Cutremurătoare întâmplare, cu neoameni din Bălăceana | Dragusanul.ro

Cutremurătoare întâmplare, cu neoameni din Bălăceana

 

„În comuna Cucuteni, comuna Leţcani, s-a pripăşit, ca păzitor la vitele posesorului, locuitorul Tănase Hinea, de loc din Bucovina, satul Bălăceana, judeţul Suceava. După o viaţă liniştită, de mai mulţi ani cu soţia sa legitimă, nenorocirea făcu să rămână văduv, cu trei băieţi şi o fetiţă, care era cea mai mică, abia de trei ani. Simţind trebuinţa a da copiilor o îngrijire mai apropiată simţămintelor părinteşti, cu toate că avea în casă pe o soră a lui, se hotărî a se căsători, pentru care scop merse, în vara anului 1886, în Bucovina, la locul său natal. Acolo făcu cunoştinţă cu femeia Sofronia Bandul, văduvă divorţată, în vârstă de 26 de ani, înaltă şi bine făcută, cu faţa rumenă, ochii mari, albaştri, nasul tras, gura potrivită, frumoasă ca tip, urâtă însă prin maniera sa proastă şi aerul sălbatic. Se înţelese cu dânsa a trăi împreună, până la căsătorie, o aduse în ţară, o făcu stăpână peste puţinul său avut şi mamă asupra copiilor lui.

 

Aicea, dânsa făcu cunoştinţă cu sora lui Hinea, care-i spuse că copila seamănă foarte bine mamei ei; afară de aceasta, amicele şi vecinele femeei din întâia căsătorie, venind să mai vadă copii, drăgosteau pe fetiţă, zicând: „Ce bine seamănă mâni-sa!” şi o sărutau în amintirea ei. Dacă dânsele ar fi ştiut la câtă suferinţă expuneau pe biata copilă dezmierdările lor, desigur că nici una nu ar fi vroit a o dezmierda. Aceste dezmierdări, făcute copilei, pentru cuvântul că seamănă mamei sale, produse în Sofronia Bandul o ură aşa de mare contra ei, încât o cuprindeau fiori de mânie, când vedea că a mai rămas încă un tip de la femeia care a avut întâile plăceri ale bărbatalui ei şi îşi revărsa cu prisosinţă toată ura şi înverşunarea contra nenorocitei copile.

 

Nu trecea o zi, în care biata copilă să nu fi fost, de mai multe ori, bătută şi izbită de pat, de părete şi de pământ. Sora lui Hinea intervenea necontenit în favoarea nenorocitei copile, din care cauză Sofronia Bandul mijloci şi obţinu îndepărtarea ei de către bărbatul său, care nu ştia ce se petrecea, fiindcă nu venea pe acasă decât numai pentru a mânca şi apoi pleca iarăşi la vite. Astfel că desele şi barbarele maltratări au făcut că tipul nefericitei mame, care se cintinua în copilă, de un timp, încoace începuse a se veşteji, înclinând către mormânt. Dacă desele lovituri corporale producea necurmată durere, ceea ce însă era mai sfâşietor erau foamea şi frigul, la care era supusă nefericita copilă. Nimic mai dureros şi mai sfâşietor decât a vedea o fragedă copilă că, cu toate loviturile ce i se aplică pe mâini şi pe picioare, pentru a nu se atinge de o bucăţică rece de mămăligă, totuşi durerea foamei fiind mai presus de durerea fizică, caută mititica, în casa tatălui ei, să ia pe ascuns o fărămitură din mămăliga agonisită de dânsul, pentru a-şi susţine viaţa.

 

Îmbrăcată numai în cămăşuţă şi neputând suporta frigul, năzuia a se sui pe cuptor, unde, în loc de a găsi o mamă, care să o primească la sânul ei, găsi o femeie denaturată, o vitregă barbară, care o luă şi o arancă în mijlocul casei, fără a se gândi că-i poate sfărâma vreun membru al corpului. Acest mod de moarte prelungită aduse pe nenorocita copilă în o stare jalnic de descris; faţa-i transparentă, corpul redus la cea mai simplă expresiune a unui sehelet şi căutătura-i stinsă, transmisă din ochii săi mari şi frumoşi, nu se mai îndrepta asupra cuiva, decât pentru a produce milă şi compasiune.

 

Văzând însă Sofronia Bandul că tot se mai ţine puţină viaţă în nefericita copilă, a început, în ziua de 15 ianuarie 1887, a o bate cu un ciomag gros şi a o lovi cu atâta sălbăticie încât i-a rupt un picior şi nu s-a oprit cu loviturile decât când copila şi-a pierdut conştiinţa. La 18 ianuarie, fiindcă copila nu se putea îndestul târâi, a fost din nou bătută, cu un ciomag gros şi cu un fund, astfel că, după vreo trei ceasuri, muri. Instrucţia afacerii fiind terminată, rămâne ca justiţia să se pronunţe”[1].

 

 

[1] România Liberă, Nr. 2887, Anul XI, miercuri 1/13 aprilie 1887, p. 3


Comments are closed