarcabilă a lemnului care-l face căutat.

Este un arbore de mărimea I-a cu creştere rapidă, are un lemn foarte valoros şi de aceea în ultimile decenii această esenţă a fost introdusă pe cale artificială în regenerări prin plantaţie în stil mare, mai ales pe locurile cam umede dar bogate. Ca dificultăţi întîmpinate în cultura lui menţionăm pericolul gerului tîrziu şi al păşunatului. Este de remarcat că suprafaţa ocupată de frasin a sporit de la 90 ha în anul 1910 la 388 ha în anul 1933.

 

Aninul negru (Alnus glutinosa Gaertn.) ocupă în pădurile Fondului o suprafaţă de cca. 174 ha (0,07%) răspîndit în toate ocoalele silvice ca esenţă de disiminaţie de preferinţă pe văi, pe soluri umede, humoase.

Cel mai numeros reprezentat îl găsim în Oc. silvic Codrul Voivodesei ocupînd acolo o suprafaţă redusă cca. 50 ha (1%). In ordine descrescîndă îl găsim în oc. silvice Dorna Candrenilor (locuri umede), Cuciurul Mare, Frătăuţii Noi, ocupînd cîte peste 10 ha. In celelalte ocoale ocupă suprafeţe reduse mai mici de 10 ha.

Este un arbore de mărimea 2-a care se exploatează atît pemntru lemn de lucru cît şi ca lemn de foc.

Oamenii îl cojesc în delict şi extrag din coajă prin fierbere o culoare galben brună pe care o întrebuinţează la vopsirea stofelor şi covoarelor.

 

Aninul alb (Alnus incana Lin) ocupă abia cca. 33,5 ha. Este răspîndit în toate ocoalele silvice pe văile rîurilor şi pîraelor. Arbore de talie mai mică decît aninul negru are şi o importanţă mai mică decît precedentul.

 

Laricele (Larix europea D.C.) ocupă în pădurile Fondului o suprafaţă redusă de cca. 167 ha (0,07%). Nu se găseşte în Bucovina din provenienţă spontană naturală. Înainte de cca. 100 ani a început a fi cultivat în pădurile Fondului prin introducerea pe cale artificială, primele încercări făcîndu-se în oc. silv. din zona munţilor inferiori şi anume Codrul Voivodesei şi Ciudeiu1. Arboretele provenite din aceste plantaţiuni parte conţin larice în amestec de 0,8 şi în unele locuri numai pe mici porţiuni larice pur.

S-a constatat că dacă este cultivat în staţiuni prea joase este supus de timpuriu putregaiului roşu fapt ce s-a observat în Oc. silvic Revna pe Prut.

 

În regiunea muntoasă se găsesc astăzi arborete de larice în amestec cu alte esenţe de vîrste pînă la 60 ani. Cele mai importante plantaţiuni cu larice s-au făcut în Oc. silv. Pojorîta pe muntele Muncel pînă la o altitudine de 1209 m, pentru împădurirea acestui munte fost dezbrăcat de vegetaţie forestieră şi cu un sol calcaros pietros, apoi în Oc. silv. Iacobeni pe muntele Tolovan pînă la 1000 m şi pe muntele Oiţa în proporţie mai mică pînă la altitudinea de 1200 m.

Cel mai numeros reprezentat se găseşte laricele în ocolul Pojorîta ocupînd acolo cca. 45 ha suprafaţă redusă, apoi în ordine descrescîndă urmează oc. silvice Frasin (cca. 41 ha), Iacobeni (cca. 13 ha), Vama (cca. 12 ha), Ilişeşti (cca. 9 ha), Vatra Dornei (cca. 7 ha), Revna (cca. 6 ha), Argel (cca. 5,5 ha), Stulpicani (cca. 5 ha), Dorna Candrenilor (cca. 3,5 ha), Vicovul de Sus (cca. 3 ha), Codrul Voivodesei (cca. 3 ha), apoi ocoalele Falcău, Ostra, Pătrăuţi, Mănăstirea Humorului, Moldoviţa, Gura Humorului cu cîte 1,50-2,50 ha, iar celelalte ocoale ai mai puţin.

 

Dealtfel larici singuratici şi în buchete în vîrstă de pînă la 10-40 ani se găsesc în aproape toate ocoalele silvice la altitudini de pînă la 1400 m şi arată creştere frumoasă dacă au fost îngrijiţi prin degajare astfel ca să nu fie copleşiţi de alte esenţe.

Laricele preferă soluri afînate profunde cu conţinut de calcar şi argilă, fresce. De aceea planta în staţiuni stîncoase sau pietroase are o creştere slabă.

Plantat în amestec intim cu molid, după ce în prima tinereţe datorită creşterii sale mai repezi iese deasupra molidului, mai tîrziu este înăbuşit de acesta.

Vînatul îl vatămă prin frecarea cornelor de coajă.

Faţă de 0,11% cu cît a participat laricele înainte de cca. 20-25 ani, actualul procent de distribuţie de 0,07% înseamnă un regres în cultivarea acestei esenţe în pădurile Fondului.

 

Acest regres se datoreşte pe de o parte faptului că fiind crescut în general în staţiuni prea joase lemnul său nu mai are calităţile specifice lemnului de larice, ci fiind mai inferior se poate valorifica cu preţuri mai mici, şi mai ales faptului că vechile plantaţiuni au fost în mare parte înăbuşite de esenţele de amestec.

În Oc. silvic Ilişeşti laricele în amestec cu molid, fag şi brad are creştere avansată deasupra celorlalte esenţe în arborete de cca. 60 ani la altitudinea de cca. 600 m deasupra nivelului mării, creşterea este activă, indivizii avînd la această vîrstă cca. 25 m înălţime şi 25-30 cm diametru la înălţimea pieptului.

 

Ulmul de cîmp (Ulmus campestris L.) şi Ulmul de cîmp (Ulmus montana L.) ocupă în pădurile Fondului suprafaţa de cca. 64 ha (0,02%).

Ulmul de cîmp este esenţă de disiminaţie de mărimea I-a care se instalează pe locurile bogate, profunde din zona de şes şi coline. Cel mai numeros este el reprezentat în Oc. silv. Jucica cu 35,35 ha, apoi urmează oc. silv. Codrul Cosminului 8,94 ha şi Cuciurul Mare 5,34 ha. In celelalte ocoale din această zonă este diseminat mai puţin numeros.

Ulmul de munte se găseşte diseminat în toate ocoalele din zona de coline şi cea muntoasă pînă la altitudinea de cca. 1300 m.

În zona de coline şi şes ulmul din cauza lemnului său preţios este introdus – dimpreună cu frasinul, stejarul şi paltinul – în regenerări prin plantaţiuni şi complectări. De aceea în ultimii 20-30 ani suprafaţa ocupată de ulm a sporit de la cca. 45 ha cît a fost prin anul 1910 la cca. 64 ha în prezent.

 

Arborii aparţinînd acestor specii au o creştere frumoasă înălţimi de 25-30 m şi grosimea de 50-60 cm diametru la înălţimea pieptului. Lemnul este căutat în industria mobilelor şi a caroseriei.

Este de remarcat că în ultimii ani ulmii sînt atacaţi în deosebi în mare măsură de Scolytizi care operează sub scoarţă prin roaderea ţesuturilor vii şi le provoacă uscarea. Cauza primordială a atacului Scolytizilor pare însă a fi aceeaşi boală criptogamică care s-a remarcat în diferite părţi ale Europei şi a format obiectivul unor cercetări deosebite.

În zona de şes şi coline se găseşte în tovărăşia ulmului de cîmp şi vînjul (Ulmus effusa Wild.), ceva mai puţin pretenţios faţă de bonitatea solului.

 

Pinul cembra (Pinus cembra Lin.) este  o esenţă caracteristică zonei munţilor superiori şi ocupă în pădurile Fondului suprafaţa redusă de cca. 17,33 ha (0,007%) şi anume în ocolul silvic Pojorîta cca. 17 ha şi în oc. silvic Seletin cca. 0,33 ha.

Diseminat în număr mai mic se găseşte în oc. silv. Cîrlibaba şi Iacobeni.

După J. Krutter [2] această esenţă nu se mai găseşte în mod spontan în Bucovina ci este introdus prin cultură. Pe lîngă finea secolului trecut ad-ţia Fondului a dat o mare atenţie acestui arbore şi l-a cultivat în pepiniere în Oc. silv. Pojorîta şi Vatra Dornei. Împăduririle ce s-au făcut atunci pe versantul estic al muntelui Giumalău  au avut succes deplin.

S-a constatat că această esenţă este vătămată de preferinţă printre alte specii, prin faptul că în pădurile Fondului fiind ea o esenţă foarte rară atrage uşor atenţia oamenilor. Suferă de zăpadă abundentă lipicioasă care îi cauzează ruperea crengilor sau înăbuşirea complectă la pămînt în tinereţe.

 

Teiul cu frunză mică (Tilia parvifolia Ehrh.) şi Teiul cu frunza mare  (Tilia grandifolia) sunt esenţe răspîndite în pădurile de foioase ale Fondului în diseminaţie în ocoalele regiunii de şes şi coline şi în zona munţilor inferiori pe soluri mai bune, profunde şi fresce. Suprafaţa redusă calculată ocupată de tei este de cca. 14 ha (0,006%).

Cel mai bine reprezentat este în Oc. silv. Vicovul de Sus ocupînd acolo cca. 9 ha.

În Oc. silv. Codrul Voivodesei este planta în mare măsură ca arbore de alee la marginile drumurilor forestiere construite la timpul său de Fond.

Este un arbore binevenit în arboretele Fondului mărindu.le valoarea. Lemnul său se prelucrează uşor şi se întrebuinţează pentru confecţionarea de obiecte sculptate.

În aceste părţi unde se găseşte mai numeros, a luat o mare dezvoltare albinăritul.

 

Teiul cu frunză mică înfloreşte la finea lui iunie, începutul lui iulie, cu cca. 10-14 zile mai tîrziu decît teiul cu frunza mare. Floarea frumos  mirositoare este întrebuinţată pentru ceai.

In ocoalele de şes şi colină (Jucica, Codru Cosminului, Cuciurul Mare) devine o esenţă năvălitoare şi copleşitoare pentru seminţişurile esenţelor de valoare şi trebuie extras din timp prin operaţiuni culturale.

 

Răchita (Salix fragilis L.) ocupă 11,24% ha (0,004%) în Oc. silvic Jucica pe malul Prutului, unde se exploatează în crîng simplu cu revoluţia de 20 ani pentru lemn de foc şi niele de împletit.

Şi în celelalte ocoale de şes şi coline se găseşte în mod obişnuit dealungul pîraielor şi în alte locuri umede.

 

Salcia căprească (Salix caprea L.) este diseminată în toate pădurile din regiunea muntoasă. Invadează parchetele în curs de regenerare şi mai ales în cele incendiate ca o buruiană şi poate periclita serios regenerările cu esenţe de valoare. Prin lucrări de amelioare, se impune degajarea seminţişurilor de această esenţă copleşitoare. Deoarece nuelişul de salcie căprească este întrebuinţabil pentru împletitură, în localităţile din vecinătatea satelor, ţăranii fac extracţiunea lor din arborete contra cedării materialului.

În Ilişeşti este o tăbăcărie care întrebuinţează ca material de tăbăcit coajă de salcie.

 

Salcia albă (Salix alba L.)  este răspîndită în toate pădurile Fondului mai ales pe locuri umede, şi în general pe cursurile apelor în tovărăşia aninului.

Importanţa salciei constă în faptul că ea fixează malurile pîraelor şi împiedică eroziunea, evitînd astfel dăunarea căilor de transport (drumuri şi căi ferate forestiere) cu ocazia inundaţiilor s-a constatat că asemenea scut natural al malurilor este uneori mai eficace decît lucrările artificiale de întărirea malurilor.

De aceea, în toate lucrările de consolidarea malurilor se  întrebuinţează şi crengile salciei pentru confecţionarea de făşine.

Nuielele de salcie se întrebuinţează pentru construirea gardurilor.

 

Răchita de coşuri (Salix viminalis L.), Salcia cenuşie (Salix cinerea L.), Salix vitelina şi Salix amigdalina sau triandra L., participă deasemeni în flora pădurilor Fondului, în locuri umede, avînd întrebuinţări pentru lucrări de consolidarea şi fixarea malurilor respectiv ca material de împletitură.

 

Mesteacănul (Betula verrucosa Ehrh.) este răspîndit în toate ocoalele Fondului  ca esenţă de disiminaţie în pădurile de foioase şi răşinoase.

Deosebit de răspîndit este el în Oc. silvic Frasin unde ocupă o suprafaţă redusă de 7,61 ha; în Cc. silvic Putna ocupă 0,60 ha.

Datorită seminţei sale uşoare ce zboară la mari depărtări temperamentului său robust şi frugalităţii sale în privinţa  exigenţelor staţionale se instalează ori unde în locurile în curs de regenerare şi goluri. Acolo unde există o regenerare în specii de valoare el rămîne în compoziţia arboretului ca esenţă de disiminaţie şi din cauza longevităţii sale relativ mici pe la 70-80 ani se elimină de la sine dacă nu se recoltează prin extracţiuni anticipate.

 

Pe locurile unde n-a intervenit o regnerare naturală în specii de valoare din oarecare motiv, acolo mesteacănul are un rol de pion al pădurii, căci punînd stăpînire pe sol îl fereşte de degradări, iar sub scutul său se instalează şi creşte cu timpul un arboret din specii de valoare.

Lemnul de mesteacăn se întrebuinţează în caroserie şi pentru cuie de lemn necesare la legatul plutelor, la caşiţe precum şi pentru cuie de cizmărie, dar în special ca lemn de foc mai ales cînd se cere dezvoltarea repede de căldură mare.

Seva de mesteacăn are întrebuinţare în preparate farmaceutice.

În unele părţi oamenii prepară această sevă prin fermentaţie cu zahăr şi produc o băutură.

 

Plopul tremurător (Populus tremula Lin.) este diseminat în toate pădurile la coline şi la munte unde găseşte se pînă la altitudinea de 1200 m. Invadează parchetele şi fac uneori dificultăţi regenerărilor prin copleşirea esenţelor de valoare. Este muşcat cu predilecţie de vînat. Lemnul său este căutat pentru lucrări de sculptură dealtfel se întrebuinţează ca lemn de foc în lipsă de debuşee speciale în industrie.

Este un arbore de mărimea I-a cu grosimea de 50-60 cm la înălţimea pieptului şi înălţimi de 30-35 m.

 

Plopul negru (Populus nigra) cu varietatea sa plop piramidal  (Populus italica) se găsesc uneori împreună cu primele două specii de plop susamintite în regiunea de şes şi coline.

Scoruşul de munte (Sorbus aucuparia L.) este diseminat în pădurile din regiunea muntoasă. Uneori invadează parchetele şi devine copleşitor pentru regenerări.

Deosebit de numeros este el în Oc. silvic Iacobeni unde din cauza abundenţei este şi un canton cu denumirea de Scoruş. Se găseşte pînă la limita superioară a vegetaţiei forestiere. Fructele sale roşii sunt consumate cu plăcere de păsări. Este o esenţă cu mică longevitate şi suferă de zăpadă care-i cauzează ruperea crengilor.

 

Sorbul (Sorbus torminalis Cr.) este diseminat în pădurile din zona de coline şi în munţii inferiori. Lemnul său este apreciat pentru calităţile lui de tărie şi elasticitate.

N-are importanţă din  punct de vedere forestier.

 

Salcîmul (Robinia presudoacacia L.) este puţin răspîndit în Bucovina. Se plantează pe coaste supărătoare pentru consolidarea terenului.

 

Castanul porcesc (sau de India) (Aesculus hyppocastanum L.) este cultivat şi prin păduri pentru a procura nutreţ vînatului prin fructele sale abundente.

Afară de esenţele susamintite, se mai găsesc în special în pădurile de la coline care sunt mai bogate în specii lemnoase o serie de alte esenţe diseminate, fără a avea însemnătate din punct de vedere forestier. Le amintim numai spre a complecta mai bine aspectul pădurilor : mărul pădureţ (Malus silvestris), părul pădureţ (Pirus communis), cireşul păsăresc (Prunus avium), mălinul (Prunus padus), nucul (Juglans regia).

 

Tisa (Taxus baccata L.) se găseşte răspîndit încă în mod natural în cîteva centre. La Oc. silv. Cuciurul mare din regiunea colinelor se găseşte pe cota numită Palanca distribuit pe o suprafaţă de cca. 20 ha diseminat sub un masiv de fag. Trunchiurile au diametre de 10-15 cm.

În regiunea muntoasă se găseşte în oc. silvice Seletin, Vama, Stulpicani, Ostra apoi şi în Pojorîta la poalele muntelui Rarău. In trecut – după spuse din popor – s-au găsit în jud. Cîmpulung întinse arborete de tisă. Existenţa în trecut de apreciabile arborete de tisă se confirmă şi prin faptul că se mai găsesc şi astăzi resturile lor anume cioate cu grosimi de 50-60 cm care denotă că s-au exploatat arbori groşi buni pentru debitare în scînduri. In Oc. silvic Vatra Dornei chiar şi o localitate poartă denumirea de Tisa.

 

Această esenţă încet crescătoare, avînd  un lemn cu structură deosebit de fină şi din cele mai grele a fost în trecut sistematic exterminată atît prin exploatări în vederea lemnului său de valoare superioară, cît şi de către ţărani.

Dealtfel existenţa sa sporadică şi ca arbore puţin obişnuit atrage atenţia oamenilor care îl distrug.

Din această cauză, sînt expuse nimicirii şi  puţinele resturi de tisă ce au mai rămas în unele ocoale silvice, ca de exemplu în Oc. silvic Cuciurul Mare unde numărul lor se micşorează din an în an, cu ctît mai mult că această suprafaţă urmează să fie supusă unei tăieri definitive.

Acele, crengile şi sămînţa acestei esenţe sunt otrăvitoare conţinînd o substanţă toxică numită taxină.

Ţăranii întrebuinţează sămînţa de tisă ca talisman, din lemn fac bastoane, prin aşchiere dislocă din trunchiu făşii subţiri pe care le dau cîinilor în mîncare cu scopul de a le imuniza contra turbării prin efectul taxinei.

 

Şipotele Sucevei – desen de Robert Zuss

 

  1. Vegetaţia arbustivă

 

Fiecare din cele 3 zone de vegetaţie – şes, coline, munţi inferiori, munţi superiori – are vegetaţie arbustică caracteristică care însoţeşte pădurile fie ca subetaj, fie ca vegetaţie pe marginea pădurilor, dealungul pîraelor sau pe liniile de amenajare şi drumuri.

Arbuştii caracteristici zonei de şes şi coline ce se găsesc mai adesea în subetajul pădurilor din oc. silv. Jucica, Revna, Codrul Cosminului, Cuciurul Mare, Pătrăuţi, Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi, Ciudeiu parte, Ilişeşti parte, sînt : ghiorghinarul (Crategus monogyna Jak), păducelul (Crategus oxyacanth L.), clocotişul (Staphylea pinnata L.), verigarul (Rhammus catahartica L.), cruşinul (Rhamus fragngula L.), teiul arbust (Tilia panifolia).

Alte esenţe arbustive avînd o arie de distribuţie mai mare se găsesc deopotrivă la coline şi în zona muntoasă.

 

Astfel, pretutindeni la marginile de pădure, drumuri, linii de amenajare se săsesc mura sălbatecă (Rhubus fructicosus L.), smeurul (Rhubus idaeus L.), acesta invadează şi parchetele neîngrijite.

Fie ca subetajul în arboretele cu consistenţă slabă, fie pe la marginea pădurilor se găsesc frecvent  sîngerul (Cornus sanguinea L.),  cornul (Cornus mas L.), măceşul (Rosa canina L.), porumbarul (Prunus spinosa L.), dîrmoxul (Viburum opulus L.), călinul  (Viburum lantana L.),  alunul (Corylus avellana L.), socul cu flori albe (Sanbucus nigra L.),  socul roşu (Sambucus racemosa), caprifoi (Lonicera periclimeum L.), Lonicera xylosteum L., salba rîioasă (Evonymus verrucosa Scop.),  Evonymus europae L., lemnul cîinesc (Lingustrum vulgare L.), agrişul (Ribes grossularia L.).

Arbuşti caracteristici zonei munţilor superiori sunt : Lonicera alpigena L. (în Dorna Candrenilor), Lonicera nigra L.

Dintre răşinoase se găseşte ca arbust ienupărul (Juniperus communis L.). Are o mare putere de reproducţie şi este foarte răspîndit. Ajunge pînă la limita superioară a pădurii.

Pătura subarbustivă este reprezentată prin afin (Vaccinium myrtillus L.)  şi merişor (Vaccinium vitis idaea L.) pe solurile cu humus incomplect descompus, iar piperul lupului (Daphne mezereum L.) şi Vinea minor L.  pe soluri fertile.

 

Şipotele Sucevei, Colibă huţulă – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

  1. Limita superioară a vegetaţiei arborescente. Regiunea pinului tîrîtor

 

Această formaţiune se poate observa în ocoalele silvice din sudul şi sud-vestul Bucovinei. Este formată din pinul de munte tîrîtor numit jneapăn (Pinus montana var. Pumilio Haenke)  constată pe muntele Suhard în Oc. silvic Iacobeni la altitudinea de 1700 m, pe muntele Ţapul 1663 m în Oc. silv. Cîrlibaba, pe muntele Giumalău (1859 m) în Oc. silv. Pojorîta, pe Piatra Dornei (1685 m) în Oc. silvic Dorna Candreni, formînd o bandă îngustă deasupra pădurilor.

Acolo unde lipseşte jneapănul îi ia locul ienupărul pitic (Juniperus nana Wild) şi molidul cu creşterea pipernicită în liptă permanentă contra vînturilor, atingînd înălţimea de abia 1 m şi avînd formă mai mult arbustivă.

 

Munţii Ouşorul (1642 m), Lucina (1590 m), Tomnaticul (1567 m) precum şi toţi munţii cu altitudini de sub 1590 m nu au pin tîrîtor.

Merişorul (Vaccinium vitis idaea L.)  şi afinul (Vaccinium myrtillus L.) sînt abundent reprezentaţi în această zonă superioară mai ales în locuri stîncoase. In locurile turboase le-a luat locul merişorul de mlaştină (Vaccinium uliginosu L.)  şi Vaccinium oxicosus.

 

Cârlibaba – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

  1. Pătura vie a solului

 

In fiecare din cele 3 zone de vegetaţie, pădurile sînt caracterizate şi prin pătura vie mai mult sau mai puţin abundentă. Ea este în funcţie de starea şi consistenţa masivului şi caracterizează în oarecare măsură condiţiunile staţionale, nu atît compoziţia chimică a solului, cît mai ales factorii fizici ş.a. umezeala, aerisirea, aciditatea, căldura.

Nu vom enumera toate buruienile şi ierburile ce cresc în cuprinsul pădurilor Fondului, acestea fiind doar de interes mai mult botanic, ci vom aminti numai plantele de pădure.

În pădurile de foioase din zona de şes şi coline şi pînă în zona munţilor inferiori întîlnim ca plante caracteristice pe soluri humoase bogate Asperula odorata, pecetea lui Solomon (Polygonatum officinalle), Anemone nemorosa, Dentaria bulbifera, Pulmonaria officinallis, Lathrea squamaria, Asrum maculatum, Allium ursinum, Anemone hepatica, Asarum europaeum, Impatiens nolli tangere, Convallaria majalis, Paris quadrifolia, Gallium silvaticum, Euphorbia, Bedera helix, Circaca lutetiana, Alliaria officinalis, Lunaria rediviva, Aruncus silvester, Lactuca nuralis, Prenanthes purpurea, Corzdalis cava, Chrisosplenium alternifolium, Lathyrus silvester, Galium silvaticum.

 

Cele mai multe din aceste plante erbacee încep vegetaţia foarte de timpuriu primăvara cînd pădurea încă nu e înfrunzită pentru a beneficia pe deplin de lumina şi razele solare ce pătrund pînă la sol înaintea înfrunzirii arborilor. Cînd pădurea e complet înfrunzită ele şi-au terminat de regulă înflorirea şi fructificaţia.

Pe locuri mai mult sau mai puţin umede găsim : Equisetum silvaticum, Eupatorium canabium, Sanicula europaea, Lamium maculatum, pe locuri ude găsim : Equisetum palustre, Mentha aquatica, Caltha palustrie.

Cu totul alt aspect are pătura vir în pădurile de răşinoase din regiunea muntoasă. In arboretele cu consistenţă plină, solul este acoperit cu un covor de muşchi mai mult sai mai puţin abundent de Hypnacee  şi Bryacee.

Pe locuri umede, fără scurgere suficientă se instalează muşchi din grupa Polytrichium  respectiv Sphagnee  ce provoacă turbificarea terenului.

 

În arboretele cu consistenţă mai slabă apare o pătură abundentă de vaccinee pe locurile cu mare aciditate, alternînd cu Luzula pilosa, Mayanthemum bifolium, Licopodium clavatum, Oxalis acetosella ferige, Monatropa hzpopitzs ş.a.

Pe măsură ce se face tranziţia între foioase şi răşinoase, aspectul păturii vii are cînd aspectul mai apropiat celui din pădurile de foioase, cînd se apropie mai mult ca asemănare păturii vii de sub răşinoase.

Sub arboretele rărite din ce în ce mai multe plante de lumină, iar în parchete apar o serie de plante caracteristice.

Cea mai frecventă buruiană în parchete este Epilobium augustifolium  care în unele locuri devine chiar copleşitoare pentru regenerările de molid.

 

În afară de speciile arbustive, smeur, mur, alun, salcie, soc, Daphnae mezereum  şi esenţa copleşitoare  cu sămînţă uşoară ca : mesteacăn, plop, scoruş, năvălesc în parchete pe lîngă  epibloium  şi o altă serie de buruieni forestiere şi graminee şi anume : Digitalis purpurea, Atropa belladona (mătrăguna), Sambucus abulus  (boz), Verbascum tahapsiforme, Fragaria vesca, Campanula, Aira caespitosa, Holcus mollis, Aira flexuosa, Solidoga virgo aurea, Origanum vulgare,  Urtica dioica, Astragulusi glycyphyllus, Stachys betonica, Salvia glutinosa, Melampyrum silvaticus  şi altele.

Sămînţa acestor buruieni şi ierburi vine sburînd din depărtare şi-şi  găseşte condiţiuni prielnice de germinare în parchete sau s-a găsit deja sub masiv cu zeci de ani în urmă în stare latentă sau buruienile respective îşi duceau cu ani în urmă sub masiv o existenţă dificilă neobservată şi primind lumina suficientă odată cu exploatarea masivului intră în stare de vegetaţie viguroasă.

În regiunea subalpină apar Gentiana lutea, Salvia glutinosa, Astrantia major,  Heracleum, Luyula silvatica, Cacalia, Aconitum,  Hieracium alpinum  şi multe alte fără importanţă forestieră în afară de faptul că servesc pentru caracterizarea staţiunii.

 

Cernăuţi, podul de peste Prut – desen de I. Schubirsz

 

  1. Pătura moartă

 

Are o compoziţie obişnuită în pădurile Carpaţilor. In pădurile de foioase este formată dintr-un strat gros de frunze uscate, ramuri şi crengi în descompunere care dă naştere unui humus abundent ce favorizează instalarea seminţişului şi deci regenerarea naturală ce se aplică în tratamentul acestor păduri.

În pădurile de răşinoase pătura moartă este formată din ace şi materiale lemnoase  căzute la pămînt ce intră în descompunere lentă.

 

Horecea, mănăstirea, în 1832 – desen de I. Schubirsz

 

  1. Insecte vătămătoare

 

Pădurile din zonele de şes, coline şi munţi inferiori fiind alcătuite din arborete amestecate în mod mai mult sau mai puţin intim, sînt foarte rezistente contra pericolelor din partea insectelor.

În aceste păduri vieţuiesc în mod obişnuit un număr redus şi inofensiv insectele caracteristice stejarului, fagului, bradului, frasinului dar nu aduc pagube însemnate decît numai în mod excepţional în anii cu condiţiuni prielnice de dezvoltare pentru anumite specii de insecte.

Astfel se aminteşte că prin anii 1840-1850 omizile de Cnetocampa processiona L.  şi Liparis dispar L.  să fi pricinuit devastări importante în arboretele de stejar. In pădurile depe malul stîng al Prutului au fost roase complet de frunze arborete întregi.

 

Cărăbuşul de mai (Melolontha vulgaris L.)  vatămă în stare de insectă perfectă în special stejarii prin desfrunzire iar în stare larvară în mod obişnuit pricinueşte

pagube în pepiniere prin roaderea rădăcinilor.

Coropişniţa (Grillotalpa vulgaris L.)  este desemenea un inamic obişnuit în pepiniere unde cauzează pagube prin vătămarea rădăcinilor.

Pe frasini se găseşte Hylesinus fraxini Fabr.  Săpînd galerii larvare sub scoarţă.

Ulmul este atacat de  Scolytus geofragi. Atacul acestei insecte este mai răspîndit în ultimul timp şi cauzează uscarea ulmului în proporţii apreciabile. Este un atac secundar în urma atacului primar al unei ciuperci  Grafium ulmi  care debilitează indivizii şi-i predispune la atacul scolitizilor.

 

Fagul este atacat în proporţie mai însemnată de Orchestes fagi L. în stare larvară prin vătămarea aparatului foliaceu.

La brad se semnalează atacuri de Ips curvidens.  In anii 1836 şi 1837 această insectă s-a înmulţit considerabil şi a cauzat daune arboretelor.

Pădurile din regiunea munţilor superiori fiind constituite adesea din arborete pure de molid pe suprafeţe mari, sînt mai periclitate de inamici din lumea insectelor dintre care Ips tzpographus L. şi  însoţitorul său mai mic Pytyogenes chalcographus L.  sînt cei mai frecvenţi în pădurea Fondului.

In mod obicinuit atacul lui Ips typographus se mărgineşte la arbori maladivi, în proporţie mică şi fără a constitui un pericol serios pentru pădure. Dacă însă din oarecare împrejurări acesată insectă se înmulţeşte peste măsură, atunci face adevărate ravagii în pădurile de molid.

Astfel se relevă că în trecut prin anii 1836 şi 1837 Ips typographus  să fi pricinuit mari devastări în pădurile Fondului.

 

În timpul războiului  mondial şi imediat după încetarea ostilităţilor Ips typographus s-a înmulţit peste măsură avînd condiţiuni deosebite de prielnice pentru dezvoltare şi înmulţire prin un şir lung de ani din cauza distrugerilor cauzate de război. Arborii au fost vătămaţi prin cojire, gloanţe şi grenade, cei doborîţi de vînt nu s-au putut exploata, iar acolo unde s-au făcut exploatări sumare pentru material lemnos necesar constuirii adăposturilor şi drumurilor, a rămas pe loc mult material necojit.

În asemenea condiţii deosebit de favorabile pentru înmulţire nu e de mirare că odată cu încetarea războiului, s-au observat atacuri în masă nu numai pe margini de arborete, ci au fost atacate şi pîlcuri întregi de arborete sănătoase dar învecinate focarelor de înmulţire.

O altă cauză a înmulţirii lui Ips tzpographus se explică şi prin faptul că ciobanii avînd obiceiul de a acoperi stînele lor cu coajă de molid pe care o iau în cea mai mare parte de pe arborii cei mai frumoşi cu trunchiul fără crăci, molizii cojiţi astfel, rămîn predispuşi negreşit la atacul insectelor şi formează focare de înmulţire.

 

În altă parte, ţăranii secuiesc în pădurile lor molizii pentru a le provoca uscarea în scopul producerii de lemn de foc. Si aceşti arbori secuţi, avînd vegetaţia lîncezîndă sînt atacaţi imediat de Ips formînd focare din care se răspîndeşte apoi în mod concentric.

Odată cu finea războiului, pădurile de molid din zona muntoasă care făcuseră pînă atunci atîtea jertfe, se aflau în faţa unui nou flagel : devastările tomicizilor.

După estimaţiuni făcute la finea anului 1919 atacul era extins la cantitatea de peste 500.000 m3 esenţă molid.

 

Organizarea mijloacelor de combatere sistematică a acestui periculos duşman s-a putut face abia cu începerea anului 1920. S-a dispus atunci cojirea tuturor arborilor verzi doborîţişi rupţi de vînt precum şi doborîrea de arbori cursă, supraveghierea lor continuă şi atentă cu privire la atcul ce urma şi apoi efectuarea cojirii şi arderea scoarţei cu grijă şi la timpul oportun.

Cheltuielile de combatere în anul 1920 au fost de 1,55 milioane lei, cifră destul de importantă dacă luîm în considerare că totalul  venitului brut a fost în acel an de 41,31 milioane lei.

Lucrările de combatere au continuat în mod sistematic în anii următori.

 

În anul 1921 s-au doborît 56.302 arbori cursă, între cari 54.770 de esenţă de molid şi 1,532 esenţă brad.

Pentru a se realiza o combatere radicală s-au luat măsurile cele mai severe în vederea cojirii perfecte a întregului material exploatat perfecte a întregului material exploatat fie în regie proprie fie de cître cumpărătorii lemnului.

Cheltuielile efectuate  numai cu cojirea arborilor cursă în anii 1920-1922 se cifrează la suma de cca. 1 milion lei.

Prin măsurile luate din timp în faţa pericolului iminent şi aplicarea sistematică a mijloacelor de combatere represive şi preventive, ad-ţia Fondului a reuşit să oprească flagelul şi să alveze pădurile de molift de la un adevărat dezastru.

 

Tot în anii următori războiului s-a înregistrat un atac local puternic de Liparis  monacha L.  în pădurile de molid din Valea Moldoviţei.

Astări insectele de scoarţă sînt reduse la proporţii  neînsemnate şi obişnuite în pădurile de molid. Administraţia însă veghează permanent şi contra eventualelor atacuri se iau imediat măsuri de combatere represive prin arbori cursă.

De cea mai mare importanţă sînt măsurile preventive de combatere ce se aplică în pădurile Fondului prin preferarea masivelor amestecate şi descentralizarea tăierilor. Afară de acestea se dă cea mai mare atenţie măsurilor profilactice în pădure prin dispoziţiuni severe de cojirea oricărui material exploatat şi chiar a cioatelor, arderea crăcilor rămase după exploatare.

Astfel, pădurile sînt mai mult sau mai puţin la adăpost contra orcărui pericol de invaziune de insecte vătămătoare.

 

Horodnic. Săpăturile lui Josef Szombathy de la Călugăriţa desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

  1. Criptogame şi alţi paraziţi vegetali

 

Pentru consederaţiunile sus amintite că pădurile Fondului au o compoziţie variată atît prin amestecul speciilor cît şi prin distribuţia claselor de vîrstă, nici din partea paraziţilor vegetali nu se semnalează atacuri periculoase.

Diverşi paraziţi vegetali ce se găsesc în mod obişnuit în toate pădurile nu cînt de natură a periclita substanţa păduroasă totuşi cauzează daune.

Bradul este adesea atacat de Aecidium elatium care produce cancerul şi mătura vrăjitoarelor. In unele arborete de brad aceste defecte sunt chiar destul de frecevente şi micşorează procentul lemnului de lucru. Cînd bate vîntul, părţile canceroase se rup.

Fără importanţă sînt ciupercile parazite din genul Agavicus, Polyporus şi Trametes.

In pădurile  de stejar din Oc. silv. Codrul Cosminului s-a găsit vîscul stejarului (Loranthus europaeus L.).

Vîscul comun (Viscum album L.) se făseşte în păduri de brad.

Molidul coborît în zona bradului este frecvent atacat de Chermes abietis.

 

Stână românească – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

  1. Păşunatul

 

Încă de la primele începuturi ale silviculturii, păşunatul în pădure şi poieni a intervenit în economia forestieră ca un factor de care a trebuit să se ţină seama.

Înainte de exproprierea prin reformă agrară de după război Fondul a avut 18.224 ha păşuni şi goluri alpine care erau înglobate în administraţia ocoalelor silvice.

Astfel fiind s-au deosebit în gospodăria Fondului două feluri de păşunat şi anume : a) în păşuni şi goluri de munte şi b) în pădure.

In trecut păşunatul era considerat ca un important produs accesoriu al gospodăriei forestiere  căci aduce venituri destul de însemnate. Pe măsura amenajării şi punerii tuturor pădurilor în exploatare prin mijloace de comunicaţie, venitul procentual din păşunat s-a diminuat iar astăzi, mai ales că s-au expropriat majoritatea păşunilor Fondului astfel că este vorba numai de păşunatul în păduri – păşunatul este recunoscut ca o practică incompatibilă cu o gospodărie forestieră, raţională.

Păşunatul s-a practicat încă din vechime pe proprietăţile Fondului şi anume atît pe golurile de munte ce au fost proprietatea Fondului pînă la exproprierea reformei agrare din anul 1920 (cît şi în păduri).

 

Prin anii 1840-1860 populaţia locală păşuna intens vitele în pădurile Fondului în majoritate în mod gratuit, sau în schimbul unei taxe de tot mici. Din cauza supraveghjerii insuficiente a pădurii în acest timp, s-au născut adesea din asemenea păşunat gratuit împrejurări identice cu servitutea.

De fapt a trebuit să se ţină seama în consecinţă cu ocazia răscumpărării servituţilor şi s-au răscumpărat atunci succesiv cam pînă prin anul 1874 prin bunăînvoiala în urma dispoziţiunilor unui decret imperial şi toate servituţile de asemenea natură, fie prin bani, fie prin cedare de teren.

După răscumpărarea şi regularea definitivă a tuturor servituţilor păşunatul în pădure s-a practicat numai contra plată şi anume prin arendarea dreptului de păşunat la fel ca şi în golurile de munte.

Încă din acel timp ad-ţia Fondului a dat chestiunei păşunatului în pădurile şi golurile alpine o mare importanţă tratînd această problemă cu mult tact şi căutînd pe cît posibil să împace interesele divergente ale populaţiei locale care cerea mereu păşune – fie în pădure, fie în golurile de munte – cît mai multă, cu interesele unei silviculturi raţionale.

 

În tratarea problemelor păşunatului s-a impus însă încă de timpuriu punctul de vedere că chestiunea trebuie tratată cu considerarea în primul rînd aleintereselor silviculturii raţionale cu luarea în considerare cuvenită bineînţeles a inetereselor agriculturii şi de ori ce fel de drepturi. Fondul fiind şi proprietarul golurilor de munte a avut mai multă posibilitate şi interes să dea problemei păşunatului în păduri şi goluri o soluţiune cît mai bună avînd în vedere şi faptul că nu există o separare strictă între păşunatul în păduri şi cel în goluri de munte ci aceste două feluri de păşunat au puncte comune de atingere.

Prin ultimul deceniu al secolului trecut s-a reglementat succesiv în anumite oc. silvice păşunatul în pădure şi pe goluri în aşa fel, că administraţia silvică prelua de la populaţie vitele învoite de la  păşunat, contra achitării unor taxe stabilite şi exercita apoi păşunatul într-un fel de regie proprie. Bineînţeles că prin aplicarea acestui sistem prejudiciile în pădure prin păşunat se puteau reduce la minimum posibil.

Dar, faţă de sistemul anterior de a se da în arendă păşunile  alpine întregi la puţini arendaşi sistemul nou preconizat a avut şi avantajul de a ajuta populaţia locală prin faptul că i s-a dat posibilitatea de a văra vitele uşor şi mai ieftin în păşuni de munte bine îngrijite. Afară de aceasta, numai în acest mod ad-ţia silvică şi-a putut asigura o influenţă deplină asupra populaţiei locale în chestiunea  păşunatului dîndui-se astfel posibilitatea de munte într-un mod care să fie cît mai mult în concordaţă cu principiile unei gospodării forestiere raţionale.

 

De aceea, ad-ţia Fondului a generalizat acest sistem de păşunat în toate oc. silvice. Prin aceasta a încetat şi exploatarea neomenoasă a populaţiei locale prin speculanţi lipsiţi de orice scrupule care mai înainte luau în arendă golurile de la Fond cu preţuri mici şi apoi primeau vitele localnicilor la păşune cu preţuri de speculă.

Prin măsurile judicioase de reglementarea păşunatului ce le-a luat  vechea ad-ţie, s-a crezut că pădurea nu s-a resimţit de nici un fel de daune din cauza păşunatului. De aceea Dl. Guzman spune între altele în lucrarea sa „Die Forstwirtschaft und ihre Industrien” publicată în anul 1901. „Considerînd condiţiunile staţionale din Bucovina, se va putea da păşunatului în nu puţine cazuri o extindere şi mai mare decît cea actuală – condiţionat însă să se exercite în regie proprie, fără orice prejudiciere a economiei forestiere”.

Se adevereşte însă astăzi, că această apreciere făcută în anul 1901 în privinţa păşunatului este prea optimistă, căci – cum vom arăta mai jos – arboretele păşunate în trecut, din cauză de diverse vătămări au un procent de lucru mai mic şi o considerabilă pierdere din valoare.

 

Veniturile din păşuni au fost trecute în cintinuă urcare şi anume :

În anul 1866 în cifră rotundă                                                            …        14.100 florini

Media anilor 1873-1882 a fost în cifră rotundă anual          …        37.900    „

Media anilor 1896-1898 a fost în cifră rotundă anual          …        60.000    „

 

Administraţia Fondului din trecut a amenajat păşunile din regiunea muntoasă după sistemul alpin în aşa fel că le-a dat o însemnată rentabilitate, fără a prejudicia interesele pădurii.

În scopul amenajării păşunilor din golurile munţilor, ad-ţia Fondului a făcut sacrificii, a studiat sistemele din Alpi aplicate în păşunile de acolo şi le-a aplicat apoi şi în golurile munţilor de aici cu un rezultat foarte bun. Exploatarea păşunilor se făcea în regie. In acest scop, s-au construit pe munte grajduri, adăposturi, locuinţe şi tot felul de clădiri necesare.

În timpul războiului clădirile s-au ruinat. După război  păşunile muntoase s-au expropriat iar ruina clădirilor s-a desăvîrşit.

Pe muntele Suhard din Oc. silv. iacobeni se găsesc şi astăzi ruinile clădirilor de exploarea păşunilor. Ele sînt mărturie vie de modul raţional cum a înţeles vechea administraţie să îngrijească păşunile alpine.

După expropriere, odată cu trecerea păşunilor alpine în administrarea camerilor agricole, nu numai că a încetat orice exploatare raţională, dar nici nu s-a repartizat în mod cuvenit celor ce au nevoie de păşune, ci ele s-au arendat prin licitaţie.

 

Prin aceasta s-a introdus sistemul valorificării păşunilor alpine din secolul trecut. Arendaşii spoliază populaţia prin perceperea de preţuri mari pe sezon – 30 lei pentru o oaie şi 20 lei pentru o vită, faţă de 18 lei respectiv 100 lei cît se încasează de către Fond – şi pe de altă parte introduc la păşune un număr de vite cu mult prea mare în raport cu suprafaţa de păşune.

Lucrări de ameliorare precum le făcea înainte Fondul nu se mai fac de loc, astfel că păşunile s-au degradat.

Prin exproprierea păşunilor alpine ad-ţia nu a soluţionat problema păşunatului, ci a înrăutăţit considerabil situaţia prin reaua administrare a păşunilor care are drept urmare : degradarea lor, scumpirea păşunatului şi impunerea în consecinţă de sacrificii pădurilor de la munte.

 

În timpul  războiului mondial din cauza lipsei de personal de pază suficient, păşunatul în delict în pădurile Fondului a luat o mare extensiune, contribuind dimpreună cu alte acţiuni  destructive aduse de urgia războiului, la devastarea pădurilor.

Dar, chiar şi după încetarea războiului păşunatul delictuos în pădurile Fondului a continuat în mod intens pe de o parte din cază că populaţia se obişnuise în timpul războiului cu păşunatul delictuos în pădure, pe de altă parte din cauza înmulţirii vitelor şi din cauza insuficienţei personalului de pază precum şi din cauza lipsei de sancţiuni corespunzătoare în cazurile constatate şi semnalate de păşunat în delict.

Cu toate că Codul Silvic Român a cărui extindere pentru întreg teritoriul României s-a legiferat în anul 1923, şi publicat în Mon. Of. din 17 iunie 1923, prevede în art. 15 interdicţiunea complectă a păşunatului în pădurile Fondului, totuşi nu s-a putut pune complectă stavilă păşunatului abuziv.

Numărul vitelor a continuat a se înmulţi şi populaţia a dat mereu noi asalturi contra pădurii, cerînd învoire pentru păşunat în pădure sub pretextul lipsei de păşuni.

Îndeosebi în ocoalele din jud. Cîmpulung unde procentul pădurii e cel mai urcat şi ocupaţiunea principală a populaţiei este pe lîngă lucrări de pădure şi în industria lemnului, creşterea vitelor, cererile  sătenilor pentru a li se acorda păşunat în pădure au fost de tot persistente.

 

Sub presiunea cererilor persistente ale agricultorilor Ministerul agriculturii şi domeniilor prin derogarea de la prescripţiunea Codului silvic şi pe bază de deciziuni ministeriale încuviinţează păşunatul în păduri de regulă în fiecare an cu motivarea că „interesele agriculturii şi creşterea vitelor fiind periclitate din cauza lipsei de nutreţ pentru vite, ajutorul ce este a se da agricultorilor nu poate veni decît din sacrificiile ce o altă ramură a agriculturii – pădurea – urmează a o face.

Prin asemenea deciziuni se reglementează pe lîngă specificarea pădurilor permise resp. excluse de la păşunat şi modul cum se delimitează porţiunile permise, numărul vitelor ce se vor introduce la păşune în pădure, durata păşunatului în pădure, arătarea categoriei de locuitori ce pot beneficia de aceste deciziuni etc.

Deasemenea, în mod excepţional se fac anumite concesiuni şi stînelor de la munte încuviinţîndu-se intrarea oilor şi în păduri şi în locuri anume reglementate.

 

Pentru păşunat Fondul încasează taxe în general mici calculate pe cap de vită sau oaie, avînd în vedere că păşunatul nu urmăreşte venituri ci este doar mai mult o acţiune de ajutorarea populaţiei agricole nevoiaşe.

Este demn de relevat faptul că în multe părţi sătenii  nemulţumiţi nici cu dispoziţiunile date în asemenea împrejurări pentru păşunatul în păduri oprite conform codului silvic, fac cereri  insistente să li se permită păşunatul vacilor cu lapte chiar şi în plantaţiuni de tot tinere – 3 ani – obligîndu-se să înţăruşească puieţii în aceste regenerări, după sistemul practicat în pădurile comunale.

Ad-ţia Fondului a venit în ajutorul populaţiei sărmane întotdeauna şi mai ales acolo unde nu sînt suficiente izlazurile încuviinţînd păşunatul cu grele sacrificii pentru pădure.

 

În cărţile comemorative  ce se poartă la fiecare ocol pentru înregistrarea tuturor faptelor demne de reţinut ca fiind de importanţă pentru economica forestieră, nu în rare cazuri se semnalează ca un strigăt de alarmă faptul că din cauza păşunatului abuziv pădurea este serios periclitată.

Din cauza păşunatului s-a ivit necesitatea de a face complectări în plantaţiuni şi mai ales în locurile cu pante repezi deoarece mai ales pe locurile înclinate daunele şi păşunatul sunt mai importante, prin mobilizarea terenului vegetal şi zdrelirea puieţilor cu copitele vitelor. Acolo unde în regenerări s-au introdus în amestec puieţi de brad, pin, paltin, ulm, frasin etc. aceştia sunt vătămaţi cu prefilecţie prin păşunat.

Si însămînţările naturale a bradului şi molidului sunt periclitate, deoarece vitele şi mai ales oile preferă puieţii mici ale acestor esenţe proveniţi fie din însămînţări laterale, fie din sămînţă căzută din arbori rămaşi în picioare în suprafeţele în curs de regenerare.

Astfel fiind, este explicabil că adesea parchete mici înconjurate de arborete bătrîne nu au puieţi naturali, ci numai din acei introduşi prin plantaţiune.

 

Stricăciuni în urma păşunatului se pot constata nu numai la arborete tinere şi la acelea în stare de păriş, prăjiniş şi chiar codrişor. Toate arboretele în care s-a practicat păşunatul abuziv şi excesiv – fie în delict, fie prin învoiri speciale – sunt prdispuse a se îmbolnăvi de putrezirea roşie din cauza vătămării rădăcinilor şi acojirii trunchiurilor de către vite. In arborete păşunate întîlnim foarte mulţi arbori bifurcaţi, cojiţi, etc. neapţi pentru lemn de construcţie, din care motiv procentul lemnului de lucru este foarte scăzut în asemenea arborete păşunate în trecut.

În special în ocoalele de la munte cu populaţie mai numeroasă, păşunatul în pădure se resimte ca o adevărată plagă şi daunele cauzate de păşunat sînt extrem de mari prin pierderea creşterilor în arboretele în  curs de regenerare, degradarea solului prin copitele vitelor, degradarea şi deprecierea arboretelor.

 

Chestiunea păşunatului în pădurile Fondului a fost şi va fi şi în viitor o problemă care încă va da mult de lucru silvicultorului, avînd în vedere că nu se poate soluţiona în mod unilateral în regiunea muntoasă, unde cum am amintit creşterea vitelor este principala îndeletnicire a populaţiei în lipsa terenurilor agricole unde pădurea ocupă unele regiuni chiar peste 75% din suprafaţă.

In ocoalele de la cîmpie chestiunea păşunatului se poate consedera ca tranşată. Aici terenurile agricole sînt mai abundente, nutreţul este mai bogat prin cultivarea plantelor furajere şi este răspîndit mai mult sau mai puţin sistemul creşterii vitelor în grajdi.

De aceea în ocoale din regiunea de şes şi coline păşunatul în pădure este absolut oprit şi se respectă întocmai dispoziţiunile codului silvic în această privinţă.

Cu deosebire expuse păşunatului în delict sînt ocoalele silvice Gura Humorului, Mănăstirea Humorului, Putna, Pojorîta, Ostra, Stulpicani, Vama, Frasin, Marginea, Solca.

 

Cele mai numeroase şi mai persistente cereri pentru păşunat în pădure sînt ale locuitorilor din com. Iacobeni care la o populaţie în majoritate de tot sărmană de cca. 4000 locuitori are cca. 1500 vite cornute şi cca. 1100 oi.

Procentul de împădurire în această comună este de 71%.

Locuitorii din această comună sînt în majoritate, cca. 90% lucrători săraci şi fără avere şi mulţi din ei posedă cîte o vacă cu lapte fără a avea însă pămînt agricol fiind deci direct avizaţi la păşunat în pădure în lipsa unui izlaz comunal.

 

În alte comune ca de ex. Ciocăneşti, vecină cu com. Iacobeni numărul vitelor s-au înmulţit deosebit de mult prin faptul că s-au instalat acolo fabrici de brînză Ementhaler care consumă mari cantităţi de lapte de vacă.

Am relevat cazul comunei Iacobeni cu cîteva date statistice pentru a ilustra mai bine cu cîte neîndurare în realitate se pune în unele locuri problema păşunatului în pădure care în asemenea împrejurări este absolut de neînlăturat.

Natural că acolo unde se acordă populaţiei păşunatul în suficientă măsură prin învoire în pădure scade păşunatul în delict.

Chestiunea păşunatului în pădure s-ar putea rezolva în parte şi prin îndrumarea populaţiei ca să strîngă iarba din plantaţiuni cu secera, avînd în vedere că se găsesc acolo imense proviziuni de nutreţ pentru animale, care dacă s-ar valorifica, în mod judicios, s-ar putea ajuta deodată şi populaţia şi pădurea.

Se impune pe viitor de a îndruma valorificarea nutreţurilor din pădure în acest mod.

 

Sâmbra oilor – desen de Zygmund

 

  1. Delicte silvice

 

Delictele silvice sînt foarte numeoase în pădurile Fondului şi impun menţinerea unui personal de pază numeros.

Numărul lor este direct proporţional cu desimea populaţiei din vecinătatea pădurilor. Astfel, cele mai numeroase delicte se comit în general în pădurile din zona de şes şi coline.

Pe măsura avansării în regiunea muntoasă ele se reduc.

Asupra numărului delictelor  influenţează însă şi alţi factori şi anume felul populaţiei învecinate, modul cum sînt satisfăcute necesităţile de lemn şi păşune din partea ad-ţiei ocolului silvic, natura şi felul pedepselor aplicate de instanţele judecătoreşti, eficacitatea pazei şi conduita organelor silvice în reprimarea şi urmărirea delictelor silvice.

 

În pădurile din regiunea de şes şi coline, delictele erau foarte numeroase pînă la anul 1875. De la această dată, deodată cu reorganizarea ad-ţiei Fondului şi înmulţirea personalului de pază ele au fost diminuate.

După datele statistice ce le avem s-au înregistrat în trecut următoarele cazuri de delicte pentru toate pădurile Fondului :

 

În perioada 1877 – 1879 în mediu     3820 cazuri anual

„          „      1880 – 1886  „     „         7387     „        „

„          „      1887 – 1893  „     „         8219     „        „

„          „      1894 – 1898  „     „         9613     „        „

Bineînţeles că majoritatea din delicte se comiteau în pădurile de şes şi coline.

Înainte de război, sub stăpînirea fostei Austrii precum şi în perioada 1918 – iulie 1923 data extinderii codului silvic român pe întreg teritoriul României procesele de delicte silvice se judecau în mod expeditiv de organele administrative ale Preturei.

Urcarea progresivă a numărului delictelor silvice  înregistrate în timpul de la 1877-1898 este a se datori nu atît înmulţirii reale a delictelor cît faptul că ci timpul şi concomitent cu  înmulţirea organelor de pază, au scăpat de sub constatate şi înregistrare mai puţine delicte decît mai înainte.

 

În timpul războiului mondial, din cauza lipsei de supraveghiere  suficientă a pădurilor, delictele silvice s-au înmulţit considerabil adăugîndu-se pe lîngă pagubele şi devastările cauzate de război. Si după încheierea războiului, delictele au continuat în stil mare. Reforma agrară a creat în populaţie un spirit ostil  contra marei proprietăţi şi în general mentalitatea sătenilor a eşit modificată din război în sensul unei accentuate lipse de respect faţă de oficialităţi. Adăugîndu-se şi lipsa de sancţiuni respectiv insuficienţa lor pentru delicte constatate, se completează tabloul situaţiei adevărate.

Apropierea pădurii, sărăcia locuitorilor şi preţurile mari ce se oferă pentru lemnul de lucru şi foc, îndeamnă la furturi.

S-a constatat că comercianţii veroşi avînd ferăstrae mici cu 1-2 gatere instalate în vecinătatea pădurii se alimentează cu lemn provenit în majoritate din delict. Comercianţii respectivi îndeamnă şi încurajează direct o anumită categorie de săteni la furturi de lemn pe care ei apoi îl cumpără cu preţuri derizorii.

Astfel, s-au format în unele localităţi delicvenţi de profesie ce trăiesc mai mult din furturi de lemn din pădure. S-au constatat cazuri că oamenii pentru a obţine cumpărarea din pădure de anumiţi arbori, le secuiesc mai întîi în delict apoi le provoacă uscarea şi a determina apoi adţia silvică să le exploateze apoi sub titlul de produse accidentale.

 

Înmulţirea considerabilă a numărului vitelor în anii de după războiu, a sporit concomitent şi păşunatul în delict.

Pe lîngă hotarele Fondului cu proprietăţi particulare se pot vedea arbori secuiţi, cojiţi, incendiaţi etc. vărămaţi cu scopul de a procura împoienirea pădurilor pentru păşunat.

În prezent, numărul delictelor silvice nu diferă prea mult de cel dinaintea războiului. Pe anii 1930-1932 s-a înregistrat următorul număr de delicte prin proces verbal de delict :

 

În anul 1930 …         6751 de cazuri

 „       „  1931 …         7166  „       „

 „       „  1932 …         8207  „       „

Evident că  numărul lor real este mult mai mare, dar o considerabilă parte rămîn nedescoperite.

Cele mai multe delicte se comit în ocoalele de şes şi coline precum şi în centre cu populaţie mai deasă din regiunea munţilor inferiori, pe cînd în oc. din regiunea muntoasă ele sunt de mică importanţă.

Expunem în urmare pe pag. XX date  statistice completate asupra delictelor silvice în timpul recent ş.a. anii 1930-1932.

Cu privire la natura delictelor, cele mai frecvente sunt din furturi de lemn şi anume :

 

furturi de lemn  …     4738 cazuri anual  64%

păşunat   …                2306      „      „       31%

braconaj   …                   11,7   „      „         0,1%

incendii …                        4      „      „         0,05%

diverse   …                   318,3   „      „        4%

                        Total   7387      „      „     100%

În ocoalele de la şes, coline şi munţi inferiori, prepondează delictele din furturi de lemn ş.a. Cuciurul Mare, Revna, Gura Humorului, Jucica, Vama, Pătrăuţi, Frasin, Marginea, Putna, Ostra, Stulpicani, Straja, Codrul Voivodesei, Codrul Cosminului, Frătăuţii Noi, Ilişeşsti, Vicovul de Sus, Falcău.

În ocoalerle din zona munţilor superiori delictele din furturi de lemn sunt neimportante, dar prevalează acolo delictele din păşunat. Astfel sunt oc. silvice : Dorna Candrenilor, Brodina, Vatra Dornei, Seletin, Breaza, Cîrlibaba şi Argel.

Deosebit de expuse păşunatului delictuos sînt apoi ocoalele silvice Ostra, Stulpicani, Mănăstirea Humorului, Gura Humorului, Solca, Marginea din regiunea munţilor inferiori.

Oc. silvic Iacobeni în situaţia statistică apare ca nepericlitate de păşunat cu toate că în acel ocol păşunatul cauzează cele mai mari daune numai datorită faptului că, în acel ocol se acordă locuitorilor permisiunea de a păşuna şi în plantaţiuni mai vechi de 3 ani, cu obligaţia de a înţăruşi puieţii. Păşunatul abuziv se face aici cu permisiunea autorităţilor.

 

Rezultatul este însă dezastruos pentru viitorul arboretelor astfel păşunate. Puieţii, cu toate că sînt înţăruşiţi suferă grave vătămări la rădăcină, iar lujerul terminal de regulă neputînd bine pătrunde prin scutul ţăruşilor se rupe. Asemenea regenerări şi dacă închid masivul la timp sînt lovite de vicii fundamentale la rădăcină şi vîrful arborilor : pe la 50 ani, arborii prezintă putrezirea roşie şi în deosebi de aceasta, fusul fiind înfurcit nu este apt pentru lemn de lucru.

Delicte de braconaj cari în situaţia statistică apar relativ neînsemnate, sînt în realitate de proporţii mult mai însemnate şi cauzează mari prejudicii vînatului. Datorită faptului că braconierii operează cu multă precauţie, sînt înarmaţi şi dacă sînt surprinşi se opun chiar cu arma contra organelor silvice fiind astfel chiar periculoşi, constatarea delictelor de braconaj prin procese verbale este foarte dificilă. Mai adesea sînt surprinşi braconierii începători pe cînd cei rutinaţi nu pot fi prinşi.

Cu privire la numărul delictelor ce revine anual pe un organ de pază relevăm că numărul maxim mediu este 48 delicte anual pe organ de pază în Oc. silvic Cuciurul Mare, numărul minim este 0,5-1 delict anual pe organ de pază în oc. silvice Argel, Vicovul de Sus, Seletin, Falcău.

Cel mai greu serviciu de pază este în oc. silvice Cuciurul Mare, Revna, Pătrăuţi, Frasin, Vama, Ostra, Mănăstirea Humprului, Gura Humorului, Pokorîta iar serviciul de pază cel mai uşor este în oc. silvice : Argel, Falcău, Seletin, Breaza, Cîrlibaba.

 

Pentru reprimarea şi stîrpirea delictelor silvice, se va avea în vedere – deosebit de o pază intensă – aplicarea de mijloace preventive şi anume în oc. silvice de la şes şi coline aprovizionarea populaţiei locale cu combustibilul necesar, în ocoalele din zona munţilor inferiori unde sînt mai frecvente delictele prin furt de lemn de lucru este a se stîrpi comerţul clandestin cu lemn precum şi debitarea lui clandestină pe mici fabrici de cherestea. Pentru stîrpirea acestui fel de delicte este în special a se apela la concursul jandarmeriei în vederea confiscării materialului furat şi acordarea de premii agenţilor silvici şi jandarmilor pînă la 25% din valoarea materialului confiscat.

Deasemenea este a se apela şi la concursul organelor silvice de Stat în sensul ca să oprească definitiv orice transport de materiale lemnoase nemarcate, fie din pădurile comunale, fie din cele obştesşti sau particulare.

 

Pentru stîrpirea delictelor în ocoalele unde prevalează cele de păşunat clandestin, ca mijloc preventiv este a se instrui populaţia cu orice ocazie, îndrumîndu-se pe de o parte ca să ceară de la ocol licenţe pentru scoaterea ierbii cu secera din plantaţiuni precum şi să extindă şi să intensifice cît mai mult cultura plantelor furajere ca trifoiul şi lucerna.

Reprimarea şi urmărirea delictelor silvice este  însă în mare măsură paralizată de faptul că Statul acordă în ultimii ani – din motive politice – prea multe amnistii.

Astfel în ultimii ani s-au amnistiat de 12 ori delictele silvice, acordîndu-se în mijlociu în fiecare an cîte o amnistie.

Prin jertfa pădurilor se practică de către partidele politice acte de aşa zisă binefacere pentru populaţie.

De aceste măsuri nu profită însă nici odată oamenii cintiţi cari achită întotdeauna dauna cauzată de eventualele delicte, ci profitorii sînt delicvenţi notorici de profesie, recidivişti.

 

Sînt delicvenţi recidivişti botorici care cu bună ştiinţă comit delicte în serie, contînd pe faptul că pînă la aplicarea pedepsii, va veni o nouă amnistie. De cele mai multe ori – trebuie să recunoaştem – nu s-au înşelat în aşteptările lor, căci amnistiile au şi venit.

Cu privire la reprezentarea delictelor silvice în faţa instanţelor judecătoreşti, pînă în anul 1931, această reprezentare esra încredinţată din partea Fondului unor avocaţi special însărcinaţi cu aceasta.

Acest sistem a dat însă rezultate dezastruoase.

 

Avocaţii – străini de Fond – numai interesele Fondului apărau, ci erau interesaţi ca procesele să sufere amînăro, etc. Sub aceste sistem, Fondul era complet lipsit de o evidenţă a delictelor. Deosebit de faptul că pînă-n anul 1931 registrele  delictelor silvice erau încă aceleaşi de sub fostul regim austriac numai în traducere românească şi nu se potriveau de loc cu procedura  sistemului codului silvic român de administrarea delictelor silvice, ele nu erau ţinute la curent cu rezultatul proceselor pentru simplul motiv că nici avocaţii şi nici instanţele judecătoreşti nu trimiteau sentinţele.

În asemenea împrejurări, de încasarea despăgubirilor pentru Fond nici vorbă nu putea fi.

Abia cu începerea anului 1931 s-au adus importante şi radicale reforme în administrarea şi gestiunea delictelor silvice şi anume :

 

  1. Înfiinţarea de registre de delicte silvice noi potrivite cu dispoziţiunile de urmărire prevăzute de Codul silvic român
  2. Reprezentarea proceselor de delicte silvice în faţa instanţelor judecătoreşti prin inginerii silvici
  3. Înfiinţarea sistemului transancţiunilor potrivit dispoziţiunilor Codului silvic român.

 

Aceste importante schimbări au adus ordine şi evidenţă în administrarea şi gestiunea delictelor silvice atît de dezorganizată înainte.

Dar, chestiunea delictelor silvice mai prezintă încă un mare neajuns. Articolul 88 din legea Codului silvic obligă judecătoriile de ocoale, tribunalele şi curţile de apel să trimită extractele de pe cărţile de judecată, hotărîrile şi deciziunile lor numai oficiilor silvice prevăzute la art. 1 alin. a din Codul silvic.

Tot în aceeaşi ordine de idei legiuitorul prevede în art. 89 al C.S. că : Pentru realizarea amenzilor, restituirilor şi despăgubirilor cuvenite Statului precum şi a restituirilor şi despăgubirilor cuvenite instituţiilor prevăzute la art. 1 alin. a se va aplica legea de urmărire a veniturilor Statului. Restituirile şi depăgubirile cuvenite celorlalţi proprietari se vor îndeplini conform dreptului comun.

Deroarece  Fondul este o instituţiune ce nu intră în categoria  celor prevăzute la art. 1 alin. a din Codul silvic, nu are dreptul să ceară încasarea valorilor şi depăgubirilor cuvenite din delicte silvice, prin organele fiscului, ci trebuie să execute această operaţiune pe căile dreptului comun.

Această procedură este însă adesea mai costisitoare decît valorile la care are Fondul drept, aşa că el se vede nevoit să renunţe la urmărirea lor.

 

Marele inconvenient ce rezultă din acest fapt constă nu atît în posibilitatea realizării acelor sume la venituri, cu mai mult în faptul că delicventul, nefiind prin nimic obligat şi constrîns să achite Fondului valoarea şi despăgubirile cuvenite din titlul delictelor judecate, este pe această cale încurajat la noi delicte.

Pentru remedierea acestui nou inconvenient este de a se trece ad-ţia Fondului în categoria instituţiunile prevăzute de art. 1 alin.a din Codul silvic, alături de Eforia spitalelor civile, Casa bisericii, Epitropia Sf. Spiridon ş.a. cu ocazia primei modificări ce se va aduce la legea Codului silvic.

Am dat o mare atenţie  delictelor silvice din pădurile Fondului deoarece acestea constituie o problemă dureroasă şi totodată de esenţială importanţă pentru pădurile Fondului.

Cele mai multe energii ale personalului silvic sunt concentrate în vederea pazei pădurilor, evident prin sustragerea organului silvic de la îndatoriri de gestiune şi cultura pădurii.

 

Cu toată vigilenţa organelor de pază, delictele continuă cu furie prin sustrageri de materiale precum şi prin niminirea regenerărilor prin păşunat abuziv amîndouă tinzînd spre acelaşi efect : devastarea pădurilor.

Descriind detaliat pe baza de date statistice cum se manifestă răul, am dat şi soluţiuni ce se impun cu considerarea felului delictelor şi pe cari le rezum : satisfacerea complectă a populaţiilor locale cu lemn de foc şi de lucru, ocuparea localnicilor la lucrări de pădure, îndrumarea populaţiei să obţină pe bază de licenţe nutreţuri din pădure prin secerare, îndrumarea populaţiei la intensificarea culturei plantelor furajere, colaborarea cu organele jandarmeriei şi organele silvice de stat pentru o complectă stăpînire a comerţului clandestin cu materiale lemnoase prin măsuri drastice de confiscarea materialelor procurate în delict şi acordarea de premii celor ce descoperă delictele; intevenţia şi reprezentarea proceselor de delicte în faţa instanţelor judecătoreşti prin ingineri silvici să se facă cu cererea persistentă de a se aplica pedepse drastice.

Ca măsuri de politcă forestieră ce stau în competinţa organelor legislative relevăm : abandonarea amnistiilor silvice şi legiferarea ca instituţia Fondului bisericesc să fie considerată şi trecută în prevedrile art. 1 alin. a a Codului silvic român.

 

Credem că prin combaterea persistentă, serioasă şi cu hotărîre a flagelului, vom reuşi să salvăm pădurile de la brăcuire şi devastare şi să putem întrebuinţa apoi energiile personalului silvic inferior ăntr-un scop mai util decît paza pădurilor şi anume în gestiunea de exploatare, cultură, ameliorare şi îngrijirea vînatului şi pescuitului.

Pădurile Fondului au suferit mult de flagelul delictelor. Sunt cantoane complet brăcuite prin extracţiuni delictoase avînd consistenţă de numai 0,6-0,7 şi acestea numai materialul mai rău rămas, căci tocmai lemnul cel mai bun se sustrage prin delicte. In unele ocoale se fură cîte cca. 1000 m3 lemn de lucru într-o singură iarnă.

Se impune deci stîrpirea acestui flagel prin toate mijloacele.

 

Familie de păstori

 

  1. Vînatul. Scurt istoric asupra vînatului din Bucovina

 

În timpul ocupaţiei Bucovinei (1775) de către fosta monarhie austriacă, vînatul în Bucovina era liber. Pentru prima dată a fost reglementat prin ordonanţa austriacă de vînătoare din 28 II  1786.

După această ordonanţă, vînătoarea aparţinea marilor proprietari, chiar şi pe teritoriile străine, iar clasa burgheză şi cea ţărănească erau excluse de la dreptul de vînătoare. Ţăranii făceau servicii de robot la vănătorile boiereşti.

Întinderea mare a pădurilor, densitatea mică a populaţiei – cca. 75000 loucitori pe timpul ocupaţiei – dreptul limitate de a vîna, precum ţi liniştea deplină a pădurilor, ferite de exploatări erau condiţiuni favorabile pentru înmulţirea vînatului de tot felul din munţii Carpaţi în codrii seculari nepătrunşi şi pînă la cîmpie în luncile Prutului, Siretului şi Sucevei.

 

În pădurile virgine din creerul munţilor ferite de accesul omului trăiau marile răpitoare : ursul, lupul, rîsul precum şi cerbul maiestos de carpaţi. Acesta era pe atunci bine răspîndit în toate pădurile Bucovinei, şi trăia pînă-n zona de şes în pădurile de stejar şi fag din oc. silvic Revna pe malul Prutului în vecinătatea Cernăuţiului.

În special cerbul constituia faima vînatului în pădurile Fondului. Graţie condiţiilor staţionale favorabile, cerbul de carpaţi întrecea în dezvoltare cu mult cerbii din alte teritorii, exemplare cu coarne dezvoltare cîntărind pînă la 12 kg erau obicinuite.

Deosebit de numeros era în trecut vînatul de baltă în întinsele mlaştini de pe atunci din văile Sucevei în împrejurimile Rădăuţilor, în mlaştinile de la Presicăreni şi Dubova din valea Siretului şi cele din jurul actualelor eleştee din Cozmeni în bordul Bucovinei.

Deodată cu progresarea agriculturii, drenarea mlaştinilor şi secarea bălţilor, s-a redus succesiv şi acea bogată faună de baltă şi mlaştină.

Pînă la mijlocul secolului trecut vînătoarea se practica în mod excesiv, cu nerespectarea ordonanţelor şi dispoziţiunilor legale, din cauza referinţelor tulburi din acele vremuri bogate în războaie şi mişcări de tot felul.

 

În anul 1874 s-a legiferat prima dată pentru Bucovina introducerea epocelor de oprirea vînatului. În vederea stîrpirii răpitoarelor s-au introdus premii.

Dar, chiar şi după începerea şi dezvoltarea lucrărilor de exploatarea pădurilor, vînatul se menţinea încă foarte numeros.

Cel mai bogat teritoriu în vînat era încă pînă la finea secolului trecut domeniul păduros alcătuit din actualele ocoale silvice Solca, marginea, Codrul Voivodesei, Putna, Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi, Straja, falcău, Brodina, Seletin şi părţi din Cîrlibaba şi Breaza care a fost arendat ad-ţiei militare în timpul de la 1801-1870 sub denumirea de „Proprietatea Fondului din cuprinsul Rădăuţilor” şi a fost cruţat de exploatări tocmai în vederea amenajării vînatului.

 

După preluarea acestui domeniu în ad-ţia Fondului s-a practicat exploatarea vînatului prin arendă pînă prin anul 1878. In celelalte păduri, se practică sistemul arendării dreptului de vînat către personalul silvic contra unei taxe mici. In anul 1875 deoadată cu reorganizarea ad-ţiei Fondului s-a desfiinţat acest sistem şi s-a adoptat sistemul vînătoarei în regie proprie şi  parte prin arendă către particulari.

În anul 1897[4] situaţia era următoarea : un număr de teritorii de vînat în suprafaţă totală de 70.536 ha era arendat contra unei taxe de arendă anuală în sumă de 3158 florini, ceea ce revine la un venit de 4,5 cruceri pe ha.  Restul suprafeţei în extindere de 201274 ha se exploata prin vînătoare în regie proprie.

Situaţia vînatului împuşcat în pădurile Fondului şi cîteva păduri particulare înglobate în teritoriile de vînat ale Fondului prin arendarea lor, în periodul anilou 1893-1897 se expune în tabloul următor de la pag. XX

Rezultă din această expunere tabelară că a progresat în special vînătoarea cerbilor şi distrugerea vînatului răpitor.

Pînă la  izbucnirea războiului mondial, vînătoarea pe teritoriile Fondului era amenajată în mod exemplar. De aceea era şi bine apreciată şi aducea venituri considerabile.

 

Vînătoarea cerbilor şi a marilor răpitoare forma o atracţie pentru vînătorii din ţările de vest :  Germania, Austria, Anglia  ş.a. care deţineau în arendă de la Fond teritorii de vînat. Ei plăteau taxe mari şi prin mijloacele de cari dispunem, contribuiau la ridicarea stării vînatului.

Dintre foştii deţinători de teren de vînătoare la Fond din regiunea de munte (ocoalele Argel, Moldoviţa, Vama, Gura Humorului etc.) amintim Lordul Ebington, prinţul Hohenlohe, contele Czernin, prinţul Salm, contele Ehrbach etc.

 

Casă rutenească din regiunea Prutului – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

Starea actuală a vînatului

 

În timpul războiului mondial din anii 1914-1918 teritoriul Bucovinei fiind permanent teatrul luptelor şi cîmp de operaţie al armatelor beligerante, pădurile au fost răscolite pînă în adîncul lor de tranşee, exploazia granadelor, mişacrea permanentă a trupelor ce se massau pe acest teritoriu, precum şi de zgomotul luptelor iar vînatul a fost gonit, împrăştiat şi distrus.

Deosebit de acestea, din cauza stării de război, braconajul armatei şi a populaţiei din vecinătatea pădurilor contribuiau şi ele la nimicirea sistematică a vînatului.

În asemenea împrejurări, este natural că frumosul contingent de vînat de odinoară, s-a micşorat excesiv de mult.

Chiar şi după încetarea ostilităţilor, nu a urmat o perioadă de linişte şi favorabilă dezvoltării vînatului.

 

Reforma agrară a slăbit marea proprietate şi deosebit de aceasta, prin exproprierea păşunilor şi poienilor din interiorul pădurii, sătenii au primit treceri prin păduri.

Păşunatul abuziv în păduri ce a luat dezvoltare, cîinii vagabonzi ce însoţesc vitele şi oile precum şi braconajul cu toate la un loc sunt cauze de continuare a reducerii vînatului, resp. piedici pentru ocrotirea şi înmulţirea lui.

Cu toată urgia războiului şi vicesitudinile ce au urmat, totuşi încă şi astăzi vînatul în Bucovina şi cu deosebire în pădurile Fondului care ocupă cca un sfert din suprafaţa provinciei resp. 50% din pădurile Bucovinei prezintă importanţă.

Pădurile şi munţii Bucovinei adăpostesc încă specii de vînat care lipsesc de mult în ţările de vest de unde au dispărut prin pătrunderea  civilizaţiei. Astfel sînt : ursul, rîsul, pisica sîlbatică ş.a.

Din punct de vedere geografic şi staţional, deosebim în Bucovina resp. teritoriile de vînat ale Fondului următoarele categorii :

 

  1. vînătoarea în regiunea muntoasă
  2. vînătoarea în regiunea de coline şi şes
  3. vînătoarea în regiunea de baltă şi lunci.

 

Cerbul este un vînat tipic al regiunii muntoase. Cea mai mare răspîndire o are în pădurile din oc. silvice Pojorîta, Argel, Moldoviţa, Putna, Iacobeni, Seletin. Coboară şi în regiunea de coline şi cea de şes. Încă se semnalează şi acum cerbul în ocoalele Cuciurul Mare şi Revna din vecinătatea  Carpaţilor ca vînat în trecere.

În regiunea de coline, cerbul are o importanţă redusă şi pentru motivul că coroanele sale au aici o dezvoltare cu mult mai redusă, neajungînd niciodată frumuseţea coarnelor cerbului de munte.

În unele ocoale unde în trecut cerbul era de tot numeros, Codrul Voivodesei, Putna, Solca, astăzi el este cu mult mai rar. In special în Oc. silvic Codrul Voivodesei, care înainte de război era renumit prin abundenţa vînatului, astăzi aproape că lipseşte.

Renumite sînt vînătorile  de cerbi de dinainte de războiu ce atrăgeau în fiecare an personalităţi proeminente din vest, cari apreciau calităţile excepţionale ale cerbului de aici, deosebit prin mărimea sa şi dezvoltarea puternică a coarnelor.

 

În pădurile Fondului se găseşte de prezent un contingent în cca. 256 cerbi  şi cca. 435 ciute. Pe teritoriile cu vînat în regie se împuşcă anual în medie 6-7 cerbi.

Capra negară, încă în secolul trecut se găsea pe munţii Suhard şi Ţapul. Astăzi nu se mai găseşte căci a dispărut de mult şi amintim acest vînat numai prin punct de vedere istoric.

Căpriorul este un vînat tipic pentru zona pădurilor de coline. Cel mai bine reprezentat este astăzi această specie de vînat în oc. silvice Frătăuţii Noi, Vicovul de Sus, Jucica, Revna, Codrul Cosminului, Cuciurul Mare, Ciudeiu, Pătrăuţi. In zona munţilor inferiori deasemnea constituie încă  un vînat principal. In munţii superiori  este rar. Ca şi cerbul, căriorul din Bucovina datorită condiţiilor staţionale favorabile, este deosebit de dezvoltat.

Pe teritoriul Fondului în care vînatul se exploatează în regie proprie, se împuşcă anual în medie cca. 31 ţapi.

 

În pădurile Fondului se găseşte în prezent un contingent de cca. 700 căpriori şi cca. 1200 căprioare.

Iepurele  este cel mai abundent din regiunea de şes. Deosebit de numeros este el în pădurile de pe malul stîng al Prutului în regiunea Cozmeni. In toate pădurile din regiunea de coline este bine reprezentat şi constituie dimpreună cu căpriorul vînatul principal. In zona munţilor devine tot  mai rar cu cît urcăm mai sus.

Pe teritoriul Fondului în cari vînătoarea se practică în regie, se împuşcă anual în mediu cca. 1050 iepuri. In anul 1928 care a fost favorabil înmulţirii sale s-au vîndut în regie 1763 iepuri, pe cînd în anul 1932,care a avut o primăvară rece, s-au vînat abia 559 iepuri.

Mistreţul  este un vînat permanent în toate ocoalele Fondului. Cel mai numeros este el în zona în care sunt încă bine reprezentate şi foioasele şi anume la coline şi în munţii inferiori.

Contnâingentul actual de mistreţi este de cca. 500 în pădurile Fondului. Anual se vînează în regie în medie cca. 45 mistreţi.

 

O caracteristică a vînatului în pădurile Fondului constituie încă marile răpitoare: ursul, rîsul şi lupul.

Ursul  se găseşte încă în zona munţilor superiori în hotar cu Ardealul. Fiind el astăzi un vînat din ce în ce mai rar şi pe cale de dispariţie, dacă nu se vor lua măsuri energice de protecţia sa, se împuşcă numai cu permis special eliberat de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.

În trecut vînătoarea de urşi în Bucovina era renumită.

Astăzi se estimează un număr redus de cca. 11 urşi în pădurile Fondului. Anual se vînează pe teritoriile exploatate în regie în mediu cîte un singur urs.

Rîsul este încă şi astăzi un vînat caracteristic zonei muntoase. El nu se urcă niciodată peste limita superioară a pădurii şi este în permanentă descreştere.

Este interesant de relevat că această specie rară de vînat răpitor se rătăceşte uneori şi pînă-n comune. Astfel se înregistrează[5] uciderea unui rîs în com. Pojorîta. In anul 1930 a fost omorît un rîs rătăcit în curtea ad-ţiei Oc. silvic Falcău.

 

În anii 1927-1932 s-au împuşcat rîşi în oc. silvice din regiunea muntoasă Putna, Moldoviţa, Solca, Stulpicani, Pojorîta, iacobeni, Falcău.

Media anuală a rîşilor împuşcaţi în teritoriile de vînat ale Fondului exploatate în regie este de cca. 3-4 rîşi pentru anii 1927-1932.

Este de relevat că în anul 1928 a fost împuşcat un rîs în Oc. silvic Frătăuţii Noi (regiunea de coline).

Lupul se menţine în Bucovina şi se găseşte în mod obicinuit în toate pădurile Fondului, de la coline pînă-n munţii superiori. El se vînează mai ales în nopţile cu lună la pîndă.

 

După cum se expune în tabloul evidenţiat la pag. XX s-au  împuşcat în anii 1927-1932 în pădurile Fondului unde vînatul se exercită în regie proprie 50 lupi, cea ce revine la 8-9 lupi anual.

Cei mai mulţi s-au împuşcat în oc. silvice : Pătrăuţi, Cîrlibaba, Pojorîta, Iacobeni, Vatra Dornei.

Vulpea de asemenea se găseşte în toate pădurile Fondului şi mai ales în zona de şes şi coline. In munţii superiori se găseşte numai rar. Se vînează mai ales la bătaie. In periodul 1927-1932 s-au vînat în regie 239 vulpi, ceea ce revine la cc. 40 vulpi anual. Cele mai multe s-au împuşcat în ocoalele de la coline : Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi, Revna, Codrul Cosminului, Ciudeiu, Pătrăuţi şi în oc. silvic Cîrlibaba în care se semnalează în anii 1927 şi 1930 împuşcarea de cîte 10 vulpi.

Jderul  se găseşte în toate pădurile Fondului, de la coline pînă-n zona munţilor superiori. Anual se împuşcă în regie cca. 7 jderi. Se vînează mai ales cu capcana. Din cauza blănii sale valoroase se vînează de braconieri în mod clandestin în mare proporţie. In păduri întîlnim foarte frecvent curse de jderi aşezate pe arbori.

 

Faţă de 117 jderi cît se împuşcă anual în trecut, în periodul 1893-1897 numărul jderilor vînaţi anual acum, apare de tot redus.

Pisica sălbatecă  este încă destul de bine reprezentată în toate pădurile Fondului. Este însă mai mult un vînat răpitor caracteristic pădurilor din zona de coline şi cea a munţilor inferiori. Anual se vînează în regie cca. 9 bucăţi.

Vidra era pînă la război un vînat destul de frecvent care se găsea în toate rîurile şi pîraele Bucovinei. Încă în perioada 1893-1897 se împuşca în mediu anual cca. 14 vidre.

Astăzi acest soiu de vînat deşi se mai găseşte încă în întreaga Bucovină, este foarte rar. In ultimii ani, nu s-a mai înregistrat împuşcarea vreunei vidre în regie.

Alte specii de vînat cu păr ce se găsesc în pădurile Fondului sunt : bursuci, norci, belhiţe, dihori, veveriţe.

 

În tablourile anexate asupra evidenţei vînatului împuşcat pe ani şi pe ocoale, la pag. XX şi  XX se arată numărul ce s-a vînat în anii 1927-1932 din aceste specii.

Este de relevat şi faptul că anual se împuşcă un mare număr de pisici şi cîini vagabonzi în pădurile Fondului.

Vînatul cu pene este încă bine reprezentat în pădurile Fondului prin numeroase specii :

Cocoşul de munte este vînatul caracteristic al regiunilor din regiunea muntoasă superioară. Astăzi se poate conta în pădurile Fondului pe un contingent de cca. 81 cocoşi de munte cu cca. 184 femele.

 

Anual se vînează în regie cca. 15 cocoşi de munte ş.a. în special în ocoalele silvice : Cîrlibaba, Seletin, Pojorîta, Breaza, Iacobeni, Dorna Candrenilor.

Aceasta este singura categorie de vînat care nu s-a redus în raport cu ceea ce a fost în trecut, cînd perioada  1893-1897 s-au împuşcat în mediu cîte 14 cocoşi anual faţă de 15 cocoşi anual împuşcaţi în perioada 1927-1932.

Cocoşul de pădure se  găseşte foarte rar în munţii superiori, în oc. silvice Pojorîta, Cîrlibaba, Iacobeni şi Breaza. Astăzi această specie de vînat diind de tot redusă nu vine în considerare.

Ierunca este un vînat foarte frecvent încă şi mai ales în pădurile din zona munţilor inferiori. In perioada 1927-1932 s-au vînat anual în mediu cîte 38-39 bucăţi în regie.

Sitarul este un vînat de trecere în timpul primăverii. Anual s-au împuşcat în perioada 1927-1932 cca. 45 sitari în medie, mai ales în ocoalele de coline şi munţi inferiori.

Vînatul de baltă:  gîşte şi raţe sălbatece, cîrstelul are o importanţă de tot neînsemnată pentru pădurile Fondului. Pe lîngă iazurile de la Cozmeni se vînează gîşte şi raţe.

Vînatul răpitor cu pene este reprezentat prin uli, ereţi, busarzi, buhe, bufniţe, şoimi apoi vulturi, milani, cioare, corbi.

 

Casă românească din Horodnic – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

Valorificarea şi explotarea vînatului

 

Ca şi înainte de război, Fondul exploatează vînatul pe majoritatea teritoriilor sale în regie proprie şi în măsură mai redusă prin arendare.

Conform situaţiei din anul 1933 terenurile de vînătoare ale Fondului se exploatează:

 

În regie proprie …      243.941 ha

În arendă …                  9.482 ha

 

Faţă de insuficienţa veniturilor actuale din vînat precum şi considerînd că înainte de războiu se exploata prin arendă cca. 50.000 şi din motivul că în situaţia actuală Fondul nu dispune de mijloacele necesare pentru paza şi ocrotirea vînatului. S-a luat în vedere pentru viitor arendarea unui mai însemnat număr de teritorii de vînătoare şi anume oc. silvice : Marginea, falcău, Seletin parte, Stulpicani, Ostra, Gura Humorului şi Argel. Arendarea se va face prin licitaţie pe bază de contracte pe 12 ani contra unei taxe de arendă anuală.

 

În evidenţele de la pag. XX şi pag. XX expunem pe lîngă situaţia vînatului împuşcat în regie în anii 1926-1932 şi în cifre medii pe ocoale, situaţia încasărilor, cheltuielilor şi veniturilor pentru anii respectivi precum şi în mediu pe ocoale.

Chiar în timpul de prosperitate economică, în anii 1927 şi 1928 venitul net este minimal ş.a. 37.708 lei în anul 1927 şi 14.612 lei în anul 1928.

În anul 1929 se înregistrează un deficit de 243.230 lei iar în anii 1930-1932 veniturile nete se urcă la 42.010 lei, în 1930 – 125.920 lei – în anul 1931, iar în anul 1932 la 162.132 lei.

Pentru epoca 1927-1932 rezultă deci un venit mediu anual de numai 23.192 lei, ceea ce reprezintă extrem de puţin faţă de contingentul de vînat existent în pădurile Fondului.

 

Situaţia vînatului este evident rea. Cauza constă în faptul că sînt unele ocoale cu gestiune deficitară şi anume în ordine descrescîndă : Vatra Dornei, Putna, marginea, Frasin, Argel, Ostra, Moldoviţa, falcău, Vama, Dorna Candreni, Codrul Voivodesei, Brodina, Mănăstirea Humorului, Gura Humorului, Frătăuţii Noi şi Breaza.

În fruntea ocoalelor ce realizează venituri din vînat este Pojorîta, apoi urmează în ordine descrescîndă : Iacobeni, Codrul Cosminului, Cîrlibaba, Pătrăuţi, Cuciurul Mare, Solca, Ilişeşti, Ciudeiu, Revna, Vicovul de Sus, Seletin, Jucica, Straja, Stulpicani, Sipotele Sucevei cu mai puţin de 1000 lei venit net anual mediu în perioada 1927-1932.

Pentru a ne forma o privire de ansamblu asupra situaţiei din exploatarea vînatului, trebuie să cuprindem o perioadă de timp mai îndelungat. De aceea expunem mai jos veniturile şi cheltuielile în ultimii ani înaintea războiului (1910-1913) precum şi în timpul de la încetarea războiului pînă în anul 1933 cu excepţia bineînţeles a anilor 1914-1918 cînd a bîntuit aici războiul.

 

Veniturile şi cheltuielile referitoare la pescuitul în pîraele de pe teritoriul Fondului sînt înglobate în cifrele tabloului de mai sus. Ele sînt însă puţin importante faţă de cele pentru vînat propriu zis.

Am reprodus şi situaţia din ultimii ani dinaintea războiului cu scopul de a releva proporţiile şi importanţa vînatului în perioada actuală comparativ cu cea ce a fost odată. Pentru o mai bună apreciere şi comparaţie expunem veniturile şi cheltuielile în valută aur spre a fi comparabile cu cele antebelice.

Totodată mai expunem şi situaţia vînatului împuşcat în pădurile Fondului cu teritoriile exploatate în regie dimpreună cu arătarea veniturilor şi cheltuielilor în anii 1927-1932 la pag. XX.

Scăderea exclusivă a vînatului ca număr în pădurile Fondului se oglindeşte perfect de bine în scăderea veniturilor din această ramură a gospodăriei forestiere.

Terenurile de vînătoare arendate prin contracte sunt următoarele :

 

  1. În Oc. silvic Jucica Seria Jucica parcelele 1-57 în suprafaţă de 1868 ha arendat către „Clubul de vînătoare Dr. Gh. Nedici” din Sadagura pe un period de 6 ani (1/I/31-31/XII/37) cu 7000 lei anual şi depunerea unei garanţii de 2000 lei.
  2. Către societatea de vînătoare „Dragoş Vodă” din Cernăuţi s-a arendat în Oc. silvic Jucica Seria Toporăuţi parc. 1-29 în suprafaţă de 1082 ha pe un period de 6 ani (1/I/32-31/XII/34) cu 12.000 lei anual şi garanţie de 12.000 lei.
  3. In Oc. silvic Cuciurul Mare s-a arendat cantonul Lopatna cu 319,64 ha pe 6 ani (1/IV/29-31/III/35) d-lui Dr. Radu Grigorcea din Prisăcăreni cu arendă de 3000 lei pe an şi garanţia de 3000 lei.
  4. In Oc. silvic Pătrăuţi s-a arendat cantonul Mihoveni cu 302 ha d-lui Nicu Lupu din Cernăuţi pe 6 ani (1/I/29-31/XII/1934) cu 8000 lei pe an.
  5. In Oc. silvic Iacobeni s-a arendat d-lui Dr. J. Filipovici din Cernăuţi în cantonul Deaca parc. 1-16 cu 1367 ha pe 10 ani (1/IX/32-31/VIII/42) cu 14.000 lei anual şi garanţie de 4000 lei.
  6. Către dl. S. Nedelcu din Cernăuţi s-a arendat în Oc. silvic Iacobeni cantonul Orata parc. 37-50 cu 897,42 ha plus parc.55-81 în suprafaţă de 1833,22 ha din Oc. silvic Breaza (Belniţa-Botuş) la un loc un teritoriu de 2730,64 ha pe 10 ani (1/IX/32-31/VIII/42) cu 3000 lei anual şi garanţia de 1500 lei.
  7. Către clubul vînătoresc „Mikuli” din Cernăuţi s-a arendat un teritoriu de 230,96 ha în Cozmeni la eleşteele Fondului pe 6 ani (1/VII/32-30/VI/38) cu 1500 lei anual şi garanţie de 600 lei
  8. In Oc. silvic Putna s-a arendat d-lui dr. E. Botezat teritoriul de vînat în cantonul Timotei.

 

Valorificarea vînatului în regie se face pe baza proiectelor de împuşcare aprobate în fiecare an de către inspectoratul de vînătoare.

Vînatul util se împuşcă de către solicitanţi fie persoane  particulare fie de către funcţionari de ai Fondului cu aprobări speciale din caz în caz.

Taxele ce se percep de ad-ţia Fondului pentru vînatul împuşcat sînt cele stabilite în „Tariful vînatului, al pieilor, blănurilor, coarnelor etc. şi al peştilor împreună cu taxele pentru împuşcat şi livrare pentru toate ocoalele silvice din cuprinsul ad-ţiei Fondului pe care-l anexăm la pag. XX.

Pentru amenajarea teritoriilor de vînat Fondul a construit o serie de colibe şi case de vînătoare după necesutate, mai ales în oc. silvice : marginea, Putna, Argel, Moldoviţa, Vama, Straja, Ciudeiu, Pojorîta.

 

Pe lîngă aceste clădiri speciale pentru vînat, servesc pentru trebuinţele vînatului o serie foarte numeroasă în toate ocoalele de colibe pe pază ce ad-ţia Fondului a construit pentru înlesnirea serviciului silvic, făcîndu-se locuibile şi în timpul iernii prin instalare de vetre şi sobe.

Din datele statistice asupra vînatului împuşcat pe teritoriile Fondului precum şi din veniturile realizate, în raport cu situaţia de dianainte de război, se constată că situaţia actuală este tristă.

În vederea unei mai bune valorificări a terenurilor de vînat precum şi pentru sporirea contingentului vînatului într-o măsură potrivită ce se împacă cu o gospodărie forestieră raţională este încă totul de făcut.

Pentru îndreptarea situaţiai vînatului în pădurile Fondului şi apropierea de starea de dinainte de războiu preconizăm următoarele măsuri :

 

Angajarea de paznici speciali de vînătoare deocamdată cel puţin în acele ocoale unde vînatul este mai numeros, concentrarea forţelor pentru stîrpirea braconajului, oprirea păşunatului în pădure, cultivarea de plante de nutreţ în pădure pentru hrana vînatului, acordarea de premii pentru stîrpirea cîinilor şi pisicilor vagaboande, sistarea vînatului pe timp limitat în diferite locuri ale Fondului să fie arendate de către Fond şi înglobate în teritoriile sale de vînătoare, amenajarea teritoriilor de vînătoare şi facerea unei propagande prin publicitate, în scopul de a atrage vînătorii străini la vînătoare, şefii de ocoale să fie numiţi ca inspectori de vînătoare locali.

De sigur că mai sînt o sumă de alte măsuri folositoare. Alegerea celor mai potrivite şi eficace pentru Fond se va impune de la sine odată cu funcţionarea primelor măsuri, prin formarea unui personal special pentru protecţia, paza şi ocrotirea vînatului în pădurile Fondului.

Datorită factorilor staţionali favorabili precum şi marei întinderi de apădurilor în Bucovina într-un procent care întrece procentul de împădurire din alte provincii din ţară (43%) prin măsuri de îndreptare, de sigur că teritoriile de vînat ale Fondului vor putea deveni iarăşi punct de atracţie pentru vînători, străini din alte ţări aşa cum au fost şi în trecut.

 

Am urmărit numai ca pe de o parte să se ajungă la ridicarea rentabilităţii exploatării vînatului, desfiinţarea gestiunii deficitare de la ocoalele ce înregistrează deficite şi păstrarea unui contingent de vînat potrivit cu o gospodărie forestieră raţională.

Desigur că nu puteau admite înmulţirea prea mare a vînatului nobil, căci în acest caz cauzează pagube prea mari pădurii prin împiedicarea regenerărilor şi cojirea răşinoaselor.

Am avut ocazia să văd în unele ocoale din regiunea munţilor inferiori cum prăjinişuri întregi de molid sînt cojite şi deci absolut compromise. In regiunea colinelor, regenerarea bradului este serios periclitată de vînat.

 

Evident, pagubele aduse pădurilor din cauza vînatului sunt mari. De aceea, tendinţele silvicultorilor în această privinţă trebuie să fie : sporirea venitului net astfel ca pagubele cauzate de vînat să fie compensate prin cenituri.

Astfel, vînatul care aduce viaţă în păduri şi le face mai frumoase, mai căutate şi iubite trebuie să formeze şi el un obiect de preocupare specială în activitatea silvicultorului.

 

Huţuli, în căruţă – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

Pescuitul în apele de munte

 

Ad-ţia Fondului a manifestat o seosebită grijă şi pentru popularea apelor de munte cu păstrăvi, avînd în vedere că peştii apelor de munte ca şi vînatul contribuie la ridicarea valorii domeniului forestier nu numai din punct de vedere a rentabilităţile, căt mai ales prin  faptul că aduc viaţă în pădure şi o face mai atrăgătoare, mai iubită, mai căutată şi mai preţuită mai ales în epoca actuală de viaţă încordată şi mai intensă, cînd omului civilizat îi place să evadeze din cînd în cînd în mijlocul naturii.

În anul 1896 Fondul a construit cîte o păstrăvărie la Oc. silvic Pojorîta la Valea Putnei şi Brodina. In anul 1897 a mai construit una în Oc. silvic Moldoviţa la Demacuşa.

Aceste sînt cle mai vechi păstrăvării. In anii următori s-au mai construit cîte una în oc. silvice Putna, Marginea astfel că în anul 1905 Fanodul avea deja 5 păstrăvării.

 

În aceste păstrăvării se creştea anual cîte 10.000-20.000 puieţi de păstrăvi cari în fiecare primăvară se puneau în pîraele învecinate.

Ele s-au construit toate după acelaşi tip, şi sînt în permanenţă alimentate cu apă absolut curată şi proaspătă ceea ce formează o condiţiune principală. Instalaţia interioară este simplă constînd pentru fiecare din două vase de clocit, două aparate de clocit, un bazin de beton pentru apă şi ustensilele necesare.

Costul unei astfel de păstrăvării cu instalaţia complectă a fost de 1000-1100 coroane.

Înainte de războiu, păstrăvăriile Fondului avînd instalaţii de tipurile cele mai noi, erau date ca model, de creşterea păstrăvului.

În timpul războiului ele au fost distruse.

 

Dar, – prin bunele rezultate ce le-au dat acele păstrăvării în trecut ad-ţia Fondului nu numai că le-a refăcut şi le întreţine dar a mai construit şi încă alte două în Oc. silvic Vatra Dornei, una în cantonul Tisa şi una în cantonul Argestru care s-a pus în funcţiune în toamna anului 1928.

Intervenirea crizei în anul 1929 şi care se nau menţine încă, a oprit vremelnic dezvoltarea ce luase creşterea păstrăvului.

Prin exploatarea acestor păstrăvării, păstrăvii s-au înmulţit în pîraele de munte. Ad-ţia Fondului face sforţări pentru  instruirea populaţiei locale ca să abandoneze metode brutale de pescuit prin substanţe toxice, exploatabile şi schimbarea cursurilor de apă.

 

Pescuitul în apele Fondului se exercită pe bază de licenţe cu tariful de 100 lei pe zi. Deosebit de acesta se mai plăteşte peştele prins după kilograme şi cu tariful în vigoare pe care-l expunem la pag. XX.

Este  demn de relevat un vechi proiect ce s-a ăntocmit încă înainte de războiu un vechi proiect ce s-a întocmit încă înainte de războiu pentru înfiinţarea unei mari pescării în valea Brodina în apele actualului Oc. silvic Brodina. In baza acestui proiect urma să se construiască o instalaţie modernă cu personal specializat ce re avea să crească pe lîngă puieţi de păstrăv pentru popularea apelor peşte de consumaţie în mari cantităţi pentru aprovizionarea pieţei Cernăuţilor.

 

Cernăuţi, Arderea de Cernăuţi în 21 august 1857 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

  1. Incendii

 

În trecut, în faza exploatărilor primitive, incendiile de pădure erau destul de frecvente.

Personalul fr pază puţin numeros, îngrijirea mai slabă ce se da în trecut pădurilor precum şi exploatările rase întinse pe suprafeţe de sute de hectare, erau cauze şi împrejurări ce contribuiau la înmulţirea şi răspîndirea incendiilor.

În anul 1875 au fost incendii în pădurile Fondului pe 425 ha pădure, iar în anii 1887-1893 incendiile au distrus cca. 600 hectare în regenerare.

Incendii deosebit de numeroase au fost în anul 1899, Ele au cuprins atunci cca. 1000 hectare parchete.

Desigur că înregistrările de mai sus se referă numai la incendiile mai importante, cu neglijarea cazurilor mai neînsemnate.

 

În prezent, se poartă în gospodăria Fondului o evidenţă destul de exactă a incendiilor de pădure în registrul comemorativ.

În gospodăria raţională ce se face astăzi la Fond în opoziţia cu gospodăria primitivă din trecut, incendiile nu mai prezintă unpericol serios pentru pădure. Odată cu abordarea sistemului de tăieri rase în mod concentrat pe sute de hectare şi introducerea principiului de a micşora parchetele cît mai mult şi preconinzînd regenerarea naturală şi arborete amestecate, se poate spune că s-a pus în oarecare măsură stavilă incendiilor; totuşi încă şi astăzi ele sînt destul de numeroase.

În pădurile din zona de şes şi coline unde foioasele ocupă un procent însemnat în compoziţia arboretelor şi păşunatul este complet oprit, incendiile se întîmplă numai în mod accidental şi fără nici o importanţă.

În această categorie intră pădurile oc. silvice : Jucica, Revna, Codrul Cosminului, Cuciurul Mare, Pătrăuţi, Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi, Ciudeiu şi Ilişeşti.

 

Cele mai frecvente sînt incendiile în pădurile din zona muntoasă unde predomină răşinoasele şi pădurea mai este încă în continuă luptă cu păşunatul.

Cauzele incendiilor sînt foarte variate. Cele mai periculoase sînt incendiile în parchete, plantaţiuni şi seminţişuri, cînd focul este pus cu intenţia de răufăcători, mai ales de  ciobani care au interes să-şi lărgească păşunile în dauna pădurii. Mai rare sînt cazurile în care focul se naşte din neglijenţa lucrătorilor de pădure, din ţigări şi chibrituri aprinse aruncate de trecători în iarbă sau litiera uscată a pădurii, din focurile nestise lăsate de braconieri, prin propagare din locurile vecine şi alte cauze diverse. In Oc. silvic Cîrlibaba se semnalează în anul 1931 un incendiu provocat într-o plantaţiune de explosia unei granate rămase din timpul războiului pe loc neexploatat.

Epocile acului în cari se întîmplă cele mai multe incendii sînt anotimpurile secetoase primăvara şi toamna. Incendiile din timpul verii sînt rare.

Cu privire la obiectul atacat de incendiu, se constată că cele mai frecvente sînt incendiile în pătura moartă a solului şi mai ales în parchete şi seminţişuri. In asemenea cazuri se distruge regenerarea, iar în arboretele bătrîne se carbonizează trunchiurile arborilor.

 

Sînt şi cazuri în care se incendiază provizii de materiale lemnoase aflătoare în pădure.

În Oc. silvic Frasin au ars în anul 1923 cca. 1000 m3 buşteni gata fasonaţi şi cca. 100 seminceri din picioare.

Incendiile în coronamente sînt rare. Ele se propagă de la pătura moartă în arborete de răşinoase de regulă în stare de prăjiniş şi stîlpi în care abundă material uscat inflamabil.

Asemenea cazuri s-au întîmplat în Oc. silvic Frasin în anul 1926.

Stingerea incendiilor se face uşor dacă sînt la începutul lor, înainte de a lua proporţii. In asemenea cazuri se concentrează imediat lucrătorii de pădure, locuitorii din comunele învecinate, se apelează la concursul jandarmeriei şi în caz de necesitate şi la concursul armatei.

 

În vara secetoasă a anului 1934 au fost incendii deosebit de violente în Oc. silvic Brodina pe mari suprafeţe.

Operaţiunile de stingere cu concursul armatei au durat cca. 2 săptămîni. Stingerea s-a făcut prin încercuirea locurilor incendiate prin şanţuri.

Din faptul că focul a izbucnit deodată în foarte multe locuri, se conchide că incendiul a fost pus intenţionat.

La pag. XX expunem statistica incendiilor în pădurile Fondului în anii 1918 pînă-n iunie 1934 cu specificarea pe ocole iar la pag. XX expunem aceeaşi situaţie cu specificarea incendiilor după ani.

 

În această perioadă de 17 ani s-au semnalat în total 286 cazuri de incendii în pădurile Fondului care au vătămat suprafaţa de 1800 ha în cifră rotundă cauzînd daune de cca. 2.024.000 lei în care sumă sînt cuprinse şi cheltuielile de stingerea incendiilor.

În anii 1926 şi 1934 s-au înregistrat cele mai multe incendii cauzînd totodată şi cele mai mari daune.

Cele mai expuse ocoale la incendii sînt : Frasin, Moldoviţa şi Brodina.

În anii 1918, 1929, 1929, 1930, 1931, 1932 şi 1933 incendiile au fost  neînsemnate.

*

*

[1] E, Guzman De Orstwirtschaft … pag. 63

[2] J. Krutter Leitfaden fuer der Untericht beim Lehrkura fuer Waldauscher im ereiche der k.k. Direcktion der Guetter des Bukovinaer gr.or.Religionsfondes in Coronwitz.

[3] F. Czech. Ceva despre prezenţa frasinului, paltinului de munte şi a laricelui din pădurile Fondului bisericesc ort.rom. al Bucovinei. Ecou de Codru, Nr. 11 din Mai 1929

[4] F. Czech. Ceva despre prezenţa frasinului, paltinului de munte şi a laricelui din pădurile Fondului bisericesc ort.rom. al Bucovinei. Ecou de Codru, Nr. 11 din Mai 1929

[5] J. Krutter. Leitraden fur den xxxxx beim Lexxxxxxx fur Waldaufseher. Pag. 94, Cernăuţi, 1894

[6] R. Sperlbauer. Jagd und Fischerei in der Bukowina. Wien, 1901

[7] F. Fischer. Fauna der Bukowina. Cernăuţi, 1899


Comments are closed