Dar nici o slovă, mamă... | Dragusanul.ro

Dar nici o slovă, mamă…

O, mamă, nu-s luceferi şi ciuturi pline nu-s

O, mamă, nu-s luceferi şi ciuturi pline nu-s

*

Reîntâlnirea cu colegii de promoţie de la Liceul “Ştefan cel Mare” din Suceava, dincolo de sentimentul covârşitor că aparţin unei uriaşe familii, de care nu o să mai despart vreodată (regret că, din pricina aglomerării, nu am putut merge la “berea de luni”, dar, în viitor, nu o s-o mai ratez), mi-a răvăşit amintirile, reîmprospătându-le şi învăluindu-le într-o mireasmă luminoasă şi iluminătoare.

*

Astfel am redescoperit icoanele veşnice ale sufletului meu şi mi s-a făcut atât de dor de mama şi de tata, încât i-am vorbit ierbii, descifrându-i pe amândoi în cosmicitatea blajinei ei unduiri.

*

Mama, Viorica Bursuc, fata Porfirei Bolohan, absolventă a Liceului de Fete “Doamna Maria” din Suceava, nu a profesat niciodată la catedră, optând pentru dragoste. L-a iubit pe tata, Ilie Gâză (Ili Adeli sau Toma Alimoş, cum era cunoscut în satele din preajma Merenilor), atât de adânc şi de profund uman, încât, deşi a rămas văduvă la doar 36 de ani (tata a murit când abia împlinise 43), nu s-a mai recăsătorit, jertfindu-se mie. Mama nu s-a trăit pe sine, dar m-a trăit şi, din ceruri, încă mă mai trăieşte pe mine cu o neasemuită sfinţenie, care mă copleşeşte şi mă doare până în ultimul zvâcnet al sângelui.

*

Cu mama

Cu mama

*

*În vremea liceului, îi închinasem, în revista “Sinteze“,  un poem, pe care-l scrisesem când am împlinit zece ani şi pe care tot încerc, de vreo câţiva ani, să-l spun, cu ocazia diverselor manifestări literare, dar niciodată nu izbutesc să-l declam, pentru că începe să-mi tremure glasul şi să mă strivească lacrimile:

*

Cântecul mamei

Cântecul mamei

*

Dar nici o slovă, mamă, nu ţi-am lăsat deoparte!…


Comments are closed