Deschiderea din anul 1856 a mormintelor domneşti (I) | Dragusanul.ro

Deschiderea din anul 1856 a mormintelor domneşti (I)

 

Putna, 1871 – desen de Szatmary

„Deschiderea din anul 1856 / a mormintelor domneşti / care se află

în / Mănăstirea greco-ortodoxă Putna // Protocol şi Acte anexe /

întocmit de / K. A. Romstorfer”,

Karl Adolf Romstorfer

Cernăuţi, 1904, Tipografiile Asociate din Cernăuţi

*

Traducere: Dr. ing. Ion Barbu

*

În recent publicata mea broşură despre „vechea mănăstire greco-ortodoxă Putna”[1], spuneam, la pp. 43-45, că în biserica mănăstirii se găsesc vechile locuri de îngropăciune, dintre care, în Naos şi în Pronaos, se află ctitorul mănăstirii, Domnul Moldovei Ştefan cel Mare şi membrii familiei sale. O parte dintre aceste morminte au fost deschise în noiembrie 1856, după ce egumenul de la Putna Artimon Bortnik şi-a dat consimţământul, la 1/13 septembrie 1851, aşa cum menţionează conţopistul oficial Anton Schönbach, care a întocmit actele oficiale ale comisiei.

*

Despre această activitate oficială s-a realizat, la 2 decembrie 1856, la Putna, un protocol final. La acesta s-au adăugat şi 3 desene, făcute de un membru al comisiei, ing. Anton Röll, de la Direcţia construcţiilor, care prezintă, între altele, situaţia exactă a fiecărui mormânt. O formă prescurtată a Protocolului a fost publicată de F. A. Wickenhauser în scurta prezentare „Istoria Mănăstirilor Voroneţ şi Putna”[2], la pp. 80-96.

*

Domnul Ştefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504. Şi mormântul lui a fost deschis în 1856, dar trupul nu a fost deranjat. S-a stabilit cu siguranţă că mormântul mai fusese deschis încă o dată, cu care ocazie resturile Domnului au fost mutate dintr-un loc în altul.

*

După Protocolul menţionat mai sus, care oferă date detaliate despre fiecare mormânt, am considerat că există un interes general asupra acestei probleme şi am decis să fac publice aceste rezultate, cu ocazia comemorării a 400 ani de la moartea Domnului, în semn de recunoştinţă şi pioasă aducere aminte. Din păcate nu pot publica şi Planurile Săpăturilor, deoarece în prezent acestea nu se mai află alături de protocolul original şi nici nu am vreo informaţie unde s-ar afla.

Protocolul pe care îl dau publicităţii provine de la unul dintre membrii Comisiei Centrale cezaro-crăieşti (k. k.) pentru Monumentele de Cultură şi Artă din Viena, unde a fost depus originalul, iar celelalte anexe mi-au fost puse la dispoziţie de către administraţia k. k. a Landului Bucovina în formă originală[3].

Putna, schiţă de restaurare, făcută de Romstorfer în 1896

P R O T O C O L

*

Întocmit în baza aprobării Administraţiei cezaro-crăieşti a Bucovinei din 23 septembrie şi 16 noiembrie 1856, Nr. 15140 şi 19358, asupra Deschiderii mormintelor care se află în biserica Mănăstirii gr. or. Putna.

De către mai departe numita Comisie

Putna, 24 noiembrie 1856.

1896, Putna: Schiţă de Romstorfer

Membrii Comisiei

Care vor lucra sub conducerea Şefului de oficiu cezaro-crăiesc Anton Schönbach.

Din însărcinarea Consistoriului bisericesc din Cernăuţi participă ca membru Asesorul Consistorial k. k. Teoctist Blajevici.

Însărcinat cu conducerea tehnică a lucrărilor de deschidere a mormintelor a fost numit ing. Anton Röll.

Pentru asigurarea condiţiilor de sănătate a fost numit în comisie Dr. Vincenz Szymonowicz.

 

1896, Putna: altă schiţă de Romstorfer

PRE-RAPORT

 *

„Prin adresa din 1/13 septembrie 1851, actualul conducător al Mănăstirii Putna, dl Artimon Bortnik, informa înaltul Consistoriu bisericesc din Cernăuţi că la mănăstirea Putna s-ar afla, după mărturiile şi documentele păstrate, locurile de îngropăciune ale mai multor personalităţi renumite, printre care enumerăm următoarele:

Putna, plan făcut de Romstorfer în 1896

1). Fostul Domn al Moldovei şi ctitor al Mănăstirii Putna Ştefan VI, cunoscut ca „cel Mare”, mort în 1504”.

2). Prima sa soţie, Prinţesa Maria, fiica Prinţului Simion, moartă în anul 1477-

3). Cea de-a doua soţie, Prinţesa Maria, fiica Domnului Valachiei Radul, moartă în anul 1511.

4). Fiul său şi urmaş la tron, Prinţul Bogdan, din cea de-a doua căsătorie, mort în anul 1517.

5). Prinţesa Maria, fiica lui Ştefan cel Mare, moartă în 1518.

6). Doi copii mici ai lui Ştefan cel Mare, Bogdan şi Petru, morţi în 1479 şi 1480.

7). Prinţul Ştefan, nepot al Domnului Ion Petru din familia lui Ştefan cel Mare, mort în 1527.

8). Prinţesa Maria, nora lui Ştefan cel Mare şi soţia lui Petru Rareş, moartă în 1529.

1856, Putna: altă schiţă făcută de Romstorfer

În afara acestor membri ai familiei domnitorului, aici ar mai fi înmormântaţi Mitropolitul Sucevei Teoctist, mort în 1477, şi Iacob, mort în 1778, precum şi mai mulţi Episcopi şi Boieri, ale căror pietre de mormânt nu s-au păstrat.

*

Egumenul Mănăstirii arată, în raportul său, că vizitatorii ar dori să se poată închina la mormântul lui Ştefan şi ale familiei sale, aşa cum se întâmplă la alte Mănăstiri din Kiev, Niamez etc. Din păcate, nu se cunoaşte locul unde s-ar afla aceste morminte şi adresează rugămintea de a se stabili mai precis aceste aspecte.

*

Din mărturiile unor persoane, spune înainte-stătătorul Mănăstirii, s-ar şti că intrarea la mormântul ctitorului s-ar afla în Pridvorul Bisericii. El ar fi făcut o cercetare şi, până acum, trei călugări ai Mănăstirii au săpat, la intrarea în Mănăstire, o adâncime de 7 picioare[4] (iar nisipul a fost înlăturat) , unde au găsit un gang zidit, cu lăţimea de 2 picioare, în zona opusă – uşa de la intrare, şi în care au găsit depuse oase ale morţilor. Deoarece dintr-un document, aflat la Mănăstire, şi anume scrisoarea Mitropolitului Sucevei Iacob, din 2 martie 1757, iar această scrisoare se anexează raportului, se cunoaşte că în coşciug, în vremurile trecute, se puneau şi comori, iar în scrisoare se face referire la lucruri Preţioase şi Perle, probabil că acestea au fost scoase din mormântul ctitorului, astfel că egumenul mănăstirii a făcut o altă cercetare, fără aprobarea forurilor superioare, iar în prezent săpăturile acestei comisii nu prevedeau deschiderile făcute la intrare, iar acestea vor fi acoperite şi se va reface pardoseala bisericii.

*

Autorul raportului îşi încheie relatarea cu propunerea să se realizeze din zidărie un traseu care ar permite vizitarea mormintelor, constatându-se că în subsolul mănăstirii s-ar afla racle cu osemintele familiei domnitoare, după modelul mănăstirilor din străinătate.

Acest raport a fost trimis, de către Consistoriul bisericesc din Cernăuţi, la administraţia provizorie a provinciei, care însă nu a dat curs cercetărilor.

*

Chestiunea care a fost şi rămâne nerezolvată o constituie anumite lucruri neclare, referitoare la Mănăstirea Putna, dar şi în folclor, în care se vorbeşte cu pietate despre istoria din perioada lui Ştefan cel Mare, când Bucovina şi renumele Moldovei erau atât de prezente în cunoştinţele vehiculate prin legende, „din gura poporului”, dar mai puţin cunoscute prin fapte ştiinţific cunoscute, bazate pe descoperiri arheologice şi pe o prezentare sistematică a faptelor. Dorinţa de a cunoaşte istoria familiilor domnitoare, care, în secolul al XV-lea, când incursiunile tătarilor şi turcilor produceau distrugeri şi pustiau ţara, când duşmanii, de jur-împrejurul ţării, jinduiau la Moldova. Cele peste 40 de bătălii, purtate în 47 de ani de domnie peste Moldova, căreia îi aparţinea, atunci, Bucovina, precum şi ţările situate mai la vest şi care aparţin astăzi monarhiei austriece, care s-au ridicat din sclavia barbariei asiatice, au făcut din Ştefan cel Mare un zid de apărare (baraj) al creştinătăţii împotriva duşmanilor sfintei cruci şi, prin glorioasele bătălii împotriva turcilor, la Racoveţ, Bârlad şi la Dunăre, unde Ştefan a înfruntat şi învins oastea de 120.000 luptători, condusă de Soliman Paşa însuşi, Fericitul Papă de la Roma a ordonat ca în toate bisericile să se sărbătorească aceste victorii şi să se facă rugăciuni pentru glorificarea acestui Domn.

Manuscrisul traducerii, făcută de Domnul Dr. ing. Ion Barbu

Ceea ce a mai rămas în Bucovina de astăzi şi în pământul Putnei, ctitoria lui Ştefan cel Mare, realizată în urma unei bătălii cu tătarii, pe câmpia Rădăuţilor, despre care nu avem Documente, dar în cinstea acestei victorii s-a decis construirea mănăstirii Putna, în anul 1466, care a fost decorată somptuos şi dotată cu dependinţele care se mai văd şi astăzi. Pe lângă aceasta, Ştefan a donat numeroase bunuri care s-au aflat în posesia sa, întinse de la graniţa cu Ungaria, Transilvania şi Galiţia şi până în Moldova de astăzi, până la Prut, lângă Cernăuţi şi Boian. Toate aceste posesiuni reprezintă donaţii care au constituit cea mai mare parte din bunurile cunoscute astăzi ca Fondul Religionar greco-ortodox al Bucovinei. Prin ordinul adoptat în toamna acestui an, de către Administraţia imperială, s-a trecut la reinventarierea numitelor mănăstiri şi repertorierea documentelor mănăstirii, aşa cum se menţionează în anexa 2/2 la Raport. Astfel se vor colecta şi verifica toate legendele care au fost transmise „din gură în gură” şi se vor controla, în Biserica Mănăstirii Putna, mormintele acoperite cu pietre funerare, dintre care cele pregătite pentru Domnul şi Ctitorul Mănăstirii Ştefan cel Mare şi familia sa, vorbesc despre date şi fapte, care au fost strânse într-o schiţă de istorie a acestui Domn, găsită la mănăstire, şi în care se scrie:

Broşura lui Romstorfer

„Domnul Ştefan cel Mare a sosit bolnav la Suceava şi acolo a murit, în anul 1504, iar la 2 iulie, din acel an, a fost condus cu mare durere şi pompă de către tot poporul la ctitoria Sa, Mănăstirea Putna, pe care a ales-o încă din timpul vieţii ca loc de îngropăciune”,

*

dar despre date reale, adevărate, legate de această înmormântare, care s-ar putea găsi printre documentele Putnei, astfel încât să putem dispune de date sigure pentru cunoaşterea faptelor istorice.

*

De acest raport se interesează, în mod deosebit, administraţia landului, căci ar oferi date şi informaţii istorice despre Domnul şi Ctitorul mănăstirii, pe de o parte, iar pe de altă parte va aduce noi contribuţii la istoricul mănăstirii Putna, care, datorită imenselor proprietăţi (averi) în toată ţara, înainte ca această regiune să se numească Bucovina, au fost cunoscute sub numele de „Teritorium Putni”. Pentru aceasta, aşa cum se arată şi în anexa 3/3, dispoziţia administraţiei din 23 septembrie 1856 autorizează deschiderea mormintelor din Biserica Mănăstirii Putna, în prezenţa unei comisii special constituite. Lucrările de săpături vor fi coordonate de inginerul Röll, şeful Direcţiei cezaro-crăieşti pentru construcţii, şi de doctorul de Judeţ k. k. Dr. Szymonowicz, care va urmări aspectele de sănătate la operaţiunile de deschidere a mormintelor, în conformitate cu ordinul emis de Oficiul administrativ. Totodată, se va întocmi un Protocol, care va prezenta detaliat rezultatul săpăturilor, asupra căror rezultate se va raporta din 3 în 3 zile. Realizarea acestor aspecte de către comisia susnumită este condiţionată de realizarea capelei de iarnă la Mănăstirea Putna, astfel încât, pe durata săpăturilor în biserică, să se poată ţine slujbele, fără a se stânjeni activitatea monahală cu lucrările de deschidere a mormintelor.

Putna, 1850 – acuarelă de Franz Xaver Knapp

La terminarea acestei capele, comisia îşi începe imediat activitatea, aşa cum prevede Dispoziţia administrativă din 16 noiembrie 1856, nr. 19357, prezentată în anexa 4/4. Conform acestei dispoziţii, se informează Consistoriul bisericesc să facă toate demersurile pentru începerea de îndată a lucrărilor, în prezenţa, la Putna, a reprezentantului acesteia în comisie.

 

După ce, ieri, s-a finalizat capela şi membrii comisiei s-au adunat la Putna, vor fi începute, conform dispoziţiilor oficiale, lucrările prevăzute.

*

*

[1] Cu 18 figuri în text şi 8 tabele (Ediţie specială a Revistei generale de construcţii – „Allgemeinen  Bauzeitung”, Heft 4, 1903), Czernowitz 1904

[2] Czernowitz 1886

[3] Protocolul original conţine desene şi figurine ale bijuteriilor şi altor comori de artă ale Mănăstirii Putna. Acestea vor fi publicate într-o publicaţie specială.

[4] La sfârşit voi da un glosar cu unităţi de măsură din epocă şi cuvinte rare sau speciale care sunt specifice limbii germane.


Comments are closed