Cotiujenii şi mirajul sovietismului | Dragusanul.ro

Cotiujenii şi mirajul sovietismului

 

Mirajul unei lumi mai bune, în care dreptatea socială să se înfăptuiască, în sfârşit, chiar şi prin violente forme de manifestare, mocnea şi în Basarabia, iar atitudinile teribiliste şi ofensatoare au izbucnit odată cu retragerea armatelor române din nordul Bucovinei şi din Basarabia, în iunie 1940, atunci când unii moldoveni, şi ruşi, dar şi mai mulţi români, în mare majoritate învăţători, „au făcut, la adunări publice, apologia comunismului, au adus injurii Statului Român şi funcţionarilor români şi au îndemnat pe locuitori să se înscrie în colhoz”[1], „au manifestat în public sentimente ostile neamului şi ţării”, ba chiar „au săvârşit acte de duşmănie împotriva populaţiunii române” şi „au devastat averea celor refugiaţi, au denunţat pe toţi acei care nu voiau să execute ordinele lor şi au ţinut cuvântări în public, prin care aduceau injurii neamului şi Statului Român”[2]. Aceste atitudini aveau să fie sancţionate, în baza „dispoziţiunilor art. 3 din legea Nr. 793, publicată în Monitorul Oficial Nr. 209, din 4 Septemvrie 1941, care stabilesc că naţionalitatea româna poate fi retrasă oricărui cetăţean român care, în timpul evacuării Basarabiei ori Bucovinei de Nord sau după această dată, a săvârşit în acest teritoriu acte de duşmănie împotriva armatei sau populaţiunii române sau care a vătămat prin fapta lui interese româneşti sau a manifestat în public sentimente ostile neamului”, cu „retragerea naţionalităţii române”, prin pronunţări în lipsa acuzaţilor, care deja luptau în Armata Roşie, pentru un ideal care avea să se dovedească, în cele din urmă, o tragică utopie.

 

Pe fondul cauzelor, probatoriile stipulau, peste tot, cam aceleaşi tipuri de abuzuri, comise, ca şi în anii 1918-1919, de moldoveni colaboraţionişti, de data asta filo-sovietici, în dauna propriilor comunităţi, în duşmănia obştilor din rândurile cărora s-au născut, după cum rezulta din declaraţiile martorilor, care consemnau că, sub regimul sovietic, cutare şi cutărică, fiind numiţi preşedinte şi, respectiv, secretar în comitetul sătesc, „ameninţau cu deportarea pe locuitorii care nu se conformau ordinelor lor şi au obligat pe oameni să semneze declaraţiuni de renunţare la recoltele lor, pe care le-au împărţit după bunul lor plac, persecutând pe preotul comunei şi pe marii proprietari, pe care i-au silit să-şi părăsească căminurile”[3].  Au fost şi cazuri mai grave, care parcă prevesteau soarta românilor basarabeni, în anii care aveau să vină, de pildă ferocitatea unui oarecare Afanase Harcovei,  „a luat eu forţa efectele militare din căruţa condusă de un soldat român şi a distrus portretele Familiei Regale, care se aflau în această, căruţă, iar după această dată, fiind preşedinte al selsovietului, a împărţit averile marilor gospodari şi a contribuit la împuşcarea şi deportarea mai multor români”[4].

 

În comuna Cotiujeni, un astfel de caz de pro-sovietism agresiv l-a avut ca protagonist pe Emilian Pelepeţ, din Săncăuţi, care, „sub regimul sovietic a fost secretar al consiliului comunal, în care calitate făcea propagandă comunistă, îndemnând în acelaşi timp pe locuitori să se înscrie în colhoz, iar pe sătenii care nu executau în totul ordinele autorităţilor sovietice îi trimitea în judecată”[5].

 

De regulă, oriunde în lume, la astfel de schimbări radicale de administraţii politice, abuzurile sunt condiţionate de răzbunări, de un şir de reciprocităţi ale urii care însângerează neguros istoria locurilor, dar şi a statalităţilor. Am mai scris, în paginile acestea monografice, cum că, din ce am putut eu constata, obştenii din Cotiujeni au fost, întotdeauna, datorită bunăstării pe care au ştiut să şi-o asigure singuri, oameni aşezaţi, cuminţi şi cumpătaţi, care şi-au văzut de universul lor comunitar şi în cele mai cumplite vremi. Din nefericire, odată cu împlinirea viselor lui Emilian Pelepeţ din Săncăuţi, şi încă într-o jumătate de Europă, victimele au mărşăluit din suferinţă în suferinţă, memoria reţinând, totuşi numele celor duşi departe, în convoaiele monstruoase ale deportărilor.

 

În 6 iulie 1949, au fost deportate în Kurgan, următoarele familii din Cotiujeni: „Dumitru Balan cu 5 suflete, Vasile Balan cu 7 suflete, Serafim Botnaru cu 6 suflete, Vasile Botnaru cu 2 suflete, Varvara Bujor cu 2 suflete, Pantelei Ciobănaş cu 2 su­flete, Gheorghe Cojocaru cu 5 su­flete, Ion Frişcu, Alexandru Frişcu cu 5 suflete, Elena Lungu cu 2 suflete, Fenea Lungu, Maria Maniţa cu 4 su­flete, Axenia Moroşanu cu 6 suflete, Petru Moroşanu cu 2 suflete, Daria Oloieru, Grigore Ţurcanu cu 5 su­flete, Dionis Ursu cu 5 suflete, Se­rafim Ursu cu 7 suflete, Ilie Gaşcu cu 5 suflete”[6].

 

În aprilie 1951, au fost deportate la Tomsk, familiile: „Petru Bujor cu 2 suflete, Nicolae Ceachir cu 3 suflete, Alexandru Frişcu cu 5 suflete, Macarie Frişcu cu 4 su­flete, Parascovia Gaşcu cu 2 suflete Ştefan Mocanu cu 2 suflete, Dumitru Pavaloi cu 4 suflete, Alexandra Rusnac cu 3 suflete, Serghei Rusnac, Savelie Turea cu 3 suflete, Grigore Ţurcanu cu 5 suflete, Gavril Ursu cu 2 suflete, Ilie Ursu cu 3 suflete, Nicolae Ursu cu 2 suflete, Serafim Ursu cu 7 suflete, Sergiu Ursu cu 5 suflete, Elena Vacarciuc cu 2 suflete”[7].

 

Cumplită pecete de sânge, zămislită de utopia monstruoasă a unei omeniri în derivă.

 

 

[1] Monitorul Oficial, Nr. 116, 21 mai 1942, p. 4196

[2] Ibidem, p. 4197

[3] Ibidem, pp. 4197, 4198

[4] Monitorul Oficial, Nr. 171, 25 iulie 1942, p. 6235

[5] Monitorul Oficial, nr. 92, 21 aprilie 1942, p. 3108

[6] Ladaniuc, Victor, Localităţile Republicii Moldova, Chişinău (?), p. 153

[7] Ladaniuc, Victor, Localităţile Republicii Moldova, Chişinău (?), p. 153


Comments are closed