Decembrie 1914: Ocuparea Sucevei | Dragusanul.ro

Decembrie 1914: Ocuparea Sucevei

 

1 Burdujeni

*

În timpul revenirii austriecilor în Cernăuţi, mulţi bucovineni au avut de suferit pentru colaborarea cu ruşii. „Adevărul” din 7 decembrie 1914 povesteşte despre cazurile din Cuciurul Mare, cauzate de împărţirea proprietăţilor boiereşti, odată cu venirea ruşilor. După întoarcerea austriecilor, aceştia „au început o goană turbată contra celor care au luat din hambarele boierului”, inclusiv vornicul Damian, care a fost „ţinut în închisoare, împreună cu încă câţiva săteni, câteva zile, după care toţi, morţi de bătaie, au fost legaţi şi transportaţi la Cernăuţi şi, de aici, la Bistriţa”. Un tânăr, care se afla la cosit, împreună cu tatăl său, a fost acuzat de spionaj, dar a fost salvat de soldatul Nazarie Ciobotaru, din Cuciurul Mare, care a depus mărturie favorabilă pentru ei.

*

O familie ruteană

O familie ruteană

La începutul lunii decembrie a anului 1914, armatele ruseşti ajunseseră la Cârlibaba şi se pregăteau să dea piept cu sutele de miliţieni austrieci din poziţiile fortificate „cu şanţuri, gropi de lup şi garduri de sârmă”, dar fără tunuri, care le blocau drumul spre Ardeal. Deşi un ocol prin Vatra Dornei nu intra în vederile ruşilor, austriecii evacuau grăbiţi târguşorul de sub Ouşor, „temându-se să nu pună ruşii mâna pe cele 70 milioane numerar, luate din Suceava, din fondul mitropoliei româneşti” (Adevărul, 27, nr. 9961 din 3 decembrie 1914, p. 2).

 *

Cârlibaba, în Primul Război Mondial

Cârlibaba, în Primul Război Mondial

*

În după-amiaza zilei de 19 decembrie 1914, după două lupte, în 18 decembrie, la Storojineţ şi la Rădăuţi, „primele patrule ruseşti şi-au făcut intrarea în Suceava, venind din direcţia Hatna şi luând drumul spre satele Costâna şi Mihoveni. În urma patrulelor, trupele ruseşti au cantonat în pădurea Costâna”, iar sucevenii şi iţcănenii s-au refugiat în Burdujeni. În 20 decembrie, pe la orele 14, 300 de ruşi au intrat în Suceava, ocupând oraşul. La pichetele de grăniceri ruse au fost instalaţi soldaţi basarabeni, care, „aflând că este teritoriul românesc, au salutat, retrăgându-se”.

*

Suceava 0

*

În Suceava, singurul om care s-a împotrivit ocupaţiei ruseşti a fost finanţul Hoffman, care a împuşcat doi cazaci. În schimbul de focuri care a urmat, a fost răniţi o femeie şi doi copii. Până spre seară, au sosit în Suceava numeroase trupe ruseşti de artilerie, urmărite discret, din beciuri, de către sucevenii înspăimântaţi. În aceeaşi zi, a fost ocupat, cu lupte nesemnificative, şi Câmpulungul Moldovenesc.

*

Câmpulung Moldovenesc

Câmpulung Moldovenesc

*

La gara Burdujeni, ticsită de refugiaţi, au fost aduse, de la Iţcani, 400 de vagoane şi 30 de locomotive, oamenii aşteptând aprobările refugierii în Ardeal, prin trecătoarea Palanca-Ghimeş.

Austriecii se regrupaseră pe culmile Mestecănişului, iar prin Cernăuţi „treceau interminabile convoaie de prizonieri”. „Suceava a fost predată comandantului trupelor ruseşti la ora 4, de locţiitorul primarului, Voronca, care a ieşit în pragul primăriei (actualul Palat Administrativ – n.n.) cu un steag alb. Un număr de soldaţi şi un ofiţer rus au preluat, de îndată, primăria. Grosul trupelor ruseşti se găsesc, în acest moment (seara zilei de 20 decembrie 1914 – n.n.), în satul Şcheia. Suceava şi Iţcani sunt ocupate de un singur regiment de cavalerie. Centrul oraşului Suceava, de la primărie, până la tribunal, este ocupat de cazaci. Cu ocuparea acestor două oraşe, întreaga Bucovină, până la Carpaţi, se găseşte sub stăpânirea armatelor ruseşti”. Pentru că Burdujenii erau sufocaţi de refugiaţi, Direcţia Căilor Ferate nu a mai aşteptat aprobările de la Bucureşti, ci a permis formarea unor trenuri speciale pentru Palanca, primul dintre ele, format din şase vagoane de călători şi din şapte vagoane de marfă, plecând din gara Burdujeni la ora 20 (Adevărul, 27, nr. 9980 din 22 decembrie 1914, p. 2).

 *

Drumul spre Cârlibaba

Drumul spre Cârlibaba

*

În zilele următoare, cavaleria rusească s-a îndreptat spre munţi (comandamentul rămăsese la Costâna), o primă confruntare armată având loc, în 23 decembrie 1914, la Vama (Adevărul, 27, nr. 9983 din 25 decembrie 1914, p. 4).

*

În presa bucovineană, ocuparea Sucevei de către ruşi este descrisă mai amănunţit, datorită calităţii de martor ocular al unor evenimente recente, pe care o avea naratorul:

*

„Pe la sfârşitul lunii lui decembrie, ruşii începuseră a înainta peste apa Siretului… Vineri, în ziua anului nou a bisericii apusene, pe la 12 ore din amiază, străbătu ca un fulger prin populaţiunea îngrozită a Sucevei vestea că drumul ce vine de la Iţcani este negru de căzăcime rusească. Era spaima care sporise şi însutise numărul. Nu erau decât 22 cazaci călări, care intrară, venind dinspre Hatna, în gara Iţcani. Un detaşament mic de patru oameni pătrunse pe strada Burdujenilor, până la bariera frontierei române, şi unul dintre ei, cu glas brusc şi semeţ, se răsti la ostaşul român ce stătea de sentinelă la barieră, somându-1 să nu lese populaţiunea austriacă să se refugieze pe teritoriul românesc.

*

1 Suceava 8

*

Ostaşul român, un fecior zdravăn şi isteţ, ridică puşca şi-l invită pe rusul îngâmfat, cu un gest hotărât, să-şi caute de treabă şi să-şi păzească frontiera dacă poate. Ruşii, cam zăpăciţi de această întâmpinare puţin prietenoasă, n-au mai lungit vorba şi s-au cam dus.

*

Patrula întreagă de 22 cazaci se concentra, peste scurt (timp), la capătul podului ce duce la Suceava, făcând pregătirile de precauţiune pentru a putea trece fără primejdie. Ei trimiseră înainte, mai întâi, pe un lipovan şi, după ce acesta trecuse fără primejdie, urmară şi ei şi o luară, cotind la dreapta din strada principală, pe drumuşorul ce duce spre Şcheia, pe sub poalele dealului pe care este clădită Zamca.

*

1 Suceava 1

*

Cam pe aceeaşi vreme, sosiseră la Şcheia, venind din spre Costâna şi Mihoveni, 600 de cazaci călări, în frunte cu polcovnicul Syczen. Mişcările călărimii se puteau bine urmări de pe dealul Zamcei.

*

1914 dec 25 ADEVARUL ceasul 12

*

Această megieşie atât de apropiată cu groaznicul duşman a pricinuit o nouă şi cuprinzătoare bejenire a populaţiei oraşului. Cu două zile mai înainte, părăsiseră oraşul autorităţile şi toţi câţi credeau a fi mai de seamă expuşi primejdiei de a fi luaţi chezaşi pentru Dumnezeu mai ştie ce fel de bănuieli. De astă dată, a părăsit oraşul îndeosebi cetăţenimea evreiască, tăbărând la frontiera românească în punctul Burdujeni. Autorităţile româneşti de la frontieră, cu toată rigoarea dispoziţiunilor privitoare la trecerea frontierei, au îngăduit tuturor refugiaţilor, fără deosebire, intrarea în ţară şi, pentru acest act de curată umanitate, au dobândit un titlu de bine meritată recunoştinţă din partea populaţiei neromâneşti din Bucovina.

*

Sâmbătă, în 2 ianuarie 1915 (stil nou; în relatarea din „Adevărul” se folosea datarea după vechiul calendar – n.n.), dimineaţa, populaţiunea părea liniştită. Îşi făcuse loc încredinţarea că Ruşii nu vor mai intra în oraş, căci ei, în seara de vineri spre sâmbătă, părăsiseră Şcheia şi se pierduseră în direcţia pădurii Costânei.

*

1 Suceava 4

*

Pe la ora 1, după amiază, pe când, din fericire, stradele erau goale de lume, ne-am trezit, deodată, cu o ploaie de gloanţe în mijlocul oraşului. Gloanţele vâjâiau din ce în ce mai des şi, din când în când, se auzea bubuit de tun, care făcea să te crezi în mijlocul fierberii unui câmp de luptă. Se puteau lesne distinge exploziile puştilor noastre, cu sunetul lor plin, de cele ruseşti, care spintecau aerul cu sunet lung, şuierător. Armele austriece amuţiră peste scurt (timp), după 30-40 de împuşcături, şi urmă, apoi, un ropot des de proiectile ruseşti, până ce, în urmă, cam după 10 minute, încetară şi aceste.

Ce s-a fost întâmplat?

*

Ostaşi austrieci

Ostaşi austrieci

*

Vreo câţiva finanţi şi jandarmi de-ai noştri, risipiţi de corpurile lor, auzind de înaintarea ruşilor, avusese inspiraţia să se ascundă în casele de-a lungul străzii principale, începând de la curmezişul străzii Cutului şi până la biserica Catolică, al cărei turn de clopote se părea a fi un admirabil punct de observare şi de atac. Ei întâmpinară cu salve cea dintâi patrulă rusească. Unul dintre cazaci fu lovit de moarte şi calul său rănit şi el la ureche, o luă în fugă mare în jos pe calea principală. Al doilea cazac dispăru cu cal cu tot.

Grosul armatei, care urma, auzind împuşcăturile, porni şi ea a da foc în toate direcţiunile, începând de la podul Arenilor şi urmând, fără încetare, până în dreptul primăriei (actualul Palat Administrativ – n. n.).

*

Rusii si Tarul Gazeta Ilustrata 37 din 23 aug 1914

*

Altă coloană de cazaci o luă pe strada Fălticenilor (Mihai Viteazul – n.n.), dând necontenit salve, până ce ajunseră în strada principală. Atunci, primarul oraşului, inginerul Fuchs, cuprins de spaimă şi de groază, părăsi oraşul, uitând de datorie şi de sărbătoreasca juruinţă de a nu lipsi de la locul său. A fost poate numai bunul Dumnezeu care a avut milă de acest oraş şi a ferit urgia ce începuse a se prăbuşi asupra lui.

Avocatul Dr. Samuil Isopescul, aflându-se pe stradă, în dreptul bisericii catolice, pe timpul înaintării ruşilor, se feri înspre palatul primăriei de ploaia gloanţelor şi avu prezenţa de spirit de a lua asupra-şi rolul greu şi ingrat de a parlamenta, în numele oraşului, cu ruşii, turbaţi de furie din pricina puţin ospitalierei întâmpinări ce li s-a făcut. A improvizat, în grabă, un steag alb, s-a urcat în trăsură, cu sergentul Niga, care, după fuga primarului, rămăsese în acest moment a fi unicul reprezentant al puterii autonome comunale, şi amândoi porniră spre Areni, de unde avea să vină în urma armatei colonelului comandant.

 

Suceava, Primăria lui Franz cavaler Des Loges

Suceava, Primăria lui Franz cavaler Des Loges

*

L-au întâmpinat în numele oraşului, rugându-l de scut şi cruţare. Colonelul, care nu era în cunoştinţă despre cele întâmplate, se dădu jos de pe cal, sui în trăsură cu dl. Isopescul şi împreună porniră către oraş.

În apropierea tribunalului, se auzi un zgomot înăduşit de voci, care strigau neîncetat în limba ruteană:

– Veniţi şi ne mântuiţi! Voi sunteţi mântuitorii noştri, pentru voi suferim chinurile temniţei!

Erau bieţii ţărani ruteni din părţile Siretului şi ale Hlibocei, care, de luni de zile, zăceau întemniţaţi, bănuiţi şi denunţaţi fiind că ar fi participat, alăturea cu ruşii, la jafurile în contra ovreilor şi a marilor proprietari.

*

Suceava 1

*

Colonelul, însoţit de ofiţerii săi şi de doctorul Isopescul, urcă scările tribunalului şi, ajungând la etajul III, unde sunt celulele pentru penitenţiari, fu întâmpinat cu un urlet sălbatec de bucurie din partea celor întemniţaţi, care se grăbiseră să spargă uşile grele şi ferecate. Fură reţinuţi numai cei vinovaţi de omor; şi toţi ceilalţi, peste două sute, fură eliberaţi. Câţiva dintre ei s-au folosit de libertatea neaşteptată şi, în vreme de noapte, au spart şi au jefuit unele locuinţe din Suceava, despăgubindu-se, se vede că pe această cale, pentru necazurile ce au fost îndurat.

În vremea aceasta, cazacii, în mulţime de două sotnii, descălecară şi se înşirară înaintea primăriei, de-a lungul străzii principale. Cazacii, cu priviri crunte, cu cuşme mari şi miţoase, cu iataganele lungi la brâu, erau un aspect îngrozitor, dară totodată şi neobişnuit de atrăgător. Populaţia Sucevei, curioasă ca şi pretutindeni, uită într-o clipă de frică şi de groază şi umplu strada şi parcul larg din preajma primăriei.

*

Colonelul, sosind la primărie şi aflând de cele întâmplate, fu cuprins de o furie turbată. El declară că va da foc oraşului şi că-l va prăpădi, dacă, până într-un ceas, nu va fi de faţă cazacul omorât şi acela care 1-a omorât.

S-au împrăştiat cete de cazaci să facă cercetare, spre a le da de urmă. Au năvălit prin case, au lovit cu stratul puştii, au biciuit cu nagaica, au furat şi jefuit, însă cazacul omorât nu era nicăieri.

Trecu un ceas de groază. Comandantul, în mânia-i nepotolită, dădu ordin să se dea foc oraşului. Se făcu începutul cu edificiul cel mai apropiat, casa proprietarului Barber. Harnicii cazaci intrară în ea, aruncând mai multe bombe incendiare, şi, într-o clipă, interiorul edificiului era cuprins de flăcări. Comandantul, în extaz de furie şi de nerăbdare, dădu zor. Atunci, ofiţerii, cu lovituri de nagaică, îi grăbiră pe cazaci să spargă cu bolovani ferestrele edificiului, ca focul mistuitor, hrănit de curent, să-şi isprăvească opera nimicitoare.

*

1 Suceava 2

*

Bietul reprezentant provizoriu al oraşului, doctorul Samuil Isopescul, căzu în genunchi înaintea comandantului, implorându-l de milă. În acest moment, sosi vrednicul paroh al oraşului, părintele exarh Mihai Sârbu, care reuşi, împreună cu d-nul Isopescul, să îmblânzească furia comandantului, făcându-l să înţeleagă că nimicirea oraşului prin foc ar fi cea mai mare urgie pentru populaţiunea creştinească, nevinovată şi, de aceea, neresponsabilă pentru cele întâmplate.

*

Comandantul Syczen (Şîşkin) se îmblânzi, în sfârşit, şi îngădui să se stingă incendiul care luase dimensiuni îngrijitoare. Era pe la 5 ore, când comandantul ordonă ca să vestească populaţiuni că, a doua zi, duminecă, la 8 ore dimineaţa, se va bombarda şi nimici întreg oraşul dacă, până atunci, nu i se vor preda cazacul, pe care-l credea omorât, şi pe acela care l-a omorât. Mai impuse, apoi, o contribuţie de 10.000 coroane, 600 pâini, 250 kg de zahăr, 10 kg de ceai, 6 kg de vaselină şi ceru ca, a doua zi, să fie întâmpinat de reprezentanţii oraşului, cu un steag alb de mătase, pe care să fie inscripţia românească „Suceava”. Apoi, cazacii încălecară şi ieşiră cu toţii din oraş, retrăgându-se în cartierul lor, de la Şcheia.

*

Între cei ce refuzaseră de a se refugia din oraş era şi deputatul d. Dr. Euseb Popovici, care făgăduise cetăţenilor săi că nu-i va părăsi în aceste momente grele. Aflând deputatul Popovici despre cele întâmplate, prevăzu primejdia ce ameninţa oraşul şi luă asupra-şi sarcina grea de a pregăti totul ce e posibil pentru a delătura dezastrul ce părea inevitabil. El întruni, în grabă, pe puţinii consilieri comunali care se mai aflau în oraş. Aceştia încredinţară consilierului Voronca cârma oraşului, de astă dată atât de grea şi atât de puţin ademenitoare, şi hotărâră ca, a doua zi, dimineaţă, reprezentantul oraşului, întovărăşit de parohul Sârbu şi de deputatul Popovici, să se prezinte la 6 ore în cartierul general al cazacilor, în Şcheia, spre a solicita, în numele oraşului, milă şi cruţare.

*

Transpot de alimente pe Giumalău

Transpot de alimente pe Giumalău

*

Iată ce ne împărtăşeşte deputatul Popovici despre această interesantă expediţiune:

„La orele 5, am fost gata de plecare. Afară, întuneric, ceaţă şi rece. Nicicând nu mi s-a părut o cale atât de grea. Eram pregătit că vom fi insultaţi şi trataţi cu brutalitate; însă conştiinţa că este pusă în cumpănă soarta Sucevei oţeleşte puterile, calmează nervii şi umple sufletul cu un sentiment de hotărâre şi paşnică resemnare. Sosesc trăsurile. Iau loc în trăsura dintâi, împreună cu parohul Sârbu, un credincios prieten din copilărie, cu care împreună am petrecut multe clipe bune şi grele.

– Greu ţi-a merge, părinte Mihai!, i-am zis cam în glumă, dar şi cam în serios.

– Ce-o vrea Dumnezeu!, mi-a răspuns şi am pornit amândoi tăcuţi, în capră cu vizitiul şi cu sergentul Niga, care ţinea în mână flamura albă de mătase, ce fâlfâia cu un zgomot sfâşietor în vântul de gheaţă al dimineţii.

*

În trăsura a doua, ne urmă noul primar al oraşului (Voronca), însoţit de lipovanul Nichitovici, un bărbat isteţ şi cuminte, care avea să ne servească drept tălmaci. Când am cârmit de pe şoseaua principală, în drumul care duce la Şcheia, amurgul dimineţii începu a se lumina. De-a lungul drumului, erau înşirate santinele de cazaci, care salutau milităreşte, văzând cavalcada cu stindardul păcii.

În fund, pe la casele din marginea satului, se zăreau cai căzăceşti legaţi de garduri şi cazaci cari îşi terminau toaleta şi aşezau şeile.

Am intrat în curtea boierului Aritonovici. Pe sub molizii crenguroşi, din întinsa grădină erau adăpostiţi caii frumoşi ai ofiţerilor şi mulţimea de cazaci, care se mişca în tăcere; înveliţi în mantalele lor lungi şi mohorâte, dădeau întregului un aspect neobişnuit şi straniu.

Furăm întâmpinaţi de un ofiţer mai în vârstă, înalt şi spătos, cu o barbă sură bine îngrijită, cu ochi vioi şi blânzi, care parcă înviorau faţa cu trăsăturile ei energice de păreau săpate în marmoră. El ne conduse în sala castelului şi ne invită să aşteptăm puţine momente, până va sosi polcovnicul. Peste 20 de minute, acesta intră şi părea satisfăcut să ne vadă atât de timpuriu în cartierul său.

*

Colonelul Syczen (Şîşkin) e un bărbat de statură mijlocie, în vârstă cam de 60 de ani. Înfăţişarea şi gesturile sunt distinse. Trăsăturile feţei sale vorbesc de oboseală şi în privirile lui pare că ceteşti o jalnică melancolie, prevestitoare a apropiatului sfârşit ce l-a aflat pe câmpul sângeros de luptă din preajma Mestecănişului.

*

Baterie de tunuri austriacă

Baterie de tunuri austriacă

*

El ne-a întins fiecăruia mâna cu prietenie şi, după ce a ascultat rugămintea ce i-am făcut, a răspuns cu blândeţe, însă totodată cu amărăciune, că este adânc indignat de întâmpinarea ce s-a făcut ostaşilor săi, întâmpinare care loveşte în cel mai elementar principiu al umanităţii şi dreptului internaţional, că este însă convins că populaţiunea creştină din Suceava nu are nici o vină. El declară, apoi, că este hotărât să cruţe oraşul, în care nu a mai rămas decât populaţie creştină, că renunţă la contribuţia de 10.000 coroane şi, în urmă, ne provoacă să dispunem să se tragă clopotele, ca populaţia creştină să se poată închina după cuviinţă şi după legea strămoşească, ca să poată dobândi ajutorul şi îndurarea lui Dumnezeu în aceste vremuri de grea cumpănă.

*

Ieşind din castel, ne-a însoţit până la trăsură un tânăr şi chipeş locotenent siberian, care mi-a zis, la despărţire, într-o nemţească cam scrântită:

– Auf Wiedersehen in Budapest!

Aveam deplină nădejde că nu ne vom întâlni la Budapesta, cel puţin nu în gândul inimosului cazac.

*

Erau 8 ore când delegaţiunea s-a întors în oraş. Strada principală era înţesată de lume, care aştepta cu nerăbdare să audă ce soartă li se pregăteşte. Inimile se liniştiră, pentru a fi cuprinse, peste scurt timp, de grija şi groaza zilelor ce aveau să vină.

După 8 ore, sosi şi polcovnicul în oraş, însoţit numai de adjutantul său.

*

În strada principală, se întreţinu cu lumea adunată şi o îndemnă să fie liniştită, să-şi păstreze însă bine banii şi odoarele, căci bravii săi cazaci au totdeauna nepotolită poftă de asemenea lucruri. S-a oprit, apoi, dinaintea primăriei şi a fost surprins a nu-l afla pe doctorul Isopescul, precum le fusese vorba cu o zi mai înainte. Bravul salvator al oraşului (Samuil Isopescul), îngrozit de cele întâmplate şi de chinurile ce le suferise familia sa, se hotărâse să renunţe la cinstea acestei întâlniri şi părăsise, cu ai săi, oraşul în puterea nopţii” (Viaţa Nouă, anul III, nr. 153, 30 mai 1915, pp. 1-4).


Comments are closed