De ce nu îmi pun armura de mercenar | Dragusanul.ro

De ce nu îmi pun armura de mercenar

 

Sorin Avram, prieten dintotdeauna

Sorin Avram, prieten dintotdeauna

*

Aseară, aveam nevoie de un sfat şi l-am căutat pe Sorin Avram, ziarist călit în bătălia cu viaţa, ca şi mine, şi cu care sunt dintotdeauna prieten. Primisem două oferte, care mă onorau, de a intra în două echipe de campanie adverse, din cadrul aceluiaşi partid, şi nu ştiam ce să fac, în condiţiile în care banii nu mă dau afară din casă, dar nici cu sufletul meu nu mă pot juca.

*

Sorin mă ştie şi mă înţelege, dar un sfat tot nu mi-a putut da. Am analizat, împreună, tulburea viaţă suceveană de deasupra noastră, amândoi am căutat circumstanţe atenuante pentru o posibilă intrare a mea în arenă, cu barda în mână şi cu armura însângerată pe trup, dar fără ca Sorin să-mi sugereze ceva şi fără ca în mine să se înfiripeze o convingere sau alta. Pe parcursul nopţii, am înţeles şi de ce.

*

Într-un material anterior, persiflam, pe schema Abel şi Cain, pentru mine neînţelesul război intern din noul PNL Suceava dintre multele oşti ideologice ale deputatului Ioan Balan şi pustietatea pe care deputatul Ştefan Alexandru Băişanu a ştiut să o desfăşoare în jurul său. Dacă aş intra în luptă, de partea unuia sau a celuilalt, mult rău aş face noului PNL, pentru că, în răzmeriţa asta de două luni, vulnerabilităţile celor doi candidaţi ar ieşi bulbucos la iveală şi, fără îndoială, ar săpa pe ei stigmate atât de proeminente, încât ar fi o joacă de copii pentru candidaţii celorlalte partide să-i execute, în adevărata campanie electorală, care va urma după sărbătorile de iarnă.

*

Cu sărăcia m-am obişnuit, aşa că o să stau deoparte, fără să ţin partea unuia sau a celuilalt, deşi tare mi-ar place să dau piept cu uriaşele oştiri propagandistice ale domnului Ioan Balan. Cu oştirile, nu cu domnia sa, care încă îmi este simpatic. O plăcere pe care mi-o refuz, conştient fiind că nu există un stindard care să merite să-mi vărs… cerneala sub faldurile lui. Aşa că le doresc celor doi potrivnici mintea românului cea de pe urmă, care, dacă vine la timp, chiar poate constitui un inepuizabil capital electoral.


Comments are closed