dincolo de cea dată poezie

*

destinul meu de frunză în cădere

tânjește după ierburile mute,

iar cântecul nescris, de prin stingere

melancolii silabele-și ascute

și le împlântă nemilos în mine

de parcă-s vinovat că nu l-am scris,

dar rănile acestea îmi fac bine

și-mi amintesc că nu-s decât un vis

*

pe care l-a trăit mereu un altul

din cine știe care depărtări

atunci când s-a desprins de prin înaltul

de dincolo de veci și-ntunecări

ca să aducă zorii mai aproape

de sensul cel tânjit, dar fără sens,

apoi s-a scufundat în niște ape

cu cerul lui fatidic și imens

*

ca să ignore cântecele lui

pe care n-apucase să le scrie

căci el știa că altă viață nu-i

dincolo de cea dată poezie