Expoziţia sfinţeniei sufletului omenesc

*

Fără a doua componentă a dumnezeirii (muzica, din pricini de doliu naţional – eu, de pildă, după poetul Roman Istrati, deşi lui tare i-ar fi plăcut să audă viorile susurând), dar cu arta plastică în prim plan şi cu poezia în plan aparent secund, astăzi s-a vernisat expoziţia de icoane a învăţăceilor pictorului Viorica Ana Moruz. Învăţăcei care acoperă decenii, cei mai mici fiind de vârsta nepoatei Vioricăi (Oana Chilariu – o splendoare de fată, care îmi aminteşte de frumuseţea regretatului pictor Tiberiu Moruz), iar cei mai maturi, dar la fel de proaspeţi prin suflete, fiind de-un leat cu preotul Grădinaru şi cu pictoriţa, poetesa şi profesoara Mihaela Grădinaru, prin care ni s-a şi înfăţişat nouă, iubitorilor de artă, şi inefabilul poeziei, deşi discursul domniei sale se dorea doar o descheiere a sufletului şi nu poezie.

*

În ciuda diferenţelor de vârstă şi a faptului că expozanţii, în marea lor majoritate, sunt elevi în anul întâi ai clasei Viorica Ana Moruz, de la Şcoala de Arte “Ion Irimescu” din Suceava, lucrările expuse impresionează prin unitate, prin profesionism şi prin naturaleţea cu care ni se înfăţişează sfinţenia sufletului omenesc. Icoane pe sticlă, sugestii spre vitraliile începuturilor iconografiei creştine, care nu erau încătărămate în dogme, lucrările din expoziţie înfăţişează suflete neprihănite, sunt spovedanii şi închinări sincere, trăite, sunt bucurii lăuntrice revărsate spre lume. Sunt viitorime luminoasă, care scapără dumnezeieşte şi în banalitatea prezentului.

*

*