Dacă nici Tiberiu Cosovan nu-i mai poate îndura... | Dragusanul.ro

Dacă nici Tiberiu Cosovan nu-i mai poate îndura…

Duceava moto-folcloroasă - fotografie de Tiberiu COSOVAN

Duceava moto-folcloroasă – fotografie de Tiberiu COSOVAN

*

… înseamnă că au venit vremurile pe care, în 1882, Ciprian Porumbescu la pecetluia cu tristeţea „în Bucovina, acolo nu mai e nici o speranţă„.

*

Cronicarul exponenţial al vieţii culturale sucevene, jurnalistul Tiberiu Cosovan, cel care are calităţile înnăscute de a culege, din fiecare fapt public, doar scânteile, doar roua, doar fărâmele de estetic, de care avem atâta nevoie pentru a putea supravieţui, iată că nu mai rezistă în faţa agresiunii prostului gust, a făcăturii, a deciziilor incompetente ale vechililor culturnici de pretutindeni, inclusiv din Primăria Sucevei, şi îmi trimite două materiale, pe care i le găzduiesc cu plăcere, dar şi cu sfatul de a-şi procura o cute, pentru că, dacă vom întârzia să ne ascuţim coasele, ne va copleşi buruienişul:

*

Tiberiu Cosovan

Tiberiu Cosovan

*

Tradiţie şi fiţe

*

Artizanat şi…cai putere

* 

Platoul din faţa Casei de Cultură din municipiul Suceava oferea privitorilor, cu câteva zile în urmă, un spectacol ciudat.

*

Târgul de Sânziene şi Salonul Auto Bucovina 2015,

pe acelaşi „tăpşan” placat cu granit

*

Căsuţe din lemn şi tarabe cu produse artizanale şi meşteşugăreşti, la care te întâmpinau meşteri populari îmbrăcaţi în straie tradiţionale, coexistau într-o simbioză suprarealistă, cu modele noi de autoturisme, maşini de teren şi vehicule utilitare, printre care circulau promotori şi agenţi de vânzări.

*

Târgul de Sânziene al meșterilor populari (programat iniţial să aibă loc în Parcul Central al oraşului – dar rămas aşa doar pe afişul manifestării – NOTĂ I.D: Doamna Lazăr, de la Primărie, l-a mutat, ca să nu fie călcată iarba parcului, apoi a amplasat în parc o tiribombă şi… vai de iarbă!) a fost amenajat pe esplanada & spaţiul pietonal din buricul târgului, pe acelaşi „tăpşan” placat cu granit cu Salonul Auto Bucovina 2015.

*

Înghesuiţi câte 5 – 6 oameni în aceeaşi căsuţă (aşa indica afişajul organizatorilor), meşterii populari, care, nemaibeneficiind de umbra răcoroasă a arborilor parcului, se retrăgeau pe rând să se ascundă de caniculă în dughenele din lemn, priveau cu jind la maşinile de fiţe, cu dotări din care nu lipsesc instalaţiile de aer condiţionat.

*

„Eu când vreau să fluier, fluier”

* 

Produsele din Târgul de Sânziene, obiecte meșteșugărești autentice, unele cu caracter unicat, cioplituri din lemn, vase de ceramică, țesături, ticotaje, diverse obiecte de artă decorativă şi artă cinegetică, ouă încondeiate, icoane pictate pe lemn şi pe sticlă, erau prezentate la un loc cu autoturismele, piesele şi accesoriile auto, dar şi cu serviciile Car Audio & Security, tuning, şcoli de şoferi şi cu ofertele de servicii financiare şi asigurări.

*

Artizanat şi cai putere. Tradiţie şi fiţe. Şi printre ele, confecţionerul de căciuli din blană de oaie Constantin Ciubotăriţa (Badea Costică din Joldeşti), „tatăl căciularilor” la mai toate târgurile de meşteri din ţară, care, aşa cum ne-a spus, a moştenit meşteşugul din familie („de la bunicul şi tatăl meu, care tot căciuli au făcut”) şi care, deşi-i vară purta cuşma pe cap („pentru că omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car”) cânta din fluier lângă unul din bolizii expuşi.

*

Pentru că, aşa cum ne-a spus el „eu când vreau să fluier, fluier”, făcându-ne ghiduş cu ochiul, ştiind că vor urma sesiunile de drive test din cadrul Salonului Auto.

*

Tiberiu COSOVAN

*

Există o explicaţie

*

De ce s-a instalat cabină cu duş

în incinta Cetăţii de Scaun a Sucevei

* 

Dacă o serie din amenajările şi dotările moderne ale Cetăţii de Scaun a Sucevei (cum ar fi de exemplu iluminatul ambiental) nu i-a „ambalat” pe cârcotaşii de serviciu ai urbei, instalarea unor toalete şi cabine cu duş în interiorul obiectivului le-a stârnit nedumeriri.

*

Camera de gardă de la intrarea în cetate, care a fost transformată în grup sanitar, dispune de centrală termică, boiler, toalete, cabine cu duş şi chiuvete cu oglindă.

*

„Băi frate, dar nu-i ca pe vremea lui Ştefan cel Mare!”, spun unii, parcă dezamăgiţi că prin cotloanele unor încăperi nu se află pitite oale de noapte.

*

Dar pentru un obiectiv monument istoric de categoria A, reabilitat, consolidat, restaurat şi reconstruit parţial cu fonduri europene şi introdus în circuitul turistic de vizitare există şi nişte normative, care impun astfel de dotări.

*

Aşa cum ne spune directorul Muzeului Bucovinei, Constantin-Emil Ursu, „atât Casa custode, de pe platou, cât şi spaţiile pentru personalul de serviciu din interiorul cetăţii, au fost prevăzute cu grupuri sanitare, cu toalete şi duşuri”.

*

În primul rând pentru uz intern, pentru personalul care va deservi acest obiectiv (pentru ghidaj, curăţenie, pază, etc.), dar şi pentru vizitatorii temporari, sau pentru invitaţii celor două mari evenimente ale Sucevei care se desfăşoară în cetate: Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” (cu multiple evenimente pentru copii, între care şi ateliere de face painting, pentru care un grup sanitar cu apă curentă este binevenit) şi Festivalul Bucovina Rock Castle.

*

De fapt, la ediţia de anul trecut a festivalului de muzică rock, membrii trupelor participante şi-au exprimat starea de disconfort, întrucât, după o primă intrare pe scenă (ca la rock, agitaţie, transpiraţie…) nu au avut posibilitatea să facă un duş, să se schimbe, să fie „fresh” pentru o nouă apariţie.

*

Aşa că, pentru cei care n-au găsit oliţa după uşă şi s-au mirat de existenţa duşului, există o explicaţie: Suntem în secolul XXI, într-o ţară membră a Uniunii Europene, iar un grup sanitar (inclusiv cu duş) ar trebui să existe în toate instituţiile/obiectivele publice.

*

Tiberiu COSOVAN


Comments are closed