Din anul 1848: Starea Bucovinei | Dragusanul.ro

Din anul 1848: Starea Bucovinei

Cernăuţi, 1832 – desen de I. Schubirsz

 

Bucovinenii ne primiră, în genere, cu ospitalitatea cea mai afectuoasă. Era epoca deşteptării naţionalităţilor; şi românismul, care, până atunci, era un simţământ necunoscut în Bucovina, atunci începuse a mişca inimile. În această provincie, oraşele an degenerat cu totul. Co­merţul e cuprins de străini: nemţi, poloni şi evrei. Ro­mânii sunt înfundaţi pe la moşii şi dedaţi mai mult cu agri­cultura; căci cariera funcţiunilor publice nu e deschisă decât nemţilor sau acelora ce se devotează culturii şi politicii austriece. Ceea ce ne-a surprins şi ne-a întristat mai mult era că în această ţară vedeam o corupţiune înfricoşată: deznaţionalizarea făcuse progresele cele mai mari, în fa­voarea sistemei austriece. Educaţiunea publică prin şcoli reuşise a strivi elementul român. Numai poporul de jos, muncitorii de câmp, ţăranii, şi-au păstrat intacte limba şi datinile străbune[1]. Dar ce folos! Când întrebai un ţăran de e român, el răspundea: „Să mă ferească Dumnezeu! Sunt moldovean!”[2]. Până într-atâta erau spiritele de înapoiate!

 

Proprietarii, oameni avuţi, vechi familii moldovene, erau în genere deznaţionalizaţi: limba românească bătrânii abia o mai vorbeau, iar tinerii nu ştiau decât nemţeşte, ruseşte şi leşeşte.

 

(Sion, Gheorghe, Suvenire contimporane, Bucureşti 1915, pp. 268-297).

 

[1] De la 1848, încoace, inamicii naţionalităţii române au ajuns a corupe şi poporul, făcându-l să îmbrăţişeze limba ruteană (Gh. Sion).

[2] Pentru moldoveni, inclusiv cei din Bucovina, „român” (rumân) era sinonim cu „iobag” – n. n.


Comments are closed