Cum mâncau moldovenii în 1806 - prima ediţie | Dragusanul.ro

Cum mâncau moldovenii în 1806 – prima ediţie

Nr. 76. Cum se fierbe jambonul

*

Îl pui, întâi, de fierbe, o jumătate de ceas, numai cu apă, apoi peste apa aceea pui vin mai puţin decât apa, pui şi chimion, enibahar şi ce alte mirodenii voieşti, apoi, după ce fierbe, îl scoţi din apă şi, după ce se răceşte bine, este gata.

Nr. 77. Jamboane

*

La jamboane, îndată ce le vei scoate, calde încă fiind, să pui 250 dramuri (un dram – 3,18-3,23 grame) silitră pisată, punând câte o mână bună de silitră de fiecare jambon, ţinându-l până a doua zi numai în silitră; şi, a doua zi, le pui sare până se fac albe, şi, punându-le tot câte două, carne la carne, şi întorcându-le în toate zilele, le stropeşti cu salamura care îi lăsată dintrânsele; şi le pui, şapte zile, dacă sunt mici, iar dacă sunt mari, apoi le ţii zece zile; pe urmă le scoţi şi le pui la teasc, patru zile, apoi le pui la fum şi le ţii până la paşti.

Nr. 78. Budincă de griș de pus în supă

*

Iei o litră (250-300 grame – n. n.) de zeamă, pui 50 dramuri griș şi o laşi să fiarbă bine, şi să se răcească, apoi să iei 40 dramuri unt puhav, pui patru ouă întregi şi două gălbenuşuri, puţin pătrunjel şi posmag, şi apoi le amestecă cu grisul la un loc; unge un calup cu unt şi îl pune înăuntru şi-l coace, apoi îl tai bucăţele şi îl pui în supă: această supă este pentru zece persoane.

Nr. 79. Franzelă umplută cu tocătură pentru supă

*

Iei carne de miel şi maiuri de găină şi pătrunjel şi le hăcuieşti mărunţel, la un loc; apoi pui şi topeşti puţin unt, şi pui două linguri de posmag şi tocătură înăuntru, puţină sare şi piper, şi laşi să se rumenească, apoi pui un ou întreg şi două linguri de smântână şi le amesteci bine; pe urmă taie felii de pâine mici, întinde tocătura deasupra şi le prăjeşti în grăsime, apoi le pui în supă, să ia un clocot.

Nr. 80. Trahana pentru ciorbă

*

Laptele acru de vaci să-l ţii şi o săptămână, adică ori amestecându-l până se va înăcri bine; apoi, la zece ocă lapte acru, să pui 30 sau 40 ouă şi făină de grâu curat, să se frământe, în curgere de o săptămână; după aceasta să-l rupi bucăţi şi să-l pui la soare; şi bucăţelele să le tot rupi până când vor fi bune de frecat; după aceasta să le freci în ciur şi, cernându-le, le usuci bine, şi vei avea bună trahana.


Comments are closed