Elita culturală a Sucevei | Dragusanul.ro

Elita culturală a Sucevei

Publicul: elita culturală a Sucevei

Publicul: elita culturală a Sucevei

 

*

Publicul manifestărilor culturale de excepţie ale Sucevei este format din elita culturală (slujitori ai culturii şi creatori), din domnii Vasile Ilie, care vine, întotdeauna, “de drag”, refuzând politicos să ţină cuvântări, şi din domnul vicepreşedinte Ilie Niţă. Politicienii îşi aduc aminte de cultură doar în vreme de prosteală electorală, dar nimeni nu le simte lipsa. În fond, ei nici nu fac parte dintr-o elită, ei sunt doar o mlaştină fetidă, care se revarsă, o dată la patru ani, peste lume.

*

Am zărit, în public, nume grele ale culturii contemporane: poeţii Constantin Severin, Roman Istrati, Dan Bodnar şi Ion Paranici, umoristul Constantin Horbovanu, pictoriţa Lucia Puşcaşu, interpreţii de folclor Gabriela Teişanu şi Călin Brăteanu, publiciştii Sorin Avram şi Cezar Straton, am zărit profesori, de talia lui I. C. Cojin sau Emanuela David, directorii de instituţii de cultură Constantin-Emil Ursu şi Ionică Băiţan,  “ştefaniştii” Florin “Maghi” Pascal, mare inventator român, şi Adrian Tabarcea, generalul Moţoc, Carmen Marcea, cei mai mulţi dintre colegii noştri de la Centrul Cultural “Bucovina”,  am zărit mulţi, mulţi tineri şi, printre ei, pe Maria, superba fată a lui Victor Rusu.

*

P2

P3

P4

Poetul şi pictorul Constantin Severin

Poetul şi pictorul Constantin Severin