Cuza, cu sabia ţării, nu cu a sultanului Abdul-Aziz | Dragusanul.ro

Cuza, cu sabia ţării, nu cu a sultanului Abdul-Aziz

Le Monde illustré 23 iulie 1864 Cuza si Sultanul

*

Comparată cu Frumoasa din Pădurea Adormită, tânăra Moldo-Vlahia, trezită din somnul multisecular, în care zăcuse, câştigase simpatia francezilor, mai ales că fruntaşii românilor din cele două provincii dunărene unite studiaseră la Paris şi îmbrăţişaseră mai toate ideile revoluţionare, de sorginte masonică – desigur, pe care la promova Franţa. Informaţiile pe care le vehicula presa franceză, imediat după unirea din 1859, provin, în general, de la poetul Dimitrie Bolintineanu, care era liderul ambasadorilor români, din postura de reprezentant al lui Alexandru Ioan Cuza pe lângă Înalta Poartă. Ziariştii francezi, aidoma ziariştilor din toate timpurile şi din toată lumea, spun adevăruri pe jumătate, iar trimiterile la studiile lui Cuza la Paris, unde viitorul principe studiase, cam superficial şi fără continuitate, Dreptul, pun accentul pe ceea ce şi contează: deschiderea lui Cuza spre novator şi spre umanism.

*

NuméroLe Monde illustré 15 martie 1859 Notabiulitati moldo valahe dupa o fotografie de S Heck fotograf din Iasi

*

„Prinţul Cuza a venit, în 1834, pentru a face studii în Franţa; a petrecut mai mulţi ani aici, apoi a avut diverse funcţii în ţara sa. În 1848, Ion Alexandru Cuza făcea parte din acea mână de bărbaţi tineri, care s-au întâlnit la unul dintre ei pentru a examina care pot fi înlesnirile pe care să le ceară Porţii, dar au fost arestaţi şi trimişi în Turcia pentru a răspunde în faţa justiţiei otomane pentru acuzaţiile de complot, care li s-au pus în vedere. Câţiva dintre ei au încercat o rezistenţă în faţa soldaţilor trimişi să-i aresteze; mai mulţi fuseseră răniţi. Cuza făcea parte din convoiul îndreptat spre Dunăre; prizonierii fură îmbarcaţi într-o şalupă turcească, care, fiind condusă prost, eşuă la Brăila, port românesc. Era vremea nenorocirilor. Era nevoie, în mijlocul oboselii şi a sălbăticiei, să prindă puteri pentru a se apuca de lucru. Câteva sticle cu vin de Franţa s-au găsit, nu se ştie cum, în bagajele prizonierilor. Escorta a acceptată să împartă conţinutul, dar împărţirea a fost inegală. Faptul că prizonierii care erau uşor răniţi au profitat de euforia gărzilor pentru a se salva”, Cuza numărându-se printre fugiţii de sub escortă (Le Monde illustré, 12 martie 1859, p. 170).

*

Le Monde illustré 12 martie 1859

*

Revenit în ţară după o amnistie pronunţată de prinţul Ghika, Cuza a fost numit pârcălab de Galaţi, „adică administrator al oraşului Galaţi”. Povestea, interesantă şi plină de exotic pentru cititorii francezi, continuă cu interesul lui Cuza pentru problemele concetăţenilor săi, de altfel reală, cu prietenia care-l lega de Vasile Alecsandri, „moldovean prin naştere, francez prin educaţie”, care şi-a „consacrat toate forţele, în prima sa tinereţe, propăşirii literaturii ţării sale, căreia i-a dat un nou impuls”, Alecsandri fiind şi iniţiatorul primului teatru naţional românesc, şi prin scrieri, şi prin organizarea unei astfel de instituţii de spectacol. Apoi jurnalistul, doamna Emeline Raynaud, povesteşte despre dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, intuind eforturile pe care va trebui să le facă pentru recunoaşterea unirii nu atât de către Turcia, cât de către Anglia. Numai că simpatia faţă de insula de latinitate din marea slavă din Răsărit însemna nu doar o forţă în Franţa, ci şi în întreaga Europă. Simpatia este, în fond, şi temelia, dar şi învrednicirea întru noroc.

*

Le Monde illustré 23 iulie 1864 Cuza si Sultanul pagina 1

*

Povestea întâlnirii lui Alexandru Ioan Cuza cu sultanul Abdul-Aziz este cunoscută din amintirile lui Bolintineanu, dar „Le Monde illustré” o relua, în 23 iulie 1864, pentru că demnitatea ostăşească avea mare trecere, atunci, şi printre francezi. După uzanţă, fiecare domnitor român primea de la sultan câte o sabie de ofiţer de ieniceri (un domnitor român era egal în grad cu un colonel turc), cu care să depună jurământul de credinţă faţă de Înalta Poartă, dar Cuza a refuzat sabia lui Abdul-Aziz, spunând că lui îi este suficientă sabia pe care i-a încredinţat-o ţara şi că nu se va atinge niciodată de o alta. Sultanului i-a plăcut răspunsul, a apreciat şi dârzenia oşteanului ajuns prinţ din voia ţării şi nu s-a supărat; dimpotrivă, l-a invitat pe Cuza Vodă în biroul său, din Palatul Imperial Dolma-Baqtché, unde au convorbit îndelung. Crochiul cu „Întrevederea cu Sultanul” a fost realizat de Carol Popp de Szathmary, dar nu l-am întâlnit prin presa românească şi nici în cadrul colecţiei impresionante cu desene de Szathmary a Bibliotecii Universitare din Cluj-Napoca.