Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (concluzii) | Dragusanul.ro

Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (concluzii)

Rădăuţi, în 1917

 

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

 

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

CONCLUZIUNI

 

Făcând acum o scurtă privire generală asupra trecutului, evoluţiei şi mersului gospodăriei Fondului în cei 148 ani (1786 – 1934) ai existenţei sale, este dat aici locul că după o succintă  analiză critică, să tragem concluziunile ce derivă şi din învăţămintele ce rezultă să schiţăm drumul şi directivele pe cari gospodăria Fondului trebuie să le urmeze în viitor.

 

1). Aprecieri asupra trecutului Fondului

 

Timp de cca 100 ani – dela data înfiinţării – pădurile Fondului constituiau o bogăţie latentă. Încercări de valori – fiecare prin practică devastatoare a fabricărei de potasă produceau numai venituri infime, pe când veniturile principale ale ad-ţiei rezultau din exploatarea domeniului său agricol şi din produse accesorii.

Încercările timide la început ale industriei forestiere din anii 1868 (data înfiinţării căii ferate Leov – Cernăuţi – Iaşi) până pe la anul 1888 au însemnat o altă perioadă de sacrificii pentru păduri, şi o luptă de afirmare a unei industrii născânde. Şi aceasta, este încă epoca primitivismului desăvârşit, în care codrii seculari cădeau pradă exploatărilor pe mii de hectare în cari se făcea o extraordinară risipă de lemn.

 

Şi atunci, a venit drumul de fier în sus pe văile Sucevii, Moldovei şi Moldoviţei şi ca prin farmec a înlăturat primitivismul exploatărilor, dând posibilitate pentru întroducerea unei gospodării forestiere raţionale.

Punctele marcante în evoluţia gospodăriei Fondului sunt caracterizate de un desăvârşit spirit de prevedere în ad-ţie, care a ştiut  întotdeauna să aleagă calea cea bună spre progres şi numai sprijinindu-şi acţiunea pe baze concrete şi reale, fără a se aventura în speculaţiuni hazardate.

Anul 1853 înseamnă eliberarea Fondului forestier de orice servituţi prin răscumpărarea lor. Cu toate că în acel timp pădurile încă nu erau productive, nefiind puse în exploatare, administraţia, având o fericită intuiţie a importanţei degajării Fondului de orice servituţi, a făcut un act de o nepreţuită valoare, a cărui roade s-au văzut mai târziu, când s-au pus pădurile în exploatare.

 

Grija de a determina şi fixa hotarele proprietăţii cu semne durabile şi de a amenaja pădurile trece ca un fir continuu prin toată epoca evoluţiei. Toate lucrările în această direcţie poartă timbrul continuităţii şi năzuinţei  spre ţelul final: asigurarea permanenţei producţiunii aşa cum se cuvine pentru o instituţie de utilitate publică cu obligaţiuni ce în tot cazul depăşesc momentul.

Perioada vânzărilor pădurilor de Stat, determinat de teoriile liberaliste ale şcoalei lui A. Smidt, care înseamnă pretutindeni o pagină neagră în istoria pădurilor este pentru Fond dimpotrivă o ocazie fericită de a-şi mări domeniul forestier cu importanta achiziţie a complexului de păduri din Sudul Bucovinei prin cumpărare dela Stat.

Reorganizarea ad-ţiei din anul 1875 a fost atât de temeiinice şi bine studiată, încât încă şi astăzi în general administraţia are la bază aceleaşi principii de atunci.

 

Momentul cel mai de seamă în istoria gospodăriei Fondului, este apoi perioada investiţiilor domeniului forestier cu instalaţiuni de transport, terenuri industriale, clădiri de exploatare de tot felul cari în legătură cu amenajarea lor, au ridicat acest domeniu la o înălţime de raţională gospodărie forestieră neatinsă în acele vremuri de nici o altă gospodărie forestieră în munţii Carpaţi.

Prin anul 1910 deja vertiginoasa înălţare a gospodăriei forestiere dela primitivism în timp scurt de cca 30 ani la cea mai înaltă treaptă de perfecţiune a dus faima bunei şi exemplarei gospodării forestiere, peste hotarele ţării. Gospodăria Fondului fiind dată de model de bună şi chibzuită administraţie în fosta monarhie, specialiştii şi din ţări străine veneau să vadă şi să admire opera constructivă şi durabilă ce s-a construit aici.

 

Uimitoarea ascensiune a gospodăriei Fondului este determinată printre altele şi de un principiu director în administraţie : Generalizarea şi extinderea ideii şi acţiunii de regie proprie în toate domeniile de activitate. S-a abandonat – numai după o scurtă experienţă – sistemul primejdios şi de tot primitiv de a lăsa totul în seama antreprenorului şi de a aştepta totul dela el în privinţa investiţiunilor domeniului cu mijloace de exploatare; aici silvicultorul, din timp încă – în deplină cunoştinţă a menirei sale – a pus stavilă lucrărilor şi construcţiunilor primitive cu caracter provizoriu şi complet lipsit de cele mai elementare principii de tehnică, ce cădeau în ruină deodată cu terminarea exploatării, şi prin acţiune energică, bine echilibrată şi ordonată, a construit el singur toate lucrările de investiţiuni înlăturând pe antreprenor.

Tot pe baza experienţei şi prin extinderea aceluiaşi principiu s-a abandonat şi sistemul exploatării mijloacelor de transport prin antreprenori, cari – după cum s-a văzut – exercitau exploatarea instalaţiilor cu minimul şi numai strictul necesar întreţinerii în vederea finalizării contractelor de exploatare. Şi executarea acestei exploatări a preluat Fondul în regie proprie, cu cele mai bune rezultate.

 

Regia proprie – după ce încă de mult era aplicată la exploatarea lemnului de foc – s-a extins şi asupra exploatării produselor accidentale cu rezultate deosebit de bune, deoarece tocmai aceste produse accidentale fata fasonate şi scoase la vânzare în loturi mici au determinat ridicarea vertiginoasă a preţului lemnului pe tulpină.

Exploatările în regie în legătură cu investirea domeniului forestier cu mijloace de transport şi de exploatare, distrugând preţurile de cartel dictate de marii exploatatori cu contracte de lungă durată, au determinat o urcare vertiginoasă a preţului lemnului.

Gospodăria Fondului era astfel orientată şi îndrumată, încât păşea acum în ultimii ani dinaintea războiului mondial spre generalizare şi extinderea regiei proprii şi asupra exploatării produselor principale.

 

În admirabila sa operă : „Das Forstliche Transportwessen” dl. I. Opletal spune între altele la pag. 238 :

„Prin faptul că o parte a produselor lemnoase se exploatează şi se transportă acum în regia proprie a Fondului iar cea mai mare parte din lemnul de lucru exploatat de antreprenori de asemenea se transportă de Fond în regie, este preparat terenul pentru executarea tuturor lucrărilor de exploatare în regie proprie.”

 

Rămâne deci numai de a executa toate exploatările de lemn de lucru moale în regie proprie, pentru a ridica gospodăria pe toate liniile la nivelul unei gospodării forestiere moderne.

Administraţia Fondului nu a lăsat nefolosită nici o ocazie pentru mărirea venitului net din exploatare, dar în acelaşi timp, a ridicat la principii de dogmă ireproşabila îngrijire a pădurilor prin amenajarea lor şi executarea tuturor lucrărilor de regenerare şi îngrijirea arboretelor.

Înzestrarea pădurilor cu tot utilajul necesar unei bune şi raţionale exploatări; regenerarea, îngrijirea şi amenajarea lor sunt principiile şi înfăptuirile ce alcătuesc pietrele de bază a economiei Fondului înainte de războiu.

Înaintaşii noştri lucrând în grele condiţiuni la punerea în valoare a preţiosului domeniu forestier care până aproape de finea secolului trecut constituia o bogăţie latentă, au creat o operă durabilă, vrednică de toată admiraţia.

 

Urgia războiului mondial a curmat însă avântul şi desvoltarea economiei Fondului, tocmai atunci când avea cele mai frumoase perspective şi proiecte pentru viitor.

Dar, dacă am relevat perfecţiunile gospodăriei antebelice, în acceaşi măsură datori suntem să relevăm şi părţile întunecoase.

Exploatarea prin contracte de lungă durată – şi atunci când gospodăria Fondului era complet organizată, prin investiţiunile executate în regie proprie – nu mai era justificată. Acest sistem de exploatare era dăunător Fondului, căci preţurile pentru lemn din asemenea vânzări erau totdeauna mai mici, decât cele obţinute din vânzările de materiale lemnoase exploatate în regie.

 

Contractul de exploatare încheiat încă în anul 1918 – în preajma prăbuşirii Austriei – cu firma „Bucovina” a dijmuit veniturile Fondului prin mulţi ani de-a rândul, încă până-n anul 1928, pricinuindu-i mari daune.

Prin toată economia Fondului de după războiu, trece ca un fir roşu executarea marilor exploatări de către firma Bucovina, care este tocmai o consecinţă a contractului de lungă durată încheiat cu numita firmă încă de Ministerul din Viena.

 

Încă în anul 1901 Dl. Guzmann trasând proiectele de viitor ale Fondului, spunea[1] :

„Numai singură regia proprie este în stare să remedieze inconvenientele multiple şi mari ce decurg pentru proprietar din exploatările prin contracte de lungă durată. Numai atunci şi prin abandonarea de asemenea contracte, proprietarul de pădure va deveni ceea ce el trebue să fie : „domnul proprietăţilor sale”.

Totuşi, din motive inexplicabile, administraţia Fondului a menţinut sistemul de exploatare prin contracte de lungă durată până la prăbuşirea Austriei cu toate efectele rele pentru gospodărie.

 

O altă latură întunecoasă a fostei administraţii, era înstrăinării averii şi veniturilor Fondului dela destinaţia funcţională.

Acest Fond, în loc să servească numai şi numai pentru interesele şcolii şi bisericii româneşti aşa precum au dorit şi întrevăzut marii săi ctitori, sub fosta stăpânire a avut mai mult caracterul de instituţie de Stat cu menirea să servească în primul rând interesele generale ale Statului, cari în general au fost potrivnice intereselor româneşti.

De aceea, averea Fondului de repetate ori a fost pusă la contribuţie spre întărirea elementelor reromâne aici în Bucovina.

Pe cele mai bogate moşii ale Fondului s-au creat colonii de Germani, Unguri, Ucraini ş.a. aparatul funcţionăresc era alcătuit în marea sa majoritate din străini iar românii numai cu greu puteau întra în această administraţie. Averea mobilă a Fondului a fost întrebuinţată în întregime pentru interesele fostei monarhii austro – ungare.

 

Rădăuţi, hipodromul

 

2). Caracteristicile economiei Fondului de după război

 

Urgia războiului mondial a pricinuit bunurilor Fondului daune foarte mari prin faptul că, timp de 4 ani, Bucovina a fost câmpul de luptă al armatelor luptătoare.

În anul 1919, la inventarierea daunelor s-a constatat că întreaga avere mobilă a Fondului s-a risipit în războiu, instalaţiunile de transport şi de exploatare erau devastate, clădirile administrative degradate, întinse arborete s-au devastat, personalul s-a descomplectat.

Fondul, a trebuit să se refacă prin propriile sale mijloace. Veniturile sale nici pe departe nu mai erau ceea ce a fost înainte de războiu ci s-au micşorat excesiv de mult prin :

 

a). Executarea contractelor de exploatare mari de lungă durată a fost deosebit de dăunătoare Fondului pricinuindu-i daune de cel puţin ½ miliard lei.

b). Reforma agrară a amputat averea Fondului prin exproprierea domeniului agricol în suprafaţa de 27.831,63 ha.

c). Alte ramuri secundare de producţie : Băile din Vatra Dornei, minele din Iacobeni şi pescăriile din Cozmeni au fost atât de mult devastate a lor, fără prealabile importante investiţii.

 

Lucrând în condiţiuni foarte grele, după ce în anul 1919 gestiunea sa a fost deficitară, Fondul a reuşit totuşi cu multe sacrificii şi sforţări să facă investiţiunile necesare şi să readucă în funcţiune exploatarea bunurilor sale.

Neputând însă beneficia în întregime de urcarea preţului lemnului pe piaţă în anii 1924-1928 şi lipsindu-i deci mijloacele necesare, Fondul nu şi-a putu reface în întregime degradările de războiu, cu toate sacrificiile ce le-a făcut.

Încă şi astăzi sunt cca. 11.000 hectare restanţe de împădurit; instalaţiunile de transport, clădirile administrative şi de exploatare sunt în stare mediocră sau rea. Reţeaua telefonică, calea ferată forestieră Gura Homorului – Poiana Micului (23 km) şi alte obiecte distruse în timpul războiului nu s-au mai refăcut de loc.

 

Toate aceste lipsuri şi scăderi cad mai ales în sarcina condiţiunilor oneroase pentru Fond a contractelor de exploatare pe lungă durată, cari dădeau exploatatorilor lemnul cu preţuri ridicol de mici.

De aceea, în anul 1928, odată cu expirarea contractului de exploatare cu firma Bucovina, ca o reacţiune împotriva sistemului ce a adus Fondului atâtea daune, administraţia a abandonat cu desăvârşire acest sistem de exploatare şi a adoptat o mare însufleţire sistemul de exploatare parchetelor în regie proprie şi industrializarea lemnului tot în regie prin debitare în fabricele proprii de cherestea.

Se părea atunci în anul 1928 în atmosfera de mare însufleţire, că Fondul eliberat fiind de condiţiunile oneroase ale marilor contracte de exploatare, prin generalizarea exploatărilor în regie proprie va putea în fine pe lângă readucerea economiei Fondului la înălţimea de dinaintea războiului, să păşească şi mai departe şi să realizeze perfecţiunea, raţionalizarea şi intensificarea gospodăriei forestiere într-o măsură ce să fie pe deplin în linia de ascensiune luată de economia Fondului încă dela finea secolului trecut.

 

Şi în anii 1927 – 1929 prin deplina adaptare la ritmul nou al economiei ce se părea atunci că va duce gospodăria Fondului la o stare înfloritoare încă nebănuită, administraţia, după refacerea instalaţiunilor de transport şi a ramurilor de producţie secundare (băi, minele, pescăriile) a păşit şi la investiţiuni mai mari în instalaţiunile de exploatare.

Lucrările de regenerări artificiale şi îngrijirea arboretelor au luat mare avânt întrecând chiar şi pe cele dinainte de războiu.

Lucrările de amenajare şi triangulare efectuate acum complectau ultimele amenajamente definitive.

Încă în anul 1925, bunurile Fondului au primit în cadrul legii pentru organizarea bisericii ortodoxe o formă de administraţie autonomă şi foarte potrivită unei bune gospodării prin faptul că toate măsurile de administraţie se iau de către factorii competenţi locali, încetând astfel marile neajunsuri ale administraţiei de până atunci, determinate de faptul că administraţia locală avea competinţă până la suma de numai 5000 lei în vânzări de materiale lemnoase (15 – 20 m3) iar aprobările de vânzare se făceau înainte cu mare pierdere de timp şi întârzieri la Ministerul de Agricultură din Bucureşti.

 

Cu toate avantajele autonomiei Fondului, şi sistemul actual suferă de un viciu specific dealtfel tuturor administraţiilor româneşti, ş.a. Consiliul  Eparhial acordă administratorului Fondului prea mică competinţă.

Criza, ce a intervenit în anul 1930 a oprit brusc frumoasa desvoltare luată de economia Fondului, dar mai ales marile proiecte de viitor.

Prudenţa, cu care a lucrat fondul la exploatările în regie proprie şi debitarea lemnului în regie a ferit Fondul de prea mari daune sub influenţa crizei; atunci când multe industrii de lemn îşi lichidau gestiunea cu mari deficite sub loviturile crizei, regia fabricelor Fondului n-a suferit nici o pierdere, în afară de diminuarea venitului net.

 

Totuşi, din lipsa capitalului de exploatare, sub influenţa crizei, Fondul s-a văzut nevoit să renunţe la continuarea exploatării fabricelor de cherestea în regie proprie şi a adoptat sistemul de vânzarea producţiei anuale prin contracte de exploatare anuale.

Cu toate că administraţia Fondului încă dela începutul crizei a luat măsurile necesare de economie, datoriile contractate în anii de criză se urcă la cca 120.000.000 lei în afară de salariile restante cuvenite preoţilor şi funcţionarilor pe anul 1932.

Tratativele duse în anul 1932 pentru încheerea unui mare împrumut de asanare nu au dus la un rezultat practic, în schimb Fondul a întrat în conversiune în anul 1934 cu cca 95 milioane lei din categoriile sale mai importante.

 

Sistemul de administraţie experimentat în anii 1928 – 1932 de a separa atribuţiunile de gestiune de cele de control dovedindu-se greoi şi nepractic a fost abandonat în anii 1933 revenindu-se la vechiul sistem de administraţie prin înfiinţarea circumscripţiunilor de gestiune şi control.

Prin prelungirea crizei, Fondul a întrat într-o situaţie deosebit de grea, care a adus îngrijorare în rândurile silvicultorilor, cari au răspunderea bunei administrări a acestui preţios domeniu forestier.

Cu toate că în tot timpul crizei gospodăria Fondului nu a fost deficitar precum au devenit majoritatea gospodăriilor forestiere din centrul Europei, slabele excedente nu sunt în stare să alimenteze necesităţile mari ale Eparhiei în mod suficient.

În cadrul legii de administraţie, Fondul fiind obligat să verse excedentele bugetare – după satisfacerea necesităţilor Eparhiei – la Fondul general bisericesc, nu şi-a putut constitui un fond de rezervă pentru timpuri de criză.

 

Pe de altă parte, nici Statul, în actuala criză în care se află, nu poate veni în ajutorul Eparhiei, cu toate că în baza aceleaşi legi, este obligat să acopere la caz de nevoie eventualele necesităţi ale Eparhiei, tocmai pentru motivul că nu permite Fondului să-şi acumuleze excedentele sub formă de rezerve, aşa cum se obicinuia înainte de războiu.

În această situaţie se practică un sistem menit să ducă la degradarea din ce în ce mai mult a gospodăriei Fondului : se fac economii forţate la material şi personal pentru a scoate totuşi excedente oricât de neînsemnate ar fi ele.

Pe urma practicării acestui sistem am ajuns că instalaţiunile de transport şi exploatare precum şi clădirile administrative, se găsesc într-o stare de întreţinere de tot rea şi păşesc spre decădere …

 

Operaţiunile culturale de îngrijirea arboretelor stagnează complet şi determină în multe cazuri, degradarea regenerărilor …

În asemenea împrejurări, nu fără îngrijorare trebue să mărturisesc, că dacă situaţia se va prelungi, atunci în mod fatal şi inevitabil gospodăria Fondului păşeşte spre degradare, se întoarce la primitivismul din trecut.

Decăderea instalaţiunilor de transport şi de exploatare în mod inevitabil va determina scăderea preţului lemnului; căci dacă până acum Fondul a realizat din vânzări cele mai ridicate preţuri unitare din ţară aceasta se datoreşte numai dotării pădurilor Fondului cu perfecte  instalaţiuni de transport şi de debitarea lemnului.

 

Rădăuţi, hartă austriacă – din Kaindl (1866-1930)

 

3). Îndrumări şi directive pentru viitor

 

Îndrumările şi directivele pentru viitor pentru gospodăria Fondului rezultă în mod firesc din examinarea trecutului şi prezentului acestei administraţii.

Drumul de ascensiune spre perfecţionarea şi intensificarea din ce în ce a gospodăriei Fondului, care a fost întrerupt atât de brusc de perioada războiului şi anii următori – după ce în anii 1927 – 1929 îşi luase un nou şi puternic avânt – este din nou oprit în mod brusc prin criza fără precedent în gospodăria Fondului ce dăinueşte acum.

Această stagnare – oricât de dureroasă ar fi – nu trebuie însă să însemneze nici un moment de şovăire sau îndoieli ci trebuie să fie un moment de reculegere şi inventarierea forţelor vii şi ale resurselor Fondului în vederea desfăşurării unei activităţi mai rodnice şi întărită de experienţa şi învăţămintele trecutului.

Silvicultorul, obicinuit să calcule cu lungi perioade de timp şi să depăşească prezentul nu trebue să se lase dominat de efectele unei crize trecătoare fie ea chiar şi de proporţii fără precedent.

 

Deoarece Fondul este o instituţie de utilitate publică ce îndeplineşte atribuţiuni de interes general, substituindu-se în obligaţiunile Statului, se impune eliberarea cât mai urgentă a Fondului de impozite la fel ca şi Eforia Spitalelor civile.

Clasarea pădurilor Fondului în categoria aliniatului „a” şi al art. 1 Codului silvic se impune numaidecât în vederea uşurării urmărirei daunelor din delictele silvice.

Să se încuviinţeze Fondului ca din excedentele bugetare din timpuri de prosperitate economică să-şi constitue un Fond de rezervă prin plasamente sigure şi valorificabile în vremuri de criză.

Aceste 3 deziderate ar fi a se realiza prin modificări în legile respective.

 

În interesul conservării pădurilor este neapărat necesar să se înceteze cu sistemul amnistierii regulate a delictelor silvice, deoarece el duce la anihilarea tuturor sforţărilor şi energiilor îndreptate spre paza pădurilor.

Este neapărat necesar ca în Consiliul Eparhial să fie cel puţin un inginer silvic referent cu atribuţiuni corespunzătoare în secţia economică.

Sistemul de exploatare actual prin arendarea anuală a fabricelor de cherestea trebue considerat numai ca o fază tranzitorie în timpul actual de criză. Practicat prea lung, acest sistem va duce la ruinarea inevitabilă a fabricelor de cherestea din cauza lipsei de întreţinere şi exploatării lor neraţionale.

Pentru viitor, se impune revenirea la sistemul de exploatare în regie proprie, însă cu formarea prealabilă a unui personal select a cărui angajare să se facă numai pe bază de titluri şi bună calificaţie şi nici decum după alte criterii sau considerente, având în vedere şi faptul că serviciul regiei la Fond a suferit mai mult de o criză de personal decât de criza economică.

 

Ideea şi extinderea principiului de a exercita toate categoriile de lucrări în regie proprie sunt factorii hotărâtori şi determinanţi ai evoluţiei vertiginoase a gospodăriei Fondului în trecut.

O gospodărie forestieră se poate ridica şi perfecţiona numai prin o activitate cât mai intensă şi multiplă a silvicultorului. Un sistem care aşteaptă totul dela exploatatori, niciodată nu poate ridica o gospodărie forestieră la o înaltă treaptă de perfecţiune şi intensitate ci menţine pădurea la o stare de primitivism.

Cel puţin în măsură egală ca şi înainte de războiu, regenerarea şi îngrijirea arboretelor şi amenajarea lor trebue să constitue grija de căpitenie a silvicultorului. În special operaţiunile culturale vor trebui intensificate.

 

Grija pentru regenerarea pădurilor în bune condiţiuni cu specii de valoare în vederea asigurării permanenţei producţiunei va trebui să planeze deasupra tuturor preocupărilor noastre pentru a transmite generaţiile urmaşe acest scump patrimoniu forestier neştirbit.

Spre cinstea lor, înaintaşii noştri au lăsat moştenire acest patrimoniu cu valoare considerabil sporită prin importantele investiţiuni ce au făcut.

Este de esenţială importanţă de a nu înstrăina nici un metru pătrat de teren din patrimoniul forestier al Fondului, având în vedere importantele diminuări ce a suferit Fondul prin aplicarea reformei agrare. În acest scop este a se proceda cât mai urgent şi complet la lichidarea tuturor litigiilor şi fixarea hotarelor acolo unde în urma defalcărilor terenurilor expropriate încă nu s-au făcut cuvenitele semne de hotare.

 

Un principiu de sănătoase  gospodărie forestiere impune Fondului cumpărarea fundăturilor din interiorul perimetrului pădurilor.

Investirea domeniului forestier cu instalaţiuni de transport şi clădiri de administraţie nu trebue considerată ca operă încheiată, ci pe lângă întreţinerea inventarului actual în stare ireproşabilă, trebue complectată reţeaua drumurilor forestiere de scoatere cari să înlesnească executarea operaţiunilor culturale şi extragerea materialului din rărituri.

Căci, nu trebue pierdut din vederea faptul că exploatarea pădurilor nici pe departe nu este complectă, ci remâne în pădure o cantitate foarte mare de lemn nevalorificat.

 

Faţă de condiţiunile staţionale favorabile de aici, se poate conta pe o producţie de cca 4 m3 pe an şi pe hectar.

Trebue creată în orice chip posibilitatea de a valorifica întreaga creştere a pădurilor în scopul majorării venitului net din gospodărie. La aceasta se poate ajunge numai prin amplificarea şi întreţinerea în stare ireproşabilă a instalaţiunilor de transport.

Faţă de încercarea Consiliului Eparhial de a face contopiri de ocoale se impune cu orice preţ să înlăturăm asemenea proiecte care înseamnă reîntoarcerea la o gospodărie primitivă şi regres. Raţionalizarea şi intensificarea gospodăriei forestiere este tocmai caracterizată prin micşorarea din ce în ce mai mult a unităţilor administrative.

 

Intensificarea şi raţionalizarea gospodăriei se perfecţionează prin micşorarea ocoalelor silvice, fapt ce trebue avut în vedere pentru viitor.

Instalarea unei fabrici de celuloză în Bucovina ar complecta în mod fericit industria lemnului.

Pentru silvicultorul de după războiu, au apărut aici în Bucovina 2 probleme noui, cari caută o deslegare. Doi factori mari de distrugerea pădurilor: păşunatul şi delictele se impun în mod tot mai ameninţător pentru existenţa pădurilor.

Pentru combaterea acestor flagele în mod eficace silvicultorul va trebui să lupte încă lung timp cu mult tact şi perseverenţă.

 

Nu trebue să trecem cu vederea că Bucovina este cel mai împădurit colţ de ţară cu 43% pădure şi pe lângă toate are şi o populaţie foarte deasă care trebue să găsească o posibilitate de trai la un loc cu pădurea. Desigur, că vor mai fi multe atacuri contra pădurii pe cari va trebui să le anihilăm prin o politică forestieră sănătoasă.

Fondul a fost în tot trecutul său purtătorul politicei şi s-a achitat în mod demn de această înaltă funcţiune.

Nu putem trece cu vederea nici importanţa bunurilor secundare de producţie (băile, minele, pescăriile şi obiecte închiriate) pentru gospodăria Fondului. Producţiunea acestor bunuri sporeşte veniturile Fondului deşi cu un procent mic, dar este constantă şi susceptibilă de raţionalizare şi o mai mare productivitate. În timpuri de criză, aceste bunuri pot avea importanţă considerabilă dacă-şi vor raţionaliza exploatările.

 

Considerată în ansamblul ei, administraţia Fondului constitue un aparat administrativ de esenţială importanţă în valorificarea bunurilor Fondului. De modul cum se achită personalul de îndatoririle sale, depinde mărimea veniturilor.

La considerabilul număr de 650 – 700 funcţionari de toate categoriile, o cât de mică slăbire a zelului şi conştiinciozităţii în serviciu se traduce prin pagube însemnate.

Numai, un corp de funcţionari cu pregătire suficientă şi înzestrat cu un puternic sentiment  de datorie, cu zel, conştiinciozitate şi devotament este în măsură să ţie gospodăria Fondului la înălţime.

 

De aceea, este de esenţială importanţă menţinerea în permanenţă a moralului personalului la înălţime, prin punerea lui la adăpost de grija materială, dar şi prin sancţiuni drastice şi aplicate fără cruţare în cazuri de abateri dela datorie.

Un principiu de bună gospodărie impune acordarea de atribuţiuni şi competinţe mai largi în serviciu administraţiei Fondului şi şefilor de ocoale silvice.

Am schiţat principalele probleme a căror bună rezolvare are menirea să ne ducă la rezultatul dorit şi la ţelul final spre care noi toţi silvicultorii năzuim în muncă fără preget fiecare la postul său de datorie.

 

Pentru ca Fondul bisericesc ort. Rom. din Bucovina să-şi poată îndeplini cât mai perfect menirea fundaţională şi să fiinţeze şi mai departe în acest colţ de ţară ca mare promovator al intereselor publice, este necesară încordarea producţiei şi sporirea venitului net prin raţionalizare.

Aceasta a fost deviza în trecut. Prin ea gospodăria Fondului s-a ridicat la perfecţiunea la care a ajuns.

Este o datorie şi obligaţiune de conştiinţă profesională de silvicultor ca nu numai să păstrăm acest scump şi minunat patrimoniu forestier la înălţimea la care l-au adus înaintaşii noştri, ci să mergem şi mai departe cu un pas înainte pe calea progresului.

 

Solca, în 1917

 

[1] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und Ihre Industrien

 


Comments are closed