De când se folosea chitara, în taraful românesc? | Dragusanul.ro

De când se folosea chitara, în taraful românesc?

Paris, 1889: Banda lui Dinicu

Aflu, fără surprindere, că un oarecare, uns ștab peste cultura județeană, a decis, recent, ca un taraf câmpulungean să fie exclus din nu știu ce concurs (sunt câtă frunză și iarbă concursurile folcloroase în județ), pe motiv că elevii din componența tarafului foloseau și o chitară (în locul țambalului). Cum demnitarul județean al culturii (director, deh!) nu are meteahna citirii de litere și texte, nu îl pot trimite la studiul lui Theodor T. Burada despre muzica lăutărească a românilor, ca să afle singur că chitara se folosea, în Moldova, în componența tarafurilor din 1827 (atestat!), iar în Valahia (tot atestat!), din 1843.

Paris, 1889: Banda lui Tudorică Cercel

Deși în poză nu apare și chitara, ci numai chitaristul (cel din stânga, jos), iată că buclucașa chitară, care-i produce toxiinfecții intelectuale liderului tabula rasa „cu mucii în batistă” folclorică, ținea ritmul folclorului moldo-valah și la Paris. Pe la 1900, cel mai bun taraf din Chișinău avea și el un chitarist în componență, după cum o dovedește fotografia pe care o reproduc, fiindu-mi cunoscută competența inegalabilă a personajului decizional în a citi… poze. Poze și doar atât. Dar, înainte de aceasta, faceți cunoștință cu respectivul chitarist, pe nume Alecu Barbu, care cânta și în banda lui Todorică Cercel, și în cea a prietenului lui George Enescu, Cristache Ciolac:

Alecu Barbu, chitaristul tarafului condus de celebrul Cristache Ciolac

Nu știu nimic despre taraful de la Chișinău (abia am găsit fotografia), dar iată că și lăutarii basarabeni, de pe la anii 1889-1900, foloseau buclucașul (pentru mintea talibanilor folcloristicii județene) instrument:

Lăutari din Chișinău, în anul 1889

Cu înzestrații copii și adolescenți din Câmpulung Moldovenesc, descalificați de un fost vânzător de butelii, nu știu ce-i de făcut. În fond, răul făcut rămâne, chiar dacă „Ia butelia, neamului!” s-ar înțelepți, în cele din urmă, măcar din pozele vechi ale memoriei românești.


Comments are closed