Drd. Constantin-Emil Ursu a pierdut un… d
Drd Constantin-Emil Ursu, înainte de a pierde un… d
*
Astăzi, în sfânta zi de duminică şi de… naştere a poetului Roman Istrati, 7 septembrie 2014, la Iaşi, în sediul Flilialei din oraşul celor şapte coline moldave a Academiei Române, respectiv în incinta Institutului de Arheologie Iaşi, managerul Muzeului Bucovinei, Constantin-Emil Ursu, a compărut în faţa unei înalte instanţe ştiinţifice, condusă de un neamţ get-beget (oare nu trebuia să scriu be-got?), Alexander Rubel, şi formată, în ordinea aşezării pe scaune, din savanţii români Nicolae Ursulescu, Vasile Chirica şi George Bodi, toţi universitari de prestigiu, autori de opere-reper şi, în primul rând, oameni faini foc – aidoma tuturor oamenilor cu adevărat mari.
*
Universitarii Alexander Rudel, Nicolae Ursulescu, Vasile Chirica şi George Bodi.
*
În public, lângă scaunul meu de paparazzi de ocazie şi de plăcere, se aşezase, fără ca bietul de mine să conştientizeze şansa, Academicianul Victor Spinei, un clasic al istoriografiei româneşti, pe care îl respect aproape mistic, dar şi reputatul arheolog, specialist în epoca dacică, Ion Ioniţă, ambii universitari ieşeni, care au ţinut să participe la eveniment. Şi mai erau câţiva arheologi germani, care îl cunoscuseră pe Emil la un recent simpozion, şi ei solidari cu autorul tezeii de doctorat “Plastica antropomorfă a culturii precucuteni“.
*
*
Şi mai erau, umplând sala de conferinţe până la refuz, o puzderie de suceveni faini, în frunte cu Paraschiva Batariuc şi Mihai Pânzaru-Pim, în front şi plutoane cu Viorel Varvaroi, cu doamnele Violeta, Asica, Roşca, Pântea şi celelalte, pe care, din păcate, nu le ştiu după nume, dar şi cu recentul premiat în Coreea, universitarul sucevean Filoti (Dan, dacă nu greşesc), Bogdan, Marcel, Palamar, Dănuţ şi aşa mai departe, cei mai mulţi dintre ei doctori, ceilalţi doar oameni cumsecade şi prieteni cu Emil şi cu familia lui, prezentă “in corpore”, de la soţie, fiică şi frate, până la cumnate, cumnaţi şi nepoţi. Eu, de pildă, mă aflam acolo, ca pozar, din cinstită prietenie faţă de Ansia, fata lui Emil şi… stră-străbunica mea dinspre tata.
*
Suporteri suceveni ai Ursului Drd.
*
Drd. Constantin-Emil Ursu şi-a prezentat lucrarea cu atâta dezinvoltură şi atât de expresiv-succint, încât toţi i-am putut urmări şi pricepe argumentaţia, chiar şi neiniţiaţii, desele corelări de ştiinţific cu sugestii mitice sau de filosofia culturii producând avalanşe de scurtcircuitări între sinapsele mele, pururi captivate de primordial. Când va fi publicată, sigur voi citi lucrarea, cu creionul în mână, de la prima, până la ultima filă.
*
Emil Ursu, prezentându-şi teza de doctorat
*
*
*
Au urmat “inchizitorii”, tonul fiind dat de admirabilul intelectual Prof. Dr. Vasile Chirica, care aminteşte, mai ales, prin umor, de legendarul nostru Ioan Nemeş, apoi, rând pe rând, au fost prezentate şi celelalte opinii ale “inchizitorilor”, toate limpezi şi excelent argumentate (cu excepţia câtorva chestiuni care ţin de sinonimie, pe care arheologii, ca cititori ai pământului şi nu ai inefabilului, nu prea le înţeleg).
*
Vasile Chirica
*
Nicolae Ursulescu
*
În cele din urmă, adică după ce i-au acordat “inculpatului” dreptul la “umltimul cuvânt” – jocuri de cuvinte folosite de domnul Alexander Rubel, “inchizitorii” s-au retras pentru deliberare. În timpul prezentării opiniilor lor, notasem, cu păcătosul meu instinct gazetăresc, expresii precum: “lucrare monumentală şi unitară”, “valoroasă lucrare de doctorat” (Vasile Chirica), “lucrare densă în informaţii şi în evaluări critice” (Nicolae Ursulescu) etc., aşa că începusem să nu mai fiu îngrijorat pentru sufleţelul prietenei mele, domnişoara Anisia Ursu.
*
Trebuie să precizez faptul că Emil Ursu fusese desemnat, prin încredinţarea temei, drept moştenitor, în sensul continuării unui anume demers ştiinţific, de către regretatul universitar Dan Monah, autoritate incontestabilă în domeniu şi, prin şansele oferite corelaţiei cu notorietăţile vremurilor vechi (mituri, literatură, inclusiv religioasă), un îndrăzneţ deschizător de drumuri. E greu de crezut că un alt om de ştiinţă, în afară de superbul domn profesor Vasile Chirica, ar fi putut admite, cu atâta dezinvoltură, continuarea unei direcţii de cercetare pe care doar parţial o împărtăşeşte. De altfel, întreaga comisie părea să probeze aceeaşi deschidere faţă de argumente şi faţă de plauzibilul lor, care, în fond, derivă dintr-o scânteie, din instinctul cosmic (Blaga izbutise să probeze penibilul ilogism al arhetipului) al iniţiaţilor, deci al celor care cutează să mai şi spargă dogme.
*
După retragerea “inchizitorilor” pentru deliberări
*
Deliberările nu au durat mult, rapoartele mebrilor comisiei întrezărind, de altfel, un “verdict” favorabil.
*
Verdict: I se retrage domnului Drd. Ursu un d, urmând ca, pe viitor, să fie Dr. Ursu!
*
Cu calificativul “FOARTE BINE“, doctorandul Constantin-Emil Ursu a devenit Dr. Constantin-Emil Ursu! Doamne, şi ce m-am mai bucurat, mai ales că, din pricina curentului, făcusem o nevralgie cumplită, care mi-a mâncat noaptea! Cum am auzit că Emil e doctor, cum am făcut ţişti în faţa lui, ca să-l întreb dacă-i musai să trec pe antibiotice sau dacă pot rămâne la aspirină şi antiinflamatoare. Nu a apucat să mă dumirească pentru că s-au bulucit toţi în jurul lui, iar eu şi Palamar, corp bucovinean de paparazzi pui de dihor, am fost îmbrânciţi la pozat.
*
*
*
*
Imediat după aceea, chiolhan voievodal, tataie, şi cu “zeamă de ploşniţă” irlandeză, şi cu vodcă rusească, şi cu vin moldoveneasc, la o cochetă crâşmuliţă din megieşie. Iar Emil, habar nu am de ce, ne tot mulţumea că am fost alături de el, dar i-am retezat-o scurt, de la obraz, că să nu-şi mai facă probleme şi că, ori de câte ori va dori să ne dea de mâncat şi de băut pe gratis, să dea dor un ţignal, pentru că, vorba regelui de prin ’90, noi suntem pregătiţi.
*
*
*
*
De un lucru, totuşi, am uitat, dar mă revanşez acum, când am trecut, fără să mai întreb pe nimeni, pe antibiotice: Dom’ Doctor Ursu, continuu cu antibioticele sau mă întorc la aspirină?