Cuvântul lui Gheorghe Boncheș, în ședința Consiliului Național

Cernăuţi, 1894

Cernăuți, 1918 noiembrie 13.

S-a vorbit mult, au vorbit oameni de știință, doctori, profesori etc. S-au amintit lucruri frumoase, dar nu s-a amintit ruina întreagă a Bucovinei. De trei ani de zile, până cu un an înainte, am mai avut cele strânse ca gospodari, acum nu ne-a rămas nimic și, mai ales, în partea muntelui, care era floarea întregii Bucovine. Acum a rămas partea muntelui cea de pe urmă, unde țăranul nu are nici un grăunte, nici o barabulă. Eu mă adresez guvernului, să se dea muntenilor hrana care lipsește. Muntenii acuma nici nu au vite, nici bani și chiar au trebuit să ia straiele și să le aducă țăranilor care au avut lipsă de dânsele, pentru a le schimba pe hrană. Nu ne-au rămas nici vite, nici oi, și acum muntenii n-au nici din ce să-și facă îmbrăcăminte. Aș dori să se facă, cât de degrabă, pașii doriți pentru a ne ușura traiul.

Nu numai noi am rămas cu lipsa, dar toată țara suferă de nenorocirea ce a picat pe ea de patru ani de zile. Nici case nu sunt, nici nu sunt lemne pentru a clădi altele. Aș ruga guvernul să ne dea lemne din fondul religionar. Ni s-a spus, din partea guvernului austriac, că ne va sprijini, însă el avea expediente și zicea că nu are mijloace. Acum s-au întors frați de-ai noștri din război și nu au aflat nici casă, nici gospodărie și nu au unde să se adăpostească. De aceea, aș ruga să se dea administratorilor ordin ca la oamenii care sunt goi, flămânzi, fără adăpost, să se dea lemn din pădurile fondului, ca să aibă cu ce să-și facă câte un bordei. Apoi, iarăși, ceva parale să li se dea, un sprijin pentru clădire. S-a vorbit că ministerul austriac a dat patru milioane. Districtul nostru nu a căpătat nici o lețcaie. Pentru ieșirea din case, acolo unde au fost lupte, ni s-a încuviințat un ajutor, dar nu s-a dat nimic. Ceea ce a produs pământul, buruiana, s-a revigorat și pentru asta nu ni s-a dat nici o para.

Iarăși, fac propunerea să se aducă o mie de oi, să se împărțească la oameni lipsiți, ca să-și întocmească din nou gospodăriile.

Și, iarăși, să vedem de unde a venit Bucovina noastră cea frumoasă într-așa o ruină. Nu din partea dușmanilor, care s-au luptat în țară, dară s-a iscat din mijlocul nostru. Individul cel mai mare a fost pus de noi ca apărător, dar el a fost nimicitorul nostru. Acela a fost un domn, care se cheamă Fischer. Ce a făcut de a călcat țara sub picioare, care a luat de la români, pe care cum i-a prins și i-a înfundat în lagăre, care le-au rămas ca tabără până în yiua de azi, dar nu s-au întors acasă. Nu avem noi o pedeapsă să dăm individului Fischer, după cum a administrat el, cu guvernul lui, biata Bucovină? Dacă individul ăsta a avut dușmănie pe poporul român, atunci a fost guvernul pus în frunte ca să guverneze și să apere poporul. Ce, numai a avut țara fecior de bătaie, și tatăl său a fost scos de pe pământul lui și dus în străinătate, unde se zbătea ca un pește care a fost scos din apă și pus pe uscat. Noi eram văzuți în ochii străinilor ca cei mai răpitori oameni care au fost în Bucovina. Cum luați dumneavoastră închipuirea că omul acesta există-n mijlocul nostru? Nu i se poate da răsplata cuvenită? Dacă veți lua și veți constata, veți aduce multe fapte de-ale lui. Între multele fărădelegi, s-a întâmplat că un jandarm a scris sentinţa de moarte și a spânzurat doi copii. Rog, domnilor, luați o deciziune asupra individului acestuia, ca să fie judecat și pedepsit cum i se cuvine. Asta mi-a fost pe inimă și asta am spus-o. Fac propunerea să se aducă la judecată, ca toți cei care au făcut fărădelegi să răspundă pentru faptele lor. Să luați pașii necesari. Fac propunerea să-l scoateți la judecată pe Fischer înaintea lumii. Și vom veni toți și vom mărturisi câți am suferit din partea lui”[1].