Constantin Horbovanu: Cascheta
Constantin Horbovanu, cu diploma în mână, în drum spre casierie; umorul e pe bani!
*
Cu câţiva ani în urmă, la trei luni după ce ne-am luat Dacia Logan, am hotărât, împreună cu nevastă-mea, fiică-mea şi cei trei membri ai familiei Matei, să mergem în concediu, la mare, cu maşina noastră, bineînţeles. Pregătirile au durat o săptămână. Urmând sfatul lui Matei, şeful, adică omul cu ideile, am pregătit, pentru cele două săptămâni de litoral, şi cartofi, şi borcan cu brânză, şi conserve de peşte, şi borcan cu castraveţi, şi sâmburi de bostan, şi ulei pentru salată, şi chibrituri, şi ouă, şi griş, şi… Apoi, am scos şi hainele, şi papucii. Adică am făcut un munte, în mijlocul casei. Când am epuizat lista cu tot ce am pregătit, mi-am dat seama că, totuşi, mergem la mare cu o maşină mică, nu cu tirul! Dar cui să spun asta! Lui Matei? I-am spus, iar el, drept răspuns, mi-a arătat muntele apărut în mijlocul casei lui!
*
– Măi omule!, i-am zis, niţel mai răstit. Mai avem două zile până la plecare. În zilele astea, te rog să scapi de trei sferturi din muntele ăsta! Mergem cu o maşină, o maşinuţă, nu mergem cu tirul! Înţeles? Triez şi eu ce am scos în mijlocul casei…
– Pune un portbagaj pe maşină!
– La câte lucruri sunt, trebuie să pun un tir în spate!
Chiar dacă am eliminat multe, maşina s-a umplut până la refuz. Cauciucurile s-au turtit, de credeai că acu-acu fac poc! Înainte de-a o lua din loc, Matei fugi în apartament şi se întoarse cu o caschetă de poliţist, pe care o aşeză pe bord.
*
– Ce faci cu cascheta aia?!, l-am întrebat curios.
– E a unui verişor, care-i sergent major sau agent, că nu mai ştiu cum li se spune acum. Dacă o punem pe bord, nu ne opreşte, pe drum, nici un poliţist.
– Adu-ţi mintea acasă, măi omule! Vrei să dăm de dracul?! Dacă ne întreabă cineva a cui este sau care dintre noi e poliţist, ce-i răspunzi?
– Eu!
– Treaba ta!
*
Am plecat, spre mare, cu cascheta pe bord, în partea dreaptă, unde stătea Matei, şeful. După Fălticeni, la Spătăreşti, am întâlnit primul poliţist, care „se lega” de maşini. Am încetinit şi eram pregătit să trag maşina pe dreapta, dar acesta, după ce s-a uitat lung la Dacie, mi-a făcut semn să măresc viteza. Iar eu, bucuros, m-am conformat.
– Ei, acum ce ai de zis?, m-a întrebat Matei.
– Încă nu mi-a venit glasul!
– Când ajungem la Eforie, dai un coniac sau trei beri.
– O bere nu-ţi ajunge?!
– Nu. Dacă te oprea, nenea-ţi găsea ceva nereguli, pe la maşină, şi te uşura de vreo sută de lei, cel puţin.
– Orice amendă o împărţim pe din două.
– S-o crezi tu!
– Când merge numai familia mea în maşină, plăteşte amenda numai ea; când e şi familia Matei, plăteşte şi aceasta. Logic! Înainte de plecarea spre mare, eu am băgat în maşină piese de peste 600 de lei. Ca să ne deplasăm în siguranţă. N-am cerut nimic de la tine. Doar la benzină şi amenzi împărţim. Simplu.
*
Matei a înţeles, nevastă-sa, nu. A început cearta. De fapt, mai mult Adela, adică madam Matei, se certa. Cu toată lumea. În centrul oraşului Bacău, i-a strigat lui, bărbatului ei:
– Opreşte maşina, să cobor!
– De ce să cobori?!
– ă iau aer! Nu mai pot! Mă înăbuş! Opreşte!
Şi-l trage pe amic de gulerul cămăşii.
– De ce mă strângi pe mine de gât? Ce… eu conduc maşina?! Spune-i lui!
Şi a arătat spre mine. Am oprit. Adela, care era pe bancheta din spate, dreapta, a coborât grăbită. A coborât şi Matei. Pe stradă… erau mulţi oameni. Unii mergeau la serviciu, se întorceau de la serviciu. Între orele 7 şi 8, e cea mai mare aglomeraţie pe străzi.
*
– Ce urât îi stă lui Matei, cu şapca aia pe cap!, mi-a zis nevastă-mea.
– Care şapcă?!
Din cauza zăpăcelii, a nervilor, amicul luase cascheta de pe bordul maşinii şi, în loc să o pună înapoi, a pus-o pe cap! Iar nevastă-mea avea dreptate. Adidaşi albi, şosete galbene, pantaloni maro, scurţi, cămaşă roşie, cu flori verzi şi mâneci scurte, cascheta albastră!.. Aşa o combinaţie de culori nici la papagali n-am întâlnit!
– Nu trebuia să le spui de amenzi!, m-a dojenit nevastă-mea.
– De ce nu?! Nu vezi ce fac poliţiştii? Dacă vor să-ţi dea amendă sau dacă au primit sarcini pentru cât mai mulţi bani la stat, prin amenzi, îţi desfac toată maşina, ca să găsească o chichiţă, să te amendeze. Ai uitat de ăla, care mi-a văzut stema cu Steaua, de pe bordul maşinii? De ciudă că Dinamo a luat bătaie, cu trei zile înainte, m-a frecat jumătate de oră şi tot m-a amendat!
*
Afară, prietenii noştri se ciondăneau mai departe. La un moment dat, am văzut, îndreptându-se spre Matei, un poliţist, cu caschetă şi costum, deci unul adevărat. Mi s-a zbârlit părul! Am ieşit rapid din maşină.
– Ce-i cu ţinuta asta, domnule?!, l-a întrebat poliţistul adevărat.
– Lasă-mă-n pace! Vezi-ţi de drumul dumitale!, i-a răspuns răstit amicul, fără să întoarcă privirea spre poliţist.
– Sunt subcomisarul Icsulescu şi nu-ţi permit să-mi vorbeşti aşa!
– Leagă-te de găinari, de potlogari, de hoţi, nu de oamenii cinstiţi!, zise Matei, după ce întoarse capul spre ofiţer.
– Faci uniforma de râs! Asta-i ţinută?!
– Este! N-am voie să umblu în pantalon scurt? În papuci sport? N-am voie?…
*
M-am apropiat de el şi i-am luat cascheta de pe cap. Când a văzut-o, s-a făcut negru la faţă şi mic, mic…
– Sunt subcomisarul Icsulescu!
– Eu… eu… sunt inginerul Matei!.. Din Suceava…
– Inginer?! Nu eşti agent principal??
– Nu!
– Şi de ce umbli cu caschetă, să creadă lumea că eşti un organ de poliţie, în stare de ebrietate!
– Scuze!…
*
– Să vă explic!, am intervenit eu. Cascheta este a fratelui lui, care-i poliţist şi e detaşat, temporar, de la Suceava, pe litoral. A uitat-o acasă, iar noi, fiindcă mergem la mare, i-o ducem.
– De ce aţi pus-o pe cap?
– Ne jucam! Fără intenţia de a… Cerem iertare, dacă s-a interpretat în alt mod.
– Fapta trebuie pedepsită. Vii, cu mine, la inspectorat!, i s-a adresat lui Matei.
– Pot să merg şi eu?, am întrebat.
– Nu. Dumneata parchează maşina, într-un loc de parcare, că aici e parcarea interzisă! Aveţi atât de mulţi bani, ca să vă permiteţi atât de multe prostii, într-o singură zi?!…
– Vă rugăm!…
*
Degeaba. Matei l-a însoţit pe subcomisarul de poliţie şi s-a întors, după aproape două ore. Supărat.
– Ai gândit bine treaba cu împărţitul pierderilor! Felicitări! Şi prezintă-te la neica cu 200 de lei, acum!, mi-a zis el. Atât e partea ta din amenda primită.
– Da?! Îţi dau 50, diferenţa de la o altă amendă primită.
– Poftim?!
– După ce ai plecat, a venit un agent de circulaţie şi ne-a dat amendă de 300 de lei, pentru parcare într-un loc nepermis.
– Cine te-a pus să parchezi într-un loc nepermis??!
– Cascheta ta!
Am râs din toata inima toţi şi nu ne-am mai certat… tot concediul.