Coroi, tâlharul tâlharilor | Dragusanul.ro

Coroi, tâlharul tâlharilor

Judecătorii faptelor lui Gheorghiţă Coroi

Judecătorii faptelor lui Gheorghiţă Coroi

*

În 28 noiembrie 1936, la 18 ani de la unirea Bucovinei cu Ţara, „Dezbaterile merg încet ca o râmă. Câteodată, ca un rac. Asta pentru că sunt audiaţi martori şi martori…

Peste 60 de martori. Inşi amărâţi ţărăneşte: au bătut cale de poşte pentru ca să-l scape pe Coroi. Pe tâlharul tâlharilor. Nici unul nu l-a zărit, vreodată, înainte. De o săptămână, rabdă pe cheltuiala lor. Ca, în cele din urmă, să nu poată răspunde un cuvinţel.

Numai Adam Gâlcă parcă are mâncărime la cizmele de iuft. Când îi vine, însă, rândul, Adam Gâlcă dispare ciudat între umeri ca orătăniile deşelate. Constată, cu groază, că nu are nici un amănunt. Cotcodăceşte în reverele minteanului de dimie propoziţiuni câlţoase şi nesemnificative.

Urmează, identic, Domnica Caciuc, Dumitru Bucurel, Ilie Grigoriţă, Mitruţă. Ultimul este cel mai interesant. Mitruţă fixează apărarea, să citească în ea ca într-o carte. Înşiră, purtat nevăzut spre unde vrea apărarea. El a surprins, într-o seară, pe plutonierul A Iliesii cum a ciupit pe femeia lui Coroi. N-a sărutat-o. A ciupit-o de ţâţe. Îşi astupă, pudic, gura cu palma solzoasă.

Dezbaterile se opresc brusc. Se opresc pentru ca să se intercaleze depoziţia lui Iţic Lazarovici şi a Friedei Lazarovici. Tată şi fiică. Amândoi sunt martori ai părţii civile, întârziaţi. Iţic Lazarovici este un bătrân şubred de să-l sufli. Şi, colac peste pupăză, bolnav de piept. Aţi stat, cândva, la taifas cu un bolnav de piept? Aţi stat. Vă imaginaţi, dar, în ce hal depune Iţic Lazarovici.

Cu chiu, cu vai, el explică ce s-a petrecut în noaptea de 5 ianuarie 1934. Au dat buzna mai mulţi necunoscuţi mânjiţi. Nu. Trei erau doar mânjiţi. Restul nu erau. Unul era dumnealui.

Scaunul apărării gemu iar.

*

Coroi şi cei 33, în boxa acuzaţilor

Coroi şi cei 33, în boxa acuzaţilor

*

Degetul nesigur al lui Iţic Lazarovici împunse în direcţia lui Coroi. Îţic Lazarovici îşi vârî degetul atât de hotărât spre Coroi, că el, Coroi, se dete instinctiv la stânga.

Apoi Iţic Lazarovici adaugă, cu mişcări lente, că ăla – Ungureanu – i-a dat cu puşca în cap. N-a lipsit prea mult ca să nu i-l zdrobească. Frieda l-a salvat, biata. A scos, la iuţeală, de sub salteaua de lână, din odaia curată, zestrea pe care şi-o agonisise leu cu leu: 34.000 lei. Zicea, plângând:

– Să-i dăm, tată, să nu te omoare!

Obosit, Iţic Lazarovici tăcu suspect. Cineva vru să-l susţină. Răsuflă:

– Merci!

Şi continuă să reproducă vorbele Friedei:

– Mai scump eşti dumneata decât miile…

Aprodul, emoţionat. Pe pupilele lui de uşier hărţuit, dacă eşti atent, distingi o pâşpâire cenuşie, câinească. Ca să strige pe Frieda Lazarovici, trebui să tresară, să-şi revină din tristeţe:

Frieda Lazarovici are un accent dulce, moldovenesc. Pentru asta este şi mai frumuşică. Apariţia şi vorba ei au schimbat atenţia într-o bucurie. Sau cam aşa.

*

Ce a relatat dânsul, Iţic Lazarovici, nu este nici un sfert din toată realitatea. S-a ferit să descrie cum îi gâlgâia sângele, când i-a dat Ungureanu cu puşca în cap. De asemenea, a mai sărit peste o chestie. Anume, când Coroi a intrat în casă şi l-au iscodit că cine este, a zbierat ca un nebun:

– E sunt „căpitanul” Coroi!…

Pentru a nu ştiu câta oară, scaunul apărării geme… Apărarea:

– Cum a zbierat?

– E sunt „căpitanul” Coroi!…

Tot apărarea, după o matură chibzuinţă:

– V-a dat vreun ban Coroi?

– 500 lei, din cei 34.000 lei.

Procurorul:

– Mărinimos, „căpitanul”, nu?

Este o ironie, pe care apărarea o suportă cu sacrificiu.

– Să se consemneze, totuşi!

Grefierul scrie, după parapetul de dosare, doleanţa apărării, care îi spionează tocul pe hârtia mapei” (C. L. Vâlceanu, Adevărul, 29 noiembrie 1936).

*

Alaiul lui Coroi

Alaiul lui Coroi

*

„Tăcere, vorbeşte procurorul!…

Mâinile procurorului Mina Gorovei pornesc deschise spre juraţi…

Atent, publicul urmăreşte snopeala pe care o administrează procurorul. Tot ce răsună, orice semn, este înregistrat cu migală. Pe podişca nevăzută, de la mijloc, două mâini uriaşe răsucesc o arătare cât un soldat de plumb, care este Coroi. Ar fi chiar soldat de plumb, dacă n-ar avea trenchcoat. Când pocnit într-un colţ, când dat tumba. Coroi simte că ciomagul are două capete. Din tâlhăriile comise, i se socoteşte că a „agonisit” cam vreo trei milioane. Unde sunt milioanele? Nu-şi aminteşte. Nu uită, totuşi, că Maxim şi Dumbrăveanu trebuie să scape. Orice, dar ăştia trebuie să scape. Cu atât mai mult, cu cât condamnarea lui este o certitudine. Maxim şi Dumbrăveanu vor fi liberi şi vor administra milioanele, până când va fi liber şi el…

Apărătorii? Ce susţin apărătorii? Desigur, „nevinovăţia” lui Coroi şi a celor treizeci şi trei…

Tâlharii sunt prezentaţi după un criteriu precis, după grad. De la „căprar”, până la „căpitan”. Sau, cu altă expresie, de la Fedor Adam, până la Coroi… Fedor Adam n-o să aibă mult de furcă. Dosarele nu-i atribuie ăstuia cine ştie ce. O singură tâlhărie, în Copălău, la popa Constantinescu…

Ierarhic, este prezentat Siminiceanu. Deşi soldat în oaste, Siminiceanu are, aici, alt grad. Ceva mai deasupra lui Fedor Adam… Afară de o tâlhărie, este curat ca un tulpan. Şi aia, ce tâlhărie? Mai bine lipsă. S-a întâlnit, într-o seară, cu un căruţaş, pe care, din vorbă în vorbă, l-a deposedat de 480 lei. O sumă ridicolă…

Sunt prezentaţi Mihai Fuior şi Maxim, grade diferite. Ce se aruncă în cârca unuia şi ce se aruncă în cârca celuilalt? Mărunţişuri. Maxim, în special, nu are nici o vină. Curăţenia lui a fost susţinută şi de Coroi…

Coroi este prezentat târziu. Amurgeşte pe geamuri” (C. L. Vrânceanu, Adevărul, 1 decembrie 1936).

*

Coroi, pe banca acuzaţilor

Coroi, pe banca acuzaţilor

„Ziua a IX-a. Ziua apărărilor.

Vorbeşte dl avocat Marcel Groapă. Nu dă deloc în pluralul numelui său. Dimpotrivă. Pledoarie remarcabilă.

Apărătorul rememorează. O poveste-cârjă, o poveste în sprijinul celor 33. Căsăndrel, Mazăre şi Bolfan…

Erau, odată, trei bandiţi. Se numeau ca mai sus. Într-o zi, ziua-n amiaza mare, într-o închisoare, jandarmii i-au împuşcat. Cică ar fi cerut tovarăşilor de afară să le înlesnească fuga…

Moartea acestor trei tovarăşi, a afirmat dl avocat Groapă, l-ar fi determinat pe Coroi la reluarea tâlhăriilor. Aşa o fi?

Dl avocat I. Zalman apără pe Vasile Gologan. Nume predestinat. Susţine că ar fi luat parte la tâlhării, sub ameninţarea celorlalţi:

– Fură, că-ţi fur viaţa!, i-ar fi spus Coroi.

O fi.

E şi un turc în proces. Turc de-a binelea. Nu din Dobrogea. Ferad Ibrahim s-a născut undeva, în Asia Mică. S-a pripăşit nu se ştie cum în ţară. La Truşeşti, Botoşani. Omul ar fi dat găzduire lui Coroi. De frică.

Cel mai greu de apărat este, însă, tot Dumbrăveanu, cu 14 tâlhării. „Dar – spune el – n-am pă suflet decât 13! Eu sunt om cinstit. Nu mint!”. Îl credem (C. L. Vrânceanu, Adevărul, 2 decembrie 1936).


Comments are closed