Daniel Pancu, mai mult decât un artist | Dragusanul.ro

Daniel Pancu, mai mult decât un artist

 

         Boem ca oricare alt artist, dar existând Pancu Danieldoar pentru bucuria celor care vin să-i întrezărească firea de artist, despletită prin iarba gazonului aidoma unei lumini primăvăratice, Daniel Pancu înseamnă, în contemporaneitatea noastră, mai mult decât un artist.

 

         Înseamnă, şi pentru că a fost predestinat să-i încânte pe iubitorii de frumos, dar şi pentru că aşa a fost crescut (tot respectul pentru părinţii lui!), să dăruiască, tuturor, la nivel simbolic, măcar câte o floare.

 

         Mi-e tare drag fotbalistul Daniel Pancu, pentru că este şi om, şi artist desăvârşit, dar şi o necontenită generoasă risipă de binefăcătoare lumină.