Dracula, o cheie spre simbolistica sacră | Dragusanul.ro

Dracula, o cheie spre simbolistica sacră

Tepes 1

Despre bijuteria de la cuşma lui Vlad Ţepeş, similară cu simbolistica druidică de pe steagul Angliei, am vorbit, într-un material anterior. Semnul lui Dracula, deci simbolistica de pe bijuterie, reprezintă crucea dreaptă – simbol al roţii cerului (ur anu, de unde grecescul Uranus) şi crucea oblică (Crucea Nordului sau Constelaţia Lebăda, cum i se mai spune Constelaţiei Cygnus, devenită, în creştinism, Crucea Sfântului Andrei). Desigur că, în acelaşi simbol totemic, mai există şi alte simboluri sacre neexplicite, adică rombul (Sfântul Graal sau Inima lui Iisus) şi pătratul (Paradesha, dar şi Cetatea, dar şi Coloana Celestă).

Cruce cu celtica bijuterie*Cruce celtica 2

Detaliul în cerc (druidic) al steagului Angliei, peste care am suprapus bijuteria lui Dracula, probează că în ambele reprezentări au fost incifrate aceleaşi simboluri sacre, doar dezvoltările grafice diferind aparent. Am folosit elementul crucii druidice (nicidecum celtice, pentru că celţii erau doar meşteşugarii antichităţii, deci cea de-a treia cultură, adăugată culturii agrare şi culturii păstoreşti, simbolistica sacră fiind iniţiatică, deci druidică), pentru că o găsim şi pe teritoriul României (druizii noştri se numeau ctisti sau ctitostai), păstrându-se, mai ales în Maramureş, până astăzi.

Crucea ctistică de la Piatra Ariniş

Crucea ctistică de la Piatra Ariniş

Există, însă, şi a doua bijuterie, cea de la gâtul lui Vlad Ţepeş, din portretul care urmează, şi care, deşi nu pare, grupează, altfel exploatate grafic, aceleaşi simboluri sacre, care se găsesc şi pe steagul Angliei, şi pe frescele bisericilor ortodoxe din România, dar şi în cultura iconografică a tuturor civilizaţiilor din lume.

Tepes 3

Bijuterie gat pe verde*

În decupaj, se poate observa că bijuteria respectivă suprapune două pătrate, cu unghiuri diferite de expunere, peste care este aşternut “dreptunghiul” pietrei preţioase.

*

Cele două pătrate (de fapt, un pătrat şi un romb) incifrează aceeaşi simbolistică sacră, pe care o aflăm şi pe steagul Angliei. Steagul Angliei nu are întâietate, dar îmi foloseşte în a proba că întreaga simbolistică sacră străveche nu înseamnă decât incifrări ale suprapunerii celor două cruci, mai aproape de noi fiind roata cerului (crucea dreaptă), apoi runa cosmică a nordului (Crucea Nordului, căreia grecii i-au zis Constelaţia Lebăda).

Crucea Angliei drapel ascutita*Crucea Romb

Aceste două cruci intersectate, conţin, înainte de toate, rombul (sfinţenia, formată din două triunghiuri echilaterale unite prin bază, cel de sus simbolizând iniţierea de pe munte, iniţierea în astral, în sfinţenie, iar cel de jos, iniţierea în peşteră, subpământeană, în omenesc – cu reprezentări superbe pe ouăle încondeiate, dar conţin şi pătratul (paradisul terestru, dar şi cetatea, dar şi coloana celestă), dar şi cercul (Veşnicul, Neprecizatul, Adâncul, Originea Lucrurilor şi a Fiinţelor), pe care l-am folosit în decupaj, deci nu-l mai şi desenez.

Cruce patrat

*

Prin suprapunerea celor două simboluri sacre implicite (care nu ni se desluşesc, la o primă vedere), pătratul şi rombul, obţinem, de fapt, bijuteria de la gâtul lui Vlad Ţepeş, care, la o privire şi mai atentă, este identică şi cu bijuteria de la cuşmă, care, tot la o primă desluşire, înseamnă calendar lunar, Floarea Vieţii, Sămânţa Vieţii, Timpul, Arborele Vieţii, Primăvara (Maia, cum o numesc slavii, Eftepir, cum o numeau dacii, prin Crăiasa ei, Alba, adică Luna) etc.

Crucile romb patrat

Simbolistica bijuteriei lui Vlad Ţepeş de la gât este cea din imaginea alăturată, în care se suprapun Viaţa şi Sfinţenia, Pământul şi Cerul, omul trebuind să urmeze pilda Pământului, Pământul, pilda Cerului, iar Cerul trebuie să-l urmeze pe cel Veşnic, Neprecizat şi Fără Nume, cum se spune în textele taoiste, deci cercul, care simbolizează şi divinitatea supremă, deci vidul, deci profunzimea (adâncul), deci substanţa (şi nu forma), deci naşterea tuturor fiinţelor şi a lucrurilor (geneza).

*

Elementele sacre ale simbolisticii străvechimii neamurilor omeneşti încă se mai păstrează, fără iniţieri, dar cu rol vag totemic, în ornamentaţiile drept-liniare ale popoarelor din răsăritul Europei. Simbolurile pot fi descifrate, dar ne rămân secrete spunerile pe care le transmit simbolurile respective, spunerile pierzându-se odată cu iniţierile. Pe de altă parte, în ornamentaţia populară s-au folosit combinaţii estetice (nicidecum sacre, cel mult oculte), dar şi o vulgarizare a simbolurilor printr-un lexic aiurit, rupt din asemănările cu elemente ale lumii banale, trecătoare. Or, asta e diferenţa fundamentală: sacrul operează cu simbolurile sfinţeniei, deci ale veşnicipei, pe când artizanatul, cu ornamente ale vremelniciei banale, care caracterizează viaţa omenească.


Comments are closed