Densuș, o enigmă pentru A. de Gerando, în 1845 | Dragusanul.ro

Densuș, o enigmă pentru A. de Gerando, în 1845

Într-o epocă ale cărei perspective erau zăgăzuite de grecism și de romanism, A. de Gerando descinsese la Densuș (îl numea, ca și Jasckhe, Demcus), pentru a încerca să înțeleagă rosturile străvechiului templu, pe care, în ciuda tradițiilor locale, nu-l putea revedica tradițiilor religioase romane, în ciuda faptului că pietrele aduse de la Sarmisegetuza, scrise în latină, îi sugerau ideea unui mausoleu, care coincidea, oarecum, cu tradițiile (poveștile) locale. Bietul călător nu putea să-și imagineze un templu anterior scrisului cunoscut, iar absența inscripțiilor îl pun pe gânduri, până la a mărturisi „că diferitele particularități, pe care tradiția le-a consacrat, sunt greșit îndreptate înapoi, la romani”. E drept, pe atunci nu se știa nimic despre civilizațiile continentale anterioare migrației nordicilor ionieni, ahei și dorieni, iar profesorul Max Muller încă nu deschisese, prin traduceri, mărturiile mitologic-religioase ale civilizațiilor orientale și egipteană; prin urmare, Herodot sau Strabon încă nu putea fi crezuți pe cuvânt, când susțineau că artele și religia au apărut în munți, acolo unde Soarele a primit îngăduința de a-și așeza masa și scaunele cinstirii sale.

*

În 1845, când publica, la Paris, cartea despre „Transilvania și locuitorii săi”, A. de Gerando a trăit o revelație, fără deslușiri, dar cu interesante întrezăriri. Și pentru că mulți dintre dumneavoastră știți franceză, istorie și istoria culturii mult mai bine decât mine, vă pun la dispoziție textul autorului și în limba în care a fost scris, și în bicisnica mea traducere. Încă nu mă grăbesc să concluzionez, preferând o documentare temeinică pentru sugestia muntelui Ceahlău, pe care cred eu că o conține zigguratul din Densuș.

Întâlnindu-l pe popa din Densuş, care se oferise să-i fie „cicerone”, de Gerando[1] vizitează şi descrie ciudata clădire: „A l’entendre, cet édifice était un temple romain; il montrait sous la voȗte extérieure une place où on avait vu long-temps l’anneau de fer qui srvait à Attacher les victimes; puis il me conduisait dans l’église et m’expliquait que le sacriffice était offert entre les quatre piliers, tandis que la fumée, dont on voit la trace, s’échappait par les ouverture” (Potrivit lui, această clădire era un templu roman; el mi-a arătat, sub bolta exterioară, un loc în care, odinioară, se vedea inelul de fier pentru a atârna victimele; apoi m-a condus în biserică și mi-a explicat că sacrificiul se făcea între cei patru stâlpi, în timp ce fumul, ale cărui urme se văd, ieşea prin deschizături). „Nous pénétrions ensuite dans l’hémicycle, et il me fasait voir une pierre antique, qui sert aujourd’hui d’autel, sur laquelle était placée la statue du dieu; un trou encore visible dans le mur servait au prêtre pour faire connaître la réponse de la divinité, que la foule attendait au dehors” (Apoi am intrat în hemiciclu și mi-a arătat o piatră veche, care astăzi servește drept altar, pe care fusese statuia zeului; o gaură încă vizibilă în zid îi folosea sacerdotului pentru a face cunoscut răspunsul divinității mulțimii care aștepta afară).

*

Toate acestea, avea să conchidă Gerando, însemnau „tradiţii ale ţării sau păreri ale călătorilor care au vizitat Densuş”, aşa că se văzu obligat să continue cu propriile lui investigaţii.

*

A tout que m’avait dit le pope il y avait une objection solide: c’est les tes temples n’étaient pas bâtis de cette sorte. La dissemblance augmentait encore si je me représentais le mouvement tel qu’il était dans l’origine” (Cu toate acestea, popa mi-a spus că există o obiecție solidă: templele romane nu au fost construite astfel. Diferența ar fi ar crește și mai mult, dacă s-ar ști construcția așa cum a fost la origine).

*

Car, s’il faut attribuer aux Romains l’église de Demsus, qui, sans être un chef-d’oeuvre, n’a pu être élevée par leurs successeurs, il n’est pas de même de la voȗte extérieure, non plus que d’une construction informe qui se voit en avant de l’édifice, et qui était jointe à la façade, sur laquelle on voit encore les trous des agrafes” (Pentru că, dacă este necesar să se atribuie romanilor biserica lui Demsus, care, fără a fi o capodoperă, nu putea fi ridicată de succesorii lor, nu este același lucru pentru golurile exterioare, fie ele doar o clădire fără formă, care este văzută în fața clădirii și care a fost îmbinată cu fațada, pe care încă vedem găurile cap la cap).

*

Ces murs sont couverts de blocs de marbre, de figures, de colones placée sans ordre, de pierrse tumulaires renversées, qui indiquent qu’ils ont été construits après coup, et avec les matériaux qu’on avait sous la main. En abattant par la pensée ces murailles, et en se figurant l’édifice régulier et tel qu’il était, on trouve que l’église de Demsuș n’a pas la forme d’un temple, mais bien celle d’un mausolée. On est confirmé dans cette pensée si l’on examine les inscrptions qui se lisent sur les piliers de l’intérieur et qui toutes sont précédées de ces deux lettres funéraires: D. M. – Dus MANIBUS” (Aceste ziduri sunt acoperite cu blocuri de marmură, figuri, coloane plasate fără ordine, pietre funerare, care indică faptul că au fost construite ulterior, și materialele care erau la îndemână. Prin distrugerea acestor ziduri cu gândul și prin imaginea clădirii obișnuite, diferită de ceea ce a fost, aflăm că biserica Demsuș nu este sub forma unui templu, ci a unui mausoleu. Se confirmă ipoteza, dacă examinăm inscripțiile de pe stâlpii interiorului și care sunt precedate de aceste două inițiale funerare: D. M. – Dus MANIBUS – „mâini îndatorate”).

*

Il est impossible, à la seule inspection du mausolée, de dir pour qui il fut élevé. Les inscriptions ne fournissent que des renseignements incomplets; seulement on remarque que plusieurs portent le nom Flavius. La figure du cheval reproduite plusieurs fois semble dire qu’il fut dressé aux mâmes d’un guerrier. Vraisemblablement, avant d’être occupé par les chrétiens, ce monument fut consacré par les barbares au culte de quelque divinité. C’este à cette époque sans doute que se rapportent les différentes particularités que la tradition a consacrées, et qu’on fait à tort remonter jusqu’aux Romains” (Este imposibil ca, după simpla vizitare a mausoleului, să spui pentru cine a fost înălțat. Mărturiile oferă doar informații incomplete; dar se observă că mulți poartă numele Flavius. Figura calului, reprodus de mai multe ori, pare să spună că a fost ridicat de oamenii unui războinic. Probabil că, înainte de a fi ocupat de creștini, acest monument a fost consacrat de barbari pentru închinarea la unele zeități. Este, în acest moment, fără îndoială că diferitele particularități, pe care tradiția le-a consacrat, sunt greșit îndreptate înapoi, la romani).

*

[1] Gerando, A. de, La Transylvanie et ses habitans, Paris, 1845, în capitolul „Vallée de Hàczeg. Demus. Várhely (Sarmizegethusa). Mosaïques. Costumes” (pp. 365-370)


Comments are closed