desprinderea de urme pe sub paşi

*

cu trup de viscol te-ai născut, femeie,

şi-ascult în noaptea asta ireală

cum mâna ta se-nalţă şi descheie

prin ceruri primăverile de gală

ca să păşeşti apoi peste ninsoare

cu tălpile de iarbă şi-nfrunzire

să ţi se-nalţe iederi pe picioare

ca vegetalul să mi te respire:

 *

credeam în timp, dar timpul nu există,

l-ai risipit dansând printre planete,

eu l-am văzut prelins pe faţa tristă

când tu te-ai întrupat în alte fete

doar ca să-apuci de suflete drumeţii

şi să îi legi la stâlpul infamiei

şi m-a durut în roua dimineţii

prelingerea-n tristeţe-a poeziei

*

pe care tu, femeie şi mesteacăn,

într-o tânjire cosmică o laşi

drept dâră de lumină ca să treacă-n

desprinderea de urme pe sub paşi