Din anul 1848: La Lăpuşna

Lăpuşna, institut de scalde – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

După vreo zece zile, holera s-a ivit şi în Cernauca. Aceasta aduse spaima între noi. Atunci ospătătorii noştri, cât şi noi, luarăm deciziunea ca să mergem spre munţii Dornei. Fără a pierde cât de puţin timp, ne făcurăm preparativele şi plecarăm. Până la Cer­năuţi venirăm cu toţii. De aici, ne despărţirăm: ne făcurăm mai multe cete, ne închipuirăm trăsuri şi plecarăm către munţi. Unii dintre noi, care avură mijloace mai mari, plecară spre Viena, alţii spre Paris. Eu, însoţindu-mă cu pianistul Carl Mikuli, mă dusei la Lăpuşna.

La locul acesta era un stabiliment de băi de abur, după sistema lui Prisniţ. Moşia era a unui român bucovinean, domnul Iordaki Vasilco, cu care mă cunoşteam. Ea este sub poa­lele Carpaţilor, care se întind spre Galiţia. De aici purcede Siretul, care, din râuşor mic, întrunindu-se cu mai multe ape, traversează Moldova, de-a lungul, şi ajunge în Dunăre ca un fluviu.

La Lăpuşna natura este aspră; dar, pe la luna lui iulie, era de o frumuseţe grandioasă. Mai toate apartamentele stabi­limentului erau pline; căci, afară de cei ce făceau cură pentru motive de boală, erau mulţi care fugeau, ca şi noi, de holeră. Camaradul meu îşi oprise de mai înainte apartamentul şi astfel eram asiguraţi despre locuinţă. Vreo zece zile, petre­curăm foarte bine: ne desfătarăm în preumblări şi în pe­treceri. Camaradul meu îşi aduse clavirul şi, în toate serile, societatea de la Lăpuşna se desfăta în concerte muzicale. Dar deodată începură ploile. Aceasta ne incomodă foarte; mai ales că camaradul meu, la auzirea tunetelor, pe care nu le putea suferi, se simţea apucat de atacuri de nervi, încât, fără a fi bolnav, petrecea nopţile foarte turmentat: aceasta mă supără şi pe mine, care dormeam tot într-o cameră cu el. Cu toate acestea, deşi ploile s-au mai prelungit, am stat şase săptămâni în Lăpuşna.

(Sion, Gheorghe, Suvenire contimporane, Bucureşti 1915, pp. 268-297)