Dr. Szádeczky Lajos: Istoria Ardealului și al lui Mihai Vodă | Dragusanul.ro

Dr. Szádeczky Lajos: Istoria Ardealului și al lui Mihai Vodă

 

 

Stimate Domn Drăgușanul!

 

Văzând că se încearcă, și cu succes, aducerea la zi a istoriei Sucevei, am decis să aduc și eu o mică contribuție, traducând anumite lucruri care se referă la orașul Suceava, dar și la istoria Moldovei din anul 1600. Menționez că nu mi-am permis să schimb numele și funcțiile personajelor din carte: Mihai, zis și Viteazul, este numit numai Vodă, Székely Mózes este Moise Secuiul în unele lucrări, Báthory Zsigmond e Sigismund Báthory.

 

 

                     Dr. Szádeczky Lajos: Istoria Ardealului și al lui Mihai Vodă

 

Și-a adunat trupele (Mihai Vodă-n.a.), și a ordonat să fie inspectate. Dar nu a uitat nici de vechile tactici. L-a asigurat pe Ieremia Vodă despre prietenia sa, cum a reușit să facă și cu Báthory Endre, dar a mai cerut și mâna fiicei sale, pentru fiul său, Pătrașcu. Nu l-a uitat nici pe Báthory Zsigmond. L-a trimis la el pe italianul Muraldo (despre care se zvonea că a preparat otrava pentru Maria Krisztierna[1]). Datoria acestuia era să-l lichideze prin otrăvire pe Zsigmond și dacă nu reușește, să-i promită munți de aur, sau că Vodă îi cedează Ardealul, păstrând numai Brașovul și Făgărașul, că-i oferă inclusiv mâna fiicei sale, Florica. O mare parte a ardelenilor nu credeau imposibil să se ajungă la o înțelegere cu Zsigmond. Însă Kornis Gáspár era de altă părere spunând, că dacă vine Bárthory Zsigmond, cu toate că el are 2500 de iobagi în Ardeal, lasă totul și numai cu hainele de pe el  se va refugia din Ardeal.

 

În zorii zilei de 24 aprilie 1600, Mihai Vodă a pornit din Alba Iulia (Fejérvár-Alba Carolina) către Făgăraș, începând campania din Moldova. Comisarii regelui (Rudolf al II-lea-n.a.) nu au fost anunțați. Cu două zile înainte de plecare, le-a transmis un mesaj prin Stoica, cum că ei să rămână în Ardeal, împreună cu logofătul Theodosius, să guverneze țara până el este plecat. Degeaba protestau comisarii, că ordinul regelui este să-l însoțească pe Mihai peste tot, el nu a cedat. Căci tocmai prin ei vroia să se asigure, că ardelenii nu se vor răscula împotriva sa, cât este plecat. Pe solii turci și tătari i-a dus cu el, dar comisarii, vrând-nevrând au trebuit să rămână.

 

Soarta comisarilor a devenit ți mai tristă. Logofătul îi trata ca pe niște prizonieri. Doreau să plece de la Alba Iulia la Cluj, dar nu au fost lăsați. Din 9 mai erau obligați să stea la Sighișoara, unde era banul Mihalcea, guvernatorul Ardealului cât timp era Mihai Vodă plecat, conform ordinului acestuia din urmă, trimis în 4 mai de la Brețcu.[2] Ziarele italiene notau, că acești comisari sunt arestați. Cu toate că nu erau reținuți, ei se plângeau amar în scrisorile lor: „oamenii își bat joc de noi, copii de pe stradă ne iau în derâdere, alimentele trebuie să le plătim dublu.” Înafară de acesta se mai temeau și pentru viața lor, căci auzeau tot felul de zvonuri de la oamenii lui Báthory, care ar staționa cu o armată puternică la graniță: „Dacă învinge Báthory, avem deja mormintele asigurate”-scriu aceștia.

 

Vodă a ținut un scurt repaos la Făgăraș, și trimite o scrisoare la comisari (27 aprilie) să-l urgenteze pe Pezz, să vină cu banii. Scrie și la împărat, la principele Mátyás și la Pezz (28 aprilie). Îi informează că a pornit în Moldova, pentru a preveni intrarea lui Zsigmond și Ieremia în Ardeal, care-după cum susține-stau la pândă cu o armată importantă, formată din turci și tătari.

 

Scria despre armate inamice și primejdii mari, cu toate că știa, că în Moldova este deocamdată liniște. Spionii i-au transmis, că nici Zsigmond nici Ieremia nu dispun de armate. Toată tactica împotriva Moldovei era bazată pe elementul surpriză, cu toate că dispunea de o armata[3] considerabilă, a cărei mercenari erau dornici să lupte și să obțină victorii. Spera, că și populația Moldovei să-l primească bine, fiindcă erau tare asupriți de Ieremia. Armata era condusă de Székely Mózes, iar avangarda de Barcsai András. Vodă și băiatul său mergeau separat. Trupele au intrat în Moldova la 4 mai, pe la Târgu Secuiesc și pasul Oituz. De la Brețcu, Vodă s-a întors la Brașov, iar băiatul său a rămas cu armata.

 

Veștile venite din Moldova, după câteva zile, nu erau printre cele mai bune. După unii, nobilii ardeleni au conspirat în favoarea lui Bárthory Zsigmond, ceea ce l-a enervat la culme pe Vodă (wie der mann gewiet getobt).

 

Alții susțin, că însuși Székely Mózes a urgentat venira lui Vodă, fiindcă au apărut neînțelegeri între maghiari, secui și valahi, iar trupele au început să jefuiască. Mihai s-a grăbit în Moldova. Mai târziu a apărut un zvon în Ardeal, cum că la Trotuș, în timpul jafului, au apărut divergențe între secui și valahi, din care puțini valahi au ieșit vii.[4]

 

Moldova a fost cucerită fără lupte. Ce-i drept, în acel moment Bárthory Zsigmond se găsea la Suceava, dar nu făcând pregătiri de război. Își schimba hainele strălucitoare, își îneca amarul în vin, și asculta muzicanții.[5]

 

Ieremia, voievodul Moldovei, se afla tocmai la Trotuș, la nuntă, când a aflat de atac. Avea lângă el câțiva cazaci, care nici nu au încercat să opună rezistență, au fugit și s-au oprit tocmai la Suceava. Aici a încercat și Ieremia să opună rezistență, dar o parte din soldați (5000 de valahi) l-au lăsat baltă, și aruncându-și cușmele în aer au trecut în cealaltă tabără. Cu 300 de polonezi și 300 de moldoveni Ieremia a fugit până la Nistru, în puternica cetate a Hotinului. În drumul său a pârjolit tot și a astupat fântânile. A rezultat că în armata lui Mihai Vodă era penurie de alimente, soldații mâncau frunzele copacilor din cauza foamei. Aprovizionarea s-a făcut greu, din Brașov. Însă la 16 mai deja erau în cetatea Sucevei. Aici Vodă a ținut un fel de adunare, unde și cu votul a 10 nobili din Ardeal, a hotărât ca în Ardeal să introducă un impozit de câte 3 forinți de poartă.

 

Dar Mihai Vodă nu avea liniște până nu-și învingea dușmanul definitiv, și l-a urmărit pe Ieremia până la Hotin. Acesta a încercat iarăși să opună rezistență în luptă deschisă, dar a fost înfrânt. O parte din soldații săi s-au refugiat în cetate, ceilalți peste râu, pe teritoriu polonez. Mulți au pierit în luptă ori s-au înecat în râul Nistru. Mihai Vodă a dat foc orașului, dar nicicum nu a reușit să ocupe cetatea. O parte din armata lui Mihai Vodă a traversat râul Nistru, și au pârjolit și jefuit în Podolia și Pocuția, astfel făcându-i dușmani și pe polonezi. A încercat să ocupe cetatea Hotinului și cu asalturi și prin negocieri. Cum nu a putut ocupa cetatea, a solicitat moldovenilor să predea cetatea, asigurându-le liberă trecere. Dar aceștia, având încredere în zidurile cetății și mai ales în armata poloneză, care se pregătea de luptă, nici măcar nu i-au răspuns. Mihai Vodă, nedorind să-i irosească timpul, a lăsat asaltul pe mâna căpitanilor valahi și s-a întors la Suceava. Aici l-a numit pârcălab pe Kaptury János, care la 29 mai a depus jurământul de credință, al cărei text ne-a rămas.[6] De aici a plecat la Iași, și până la sfârșitul lui iunie a ținut-o într-o petrecere.

 

În acest timp, în Ardeal așteptau cu nerăbdare veștile de pe câmpurile de luptă moldovenești. Încă înainte de a începe asaltul Hotinului, Mihai Vodă a scris din Suceava în 16 mai orașelor (Cluj, Sibiu, etc), să fie „veseli și cu bucurie” că a învins. A scris și comisarilor. De sub zidurile Hotinului iarăși a scris că a învins, si-i roagă pe comisari să intervină pe lângă principele Miksa să facă o demonstrație cu armata în Silezia, menită să-i oprească pe polonezi de la atac. Mai departe îi urgentează să vină Pezz mai repede (cu banii-n.a). În data de 24 mai a scris la Rudolf, cât si regelui Poloniei.[7] În scrisoare adresată regelui polonez, Mihai Vodă repeta diversiunea deja încercată în Ardeal. În scuzele sale, îl acuză pe Ieremia de niște lucruri închipuite, cum că acesta a trimis asasini la el să-l otrăvească, pentru a-si putea instala pe fratele său Simon pe tronul Valahiei. Îi promite, că va respecta toate îndatoririle care revin unui principe moldovean, dar îl și atacă pe hatmanul și cancelarul Zamoysky, sfătuind regele să se ferească de el. Însă Zamoysky se bucura de încrederea regelui cât și a guvernului polonez. Acuzațiile lui Mihai Vodă nu l-au afectat, din contră, atacul la persoana sa era dăunător numai lui Vodă, și l-a grăbit pe Zamoysky la acțiuni cât mai rapide și la răzbunare.

 

La începutul lui iunie, Mihai Vodă a mers la Iași, în capitala noii regiuni. Acolo a adunat boierimea pentru a depune jurământul de credință, și a inspectat trupele moldovenești. Oamenii lui Baba Novak au fost trimiși prin țară să supună poporul și aceștia să depună jurământul de credință, iar cei care se împotrivesc să fie trecuți prin sabie. În data de 2 iunie a ținut o audiență generală. Prima data i-a primit pe solii turci, apoi pe boieri. Însă nu l-a uitat nici pe Pezz, care-și tergiversa venirea la Sătmar (Satu-Mare-n.a.). În data de 2 iunie l-a trimis pe banul Mihalcea la Pezz, împreună cu cei doi consilieri austrieci, care se aflau la Cluj. Îl roagă pe Pezz să intervină la Basta să fie trimise trupe la granița poloneză într-o demonstrație. În data de 17 iunie îl trimite la Pezz și pe consilierul său Alárdi Ferenc și banul Lugojului, Barcsai András.

 

Considerând Moldova al său, Vodă a vrut să-l protejeze de jafuri. A interzis acest lucru soldaților, iar cei care nu respectau ordinele erau aspru pedepsiți. Dar nu a împărțit dreptatea în egala măsură între soldați. Pentru aceeași infracțiune, soldații maghiari erau executați, iar valahii numai bătuți cu bâtele. Mai ales un caz i-a amărât pe maghiari. Slugile lui Sennyei Pongrác și Sibrik György au fost prinși și arestați pe când „confiscau” fân pentru cai. Soldații maghiari au intervenit să fie lăsați liberi, făptașii fiind cunoscuți ca niște soldați viteji. Ofițerii acestora s-au prezentat la Vodă, rugându-l să-i grațieze. Dar acesta nu s-a lăsat Voda convins, și după plecarea ofițerilor i-a decapitat pe cei șapte inculpați. Acest lucru i-a exasperat pe cei din tabăra maghiară, ura care mocnea a revenit la suprafață. Când au auzit că tabăra lui Báthory Zsigmond și a lui Zamoyksy se află aproape de graniță, sfătuiți de Székely Mózes și Csáky István au trimis mesageri la ei, prezentând situația lor și rugându-i să-i elibereze cât mai repede. Zsigmond i-a încurajat, și Zamoysky i-a asigurat despre sprijinul acordat lui Zsigmond.

 

Încă de când se afla în Moldova, Mihai a văzut că va avea de furcă cu polonezii, și încerca să prevină acest lucru. S-a gândit la Rudolf și prințul Miksa, că poate cu ajutorul lor va reuși să îndepărteze pericolul, și de aceea s-a întors în Ardeal. Administrația militară a Moldovei a fost lăsată pe mâna boierilor, dar și Székely Mózes a rămas acolo cu armata. La sfârșitul lui iunie s-a întors în Ardeal, prin pasul Oituzului. Între 27 iunie și 2 iulie a petrecut la Brașov, pe urmă a mers la Alba Iulia, să-și facă a doua intrare triumfală.

 

Detaliu din pictura lui Francken, cu Mihai Viteazul în prim-plan

 

Surse: Erdély és Mihály vajda története, 1595-1601, Oklevéltárral, Dr. Szádeczky Lajos, Nyomtatott a Csanád-Egyházmegyei Könyvsajtón, 1893, Temesvár, pp. 172-177.

Traducere si adaptare: László G.P.

 

Foaia ilustrată, 21 iulie 1891: Statuia lui Mihai Viteazul din București

 

[1] Soția lui Báthory Zsigmond.

[2] Brețcu, în maghiară Bereczk, la pasul Oituzului.

[3] Nu avem surse sigure, dar unele indică 38.000 de infanteriști, 3.000 de cazaci, 4.000 de sârbi, 6.000 de călăreți din Ardeal, Baba Novak, cu 4.000 de călăreți și în jur de 40.000 de secui.

[4] Kriegsarchivum, Wien, reg. 54, scrisoarea comisarilor din Cluj, la 18 mai 1600.

[5] Soldații polonezi din Suceava „juramento confirmarunt, Sigismundum per medium annum in Zuchawa fuisse, quotidie splendide indutus, vino et musica delectabatur”.

[6] „Eu, Kaptury János, pârcălabul cetății Sucevei jur…că voi fi supus adevărat și fidel domnitorului meu milostiv, principele Ardealului, Valahiei și Moldovei Mihai Vodă, cât și fiului acestuia, Petru Vodă.”

[7] Mihai Vodă a scris comisarilor în data de 16 mai din Suceava și în 20 mai din Hotin. Clujenilor a adresat scrisorile în 16 și 20 mai, lui Pezz în 23 mai (din Suceava), iar către Csáky István în 27 mai, tot din Suceava,


Comments are closed