Eminescu şi strămoşii lui armeano-poloni | Dragusanul.ro

Eminescu şi strămoşii lui armeano-poloni

Arborele genealogic al neamului Eminowicz-Emberg, publicat de Grigore Nandriş

Arborele genealogic al neamului Eminowicz-Emberg, publicat de Grigore Nandriş

*

Faceţi click pe imagine dacă doriţi să o vedeţi în dimensiune extinsă.

*

În 1923, când publica, în “Junimea literară”, nr. 4-5, materialul “Familia Eminowicz în Polonia”, Grigore Nandriş tocmai aprindea un butoi cu pulbere, reacţiile ultra-naţionaliste româneşti spulberând, practic, o sursă documentară excepţională. Exaltaţii patriotismului cu orice chip refuzau să admită vreo înrudire a lui Eminescu, în planul îndepărtat al strămoşilor (nu al străbunilor, care reprezintă un plan apropiat), cu poeţii polonezi Ludwig Eminowicz, părintele expresionismului polonez, care încă mai trăia la Varşovia, şi poetul Roman Eminowicz, care murise în 1920.

Grigore Nandriş

Grigore Nandriş

*

Informaţiile genealogice îi veniseră reputatului cărturar bucovinean, care avea să-şi încheie cariera ca profesor universitar la Oxford (s-a născut, în 31 ianuarie 1895 la Mahala şi a murit, în 29 martie 1968 la Londra), de la un consilier comunal din Cracovia, Dr. Vichentie Eminowicz, tatăl poetului Roman Eminowicz şi vărul lui Ludwig, dar fuseseră adunate de Vladimir Eminowicz, vărul consilierului din Cracovia.

*

Grigore Nandriş, om de ştiinţă serios, care a lăsat după sine studiile „Documentele româneşti în limba slavă din mănăstirile Muntelui Athos. 1372-1658” (1937), „Colloquial Rumanian” (1945), „Elementul aromânesc în Lexiconul Heptaglot din Oxford” (1961), „Istoria lui Dracula, tema legendei lui în literaturile din estul şi vestul Europei” (1966) etc., nu intenţionase decât să pună la dispoziţia istoricilor literari şi a eminescologilor un material documentar remarcabil, dar fără să insinueze măcar vreo legătură între Eminescu şi polonii Eminowicz, deşi legătura există şi este mai temeinică decât ar părea la o primă vedere. Tocmai de asta se şi năpustesc asupra bietului cărturar, mai întâi, bucovinenii Vasile Gherasim şi Leca Morariu, apoi, adică mai târziu, şi bucureştenii, în frunte cu preţiosul compilator George Călinescu (enervaţilor de acida-mi impietate le pot pune la dispoziţie materialele compilate de Călinescu, cu totala ignorare a surselor reale de documentare). Spunea, maliţios, Călinescu: “A crede acum că între urmaşii ţăranului Petrea Eminovici şi aceia ai lui Murad Eminowicz poate fi vreo legătură afară de aceea întâmplătoare a potrivirii sunetelor, că Michael von Eminowicz, Kriminal-Akzessist în 1919 la tribunalul din Vijniţa, este pe de o parte polon, pentru că adaugă din orgoliu de şleahtă un von înaintea numelui, iar pe de altă rudă cu dascălul de ţară Vasile, opincar din moşi strămoşi, ce nici visează la mândra spiţă leşească şi la curţile boiereşti din Lemberg, Silezia şi Podolia; că aflarea numelui Mihai la pretinsele rude nobile e un semn de rudenie, când nici cei din Călineştii lui Cuparencu, nici cei de la Ipoteşti nu ştiu de asta şi-şi numesc copiii Petre, Ioan, Vasile, Gheorghe, Ştefan, Niculae, Şerban, Matei şi numai o dată Mihai – este totuna cu a se pierde în legendă, cu a socoti pe Eminescu născut din zmeu şi din Baba Dochia” (Viaţa lui Mihai Eminescu, Litera, Chişinău, 1998, pp. 17, 18).

*

Călinescu, preluând otova “argumentul” lui Vasile Gherasim, ignora faptul că sinonimul pentru ţăran, în Moldova, era “vecin”, adică iobag, numit astfel pentru că era adus, de regulă, din ţările vecine şi, mai ales, din Galiţia. Un ţăran “vecin”, deci un iobag, nu era împroprietărit niciodată, şi încă din abundenţă, cu vreo 15 hectare de pământ, de către stăpânul său, boierul, şi mai ales de către unii precum fraţii Ilie şi Ion Cărste, feciorii lui Iordache Cârste (ginerele lui Abăza, fiu al altui Ilie Crăstea, cum se mai scria numele respectivei familii) sau de  Gheorghe Cârste ot Costăna, menţionat în 21 iulie 1798, care se trăgeau, prin “Cărca, feciorul Măricuţei Abăza” (menţionat în 1723), urmaş decăzut al neamului Abăza, boieri aflaţi mereu în judecăţi pentru pământuri, inclusiv cu călugării de la Voroneţ şi de la Sfântu Ilie (precum în 12 ianuarie 1756), când miza funciară era ba o jirebie, ba o jumătate de jirebie de pământ. De altfel, Ilie Cârste şetrar, care moare în 5 martie 1797, a lăsat după sine conci copii, pe Ileana, Catarina, Toader, Gheorghe şi Iuon, care, în 1808, îşi vor împărţi între ei bietele jirebii rămase de la părinţi.

*

În mod sigur, în baza unei vechi practici boiereşti, de care avea să beneficieze şi Gheorghe Eminovici, Petrea Eminovici a fost administratorul moşiei din Costâna, care includea şi Greaţca (Hreaţca sau, mai nou, Călineştii lui Ienaki), fiind plătit, la încheierea contractului, cu 12 fălci de pământ, la marginea moşiei boiereşti, în Hreaţca. Funcţia de administrator a lui Petrea Eminovici, care presupunea ştiinţă de carte, se justifică şi prin faptul că fiul lui Petrea, Vasile, ştia şi el carte, fiind numit, ulterior, dascăl sătesc. Eminovicienii nu erau nişte bieţi iobagi moldoveni (“vecini” sau ţărani, spune Cantemir, înseamnă acelaşi lucru), iar ascendenţa lor spre statutul de răzeş se face datorită meritelor lui Petrea Eminovici, recompensat ca atare de către boierii Cârste.

*

Conform genealogiei întocmite de urmaşii lui Murad Eminowicz, cei doi feciori ai acestui armean din Lvov, Nicolai şi Ştefan, împart între ei, în 1659, o uriaşă avere, valorând peste 20.000 de zloţi, dar Ştefan nu s-a descurcat în afaceri, aşa că urmaşii lui au fugit în Moldova, unde, ştiutori de carte fiind, s-au ocupat cu administrarea de moşii.

*

Ipoteza lansată de Grigore Nandriş despre o posibilă înrudire între moldovenii Eminovici şi polonezii Eminowicz poate fi respinsă sau acceptată, dar ambele atitudini trebuie să se bazeze pe luciditate şi, dacă se mai poate, pe cercetare. Din nefericire, nici măcar mărturiile străinilor (mă refer la recensământul lui Rumeanţev) nu ne pot fi de folos, pentru că în Costâna nu s-a făcut recensământul, ci doar o simplă numărare a locuitorilor şi, drept urmare, e greu de aflat dacă, într-una din cele 30 de bordeie ale Costânei sau din cele 25 ale Hreaţcăi, pe care le mai găsesc, în 1774, şi austriecii, locuia şi Petrea Eminovici sau dacă administratorul locuia, ca şi nepotul lui, Gheorghe Eminovici, la Dumbrăveni, într-o anexă a castelului boieresc.

*

Singura certitudine este, însă, că Petrea Eminovici, străbunicul lui Mihai Eminescu, nu era un oarecine în Costâna şi în Hreaţca, ci un om vrednic şi înţelept, de la care fiul său, Vasile, învăţase să scrie şi să citească.

*

Ion Drăguşanul


Comments are closed