Cultura tradiţională de la… jurii se-mpute

Impecabilul Ansamblu “Dor“, din Moara

*

Propunându-şi, veşnic, drept scop “protejarea, conservarea și promovarea folclorului bucovinean“, centrul anticultural antibucovina este pe cale, prin juriile sale de analfabeţi culturali, formate, de regulă, şi din dr. Constanța Cristescu, şi din prof. Petre Horvat – consultanți artistici la Centrul Cultural “Bucovina”, ca să nu mai vorbesc de fatasmagoricii doctor în folclor de la Iaşi, ca şi de gâgă prof. Laurențiu Ursache – realizator la Tele Moldova, să mântuiască definitiv bietul folclor, prin ierahizări fie partizane, fie de-a dreptul nătânge, precum în cazul ansamblurilor “Dor” din Moara şi “Kalena” din Negostina, primul impecabil prin autenticitate, iar celălalt, un fals folcloric sfidător, de la un capăt, la celălalt, dar notat cu 10, în vreme ce autenticul abia a obţinut un 9. Pe care, de pomană, l-a contestat.

*

Falsul folcloric “Kalena” din Negostina

*

Jocul nătâng de-a multiculturalitatea izgoneşte din scenă multiculturalitatea reală şi profundă, de odinioară. Şi nici nu ai la ce altceva te aştepta, când instituţia anticulturală de profil a cheltuit bani grei pentru un cărţoi şi un DVD cu “colinde” (numai colinde nu sunt!), culese de  “dr. Constanţa Cristescu” ba din Fuego, ba din Hruşcă, ba dintr-un album al Ansamblului “Balada”, şi inventând “colinde huţule”, când ştiut este că renumita “koliada” ucraineană nu este o colindă, ci un cântec bisericesc ortodox, cântat numai de flăcăi, într-un ritual aparte.

*

La fel de deşănţată este şi activitatea Ansamblului Artistic de Cântat la Nunţi din Suceava, care bagă pe ţeavă o suită inter-etnică revoltătoare, în care evreul ultra-religios şi rezervatul german se bagă-n bătătură lângă român, ucrainean şi ţigan – ce-i drept, fără bundiţe de dihor, iar nătângia asta îl entuziasmează într-atâta pe preşedintele electoral Ioan Cătălin Nechifor, încât lansează bulibăşeala, în flash-mob, şi la Chişinău, şi la Constanţa – nu Cristescu, ci Constanţa Mazăre. Nu-i de mirare, câtă vreme Ansamblul de Nunţi e condus de o antiviziune, precum delicata Tamira Gonda şi nu mai ştiu cum (doar din vina domniei sale nu ştiu cum). Ansamblul, cum se ştie, e modelul şi idealul trupelor artistice rurale, mai toate “instruite” de nişte dansatori fără creier, tot de la Ansamblu. Unul dintre ei îmi povestea, cu năduf, că ţăranii din Pârteşti vroiau să danseze doar în cerc sau în spirală, “după cum au apucat”, dar i-a pus ăsta, Vlîgea (parcă) la punct, obligându-i să bată pingeaua în linie, ca la Balşoi Teatrî, conform culturii moscovite a lui Cornel Dumitrescu, de la “23 August”. Comuniştii de ieri, spre deosebire de bolşevicii parveniţi de astăzi, şi-au dat seama rapid că Dumitrescu era sărac cu duhul, aşa că l-au returnat strungului, pe când neo-bolşevicii culturnici nu-l returnează pe Vlîgea strungii cu nici un preţ.

*

Fără îndoială, valorificarea (valorificare, nu contrafacerea!) patrimoniului multicultural al Bucovinei înseamnă un lucru bun şi necesar. Satele cu majorităţi etnice ucrainene (rutene şi huţule) sau polone trebuie să fie ajutate în a-şi redescoperi identitatea, cu atât mai mult cu cât şi ucrainenii, şi românii, ba chiar şi polonii, reprezintă expresii lingvistice distincte ale aceleiaşi străvechi spiritualităţi. Folclorul real al românilor, ucrainenilor şi polonilor poate determina recuperarea unui patrimoniu spiritual ancestral, fără să se supere tov. securist Pimen Zainea şi să îndemne poporul evlavios să nu-l voteze pe Ponta.

*

Voi reveni cu materiale distincte, care să sugereze doar posibilităţile de sprijinire a etniilor bucovinene în justificata lor tentativă de regăsire de identitate. Până atunci… O clipă: la Câmpulung Moldovenesc, doamna “dr. Constanţa Cristescu“, privind superbele costume ale ucrainenilor din nordul Bucovinei, toate autentice (inclusiv în cazul celor cu nădragi negri), a exclamat ultra-locat patriotic: “Au furat costumele de la noi, de la români!“. De unde să ştie biata năucită de toacă realitatea inversă şi viceversă, conform căreia, fără să fure nimic unii de la alţii, toţi au un acelaşi patrimoniu, şi de port, şi de cântece, şi de datini, şi de ritualuri, dar păstrat cu mai puţine sau mai multe lacune. De pildă “căiuţii“, cu care ne fudulim atât:

*

Dansul căiuţilor, la poloni, cf. Die österreichisch-ungarische Monarchie in Wort und Bild / 19 Galizien, p. 385