după un scapăr uman poezia

de-o viata și-o noapte stăm la taifas,

e beznă și-n jur nici un scapăr

să-nlăture-n mituri robiri de pripas,

să pot să-ndrăznesc să mă apăr,

iar candeli împrăștie neguri mai dese

și umbre se-ndeasă în lumânări

și-adesea mă rog să nu îmi mai pese

că nu ni-s ursite măcar evadări,

*

dar sufletul, suflet adus de departe,

încă tânjește după lumină

și-n noaptea de-o viață ca-n fila de carte

se-așterne supus și se-nchină,

deși se aud suferințe în zări

când semenii trec ca-n lanțuri prin viață

și gem sub poveri și sub disperări

căci și resemnarea se-nvață

*

zvârlită în suflete drept speranță din urmă

a vieților care acceptă robia,

de-o viață și-o noapte aud cum tot scurmă

după un scapăr uman poezia