Creaţia şi Naşterea Zeilor, în Datina Românilor 1 | Dragusanul.ro

Creaţia şi Naşterea Zeilor, în Datina Românilor 1

page_va_cellarius_atlas_trade_05_1205020934_id_567583

page_va_cellarius_atlas_trade_05_1205020934_id_567583

*

Cel puţin trei dintre elementele care caracterizează specificitatea spiritualităţii româneşti, oul încondeiat[1], colindele[2] şi horele[3] ritualice[4], încă mai conservă mimetic elemente ale tradiţiei primordiale[5], ale datului/datină, ale matricei stilistice[6] care defineşte aderenţa noastră la mit[7]. Sugestia descendenţei Datinii din mithrianism, impusă de militanţii târzii ai daco-românismului cu orice chip, ignoră însăşi esenţa decadenţei metafizice a fiinţei umane, prin religiile târzii, care coboară Cerul pe Pământ, deposedându-l de adevărata lui sacralitate, Mithra sau Mitra[8], ca „Legământ”, ca asumare de Cer[9] (de Auhura, dascălul lui Zarathustra, în cazul acesta). De altfel, simbolul pentru Dumnezeu-Cerul (crucea dreaptă şi crucea oblică suprapuse – precum pe steagul Angliei), figura ca atare, în anul 3500 î. H. pe tăbliţele sumeriene, ulterior primind şi un nume şi devenind zeul Ansar, urmând ca, în timp, numele cerului să capete, de la Anu[10] şi până la Mithra, o puzderie de nume, „deoarece multe neamuri, fiecare vorbind altă limbă, a simţit nevoia de a traduce numele lui, pentru a i se închina”[11].

*

Dumnezeu-Cerul, pe oul încondeiat - foto Victor T. Rusu

Dumnezeu-Cerul, pe oul încondeiat – foto Victor T. Rusu

*

Începuturile lumii, imaginate (eu înclin să cred că dezvăluite) de către de moşii omenirii (generaţiile devas[12], zeii şi umbrele care compun începutul[13] sau cei vieţuind odinioară, / fii semizei ai stăpânilor zei[14]), încep de la Haos, convingerea generală fiind că, „mai înainte[15] de mări, de uscat şi de bolta cerească, / firea la fel peste tot arăta şi numită fu Haos”[16]. Civilizaţia polară îl numise Ymir[17], iar sumerienii i-au zis Haosului Tiamat, „haosul, mama lor”[18], existând „la primele începutură”[19], atunci când „în înălţimi, Cerul nu a fost numit, / şi de mai jos, Pământul nu fusese chemat; / nimic nu exista, doar primordialul Apsu[20], născătorul lor, / Mummu[21], iar Tiamat[22]… / Nici unul dintre zeii a fost încă adus în fiinţă, / Fără a purtat un nume, destinul lor a fost determinat”. Factorul declanşator al Creaţiei, „în această lume, când a fost lipsită de strălucire şi de lumină, şi învăluită în întuneric total, a intrat, ca fiind cauza primară a creaţiei, un ou tare, inepuizabil în seminţe ale tuturor fiinţelor create”[23].

*

Oul cosmic - foto Victor T. Rusu

Oul cosmic – foto Victor T. Rusu

Odată cu Creaţia, se individualizează şi Timpul Cosmic, deci o altă dimensiune a Spiritului Universal. „Timpul este Creatorul”[24], dar Timpul Cosmic, ulterior simbolizat de Cerul Îndepărtat (Cernunos, cum îl numeau celţii, sau Cronos), nu trebuie confundat cu timpul pământesc, pentru că „Nimic din ceea ce este etern nu poate fi obţinut prin ceea ce este efemer”[25], timpul pământesc fiind „vlăstarul odrăslit de Glie şi de Cerul năpădit de astre”[26].

*

Genealogia sumeriană a Creaţiei

Genealogia sumeriană a Creaţiei

*

Timpul Cosmic se auto-creează, odată cu timpul pământesc, „după ce aţi creat Soarele, aţi ţesut pânza minunată a anului, prin intermediul firului alb al zilei şi a firul negru al nopţii! Şi cu pânza ţesută aţi stabilit două căi, spre Deva şi spre Pitris. Pasărea Vieţii a fost confiscată de Timp, care reprezintă puterea infinitului din suflet, voi aţi eliberat-o pentru a atinge marea fericire”[27], „apoi, aţi plasat Soarele şi Cerul, deasupra! În funcţie de cursul aceluiaşi Soare, făceau jertfele lor şi zeii, şi oamenii[28], în raport cu ceea ce le-a fost dat să facă, pentru ca, prin jertfele lor, să se bucure, de asemenea, de roadele acestor acte”[29]. „Soarele, din sud, a încălzit pietrele şi pământul / Şi verde a fost pe pământ iarba în creştere. / Soarele şi sora lui, Luna, în sud / Mâna dreaptă le-a aruncat peste buza cerului; / Nu e nevoie să ştim unde ar trebui să fie casa ei, / Luna nu ştia ce poate face şi ce era. / Stelele nu ştiau unde le este locul”[30], „natura, iscusita mamă, zămislitoarea lumii întregi”[31], dar şi a „zeilor din Cer”[32], desăvârşind procesul Creaţiei, prin intermediul elementelor ei fundamentale.

*
NOTĂ: Postez acest început de capitol, pe care îl voi dezvolta în multe episoade, cu intenţia clară de a uşura lectura pentru toţi cei care obişnuiesc să frecventeze acest blog (I. D.)
*


[1] un ou tare, inepuizabil în seminţele tuturor fiinţelor create, Mahabharata, I, p. 3

[2] Tradiţia primordială care a adus conceptul de spaţiu şi timp ţine de misterele ciclurilor vieţii şi ale morţii, Swami, Purohit; Yeats, W. B., The Ten Principal Upanishads, Faber and Faber Limited, London, p. 10

[3] rotitoare dansuri, Orfeu, Cele trei hore: Orânduiala, Dreptatea şi Pacea, în Hesiod-Orfeu / Poeme, Bucureşti, 1987, p. 210, născocite, ca şi colindele, de tracul Preafericit Pean, Orfeu, Către Apollo, p. 205

[4] totul se învârte în lume, fără început, şi fără sfârşit, pe această roată care provoacă distrugerea tuturor lucrurilor, Mahabharata / Adi Parva, I, p. 3

[5] Guenon, Rene, Simboluri ale ştiinţei sacre, p. 37

[6] Blaga, Lucian, Trilogia cosmologică, Bucureşti 1988, p. 26

[7] Eliade, Mircea, De la Zalmoxis la Gengis-Han, p. 208

[8] Mitra, în iraniană, înseamnă „legământ”, Stephens, V. L, The Rise and Fall of the Mithraic Mysteries, Rosicrucian Digest, No. 2, 2010, p. 1

[9] Mithra – sinonim cu Varuna sau cu Ahura (lumina cerului, cerul zilei), ulterior şi Adevăr, Cumont, Franz, The Mysteries of Mithra, Chicago, 1903, p. 1

[10] Dumnezeu Anu (Cerul), The Sacred Books, Povestea Creaţiei, p. 151

[11] Young, Jean I., The Prose Edda, Cambridge, 1954, p. 16

[12] Generaţiile Devas au fost 33.333, Mahabharata / Adi Parva, I, p. 4

[13] Wallis Budge, E. A., The Book of Am-Tuat, London 1905

[14] Simonide, Veşnica trudă, în Antologie lirică greacă, Bucureşti, 1970, p. 145

[15] „La început de începuturi fu Chaosul”, preciza Hesiod, Teogonia, în Hesiod – Orfeu / Poeme, Bucureşti, 1987, p. 7

[16] Ovidius Naso, Publius, Metamorfoze: Haosul şi facerea lumii, în Antologia poeziei latine, p. 170

[17] În vremea vremilor a fost trăit Ymir; / Marea nici valuri reci, nici nisip nu avea; / Pământul nu exista, nici cerul de mai sus, / Doar un hău căscat, şi iarbă nicăieri, Voluspo / The Wise-Woman’s Prophecy, strofa 3, p. 4

[18] The Sacred Books, Povestea Creaţiei, p. 151

[19] La început de începuturi fu Chaosul, Hesiod, Teogonia, în Hesiod-Orfeu / Poeme, Bucureşti, 1987, p. 7

[20] „Cel care există de la început”, adică Soarele

[21] „Cel care este născut”, Mercur

[22] „Fata în viaţă”, Luna

[23] Mahabharata / Adi Parva, I, p. 3

[24] Prashna-Upanidhad, 2, p 40

[25] Mundaka-Upanishad, I, 12, p. 32

[26] Orfeu, Către zeul timpului, în Hesiod-Orfeu / Poeme, Bucureşti, 1987, p. 194

[27] Mahabharata / Adi Parva, II, p. 7

[28] Părinţii şi Zeii sunt una, în Mahabharata, VII, p. 65,

[29] Mahabharata, III, p. 50

[30] Voluspo, 4 şi 5, p. 4

[31] Orfeu, Naturii, în Hesiod-Orfeu / Poeme, Bucureşti, 1987, p. 191

[32] Solon, Legiuitorul, în Antologie lirică greacă, Bucureşti, 1970, p. 30


Comments are closed