Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (I) | Dragusanul.ro

Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (I)

Dragomirna, mănăstirea, în 1860 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

 

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 *

                        Capitolul  I  

 

Bunurile constituitive, originea, istoricul administraţiei  dispoziţiunile legale, utilitatea Fondului, exproprieri

* 

  1. Bunurile ce constituiesc Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina

 *

            Bunurile care constituiesc Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina sunt : păduri amenajate şi înzestrate cu căile de transport şi clădirile de exploatare şi administrare necesare, fabrici de cherestea pentru debitarea şi industrializarea lemnului, terenuri agricole, lacuri pentru pescuit, mine de minereuri de fier şi cariere de piatră, staţiuni balneare, clădiri de raport, precum şi inventarul aferent necesar gospodăririi şi exploatării raţionale.

 

Proprietăţile Fondului sunt situate în întreaga Bucovină pe o lungime de la nord la sud de circa 144 km în linie aeriană între ocolul silvic Dorna Candreni şi pescăriile din Cozmeni iar de la est la vest circa 96 km linie aeriană între ocoalele silvice Cârlibaba şi Pătrăuţi pe Suceava.

 

In unele părţi – mai ales în regiunea muntoasă de sud şi vest proprietăţile formează complexe concentrate şi bine arondate pe mari întinderi iar în celelalte regiuni sunt şi complexe de proprietate mai mici după cum se vede în harta anexată.

 

Fondul este cel mai mare proprietar din Bucovina. Din suprafaţa întreagă a Bucovinei de 1.044.290 ha, Fondul posedă 245.343 ha deci aproape un sfert (23,5%).

 

Cu 43,1% pădure Bucovina este cel mai împădurit  ţinut din România, iar peste jumătate din pădurile Bucovinei (52%) aparţin Fondului.

 

După felul de folosire al solurilor teritoriul Fondului se împarte astfel:

 

 

Specificarea distribuţiei suprafeţelor pe ocoale silvice se arată în mod detaliat în tabelul de la pag. XX

Această situaţie s-a întocmit după datele cele mai noi operate de revizuire ale amenajamentelor.

 

Cum însă unele operate de revizuire sunt de dată veche, cu 5-9 ani în urmă, acestea nu conţin situaţia actuală exactă deoarece ele înglobează şi unele suprafeţe care au fost între timp expropriate.

 

Astfel fiind situaţia suprafeţelor arătată de serviciul de amenajare este ceva mai mare decât cea arătată de serviciul cadastrului care ţine evidenţa suprafeţelor la curent cu toate modificările aduse de expropriere.

 

Suprafaţa exactă a proprietăţilor Fondului conform evidenţei serviciului cadastral este de 240.528,22 ha.

Conform evidenţei serviciului de amenajare 244.984,984 ha plus terenurile afectate pescăriilor, băilor şi exploatărilor miniere.

 

Abia după defalcarea definitivă a tuturor suprafeţelor expropriate şi efectuarea revizuirilor respective de amenajament se va pune de acord suprafaţa arătată de Serviciul amenajărilor, cu cea arătată de biroul cadastral al Fondului.

 

  1. Teren afectat stabilimentului balnear din Vatra Dornei pentru parcul balnear, teren clădit agricol neproductiv etc. . . . 94,2354 ha
  2. Teren afectat administraţiei miniere din Iacobeni ca teren clădit, agricol, curţi, neproductiv etc. … 36,7171 ha
  3. Teren afectat pescăriei din Cozmeni ca : iazuri, teren clădit, curţi, teren agricol etc. …          237,5170 ha

 

 

După cum se arată, pădurile sunt principalele bunuri ale fondului. Ele sunt situate în zonele de şes, coline dar mai ales în regiunea muntoasă a Bucovinei şi sunt împărţite în 31 ocoale silvice.

 

Toate pădurile sunt triangulate, ridicate în plan, amenajate şi înzestrate cu mijloace de transport şi anume drumuri şoseluite, căi de plutărit cu opusturi precum şi căi ferate forestiere în  lungime de 211,445 km cu tot parcursul de material rulant necesar,  instalaţii telefonice. Comunicaţia mai este înlesnită prin o reţea  completă de poteci de picior bine întreţinute şi linii de amenajare deschise.

 

Pentru administrarea şi paza pădurilor sunt construite imobile necesare şi anume : edificiul administraţiei centrale din Cernăuţi, 17 edificii de cancelarie, 14 edificii de cancelarie îmbinate cu locuinţe pentru şefi de ocoale, 280 locuinţe reşedinţe de cantoane, 31 colibe de vînătoare şi pază, 5 edificii destinate pentru şcoala de brigadieri silvici din Rădăuţi.

Comunele Ciudeiu, Gurahumorului, Pojorîta, Fundu-Moldovei şi Ostra Fondul posedă cariere de piatră şi de var.

 

În raza mai multor ocoale silvice Fondul posedă un număr de 64 clădiri de raport ce se valorifică prin închiriere şi anume : 2 cazărmi mari una în Cernăuţi şi una în Sadagura, 1 restauranr în  pădurea Horecea – loc de excursiuni şi vilegiatură – lîngă Cernăuţi,  2 ferăstrae de apă în localităţile Solca şi  Capu Codrului, 2 mori de apă tot în Solca şi Capu Codrului, una fabrică de bere în Solca şi 52 case de locuit în diverse comune.

 

În regiunea muntoasă din sudul Bucovinei Fondul posedă mine de mangan în localităţile Iacobeni, Vatra-Dornei şi Fundu Moldovei, mine de pirită în Fundul Moldovei, mine de blendă de zinc în Cîrlibaba şi o mare administraţie minieră în Iacobeni cu 36 clădiri afectate serviciului de exploatare, 39 clădiri ca locuinţe de serviciu pentru personal şi parte din ele închiriate, ateliere, uzină electrică, funicular pentru transportul minereului de mangan de la mine pînă la gara C.F.R., instalaţii telefonice pe o lungime de 3.352 m precum şi inventarul mobil necesar exploatării ca : material rulant, unelte, mobilier etc. Administraţia minieră din Iacobeni cuprinde un teren de 36,7171 ha din care 5,2632 ha teren arabil, 24,5396 ha fînaţ şi 6,7171 ha din care 5,2632 ha teren arabil, 24,5396 ha fînaţ şi 6,9143 ha locuri virane, clădit  curţi etc.

Tot în sudul Bucovinei Fondul mai posedă şi două staţiuni balneo-climaterice situate în regiuni pitoreşti şi anume băile de nămol şi acid carbonic din Vatra-Dornei şi băile de pucioasă din Iacobeni.

 

Stabilimentul balnear din Vatra-Dornei cuprinde un perimetru de 84,2354 ha din care 2,7228 ha teren arabil, 28,6920 ha fînaţ, 50,1618 ha parc balnear ca pădure de protecţie şi 2,6588 ha teren  neproductiv, clădit cutţi etc, are la izvoare captate de apă minerală şi un apeduct, două stabilimente balneare, un cazinou, două hoteluri, 7 pavilioane, o  uzină electică, un spital de izolare cu toate instalaţiunile şi inventarul necesar exploatării băilor şi în fine două clădiri afectate pentru locuinţele funcţionarilor.

Stabilimentul balnear din Iacobeni este de mică importanţă, are un izvor captat şi cu instalaţiunea corespunzătoare pentru băi de pucioasă.

 

În localitatea Cozmeni din nordul Bucovinei Fondul posedă o mare pescărie pentru creşterea crapului. Suprafaţa de 237,5170 ha afectată acestei pescării se distribuie în 131,6002 ha eleştee, 75,7450 ha stufărie şi 30,1718 ha loc arabil. Această exploatare cuprinde 3 clădiri afectate serviciului ca locuinţe de serviciu, birou etc., cu inventarul de exploatare necesar şi o moară de apă exploatată prin închiriere.

 

Pentru industrializarea lemnului şi în vederea unei comercializări avantajoase Fondul posedă următoarele fabrici de cherestea mari :

 

 

 

Pe lîngă aceste mari fabrici Fondul mai posedă cîte o fabrică de cherestea mai mică cu cîte 2 gatere în ocolul silvic Brodina, Straja şi Stulpicani.

Deci în total 9 fabrici de cherestea cu aburi şi 42 gatere cu circulare, pendule şi alte maşini unelte necesare, clădiri de exploatare, locuinţe şi tot inventarul mobil necesar exploatării acestor fabrici care se află toate în perfectă stare de funcţionare.

 

Bunurile imobiliare ce constituiesc Fondul bisericesc au fost estimate în anul 1913 la suma de 135.000.000 coroane valută austriacă ceea ce reprezintă circa 4,5 miliarde lei stabilizaţi. Pe lîngă acestea Fondul mai posedă atunci şi o avere mobilă de cca. 10.000 coroane. Menţionăm însă că în acel timp, Fondul mai poseda şi  maşini agricole în suprafaţă de cca. 16.000 ha cari au fost expropriate după războiul mondial.

 

Dl. J. Opletal a stabilit cifra de mai sus ca valoare de producţie a bunurilor Fondului în acel timp prin adoptarea unui procent forestier de 2,5% pe care l-a considerat că a  măsurat referinţele de producţie de pe atunci.

Astfel, cum se expune mai sus, Fondul este o inteprindere economică vastă şi cu mari posibilităţi de dezvoltare.

 

În anul 1932 s-a făcut estimarea averilor Fondului de către o comisiune compusă din d-nii ing. inspectori generali silvici, Dc. M. Drăcea şi V. Stinghe profesori la Şcoala de Politehnică din Bucureşti şi Dl. ing. Inspector general silvic J. Coştei în vederea contractării unui împrumut pe termen lung, evaluîndu-se atunci pentru scopul contractării împrumutului bunurile Fondului la suma de 2.574.347.512 lei.

Specificarea evaluării după obiectele de producţie este următoarea:

 

 

Pentru a da o icoană mai clară asupra felului cum a evoluat valoarea bunurilor Fondului în  ultimile decenii mai amintesc că după Dl. E. Guzman valoarea bunurilor Fondului în anul 1899 era evaluată la 10 milioane florini avere mobilă şi cca. 20 milioane florini avere imobilă. Valoarea sus arătată a imobilelor nu cuprinde  clădiri forestiere care încă pe atunci reprezentau o valoare foarte însemnată.

 

 

 

  1. Originea Fondului bisericesc ortodox român al Bucovinei

 *

            Numele „Bucovina” este de origine destul de veche şi se găseşte în documente vechi încă din sec. XV. Cuvântul este probabil de origine slavă venind de la denumirea fagului în limba slavă. In acest sens denumirea este însă improprie deoarece aici pădurile de fag ocupă numai cca. 25% iar majoritatea sunt alcătuite din răşinoase.

 

Numai în regiunea de cîmpie prevalează pădurile de fag.

Ca unitate geografică acest teritoriu se designează încă  înainte de naşterea lui Christos.

Herodot aminteşte în scrierile sale că Valea Prutului era locuită de Agatîrşi respectiv Sciţi.

După aceştia au urmat în anul 330 înaintea erei creştine Geţii apoi Bastarnii şi Penkinii iar în secolul I înaintea erei creştine Bucovina era deja locuită de poporul Dacilor.

 

După colonizarea vechii Dacii cu Romani a urmat o perioadă în care la scurte intervale s-au perindat în aceste locuri diferite popoare şi anume prin  anul 275 d.Ch. au năvălit Goţii, după ei au urmat Hunii apoi Ostrogoţii. Gepizii şi în fine Venzii, primul trib de origine slavă.  Pe la mijlocul secolului VI au năvălit Avarii, în secolul IX a urmat năvala Maghiarilor şi în fine în secolul X au năvălit Pecinegii.

Mai tîrziu au mai fost şi invaziunile Cumanilor, Mongolilor şi Tătarilor, astfel că şi acest colţ de ţară – cum de altfel şi celelalte ţinuturi romîneşti – timp îndelungat nu au avut linişte.

 

Totuşi dintr-un complex de împrejurări datorită situaţiei sale geografice precum şi din cauza condiţiilor sale staţionale, acest ţinut din nord vestul Moldovei – denumit astăzi Bucovina – a fost înzestrat în trecut cu cele mai multe ctitorii bisericeşti. Căci nu este numai o simplă întîmplare că în acest ţinut în care a răsunat mai întîi cornul de vînătoare al descălicătorului Dragoş Vodă se ridicau în trecut lăcaşuri sfinte de către domnii ţării şi episcopi spre a aduce laude Dumnezeului dătător de biruinţe în aşa măsură încît trupul Bucovinei poate fi considerat drept leagănul ţării Moldovei.

In anul 1775 Bucovina a fost ruptă din trupul Moldovei şi anexată fostei împărăţii Austro-Ungaria cu înţelegerea imperiului Otoman prin tratatul din 7 mai 1775, în scopul de a servi ca legătură între Galiţia şi Transilvania.

 

Posesiunile bisericeşti atraseră imediat atenţiunea noilor stăpînitori ai Bucovinei, căci ele la data anexiunii ocupau cca. 2/3 (două treimi) din suprafaţa provinciei şi prin imensele masive păduroase şi moşii agricole constituiau o avere de toată importanţa.

Încă în anul 1781, deci 6 ani după anexare, împăratul Iosif II prin o ordonanţă din 25 decembrie în vederea „încamerării” averilor a dispus inventarierea tuturor averilor bisericeşti, şi chiar după 2 ani, adică în 1783 cu ocazia unei călătorii de informaţie în Bucovina, împăratul Iosif II decretă cu ordonanţă imperială din 19 iunie dată în Cernăuţi, că „fără amînare să reducă numărul mănăstirilor, iar pămînturile şi fondurile să treacă sub povăţuirea stăpînirii împărăteşti şi crăieşti Mării. Averea preuţilor care mai trăiesc în Bucovina, adică a celor străini, să se confişte, iar din întreg Fondul care se va forma pe această cale, să se întreţină clerul ortodox şi să se creeze cel puţin o şcoală, fie la Cernăuţi fie la Suceava, iar restul să se întrebuinţeze pentru scopuri folositoare”.

 

Această ordonanţă imperială s-a şi pus imediat în executare deoarece la acea dată inventarierea susamintită a averilor era terminată.

Din cele 25 aşezăminte bisericeşti ce erau atunci în Bucovina se desfiinţară 22 menţinîndu-se numai 3 : Putna, Suceviţa şi Dragomirna iar averile tuturor mănăstirilor atît celor desfiinţate cît şi a celor menţinute trecură sub administraţia statului.

Cele 22 aşezăminte bisericeşti ce au fost atunci desfiinţate sunt următoarele : Episcopia Rădăuţi, mănăstirile Moldoviţa, Homor, Voroneţ, Sf. Ilie, Pătrăuţi, Mănioara sau schitul Mare, Solca, Sf. Onufrei, Ilişeşti, Horecea, precum şi schiturile : Crisceatec, Zamostea, Ostra sau Bărbeşti, Luca, Babin, Coribuiţa, Vijniţa, Berezniţa, Broscăuţi, Voloca şi Sadova, cu proprietăţile situate în Bucovina şi în mai mică parte în Moldova.

 

Egumenii protestară în mod foarte energic contra reducerii numărului mănăstirilor şi încamerării moşiilor mănăstireşti, dar protestul lor nu a fost luat în considerare şi atunci unii din ei încărcară în grabă odoarele mănăstireşti şi fugiră în Moldova.

Fondul bisericesc creat astfel prin hotărîre imperială din 19 iunie 1783, cuprinde în sine toate averile mobile şi imobile ale episcopiei Rădăuţi şi ale tuturor mănăstirilor şi schiturilor bucovinene, cu moşiile lor din Bucovina cît şi cele din Moldova.

 

Pentru admninistrarea Fondului astfel constituit s-au angajat mai întîi în anul 1783 doi brigadieri silvici iar în anul 1785 a fost numit un silvicultor cu reşedinţa în Cuciurul Mare şi cu timpul s-a înmulţit numărul administraţiilor silvice la 5 şi anume în localităţile  Cuciurul Mare, Sf. Onufrei, Coţmani, Frătăuţo şi Ilişeşti care erau subordonate guvernatorului militar al Bucovinei.

Constituirea definitivă a Fondului bisericesc din Bucovina s-a făcut prin „Regulamentul duhovnicesc” din 29 aprilie 1786 decretat de împăratul Iosif II. Acest regulament cuprinde următoarele dispoziţiuni, care cu mici modificări au rămas în vigoare pînă-n timpul de faţă:

 

„Sub numirea de fond bisericesc se înţelege întreaga avere ce a fost încheiată pentru întreţinerea religiunii”.

Averea acestui fond religios se compune din bani gata şi imobile, la aceste se socoteşte întreaga avere mobilă şi imobilă a mănăstirilor şi bisericilor.

„Toate veniturile incurg în visteria Fondului, din care se vor acoperi toate cheltuielile pentru feţele bisericeşti şi pentru şcoale, iar ceea ce va întrece se va întrebuinţa numai pentru binele obştesc al clerului, al religiunii şi al omenirii”.

 

„Domnul ţării purtătorul de grijă pentru binele obştesc, este totodată şi protectorul Fondului religios. Administrarea, conservarea şi întrebuinţarea mijloacelor Fondului în folosul preoţimii şi al şcoalei precum şi menirea lui, depinde în toate de înaltele dispoziţiuni ale protectorului său”.

„Măsurile necesare în vederea bunei administraţii a Fondului religios s-au luat deja de către Majestatea Sa prin crearea unei visterii religioase şi prin aplicarea de administratori domneşti”.

 

„Chestiunile acestui Fond religios sunt toate afaceri oficiale, iar apărarea drepturilor şi intereselor Fondului cade în sarcina dregătorilor statului. Drept aceea toate documentele, obligaţiunile şi dosarele, precum şi orice fel de acte, care pot servi ca document sau care ating chestiunile Fondului bisericesc, au caracterul de  acte publice, stau sub supravegherea organelor oficiale şi se vor păstra în visteria Fondului.

Am reprodus în întregime acest uric fundaţional pentru a releva că chiar de la originea Fondului a fost proclamat instituţiune publică cu menirea de a întreţine biserica ortodoxă.

 

Administrarea moşiilor din Moldova era îmbinată cu multe neajunsuri, astfel că s-a ivit necesitatea de a le lichida într-un fel oarecare.

Întrucît şi unele mănăstiri precum şi unii boieri din Moldova aveau încă moşii în Bucovina, Fondul a schimbat o parte din moşiile sale din Moldova cu asemenea moşii din Bucovina. Totuşi neputîndu-se lichida pe această cale toate moşiile din Moldova şi deoarece asemenea transacţiuni mergeau foarte încet, administraţia Fondului hotărî să le vîndă. Tratativele pentru vînzare au durat mai mulţi ani la Iaşi şi Viena pînă ce în anul 1804 prin aprobare imperială dată la 27 decembrie s-au vîndut toate moşiile din Moldova cu preţul de 400.000 de florini.

 

Astfel Fondul bisericesc din Bucovina s-a format din donaţiuni domneşti ale aşezămintelor bisericeşti şi din sumele realizate pe urma lichidării proprietăţilor din Moldova. In forma aceasta Fondul fiinţează în toamna anului 1773. Organizaţia definitivă o primi Fondul la 29 aprilie 1786 prin dispoziţiunile aşanumitului „Regulament duhovnicesc”.

 

Ctitorii Fondului sunt deci vechii Domni, mitropoliţi, episcopi şi boieri români din Moldova, iar organizatorul Fondului este Împăratul Iosil al II-ea.

 

LUCEAFARUL, 1904: fresca de la Voronet

 

 

  1. Istoricul administraţiei Fondului sub stăpînirea austriacă de la înfiinţare pînă la războiul mondial

 *

            După cum am arătat mai sus, la origine s-au înfiinţat pentru ad-ţia Fondului 5 economate cu cîte un director în frunte, subordonaţi guvernatorului militar al Bucovinei.

În anul 1786, la intrarea în vigoare a „Regulamentului duhovnicesc sus amintit, s-a desfiinţat  şi ad-ţia militară a Bucovinei. Guvernatorul militar a trecut atunci atribuţiile sale administrative asupra Guvernului civil din Galiţia. Şi Bucovina fu încorporată Galiţiei, iar Fondul trecu sub ad-ţia  Guvernului din Lvov şi încredinţat organelor de ad-ţie ale fondurilor similare din Galiţia. Averea Fondului în numerar fu vărsată în visteria comună, de unde se luau mijloacele băneşti pentru acoperirea necesităţilor financiare ale Statului.

 

În anul 1789 prin ordonanţa imperială de la 17 decembrie – la reclamaţia românilor bucovineni – administraţia Fondului bucovinenan fu separată de cea a fondurilor similare din Galiţia, dară ad-ţia rămase şi mai departe în Lvov capitala Galiţiei.

În acest tipm, mijloacele Fondului erau în parte sustrase menirii funcţionale şi se cheltuiau  pentru scopuri străine în dauna bisericii româneşti din Bucovina.

 

În Bucovina funcţionau economatele al căror număr spori de la 5 la 8 şi anume :

  1. Coţmani cu 16 sate şi moşii
  2. Jucica cu 1 sat şi o moşie
  3. Cuciurul Mare cu 11 moşii şi sate
  4. St. Onufrei cu 19 moşii şi sate
  5. Frătăuţi cu 16 moşii şi sate şi 17 munţi
  6. St. Ilie cu 9 moşii şi sate
  7. Ilişeşti cu 24 moşii şi sate
  8. Cîmpulung cu 13 moşii şi sate şi munţi

 

În total deci proprietăţile Fondului cuprindeau 109 sate, moşii şi munţi. In satele de pe moşiile Fondului în anul 1786 trăiau 7316 familii cuprinzînd o populaţie de 36.580 suflete, socotind 5 suflete de familie. Pe atunci întreaga populaţie a Bucovinei se cifra la 72.ooo suflete, deci jumătate din această populaţie era aşezată pe moşiile Fondului care cuprindeau atunci chiar jumătate din întinderea ţării.

Prin Constituţia din 4 martie 1849 Bucovina du dezlipită de Galiţia şi declarată provincie autonomă cu titlul de Ducat şi primi un guvernator provincial care între altele era şi şeful administraţiei Fondului.

 

Chiar de la început suprafaţa Fondului a suferit unele scăderi. Stăpînirea austriacă în aplicarea unui întins plan de colonizare în Bucovina cu elemente minoritare, a înfiinţat un mare număr de colonii în special nemţeşti cu elemente germane aduce din Transilvania, banat, Boemia, Baden, Wurtenberg, Hessa şi din alte locuri precum şi colonii maghiare, lipoveneşti şi slăvăceşti, deschizănd în acelaşi timp larg porţile populaţiei ucraineşti din Galiţia spre a trece în Bucovina.

Aceasta este origina populaţiei minoritare din Bucovina. Pentru asemenea colonizări s-au ales natural cele mai frumoase moşii.

Pe această cale s-a în străinat aproape jumătate din moşiile Fondului bisericesc.

 

În timpul calamităţilor financiare prin care a trecut statul austro-ungar, şi anume în războaiele  napolioniene pe la anul 1810, în războiul cu Italia în anul 1859 şi în nenorocitul război cu Prusia în anul 1866, totdeauna el s-a atins de averea Fondului supunîndu-i la contribuţie disponibilităţile financiare cu descoperirea menirii statuare a acestor averi bisericeşti.

Astfel în anii 1810-1812 s-au vîndut mai multe moşii şi anume : Stăucenii cu Gavrileşti cu 140.000 florini, Ostra cu 12.200 fl., Pleşniţa cu 130.000 fl, Zamostea cu o parte din Dănila cu 70.000 fl., apoi micile proprietăţi ale schiturilor desfiinţate de la Crişceatec, Babin, Luca etc., iar banii fură cheltuiţi deopotrivă cu cei 400.000 florini rezultaţi din desfacerea susamintită a moşiilor din Moldova pentru nevoile Statului austriac.

 

În nenorocitul război cu Italia din anul 1859 Fondul a contribuit cu suma de 2.000.000 coroane, 1) la acoperirea deficitelor bugetare, iar în anul 1866 în timpul războiului cu Prusia Fondul a contribuit cu suma de 200.000, 2) coroane la acoperirea cheltuielilor de război.

În anul 1792 statul austriac înfiinţa pe teritoriul Fondului din judeţul Rădăuţi o mare herghelie pentru prăsilă de cai în care scop luă de la Fond în arendă cu un preţ minimal suprafaţa de 170.913 ha. Acest vast domeniu cuprindea toată valea Sucevei de la obîrşie pînă  la frontiera Moldovei şi avea avantajul că cuprindea în sine munţi pentru păşunat şi ogoare de la şes pentru cultura cerealelor şi nutreţurilor.

 

La împroprietărirea ţăranilor din anul 1848 Fondul cedă 80.500 ha la preţul de expropriere şi realiză pe calea aceasta o sumă însemnată care fu adăugată la capitalul său.

Dară şi după această împroprietărire, ţăranii păstrară importante drepturi de servitute asupra pădurilor Fondului şi anume pentru păşunat şi scoaterea de lemn de foc şi de construcţie.

 

Trebuie să remarcăm că după ce opera de colonizarea populaţiunilor minoritare în Bucovina pe socoteala Fondului a fost terminată şi după ce mijloacele sale disponibile au fost cheltuite pentru scopuri străine de menirea lui, împăratul Francisc Iosif al Austriei a pus întrucîtva capăt abuzurilor de acest fel prin rezoluţiunea de la Troppau din 28 decembrie 1880 prin care hotărî că „de vreme ce Fondul bisericesc ortodox din Bucovina s-a constituit din averile episcopeşti şi mănăstireşti de legea ortodoxă, veniturile acestui Fond nu se pot întrebuinţa pentru alte scopuri decît pentru întreţinerea cultului ortodox şi pentru învăţămîntul popular. Toate cheltuielile care s-au făcut pe nedrept prin menţionatul Fond, de la înfiinţarea lui, trebuie restituite pe deplin”.

 

Dispoziţia finală a rămas fireşte numai pe hîrtie, fiindcă sumele rezultate din moşiile vîndute precum şi teritoriile colonizate nu se mai puteau restitui Fondului.

Dar, de atunci încoace s-a dat atenţie mai mare nevoilor bisericeşti şi şcolare, din mijloacele Fondului s-au înfiinţat şi întreţinut Institutul teologic şi seminarul clerical din Cernăuţi precum şi alte şcoli.

In anul 1867 s-a promulgat Constituţia dualistă şi imperiul austro-ungar. Articolul XV al acestei legi fundamentale de stat din 21 decembrie 1867 garanta fiecărei confesiuni recunoscute de Stat pe lîngă liberul exerciţiu al religiunii sale şi „dreptul de a-şi administra în mod autonom averea bisericească”.

 

Fruntaşii români din Bucovina în vederea beneficierii de sus arătatele drepturi se constituie  într-un „Comitet pentru autonomia necesară” şi au început să străduiască pentru dobîndirea unui „Congres bisericesc” compus din clerici şi mireni, a cărui competinţă avea să se extindă şi asupra administraţiei Fondului bisericesc.

Atunci – pentru a se evita trecerea ad-ţiei Fondului în seama românilor băştinaşi prin un Congres bisericesc – împăratul Francisc Iosif I decretă următoarea rezoluţie la 10 decembrie 1869: „Este voinţa mea ca şi de aici înainte să rămînă în vigoare dreptul de protecţiune, rezervat Domnului ţării de înaintaşul meu Iosif II asupra Fondului bisericesc din Bucovina, menit de dînsul pentru biserică şi şcoală precum şi principiul că administraţia conservarea şi întrebuinţarea acestui fond să depindă exclusiv de hotărîrea Domnului ţării, respectîndu-se fireşte scopul şi menirea sa. Prin aceasta nu se va altera nici decum obiceiul observat pînă acum şi anume ca Consistoriul să fie ţinut în curent asupra administraţiei Fondului şi ascultat înainte de a se lua hotărîri mai însemnate care angajează mijlocaele fondului”.

 

Această deciziune a rămas în vigoare în tot timpul stăpînirii austriece şi pînă în anul 1925 cînd s-a modificat prin legea pentru organizarea bisericii ortodoxe din Regatul României.

In baza susexpusei decizii, hotărîrea asupra tuturor chestiunilor privitoare la administrarea, conservarea şi întrebuinţarea Fondului bisericesc a fost rezervat exclusiv  Coroanei. Nici parlamentul din Viena, nici Dieta provincială din Cernăuţi, şi nici Congresul bisericesc care fusese convocat în mai multe rînduri n-aveau nici un drept de control sau legislaţie asupra Fondului. Chestiunile fondului făceau parte din drepturile rezervate Coroanei. Bugetul anual se comunica Consistoriului, care era invitat să se pronunţe şi asupra altor chestiuni importante, dar Guvernul nu era obligat să respecte părerea Consistoriului.

 

Dacă moşiile Fondului precum am arătat mai sus, în decursul vremurilor au suferit foarte importante amputări în folosul naţionalităţilor minoritare de altă confesiune decît cea ortodoxă precum şi averea sa în bani a fost întrebuinţată pentru scopuri contrarii prevederilor uricului de fundaţie, pe de altă parte, Fondul a avut ocazii fericite să compenseze în parte asemenea pierderi prin achiziţii de întinse terenuri păduroase din regiunea muntoasă precum şi cîteva păduri în regiunea de şes prin cumpărarea de la Statul austriac.

 

Sub raportul principiilor economice propagate de Adam Smith încă de pe la începutul sec. XIX, că statul este un rău gospodar şi că numai economia din iniţiativă privată degajată de orice prescripţiuni rigide este capabilă să dea roadele şi rezultatele cele mai bune („laisser faire, laisser passer”) cele mai multe state europene pe acel timp şi-au vîndut o mare parte din pădurile  domeniale. Pe lîngă principiile economice susarătate – care serveau bineînţeles numai ca pretext şi paravan cunoscută fiind netemeinicia lor în privinţa administraţiei pădurilor – crizele financiare de  pe atunci, în care se sbăteau statele, au fost argumentate cele mai palpabile pentru vînzări de păduri domeniale.

 

Dar în niciunul din state, domeniile păduroase ale statului n-a suferit prin vînzări atîtea micşorări ca în fosta Austrie, care mereu găsea în calamităţi financiare, mai ales în timpurile multiplelor războaie nefericite ce le-a purtat.

În aceste împrejurări Statul austriac a vîndut Fondului în anul 1870 aproape toate domeniile sale camerale din Bucovina şi anume domeniul Jucica cu 900.000 coroane şi vastul domeniu muntos din Cîmpulung şi Dorna în suprafaţă de 69.217 ha suma de 2.900.000 coroane.

Tot pe atunci Fondul a cumpărat de la proprietari particulari moşiile Toporăuţi în suprafaţă de 2.074 ha cu 600.000 coroane, moşiile Berlince şi Slobozia în suprafaţă de 1407 ha; iar în anul 1883 Fondul mai cumpără moşia Baiaşescul în suprafaţă de 1.520 ha cu suma de 120.000 corone.

 

S-a constatat mai tîrziu că terenurile de la Dorna reprezintă o valoare foarte mare prin faptul că s-au descoperit acolo izvoare de ape minerale, nămol, cu remarcabile proprietăţi curative, înfiinţîndu-se în urmare instalaţiuni primitive de băi de nămol şi acid carbonic.

În anul 1870 Fondul cumpără institutul balnear cu tot cu proprietatea izvoarelor miniere, execută clădiri noi şi pune în exploatare staţiunea balneară.

Tot pe vremea aceea Fondul achiziţionează minele de mangan de la Iacobeni şi cele de pirită din Fundu Moldovei.

 

Aceste mine au fost puse în exploatare prin anul 1796 de un anumit Anton Manz de Mariensee care a făcut explorări şi exploatări de minereuri de fier în Iacobeni, Pojorîta, Moldoviţa, Boul şi Prisaca precum şi de argint în Cîrlibaba cu lucrători de origine germană aduşi de el din Ungaria de Nord şi colonizaţi pe locurile de exploatare.

Asemenea colonii de băieşi au format satele Luisenthal, Eisenau şi Freudenthal precum şi părţi din Iacobeni şi Cîrlibaba.

 

În anul 1859 Anton Manz sistă  exploatarea pentru motive de nerentabilitate şi scoase minele cu toate instalaţiunile spre vînzare cu suma de 3.000.000 coroane stabilită prin o comisie oficială anume trimisă de la Viena.

Din lipsă de cumpărători, minele au rămas 10 ani fără să fie exploatate.

Totodată existenţa populaţiunii din cele 5 colonii nemţeşti care trăiau din exploatările miniere se găsea periclitată. Sub presiunea guvernului austriac – care nu putea lăsa în pieire cele 5 colonii nemţeşti – Fondul cumpără în anul 1869 toate stabilimentele miniere ale lui Anton Manz cu suma de 600.000 coroane. Terenurile cuprindeau în întregime o suprafaţă de 2000 ha cu munţi, păduri, poieni şi chiar terenuri arabile. Fondul a trebuit să ia  asupra sa obligaţiunea de a relua exploatarea minelor pentru ca coloniştii să-şi poată cîştiga pîinea cea de toate zilele.

 

În urmare Fondul învesti în mine un nou capital de 700.000 coroane şi reluă exploatarea, redusă însă numai la minele de mangan din Iacobeni şi pirită din Fundu Moldovei.

Acestea au fost ultimile achiziţii ale Fondului. De la 1870 încoace s-au făcut numai mici transacţiuni şi anume schimburi de terenuri, încasări, răscumpărări de servituţi.

 

După cum am arătat mai sus, după împroprietărirea ţăranilor din anul 1848 au rămas încă multe păduri şi ale Fondului împovărate cu drepturi de servitute pentru păşunat şi lemne. Întrucît exercitarea acestor drepturi din partea ţăranilor asupra pădurilor Fondului  dădea naştere la diferite neajunsuri incompatibile cu o gospodărie forestieră raţională ad-ţia Fondului a răscumpărat în decurs de mai multe decenii toate drepturile acestea de servituţi prin cedarea unei suprafeţe de 85.896 ha de pădure şi alte terenuri către cei îndrituiţi precum şi o sumă de 205.156 florini.

Astfel averea Fondului a fost eliberată de orice sarcini.

 

De imobilele Fondului erau legate anumite drepturi, bunăoară morăritul, vînatul şi dreptul de propinaţie. Acest din urmă era cel mai însemnat dintre drepturile Fondului şi a fost răscumpărat de către stat prin legile provinciale din 7 iulie 1876 şi 22 aprilie 1889 pentru suma de 5.313.356 coroane în obligaţiuni ale ţării cu 5 la sută.

Cu privire la organizarea ad-ţiei pe care o descriem în mod detaliat la capitolul următor, menţionăm că după un timp funcţionarea a celor susamintite 8 economate şi variate tranziţiuni, s-a înfiinţat în anul 1870 în Cernăuţi aşa numita „Direcţiunea bunurilor Fondului religionar gr.or. din Bucovina” care fu  subordonat în toate Ministerului de Agricultură din Viena.

 

Conducerea acestei direcţiuni era încredinţată unui director numit de către Împăratul Austriei în urma recomandaţiei Ministerului de Agricultură.

Guvernatorul Bucovinei era Preşedintele Direcţiunii.

Suveranul, împăratul Austriei, era patronul şi protectoratul Fondului.

 

Administraţia centrală era divizată în serviciile : silvice, contencios, construcţiuni, domenii şi contabilitate, fiecărui serviciu fiind condus de către un referent special.

Serviciul silvic s-a subîmpărţit în inspectorate de gestiune şi control anumite circumscripţii conduse fiecare de cîte un silvicultor referent de grad superior.

Ca servicii exterioare s-au înfiinţat ocoalele silvice.

 

Pentru administraţia minelor din Iacobeni şi a băilor din Vatra Dornei s-au înfiinţat servicii exterioare speciale.

Aşa s-a ajuns la sistemul organizaţiei actuale a cărei evoluţii şi descrierea specială o expunem în capitolul următor.

 

Voroneţ, mănăstirea – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

  1. Fondul bisericesc în timpul războiului mondial 1914-1918

 *

            Pe cînd activitatea Fondului era în plină extensiune şi dezvoltare a gospodăriei, a izbucnit războiul mondial.

Chiar de la începutul războiului în anul 1914, Bucovina a devenit cîmpul de operaţiune pentru toate armatele beligerante atît ale Antantei, cît şi cele ale Puterilor centrale.

 

Bucovina fiind o provincie situată la periferia estică a fostului imperiu austriac şi chiar în hotar cu vechea Rusia, armatele ruse au invadat teritoriul încă în septembrie 1914 şi de atunci, pînă la sfîrşitul războiului în anul 1918, Bucovina a fost în mod permanent teatrul luptelor celor mai aprige, întrucît poseda puncte strategice de toată importanţa în munţii Carpaţilor ce au fost obiectivele de atac ale trupelor beligerante.

Norocul războiului fiind schimbător am avut 3 invaziuni ale armatei ruse şi în urmare tot atîtea evacuări îmbinate cu întreg cortegiul de rele ce aduc cu sine asemenea mişcări forţate de război.

 

Pădurile şi domeniile Fondului au suferit pagube atît prin  nimicirea arboretelor provocate de săparea tranşeelor, construirea adăposturilor şi fortificaţiunilor ce au consumat mari cantităţi de materiale lemnoase ce s-au exploatat de preferinţă de pe locurile cele mai accesibile, precum şi prin vătămări aduse arboretelor de proiectilele artileriei în special. Apoi fiecare retragere forţată de trupe era îmbinată cu incendieri şi distrugeri de obiecte pentru a le sustrage dela folosinţa duşmanului.

În asemenea împrejurări, fabricile de cherestea ale Fondului care erau în plină funcţiune şi prevăzute cu un utilaj modern, au fost distruse prin incendiu după ridicarea inventarului şi maşinilor, materialului rulant al căilor ferate forestiere – ce au servit şi pentru mişcarea trupelor – a fost rechiziţionat şi în multe leacuri s-a ridicat şi înstrăinat şi suprastructura căii ferate, adică şinele dinpreună cu traversele.

 

Astfel, chiar armatele austriece au demontat complet calea ferată forestieră din ocolul silvic Mănăstirea Humorului pe linia Gura Humorului – Poiana Micului în lungime de 22 km construită pentru deservirea unei fabrici de cherestea din Gura Humorului, şi a cărei construire s-a terminat tocmai în preajma războiului.  Comandamentul armatei austriece a demontat întreaga suprastructură luînd şi materialul rulant complet şi a construit din aceste  materiale ale Fondului o linie ferată îngustă de interes strategic între localităţile Iacobeni şi Borşa pentru transportul trupelor.

Încă şi astăzi, se văd întinse arborete în ocoalele de munte Breaza, Cîrlibaba, Iacobeni ş.a. cu material lemnos depreciat prin ruperi de arbori şi împuşcături  mai ales prin artilerie. Terenurile sunt brăzdate de tranşee şi întărituri de tot felul. Ele  sunt astăzi în ruină dar urmele încă nu sunt şterse, au mai rămas încă pînă astăzi multe goluri de unde s-a scos lemnul necesar  construirii întăriturilor şi consumaţiei trupelor numeroase în timp de mai mulţi ani. Asemenea ruine se găsesc mai ales în ocoalele silvice Pojorîta, Frasin, Ostra, Stulpicani, Cîrlibaba, Iacobeni, Vama, Codrul Cosminului.

 

Și astăzi pe lîngă tranşee şi adăposturi în ruină şi arboretele distruse se mai găsesc încă pe asemenea locuri rămăşiţe ce vorbesc de grozăviile războiului, rămăşiţe de obuze şi uneori obuze neexplodate, resturi de arme şi muniţiuni, cimitire, oseminte, resturi de echipament militar de tot felul ca : măşti contra gazului, bidoane, gamele etc.

Administraţia Fondului a transportat îndată după izbucnirea războiului, încă în august 1914 cînd s-a văzut că pericolul invaziei armatelor ruseşti era iminent, toate documentele şi actele de valoare, operatele de amenajament, hărţile, dosarele şi registrele de importanţă la Salzburg, capitala Stiriei.

 

Administraţia Fondului ca atare cu funcţionarii rămaşi nemobilizaţi şi la dispoziţia administraţiei, la invazia trupelor ruseşti, a evacuat edificiul ad-ţiei centrale din Cernăuţi şi s-a retras deodată cu trupele austriece în  retragere la Vatra Dornei. Dar aici ad-ţia s-a putut menţine numai scurt tipm, din cauză că trupele ruseşti avansînd mereu au ajuns pînă în vecinătatea  acestui loc care a devenit şi el zonă de război. Atunci ad-ţia Fondului s-a retras şi instalat vremelnic în Cluj capitala Ardealului şi apoi la Praga în inima fostului imperiu austro-ungar unde a rămas pînă la definitiva retragere a armatelor ruse din Bucovina.

Prin aceste repetate evacuări s-a pierdut o mare parte din obiectele de inventar şi arhivă. Ocoalele silvice situate în zona operaţiunilor militare şi-au pierdut complet inventarul mobil şi arhiva.

 

Pe timpul evacuării, ad-ţia centrală din Cernăuţi a fost lăsată în seama unui comitet alcătuit din cîţiva funcţionari eliberaţi de serviciul militar cu menirea de a lua contact cu autorităţile militare ruseşti şi de a ocroti după posibilitate domeniile şi averea Fondului.

Administraţiile ocoalelor au fost de asemenea evacuate de personalul activ rămînînd numai funcţionari mai bătrîni. In unele localităţi s-a încredinţat conducerea ocoalelor chiar preoţilor locali.

Trebuie să remarcăm că în asemenea împrejurări preoţii s-au achitat cu desăvîrşit devotament de obligaţiunile ce şi-au luat asupra lor în mod voluntar.

 

Comandamentul militar rusesc a improvizat o conducere militară din ingineri silvici ruşi la ad-ţia Fondului,  care a făcut o administraţie redusă la mici vînzări de lemne mai ales din ocoalele de şes. Veniturile au fost întrebuinţate pentru plata preoţilor, pensioniştilor şi văduvelor.

Relevăm că în vechea armată ţaristă cu religiunea dominantă ortodoxă era pe atunci adînc înfiltrat sentimentul religios şi soldatul rus  era deosebit de evlavios. Acestei împrejurări se datoreşte că în general averea Fondului Bisericesc a fost cruţată de  devastări vandalice şi de prea mari pagube.

 

In cursul războiului mondial guvernul austriac ajungînd în mari calamităţi financiare, ca şi în timpul nenorocitelor războaie din 1859 şi 1866, a recurs la resursele Fondului. Astfel, mai întîi a consumat toate capitalurile disponibile ale Fondului în sumă de 20.000.000 coroane şi apoi, cheltuindu-le pe acestea, l-a silit să semneze la împrumuturile de război, încărcînd imobilele fondului cu grele sarcini ipotecare, contractînd chiar şi împrumuturi pe poliţe în sectoarele Fondului.

Fondul a semnat următoarele sume la împrumuturile de război austriece:

 

 

Împrumuturile acestea se făcură la diferite bănci mari din Viena ş.a. Allg. Ost. Bodenkredianstalt, Priv. Ost. Kreditenstaltfuer Handel und Gewerbe, Anglo-Ost bank, Priv. Ost. Daenderbank cu dobîndă de 4 ½ – 5% cu formula stereotipă : „In baza autorizaţiunii Prea Înalte (adică a Împăratului) Ministerul Agriculturii în înţelegere cu Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii a semnat la împrumutul de război următoarele sume pe socoteala Fondului religionar gr. Or. Din Bucovina”.

Fireşte că Fondul, după ce şi-au pus la contribuţie pentru război întreaga avere mobilitară de 20.000.000 coroane cum am amintit mai sus, şi fiindu-i întreaga activitate economică cu desăvîrşire oprită, n-a putut plăti nici un ban din sumele susatătate subscrise pe socoteala sa, aşa că băncile au avansat sumele integrale contra încărcării averii Fondului cu grele sarcini ipotecare.

 

Datorită împrumuturilor de război s-a majorat pînă la finele războiului cu dobînda aferentă, trecînd deci în total de 160.000.000 coroane. In urma deprecierii valutei austriece, aceste milioane ajunse să reprezinte după război abia 3 milioane lei, sumă cu care se putea răscumpăra întreaga pretenţiune a numitelor bănci vieneze. Dar, în urma unei convenţiuni survenite între România şi Austria la lichidarea litigiilor financiare făcute pe baza tratatului de pace, Fondul a fost scutit de orice plată sub titlu de împrumut de război, astfel că Fondul nu a îndurat din acest titlu nici o pierdere.

Astfel, averea Fondului a ieşit din război fără să fie grevată de vreo sarcină.

Erau numai obiectele şi mijloacele de exploatare vătămate şi degradate precum am arătat mai sus.

Procedîndu-se în anul 1919 la inventarierea sumară a pagubelor de război cauzate averii Fondului, s-a estimat că ele se repartizează precum urmează x :

 

 

La aceste pagube se mai adaugă şi cele provenite din devastarea unor porţiuni de păduri prin delicte silvice din lipsa organelor de supraveghere.

Cifra susarătată şi calculată de 64,5 milioane lei este a se considera în tot cazul ca un minim bazat pe estimaţiuni făcute mai mult în vederea refacerii imediate a unor degradări pentru punerea din nou în funcţiune a ad-ţiei şi exploatărilor.

S-a constatat însă că facerea obiectelor distruse a întrecut sumele estimate ca necesare în acest scop, iar alte obiecte ca de exemplu calea ferată forestieră Gura Humorului – Poiana Micului înlungime de 22 km nu s-a refăcut pînă azi, necesitînd  singura refacerea acestei linii ferate suma de cc. 20.000.000 lei conform devizului întocmit în anul 1929 şi a unui proiect complet ce s-a  elaborat atunci.

 

Cu toate că refacerea acestei căi ferate forestiere a început în anul 1929, lucrarea a rămas numai un început, căci intervenind criza lemnului s-a abandonat proiectul refacerii, iar lucrările executate prin refacerea obiectelor de artă sunt în decădere azi. Cu ocazia scoaterii în vînzare a materialelor lemnoase din parchetele situate în fosta zonă de război s-a constatat că ele fiind depreciate prin rupturi şi conţinînd gloanţe de arme, s-a obţinut pentru ele un preţ de vînzare mai mic.

Dacă mîna harnică a silvicultorului a refăcut succesiv şi cu mari dificultăţi cea mai mare parte din masivele devastate, totuşi s-au înregistrat foarte importante pierderi de creşteri de material lemnos, iar unele porţiuni devastate atunci nici azi nu sunt refăcute complet, continuînd încă pierderile de creştere.

 

De aceea accentuăm că estimaţia de mai sus a pagubelor este a se considera ca un minim stabilit atunci în vederea punerii în funcţiune a obiectelor distruse.

Dar urmele şi rănile războiului sunt atît de adînci, încît vor mai trece încă mulţi ani pînă la ştergerea lor complectă şi refacerea tuturor pagubelor cauzate bunurilor Fondului.

 

îCernăuţi, Sfinţirea apei, la serbarea Arătării Domnului – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

  1. Administraţia Fondului sub stăpînirea românească

 *

            In cele înainte expuse asupra ad-ţiei Fondului sub regimul austriac am arătat că Fondul se administra prin Ministerul de Agricultură din Viena, Direcţia bunurilor Fondului religionar din Bucovina, era condusă de un director numit de Împăratul Austriei la  propunerea ministerului de Agricultură din Viena; guvernatorul Bucovinei era preşedintele acestei Direcţiuni, iar împăratul Austriei era patronul şi protectorul Fondului. Aceasta în virtutea actului de fundaţiune din Aprilie 1786 (regulamentul duhovnicesc) precum şi pe baza rezoluţiei imperiale de la 10 Decembrie 1869.

Prin actul unirii necondiţionate a României cu regatul României votat la 28 noembrie 1918, Majestatea Sa Regele Ferdinand al României, a devenit Domnul Ţării noastre, şi prin urmare patronul şi purtătorul de grijă al Fondului.

 

Prin decretul lege din 18 decembrie 1918 No. 3745 care cuprinde dispoziţiuni  tranzistorii privitoare la administraţia Bucovinei se prevede că în Bucovina rămîn în vigoare legile şi ordonanţele de sub fostul regim austriac, ele neputînd fi modificate decît pe cale legislativă. In acest sens ad-ţia Fondului a revenit de drept ministerului de Agricultură şi Domenii din Bucureşti, iar ministrul delegat al Bucovinei a devenit Preşedintele Fondului, a cărei ad-ţie a rămas în continuare sub conducerea unui director.

Pe de altă parte – precum am expus şi înainte – intelectualitatea romînă din Bucovina a luptat întotdeauna pentru dobîndirea unei administraţii autonome pentru Fond, de către un „Congres bisericesc” compus din două treimi mireni şi o treime preoţi pe baza drepturilor conferate de constituţia austriacă pentru administrarea averilor bisericeşti.

 

Concomitent lupta s-a dus şi pentru consacrarea caracterului confesional romînesc al Fondului, căci ad-ţia austriacă îi conferă un caracter confesional dînd posibilitate astfel  ucrainenilor gr. or. din Bucovina să beneficieze de averile Fondului, fapt neadmisibil faţă de originea curat romînească a acestui Fond.

Schimbările politice care au fost doar atît de frecvente în România, chiar de la şfîrşitul războiului încoace n-au lăsat nestingherită ad-ţia Fondului pînă la timpul cînd chestiunea administrării Fondului avea să se reguleze pe bază de lege în cadrul constituţiei ţării şi administrării tuturor averilor bisericeşti din România. Pînă la această dată – care a survenit abia în anul 1925 – cum am arătat, ad-ţia Fondului trebuie să se facă de drept prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor sub patronajul Regelui, Ministrul delegat al Bucovinei fiind preşedintele Fondului.

 

Totuşi, probabil sub determinarea luptelor fruntaşilor bucovineni de un secol şi jumătate pentru autonomia ad-ţiei Fondului ca avere bisericească, ministrul delegat al Bucovinei J. Flondor încă în aprilie 1919 a trecut Administraţia Fondului în seama Mitropolitului Vladimir.

Dar, încă în aceeaşi lună cu o dispoziţie din 2 aprilie 1919 Ministrul delegat al Bucovinei F. Flondor demisionă, iar urmaşul său ministrul J. Nistor revocă dispoziţia înaintaşului său prin o decizie din 26 aorilie 1919, considerîndu-se ilegală şi revine la starea de drept, prin trecerea ad-ţiei Fondului îndărăt în seama Ministerului de Agricultură şi Domenii sub preşedenţia ministerului Bucovinei şi Înaltul patronaj al Regelui.

 

După scurt timp a intervenit din nou o schimbare concomitent cu schimbările politice de la conducerea ţării.

In baza hotărîrii Consiliului de miniştri nr. 906/29 din 31 martie 1921, ad-ţia Fondului a fost predată pentru a doua oară Mitropolitului Vladimir urmînd a fi administrat acest Fond pînă la  votarea legii de unificare a bisericii ortodox române prin o  delegaţiune permanentă a Congresului bisericesc sub controlul Statului prin un reprezentant permanent al Ministerului Cultelor în delegaţiunea permanentă a Congresului.

Dar, şi această a doua încercare de autonomie a administrării Fondului, lipsită fiind evident de o temeinică bază legală a fost numai de scurtă durată, căci la începutul anului 1922 intervenind o schimbare de guvern, aceasta a abrogat decizia suszisă a Consiliului de Miniştri revenind din nou la starea anterioară şi prin Înaltul Regal No. 838 din 14 Februarie 1922 averile Fondului bisericesc au fost trecute din ad-ţia bisericii în cea a Ministerului de agricultură şi domenii din Bucureşti.

 

Această nouă stare a durat pînă-n anul 1925, cînd prin legea de organizarea bisericii ort.din Regatul României averile Fondului au trecut în administrarea bisericii.

 

Cernăuţi, Piaţa „Pajura Neagră” – fotografii din colecţia Bibliotecii Naţionale a României

 

  1. Forma legală a administraţiei Fondului

* 

            Forma legală actuală a administrării Fondului este dată de legea pentru organizarea bisericii ortodoxe din Regatul României publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 6 mai 1925 care are la bază art. 22 din Constituţiune şi garantează bisericii administrarea averilor bisericeşti şi funcţionale prin organele proprii.

Prin această lege se consacrează Fondului titlul de fundaţiune specială de sine stătătoare, persoană juridică de drept public care este reprezentată în justiţie şi în toate actele sale prin Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bucovinei.

Astfel, Administraţia Fondului şi-a dobîndit deplin autonomia aşa cum a revendicat-o intelectualitatea românească din Bucovina timp de peste un secol. In acelaşi timp, s-a asigurat menirea statutară a Fondului prevăzută în hrisoavele de ctitorie şi înfiinţare şi anume de a servi veniturile averilor sale pentru biserică şi şcoală românească.

 

Articolele 39-43 stabilesc regulele de administrarea Fondului după cum urmează :

Art. 39. Fondul religionar greco-oriental din Bucovina este şi rămîne o fundaţie specială de sine stătătoare, care va purta de acum înainte numirea de „Fondul bisericesc ortodox român al  Bucovinei”.

Art. 40. Fondul acesta este persoană juridică şi va fi administrat prin consiliul Eparhial, sub preşedenţia Arhiepiscopului şi Mitropolitului Bucovinei, care-l va reprezenta în justiţie şi  în toate actele sale. Regulele de administraţie şi pentru averile Fondului, care constă în cea mai mare parte din domeniul păduros şi agricol, vor fi în interesul bunului mers cele prevăzute pentru administrarea şi exploatarea domeniilor statului.

Art. 41. Bugetul anual al Fondului va fi alcătuit astfel, ca să acopere cheltuielile de personal şi material necesare administraţiunii şi exploatării lui, plata personalului bisericesc, nevoile cultului şi  anumite trebuinţe culturale şi de binefacere ale eparhiei. Excedentele ce vor rămîne în buget, după acoperirea nevoilor de mai sus, se vor vărsa la   „Fondul general bisericesc”.

 

Art. 42. Statul exercită dreptul său de control şi supraveghere prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, aprobă bugetul anual al Fondului şi confirmă numirea personalului tehnic recomandat de ad-ţia lui, iar Ministerul de  Culte aprobă repartizarea sumelor prevăzute în buget pentru plata personalului bisericesc, pentru  nevoile cultului şi pentru susţinerea operelor culturale şi de binefacere ale Eparhiei.

Art. 43. Un regulament special şi decretat – elaborat de o comisiune compusă din cîte un reprezentant al Ministerului Agriculturii şi Domenii, al Ministerului de Culte şi al Mitropoliei Bucovinei – va stabili amănuntele pentru aplicarea acestor dispoziţiuni (art. 39-43) privitoare la Fondul Bisericesc ort. rom. al Bucovinei.

Art. 44 al acestei legi decretează competinţele de teren agricol şi păduros ce au Episcopiile şi Mitropoliile din proprietăţile Statului.

 

În Bucovina aceste competinţe sunt puse la dispoziţia Mitropoliei din averea Fondului şi anume 200 hectare teren agricol din moşiile rămase neexpropriate în acest scop în vecinătatea oraşului Cernăuţi şi o pădure exploatabilă de 500 hectare din ocolul silvic Codrul Cosminiului.

Plata personalului tehnic administrativ şi de pază acestei păduri defalcate din pădurile Fondului cade în sarcina Fondului. Posibilitatea anuală a pădurii este stabilită şi reglementată prin amenajament şi se foloseşte de către Mitropolie după dispoziţiunile J.P.S.S. Mitropolitului Bucovinei.

Mitropolitul Bucovinei este conducătorul şi şeful Fondului.

El conduce administraţia Fondului dinpreună cu toate afacerile eparhiei Bucovinei cu ajutorul Adunării Eparhiale şi a Consiliului Eparhial.

 

Modul de funcţionare al Adunării Eparhiale şi a Consiliului Eparhial se reglementează prin art. 129-149 din Statutul pentru organizarea bisericii ortodoxe române publicat în Mon. Orf. Nr. 97 din 6 mai 1925.

Adunarea Eparhială se compune din reprezentaţii clerului şi ai credincioşilor Eparhiei în proporţie de 1/3 clerici şi 2/3 mireni. Numărul lor este de 60 şi anume 20 clerici şi 40 mireni.

Ei se aleg pe cîte 6 ani şi pot fi realeşi.

Adunarea eparhială are între altele cu privire la Fondul bisericesc atribuţiunea fixată prin suszisul statut de a îngriji şi controla toată averea mişcătoare şi nemişcătoare şi de a îndruma ca  gospodărirea Fondului să progreseze iar mijloacele sale materiale să sporească, examinează raportul general anual asupra mersului gospodăriei Fondului şi votează bugetul.

 

Conform Statutului, Adunarea Eparhială se convoacă odată pe an, iar în cazuri de necesitate se poate convoca în sesiunea extraordinară. Membrii Adunării Eparhiale primesc jetoane de prezenţă la şedinţele Adunării.

Consiliul Eparhial este organul executiv al Adunării Eparhiale şi conduce afacerile administrative, bisericeşti, culturale şi fundaţionale pentru eparhia întreagă.  Membrii săi se numesc „consilieri eparhiali” şi au vot deliberativ.

Consiliul Eparhial se împarte în secţiunile : 1. administrativ bisericească, 2. culturală şi 3. economică. Numărul consilierilor este de fiecare secţie 6, dintre care cel mult 2 salariaţi (referenţi) iar ceilalţi onorifici.

 

Secţia economică din Consiliul Eparhial este organul de conducere suprapus ad-ţiei Fondului bisericesc : ea se compune din 2 clerici şi 4 mireni aleşi de Adunarea Eparhială dintre membrii Adunării pe tip de 6 ani cît durează un period electoral şi pot fi realeşi. Lucrează sub preşedenţia J.P.S.S. Mitropolitului sau în lipsa lui vicarul său cel mai vechi consilier dintre clericii secţiei bisericeşti.

Atribuţiunile secţiei economice sunt fixate prin Statut. Cu privire la Fondul Bisericesc ea are atribuţiunile de a-l administra, întocmeşte inventarul averii, alcătuieşte bugetul anual şi-l prezintă Adunării Eparhiale spre cercetare şi aprobare, aprobă vînzările şi ori ce contracte ce întrec competinţa Ad-ţiei Fondului face numirea personalului necesar ad-ţiei Fondului etc., conform regulamentului special din 24 noembrie 1925 pe  care-l publicăm mai jos în întregime.

 

Preşedintele şi membrii consilieri ai secţiei economice sunt direct răspunzători pentru eventualele daune ce ar proveni în averea Fondului din neglijenţă sau altă vină.

Consiliul Eparhial are un aparat administrativ complet de funcţionare.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 din legea pentru organizarea bisericii ortodoxe române s-a elaborat un:

 

REGULAMENT

pentru aplicarea dispoziţiilor art. 39-43 din suscitata lege privitoare la Fondul bisericesc ort. rom. al Bucovinei care s-a publicat în Monitorul Oficial No. 261 din noembrie 1925

Acest regulament cuprinde următoarele dispoziţiuni:

 

Art. 1. Fondul bisericesc ort. rom. al Bucovinei, fiind o fundaţiune specială de sine stătătoare, este o persoană juridică în drept public şi e reprezentată în justiţie şi toate actele sale prin Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bucovinei.

Art. 2. Veniturile acestui  fond, după acoperirea cheltuielilor de personal şi material, necesare administraţiunii şi exploatării lui, se vor întrebuinţa pentru plata personalului bisericesc, nevoilor cultului şi trebuinţe culturale şi de binefacere ale Eparhiei.

Art. 3. Fondul bisericesc ortodox român al Bucovinei se administrează de Consiliul Aparhial, sub preşedenţia Arhiepiscopului şi Mitropolitului Bucovinei sau locţiitorul său, iar Statul, în conformitate cu art. 42 din legea de organizare a Bisericii ortodoxe române, îşi exercită dreptul de control şi supraveghiere prin Ministerul de Agricultură şi Domenii şi prin Ministerul de Culte.

 

Art. 4. Organizarea serviciilor pentru administrarea şi exploatarea bunurilor Fondului bisericesc ortodox român al Bucovinei se va face pe baza unui regulament interior aprobat de Adunarea Eparhială.

Aceste servicii vor funcţiona sub directa conducere a Consiliului Eparhial, care va face şi numirea funcţionarilor, cu excepţia personalului tehnic special, care va fi confirmat de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.

Art. 5. Funcţionarii fondului bisericesc ortodox român al Bucovinei sunt funcţionari publici şi se bucură ca atare de toate drepturile înscrise pe seama lor în legea pentru statutul funcţionarilor publici, avînd fireşte, şi îndatoririle impuse de acest statut.

Ce priveşte pensiile, fondul îşi are cassa sa specială.

 

Art. 6. Regulile de administraţie şi exploatare pentru averile Fondului vor fi cele prevăzute pentru administrarea domeniilor (şi exploatarea lor) Statului şi în conformitate cu legea contabilităţii publice pentru instituţiile autonome.

Art. 7. Consiliul Eparhial conduce, supraveghiază şi controlează prin organele sale mersul întregii administraţii a fondului bisericesc şi prezintă raportul anual adunării eparhiale, care îi acordă cuvenita descărcare pentru exerciţiul expirat, putîndu-i da eventualele directive în privinţa celor de urmat în viitor.

Art. 8. Consiliul Eparhial întocmeşte proiectul bugetului anual de venituri şi cheltuieli al Fondului, potrivit dispoziţiunilor art. 2 din acest regulament şi normele generale pentru salarizarea clerului şi îl prezintă spre deliberare şi stabilire Adunării Eparhiale.

 

În buget se va înscrie suma de 1% din veniturile brute pentru creşterea averii fondului şi de 2% pentru crearea unui fond de rezistenţă pentru caz de criză în viaţa economică, la care se vor vărsa şi economiile realizate din aplicarea bugetului precedent.

Excedentele ce vor rămîne în buget după acoperirea tuturor cheltuielilor se vor vărsa la fondul general al bisericii ortodoxe române.

Art. 9. Bugetul astfel stabilit se înaintează spre aprobarea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi Ministerului Cultelor.

Ministerul Agricukturii şi Domeniilor aprobă partea referitoare la administrarea şi exploatarea Fondului, iar Ministerul Cultelor partea privitoare la plata personalului bisericesc, la nevoile cultului şi la susţinerea operelor culturale şi de binefacere ale Eparhiei.

 

Art. 10. Toate chestiunile privitoare la contractări de creanţe ipotecare la vînzări de produse, care întrec posibilitatea anuală, sunt rezervate deliberării Adunării Eparhiale, iar înstrăinările de bunuri ale Fondului se vor face în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din legea de organizare a bisericii ortodoxe romîne.

Art. 11. Ministrul nostru secretar de Stat la departamentul cultelor şi artelor este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a dispoziţiunilor prezentului decret.

Dat în Bucureşti la 24 noembrie 1925 ss Ferdinand. Ministrul Cultelor şi Artelor Al. Lapedatu ss Nr. 3381.

 

Forma legală actuală a ad-ţiei Fondului în conformitate cu susamintitelor dispoziţiuni din legea de organizare bisericească a intrat în fiinţă imediat după promulgarea legii fără oarecari dificultăţi avînd în vedere că evoluţia ad-ţiei spre această formă de organizare era de mai înainte pregătită.

Felul organizaţiei interne a ad-ţiei Fondului o expunem în capitolul următor.

 

Cernăuţi – Biblioteca Naţională a României

 

  1. Utilitatea şi menirea Fondului

 *

            Fondul  bisericesc a avut în Bucovina în toate timpurile o importanţă foarte mare în viaţa economică, socială şi culturală.

Importanţa Fondului în Bucovina se defineşte prin marea valoare a bogăţiilor ce deţine precum şi prin caracterul său de instituţie de utilitate publică pentru biserica ortodoxă aici în Bucovina, consacrat prin actul de înfiinţare a Fondului : Ordonanţa imperială din 18 iunie 1873 a Împăratului Iosif II-lea care ca  înfiinţător şi organizator al Fondului a lăsat acestor averi menirea prevăzută în actele de donaţiune a vechilor Domni, mitropoliţi, episcopi şi boieri români din Moldova care sunt ctitorii acestui Fond.

 

Dacă prin aportul său economic Fondul îşi are un loc important în cadrele economiei naţionale, în viaţa economică, socială şi culturală din Bucovina Fondul are un rol hotărîtor, întrucît deţine cca. Un sfert din suprafaţa Bucovinei resp. Cca. Jumătate din pădurile ei unde industria forestieră este principala industrie, lăsînd cu mult în urmă toate celelalte ramuri de producţie.

Din caracterul Fondului definit cu instituţiunea bisericească cu scopul precis de a promova interesele şcolii şi a bisericii din Bucovina, s-a imprimat şi în conducerea Fondului ca ţel final intensificarea producţiei la valoarea maximă cu observarea strictă a principiului permanenţei producţiunii mai ales menajarea intereselor viitorului, satisfacerea cît mai deplină a obligaţiunilor pentru cari fiinţează, şi o largă contribuţie pentru menajarea intereselor colectivităţii, pentru ridicarea aspectului cultural, economic şi social al Bucovinei.

 

Încă de la înfiinţarea sa, Fondul a întreţinut întreg clerul din Bucovina, aşa că Statul era complet scutit de orice fel de contribuţii pentru susţinerea bisericii ortodoxe din Bucovina.

Veniturile Fondului fiind cu timpul tot mai mari dînd excedente considerabile, s-au alocat anumite sume şi pentru crearea şi întreţinerea de anumite şcoli confesionale, astfel că cu timpul Fondul a ajuns să întreţină din mijloacele sale următoarele:

 

  1. Toate retribuţiile cuvenite Mitropolitului Bucovinei în bani şi în natură ca pămînt de hrană, pădure mitropolitană ş.a. la care are drept conform legii de organizare a bisericii ortodoxe
  2. Susţinerea Consiliului Eparhial
  3. Retribuţiile stăreţiilor mănăstireşti şi a călugărilor
  4. Retribuţiile (congma) preoţilor
  5. Dotaţia pentru cîntăreţii bisericeşti şi pălimari
  6. Pensiunile pentru văduvele şi orfanii rămaşi pe urma preoţilor şi cîntăreţilor bisericeşti
  7. Facultatea teologică de pe lîngă Universitatea din Cernăuţi
  8. Seminarul clerical
  9. Şcoala cantorală din Cernăuţi
  10. Liceul clasic din Suceava
  11. Liceul real din Cernăuţi
  12. Şcoala de fete din Cernăuţi
  13. Şcoala primară de băieţi din Cernăuţi
  14. Lefurile profesorilor de religie ortodoxă de la toate institutele din Bucovina
  15. O contribuţie anuală la întreţinerea şcolilor primare
  16. Contribuţiuni la clădirea, restaurarea şi întreţinerea bisericilor şi a caselor parohiale ale clerului ortodox din Bucovina.

 

Din mijloacele Fondului s-a clădit reşedinţa mitropolitană din Cernăuţi care este una din cele mai frumoase şi monumentale clădiri din Europa, biserica catedrală din Cernăuţi precum şi o mulţime de alte biserici pe tot cuprinsul Bucovinei.

Pe lîngă acestea, Fondul ca avere bisericească contribuie în largă măsură şi pentru scopuri de binefacere ori de cîte ori se apelează la mijloacele  sale, şi aceasta se întîmplă destul de  adesea.

În special după războiul mondial Fondul a contribuit cu lemn pentru refacerea satelor bucovinene distruse în timpul războiului precum şi pentru opera de colonizare a regiunii din nordul Bucovinei cu populaţie românească care a primit lemn de la Fond.

Invalizii, văduvele şi orfanii de război au fost ajutoraţi de către Fond cu lemn dat cu preş foarte redus.

 

Multe şcoli din Bucovina degradate în timpul războiului au fost refăcute cu lemn de la Fond cedat în mod gratuit sau cu preţ minim.

Deasemenea şi mişcarea cooperatistă a fost sprijinită de Fond prin diferite avantajuri la aprovizionarea cooperativelor cu lemn.

Pentru a aprecia mai bine însemnătatea contribuţiunilor Fondului pentru trebuinţele Eparhiei şi diverse scopuri de binefacere, dăm mai jos situaţia sumelor cheltuite de Fond în aceste  scopuri în timpul de la 1919 – 1931.

 

Mărimea sumelor date de Fondul bis. pentru scopuri de binefacere şi întreţinerea Eparhiei stă în raport direct cu venitul net al Fondului.

Sumele ce mai rămîn disponibile după satisfacerea necesităţilor administraţiei, Eparhiei şi pentru scopuri de binefacere se varsă la Fondul general bisericesc din Bucureşti. Asemenea excedente au fost în anii 1925 şi 1927.

 

 

Mărime sumelor date de Fondul bis. pentru scopuri de binefacere şi întreţinerea Eparhiei stă în raport direct cu venitul net al Fondului.

Sumele ce mai rămîn disponibile după satisfacerea necesităţilor administraţiei, Eparhiei şi pentru scopuri de binefacere, se varsă în Fondul general bisericesc din Bucureşti. Asemenea excedente au fost în  anii 1925 şi 1927.

Cu privire la ridicarea stării economice a Bucovinei Fondul a  contribuit mult avînd el în această privinţă o influenţă covîrşitoare.

 

Pînă în anul 1867 – data construirii căii ferate publice Lvov – Cernăuţi – Iaşi, Bucovina era o provincie izolată cu populaţia pe o treaptă înferioară de cultură.

Începînd de prin anul 1880, odată cu intrarea Bucovinei în  circuitul comerţului internaţional, Fondul avînd posibilitatea de dezvoltare s-a fixat ca ţel în conducerea ad-ţiei Fondului două directive principale şi anume : construirea unei reţele complecte de mijloace de transport şi comunicaţie în legătură cu calea ferată publică Leov – Cernăuţi – Iaşi, şi înfiinţarea unei industrii forestiere în Bucovina.

În considerarea marei importanţe şi pentru economia Fondului ce avea sa aibă realizările de mai sus, administraţia Fondului a contribuit la procurarea capitalului necesar construirii căilor ferate publice locale din Bucovina cu suma de 5 milioane coroane prin cumpărarea de acţiuni.

 

Astfel,  Fondul a dat impulsul la construirea căilor ferate publice Dărmăneşti – Vatra Dornei şi Dorneşti – Brodina.

În legătură cu numitele căi ferate publice, Fondul a constituit o reţea complectă de şosele forestiere şi căi ferate forestiere care avînd drept scop primordial transportul produselor lemnoase au devenit totodată şi căi publice  de comunicaţie locale între comunele din regiunile respective.

Cu timpul, o mare parte din şoselele forestiere constituite de fond, au trecut definitiv în proprietatea şi întreţinerea publică (judeţ).

 

Pentru a se înfiinţa industria lemnoasă, ad-ţia Fondului uneori şi chiar cu sacrificarea unor principii silvice în cultura şi exploatarea pădurilor a făcut mari concesiuni şi favoruri pionierilor industriei şi comerţului lemnului din Bucovina, prin faptul că în contractele de exploatare ce a încheiat cu ei, le-a dat  suprafeţe de exploatare întinse concentrate, făcîndu-le concesiuni şi cu privire la construirea mijloacelor de transport.

Aceste sacrificii au fost însă cu timpul răsplătită prin înfiinţarea industriei şi comerţului de lemn în Bucovina şi în urmare cererea pe piaţa lemnului s-a mărit.

Pentru exploatarea posibilităţii anuale de cca. 1.000.000 m3 lemn de lucru şi de foc se angajează lucrători localnici, care din această ocupaţie au o importantă sursă de cîştig, la fasonare, scoaterea şi transportul lemnului. Pentru lucrările de împădurire găsesc ocupaţie mai ales femeile şi copiii. Avînd în vedere şi sumele importante ce cheltuieşte anual Fondul pentru aceste lucrări, se poate aprecia importanţa cîştigului populaţiei şi de această categorie de lucrări.

 

Dacă mai considerăm şi faptul că pe lîngă salarizarea întregii preoţimi ortodoxe din Bucovina şi întreţinerea bisericilor, Fondul la un loc cu Eparhia are cca. 800 funcţionari putem aprecia cîte familii din toate straturile sociale îşi au întreţinerea  din gospodăria Fondului.

De aceea, în timpul crizei actuale, Bucovina a avut mai mult de suferit  decît toate celelalte provincii tocmai pentru motivul că criza a lovit în special piaţa lemnului aşa că Fondul intrînd în criză, a micşorat şi sistat plăţile fapt ce a avut drept urmare pauperizarea lucrărilor şi tuturor slariaţilor ce trăiesc din Fond.

Fondul face mari sacrificii şi prin ajutorarea populaţiei cu lemn cu preţ redus, dîndu-i posibilitatea să construiască locuinţe mai salubre şi mai încăpătoare, şi bine asortate cu  dependinţele necesare.

Cine face o călătorie prin satele bucovinene şi cele din judeţele învecinate din vechiul regat (Dorohoi, Botoşani) şi Ardeal (Năsăud) este impresionat de faptul bine vizibil că satele bucovinene au case de dependinţe mai încăpătoare fiind pe o treaptă economică mai superioară.

 

Pînă înainte de exproprierile reformei agrare de după război Fondul a fost în Bucovina şi cel mai mare proprietar de moşii agricole şi păşuni de munte. Prin o raţională exploatare a  acestor domenii, Fondul a servit de multe ori populaţiei agricole  ca îndrumător practic în exploatarea pămîntului.

În această privinţă trebuie să observăm însă că influenţa ad-ţiei Fondului în multe cazuri a fost mult diminuată din faptul că Fondul şi-a exploatat moşiile în majoritate prin arendare. Proiectele ad-ţiei încă din anul 1870 de a exploata în regie proprie anumite moşii spre a servi ca model de exploatare raţională, au întîmpinat dificultăţi.

După cum am amintit şi în altă parte, resursele Fondului au fost puse la contribuţie şi pentru opera de colonizarea Bucovinei cu elemente minoritare aduse din Ungaria şi Galiţia în timpul dominaţiei austriece. Coloniştii (germani, unguri şi slavi) au primit din moşiile Fondului terenul necesar iar din păduri lemnul necesar înfiinţării satelor. Din acele timpuri trecute, Bucovina a rămas atît de împestriţată cu colonii de populaţie minoritară.

 

Și pentru purtarea războaielor Austriei, Fondul a contribuit în mod forţat cu importante sume de bani.

În rezumat, putem spune că viaţa economică din Bucovina este strîns legată de economia şi gospodăria Fondului, o importantă parte din populaţie trăieşte exclusiv şi numai din ocupaţiuni la Fond, preoţimea ortodoxă Bucovinenaă cum şi Eparhia este susţinută exclusiv de Fond, multe şcoli sunt întreţinute de Fond. Drumurile şi căile ferate din Bucovina îşi datoresc existenţa în mare parte imboldului şi contribuţiei materiale a ad-ţiei Fondului.

Industria forestieră din Bucovina este o creaţie a ad-ţiei Fondului.

Prosperitarea în gospodăria Fondului a determinat totdeauna prosperitatea în viaţa economică a Bucovinei iar criza la Fond s-a resimţit prin pauperizarea populaţiei muncitoare în pădurile Fondului, a preoţimei şi corpului funcţionăresc.

De aceea, răspunderea conducerii şi ad-ţiei Fondului a fost în toate timpurile deosebit de angajată, în vederea satisfacerii sarcinilor şi obligaţiunilor legale şi funcţiionale ale Fondului.

 

1915, februarie 27, La Revue hebdomadaire: Reşedinţa mitropolitană din Cernăuţi; foto: Edme Vielliard

 

  1. Exproprierea de după războiul mondial

 *

            Suprafaţa proprietăţilor Fondului înainte de aplicarea  exproprierilor reformei agrare în anul 1920 era de 267.716 ha şi se diviza după modul administrării şi exploatării în :

A. terenuri afectate gospodăriei forestiere administrate în cele 31 ocoale silvice :

 

 

Conform datelor biroului cadastral s-au expropriat din proprietatea Fondului terenuri atît din cele înglobate gospodăriei forestiere cît şi din domenii şi anume :

 

 

Moşiile domeniale se exploatau în majoritate prin arendă cu toate că ar fi fost preferabil să fie exploatate în regie proprie pentru a servi ca ferme model pentru populaţia locală Administraţia Fondului cu o organizare atît de perfectă şi vaste resurse ar fi putut face chiar şi eventualele sacrificii pentru crearea  de ferme model ceea ce ar fi putut servi imens de mult interesele agriculturii şi populaţiei locale.

Un timp, prin anul 1870 s-a făcut o încercare în acest fel pe moşiile din Cozmeni, proiectul însă a căzut după o scurtă aplicare şi s-a revenit la sistemul de exploatare prin arendă.

 

În ultimii ani înainte de începerea războiului Fondul exploata prin arendă o suprafaţă de 17,052 ha terenuri agricole şi anume :

către herghelia Statului din Rădăuţi …                     5,374 ha

către mari arendaşi 25 moşii …                                 8,277 ha

către arendaşii mici se arendau proprietăţi mai

mici împrăştiate, mori şi altele  …                              3,401 ha

 

 

Din amenzi Fondul avea un venit brut anual de 690.000 coroane în cifră rotundă.

Restul domeniilor în suprafaţă de 288 ha se exploata în regie proprie – Pescăriilor din Cozmeni erau afectate 150 ha, pepinierei de pomi fructiferi din Jucica 5 ha, stabilimentului balnear din Vatra Dornei 135 ha.

Venitul net din exploatarea domeniilor era în anul 1910 de 233.877 coroane pe ha. Faţă de gospodăria forestieră acest venit reprezintă o cifră relativ mică.

Dealtfel, s-a constatat că încă de la finea secolului trecut veniturile domeniilor care odinioară erau singurele resurse ale Fondului erau mai mult sau mai puţin staţionare, pe cînd gospodăria forestieră era în mare ascensiune, cu mari posibilităţi de dezvoltare şi venituri net se urca din an în an.

 

Multe obiecte domeniile de mică importanţă şi cu situaţia  izolată, prezentau uneori chiar serioase dificultăţi de administrare şi s-a ivit necesitatea de a le preschimba cu anulare din interiorul complexelor întinse ale Fondului sau a le vinde, exploatarea lor nefiind rentabilă.

Deodată cu intensificarea gospodăriei  forestiere, s-a resimţit din ce în ce mai mult necesitatea de a descărca administraţiilor ocoalelor silvice de gestiunea bunurilor domeniale. Ca o a doua problemă conexă s-a impus cu mai multă intensitate şi problema divizării ocoalelor silvice şi micşorarea unităţilor exterioare de administrare. In ultimii ani înaintea războiului se pusese deja chestiunea separării complete a administraţiei domeniului agricol de cel păduros pentru a da administraţiei deplină specializare în fiecare ramură de producţie.

 

Privită astfel problema, exproprierea domeniilor agricole nu putea să prejudicieze întru nimic gospodăria forestieră a Fondului în afară de micşorarea în sine a averii imobile. In vederea scopului, Fondul putea şi trebuie să facă acest sacrificiu pentru interesele populaţiei autohtone, şi aceasta cu cît mai mult, avînd în vedere contribuţiile ce le-au dar el în trecut la opera de colonizare a fostului imperiu austro-ungar  cu elemente minoritare în Bucovina prin cedarea celor mai frumoase moşii agricole. Si afară de acestea sunt cunoscute şi contribuţiunile Fondului cu bani pentru ajutorarea Statului în trecut cînd acesta era în calamităţi financiare.

 

De aceea, ideea şi proiectul exproprierii moşiilor agricole nu trebuie să prejudicieze gospodăria forestieră a Fondului.

Modul însă cum s-a executat şi aplicat această expropriere a cauzat mari daune gospodăriei forestiere.

S-a încălcat principiul arondării unităţilor de administraţie şi s-a intrat chiar în inima lor, expropriindu-se terenuri interioare, creindu-se în complexul pădurilor fundături străine (enclave) pe care Fondul în ultimile decenii le cumpărase cu mari sacrificii tocmai în vederea arondării perfecte a hotarelor ocoalelor silvice.

Comisiunile agrare nu au ţinut seamă nici de faptul că anumite terenuri indicate în hărţile cadastrale ca poieni erau de mult împădurite de mult sub motiv că în evidenţa cadastrală felul culturii e indicat păşune sau fînaţ.

 

Multe din terenurile expropriate sub titlul de fînaţ sau izlaz, sunt de fapt de mult împădurite, deci de fapt un teren păduros.

Prin exproprierea de poieni interioare complexului forestier delictele silvice şi mai ales cele de păşunat s-au înmulţit, paza pădurilor s-a îngreuiat şi pe lîngă acestea s-au ivit litigii de hotare.

Datoria viitorului va fi ameliorarea neajunsurilor create de expropriere Administraţie Fondului va trebui neapărat să aibă în vedere răscumpărarea succesivă a tuturor fundăturilor din interiorul pădurilor şi arondarea perfectă a hotarelor în vederea asigurării unei întreţineri ireproşabile.

Terenurile expropriate din corpul ocoalelor silvice sînt situate în cuprinsul a 73 comune, iar cele din domenii sînt situate în 65 comune.

*

*

x După dl. Dr. S. Dimitrovici „Istoricul şi organizaţia Pădurilor Fondului bisericesc ort. Rom. Din Bucovina 1922, pag. 45

 


Comments are closed