Daniel Werenka: Apariţia şi înflorirea Bucovinei (V, final) | Dragusanul.ro

Daniel Werenka: Apariţia şi înflorirea Bucovinei (V, final)

 

Am arătat mai sus că rușii au fost nevoiți să rămână mult timp în Hotin. În final, După ce dificultățile de disputare a acestei cetăți, între Rusia și Turcia, au fost rezolvate, Turcia a încercat să pună stăpânire pe Hotin. Austria a acordat o atenție deosebită acestei dispute, așa că solia locotenentului colonel von Stein a călătorit la Hotin, pentru a observa totul la fața locului. Acolo, în numele brigadierului rus von Beutling, a fost primit de colonelul baron von Rothkirch, care i-a spus că viitoarea ocupație turcească a Hotinului era în pregătire și că trupele turcești se opriseră la Ștefănești, la 8 km de Hotin. Întrebat despre puterea turcilor, Rothkirch a răspuns, inițial, că ar fi de aproximativ 1.600 de bărbați puternici, apoi s-a corectat și a redus numărul la mai puțin de jumătate[1].

 

După aceea, von Weinbergen a aflat, de la un ofițer prusac, care era în Moldova, despre cumpărarea cailor, despre faptul că turcii de la Ștefănești erau în număr de 480 de oameni puternici, cu 10 tunuri. Aceste precizări l-au ajutat să ajungă la concluzia că garnizoana cetății Hotin trebuia să fie de 650 de bărbați, dar încă nu a fost luată nici o precauție pentru a o păstra. În fruntea acestui grup turc se afla Aga de ieniceri Ifmar Liatij, Pașă de Hotin, care era de așteptat abia în luna mai[2].

 

Ocazia sosirii Pașei la Hotin, trebuia folosită de Thugut ca să solicite Porții cesiunea benevolă a Bucovinei. Diplomatul pregătise deja Poarta pentru aceasta, printr-un aranjament cu Dragomanul Testa. Acesta l-a invitat ​​pe Reis Efendi la o întâlnire, pe 1 februarie. Dragomanul Kostaki Moruzi era și el prezent. Thugut i-a spus ministrului turc că, din prietenie sinceră pentru Padișah, el nu numai că a făcut cunoscute anterior cererile legitime ale imperiului austriac, ci le-a redus la minimum. Austria a vrut doar să revendice partea ocupată, deoarece era indispensabilă pentru comunicarea dintre Galiția și Transilvania; dar, în viitor, va revendica această parte cu toată seriozitatea. În acest scop, a solicitat înființarea unei comisii mixte, care să aibă sarcina de a rectifica și granița dintre Transilvania și Țara Românească. De asemenea, a fost abordată problema cu privire la Altorsowa, adăugând că ar fi avantajos pentru Poartă, dacă această bucată de pământ din Austria i-ar reveni, în urma păcii de la Belgrad. La sfârșitul acestei lungi conversații, ambii au fost de acord că Reis Efendi ar trebui să raporteze acest lucru sultanului și ministerului său, în timp ce Thugut ar trebui să prezinte un memoriu la Înalta Poartă, cu privire la cererile Austriei pentru cesiunea Bucovinei. Despre tot ceea ce a auzit și a văzut, Thugut a crezut de cuviință că trebuie să-l informeze pe Kaunitz, în speranța că Reis Efendi nu se va împotrivi cerințelor Austriei.

 

 

Între timp, Ghika avea o nouă hartă a Bucovinei, pe care o includea într-un raport, predat Porții, cu observația că, chiar dacă ceda o parte din Moldova Austriei, Poarta nu trebuie să cedeze întreaga zonă ocupată de Austria…

 

Pe baza înclinării Porții de a ceda Bucovina Austriei, Kaunitz a transmis lui Thugut instrucțiuni mai ample, cu privire la extinderea frontierelor în dauna Moldovei. Ulterior, Thugut i-a scris lui Kaunitz, subliniind că ar fi periculos să fie abordată Turcia cu noi propuneri de extindere a frontierelor, în astfel de vremi. El considera că trebuie să aștepte, mai întâi, răspunsul Porții la ultima sa sugestie. Conform noilor zvonuri, există speranța de a obține cesiunea Bucovinei, dar nu în măsura sugerată. Riso îl informase, din nou, că Ghika trimisese Porții, recent, un raport, împreună cu o hartă, în care erau marcate zonele dintre Prut și Siret și cea dintre Siret și Moldova, care fuseseră ocupate recent de austrieci, drept îndreptățiri ale Moldovei. Poarta nu l-a informat pe Thugut despre acest lucru. Dar faptul că Ghika a trimis un memoriu, care conține detalii despre extinderea granițelor, a probat că generalul Barco a greșit în raportul său către ministerul de război austriac, atunci când a presupus că moldovenii nu știu unde se află implantate pajurile imperiale.

 

Dacă aceste negocieri s-ar fi desfășurat numai între puterile implicate, concluzia lor ar fi fost mai ușor de prevăzut. Ambasadorul francez a intervenit de partea Moldovei, astfel încât problema a devenit din ce în ce mai complicată și mai dificilă. Când ambasadorul francez de Priest a vorbit cu Thugut, el a remarcat că Poarta a fost foarte tulburată de comportamentul Austriei. Thugut putea propune un schimb, dar Thugut i-a răspuns ambasadorului de Priest că nu poate fi vorba despre nici un schimb. De asemenea, a încercat să-l convingă pe ambasador că Poarta ar face cel mai bine, dacă ar ceda de bună voie Bucovina[3].

 

 

Thugut nu a lăsat nici o piatră neîntoarsă, pentru a câștiga bunăvoința Dragomanului turc, căruia i-a făcut promisiuni, în interesul său, promisiuni cu care Kaunitz a fost de acord, deoarece acest lucru nu putea fi decât benefic în cadrul negocierilor actuale. De asemenea, Kaunitz l-a informat pe Thugut că Divanul Moldovei a trimis, din Iași, un recurs formal în Rusia, în care a solicitat protecția Rusiei împotriva pretențiilor Austriei față de Bucovina. Ca răspuns la intervenția Divanului, Rusia s-a grăbit să răspundă că Moldova era acum sub suveranitate turcă și că Rusia nu poate interveni în afacerile Turciei. Cu toate acestea, Kaunitz i-a atras atenția lui Thugut asupra faptului că partea rusească și prusacă umblau cu intrigi secrete, în mod constant, împotriva Austriei, dar, în prezent, astfel de proceduri nu pot avea consecințe nefaste.

 

Comportamentul lui Ghika părea să-l încurce pe Kaunitz; dar Kaunitz s-a consolat cu gândul că, dacă lucrurile s-ar dobândi, întotdeauna, la fel de ieftin ca acum, el ar putea dobândi totul cu ușurință și fără prietenia lui Ghika[4].

 

Poarta îi datora încă lui Thugut răspunsul la memorandum. S-a organizat un consiliu ministerial, la care au luat parte marii muftii și savanții de drept turci, dar fără să fi fost luată nici o decizie. Thugut a aflat mai târziu că s-a discutat despre cesiunea Bucovinei. Majoritatea acestor membri erau în favoarea unui acord amiabil cu Austria. Acest lucru a oferit lui Thugut perspectiva unor rezultate favorabile, în ceea ce privește negocierile sale cu Poarta. Cu siguranță, aceste perspective erau oarecum întunecate de faptul că, așa cum Riso îl informase pe Thugut, Ghika trimisese un alt memoriu către Poartă, al cărui conținut se referea la posibila avansare ulterioară a trupelor austriece în Moldova, ca urmare a faptului că teritoriul moldovenesc, de la Slatina, până în Transilvania, și cel dintre Siret și Suceava și dintre Suczawa și Samos, îi aparține. De această dată, Ghika a atașat o altă hartă la memoriul său.

 

Boierii moldoveni îl determinaseră pe voievod să trimită o deputăție mare la Sultan, pentru a se plânge de pasul ostil al Austriei. Ghika cică ar fi întârziat să trimită deputăția, dintr-o simpatie specială pentru Curtea austriacă. Pe de altă parte, i-a sugerat lui Riso să nu piardă din vedere dorințele speciale ale Austriei. Apoi Thugut s-a confruntat deschis cu Riso, spunându-i că ar trebui să renunțe definitiv la o colaborare care nu ar conduce la îndeplinirea obiectivului Austriei. Riso a încercat să se apere, declarându-se simpatizant cezaro-crăiesc. Îi apără interesele, dar nu credea că teritoriul nou ocupat al Moldovei ar putea fi acaparat cu succes, deoarece Poarta nu va aproba niciodată o astfel de cesiune și chiar linia de frontieră, delimitată prima dată de Austria, ar fi greu de recunoscut de către turci.

 

 

Veștile primite de la Thugut au fost, de asemenea, neliniștitoare, el informând că Zegelin ar fi vrut să se amestece în această chestiune și că moldovenii au dorit chiar să recurgă la protecția țaristă[5].

 

Kaunitz a vrut să vadă soluționarea afacerii Bucovinei ca un schimb reciproc și ca o rectificare de frontieră, fără a face Poarta să își închipuie că favorurile făcute Austriei vor favoriza o alianță secretă în viitor. Dacă cedarea nu ar putea fi făcută în baza situației actuale, cel puțin ar trebui să încerce[6] să se ajungă la recunoașterea primului teritoriu ocupat.

 

Totuși, din rapoartele lui Thugut s-a văzut că Poarta intenționa să trimită, în sfârșit, un mesaj Vienei, cu propunerea să retragă trupele din Moldova și să renunțe la cesiunea Bucovinei sau măcar să-și reducă cât mai mult cererile sau să găsească un alt mod de acaparare. Dar Thugut nu a fost de acord, iar Poarta a decis să cedeze și a aprobat alegerea unei comisii de frontieră. Ambii comisari turci au fost nevoiți să se ocupe mai ales de cedarea acelei părți a Moldovei, care părea a fi necesară pentru ca Austria să stabilească o comunicare între Galiția și Transilvania. Poarta a propus o linie de frontieră conformă cu cea din harta lui Ghika, care mergea din Transilvania, până în Pocuția. Mai târziu, a fost de acord cu linia care a fost trasă, din Transilvania, în Podolia, și cu teritoriul deținut de Austria. De asemenea, comisia a recunoscut că, după ce va fi stabilită linia de frontieră, ambii comisari ar trebui să țină cont, în continuare, de acele părți ale zonei care ar fi mai oportune pentru o frontieră clară între cele două state, în baza locației lor. Teritoriul ocupat de trupele imperiale în ținutul Hotinuluir trebui cedate Porții.

 

 

Cu toate acestea, Thugut nu a fost încă mulțumit și a cerut Porții să lărgească linia de frontieră, în concordanță cu cele mai bune intenții[7].

 

Poarta părea să cedeze. Numai împotriva cesiunii districtului Hotin și Altorsowa au apărut dificultăți. Reis Efendi și muftiul Ahmet (delegatul legiștilor), care au avut o întrevedere cu Thugut, în noaptea de 2 spre 3 aprilie, s-au opus hotărâtor acestei cesiuni și au declarat că Padișahul ar prefera mai curând să renunțe la prietenia Austriei, decât la ținutul cetății Hotin. Thugut nu și-a pierdut răbdarea, dar a încercat să găsească o altă soluție[8].

 

Kaunitz a fost în totalitate de acord cu abordarea lui Thugut. De asemenea, el a dorit ca Poarta să emită dispoziții detaliate, ceea ce ar împiedica ulterior orice neînțelegeri între comisarii de frontieră. Reputația Porții trebuie respectată, în orice ocazie, a scris el. Dar, dacă numirea comisarilor de frontieră ar putea fi amânată, ar fi mai profitabil pentru chestiunea în cauză. Acest lucru ar înlocui zelul actual sobru al turcilor cu o considerație sobră, în timp ce Austria ar câștiga timp pentru a-și consolida poziția[9].

 

 

După ce negocierile cu Poarta au progresat, până în momentul în care se întrezărea o cedare voluntară a Bucovinei, s-au făcut eforturi pentru apropierea țării ocupate de Austria. Din acest motiv, Ellrichshausen a sugerat ca, sub denumirea de „indemnizație de vară”, să se perceapă o taxă de numai 2 florini 30 creițari pentru a repara drumurile, deoarece țara nu putea plăti impozite mai mari. În caz că nu se aprobă, ar trebui păstrat totul în status quo. Ellrichshausen că credea că acest lucru îi va face pe bucovineni să simpatizeze Austria, întrucât Ghika dublase taxele pentru fiecare locuință din Moldova, numindu-le „cadou voluntar”, cu gândul de a preveni emigrarea din țară[10].1 Această propunere a fost pe deplin apreciată de autoritățile imperiale.

 

În cele din urmă, Thugut a reușit să obțină, cu înscris de la Poartă, cedarea Bucovinei către Austria. Cu sentimentul de bucuroasă satisfacție, Thugut a anunțat încheierea unei convenții[11] cu Turcia, la 7 mai 1775, într-o scurtă scrisoare către Viena, primită în 12 mai. Motivul pentru care nu a trimis veștile bune mai devreme a fost că unele dificultăți mai trebuiau rezolvate până pe 10 mai[12].

 

Acest tratat nu conținea tot ceea ce a cerut Thugut, dar, în general, trebuia să satisfacă Austria, mai ales că a fost acaparată Bucovina fără vărsare de sânge. Și chiar dacă Maria Theresia nu părea să fie impresionată atât de plăcut de încheierea tratatului, care nu era așa cum s-ar fi așteptat, și, la început, nu a fost de acord cu atribuirea ordinului Sfântului Ștefan lui Thugut, acest lucru se va datora, probabil, mai mult faptului că nu era încă pe deplin recunoscută importanța strategică a țării nou dobândite, în raport cu Galiția. Acest punct important nu a scăpat succesorului marii împărătești. Acesta ar trebui să fie și motivul pentru care prima idee[13] pentru acapararea Bucovinei este atribuită împăratului Iosif al II-lea.

 

Odată cu împreunarea Bucovinei cu Austria, s-a stabilit și calea înfloririi acesteia. Populația era eliberată de un jug greu și putea urmări liber cultura care se răspândise și aici, dinspre vest. Este evident că relele de care locuitorii au suferit anterior nu au putut fi remediate dintr-odată, deoarece acest lucru era imposibil. Dar faptul că cea mai mare suferinţă a fost înlăturată de la început este dovedită nu numai de sugestia lui Ellrichshausen, de a se impune doar un impozit mic asupra locuitorilor, ci și de scrisoarea lui Kaunitz, către Hadik, în care se spune că „această taxă provizorie – de 2 florini 30 creiţari – să fie și mai mică, și chiar atenuată pentru săraci”[14]. Religia, naționalitatea, obiceiurile și tradițiile oamenilor au fost respectate de austrieci. Pe scurt, administrația militară a oferit tot ceea ce îi putea încuraja pe locuitori să înceapă o nouă viaţă, să se împace cu noile condiții și să îi facă fericiți[15].

 

 

NOTĂ: Dr. Daniel Werenka îşi încheie studiul cu peste o sută de pagini de documente referitoare la acapararea Bucovinei, pe care le-a găsit în arhivele Vienei şi pe care desigur că le voi traduce în curând, dând întâietate, deocamdată, altor mărturii referitoare la „apariţia şi înflorirea Bucovinei”, cum inspirat şi onest formula Daniel Werenka. Pentru această parte finală a studiului, folosesc ilustraţii din:

 

Levetus, A. S., Puchinger, Erwin – illustrated, Imperial Viena, an account of its history, traditions and arts, London & New York MCMV

Boehn, Max von, Deutschland, Berlin 1922

Abels, Ludwig W., Alt-Wien. Die Geschichte seiner Kunst, Berlin 1909

 

 

 

 

[1] În timpul acestei conversații, a intrat o pereche de tuiuri cu cozi de cal și opt turci. Doar Pașa a întrebat despre starea marii împărătese și a adăugat că, atâta timp cât a trăit, Turcia nu a avut nici o teamă de război, „numai că fiul ei nu se poate încrede prea mult”. Weinbergen l-a liniștit, în această privință, ceea ce l-a făcut pe Pață foarte fericit. Că Maria Theresa s-a bucurat de venerație generală în Turcia este evident nu numai din această conversație, ci și dintr-un raport al lui Tassara, către Kaunitz, din 17 ianuarie 1778. Aproape de această dată, vestea bolii Maria Tereza s-a răspândit la Constantinopol, ceea ce a făcut ca Poarta să fie foarte alarmată. Desigur, cancelarul turc s-a grăbit să se intereseze de la Tassara, iar acesta din urmă scrie, printre altele: „Cancelarul menționat a vorbit despre calitățile rare, despre darurile și virtuțile naturale deosebite ale acestui monarh cu adevărat mare și incomparabil, în acel entuziasm plin de inspirație, de care, în toată lumea, inimile și limbile oamenilor sunt însuflețite de îndată ce vorba merge spre un subiect atât de sublim, demn de iubire și venerație generală” (Tassara, lui Kaunitz, Pera, 17 ianuarie 1778. Arhivele Curții 1778, nr. 2 L.E.)

[2] Beil. LXXXIV.

[3] Thugut, lui Kaunitz, Pera, 17 februarie 1775. Hurmuzachi, VII, pp. 135-137.

[4] Kaunitz, lui Thugut, Viena, 21 februarie 1775. Hurmuzachi, VII, p. 140.

[5] Thugud, lui Kaunitz, Pera, 4 martie 1775. Hurmuzachi, VII, pp. 141-143.

[6] Kaunitz, lui Thugut, Viena, 7 martie 1775. Ebendaselbst p. 145.

[7] Thugut, lui Kaunitz, Pera, 18 martie 1775. Hurmuzachi, VII, pp. 146-148.

[8] Thugut, lui Kaunitz, Pera, 3 aprilie 1775. Ebendaselbst pp. 149, 150.

[9] Kaunitz, lui Thugut, Viena, 7 aprilie 1775. Ebendaselbst pp. 151, 152

[10] Beil. LXXXIX.

[11] Beil. XC, XCI.

[12] Thugut, lui Kaunitz, Pera, 12 mai 1775. Hurmuzachi, VII, pp. 160, 161.

[13] Vgl. Arneth, VIII, pp. 488-491.

[14] Beil. XCII.

[15] Werenka, Dr. Daniel, Bukowinas entstehen und aufblühen (Apariţia şi înflorirea Bucovinei), în Archiv für österreichische Geschichte (Arhive pentru istoria austriacă), Wien, 1892, pp. 98-152.


Comments are closed