Dintotdeauna și pentru totdeauna, ale neamului

*

Fremătând de dorul clipei când îi voi asculta „Zicălașii” cântând, la prima lectură (întotdeauna, ascult primul), vechile colinde și vifleimuri, care se cântau prin Bucovina anilor 1900, tot frunzăresc partiturile, încercând să înțeleg de ce textul unor melodii diferite de odinioară nu prea diferă, tema „Sculați, sculați, boieri mari”, cu variante lirice nesemnificative (Sculați, sculați, mari boieri!, Ia-n sculați, boieri, sculați!, Bună vreme, boieri mari! sau Sculați, gazde, nu dormiți!) figurează în 13 melodii diferite, cântate majoritar în 2/4, dar și în 3/8, mai ales Allegretto sau Moderato și mai rar Andante (o singură dată, Andante pastorale – care cred eu că ar ține de specificul colindei). Prințul cărturarilor, Dimitrie Cantemir, mărturisise că românii din Moldova își ziceau, între ei, boieri, fiecare răzeș, chiar și cel cu doar o sfoară de pământ, fiind considerat „boier mare”, adică român cu rădăcini în epoca descălecării de țară. Și e de presupus că ei, „boierii mari”, și nu țăranii, care, tot de la Cantemir citire, în Moldova se numeau „vecini”, fiind aduși din țările vecine, care aveau instituția iobăgiei, păstraseră fondul mitologic al ritualicelor cântece solare și lunare, din moment ce cântecul mamei lui I. G. Sbiera, răzeșiță din Horodnic, O, sărmana lozioară, chiar este, ca text, o colindă autentică, interpretată Moderato, în 2/4.

*

Abundența de melodii diferite pe aproximativ același text creștin (expresia „fiu de împărat”, din orațiile de nuntă și din unele colinde, se referă la creștini, adică la „fiii Împăratului Ceresc) sugerează păstrarea unor melodii ancestrale, dar cu modificarea discursului liric, iar în alte cazuri, precum cel al Colindei mărului măr, pe care Alexandru Voevidca o nota drept „veche”, cântată Andante moderato, sugestia inițială coincide cu cea creștină, dovadă că George Coșbuc a avut dreptate, atunci când susținea că „poporul nostru, sărbătorind, deodată, naşterea eroului păgân (Soarele – n. n.) cu a Dumnezeului creştin, a substituit numirile cântecului păgân. În loc de Soare a zis Christos, în loc de Lună, Cer sau Lumină, a zis Sfânta Maria, în loc de Jupiter a zis Sfântul Ilie etc. Faptele, însă, au rămas neatinse, cântecul e păgân”[1]. Doar asupra simbolisticii dedublate s-a pronunțat cu vagi erori George Coșbuc, Sfânta Maria fiind și Mama Glie, și Natura, și Primăvara, dar și Lumina, dar nicidecum Luna sau Cerul.

*

În manuscrisele lui Alexandru Voevidca, întâlnim majoritar doar teme creștine, grefate pe fondul mitologic ancestral al misterelor primăverii (care stau la temelia Misterelor Eleusine), practicate de populațiile civilizației boreale, începând cu cele pelasgine (totemice), după cum o confirmă mărturiile străvechi. Cântecul de stea Trei crai de la răsărit pare să aibă rădăcini în colinde, interpretate 2 Andante, 3 Moderato și 2 Allegretto. Sculați, gazde, nu dormiți! și Acum vremea a sosit, notate drept melodii sau colinde vechi, cântante Andante, ca și Sculați, sculați, mari boieri!, tot „melodie veche”, interpretată Moderato sau Allegretto, funcție de satul din care a fost culeasă, Sculați, sculați, boieri mari!, în 3 variante Moderato, 6 Alleggretto, dar și un Andante pastorale, Ia-n sculați, boieri, sculați!, „colindă veche”, cântată sau Andante, sau Moderato, Bună vreme, boieri mari!, sigura colindă interpretată Andante pastorale, par să însemne, dar ne vom convinge la lecturarea cu… arcușurile, „degenerescențe ale limbajului iluminării”, cum inspirat formula Guenon. Și ar mai exista, cu încărcături apreciabile de autentic, Boierașii din Efrim, „colindă veche”, Andante, și menționata Colinda mărului măr, „veche”, Andante moderato și, cu siguranță, multimilenară ca discurs liric și probabil că și melodic – asta vom auzi.

*

Au existat, în Bucovina, și vifleimuri primitive, precum Steaua de sus răsărind, Cana Galilei, Trei crai de la răsărit, Gana Ganele (Andante), În Vifliem s-a născut, Steaua, Pe dealul cel mare, mare – care este chiar o „colindă veche” (Andante moderato), David cel mare – „cântec foarte vechi”, cu text definitiv pierdut (Andante cantabile), Trei crai de la răsărit, Gana Ganele, În orașul Vifliem, Colindă de anul nou, Colinda lui Adam, Douăsprezece întrebări, La portița raiului – pe care le suspectez de contrafaceri primitive (Moderato) și așa mai departe, toate aceste colinde și vifleimuri fiind cântate, în largul celor trei statalități care ne divizau… solidarizându-ne, pe la 1900, de către toți românii. Pentru că nu există colinde sau vifleimuri bucovinene, ardelenești, muntenești sau moldovenești, ci doar colindele pelasgilor și, drept memorie subconștientă, ale flacilor și vifleimuri ale ortodoxiei românești. Dintotdeauna și pentru totdeauna, ale neamului.