Dan Pagis, ascultând „sunetul paginii goale”

*

Postfaţa cărţii “Poetul cu cerneala secretă”, de Dan Pagis, ediţie hebraico-română, care se va lansa în aprilie 2014

*

Dan Pagis (16.10.1930, Rădăuţi – 29.06.1986, Ierusalim), poetul bucovinean născut la şi „zvârlit” din Rădăuţi, pe vremea „nopţii sigilate / în fumul grăbit, în oţel” (*), „în rătăcirea pescăruşilor fără ţintă / la răspândirea bărcilor negre” (Albe sunt scoicile tăcerii), ar fi putut fi, precum mulţi dintre nefericiţii lui conaţionali, un „pom fără rădăcini”, dacă n-ar fi izbutit, şi prin har, şi prin mărturii, dar şi prin capacităţi iniţiatice care-l apropie de Paul Celan, să-şi „înrădăcineze în cer” (Pom fără rădăcini) „sufletul ca o furtună pe câmp” (Ultima rugăciune a lui Saul).

*

„Aruncat ca un instrument în lingura războaielor / Şi tot ce am trăit încet / S-a dărâmat” (Fabricantul de arme), Dan Pagis s-a văzut depopulat, de vitregia nemiloasă a ultimului război planetar, „de ţări”, deci şi de Bucovina natală, care, la doar zece anişori, îl „zvârlise” în lagărele morţii, acolo unde avea să-şi găsească sfârşitul şi splendida poetesă Selma Meerbaum-Eisinger, verişoara celebrului martir evreu Paul Celan: „Oraşul în care m-am născut, Rădăuţi, din Bucovina, m-a zvârlit, când am împlinit zece ani. În aceiaşi zi, m-a uitat ca pe un mort; dar, de fapt, şi eu l-am uitat. Aşa ne-a fost confortabil la amândoi” (Amintire).

*

I-a fost ursit nefericitului poet evreu (cartea aceasta înseamnă doar o primă tentativă bucovineană la a-l merita şi noi) să trăiască suflete („anii sunt suflete”, mărturiseşte în Fabricantul de arme), într-o lume în care „uşile (sunt) străine una faţă de alta” (Noaptea oraşului), contorsionând tăcerea în fantasme înfricoşătoare. În poezia lui Pagis, „tăcerea se opreşte” (Noaptea oraşului) în faţa ferestrei, fereastra însemnând, desigur, fărâma ce cer care îngăduie înrădăcinarea şi, drept consecinţă, păstrarea identităţii astrale a fiinţei umane. Nu a omului, care este doar un „două-picioare” (Două-picioare) crud, inconştient şi egoist, ci a fiinţei umane, fiinţa şi copac, şi iarbă, dar şi fereastră, dar şi tăcere furişată prin fereastră, „tăcerea enigmei” (În Sdom). Şi „ce bună e tăcerea asta” (Către), în care se decupează „fereastra / din faţa tăcerilor mele” (De când), se deschide „geamul ce aspira păsările” (Mâna bolnavului) drept cale de evadare, de a fi, de a birui, atunci când „pe o masă sculptată stă frica / cu picioarele în aer” (În colţul amurgurilor mele).

*

Poezia lui Dan Pagis, integrată vibrant în tradiţiile şi în capacităţile iniţiatice ale spiritualităţii evreieşti, dincolo de filigranările sale exemplare, care-mi sugerează înrudiri conştientizate cu diamantele existenţiale, numite povestiri hasidice, înseamnă un exhaustiv imn al vieţii, o biruinţă a vieţii, în ciuda unei deşertificări istorice planetare, care avea să debuteze printr-un netimp şi un nespaţiu, printr-o alienare brutală şi brutal impusă: „cât e anul? / Treizeci şi nouă şi jumătate, aproximativ, e încă devreme, / devreme. / Se poate închide radioul” (Europa, târziu).

*

Locuind în tragism („lângă mine îmbătrâneşte / imaginea mea în fereastra neagră”, constată poetul, în Scrisoare), Dan Pagis avea să constate, în târziul european, în târziul aparent civilizatoriu, că „evul ce-a trecut, care a fost însorit, a trecut. / Acum e frig” (Către), în ciuda faptului că el, poetul, a „fost umbră”, deci a „avut un alt creator” (Mărturie), dar identitatea aceasta, de complementar al luminii, i-a fost spulberată, deşi era „pregătit cu tot / pentru / inventarea şahului” (Către), iar „orice asemănare între mine şi mine / e într-adevăr întâmplătoare” (A doua investigaţie).

*

Iluzia netimpului şi nespaţiului, că „totul se va rezolva / în vis” (Europa, târziu), că „aici niciodată nu se va întâmpla, veţi vedea, / aici niciodată” (Europa, târziu), apasă sufletul, fereastra, tăcerea – „Tot ce atunci ai tăcut s-a împlinit” (Obiecţiune) – iar Dan Pagis ascultă, tot „ascultă sunetul / Paginii goale” (Mic tratat de Ars Poetica), în vreme ce scrie „cu creta pe peretele alb / numele tuturor, ca să nu uit / numele meu” (Generaţii), întrebându-se, cu o dumnezeiască disperare: „Şi eu / unde mă ajung?” (Portretul).

*

Din nefericire, în netimp şi în nespaţiu, în zvârcolirea brutală a bestiilor cu „două-picioare”, în fiinţa umană reverberează duplicitar chiar şi destinul cosmic: „Om închipuit, pleacă. Ia-ţi paşaportul. / Nu ai voie să îţi aminteşti. / Eşti obligat să te adaptezi la detalii” (Fraudă la frontieră), pentru ca, în final, acelaşi destin celest să se contrazică pe sine: „Pleacă, pleacă. Nu ai voie să uiţi” (Fraudă la frontieră).

*

Printr-o simbolistică absolut copleşitoare, Dan Pagis se autodefineşte, cumva christic, definind de fapt cetatea martiriului, al cărei destin şi-l revendică, din moment ce-i fusese ursit: „L-au crucificat, ca să îi glorifice numele – / Nu s-au oprit şi nu s-au mirat de ce / El se ascunde zid în zid” (Oraşul etern).

*

Dan Pagis, poet evreu de valoare planetară, înrudit artistic şi iniţiatic cu Paul Celan, s-ar putea întoarce în Bucovina natală, cu condiţia ca şi această carte să însemne un început al trudei de recuperare a unei spiritualităţi pe care încă nu suntem vrednici să o merităm. Trebuie să ne învrednicim întru Dan Pagis, dar şi întru „numele tuturor”, dacă dorim ca şi numele nostru, al românilor bucovineni, să conteze, dacă vrem să ne înrădăcinăm în cer.

*

După Pagis, ar trebui să urmeze calea completă a asumărilor, cea care condiţionează meritatul. Iar Bucovina are, în prisosul ei de suferinţe buiece, multe, tare multe lucruri de recuperat, atât în spaţiul şi timpul propriilor ei tradiţii, dar şi în cele ale spiritualităţii, definită nemeritat drept exemplară, deşi nu este, încă, decât difuză.

*

Literatura ebraică din Bucovina înseamnă un spaţiu spiritual exemplar, pe care avem obligaţia să-l cunoaştem şi să ni-l asumăm. Reperele acestei mari literaturi le-am marcat, împreună cu artistul plastic Radu Bercea, într-o insolită galerie a celor „vrednici de Bucovina”, cum inspirat formula Constantin Loghin.

*

Alfred MARGUL-SPERBER – 23.09.1898, Storojineţ – 03.01.1967, Bucureşti.

*

Opera mondială a lui Alfred Margul-Sperber cuprinde „Der Blizzard” (1922), „Alegorii ale peisajului” (1934), „Secret şi renunţare” (1939), „Martorul vremii” (1951), „Privire spre trecut şi spre viitor” (1955), „Cu ochii deschişi” (1956), „Fapte şi visuri” (1959), „Veşnicul August” (1959), „Poezii” (1962), „Cele mai frumoase poezii” (1963), „Clipe de dragoste” (1963), „Poezia populară românească” (în germană, 1968), „Cuvântul vrăjit” (1969) etc.

*

Rose AUSLANDER – 11.05.1901, Cernăuţi – 03.01.1988, Dusseldorf.

*

Poetesă evreică de limbă germană, cu un adevărat cult al locurilor natale bucovinene, pe care avea să le cânte în cărţile ei de poezie, „Der Regenbogen” („Curcubeul”, 1939), „36 Gerechte” („Invalizii”, 1967), „Doppelspiel” („Joc dublu”, 1977), „Mutterland” („Patria natală”, 1977) şi „Ich zahl die Sterne meiner Worte” („Am plătit stelele din cuvintele mele”, 1986); a publicat şi „Gessamelte Werke” (opt volume, între anii 1977-1990).

*

Iţic MANGER – 30.05.1901, Cernăuţi – 20.02.1969, Tel Aviv.

*

Celebru scriitor evreu, care s-a considerat mereu „un croitor de cuvinte din Ţara Valahiei”, Iţic Manger există în spaţiul cultural românesc încă din 1926, când publica placheta „Stele pe acoperiş”, şi durează în acelaşi spaţiu şi prin cărţile de poezie publicate la „Kriterion”, „Balada evreului care a ajuns de la cenuşiu la albastru” (1987), „Velvi Zbarjier scrie scrisori frumoasei Malcale” (Kriterion, 1992), dar şi prin singurul lui roman, „Cartea Raiului” (1977).

*

Iona GRUBER – 07.03.1908, Boian – 14.01.1980, Kiev.

*

Cu plachetele de versuri „Jartiera” (1935), „În afara oraşului” (1938), „Cu ochii larg deschişi” (1968) şi „Lumina vieţii” (1978), cu volumele de proză „”Birjarii” (1938), „Soarele, în prag” (1940), „Începutul” (1943), „Nuvele” (1970) şi „În catacombe” (1971) şi cu cărţile de folclor „Povestiri populare ucrainene” (1975) şi „Corabia zburătoare” (1981), Iona Gruber s-a definit drept unul dintre cei mai importanţi scriitori evrei ai spaţiului multicultural bucovinean.

*

Kubi WOHL – 31.08.1911, Cârlibaba – 27.12.1935, Cernăuţi.

*

Cu o tipografie şi o editură proprii la Mariensee, colonia germană din Cârlibaba, Kubi Wohl, care începuse o afacere cu cărţi poştale, ilustrate cu peisaje, localităţi şi oameni din Bucovina, spera să propună lumii o operă novatoare, revoluţionară, pe care o concepuse şi în limba germană, dar şi în cea română, risipind-o prin gazetele germane din Cernăuţi, dar cărţile lui, „Meteor”, „Amintiri”, „Scrisori” şi „Poezii”, au văzut lumina tiparului abia în 1980, la Haiffa.

*

Alfred GONG – 14.08.1920, Cernăuţi – 18.10.1981, New York.

*

Prieten, în tinereţe, cu Paul Celan şi supravieţuitor al lagărelor transnistrene, Alfred Liquornik, devenit Alfred Gong, în 1957, când s-a stabilit în America, lucrând ca publicist, şi-a publicat cărţile de poezie şi în America, şi în Germania – ca şi Paul Celan: „Ultimul psalm izraelian” (1995), „Iarbă şi Omega” (1960, respectiv, 1997), „Manifestul Alpha” (1961, respectiv, 2001), „Se întâmplă în Park Avenue” (1969) şi „Amânare” (1980, respectiv, 2004).

*

*

Paul CELAN – 23.11.1920, Cernăuţi – 20.04.1970, Paris.

*

Iniţiat în „dogma luminilor stinse”, în nedreaptă suferinţă şi în înţeleaptă iertare, Paul Celan, „deget de înger” în scrisul universal şi glorie nemeritată a Bucovinei, iniţiază în divinul uman („apă iertată”) prin dezlănţuirile cosmice, numite „Tangoul morţii” (1947), „Nisipul din Vrnen” (1948), „Mac şi memorie” (1952), „Din prag în prag” (1955), „Sprachgitter” (1958), „Meridian” (1960), „Trandafirul nimănui” (1963), „Meandrele respiraţiei” (1967).

*

Selma MEERBAUM-EISINGER – 15.08.1924, Cernăuţi – 16.12.1942, lagărul Mihailovka.

*

O superbă poetesă evreică, verişoara lui Paul Celan şi prin vocaţie lirică, nu numai prin înrudire familiară, care a sfârşit tragic în cumplitul lagăr de la Mihailovka, Selma Meerbaum-Eisinger supravieţuieşte în memoria evreilor prin cartea „M-a copleşit dorinţa. Scrisorile unei tinere evreice către un prieten”, prin care profesorul ei cernăuţean, Herş Segal, îi valorifica manuscrisele, carte publicată, ulterior, şi în limba germană, dar nu încă şi în română.

*

*

Aharon APPELFELD – 1932, Jadova.

*

Prozator şi romancier evreu, de valoare europeană, în bibliografia căruia figurează cărţile „Aschan” (1962), „Cenuşă” (1962), „Kitty” (1963), „Pielea şi cămaşa” (1971), „Bandenheim 1939” (1974), „Vremea minunilor” (1978), „Tzili” (1982), „The Retreat” (1984), „To the Land of the Cattails” (1986), „The Immortal Bartfuss” (1988), „For Every Sin” (1989), „The Healer” (1990), „Katerina” (1992), „Iron Tracks” (1993) etc.

*

Dan Pagis, cel mai recent poet evreu, care se întoarce în Panteonul Spiritualităţii Bucovinene, datorită strădaniei cărturarului Menachem B. Falek, înseamnă, prin această carte, şi o şansă a noastră, a românilor din Bucovina, de a redeveni fiinţe umane, după abandonarea definitivă a condiţiei de mamifere cu „două-picioare”. Dar vom găsi, în noi, resursele de a profita de această şansă?

*

Ion Drăguşanul