De la Barbu Lăutaru, la Zicălaşii, via Bacău! | Dragusanul.ro

De la Barbu Lăutaru, la Zicălaşii, via Bacău!

28 iunie 0

*

Dimineaţă, am avut noroc, pentru că mi-a ieşit în cale un cântec al legendarului Barbu Lăutaru, “Ardea-ar rochiţa pe tine”, publicat la Paris, pe vremea studenţiei, de un celebru bariton european interbelic, românul Mihail Vulpesco. Sunt câteva doine româneşti, pe unele avea să le fonotecheze Vulpesco şi pot fi ascultate în Biblioteca Naţională a Franţei “Gallica”. Cântecul lui Barbu Lăutaru, care e cântec de zicălaş autentic (voce şi cobză), nu a mai fost cântat, aşa că o să-l încercăm noi, la Vatra Dornei, pentru că primaşul lui Barbu Lăutaru a fost suceveanul Nicolai Picu (el a născocit cântecul “Barbu Lăutaru”, pe care îl avem în varianta originală, nu doar în cea prelucrată de Alexandru Flechtenmacher, pe care o ştiţi), iar primaşii lui Picu au fost Grigori Vindereu şi Ion Batalan, ambii consemnaţi ca autori ai cântecelor “Câte flori pe Dorna-n sus” şi “Hora dornenilor” (Batalan dubla refrenele), de unde şi prezumţia justificată că dinspre Picu vin cele două hore ale muntelui, din moment ce ucenicii lui şi le revendicau nu doar în repertorii.

*

 Cum mâine, la Bacău, ca invitaţi ai Festivalului “Ion Drăgoi”, “Zicălaşii” vor cânta în “patria scripcarilor”, iar cu “Zicălaşii”, Mihai Hrincescu şi Laura Erhan, azi a fost nevoie de repetiţii. În grup şi pe grupuri. Multă muncă, într-o dogoare zăpuşită a clădirii improprii care adăposteşte Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”. Dar, înainte de a vă prezenta instantanee (să vedeţi ce fain e Răzvan Mitoceanu cu pălăria mea pe cap!), aş vrea să vă pun pe urmele cântecului lui Barbu Lăutaru (nu am ştiinţă că ar exista şi un alt cântec al legendarului muzician, pe care noi să-l fi mărturisit şi păstrat – halal să ne fie!):

*

Vulpescu partitura

Vulpescu cuprins

Vulpesco coperta

28 iunie 1

28 iunie 2 Adrian Pulpa

28 iunie 3 Petru Oloieru si Ionut Chitic

28 iunie 4 Adrian Pulpa si Petru Oloieru si Ionut Chitic

28 iunie 5

28 iunie 6

28 iunie 7

28 iunie 8

28 iunie 9

28 iunie 10

28 iunie 11

28 iunie 12

28 iunie 13

28 iunie 14

28 iunie 15

28 iunie 16 Razvan Mitoceanu cu palaria mea

28 iunie 17

28 iunie 18

28 iunie 19

28 iunie 20 Narcis Rotaru

28 iunie 21

 


Comments are closed